duminică, 7 decembrie 2014

Sfanta Mucenita Filofteia

Sfanta Mucenita Filofteia


Sfanta Mucenita Filofteia era de neam romano-bulgar, fiind nascuta la inceputul secolului XIII, in orasul Tarnovo, vechea capitala a Bulgariei. Tatal sau era lucrator de pamant, iar mama sa, de origine valaha, era casnica.
Dupa ce dadu fiicei sale o aleasa crestere duhovniceasca si o lega cu inima de dragostea lui Hristos, mama sa se muta la viata vesnica, lasand copila orfana in grija tatalui ei. Acesta se recasatoreste, lasand-o pe fericita Filofteia in grija mamei sale vitrege, care adeseori o asuprea, o pedepsea si chiar o para tatalui ei, pe motiv ca nu o asculta, ci merge prea des la biserica si risipeste averea casei, dand-o milostenie la copiii orfani si saraci.
Desi adesea era certata si chiar batuta, fecioara Filofteia nu se tulbura, nici nu punea la inima aceste ispite pe care i le facea satana prin invidia mamei vitrege, pentru a o indeparta de la faptele cele bune, pe care la invatase de la buna ei mama. Dimpotriva, pe masura ce crestea, Filofteia mergea incontinuu la slujbele bisericii, impartea hainele bune si mancarea la copiii saraci care ii ieseau in cale, iar acasa se ruga si postea mereu. Trei erau faptele ei bune care o incununau: rugaciunea, fecioria si milostenia.
Cand avea numai 12 ani, a binevoit Dumnezeu s-o invredniceasca pe fericita Filofteia de cununa muceniciei si de bucuria imparatiei ceresti, intr-un chip ca acesta. Fiind toamna si tatal ei lucrand la camp, Filofteia era trimisa zilnic de mama vitrega sa-i duca de mancare pe ogor. Dar fericita obisnuia sa imparta cate putin din mancare la copiii saraci, care ii ieseau in cale. Observand tatal ei ca mancarea nu-i ajunge, si-a certat femeia pentru aceasta, iar ea i-a zis:
-Intreaba pe fiica ta ce face cu mancarea, ca eu iti trimit mancare destula la camp!
Atunci, ticalosul tata, maniindu-se pe fericita Filofteia, si-a pus in minte s-o pandeasca pe cale si sa afle ce face cu mancarea de nu-i ajunge. Intr-o zi, la amiaza, pe cand el o pandea dintr-un desis, a vazut pe Filofteia cum imparte mancarea la copiii saraci care ii ieseau inainte. Atunci, pornindu-se cu manie de fiara, din indemnul diavolului, a aruncat cu barda ce o purta la brau asupra Sfintei Filofteia si, taind-o la picior, in putina vreme, din cauza ranii, fericita si-a dat sufletul in mainile preadulcelui ei mire, Iisus Hristos.
Cuprins de frica si de mustrare, a incercat sa ridice de jos sfantul ei trup, dar n-a putut, caci trupul Sfintei Filofteia, devenind facator de minuni, se ingreunase ca o piatra. Atunci nefericitul tata a alergat la arhiepiscopul Tarnovei si, marturisindu-si pacatul, i-a spus toate cele intamplate. Arhiepiscopul cu tot clerul si multime de popor au iesit afara din oras, cu tamaie si lumanari in maini, sa ridice trupul cel proslavit al Sfintei Mucenite Filofteia si sa-l duca in catedrala din cetate. Dar, cu randuiala divina, trupul ei nu se lasa nicidecum ridicat de la pamant.
Vazand ca nu este voia Sfintei Filofteia sa ramana in patria ei, arhiepiscopul cu slujitorii sai au facut multe rugaciuni catre Dumnezeu si catre mucenita, numind numeroase manastiri, biserici si catedrale din sudul si din nordul Dunarii, sa vada unde anume doreste sa ramana sfintele ei moaste. Dar trupul ei nu se usura. La urma au numit si Manastirea Curtea de Arges si, prin minune dumnezeieasca, moastele Sfintei Filofteia s-au usurat si au putut fi ridicate si asezate in sicriu spre inchinare.
Arhiepiscoul a scris voievodului Radu Negru sa primeasca acest sfant si nepretuit odor pentru ocrotirea si mangaierea poporului roman binecredincios.
Clericii Tarnovei au insotit in procesiune sfintele moaste pana la Dunare, iar de aici le-au intampinat clericii, monahii si credinciosii romani in frunte cu mitropolitul si domnul tarii si le-au dus cu alai domnesc la Manastirea Curtea de Arges, unde le-au asezat in biserica.

Asa au ajuns moastele Sfintei Mucenite Filofteia in tara noastra.

Niciun comentariu: