Cuvant din Pateric

 Pentru rugaciunile Sfintei Mucenite Achilina si ale Sfantului Ierarh Trifilie, episcopul Lesfcosiei din Cipru, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre pocăintă.

Un frate, biruindu-se de desfrânare, în toate zilele săvârsea păcatul, si în toate zilele, îmblânzea pe Stăpânul său, cu lacrimi si cu rugăciuni. Si asa făcând el, amăgindu-se de obiceiul cel rău, săvârsea păcatul. Apoi, iarăsi, după săvârsirea păcatului, se ducea la biserică si, văzând cinstitul chip al Domnului nostru Iisus Hristos, se arunca înaintea lui, cu amare lacrimi, zicând: „Miluieste-mă, Doamne si ridică de la mine această vicleană ispită, că mă trudeste cumplit si mă răneste cu amărăciunea dezmierdărilor. Că nu am obraz, Stăpâne, a căuta si a vedea chipul Tău cel Sfânt si mai strălucit decât soarele, ca să se îndulcească inima mea si să se veselească.” Aceasta zicând si iesind din biserică, iarăsi, cădea în noroi, dar, iarăsi, nu deznădăjduia de mântuirea sa, ci, de la păcat, întorcându-se la biserică, cele asemenea striga către iubitorul de oameni, Dumnezeu si zicea: „Pe Tine Doamne, Te pun chezas de acum, că nu voi mai face păcatul acesta, numai iartă-mi mie, Preabunule, cele ce de la început si până în ceasul acesta ti-am gresit.” Si, după ce făcea el aceste înfricosate tocmeli, iarăsi, se afla în păcatul cel rău si puteai vedea iubirea lui Dumnezeu cea preadulce si nemărginita Lui bunătate, cum suferea, în toate zilele, călcarea si neputinta fratelui, cea neîndreptată si rea.

Si, din multă milă, căuta si astepta pocăinta si întoarcerea lui. Si nu numai un an a făcut aceasta, nici doi, nici trei, ci zece ani si mai mult. Vedeti, fratilor, suferirea cea nemăsurată si iubirea de oameni cea nemărginită a Stăpânului? Cum totdeauna îndelung rabdă, suferind fărădelegile si păcatele noastre cele cumplite? Că, de acel lucru, este cu putintă a ne înspăimânta si a ne minuna, de îndurările cele bogate ale lui Dumnezeu, că fratele făgăduind, că nu va mai face altădată păcatul, rămânea de minciună.

Deci, într-una din zile, întâmplându-se acestea si făcând păcatul, fratele a alergat iarăsi la biserică, plângând si suspinând si tânguindu-se si cerând îndurările Preabunului Stăpân, ca să se milostivească spre el, să scape de noroiul înversunării.

Si diavolul, începătorul răutătii si pierzătorul sufletelor noastre, văzând cum fratele ruga pe iubitorul de oameni Dumnezeu si cum nimic nu foloseste, că, cele ce alcătuia el, adică diavolul, prin păcat, fratele prin pocăintă le risipeste, a strigat cu nerusinare către cinstita icoană a Domnului nostru Iisus Hristos: „Ce este mie si tie, Iisuse Hristoase? Milostivirea Ta cea nemărginită mă biruieste si mă surpă, că primesti pe acest desfrânat, care în toate zilele, minte înaintea Ta, defăimând stăpânirea Ta. Pentru ce nu-l arzi pe el, ci îndelung rabzi si suferi? Că Tu vii să judeci pe desfrânati si pe toti păcătosii să-i pierzi. Cu adevărat, nu esti drept judecător, pentru că, unde se pare stăpânirii Tale, treci cu vederea. Si pe mine, pentru o mică înăltare, m-ai aruncat jos din cer. Iar acesta, care zace înaintea fetii Tale, mincinos fiind si desfrânat, lin îi dăruiesti lui blândetea Ta. Pentru ce, dar, Te numesc pe Tine oamenii Judecător preadrept? Că, precum văd, si Tu faci deosebiri, din multa bunătate, si treci cu vederea dreptatea”. Si zicea acestea diavolul, iutindu-se de multă amărăciune si pară de foc scotând pe nările lui. Acestea zicând a tăcut. Si s-a făcut glas, ca de la altar, zicând: „O, balaure, preaviclean si pierzător, nu te-ai săturat de socotinta ta cea rea, că ai sorbit lumea? Ci, si pe cel ce a venit la mila Mea, cea nespusă, te silesti să-l răpesti si să-l sorbi? Are atâtea greseli, ca să pui si să tragă în cumpănă cu sângele cel scump, pe care L-am vărsat Eu pe Cruce, pentru el? lată, înjunghierea Mea si moartea au afundat fărădelegile lui si tu, când vine la păcat, nu-l gonesti pe el, ci îl primesti cu bucurie, si nu-l opresti, nădăjduind să-l dobândesti pe el. Si Eu, cel atât de milostiv si iubitor de oameni, Eu, Care am poruncit lui Petru Apostolul să ierte celui ce greseste, în fiecare zi, până de saptezeci de ori câte sapte, oare, nu-l voi ierta pe el? Oare, nu-l voi milui? Da, cu adevărat, că, de vreme ce aleargă la Mine, nu Mă voi întoarce de la el, până ce-l voi câstiga. Că, pentru păcătosi, M-am răstignit si preacuratele Mele palme, pentru ei le-am întins, ca cel ce va voi să se mântuiască, să stie unde să alerge si să se mântuiască. Că, de la nimeni nu Mă întorc, pe nimeni nu-l gonesc. Chiar de-ar gresi de nenumărate ori într-o zi, si de nenumărate ori ar veni către Mine, nu va iesi afară nemiluit. Că nu am venit să chem pe cei drepti, ci pe cei păcătosi, la pocăintă.”

Si, făcându-se glasul acesta, sta diavolul tremurând si neputând să fugă. Si, iarăsi, s-a făcut glas, zicând: „Ascultă, amăgitorule, pentru ce zici că sunt nedrept? Că eu către toti sunt drept, că în starea în care aflu pe cineva, îl judec. Deci, iată, pe acesta l-am aflat stând înaintea picioarelor Mele si biruitor peste tine arătându-se. Îl voi lua, dar, pe el si-i voi mântui sufletul lui, fiindcă n-a deznădăjduit de mântuirea sa. Iar tu, care vezi cinstea lui, rusinează-te.” Deci, stând fratele cu fata în jos si tânguindu-se, si-a dat duhul. Si, îndată, venind ca focul, o mare urgie a căzut peste satana si l-a mistuit pe el. De aici, se cunoaste, fratilor, milostivirea si iubirea de oameni a lui Dumnezeu, cea nemăsurată, si niciodată să nu deznădăjduim de mântuirea noastră, Dumnezeului nostru slavă, acum si pururea! Amin.

 

(Proloage)