Pentru rugaciunile Sfintilor Mucenici Teopempt si tenoas si ale Sfintei Cuvioase Sinclitichia, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!
Întru această
zi, cuvânt ca să nu osândim pe nimeni.
În zilele împăratilor
Leon si Alexandru (886-912) un domn oarecare din Peloponez a cumpărat un copil,
tătar de neam, si l-a dat pe el preotului, ce-i slujea în biserica din casa
lui, să-l crească si să-l învete carte. Iar, după ce se deprinsese, copilul
slujea preotului la trebuinta lui. Si când era el de doisprezece ani, l-a
întrebat pe el stăpânul lui: „Oare tătarii crestini sunt?”. Si i-a răspuns lui:
„Ba nu, stăpâne al meu, nu sunt crestini; încă, după cât mi se pare, nici eu nu
sunt botezat.”. Si i-a zis stăpânul lui: „Apoi cum te împărtăsesti, nefiind
crestin. Eu socoteam că tu esti botezat si, pentru aceea, n-am oprit pe preot
ca să-ti dea făcătorul de viată Trup si Sânge al Domnului nostru Iisus
Hristos.”. Si i-a răspuns copilul: „Eu stăpâne, n-am stiut. Ci, cum vedeam pe
alti copii împărtăsindu-se, asa si eu mă împărtăseam.”. Atunci a chemat domnul acela
pe preot si i-a poruncit să boteze pe copil.
Deci, după ce l-a
botezat si după sfârsitul Dumnezeiestii Liturghii, a venit îndată copilul la
stăpânul său, tinându-si făclia aprinsă si i-a zis lui domnul său: „Mergi de
cheamă pe cel ce te-a botezat pe tine.” Iar copilul, mergând, a aflat pe preot
îngrijind Sfintele Daruri si, întorcându-se, a zis stăpânului său: „Nu este
acum, stăpâne, cel ce m-a botezat pe mine.”. Si i-a zis stăpânul: „Cum de a
iesit atât de repede?”. Si iarăsi a zis copilului: „Mergi de cheamă pe cel ce
te-a botezat pe tine.” Iar copilul, iarăsi mergând, a aflat pe preot acoperind
Sfintele Daruri. Si, întorcându-se a zis stăpânului său: „Nu este acum,
stăpâne, cel ce m-a botezat pe mine.” si a zis stăpânul: „Nu a putut iesi atât
de repede.” Si iarăsi a zis copilului: „Mergi de cheamă pe cel ce te-a
botezat.” Iar copilul mergând, a văzut pe preot si i-a spus Stăpânului: „Nu
este acolo cel ce m-a botezat.” Deci, s-a mirat domnul si a zis către altă
slugă: „Mergi de cheamă pe preot.” Iar sluga mergând, l-a aflat pe el isprăvind
de îngrijit Sfintele Daruri si l-a chemat pe el. Iar după ce a venit, a zis
stăpânul către copilul cel botezat: „Cum de ai zis tu că nu este acolo cel ce
te-a botezat? Cine dar este acesta?”. Iar copilul a zis: „Cu adevărat, Stăpâne,
nu m-a botezat pe mine acesta, că cel ce m-a botezat avea fata ca un fulger si
strălucea ca soarele si acela a făcut dumnezeiasca slujbă. Iar când slujea acel
înfricosat preot, acest preot, sta afară, înaintea bisericii, legat cu lant de
fier peste grumajii goi, de mâini si de picioare. Si-l tineau pe el doi vineŃt
buzati si groaznici, până ce acela cu chipul luminos a sfârsit dumnezeiasca
Liturghie. Si încă era el în biserică atunci, când am venit eu la tine,
stăpâne, si tu m-ai trimis să-l chem pe el.” Si acestea auzindu-le domnul, s-a
mirat si frică la cuprins pe el pentru cele ce se ziceau de către copil.
Deci, luând de mână pe
preot, l-a dus pe el în cămara sa si i-a zis lui: „Ce sunt acestea, pe care le
spune copilul?”. Iar preotul, căzând la picioarele domnului aceluia, cu
lacrimi, a zis: „De vreme ce Domnul Dumnezeul meu n-a tăinuit de stăpânul meu
cele despre mine, îi voi spune adevărul: Eu stăpâne al meu, când eram la locul
si patria mea, fiind ispitit de vrăjmasul sufletelor noastre, am căzut în
păcat. Si înstiintându-se episcopul meu, mi-a dat mie canon să nu mă mai ating
de cele preotesti, însă eu, sărac fiind si fără de popor neputând trăi, am
venit aici si tu, stăpânul meu, milostivindu-te spre străinătatea si sărăcia
mea, m-ai primit pe mine în casa ta. Iar eu, ticălosul, călcând constiinta mea
si canonul cel dumnezeiesc nepăzind si vesnicele si înfricosatele munci uitându-le,
am slujit până astăzi. Însă, de vreme ce Dumnezeu a descoperit cele despre
mine, nu mai sunt vrednic de acum nici să privesc la tine, stăpânul meu.”
Deci, acestea auzind
domnul acela i-a zis lui: „Omule, mai de folos îti era tie să-ti ceri pâinea
ta, decât, pentru viata aceasta vremelnică, să calci porunca lui Dumnezeu,
îndrăznind la cele de neatins si înfricosate, că despre aceasta zice
dumnezeiescul Apostol, că îngerii doresc să privească, dar tu cum ai îndrăznit,
nevrednic fiind? Însă de vreme ce iubitor de oameni este Dumnezeu si primeste
pe cel ce se pocăieste cu adevărat, mergi dar la o mănăstire si mult să te
căiesti în cealaltă vreme a vietii tale, ca să-ti fie tie milostiv Domnul,
pentru o necurătie ca aceea a ta. Că nu este alt păcat mai rău, afară de acela
când preotul, nevrednic fiind, îndrăzneste a sluji Tainele lui Dumnezeu.”. Si
acestea zicând, l-a trimis pe dânsul la mănăstire. Dumnezeului nostru slavă,
acum si pururea si în vecii vecilor! Amin.
(Proloage)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu