joi, 1 august 2024

MAICA DOMNULUI

 Pentru Scoaterea Sfintei Cruci si pentru rugaciunile Sfintilor 7 frati Mucenici Macabei, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

 Chipul şi numele Maicii Domnului nescris de mână omenească

Eneea, bolnavul olog pe care l-a tămăduit Petru Apostolul, în cetatea Lidiei, zicându-i: „Eneea, te tămăduieşte Hristos”, a zidit o biserică în cinstea Maicii Domnului, în apropiere de cetatea Lidiei, pe care biserică căutau să o ia, atât evreii cât şi păgânii. Evreii căutând să facă o biserică Dumnezeului celui de sus; iar păgânii s-o facă capişte idolească. Pentru aceste certuri, s-au pârât la domnul ţinutului acestuia, care domn a dat poruncă: Cum ca să stea acea biserică trei zile încuiată şi pecetluită, şi de se va arăta vreun semn, în oricare din cele trei legi: creştinească, evreiască şi păgânească, a acelor să fie biserica. Peste trei zile, domnul ţinutului aceluia împreună cu creştinii, cu evreii şi cu păgânii, au intrat în biserică, şi au văzut pe un perete, zugrăvit cu puterea lui Dumnezeu, iar nu cu mână de om, chipul Maicii Domnului, într-un veşmânt de atlas alb. Deasupra chipului erau scrise şi slovele: „Maria, Mama lui Hristos, Împăratul Nazaretului”.

Domnul ţinutului, văzând această minune, a lăsat pe păgâni şi pe evrei ruşinaţi, şi a dat biserica s-o stăpânească creştinii (53, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediția 1925).

 

(Minunile Maicii Domnului – preot Nicodim Mandita)

Niciun comentariu: