joi, 26 octombrie 2023

SA URMAM MAICII DOMNULUI (IX)

 Pentru rugaciunile Sfantului Mare Mucenic Dimitrie, Izvoratorul de Mir, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

 

INTENTIA CEA DREAPTA ESTE MIJLOCUL CEL MAI BUN EPNTRU A FACE BINELE


          Fiule, intentia este fata sufletului. Precum este aceasta, tot asa este si sufletul inaintea lui Dumnezeu.

          Daca faci faptele tale cu intentie dreapta, fata sufletului tau va fi frumoasa; insa, daca le savarsesti cu intentie rea si fata sufletului tau va fi urata si gretoasa.

          Omul numai atunci are intentie buna cand faptele sale le face pentru Dumnezeu, iar cand le face pentru mandrie desarta sau le face pentru interes lumesc, atunci intentia lui este rea.

          Eu tot ce am facut am indreptat spre Slava lui Dumnezeu, tot ce gandeam sau vorbeam, de aceea am intrat in cer impodobita cu atata slava.

          Inca din pantecele mamei mele Ana, am fost daruita lui Dumnezeu, pentru ca El sa fie slavit in toata viata mea.

          De ce esti asa de harnic in a aduna lucruri pamantesti si asa de lenes pentru a aduna comori pentru patria cereasca?

          Acolo, in cer, te vei bucura de toate faptele tale cele bune facute in lume, pentru ca mare rasplata vei avea pentru ele. De cauti sa placi numai oamenilor si sa ai slava desarta, pierzi totul si muncesti in zadar.

          Nu-i nimic mai rau decat a pune pret pe lauda oamenilor, care nu peste mult tac si apoi isi bat joc.

          Fiule, esti nascut pentru lucruri mai mari, inalta-te si fa totul pentru Dumnezeu, chiar daca faptele sunt putine si mici. Faptele tale vor fi destul de mari de le vei face cu intentie buna. Rasplata hotarata de Dumnezeu nu-ti va fi luata in veci, chiar de ar fi pentru un pai ridicat din dragoste pentru El. Ceea ce se incepe cu intentie rea, rar se sfarseste cu intentie buna.

          Desigur, nu poti sa schimbi raul in bine, printr-o intentie dreapta, dar printr-o intentie rea poti nimici valoarea unei fapte bune.

          Indreapta-ti totdeauna ochiul spre Dumnezeu si

          Urmeaza-ma pe mine!

 

(Viata, Urmarea si Psaltirea Maicii Domnului – Mama Noastra)

 

Niciun comentariu: