O plimbare scurta
De cand in viata noastra a
aparut micul Matei, plimbarile s-au rarit, pentru ca asteptam cu mare nerabdare
fiecare week-end sa ne intalnim cu el.
Sambata insa, profitand de
faptul ca a fost plecat impreuna cu parintii la bunicii de la Magurele, am
pornit si noi la drum. Ne-am dorit o plimbare scurta, in locuri cunoscute,
linistite, dar si cu incarcatura duhovniceasca. Itinerariu scurt: manastirile Radu Voda si Cernica, urmate de o scurta iesire la restaurant. Si mare
ne-a fost bucuria cand ni s-au alaturat si Mihai cu Denisa.
Prima oprire – manastirea Radu
Voda. Zilele trecute gandul meu s-a indreptat destul de des catre Sfantul
Nectarie, asa ca am mers la dansul in vizita, sa-i multumim pentru toate si sa-l
rugam sa fie alaturi de noi in continuare.
De acolo am pornit spre
Cernica, din doua motive: Sfantul Calinic este unul dintre sfintii ocrotitori
ai bisericii unde slujeste parintele duhovnic (si chiar unul dintre hramurile
bisericii), iar curtea, parcul, aleile de la Cernica imi dau o stare de bine. Simt
ca acolo timpul se opreste in loc, ca totul in jur este frumos. Simt de parca
ar fi un coltisor de rai.
Cele doua vizite facute in
tihna, fara graba, ne-au facut sa ujitam cat de repede trece timpul. Dar,
stomacelele noastre nu au uitat, asa ca am mers sa servim masa la restaurantul “Victorita
Pescarita”, un restaurant cu specific pescaresc. Din pacate aici se aplica
foarte bine zicala: pe afara e vopsit gardul, inauntru este leopardul. Descrierea
pe net este minunata - o afacere de
familie condusa de don Marianno (cel care, cu ani in urma avea o emisiune cu
specific pescaresc la Euforia TV) unde se pregatesc diferite feluri de preparate
din pestele pe care ti-l alegi singur din vitrina. Realitatea: ca sa nu intru
in prea multe detalii, un mic restaurant, cam insalubru. La intrare sunt cele doua
vitrine cu peste (insa ceva cam vechi). O sala de mese foarte mica la parter, o
terasa extrem de inghesuita si o sala de mese ceva mai mare si mai aerisita la
etaj. Peste tot se vedea ca este necesara o curatenie. Am stat pe ganduri daca
sa ramanem aici sau nu: am ramas pentru ca ne era foarte foame si pentru ca,
fiind zi de post, ar fi fost greu de gasit repede altceva. Ne-am riscat.
Mancarea insa, foarte bine
pregatita, chiar gustoasa. Sau ne-a fost prea foame 😊)
Noi nu ne vom intoarce la
acest restaurant.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu