marți, 7 iunie 2022

POSTAREA DE DIMINEATA

 

Acatistul zilei – 7 iunie

 Pentru rugaciunile Sfintei Cuvioase Sebastiana, ale Sfintei Mucenite Zenaida, ale Sfantului Cuvios Antim preotul, ale Sfantului Marcelin, Episcopul Romei si ale Sfantului Sfintit Mucenic Teodot, Episcopul Ancirei, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, milueste-ne pe noi pacatosii.

Nota: pentru ca in aceasta zi nu este acatist am ales sa postez cel de-al doilea acatist restant din data de 2 mai

Acatistul Sfintei Cuvioase Matrona din Moscova – 2 mai


 

Condacul 1

Din scutece de Duhul lui Dumnezeu fiind aleasă, fericită maică Matrona, orbirea și neputința trupească pentru curăția duhovnicească de la Dumnezeu primind, cu darul înainte-vederii și al minunilor te-ai îmbogățit. Pentru aceasta și noi, cu mulțumire, cunună de laudă îți aducem, cântând: Bucură-te, Cuvioasă maică Matrona, caldă rugătoare lui Dumnezeu pentru noi!

 Icosul 1

Înger în trup te-ai arătat pe pământ, fericită Matrona, împlinind voia lui Dumnezeu. Căci din naștere în orbire trupească ai fost, însă Dumnezeu, înțelepțindu-i pe cei orbi și iubindu-i pe cei cuvioși, a luminat ochii tăi duhovnicești, ca să slujești oamenilor și lucrurile lui Dumnezeu să se arate prin tine. Iar noi cu dragoste îți cântăm ție acestea:

Bucură-te, din pruncie de Dumnezeu fiind aleasă;
Bucură-te, din scutece cu harul Sfântului Duh fiind însemnată;
Bucură-te, din copilărie cu darul minunilor fiind îmbogățită;
Bucură-te, cu înțelepciune de la Dumnezeu fiind înzestrată;
Bucură-te, cu gândul voia lui Dumnezeu ai aflat;
Bucură-te, că pe înțelepții veacului orbi la minte ai rușinat;
Bucură-te, că sufletele rătăcite la Dumnezeu le întorci;
Bucură-te, că scârbele și necazurile le alini;
Bucură-te, Cuvioasă maică Matrona, caldă rugătoare lui Dumnezeu pentru noi!

 Condacul al 2-lea

Văzând oamenii și preotul când te-ai botezat, fericito, un stâlp de fum minunat înălțându-se deasupra capului tău și simțind mirosul bineplăcut, se minunau, ce va deveni acest prunc, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

 Icosul al 2-lea

Minte având luminată, slujitorul lui Dumnezeu Vasile a aflat că cea botezată de el este vasul ales al lui Dumnezeu și pe tine, Cuvioasă Matrona, sfântă te-a numit. Iar noi din tot cugetul nostru îți aducem laudele acestea:

Bucură-te, ceea ce în cristelniță harul Sfântului Duh ai primit;
Bucură-te, ceea ce pe trupul tău crucea întipărită ai avut;
Bucură-te, rugătoare de la Dumnezeu oamenilor dăruită;
Bucură-te, lumină arzătoare ce în fața lui Dumnezeu luminezi;
Bucură-te, ceea ce cu darul facerii de minuni Dumnezeu pe pământ te-a slăvit;
Bucură-te, ceea ce cu cununa neveștejită de la Dumnezeu în cer te-ai împodobit;
Bucură-te, că prin mila lui Dumnezeu pe cei păcătoși i-ai ridicat;
Bucură-te, că din izvorul apei celei vii pe cei însetați i-ai adăpat;
Bucură-te, Cuvioasă maică Matrona, caldă rugătoare lui Dumnezeu pentru noi!

 Condacul al 3-lea

Puterea harului lui Dumnezeu simțind încă din pruncie, fericita Matrona, către sfintele icoane te îndreptai și, cu inimă curată și cu buzele de prunc, laudă lui Dumnezeu înălțai, cântând: Aliluia!

 Icosul al 3-lea

Având din copilărie darul înainte-vederii, fericită maică, inimile ascunse celor ce veneau la tine cunoscând și viitorul ca pe cele de față spunând, pe mulți pe calea mântuirii i-ai îndreptat. Pentru aceasta pe Dumnezeu Cel ce a înțelepțit orbii îi preamărim, cântând ție acestea:

Bucură-te, a Domnului străvăzătoare;
Bucură-te, a păcatelor ascunse văditoare;
Bucură-te, celor întristați cu sufletul, luminată povățuitoare;
Bucură-te, celor rătăciți, milostivă călăuzitoare;
Bucură-te, stea, celor credincioși calea arătând;
Bucură-te, lumină, în întunericul veacului acestuia luminând;
Bucură-te, Unului Dumnezeu slujitoare;
Bucura-te, a uneltirilor diavolești cu darul Sfântului Duh pierzătoare;
Bucura-te, Cuvioasă maică Matrona, caldă rugătoare lui Dumnezeu pentru noi!

 Condacul al 4-lea

Viforul nedumeririlor și al tulburărilor despre minunile tale în oameni răspândindu-se, maică fericită, și aceștia, pe care i-ai îndreptat spre Dumnezeul Cel minunat întru sfinții Săi, preamărindu-te și lăudându-te, lui Dumnezeu cu mulțumire au cântat: Aliluia!

 Icosul al 4-lea

Auzind oamenii, maică Matrona, că aduci ajutor în boli sufletești și trupești, la tine vin cu nădejde și, primind sfat bineplăcut și vindecare, îi mulțumesc lui Dumnezeu, cântând ție:

Bucură-te, că pe cei bolnavi și suferinzi îi primești;
Bucură-te, că pace sufletelor îndurerate dăruiești;
Bucură-te, celor în rătăcire fiind îndreptătoare;
Bucură-te, a evlaviei învățătoare;
Bucură-te, a necazurilor noastre alinare;
Bucură-te, în scârbe mângâietoare;
Bucură-te, doctorul cel fără de arginți;
Bucură-te, a oricăror neputințe tămăduitoare;
Bucură-te, Cuvioasă maică Matrona, caldă rugătoare lui Dumnezeu pentru noi!

 Condacul al 5-lea

Ca o stea dumnezeiască ai răsărit, maică fericită Matrona, în zilele grele în Rusia, căci, ca o nouă mărturisitoare, jugul lui Hristos cu îndrăzneală și fără frică toată viața ai purtat și, cu harul lui Dumnezeu fiind întărită, ai dat celor nedumeriți povățuire, celor slabi și bolnavi vindecare, tuturor celor ce cu mulțumire cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

 Icosul al 5-lea

Văzând mulți ruși minunile și vindecările date de harul lui Dumnezeu prin tine: celor șchiopi – umblare, celor slabi și nemișcati – vindecare, celor îndrăciți – a duhurilor rele alungare, îndreptându-ne către tine, maică, ca și către un izvor nesecat, din care adăpându-ne cu nesaț, cu inimă smerită, strigăm ție acestea:

Bucură-te, din pruncie pe calea mântuirii fiind chemată;
Bucură-te, cuvioasă, de Dumnezeu nouă dăruită;
Bucură-te, tămăduitoare ce bolile noastre le vindeci;
Bucură-te, în nevoile noastre, grabnică ajutătoare;
Bucură-te, ceea ce cu sfaturi folositoare de suflet ne povățuiești;
Bucură-te, ceea ce nedumeririle noastre degrabă le limpezești;
Bucură-te, ceea ce duhurile necurate de la om le alungi;
Bucură-te, ceea ce de toată răutatea cu rugăciunile tale ne aperi;
Bucură-te, Cuvioasă maică Matrona, caldă rugătoare lui Dumnezeu pentru noi!

 Condacul al 6-lea

Vestitorul sfințeniei și al cuvioșeniei vieții tale, fericită maică, s-a arătat sfântul și cuviosul părinte Ioan din Kronstadt, când te-a văzut în biserică și te-a numit moștenitoarea sa și al optulea stâlp al Rusiei. Iar toți cei ce au auzit acestea L-au lăudat pe Dumnezeu, înălțând Lui cântarea: Aliluia!

 Icosul al 6-lea

Aprinde cu rugăciunile tale, maică Matrona, lumina harului lui Dumnezeu în inimile ce n-au aflat pe Dumnezeu și cu multe păcate L-au supărat. Căci, văzând minunile săvârșite de tine, mă îndrept către Dumnezeu, cântându-ți:

Bucură-te, ceea ce cu faptele tale pe Dumnezeu L-ai slăvit;
Bucură-te, ceea ce slava lui Dumnezeu ne-ai arătat;
Bucură-te, ceea ce pe calea cea dreptă pe necredincioși i-ai îndreptat;
Bucură-te, ceea ce întinăciunea păcatelor cu rugăciunile tale ai curățat;
Bucură-te, că la pocăință ne-ai îndemnat;
Bucură-te, că lui Dumnezeu pentru toate să-I mulțumim ne-ai povățuit;
Bucură-te, că biserica lui Dumnezeu s-o iubim ne-ai învățat;
Bucură-te, ceea ce în ograda Bisericii oile cele risipite ai adunat;
Bucură-te, Cuvioasă maică Matrona, caldă rugătoare lui Dumnezeu pentru noi!

 Condacul al 7-lea

Vrând Preasfintei noastre Stăpâne, Maicii Domnului, să-i placi, maică Matrona, ai poruncit oamenilor să zugrăvească preacinstitul chip al ei, numit „Aflarea celor pierduți”, și în biserica lui Dumnezeu să-l așezi, ca toți cei ce privesc chipul luminat al Preacuratei, cu umilință, s-o laude, iar lui Dumnezeu să cânte: Aliluia!

 Icosul al 7-lea

O nouă apărătoare, rugătoare și mijlocitoare către Domnul te-a dăruit în anii grei tuturor rușilor, căci mulți s-au îndepărtat de Sfânta Biserică, însă tu, maică, pe cei necredincioși și rătăciți îi învățai cu fapta și cu cuvântul, arătându-le minuni de la Dumnezeu. De aceea îți cântăm ție acestea:

Bucură-te, pentru țara rusească neîncetată nevoitoare;
Bucură-te, pentru mântuirea noastră mijlocitoare;
Bucură-te, al Dumnezeului Drept Judecător îmblânzire;
Bucură-te, celor bolnavi și jigniți ocrotire;
Bucură-te, celor neputincioși și deznădăjduiți ajutătoare;
Bucură-te, împotriva duhurilor rele neîncetată luptătoare;
Bucură-te, că tremură în fața ta diavolii;
Bucură-te, că se bucură pentru tine îngerii și oamenii;
Bucură-te, Cuvioasă maică Matrona, calda rugătoare lui Dumnezeu pentru noi!

 Condacul al 8-lea

Pe cei puțin credincioși și nechibzuiți i-ai minunat, cum, oarbă din naștere fiind, vezi și cunoști nu numai cele din prezent, ci și cele viitoare, nevăzând ei puterea lui Dumnezeu ce lucrează în neputințele oamenilor. Pentru aceasta și noi, fericită maică, înțelepciunea lui Dumnezeu în tine văzând, Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

 Icosul al 8-lea

Toate supărările și jignirile, prigonirile și mustrările ai răbdat, fericită maică, însă nu te-ai tânguit, ci pentru toate lui Dumnezeu ai mulțumit. Cu aceasta învățându-ne noi cu răbdare să ne purtăm crucea, îți aducem laudele acestea:

Bucură-te, ceea ce în rugăciune neîncetată stăruiai;
Bucură-te, ceea ce duhurile rele cu post și rugăciune le alungai;
Bucură-te, ceea ce pacea binecuvântată dobândeai;
Bucură-te, ceea ce cu dragostea ta pe mulți îi mântuiai;
Bucură-te, ceea ce prin viața ta oamenilor ai slujit;
Bucură-te, că și după moarte pe oameni neîncetat îi ajuți;
Bucură-te, ceea ce acum rugămințile noastre le asculți;
Bucură-te, că pe cei ce se încred în tine nu-i părăsești;
Bucură-te, Cuvioasă maică Matrona, caldă rugătoare lui Dumnezeu pentru noi!

 Condacul al 9-lea

Toate necazurile și durerile le-ai răbdat, maică Matrona, neîncetat luptând cu puterile întunericului, uneltirile și vicleniile lor vădind și pe diavoli din îndrăciți alungând, până la sfârșitul vieții pe cei îndurerați, bolnavi și întristați i-ai ajutat, pururea cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

 Icosul al 9-lea

Ritorii cei mult grăitori nu vor putea cu vrednicie să-ți preamărească sfânta ta viață și minunile tale cele cu puterea lui Dumnezeu de tine săvârșite, sfântă maică. Însă noi, dorind pe Dumnezeu cu psalmi să-L lăudăm și îndemnați de iubire curată, îndrăznim să cântăm acestea:

Bucură-te, ceea ce calea cea strâmtă și poartă îngustă ai ales;
Bucură-te, ceea ce cu multe fapte bune te-ai luminat;
Bucură-te, ceea ce toate cele stricăcioase din viață le-ai lepădat;
Bucură-te, ceea ce cu cununa smereniei te-ai împodobit;
Bucură-te, ceea ce după Evanghelie, ca păsările cerului, pe pământ ai locuit;
Bucură-te, ceea ce Fiului, ce nu avea unde să-Și plece capul, I-ai urmat;
Bucură-te, ceea ce acum în lăcașurile raiului te desfătezi;
Bucură-te, ceea ce pe noi, păcătoșii, către tine rugându-ne, nu ne lași;
Bucură-te, Cuvioasă maică Matrona, caldă rugătoare lui Dumnezeu pentru noi!

 Condacul al 10-lea

Dorind să-i scapi pe mulți de suferințele trupești și de bolile sufletești, cuvioasa lui Dumnezeu, toată noaptea petreceai în rugăciune, rugându-te pentru ajutorul și întărirea lor Domnului nostru Iisus Hristos, cântându-I: Aliluia!

 Icosul al 10-lea

Zid și acoperământ erai în timpul vieții tale, fericită maică, tuturor celor ce alergau la tine și după moarte nu încetezi să mijlocești înaintea lui Dumnezeu pentru cei ce cu credință vin la mormântul tău. Pentru aceasta, auzindu-ne pe noi, păcătoșii, îndurerați și de multe necazuri fiind stăpâniți și nădăjduind toți în ajutorul rugăciunilor tale, îți cântăm:

Bucură-te, celor jigniți grabnică apărătoare;
Bucură-te, celor săraci mângâiere;
Bucură-te, a căsătoriei cinstite ocrotitoare;
Bucură-te, celor certați împăcare;
Bucură-te, celor judecați pe nedrept apărătoare;
Bucură-te, și a celor vinovați față de judecata lumească către Dumnezeu milostivă mijlocitoare;
Bucură-te, celor fără casă adăpostire;
Bucură-te, tuturor celor ce te cheamă în ajutor ocrotire;
Bucură-te, Cuvioasă maică Matrona, caldă rugătoare lui Dumnezeu pentru noi!

 Condacul al 11-lea

Cântare îngerească auzeai, cinstită maică Matrona, încă pe pământ fiind. Învață-ne și pe noi, nevrednicii, cum trebuie să-L slăvim pe Dumnezeu, Cel slăvit în Treime, pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, Căruia oștirile cerești într-un glas Îi cântă: Aliluia!

 Icosul al 11-lea

Cu lumina strălucitoare luminează viața ta, fericită Matrona, gonind întunericul lumii acesteia deșarte, și ne atrage sufletele noastre: ca și noi cu razele harului lui Dumnezeu să ne luminăm și calea plină de scârbe a acestei vieți trecătoare să o trecem și în Împărăția cerurilor să ajungem, unde tu, maică, acum te desfătezi, auzind glasul nostru către tine, strigând:

Bucură-te, lumina lui Dumnezeu pururea arzătoare;
Bucură-te, mărgaritar scump, cu strălucirea sfințeniei tale luminându-ne;
Bucură-te, floare binemirositoare, ce mireasma Duhului Sfânt o răspândești;
Bucură-te, piatră a credinței, care pe cei slabi de fire în evlavie îi întărești;
Bucură-te, stea preastrălucită, ce calea dreaptă ne-o arăți;
Bucură-te, luptătoare neînfricată a lui Hristos, ce cu sabia rugăciunii armatele demonilor înspăimânți;
Bucură-te, căci ai avut o viață sfântă și curată;
Bucură-te, căci în fața lui Dumnezeu ai avut o moarte cinstită;
Bucură-te, Cuvioasă maică Matrona, caldă rugătoare lui Dumnezeu pentru noi!

 Condacul al 12-lea

Harul lui Dumnezeu din belșug încă din scutece ai primit, maică fericită, care a fost cu tine toată viața. Credem neclintit că și după moarte acest har e cu tine. Pentru aceasta, căzând la tine, ne rugăm: nu ne lăsa pe noi, călători încă pe pământ, lipsiți de ajutorul și ocrotirea ta, rugându-L pe Dumnezeu să ne miluiască pe toți cei ce-I cântăm: Aliluia!

 Icosul al 12-lea

Cântăm minunile tale cele multe, maică Matrona, Îl lăudăm pe Dumnezeu Care te-a dăruit orașului Moscova și Rusiei, în zilele grele și de prigoană, pe tine, stâlpul neclintit al evlaviei și credinței. Și acum, maică fericită, cu inima recunoscătoare îți cântăm ție acestea:

Bucură-te, ceea ce pacea lui Hristos în suflet ai dobândit;
Bucură-te, ceea ce pentru lume jertfă lui Dumnezeu te-ai adus;
Bucură-te, ceea ce în trup neputincios puterea harului dumnezeiesc ai arătat;
Bucură-te, ceea ce la aflarea cinstitelor tale moaște mila lui Dumnezeu ne-ai arătat;
Bucură-te, a cetei sfinților din Moscova minunată înflorire;
Bucură-te, a orașului Moscova preaslăvită podoabă;
Bucură-te, pentru Rusia înaintea lui Dumnezeu neîncetată rugătoare;
Bucură-te, la pocăință și rugăciune pentru țara Rusiei îndemnare;
Bucură-te, Cuvioasă maică Matrona, caldă rugătoare lui Dumnezeu pentru noi!

 Condacul al 13-lea

O fericită maică, ascultă această cântare de laudă pe care ți-o aducem ție și cere pentru noi de la Domnul nostru Iisus Hristos iertarea păcatelor, sfârșit bun creștinesc și răspuns bun la înfricoșătoarea Lui judecată, ca să ne învrednicim și noi în lăcașurile raiului să slăvim Sfânta Treime, cântând: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)

Apoi se zice Icosul 1: Înger în trup te-ai arătat pe pământ..., Condacul 1: Din scutece de Duhul lui Dumnezeu fiind aleasă..., și această

 Rugăciune către Sfânta Cuvioasă Matrona

O, fericită maică Matrona, cu sufletul în cer, în fața Tronului lui Dumnezeu stând, iar cu trupul pe pământ odihnind și cu binefacere de sus înzestrată multe minuni săvârșind; coboară ochii tăi milostivi spre noi, păcătoșii, cei ce în scârbe, dureri și păcate viața ne-o petrecem, alină-ne pe noi, cei deznădăjduiți, vindecă-ne de bolile noastre cumplite pe care pentru păcatele noastre de la Dumnezeu le primim; izbăvește-ne de mulțimea necazurilor și a primejdiilor, roagă-L pe Domnul nostru Iisus Hristos să ne ierte toate păcatele și fărădelegile pe care din tinerețile noastre și până acum le-am săvârșit, ca, primind cu rugăciunile tale binefacere și mare milă, să slăvim pe Dumnezeu Cel Unul în Treime, pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.

 

(sursa: crestin ortodox)

Niciun comentariu: