"TAIEREA VOII"
De
multe ori am citit in carti despre “taierea voii”, insa mereu am spus ca acest
lucru este valabil doar pentru monahi. Numai ca,m-am lamurit ca nu este asa.
Iintr-o
zi, am participat la o discutie unde un parinte povestea unor fii duhovnicesti
cum a ajuns in parohia respectiva. Este vorba de o parohie in oras, dar cu
putini enoriasi. Ei bine, la momentul cand i s-a propus acest post, parintele
respectiv era preot la o parohie de sat, lumea il iubea foarte mult si chiar nu
isi dorea sa plece. Atunci, a cerut sfatul matusii lui, monahie la o manastire
din Valcea. Intrebata ce sa faca, maica l-a intrebat:
-
Cat
de mult iti doresti sa mergi la noua parohie?
-
Cam
20-30%, a raspuns parintele.
-
Te
mai intreb inca o data, cat de mult iti doresti sa mergi acolo?
-
Nu
imi doresc aproape deloc.
-
Este
nevoie de tine acolo?
-
Da,
este.
Atunci
maica i-a spus foarte categoric:
-
Mergi
la noua parohie.
-
Cum
maica? a intrebat parintele uimit
La
care intrebare, maica a raspuns:
“Asta
inseamna taierea voii. Cand trebuie sa facem ceva, nu ne gandim la noi, ci la cei
din jurul nostru. Cu cat faci mai mult din ceea ce nu iti place, cu atat
rasplata va fi mai mare.”
Si
iata ca parintele este in parohia respectiva de 10 ani si a reusit sa formeze o
foarte frumoasa comunitate, iar acum chiar ii multumeste lui Dumnezeu si
matusii sale pentru decizia luata.
Este
ceva vreme de cand am auzit aceasta intamplare si, intotdeauna, in momentele
mai dificile imi vine in minte, insa doar atat.
Ei
bine, de data asta am hotarat sa iau aminte la ea. Am inceput sa lucram atat de
acasa, cat si de la serviciu. Saptamana aceasta a venit randul meu sa merg la
birou. Sentimentul a fost acela de “pica cerul pe mine”, sentiment care mi-a
adus duminica seara o stare de greutate in suflet si de nemultumire.Insa, in
acea stare, gandul a revenit la ceea ce v-am povestit. Si am decis sa iau
aminte si sa schimb modul de gandire. Am refuzat sa mai caut motive care sa
accentueze stare de – “nu imi place”, “nu vreau”, etc. Am inceput sa ma gandesc
ca:
-
trebuie
sa ii dau Slava lui Dummnezeu pentru ca am serviciu (si chiar unul bun),
-
trebuie
sa ma mobilizez ca treaba sa mearga bine. Pentru asta, am luat agenda si am
revizuit programul saptamanii. Astfel, am pus accent mai mult pe perioada de la
birou, unde mi-am propus sa aprofundez unele probleme de serviciu, iar acasa am
lasat foarte putin de facut si anume: tricotat, vizionat olimpiada de iarna de
la Beijing si citit;
-
inainte
de a ajunge acasa sa merg cel putin o jumatate de ora la plimbare.
Am
avut destule momente in care incoltea gandul ca “ce bine era daca lucram de
acasa”, insa nu i-am dat voie sa si infloreasca. L-am inlocuit cu putina
rugaciune.
Ei
bine, concluzia este urmatoarea:
- - nu
mi s-a mai parut atat de grea aceasta saptamana;
- - am
avut spor la serviciu;
- - m-am
delectat acasa cu ceea ce imi place;
- - plimbarea
prin oras a facut sa-l vad altfel;
- - plansul
de mila nu ajuta cu nimic.
Ca
treburile de acasa au ramas putin in urma si a trebuit sa recuperez in
week-end, asta este alta poveste.
Este
destul de greu cu “taierea voii”, dar nu este IMPOSIBIL. Totul este sa vrem sa
facem lucrurile mai usoare, iar Dumnezeu vine imediat in ajutorul nostru.
2 comentarii:
❤❤❤va mulțumesc, voi încerca să iau și eu aminte.
Cu drag Andreea.
Trimiteți un comentariu