Acatistul zilei – 1 februarie
Pentru rugaciunile Sfantului Mucenic Trifon si ale Sfintelor
Mucenite Perpetua si Felicitas, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu,
milueste-ne pe noi pacatosii.
Acatistul Sfantului Trifon - Sfant Mucenic ! (1 februarie)
CONDAC 1
Pe tine, cela ce ai indrazneala catre Domnul, mijlocitor si
rugator pentru sufletele noastre te avem, noi smeritii. Iar acum, in ziua
Praznicului tau rugamu-te, cere-ne noua de la Dumnezeu iertare de pacate si
izbavire, din primejdii, ca sa cantam tie: Bucura-te, Mare Mucenice Trifon!
ICOS 1
Sfinte, slavite, Mare Mucenice Trifon, cu inchinare si neindoita
credinta indraznim a cere si asteptam mijlocirile tale catre Dumnezeiasca
milostivire, ca sa ne aflam partasi bucuriei tale noi, cei ce patimim in multe
feluri de boli, de patimi, de nevoi si de razboiri cumplite. Pe tot sufletul
cel necajit si dosadit, pe cei ce pazesc intru cunostinta legea lui Hristos
Dumnezeu si cred intru Dansul, pe toti care se sarguie a se inchina Sfintelor
tale moaste si iti impodobesc tie aceasta cantare de lauda, de cerere si
marire ajuta-i cu darul de care te-ai invrednicit de la Hristos, Mantuitorul si
Dumnezeul nostru. Auzi-ne pe noi, care graim catre tine unele ca acestea;
Bucura-te, Trifoane, cel nascut in tara Frigia, in satul Campsada;
Bucura-te, ingereasca odihnire, inca din copilarie, a darului
Sfintei Treimi;
Bucura-te, vas ales al Apei Vietii si al darului facerii de
minuni;
Bucura-te, prin care numele lui Dumnezeu se preaslaveste in cer si
pe pamant;
Bucura-te izgonitor al demonului din fiica imparatului, Gordiana;
Bucura-te, aratator si altora al vrajmasului prin postirea si
rugaciunea ta cea catre Dumnezeu;
Bucura-te, Trifoane, nume infricosator diavolilor;
Bucura-te, chip ce izvorasti in lume mirul preaslavirii lui
Dumnezeu;
Bucura-te, minunata inmultire a sfintei credinte in multe parti
ale Frigiei;
Bucura-te ca ai fost prins pentru marturisirea lui Iisus Hristos
Dumnezeu;
Bucura-te, daruire de sine facuta jertfa de bunavoie in mainile
paganilor,
Bucura-te, neclintita stare la judecata inaintea ighemonului
Acvilin;
Bucura-te, Mare Mucenice Trifon!
CONDAC 2
Mucenice Trifon, de trei ori fericite, n-ai voit a te supune
poruncii imparatului de a te inchina zeilor. Ci mai vartos L-ai marturisit pe
Iisus Hristos a fi Dumnezeu cu adevarat. Pentru aceasta vrednic esti a auzi de
la noi cantarea Acatistului, prin care te fericim si impreuna cu tine cantam:
Aliluia!
ICOS 2
Sa nu se invredniceasca nelegiuitii a ne supune sub picioarele
lor, Sfinte Mucenice al lui Hristos, Trifoane, cand se pornesc asupra noastra
ca valurile marii ce vin cu repeziciune, ci sa cada ca spicele tarinii de la
fata ta, iar noi sa te binecuvantam, strigand:
Bucura-te, neplecare catre momelile cele amagitoare;
Bucura-te, insetare dupa patimirile pentru Iisus Hristos;
Bucura-te, vistierie nefurata a comorilor de mult pret ale dreptei
credinte;
Bucura-te, dumnezeiasca rabdare a chinurilor de la pagani;
Bucura-te, vas ales al darului vorbirii frumoase, izvorat de la
Dumnezeu;
Bucura-te, ca ai zis ighemonului: "Nimeni lepadandu-se de
Cerescul Imparat Iisus Hristos, nu va putea sa mosteneasca viata vesnica";
Bucura-te ca ai fost alergat prin gerul iernii cu picioarele
desculte;
Bucura-te, ca stihuri din psalmii lui David cantai pe cale;
Bucura-te, ca ziceai: "Pasii mei indrepteaza-i Doamne, dupa
cuvantul Tau";
Bucura-te, ca piroane de fier ti s-au batut in picioarele tale;
Bucura-te, primire cu multumire a batailor multe si dureroase;
Bucura-te, rabdare mai presus de fire in chinurile cele cumplite;
Bucura-te, Mare Mucenice Trifon!
CONDAC3
De intelegerea Dumnezeirii sufletul tau fiind luminat, ca un
adevarat viteaz al Mantuitorului Hristos te-ai aratat; stand neclintit in
dragostea Lui. Pentru aceasta noi cu smerenie venim catre tine si cu indoita
umilinta cantam lui Dumnezeu: Aliluia!
Icos 3
Plin fiind de darul lui Dumnezeu, Mucenice Trifon, care te lumina
si te inteleptea, prin fapte bune ca pe o scara ai mers din putere in putere,
purtatorule de biruinta ai Cerescului Imparat Iisus; pentru aceasta iti cantam:
Bucura-te, ca ighemonul Acvilin s-a mirat de raspunsurile tale
cele drepte;
Bucura-te, rabdare a batailor ce rusinezi pe draci;
Bucura-te, stalp neclintit de urgia tiranului;
Bucura-te, tarie nebiruita de chinurile si ingrozirile lui
Acvilin, care te-a dat mortii;
Bucura-te ca pentru credinta in Dumnezeul nostru Iisus Hristos a
ti se taia capul a poruncit;
Bucura-te, rugaciune cu multumire catre Dumnezeu inaintea trecerii
tale;
Bucura-te, ca prin rugaciunea ta, oamenii din Campsada s-au
izbavit de foamete, de jivini si insecte vatamatoare;
Bucura-te ca rugandu-te, mai inainte de a ti se taia capul, a luat
Domnul Sfantul tau suflet in Mainile Sale;
Bucura-te, ca ai poruncit ca cinstitul si Sfantul tau trup in
Campsada sa-l duca;
Bucura-te, Trifoane, ca din tineretile tale lui Dumnezeu te-ai
sfintit;
Bucura-te, daruire lui Dumnezeu a multor oameni;
Bucura-te, tamaduire a nenumarate boli in noroade;
Bucura-te, Mare Mucenice Trifon!
CONDAC 4
Nemairabdand paganii minunile tale cele Sfinte, prin care se
defaima inselaciunea idoleasca - caci propovaduiai lor credinta lui Hristos si
aratai lamurit ca El este Dumnezeu Care face minunile, iar nu idolii, -
te-au supus muncilor, pe care le-ai primit cu dragoste, cantand: Aliluia!
ICOS 4
Glas catre tine inaltand, graim: grabeste, Sfinte Mucenice Trifon,
a ne apara pe noi, ca dupa Mantuitorul si Preacurata lui Maica, la tine
alergam, ca sa ne izbavesti din toate primejdiile si sa te bine cuvantam,
cantand:
Bucura-te, indelunga rabdare in chinuri incununata de Preasfanta
Treime;
Bucura-te, ca Domnul Hristos impreuna cu ingerii la cer te-a suit;
Bucura-te, ca Mucenicii ti-au iesit inainte;
Bucura-te, cel intampinat cu cinste de Cuviosi;
Bucura-te, de Ierarhi cu placute cuvinte binecuvantat;
Bucura-te, ca toti Sfintii, cantari de lauda si bucurie ti-au
cantat;
Bucura-te suflet salasluit in Imparatia Cerurilor
Bucura-te, impreuna vorbitor cu Ingerii;
Bucura-te, veselire in lacasurile lui Hristos impreuna cu toti
Sfintii;,
Bucura-te, impreuna cu dansii asezat la masa Cinei celei de Taina;
Bucura-te, chip preacinstit in ceata Mucenicilor;
Bucura-te, de a carui incununare toti Sfintii salta si se bucura
cu duhul;
Bucura-te, Mare Mucenice Trifon!
CONDAC 5
Hrana de mantuire trimite-ne noua, Sfinte Trifon, de la Dumnezeu,
ca sa nu pierim de multimea impatimirilor; ca pacatosi suntem, dar avandu-te pe
tine mijlocitor, nadejde de mantuire castigam, caci de la tine ne invatam a
canta dupa cuviinta: Aliluia!
ICOS 5
Prealaudat s-a aratat numele tau, Trifoane, in toata tara Frigiei,
pentru ca prin rugaciunile tale catre Dumnezeu ai adus la Credinta lui Hristos
pe multi dintre inchinatorii la idoli si botezandu-se ei in numele Preasfintei
Treimi, au strigat intr-un glas: "Mare este Dumnezeul crestinilor"!
Pentru aceasta si noi, cei izbaviti prin tine din multe feluri de pacate si
asupriri, iti cantam:
Bucura-te, brat cu putere ce-i aduci la credinta in Hristos pe
impotrivitori;
Bucura-te, izbavitorule al celor robiti;
Bucura-te, minunatule intre Sfinti, care ai facut pe pagani a se
boteza;
Bucura-te, suflet viteaz, invrednicit a fi Mucenic;
Bucura-te, castigare a darului Sfinteniei prin Crucea marilor
suferinte;
Bucura-te, ingrozire a slujitorilor la idoli;
Bucura-te, biruinta asupra diavolilor cu puterea lui Hristos;
Bucura-te, nume infricosat in auzul lor;
Bucura-te, trandafir prea inmiresmat inflorit in gradinile
raiului;
Bucura-te, ca insisi ingerii din Ceruri te cunosc ca alesul lui
Dumnezeu;
Bucura-te, cel ce stai acu inaintea Mantuitorului si te rogi
pentru noi;
Bucura-te, cel ce vezi nevoile noastre si ne dai grabnic ajutor;
Bucura-te, Mare Mucenice Trifon!
CONDAC 6
Inima infranta si smerita Dumnezeu nu o va urgisi, zice Sfantul
Proroc David; pentru aceasta smerindu-ne pana la moarte, cadem catre tine, Mare
Mucenice Trifon, sa te rogi lui Dumnezeu pentru noi pacatosii; ca sa ne
linisteasca durerile si sa potoleasca pornirea uratelor patimi, iar noi intru
pacea inimii sa cantam: Aliluia!
Cumplit si fara crutare batand ostasii trupul tau, rabdatorule de
chinuri al lui Hristos, pamantul s-a inrosit de sangele tau; pentru aceasta iti
cantam:
Bucura-te, priveliste ingerilor si oamenilor;
Bucura-te, rabdare pana la sfarsit intru dreapta credinta a chinurilor
de la pagani; Bucura-te, implinirea datoriilor crestine;
Bucura-te, lauda Bisericii Rasaritului;:
Bucura-te, bucuria neamului crestinesc;
Bucura-te, izgonirea si inspaimantarea dracilor;
Bucura-te, chip stralucind minunile puterea Darului dumnezeiesc;
Bucura-te, al lui Hristos vrednic laudator;
Bucura-te, intru bucuria Domnului tau;
Bucura-te, insetosare de a-ti varsa sangele pentru Dansul;
Bucura-te, nume preacantat, izvorand mirul tamaduirilor;
Bucura-te, Mare Mucenice Trifon!
CONDAC 7
Vrand nebunul tiran numaidecat sa te piarda si vazand ca muncile
pentru tine sunt zadarnice, adeseori se gandea cum sa te dea mortii. Iar tu,
Sfinte, invapaiat de dorinta fiind a merge la Hristos, neincetat cantai lui
Dumnezeu: Aliluia!
ICOS 7
Noua si infricosata rabdare ai savarsit, Sfinte, cand ai fost
chinuit de tirani, din porunca lui Acvilin, pentru ca primind cu veselie
piroanele batute in picioarele tale, lovit cu cruzime si legat de cal, alergai
spre Hristos; pentru aceasta nu contenim a te lauda, cantand:
Bucura-te, Trifoane, mucenicie vazatoare a cununii gatite in Cer;
Bucurate, biruire a taberelor vrajmase cu puterea Darului
Dumnezeiesc;
Bucura-te, suflet asezat in lacasurile Sfintilor;
Bucura-te, trup cinstit jos, pe pamant, dupa iesirea sufletului;
Bucura-te, crestet incununat de Insusi Domnul Iisus;
Bucura-te, minunata savarsire a nevointei mucenicesti;
Bucura-te, chip proslavit de la cele pamantesti la cele Ceresti;
Bucura-te, dimpreuna cu mucenicii numarat;
Bucura-te, izvor de minuni nedesertat pentru cei binecredinciosi;
Bucura-te, demonilor rana de nevindecat;
Bucura-te, Trifoane, de Dumnezeu iubit si cinstit;
Bucura-te, marturisitor neobosit;
Bucura-te, Mare Mucenice Trifone!
CONDAC 8
Numele tau decat toate s-a facut mai dorit, Trifoane, noua, celor
ce cu dragoste te cinstim, ne inchinam tie si sarutam Dumnezeiestile tale
moaste, impreuna cu tine cantand: Aliluia!
ICOS 8
Izbiti de valurile ispitelor ce vin asupra noastra, nu ne putem
lupta si nici nu suntem vrednici de milostivire, pentru ca pocainta nu avem din
pricina pacatelor noastre. Pentru aceasta cadem inaintea ta, rugandu-te sa ne
intaresti in dragostea lui Dumnezeu, ca sa scapam de cursele vrajmasilor si sa
cantam:
Bucura-te, chip vrednic de lauda si cinstire;
Bucura-te, ca ne plecam capul pana la pamant inaintea Cinstitelor
tale moaste;
Bucura-te, milostivire ce implinesti Cerintele noastre spre
mantuire;
Bucura-te, Mucenicule al lui Hristos, care asculti rugaciunile
noastre;
Bucura-te, vrednicule de pururea pomenire;
Bucura-te, ca iesind noi cu Sfintele tale moaste prin gradina, ne
aperi de grindina;
Bucura-te, ca rugandu-te preotii si sfintind apa, apoi stropind cu
ea pomii si zarzavaturile, ne scapi de toate insectele vatamatoare;
Bucura-te, turn de tarie al Bisericii;
Bucura-te, raza de bucurie noua, celor ce te avem nadejde
nesurpata;
Bucura-te, faclie, care ne luminezi pe noi cu Sfintele tale
rugaciuni;
Bucura-te, chip ingeresc, care ne stralucesti izbavire in toate
ispitele;
Bucura-te, Mare Mucenice Trifon!
CONDAC 9
Patimile pe care dumnezeieste le-ai rabdat sa ne fie noua spre
tamaduirea patimilor noastre, iar ranile trupului tau sa ne fie acoperamant
durerilor ce ne tulbura cugetul"; da-ne, dar, Sfinte, in incercari
rabdare, ca sa cantam cu despietrite si impacate inimi: Aliluia!
ICOS 9
Cu sangele tau cel curs pentru dragostea lui Hristos, spala
intinaciunea pacatelor noastre, preaafericite Trifon, iar cu multimea minunilor
schimba cugetele fratilor celor ce ne prigonesc, spre a se intoarce si a nu fi
osanditi impreuna cu vrajmasul cel viclean; iar prin tine afland linistea lui
Hristos, sa-ti cantam:
Bucura-te, rusinare a vrajmasului cu toate cetele lui;
Bucura-te, zdrobire sub picioarele tale a ostilor intunericului;
Bucura-te, mangaiere a monahilor si privire nestramutata stralucind
din icoana iubirii;
Bucura-te, nume scris in Cartea Vietii, cantat si cinstit de
crestini;
Bucura-te, floare frumoasa din partile Frigiei;
Bucura-te, margaritar ales lucrat de mana Providentei;
Bucura-te, trandafir binemirositor intre spinii idolesti;
Bucura-te, Chip preamarit de Cel pe care L-ai preaslavit;
Bucura-te, jertfa vie in Hristos, facuta izvor de binecuvantare;
Bucura-te, straja neadormita a Manastirii Frasinei;
Bucura-te, calauza osardnica a celor ce merg pe Calea
Mantuitorului;
Bucura-te, Mare Mucenice Trifon!
Invapaiate sunt rugaciunile tale catre Dumnezeu, Sfinte Mucenice
Trifon, pentru ca Mijlocind iertarea si tamaduirea neputinciosilor, ne-ai
scapat din groapa osandei in care eram cazuti. Drept aceea, cunoscand noi,
pacatosii, facerile tale de bine, ne minunam de Darul ce se lucreaza prin,
tine, si cantam: Aliluia!
ICOS 10
Ziditorului, iar nicidecum zidirii, te-ai aratat intru toate
marturisitor si al Lui biruitor mucenic, de aceea si tiranul te-a intrebat cine
te intareste pe tine in munci. Dar tu, ca un viteaz al lui Hristos, i-ai
raspuns: "Dumnezeul meu este in sufletul meu". Pentru aceasta, cu
bucurie iti cantam:
Bucura-te, izbavitorul tuturor celor ce alearga la tine;
Bucura-te, sculare a celor cazuti in pacate grele;
Bucura-te, buna voire de a ne lasa noua particele din Cinstitul
tau trup;
Bucura-te, primire de la Dumnezeu a cununii ceresti;
Bucura-te, mana intinsa si cuget intaritor celor slabi;
Bucura-te, viata intru care Dumnezeu S-a preaslavit;
Bucura-te, ca, numele Lui s-a preainaltat, in facerea minunilor
tale;
Bucura-te, ca pentru Dansul ai patimit, ca sa biruiesti impreuna
cu Dansul;
Bucura-te, Mucenice, lumii preafolositor;
Bucura-te, rabdatorule de chinuri si de biruinta purtator;
Bucura-te, al minunilor dumnezeiesti izvorator;
Bucura-te, Mare Mucenice Triton!
CONDAC 11
Toata cantarea se biruieste intru tine, Sfinte, caci cum vom aduce
tie dupa cuviinta cantari de psalmi, celui laudat de cetele puterilor Ceresti.
Ci numai spre multumita pentru tamaduiri ne indestulam, cantand: Aliluia!
ICOS 11
Sfesnic cu totul luminos s-au aratat cinstitele tale moaste,
Sfinte Mare Mucenice Trifon, puse in mijlocul Bisericii si stralucind tuturor
celor ce cu credinta se inchina la ele; deci de un dar ca acesta nu ne lipsi, Sfinte,
milostivindu-te de noi care cu dragoste iti cantam:
Bucura-te, sfanta dorire dupa mantuirea tuturor;
Bucura-te, propovaduitorule al Raiului celui frumos;
Bucura-te, taiere cu cutitul credintei a cuvintelor paganesti;
Bucura-te, sprijin mangaietor si cununa a sfaturilor duhovnicesti;
Bucura-te, rusinarea necuviintei slujitorilor idolesti;
Bucura-te, mostenitor al raiului, vredniciile de pomenire;
Bucura-te, castigare a rasplatirii dragostei dumnezeiesti;
Bucura-te, impartasire si noua, smeritilor, din roada bunatatilor
tale;
Bucura-te; slavite Mucenice, cunoscut din faptele tale
preaminunate;
Bucura-te, smerire si intoarcere a necredinciosilor la lumina lui
Hristos;
Bucura-te, veselire a iubitorilor de Hristos;
Bucura-te, izgonire de la noi a vrajmasului;
Bucura-te, Mare Mucenice Trifon!
C0NDAC 12
Har ai aflat inaintea lui Dumnezeu, Sfinte, har aflam inaintea ta
si noi, cei ce cu credinta chemam numele tau intru ajutor. Caci tu vindeci
toata boala si patima din noi cu Darul randuit tie de la Dumnezeu, ca izbaviti
si indreptati, sa cantam intr-un glas: Aliluia!
ICOS 12
Cu cantari iti cinstim pomenirea ta, fericim chinurile si
indelunga rabdarea ta, marimi si laudam minunile tale, vitejia si barbatia ta,
iar la mijlocirile tale alergand, bine te cuvantam ca pe un mare ajutator si
pazitor al lumii. Pentru aceasta ne plecam genunchii si cu multumitoare inimi
iti cantam:
Bucura-te, mielusel fara prihana, ca rugandu-te, ti-ai dat
sufletul in mainile lui Dumnezeu;
Bucura-te, aur lamurit prin chinuri intru slava Sfintei Treimi;
Bucura-te, nuntas al Mirelui Hristos, de Dansul proslavit in
Ceruri;
Bucura-te, privire a lumii prin icoana dragostei dumnezeiesti;
Bucura-te, izvor al bucuriei Invierii, primind multumirile
noastre;
Bucura-te, mir al milostivirii de Sus, la iesirea din Sfantul
Altar cu Sfintele tale moaste;
Bucura-te, izvor de tamaduiri revarsat peste inchinarea inimii
noastre;
Bucura-te, facatorule de minuni cu puterea lui Hristos salasluita
in tine;
Bucura-te, indreptator catre Lumina lumii a multime de pagani;
Bucura-te chip incununat in Ceruri cu diadema iubirii;
Bucura-te, vindecarea trupurilor noastre;
Bucura-te, ruga neadormita pentru mantuirea sufletelor noastre;
Bucura-te, Mare Mucenice Trifon!
CONDAC 13
O, prealaudate mucenice Trifon, ascute smerita noastra rugaciune
pe care ti-o aducem din toata inima si ne izbaveste pe noi din boli si din
primejdii, pe noi, cei ce cinstim pomenirea ta, si marturisim minunile
savarsite de tine cu Darul Sfantului Duh. Indrepteaza pasii nostri spre lumina
Invierii lui Hristos si ne poarta de grija din inalt sa nu ne aflam coplesiti
de valurile lumii, ci cu privirea atintita spre Hristos, sa ajungem la tarmul
vesniciei si al iubirii descoperite a Sfintei Treimi, cantand din
liturghisitoare inimi: Aliluia!
Aceasta se zice de 3 ari.
Apoi: Icosul intai. Este asezat aici:
RUGACIUNE
O, intrutotlaudate, Sfinte Mucenice Trifon, primeste de la noi
aceste cantari pe care cu umilinta le aducem inaintea ta si ne izbaveste din
toate nevoile si scarbele ca un bun si iubitor ide oameni si neinfruntat
ocrotitor al crestinilor. Caci desi suntem nevrednici a ne face partasi
milostivirii tale, pentru pacatele noastre cele multe si grele, savarsite in
viata noastra si in tot ceasul, insa cunoscand marea bunatate pe care ai aratat-o
asupra celor ce te cinstesc pe tine si se pocaiesc cu credinta intru numele
Domnului, nazuim cu lacrimi de umilinta si preaplecata marturisire a pacatelor
la mijlocirile tale inaintea Sfintei Treimi. Fii dar noua, pururi rugator la
Preaputernicul Dumnezeu, pentru iertarea pacatelor noastre, pentru mantuirea
noastra de toate bolile si primejdiile, de cutremurul pamantului si moarte
napraznica, pentru intarirea noastra in credinta cea adevarata, aparandu-ne de
toate rautatile dupa fagaduinta ta, caci toti te cinstim si praznuim numele
tau, acum si pururea si in veci. Amin.
Pe tine, cela ce ai indrazneala catre Domnul, mijlocitor si
rugator pentru sufletele noastre te avem, noi smeritii. Iar acum, in ziua
Praznicului tau, rugamu-te, cere-ne noua de la Dumnezeu iertare de pacate si
izbavire din primejdii, ca sa cantam tie: Bucura-te, Mare Mucenice Trifon!
Toata nadejdea noastra spre tine o punem, Maica lui Dumnezeu,
pazeste-ne pe noi sub Sfant Acoperamantul tau.
Amin.
(sursa: crestin ortodox)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu