Aripa vointei
Lumea
se influenteaza repede atat spre bine, cat si spre rau. Spre rau se
influenteaza mai usor, pentru ca acolo ajuta si diavolul. Spune, de pilda,
unuia sa lase fumatul pentru ca il vatama. De indata ce se va hotara sa-l lase,
diavolul va merge si ii va spune:”Tigara cealalta are mai putina otrava,
cealalta are filtru si curata…. Fumeaza de acelea, ca nu te vor vatama”. Ii va
afla o indreptatire, ca sa nu-l lase, ii va afla o…. “solutie”. Pentru ca
diavolul ne poate oferi o gramada de justificari. Iar tigara aceea, pe care i-o
recomanda, il poate vatama si mai mult. De aceea este nevoie sa avem vointa. Si
daca cineva nu-si taie cusururile sale atunci cand este inca tanar, dupa aceea
ii va fi greu sa le taie, deoarece cu cat inainteaza in varsta, cu atat i se
slabeste vointa.
Daca
omul nu are vointa, nu poate face nimic. Sfantul Ioan Gura de Aur spune:”Totul
sta in a vrea si a nu vrea”. Adica toate depinde de: daca vrea sau nu vrea
omul. Mare lucru! Dumnezeu este din fire bun si vrea intotdeauna binele nostru.
Dar este nevoie sa vrem si noi. Pentru ca omul zboara duhovniceste cu doua
aripi: cu voia lui Dumnezeu si cu voia sa. Dumneazeu ne-a prins pentru
totdeauna o aripa, care este voia Sa, de un umar al nostru. Dar ca sa zburam
duhovniceste trebuie ca si noi sa ne prindem de celalalt umar aripa noastra,
adica voia omeneasca.
Daca
omul are vointa puternica, are aripa omeneasca si se echilibreaza cu aripa
dumnezeiasca si atunci va putea zbura. In timp ce daca vointa ii este
atrofiata, incearca sa zboare putin, dar se prabuseste. Incearca din nou sa
zboare, dar iarasi cade.
-Parinte,
vointa se cultiva?
-N-am
spus ca toate se cultiva? Vointa exista la toti oamenii, la unii mai putina, la
altii mai multa. Cand omul are dispozitie sa se nevoiasca, se roaga si cere de
la Dumnezeu sa-i mareasca vointa si Dumnezeu il ajuta. Cand omul nu sporeste,
atunci sa stie ca ori nu pune vointa deloc, ori pune putina, dar si aceea
slaba, lucru care iarasi nu ajuta. Sa presupunem ca o pasare are o aripa buna,
dar o neglijeaza pe cealalta. Ii cad cateva pene, dupa care nu mai poate zbura
cum trebuie. O aripa lucreaza corect, cealalta este insa ca un pieptene
stricat. O misca, dar intra aer prin ea si pasarea nu poate zbura bine. Zboara putin,
dupa care se pravaleste. Trebuie sa aiba si aceasta aripa intreaga ca sa poata
zbura. Tot astfel si omul trebuie sa ia aminte sa nu neglijeze vointa
omeneasca, daca vrea sa zboare mereu corect, duhovniceste. Pentru ca aghiuta ce
face? Merge incet-incet si trage din aripa omeneasca mai intai o pana mica,
apoi una ceva mai mare si daca omul nu ia aminte, ii scoate una si mai mare,
iar cand vrea sa zboare, nu mai poate. Si daca cumva ii trage cateva pene,
atunci cand vrea sa zboare, intra aer prin aripa din care ii lipsesc pene si
face tumbe. Aripa dumnezeiasca este totdeauna plina, completa, nu-i lipsesc
pene, pentru ca diavolul nu poate sa le traga si sa le scoata, caci este
dumnezeiasca. Dar omul sa ia aminte sa nu se leneveasca si astfel diavolul sa-i
scoata vreo pana din propria lui aripa. Atunci cand incepe incet-incet putina
trandavie, putina nepasare, vointa slabeste. Ce sa faca Dumnezeu daca omul nu
vrea? Nu vrea sa intervina, pentru ca respecta libertatea omului. Si astfel,
omul netrebniceste si aripa lui Dumnezeu. Dar cand are vointa, are si aripa lui
intreaga. Atunci vrea si Dumnezeu, vrea si omul, iar el zboara.
-Dar,
Parinte, ce este exact acest zbor? Va referiti la a vrea sa sporesc
duhovniceste, sa vreau mantuirea mea?
-Da,
mai copile! Cand spun zbor, ma refer la urcusul duhovnicesc, nu inteleg sa zbor
si sa ma urc in vreun chiparos.
-Parinte,
ati spus ca cineva poate ara, semana si face toate lucrarile legate de acestea
si sa nu scoata nici samanta.
-Da,
asa este. Daca omul nu ia aminte, diavolul ii fura osteneala, in timp ce daca
ia aminte si ia in serios problema mantuirii sufletului sau, se nevoieste,
sporeste, rodeste, se hraneste duhovniceste si se bucura ingereste.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu