Despre mantuire

 Pentru rugaciunile Sfintei Cuvioase Eufrosina, ale Sfantului Cuvios Pafnutie Egipteanul si ale Sfantului Cuvios Serghie de la Radonej, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Întru această zi, cuvânt de învătătură al lui Grigorie monahul: să nu ne lenevim la a noastră mântuire.

Nu este de cuviintă, fratilor, să ne lenevim la a noastră mântuire, nici să trecem cu vederea vremea cea dată nouă spre pocăintă, pe care, iarăsi, a o mai dobândi, nu vom putea. Că foarte de primejdie lucru este, celor ce nu se pocăiesc acum si aici. Să ne pocăim, drept aceea, de păcatele noastre, până ce nu ne ajunge pe noi moartea. Că de acolo nu ne vom putea întoarce, de vreme ce nu este întoarcere de acolo, că vom merge în pământul cel întunecat al întunericului celui vesnic, unde nu este lumină, nici viată pentru păcătosi. Drept aceea, acum să ne pocăim, o, fratilor, ca pe Dumnezeu milostiv să-L facem către noi însine si, să-I plăcem Lui prin fapte bune, prin post si rugăciune, prin milostenie si prin smerenie, prin curătie si prin iubirea de frati si prin pocăintă, neîndeletnicindu-ne cu desertăciunile veacului acestuia. Să ne lepădăm de răutătile lumesti, să nu ne îmbrăcăm, iarăsi, cu patimile trupesti, cu nesatiul si cu betia si cu pofta desfrânării, stricându-ne sufletul si trupul. Că putină este vremea noastră aici. Pentru aceasta, să ne grijim de sufletele noastre si să căutăm mântuirea noastră, să ne ostenim spre Dumnezeu, pentru păcatele noastre. Si nu, adică, astăzi să ne pocăim si să ne smerim, iar mâine să facem mai rele fapte. Că cel ce se pocăieste de păcatele sale si, apoi, iarăsi le face, ce sporeste în pocăinta sa, întorcându-se de la dreptate la păcat? Sau cum va fi auzită rugăciunea lui înaintea lui Dumnezeu? Că Domnul găteste asupra lui mânia Sa. Pentru că, precum multă este mila Lui, asa sunt multe si certările Lui si pe

fiecare, după faptele lui, îl judecă si fiecare, după faptele sale, află. Fericit este omul cel ce poate face păcatul si nu-l face. Si amar de inima care cugetă în două părti si de păcatul care umblă în două căi. Că Domnul pe cei cu un gând îi sălăsuieste în casa Sa.

(Proloage).

Acatistul zilei

Despre rugaciune si fapta

 Pentru rugaciunile Sfintei intai Mucenite si intocmai cu Apostolii Tecla si ale Sfantului Cuvios Siluan Athonitul, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Întru această zi, cuvânt din Pateric, despre rugăciune si faptă.

A fost întrebat un bătrân: „Se folosesc, oare, cei ce cer rugăciunile părintilor, iar ei se lenevesc?” Si a răspuns: „Multe poate rugăciunea dreptului, precum este scris, însă, cu deosebire, rugăciunea care se face, care, adică, se ajutorează de cel ce cere rugăciunea, păzindu-se el, cu toată osârdia si cu durere de inimă, de gânduri si de fapte rele. Că de va petrece cu nebăgare de seamă, nici un folos nu va avea, măcar si Sfintii de s-ar ruga pentru el. Că unul zidind, iar altul surpând, ce folos va fi, fără numai osteneală”. A mai spus încă si acest fel de povestire, zicând: Era un sfânt părinte al unei chinovii, împodobit cu toată fapta bună, iar, mai vârtos, cu smerita cugetare, cu blândete, cu milostivirea către săraci si cu dragoste. Acesta se ruga mult lui Dumnezeu, zicând: „Doamne, mă stiu pe

mine că sunt păcătos, dar nădăjduiesc la îndurările Tale, să mă mântuiesc, prin mila Ta. Deci, mă rog bunătătii Tale, Stăpâne, să nu mă desparti de sinodia (soborul) mea, ci, împreună cu mine, si pe acestia îi învredniceste împărătiei Tale, pentru nespusa Ta bunătate”. Deci, această rugăciune făcând-o neîncetat, iubitorul de oameni Dumnezeu i-a dat încredintare. Avea să se facă pomenire de sfinti la o altă mănăstire, care nu era departe de dânsii, si îl chemau părintii mănăstirii aceleia pe el, împreună cu ucenicii lui, iar el se lepăda. Dar a auzit în vis, zicându-i lui: „Mergi, însă trimite înainte pe ucenicii tăi si, după dânsii să mergi si tu”. Deci, ducându-se ucenicii lui, au întâlnit un înger în chip de sărac bolnav, care zăcea în mijlocul drumului, si, venind ucenicii la locul acela si văzându-l pe el văitându-se, l-au întrebat pricina. Iar el a zis: „Sunt bolnav si eram căIare pe un dobitoc, care, trântindu-mă, a fugit si, iată, nu am pe nimeni care să-mi ajute”. Iar ei au zis lui: „Ce putem să-ti facem, ava? Noi suntem pe jos”. Si, lăsându-l, s-au dus. A venit, apoi, după putin timp părintele lor si îl află pe el zăcând jos si suspinând. Si, aflând pricina, i-a zis lui: „N-au venit, oare, pe aici, ceva mai înainte de mine, niste călugări? Nu te-au văzut ei aici?” Iar el a zis: „Da, au venit, si înstiintându-se de boala mea, au trecut, zicând: Noi pe jos mergem, ce putem să-ti facem tie?” Grăit-a lui egumenul: „Vino, dar, să te iau eu în spate si Dumnezeu va ajuta si vom merge”. Iar el zise: „Cum poti atâta depărtare să mă duci pe spate? Ci mergi si te roagă pentru mine”. Si egumenul a zis: „Nu te voi lăsa, ci, iată, piatra aceea si te voi aseza pe ea si mă voi pleca si te voi lua pe spate”. Si a făcut asa. Si întâi îl simtea pe el, că este greu cât un om, apoi se făcu mai usor si din ce în ce mai usor, încât se mira de cel pe care îl purta pe spate. Si deodată s-a făcut nevăzut.

Si a venit glas către el: „Fiindcă pururea te rogi pentru ucenicii tăi, să se învrednicească împreună cu tine de Împărătia Cerului. Iată, vezi, altele sunt măsurile tale si altele ale lor. Deci, înduplecă-i pe ei să vie întru lucrarea ta si vei dobândi cererea, că Eu sunt drept judecător, răsplătind fiecăruia după faptele lui.”

(Proloage).

Acatistul zilei

Sfantul Ion Teologul

 Pentru rugaciunile Sfintelor Xantipa si Polixenia si pentru zamislirea Sfantului Proroc Ioan Botezatorul, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Întru această zi, cuvânt despre Sfântul Ioan Teologul, care învăta pe un copil să facă icoane.

Este o cetătuie mică, aproape de Constantinopol, si în aceea era un oarecare copil sărac, cu numele Gusar. Deci, avea el un obicei, că se tocmea să păzească gâstele. Însă la portile cetătii aceleia era chipul Sfântului Ioan Teologul, făcut cu vopsele. Si el, când trecea cu gâstele pe dinaintea portii, scria totdeauna cu degetul pe nisip, căutând la chipul

Teologului si zicând: „Doamne, dă-mi mie ca să învăt să zugrăvesc doar chipul acesta, că mult îmi doreste sufletul meu.” Si, uneori, nu-i potrivea mâinile, ori capul, sau ochii, ori celelalte semne nu le izbutea. Si, iarăsi stergând, scria. Si aceasta a făcut-o el în trei ani.

Deci, odată, scriind el, a venit la dânsul chiar adevăratul Sfântul Ioan Teologul cu chipul cărunt, cum era si zugrăvit pe portile cetătii, si i-a zis lui: „Ce este aceasta, ce faci Gusar, scriind pe nisip?” Iar Gusar a zis: „Mă uit la poarta cetătii si văd chipul lui Ioan Teologul, că aceasta învăt de trei ani, scriindu-l pe nisip”. Si, iarăsi i-a zis Sfântul Ioan: „Au, doară,

voiesti să zugrăvesti chipul icoanei?” Zis-a lui Gusar: „Asa, stăpâne, foarte mult doresc aceasta”.

A luat atunci Ioan condei si cerneală si a scris o scrisoare asa: „Eu, Ioan Teologul, cel ce m-am rezemat de cinstitul piept al Domnului si am băut paharul cel de taină al Lui, am trimis la tine, Hinare, pe acest copilas, Gusar, să-l înveti pe el să zugrăvească icoane, mai bine decât tine”. Si, pecetluind-o cu pecetea, a dat-o lui Gusar, zicându-i: „Mergi la

Constantinopol, că este acolo un zugrav împarătesc, anume Hinar, care zugrăveste în palatele împărătiei cele aurite si merge totdeauna la Utrenie, în Sfânta Sofia. Si, după ce va sosi el, să-i dai lui scrisoarea aceasta si spune-i: „Mi-a dat-o mie Ioan Bogoslovul si să mergi după el”.

Si acestea zicând el, s-a făcut nevăzut.

Deci, a alergat Gusar degrabă în cetate si, făcându-se dimineată, a văzut pe acel zugrav împărătesc, mergând de la Sfânta Sofia si i-a dat lui scrisoarea si a mers după dânsul. Iar zugravul, citind scrisoarea, s-a minunat cum era scrisă. Deci, Gusar i-a spus lui toate cele ce i s-au întâmplat, pe când păstea gâstele. Însă zavistia a cuprins inima zugravului, încât gândea de ar fi putut să nu-l învete pe el.

Iar întru acea vreme, un om împărătesc făcuse o biserică de piatră si a dat zugravului să-i zugrăveasca o icoană din ceie patru icoane mari, în numele Sfântului Ioan Teologul. Si, ducându-se după unelte, i-a poruncit lui Gusar să-i facă vopsele. Însă, după purtarea de grijă a lui Dumnezeu, acela a zăbovit acolo la masă. Iar, pe când ucenicul freca vopsele aibe, a venit la dânsul Ioan Teologul si i-a zis: „Ce faci, Gusar?” Iar Gusar a zis: „Frec vopsele, ca să zugrăvească mesterul meu icoana lui Ioan Teologul”. Iar Ioan i-a grăit lui: „Scoală si scrie”. Iar Gusar, tremurând, a zis: „Eu, Stăpâne, nici condei n-am luat, nici n-am învâtat”. Iar Ioan i-a zis: „Caută la mine si scrie”. Si luând condeiul si apucându-l pe el de mână, scria chipul pe scândură. Si, după ce l-a zugrăvit, a iesit de la dânsul si s-a

luminat palatul de icoană, ca de soare. Iar Gusar a început a plânge, gândind: „Ce-mi va fi mie de la mester?” Deci, venind zugravul, a început a se minuna de ceea ce s-a săvârsit; că îndată Gusar s-a făcut mai bun decât mesterul.

După aceea, s-a spus împăratului: „Este, la zugravul tău, un ucenic ce a venit să învete, de trei zile, iar ieri a zugrăvit icoana lui Ioan Teologul, cât si palaturile s-au luminat de dânsa, ca de soare si mintea omenească nu pricepe”. Si, luând icoana, au dus-o la împărat. Si pe împărat l-a cuprins frica de strălucirea icoanei. Si s-a făcut defăimare împărătescului zugrav de către oamenii împărătesti, unii, adică, ziceau că ucenicul este mai bun decât mesterul. Iar altii ziceau că mesterul este mai bun. Deci, a zis împăratul: „Eu voi judeca drept, care este mai bun”. Si a zis zugravilor: „Să zugrăviti doi vulturi în palatele mele si pe fiecare din vulturi să-l puneti pe perete. Iar eu, luând corbul, îl voi slobozi si pe al cărui vultur va începe corbul a-l apuca, acela va fi cel mai bun”. Si toti au

zis: „Drept ai grăit, împărate”. Deci, mergând degrabă, au zugrăvit doi vulturi, fiecare pe al său si toti se minunau, căutând la amândoi. Si priveau la zugrăveala mesterului si ziceau: „Nu este ca acesta în lume”. Iar, după ce veneau la al ucenicului, ca în uimire cădeau, că-i vedeau zugrăveala lui foarte vrednică de cinste. Iar împăratul, luând corbul, l-a slobozit, iar corbul a început a apuca pasărea după peretele ucenicului.

Si, de atunci, a luat împăratul pe Gusar, la sine, să zugrăvească palatele: si a fost pictura lui mai bună decât a lui Hisar dascălul. Iar icoana aceea, a Sfântului Ioan Teologul, a dus-o în Biserica unde o zugrăvise. Si au sfintit biserica cu hramul Sfântului Ioan Teologul si au prăznuit cu bucurie, întru Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia se cade slava, cinstea

si închinăciunea, acum si pururea si în vecii vecilor! Amin.

(Proloage).

Acatistul zilei

Sfantul Grigorie Dialogul

 Pentru rugaciunile Sfantului Ierarh Mucenic Teodosie de la Manastirea Brazi, mitropolitul Moldovei si ale Sfantului Sfintit Mucenic Foca, episcop de Sinope, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Cuvânt din Everghitinos, al Sfântului Grigorie Dialogul, către diaconul Petru, despre vedenii de chinuri de la duhurile răutătii, spre zidire.

Teodor era un copil foarte neasezat, care mai mult de nevoie decât de voie, l-a urmat pe fratele său în mănăstire, acesta fiind călugăr. Si, fiind el si foarte nesupus, că, dacă cineva i-ar fi spus ceva bun pentru mântuirea lui, nu numai că nu făcea, dar nici să audă nu voia, nici nu suferea vreodată să umble în haina sfintei petreceri. Dar, fiind el lovit de boala ciumei în coapsă si venind în ceasul cel de pe urmă, s-au adunat toti fratii. Si dacă l-au văzut pe dânsul stingându-se, că trupul lui murise, răcindu-se din toate părtile, si că putină căldură de viată mai rămăsese numai în pieptul lui, făceau rugăciuni deosebite pentru dânsul, rugându-se iubitorului de oameni, Dumnezeu, să fie lui milostiv, la iesirea lui din

această lume. Si, rugându-se fratii, deodată acela a început a striga cu mare glas si a tăia rugăciunile fratilor zicând: „Depărtati-vă de la mine, depărta-ti-vă, că iată balaurului m-am dat spre mâncare si pentru a voastră stare de fată nu poate să mă mănânce. Că, iată, capul meu l-a îmbucat în gura lui. Deci, dati-i loc ca să nu mă chinuiască mai mult si ce are a face, să facă mai repede, de vreme ce lui am fost dat spre mâncare.

Pentru ce să mai rabd întârziere?” Iar fratii i-au zis lui: „Fă, frate, semnul cinstitei si de viată făcătoarei cruci peste tine”. Iar acela, cu preatare strigare, a răspuns, zicând: „Eu vreau pe mine a mă însemna, dar nu pot, că de balele balaurului sunt îngeuiat”. Iar fratii auzind, căzând la pământ cu lacrimi si mai cu osârdie se rugau pentru izbăvirea lui. Deci, petrecând ei în rugăciune, bolnavul cu mare glas striga: „Multumire lui Dumnezeu! Că iată balaurul, cel ce mă luase spre mâncare, a fugit si a sta nici n-a răbdat rugăciunilor voastre. Deci, acum, pentru păcatele mele rugati-vă, că gata sunt a mă întoarce si a părăsi viata cea mirenească cu desăvârsire”.

Deci, îndată după aceasta, dobândind putere de viată, cu toată inima, s-a întors către Dumnezeu, schimbându-si socotinta ca unul care a fost pedepsit, din destul, cu bătaia. Si asa a iesit din trup. Că acesta a văzut muncirea cea de după moarte, pentru al său folos; iar altii, pentru a noastră zidire, spun chinurile cele de la duhurile cele rele, pe care le-au văzut, încă suflând si apoi, îndată, îsi dau duhul.

Tot asa era un bărbat cu numele Hrisaorie. După ale lumii acesteia, era foarte vestit, dar cu cât prisosea în bogătii, pe atât si în patimi era bogat, întru mândrie îngâmfându-se, voilor trupesti supunându-se, spre grămădirea de bogătii cu sârguintă nevoindu-se, cu zgârcenia, peste măsură, aprinzându-se. Deci, binevoind Domnul a pune sfârsit atâtor

patimi, l-a lăsat să cadă în boală purtătoare de moarte. Si ajungând la ceasul mortii, având ochii deschisi, a văzut înfricosătoare si întunecate duhuri, stând înaintea lui si trăgându-l pe el cu sila, ca să-l ducă spre încuietorile iadului. Deci a început a tremura si a se îngălbeni, sudorile peste tot curgându-i, cerând cu glas mare hotărârea asteptată si strigând si pe fiul său, Maxim cu numele, (pe care si eu, mai pe urmă, fiind

călugăr, l-am cunoscut) pe acesta cu preaiute si amestecată strigare chemându-l, zicea: „Maxime, aleargă, că niciodată rău tie nu ti-am făcut, întru credinta ta primeste-mă”. Deci, Maxim, tulburat si plângând, a venit îndată si, împreună cu dânsul, toti ai casei. Dar acestia nu vedeau duhurile cele viclene, care îl trăgeau cu sila pe dânsul. Iar venirea lor o pricepeau din mărturisirea bolnavului, prin gălbenirea si prin chipul celui ce pătimea.

Că, de frică si de vederea lor cea întunecată, încoace si încolo în pat se întorcea. Iar uneori, pe partea stângă zăcând, le vedea pe ele stând înaintea lui. Si vederea lor n-o putea suferi. Iar alteori, spre perete întorcându-se, si acolo de fată le vedea. Si, deznădăjduindu-se a se izbăvi de dânsele, în mare strâmtoare fiind, cu mare glas a început a striga: „Izbăveste-mă măcar până dimineată”. Si întru aceste strigăte, a iesit din trup.

Deci, luminat se arată că, nu pentru sine, ci pentru noi a văzut acestea, ca noi, acestea învătându-ne, să ne temem si să ne îndreptăm, căci, ce i-a folosit aceluia vederea duhurilor rele, mai înainte de moarte, si cererea de izbăvire? Pe care, chiar cerând-o, nu a dobândit-o.

 (Proloage).

Acatistul zilei

Vietuirea crestinului

 Pentru rugaciunile Sfantului Apostol Codrat si ale Sfantului Proroc Iona, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Întru această zi, cuvânt, cum se cade a vietui crestinul.

Tot crestinul, care este deosebit de credincios să petreacă fără a face păcate, ca un prieten al lui Dumnezeu, ca un vrăjmas al diavolului si ca un părtas al Tainelor lui Hristos. Ci, lepădându-se de satanicestile fapte si de înselăciunile drăcesti, curat fiind si cuvios, de Dumnezeu iubitor si adeseori rugându-se lui Dumnezeu, să zică: „Tatăl nostru, Care esti în ceruri”. Ca nu, în chip nevrednic, pe Dumnezeu numindu-l „Tată”, să-L ocărască pe El. Ci, ca un fiu, să slăvească pe Tatăl si, ca un slujitor, să se teamă de Domnul său. Că grăieste Domnul: „Dacă Tată vă sunt vouă, apoi unde îmi este Mie slava si cinstea de la voi? Iar dacă vă sunt Domn, apoi, unde-Mi este frica voastră de Mine?” Drept aceea, fratilor, să petrecem în porunca lui Dumnezeu. Să-L cinstim pe El ca pe un Tată si să ne temem ca de un Domn. Să ne aducem aminte de păcatele noastre si de ele să suspinăm neîncetat. Si asa, curătindu-ne sufletele noastre, la Hristos să venim.

 (Proloage).

Rugaciunea zilei

Castelul Ghika din Dofteana

 Castelul Ghika de la Dofteana

Un alt obiectiv pe care ne-am propus sa-l vizitam a fost “Castelul Ghika din Dofteana”, ce reprezinta un vechi castel de vanatoare construit in 1887 de Nicolae D. Ghika.

Initial a fost construita hulubaria (o locuinta cu nivel parter si etaj, care astazi este pensiune) si, ulterior a fost construit castelul. Pentru constructia acestuia Nicolae Ghika a folosit un arhitect italian si mesteri straini. Din pacate, istoria castelului este destul de sumbra. Astfel, in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial, in perioada anilor 1941-1944 aici a fost comandamentul Wehrmachtului, fiind ulterior devastat de armata sovietica. In perioada comunista castelul trece in proprietatea statului si are diverse intrebuintari devenind: spital TBC, casa de copii si sanatoriu de reumatologie infantila. Intrucat dupa anul 1989 nimeni nu a solicitat retrocedarea castelului, acesta a ramas in proprietatea Primariei pana in anul 2000 cand a fost vandut, in prezent fiind proprietate privata. Aceste informatii sunt prezentate sub forma de tablouri la intrarea in castel.

Castelul poarta “ranile” schimbarilor si degradarii suferite de-a lungul timpului. Eu una imi doresc ca noii proprietari sa il aduca la frumusetea de odinioara.

Domeniul pe care este construit castelul dispune de lac si de un parc imens prin care nu ne-am putut plimba din cauza ploii torentiale.

Familia Ghica a fost destul de numeroasa si membrii ei, de-a lungul timpului, au influentat de multe ori istoria tarii. Unul dintre membrii acesteia a fost printul Ghika din Comanesti sau Ghika Comanesteanu

Printul Dimitrie Ghika din Comanesti, tatal lui Nicolae Ghika (cel care a construit castelul) a fost doctor in drept al Universitatii din Berlin, prefect de Bacau, deputat in Parlamentul Romaniei, magistrat. In acelasi timp insa, a fost un mare iubitor de natura, participand la numeroase expeditii in tara si in afara tarii. Impreuna cu fiul sau Nicolae Ghika a condus expeditia stiintifica din Somalia din anul 1895, de unde au fost aduse trofee din lumea animalelor, care au fost donate muzeului Grigorie Antipa, dar si trofee din lumea plantelor, ei fiind primii romani care au facut o calatorie stiintifica in Africa.

Nicolae Ghika, fiul lui Dimitrie Ghika, a fost atasat diplomatic la Paris, guvernator al Bnacii Natiunii, presedinte al Fondului Forestier al Romaniei si ministru in guvernul Marghiloman. Insa a fost si un renumit explorator, participand la numeroase expeditii stiintifice, in urma carora a avut rezultate remarcabile.

A fost casatorit cu Ioana Ghika Comanesti, nascuta in comuna Bolintin, judetul Ilfov. Ioana Ghika a fost una dintre cele mai mari compozitoare de muzica religioasa. Batranii comanesteni isi aduc si azi aminte de “Printesa Ioana”.

pilda

 Pentru rugaciunile Sfintilor Mari Mucenici Eustatie si sotia sa Teopista, cu cei doi fii ai lor: Agapie si Teopist, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Întru această zi, cuvânt despre un preot, pe care l-a oprit episcopul de a sluji.

Ne spunea nouă Filon, robul lui Hristos, că, de demult, pe vremea prigonirii crestinilor, un oarecare episcop a oprit pe un preot de la slujbă, dintr-o anumită pricină.

Deci, s-a dus preotul acela în altă parte pentru niste trebuinte si acolo l-au prins păgânii si, mult chinuindu-l, nu s-a lepădat de Hristos si i-au tăiat capul si s-a făcut mucenic al lui Hristos. Iar, după putină vreme, a încetat prigonirea si stăpânul cetătii aceleia, văzând minunile Sfântului Mucenic, i-a zidit o biserică si, luând moastele lui, le-a asezat în raclă si le-a pus pe ele înăuntru, în altarul bisericii. Deci a chemat tot poporul si pe episcop, vrând să facă sfintirea bisericii.

Si, în vremea când preotul vrea să facă începutul slujbei de seară, s-a miscat racla si a iesit afară din biserică, nedusă de nimeni, si o frică si o mirare i-a cuprins pe toti cei ce erau în biserică. Iar poporul a adus funii si a tras racla în biserică, la locul ei. Apoi, a doua oară, când episcopul a dat pace, iarăsi racla a iesit îndată din biserică. Iar domnul acela, văzând aceasta, s-a temut si a început, smerindu-se foarte, a se plânge către Dumnezeu, zicând: „Pentru păcatele mele, nu voieste Sfântul să locuiască în biserică”. Asemenea si tot poporul plângea, tânguindu-se, privind la această minune. Iar în noaptea ce a sosit, s-a arătat Sfântul Mucenic episcopului, zicându-i: „Pentru ce vă învinuiti între voi, ca si când n-as voi să petrec cu voi în biserică ? Ci rogu-te si te osteneste să mergi în cetate

la episcopul meu, si-l sileste pe el, să mă dezlege pe mine de canon, că m-a oprit de la slujbă. Si de aceea, nu pot sluji cu voi acum în biserică, ci ies afară. Cununa muceniciei am luat-o însă fata lui Dumnezeu n-am văzut-o, că întru despărtire sunt. Dar să nu gândesti că mă vei dezlega tu pe mine, că nu voi putea sluji cu voi, nici fata lui Hristos a o vedea, pentru că El a zis ierarhilor Săi: Ori pe câti veti lega pe pământ, vor fi legati si în

ceruri”. Si aceasta zicând, s-a făcut nevăzut.

Iar a doua zi, episcopul a spus aceasta domnului aceluia si, auzind el aceasta de la episcop, s-a mângâiat. Deci, episcopul, luând pe câtiva clerici, s-a dus la episcopul cel numit de Sfântul si i-a spus lui toate cele despre Sfântul Mucenic. Si acela, degrabă sculându-se, a mers împreună cu cei ce veniseră. Deci, venind, s-a închinat Sfântului Mucenic si i-a zis: „Hristos, Cel ce te-a legat pe tine prin smerenia mea, să te dezlege pe

tine, acum, prin vărsarea sângelui tău pentru numele Lui. Intră si să fii cu noi”. După aceea, aducând racla în biserică, au săvârsit slujba. Deci, mai mult nu s-a mai miscat racla de la locul ei si minuni multe făcea.

Drept aceea dar, iubitorilor de Hristos, să cunoasteti cât de mare este rânduiala arhierească, pentru că pe câti îi leagă pe pământ, legati vor fi si în ceruri, si pe câti îi dezleagă pe pământ, dezlegai vor fi si în ceruri.

(Proloage).

Acatistul zilei

La plimbare (I)

 La drum prin Moldova

Intr-o dimineata ploioasa de inceput de septembrie, am pornit din Slanic Moldova cu gandul de a vizita noi locuri din frumoasa Moldova. De data aceasta am vizitat orasul Moinesti, un orasel mic, insa foarte curat, cu multe magazine micute, aprovizionate cu fel de fel de produse la preturi accesibile, dar si cu mici afaceri. La tot pasul intalnesti brutarii, patiserii, librarii, mici magazine de cartier si multe altele. Profitand de faptul ca ploaia s-a oprit si imbiati de mirosul de covrigi si gogosi, am savurat si noi cate o gogoasa.

Am continuat plimbarea si am ajuns si aici in ….. piata. Pe mica straduta ce duce la piata acoperita, am intalnit, de o parte si de cealalta mici magazine cu produse alimentare locale. Printre ele, se afla si o cofetarie micuta si cocheta numita sugestiv “Mii si mii de gusturi”, unde am savurat o cafeluta fara cofeina, dar si o delicioasa inghetata artizanala de post – curcubeu pe cerul gurii.

Ne-am mai fi plimbat, insa ploaia ne-a trimis spre statiune. La iesirea din micul oras, ne-a atras atentia un indicator: “Manastirea Sfantul Sava” Berzunti, asa ca….reconfigurare traseu. Cand am ajuns la manastire ploaia s-a oprit si am reusit sa o vizitam. Manastirea este o veche vatra monahala ce poarta numele sihastrului care a locuit aici in urma cu 400 de ani – pustnicul Sava.

O alta oprire a fost la manastirea Cotumba din comuna Agas, o veche manastire construita de domnitorii moldoveni pentru odihna calatorilor. Din pacate, ca si in cazul altor manastiri, regimul comunist si-a spus si aici cuvantul, ea fiind transformata in biserica de mir. Asa cum ne-a povestit maicuta de la biserica, dupa Revolutie s-a lucrat din greu, insa cu ajutorul Bunului Dumnezeu, noua manastire are un mic paraclis, chilii, iar biserica mare este aproape terminata si ea. Intrand in curte pe langa chilii, am avut senzatia ca am ajuns in rai: multime de flori de toate culorile, custi cu puisori de gaina ce se incalzeau la soare, cateva maicute ce roboteau ca albinele, soarele care ne mangaia cu razele sale (aici nu ne-a mai intampinat ploaia), totul arata pace, liniste si bucurie. Timpul se oprise in loc. De mult nu am vazut fluturi asa de multi ca aici.

PS: o postare intarziata din concediu

Despre milostenie

 Pentru rugaciunile Sfantului Ierarh Eumenie, episcopul Gortinei si ale Sfintei Mucenite Ariadna, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Întru această zi, cuvânt despre milostenie, că cel ce dă săracului, dă lui Hristos.

Un om oarecare din Constantinopol era foarte milostiv, încât si pe ulitele cetătii umblând el, mergea după dânsul multime de săraci. Iar el se făcea ca si când îi gonea si-i îndepărta, însă punea în mâinile lor milostenie. Si făcea aceasta, voind să se tăinuiască de oameni. Deci, unul din prietenii lui credinciosi l-a întrebat pe el cum s-a făcut milostiv. Si i-a spus lui, grăind: „Când eram mic, ca de zece ani, si am intrat în biserică să mă rog, am văzut pe un bătrân duhovnic, învătând poporul si spunându-i despre milostenie: cel ce dă săracului pune în însesi mâinile lui Hristos. Iar eu am auzit si n-am crezut pe cel ce învăta, că gândeam: Eu am auzit că Hristos stă în cer, de-a dreapta Tatălui, deci, cum se află pe pământ, precum învată acesta, ca să ia ceea ce se dă săracilor ? Iar acestea gândind eu, m-am dus la casa mea si am văzut pe un sărac în haine rupte mergând, iar deasupra capului său sta un chip al Domnului nostru Iisus Hristos. Si cum mergea săracul acelă pe calea sa, iată un om milostiv l-a întâmpinat pe el si i-a dat lui o pâine. Si cum a întins mâna cela ce da pâinea, iată si chipul Mântuitorului Si-a întins mâinile Sale spre

mâinile celui ce da pâinea si a luat-o din mâinile lui si l-a binecuvântat pe acela. Deci aceasta văzându-o, am crezut că acel ce dă săracului, cu adevărat lui Hristos dă. Dar eu încă si acum văd acelasi chip, stând deasupra capului săracilor si pentru aceea sunt cuprins de frică si fac milostenie după putere, pe cât pot.”

(Proloage).

Rugaciunea zilei

MFC-REGINA ANA

 Majestatea Sa Regina Ana
(18 septembrie 1923-1 august 2016)

sursa foto: internet.

Miercurea fara cuvinte este găzduită de Carmen pe blogul ei "Intre vis si realitate"