MFC-MUZICA

 SERGIU CELIBIDACHE

(28 iunie 1912-14 august 1992)

Sursa foto: internet

Miercurea fara cuvinte este găzduită de Carmen pe blogul ei "Intre vis si realitate"

MAICA DOMNULUI

 Pentru Inainte-praznuirea Adormirii Maicii Domnului si pentru rugaciunile Sfantului Proroc Miheia, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

 Maica Domnului, prin Sfânta sa icoană, cheamă la pocăinţă pe Maria Egipteanca

Într-una din mănăstirile de pe malul Iordanului, trăia un cuvios părinte, anume Zosima, un om foarte îmbunătăţit cu viaţa şi desăvârşit în nevoinţa pustnicească. Într-un an sosind Sfântul şi Marele Post al Paştelui, luând puţină hrană uscată, şi având numai îmbrăcămintea de pe sine, a trecut râul Iordan şi s-a cufundat în adâncul pustiei, dorind să petreacă această sfântă perioadă în rugăciune curată şi linişte desăvârşită. De asemeni dorea să întâlnească în aceste pustietăţi, vreun rob al lui Dumnezeu, mult mai îmbunătăţit decât dânsul, de la care să înveţe desăvârşirea vieţii pustniceşti. Dumnezeu văzând râvna şi dragostea lui, îi împlineşte această dorinţă bună, într-un chip minunat.

După o călătorie în pustie, de 12 zile, a văzut în depărtare o umbră de om, care era fără îmbrăcăminte pe sine, având părul capului alb ca lâna şi scurt până la grumaji. La început, crezând că este nălucire diavolească, s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci, dar mai apoi s-a convins, spre marea lui bucurie, că este un rob al lui Dumnezeu. Cuviosul Zosima privind spre miazăzi, s-a îndreptat spre acea fiinţă, dar care înţelegând ce are de gând, a început să fugă de el. Atunci Cuviosul a început să fugă şi el, şi alergând mai repede a început să se apropie de acea persoană necunoscută. Când glasul i se putea auzi, a început a striga, implorând pe acea persoană să se oprească spre a vorbi cu el. Atunci, într-adevăr s-a oprit la rugămintea lui, şi s-a adresat cu următoarele cuvinte: „Avva Zosima, iartă-mă pentru Domnul, că nu pot să mă arăt ţie, căci sunt femeie goală, precum mă vezi, şi ruşinea trupească îmi este neacoperită. Dacă voieşti să-mi dai mie, femeii celei păcătoase, rugăciunea și binecuvântarea ta, aruncă-mi o haină cu care să-mi acopăr goliciunea şi apoi, întorcându-mă către tine, voi primi binecuvântarea ta”.

Cuviosul Zosima auzind că este chemat pe nume, a fost cuprins de frică şi spaimă mare, dându-şi seama că se află în faţa unei persoane văzătoare cu duhul. Dezbrăcându-şi o haină veche şi ruptă, ce o avea pe deasupra, i-a aruncat-o, şi întorcându-se, ea şi-a acoperit goliciuneaa. Apoi apropiindu-se puţin de Zosima, a zis către el: „Pentru ce ai voit, părinte Zosima, a vedea pe o femeie păcătoasă, sau ce voieşti să înveţi şi să auzi de la mine, de te-ai sârguit a suferi atâta osteneală de drum?”. Dar el aruncându-se cu faţa la pământ, cerea binecuvântarea de la Cuvioasa. Amândoi fiind la pământ, cereau binecuvântare unul de la altul. Petrecând mai multă vreme în aceea stare de umilinţă cucernică, femeia a zis către Zosima: „Părinte Zosima, ţie ţi se cade să mă binecuvintezi şi să faci rugăciune, pentru că eşti cinstit cu vrednicia preoţiei, şi stând de mulţi ani înaintea Sfântului Altar, aduci Domnului darurile Dumnezeieştilor Taine”. Aceste cuvinte au pornit pe Cuviosul Zosima spre mai mare frică care, tremurând, suspina, udându-şi faţa sa cu lacrimi. Însă a grăit către dânsa cu multă linişte şi aşezată răsuflare: „O, Maică duhovnicească! Tu te-ai apropiat de Dumnezeu mai mult decât mine, prin omorârea şi înstrăinarea faţă de lume. Şi aceasta o arată Dumnezeiasca dăruire care îţi este dată ţie mai mult decât altor oameni, căci m-ai chemat pe nume, şi m-ai numit preot, pe mine care niciodată nu m-ai văzut; drept aceea, tu însuţi să mă binecuvintezi pentru Domnul şi să faci rugăciune pentru mine”. Văzând sârguinţa şi dragostea bătrânului, Cuvioasa a zis: „Bine este cuvântat Dumnezeu, cel ce voieşte mântuirea oamenilor”; iar Zosima a răspuns: „Amin”, şi s-au sculat amândoi de la pământ. Apoi a zis către bătrân: „Pentru ce ai venit la mine păcătoasa, o, omule al lui Dumnezeu, pentru ce ai voit să vezi o femeie goală, care n-are nici o faptă bună? Ori darul Sfântului Duh te-a povăţuit aici, ca să săvârşeşti oarecare slujbă pentru mine, la vremea cea de trebuinţă? Spune-mi cum vieţuiesc acum creştinii, cum sunt împăraţii şi cum sunt Sfintele Biserici?”. Zosima a răspuns: „Prin rugăciunile voastre cele sfinte, Dumnezeu a dăruit pace Bisericii Sale; primeşte rugămintea mea, a nevrednicului bătrân şi te roagă Domnului pentru toată lumea şi pentru mine păcătosul, ca să nu-mi fie fără de roadă umblarea în această pustietate”. Ea a zis atunci către bătrân: „Ţie se cuvine, Părinte Zosima, să te rogi pentru mine şi pentru toţi oamenii, mai ales având preoţeasca hirotonie şi spre aceasta fiind rânduit. Însă deoarece suntem datori a face ascultare, ceea ce mi se porunceşte prin tine, voi face”. Zicând acestea, s-a întors cu faţa spre răsărit, şi ridicânduşi ochii în sus, şi înălţându-şi mâinile, a început a se ruga în şoaptă, fără ca Zosima să înţeleagă vreun cuvânt rostit de dânsa. În acest timp el sta de faţă tremurând, avându-şi privirea îndreptată spre pământ. Mai apoi ridicându-şi puţin privirea şi uitându-se spre acea cuvioasă femeie, a văzut-o în timp ce se ruga, înălţată de la pământ ca de un cot. Văzând aceasta, Zosima a fost cuprins de mare frică, şi a căzut cu faţa la pământ, udânduse cu lacrimi şi zicând în taină: „Doamne miluieşte”. În acest timp a fost cuprins de temerea, ca nu cumva ceea ce vede să fie nălucire şi înşelăciune diavolească. Dar acest gând al lui nu s-a putut ascunde de Cuvioasa, care l-a dojenit cu blândeţe, zicându-i: „Părinte Zosima! Pentru ce te tulbură gândurile, zicându-ţi că sunt nălucire şi duh, iar rugăciunea mea, prefăcătorie? Te rog să fii încredinţat cu adevărat, fericite Părinte, că nu sunt duh şi nălucire, ci femeie păcătoasă, cu trup pământesc din praf şi cenuşă, care nu gândesc nimic duhovnicesc. Îţi mărturisesc, cum că din pruncie am fost luminată cu Sfântul Botez”. Zicând acestea, s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci, spre adeverirea celor mărturisite de dânsa.

După toate acestea, Cuviosul Zosima a jurat-o pe numele Domnului nostru Iisus Hristos, adevăratul Dumnezeu, Cel ce S-a născut din Sfânta Fecioară Maria, să-şi destăinuie viaţa ei de mai-nainte, precum şi ostenelile şi nevoinţa pustnicească din acea pustie sălbatică, prin care a bineplăcut atât de mult lui Dumnezeu. La rugămintea lui, această Cuvioasă, cu multă greutate şi ruşine, pentru trecutul ei cel nespus de vinovat, a început să-şi povestească propria-i viaţă. Astfel, Cuviosul Zosima a aflat cum că ea s-a născut în țara Egiptului, într-un sat din apropierea cetăţii Alexandria. La vârsta de 12 ani, părăsindu-şi iubirea şi casa părintească, a plecat la Alexandria unde, întinându-şi fecioria, s-a dedat, timp de 17 ani, la o desfrânare ce depăşea orice limită. Iar lucrul acesta îl făcea, nu pentru îmbogăţire, ci numai din imboldurile şi instinctul pasiunilor nesăţioase, ce la dânsa se manifestau într-un mod cu totul ieşit din comun. Din această cauză ajunsese la atâta neruşinare, încât, rar de scăpa cineva dintre bărbaţi, nebatjocorit de dânsa. Şi după cum înverşunarea şi neruşinarea duc la împietrire şi la netemerea de Dumnezeu şi defăimarea celor Sfinte, şi din acest punct de vedere a depăşit, de asemeni, orice limită. Din cele ce urmează se va vedea, până unde a putut ajunge cu această netemere de Dumnezeu.

Într-o zi de vară, a văzut pe mai mulţi bărbaţi că se îndreptau spre mare. Apropiindu-se ea, a întrebat pe unul dintre ei unde merg şi i s-a răspuns că la Locurile Sfinte de la Ierusalim, pentru prăznuirea Înălţării Sfintei Cruci. Atunci s-a oferit să meargă şi ea cu ei pe corabie, nu pentru închinarea la Sfintele locuri, ci pentru a petrece şi a batjocori pe toţi cei ce vor pleca în acea călătorie pe mare. Când povestea Cuvioasa, Părintelui Zosima de tot ce a făcut pe corabie şi chiar şi la Ierusalim, se cutremura de groază, şi considera că spurcă văzduhul, prin rostirea unor cuvinte ce descriu asemenea fapte. Dar mila lui Dumnezeu, care îndelung rabdă şi aşteaptă întoarcerea celui păcătos, îndelung a răbdat şi pe această femeie, fără să o pedepsească, şi a aşteptat şi economisit întoarcerea ei, cu multă bunătate.

De ziua praznicului Sfintei Înălţări a cinstitei Cruci, a văzut cum foarte de dimineaţă mulţime de oameni alergau într-un gând către Sfânta Biserică, atunci a mers şi dânsa împreună cu ceilalţi, până în pridvorul bisericii. Apropiindu-se de uşa bisericii, se lupta să intre înăuntru, dar o putere nevăzută o împingea înapoi. Toţi oamenii reuşeau să intre înăuntru, numai ea rămânea în pridvor, reţinută de o putere dumnezeiască. După ce a încercat de trei sau patru ori să intre, s-a retras într-un colţ, plină de ruşinare şi deznădejde, gândindu-se la cauza pentru care ei nu i s-a dat voie a intra în sfânta biserică şi a vedea cinstitul lemn al Sfintei Cruci. Atunci, darul lui Dumnezeu atingându-se de inima sa şi de ochii minţii sale şi luminându-i, a început să-şi dea seama că pentru grozăvia păcatelor sale, nu i s-a dat voie să intre înăuntru. Atunci a început a plânge cu amar, a se tângui şi a bate în piept, scoţând suspinuri din adâncul inimii sale. Mai departe, Cuvioasa povesteşte astfel: pe când plângeam în locul unde mă aflam, am văzut stând atârnată sus pe perete, icoana Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi am zis către ea, privindu-o fără de abatere, cu ochii şi cu mintea: „O! Fecioară Stăpână, care ai născut cu trup pe Dumnezeu Cuvântul! Știu cu adevărat că nu este cu cuviinţă și cu plăcere Ţie, ca să privesc eu desfrânata, şi cea atât de necurată, spre Cinstită icoana Ta. Preacurată şi pururea Fecioară Marie, care ai trupul şi sufletul curat, cu dreptate este ca eu desfrânata şi preanecurata să fiu lepădată de la fecioreasca ta faţă; dar de vreme ce am auzit că Dumnezeu pe care Tu l-ai născut cu trup, pentru aceasta S-a făcut om, ca să cheme pe cei păcătoşi la pocăinţă, ajută-mi mie, care fiind singură n-am de la nimeni ajutor. Porunceşte, ca să-mi fie şi mie neoprită intrarea în Biserică, şi nu mă lipsi a vedea cinstitul lemn al Crucii, pe care Dumnezeul cel născut din tine cu trupul, S-a pironit şi Și-a vărsat sângele Său pentru a mea izbăvire; porunceşte, o, Stăpână, ca şi mie nevrednicei să mi se deschidă uşa, spre închinarea dumnezeieştii Cruci, şi să-mi fii tu mie mijlocitoare preavrednică de credinţă, către Cel ce S-a născut din tine; căci de acum numi voi mai întina trupul, cu nici un fel de faptă a necuratei desfrânări; iar după ce voi vedea lemnul cel Sfânt al Crucii Fiului Tău, mă voi lepăda cu totul de lume şi de cele din ea, şi îndată voi ieşi, oriunde tu singură mă vei povăţui pe mine, ca o chezăşuitoare a mântuirii mele”.

După rostirea acestei rugăciuni, ea a putut intra în biserică, fără a mai fi oprită, închinându-se şi sărutând cu frică şi cu cutremur Cinstitul lemn al Sfintei Cruci, vărsând mulţime de lacrimi de pocăinţă. După aceea, întorcându-se înapoi, s-a oprit iarăşi la locul cel dintâi, şi plecându-şi genunchii înaintea icoanei pururea Fecioarei Născătoarei de Dumnezeu, şi închinându-se ei, a rostit din inimă aceste cuvinte: „O! Fecioară pururea fericită, Stăpână de Dumnezeu Născătoare, îţi mulţumesc din toată fiinţa, deoarece ai arătat spre mine a ta preabună iubire de oameni şi de nevrednicile mele rugăciuni nu te-ai îngreţoşat, căci am văzut slava care cu dreptate, cu nevrednicie îmi era mie desfrânatei să o văd. Dau slavă lui Dumnezeu celui ce prin tine primeşte pocăinţa păcătoşilor. Şi ce să gândesc, sau să zic mai mult eu păcătoasa? Acum este vremea, Stăpână, a împlini ceea ce prin mijlocirea ta am făgăduit. Acum povăţuieşte-mă ori unde voieşti şi Tu să-mi fii mie de aici înainte învăţătoare spre mântuire, povăţuindu-mă la calea pocăinţei”. Acestea grăindu-le, a auzit un glas de departe, strigându-i: „De vei trece Iordanul, vei afla bună odihnă!”.

Auzind glasul acela, şi crezând cum că a fost pentru sine, căutând spre icoana Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, cu lacrimi a strigat către dânsa: „Stăpână, Stăpână, de Dumnezeu Născătoare, nu mă lăsa pe mine păcătoasa”. După rostirea acestor cuvinte, a plecat din pridvorul bisericii, cu grabnică alergare. Luând trei pâini cu sine, a trecut Iordanul, s-a afundat în pustia cea mare, unde a petrecut 47 de ani, fără să vadă faţă de om, hrănindu-se cu verdeţurile sărace ale pustiei, şi suferind ispitiri şi lupte cumplite din partea vechilor patimi şi a demonilor cumpliţi şi vicleni. Dar cu darul lui Dumnezeu şi cu ajutorul Maicii Domnului, pe care o chema neîncetat în ajutor, a biruit toate ispitele, săvârşindu-şi cu bine călătoria acestei vieţi. Înainte de a-şi da obştescul sfârşit, după 47 de ani, Dumnezeu i-a făcut parte iarăşi de Sfânta Împărtăşanie, prin Cuviosul Zosima, după care s-a săvârşit cu pace la întâi aprilie.

După un an de zile, Cuviosul Zosima a găsit pe Cuvioasa răposată, având scrisoare lăsată pe nisip, prin care îl ruga pe el, să o îngroape în acel loc, şi să o pomenească în rugăciuni cu numele Maria. Cuviosul Zosima, spălând pe Cuvioasa Maria cu lacrimi în loc de apă, şi rostind rugăciunile cele cuvenite acestui moment, a dat pământului trupul cel atât de pedepsit, aşezându-l cu evlavie într-o groapă, ce a fost săpată de un leu trimis de Dumnezeu spre ajutor Cuviosului Zosima. Aceasta a fost viaţa şi petrecerea Cuvioasei Maria Egipteanca, cea care a fost salvată din pierzare prin mijlocirea şi sprijinul Maicii Domnului, care pentru păcatele şi plăcerile tinereţilor, a trebuit să plătească atât de scump în această viaţă, printr-o chinuire şi însingurare asemenea cu moartea, de care însingurare a avut parte şi după moarte, căci chinuitul ei trup a rămas necunoscut şi neştiut de nimeni în pământul uscat al acelui pustiu neumblat (Viețile Sfinților, 1 aprilie).

 

(Minunile Maicii Domnului – preot Nicodim Mandita)

MAICA DOMNULUI

 Pentru Odovania Praznicului Schimbarii la Fata, pentru mutarea moastelor Sfantului Cuvios Maxim Marturisitorul si pentru rugaciunile Sfintilor Cuviosi Dorotei si Dositei din Gaza, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

 Împăratul trufaş adus la pocăinţă prin cuvântul Maicii Domnului

Un împărat plin de trufie, a poruncit să fie şterse din Sfânta Evanghelie, acele cuvinte pe care Maica Domnului le-a rostit către Elisabeta: „Coborî-ta pe cei puternici de pe tronuri şi a înălţat pe cei smeriţi” (Luca 1, 52), socotind că pe dânsul nu-l va surpa nimeni din scaun. După aceea, mergând să facă baie într-un loc, în timp ce se afla în apă dezbrăcat, hainele fiind pe mal, vine un înger al lui Dumnezeu, care luând chipul împăratului şi îmbrăcându-se cu hainele lui, a plecat cu slugile împăratului la palat, şi s-a urcat pe tron. Împăratul ieşind din apă şi negăsindu-şi hainele lui, s-a îmbrăcat în nişte zdrenţe de cerşător care i-au fost lăsate în loc şi a plecat spre palatul său împărătesc. Ajungând aici, a început a se mânia şi a striga că el este împăratul, şi că va pedepsi pe cei ce şi-au bătut joc de dânsul. Dar slugile necunoscându-l, şi crezându-l că este nebun, râdeau şi îşi băteau joc de un asemenea stăpân. Acelaşi lucru s-a întâmplat şi cu Iovian împăratul, pe care la fel l-a umilit Dumnezeu.

Împăratul văzând acestea, şi-a adus aminte de trufia sa şi şi-a plâns păcatul său, căindu-se pentru ceea ce a vrut să facă. După această umilire, îngerul-împărat l-a chemat la sine, i-a dat hainele înapoi şi l-a sfătuit ca de aici înainte să nu se mai trufească. După aceea, aşezându-l în scaunul său împărătesc, s-a făcut nevăzut (356, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediția 1925).

 

(Minunile Maicii Domnului – preot Nicodim Mandita)

MAICA DOMNULUI

 Pentru rugaciunile Sfintilor Mucenici Fotie si Anichit, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

 Chemând numele Maicii Domnului, a scăpat de arderea focului

În ţinutul Coloniei, un om când a îmbătrânit şi-a dat toată averea fiului său, şi lepădând credinţa cea adevărată, s-a făcut eretic. Judecătorii, aflând de acest lucru, i-au adus lui aminte să se reîntoarcă iarăşi la credinţa ce-o avea, dar el nu a ascultat, şi a hulit şi blestemat. Pentru aceasta, judecătorii l-au osândit la moarte prin ardere cu foc. Feciorului acelui bătrân, văzând aceasta, i s-a făcut milă de tatăl său, şi s-a rugat judecătorilor să-l ardă pe dânsul în locul lui, care lucru dacă s-a făcut, judecătorii au adus pe fecior să-l ardă în locul tatălui său. Feciorul cu mare glas a blestemat eresul şi a mărturisit adevărata credinţă, cum că Hristos este Dumnezeul cel adevărat, şi a chemat şi pe Preacurata Fecioară Maria într-ajutor şi pe toţi sfinţii. În acea vreme îndată a răzbit din foc o săgeată de foc, pe care au văzut-o toţi oamenii, care au fost acolo, şi a lovit pe bătrânul acela şi l-a ars de tot. Văzând această minune, judecătorii aceia au slobozit pe fiul acelui om, şi au lăudat credinţa şi dragostea lui (206, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediția 1925).

 

(Minunile Maicii Domnului – preot Nicodim Mandita)

MAICA DOMNULUI

 Pentru rugaciunile Ierarh Nifon, patriarhul Constantinopolului si ale Sfantului Mucenic Evplu arhidiaconul, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

 Maica Domnului salvează de la moarte, pe un tânăr nevinovat

În ţara Spaniei, un om cu femeia sa şi cu un fecior al lor tinerel, dar îmbunătăţit cu viaţa, au mers la o cetate care se chema Compostela, ca să se închine acolo la mormântul Sfântului Iacob Apostolul, feciorul lui Zevedeu. Mergând ei şi ostenindu-se de cale, s-au abătut printr-o cetate care le era în cale, ca să se odihnească peste noapte într-o casă. Stăpânul casei aceleia avea o fată de vârstă apropiată care, văzând pe tânărul fecior, şi râvnind la frumuseţea lui, la îndemnat la fapte de ruşine. Dar el, având frica lui Dumnezeu, a respins-o pe ea. Fata mâniindu-se şi vrând să se răzbune pe dânsul, a pus în desagii lui, fără ştirea tatălui său şi a mamei sale, un lucru oarecare de valoare, din casă. A doua zi sculându-se şi pregătindu-se de plecare, fata a început să strige, că străinii aceia i-au furat oarecare lucru. Auzind acestea tatăl fetei, a trimis slugile şi au întors pe străini din cale. Aflând în desagii tânărului lucrul dispărut, l-a dat pe mâna judecătorului, care a poruncit să fie executat prin spânzurătoare. Părinţii plângând cu durere pentru fiul lor, şi-au continuat drumul spre Compostela. După ce s-au închinat la mormântul Sfântului Apostol Iacob, ei s-au întors iarăşi prin cetatea unde spânzuraseră fără de vină pe fiul lor. Mergând mama lui la dânsul plângând, tânărul pe care îl credeau mort, a zis către dânsa: „Nu mai plânge Maica mea. Eu sunt viu, căci Maica Domnului şi Sfântul Apostol Iacob, nu m-au lăsat pe mine să mor, şi m-au ţinut viu. Acum du-te la judecătorul care m-a condamnat la moarte, nefiind vinovat şi spune-i lui că sunt viu pentru dreptatea şi nevinovăţia mea. Să poruncească să mă ia de pe lemn şi să mă dea ţie”. Mama lui spunând aceasta judecătorului, acesta a poruncit de l-a luat îndată de pe lemn şi l-a dat părinţilor săi viu şi sănătos (10, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediția 1925).

 

(Minunile Maicii Domnului – preot Nicodim Mandita)

MAICA DOMNULUI

Pentru rugaciunile Sfantului Mucenic Laurentiu Arhidiaconul, ale Sfantului Sfintit Mucenic Xist, episcopul Romei si ale Sfantului Mucenic Ipolit, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

 Un prunc înfăşat a vorbit despre mijlocirea Precistei pentru noi

Odinioară a fost în ţara Italiei un cutremur de pământ atât de puternic încât casele, turnurile şi zidurile cetăţilor au căzut şi au ucis foarte mulţi oameni. În acel timp, s-au arătat pe cer multe semne înfricoşătoare. Oşti de foc mergeau de la miazănoapte la răsărit şi de la răsărit la apus. Oamenii văzând nişte lucruri groaznice ca acestea, socoteau că s-a apropiat sfârşitul lumii şi că vine înfricoşata judecată a lui Dumnezeu. Dar întracea vreme într-o cetate ce se chema Cremon, un prunc mic, înfăşat, ce se afla încă culcat în leagăn, prin rânduiala lui Dumnezeu, a început a grăi cu cuvinte, rostind următoarele: „Am văzut pe Precista stând înaintea lui Hristos, Fiul său. Ea se roagă lui Dumnezeu să nu piardă lumea”. După aceea, pruncul acela iar a tăcut şi n-a mai grăit până când a sosit vremea să grăiască de obicei pruncii (101, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediția 1925).

 

(Minunile Maicii Domnului – preot Nicodim Mandita)

MAICA DOMNULUI

 Pentru rugaciunile Sfantului Apostol Matia, ale Sfintilor 10 Mucenici care au patimit pentru icoana lui Hristos, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

 Precista salvează pe un tânăr desfrânat printr-o vedenie înfricoşătoare

Un tânăr oarecare din Bononia petrecea în multe răutăţi, ducând o viaţă de slobozenie şi zburdălnicie. Odinioară a avut o vedenie care l-a înspăimântat foarte mult: I se părea lui, ca şi cum ar fi fost într-un loc necunoscut, într-o câmpie mare, în care a apărut o dihanie foarte straşnică, care venea asupra lui. Tânărul, fugind dinaintea acesteia pe acea câmpie, a văzut în depărtare o casă. Aleargă într-acolo ca să scape de primejdie, dar casa era încuiată. A început atunci a bate în uşă, rugându-se să-i descuie, ca să intre înăuntru şi să scape. Însă i s-a răspuns astfel: „Eu sunt bunătatea care locuiesc aici, iar tu eşti rău şi nu poţi ca să locuieşti aici”. Tânărul auzind aceste cuvinte, s-a întristat foarte mult şi a fugit mai departe. Întâlnind mai încolo o altă casă, a mers la aceea şi a început a bate la uşă şi a se ruga să-i deschidă, ca să intre înăuntru. Stăpâna casei care vieţuia acolo îi răspunse lui: „Eu sunt dreptatea şi locuiesc aici. Aceasta este casa mea, şi nu te voi primi oaspete pe tine, căci dreptatea nu apără pe cel ce naşte nedreptate”. Tânărul a fugit şi de acolo apoi, văzând altă casă, a început a se ruga cu glas tare să-l lase în casă, pentru a scăpa de acea arătare şi frică, care îl cuprinse. Din casă însă îi răspunse: „Eu sunt pacea şi locuiesc aici, tu nu ai pace cu mine, nici odihnă, ci numai oameni cu voie bună, căci eu pururea gândesc la pace şi nu la altă amestecătură. Îţi voi da ţie un sfat bun şi de folos. Mai încolo de mine vieţuieşte sora mea, care ştie să dea sfat celor supăraţi; du-te la dânsa şi o ascultă cum te va povăţui şi învăţa”. S-a dus tânărul la dânsa şi bătând la uşă, i-a răspuns lui: „Eu sunt mila care locuiesc aici; iar ţie de-ţi este voia să te izbăveşti din această nevoie, mergi, de te închină Precistei, şi te roagă. Ea te va ascunde dinaintea acestei arătări straşnice, căci după cum corabia lui Noe a primit vietăţile cele curate şi cele necurate aşa şi Precista, ca un izvor de milostenie, pe nici unul nu-l trece cu vederea”. El s-a rugat atunci Precistei şi vedenia cea groaznică s-a stins (100, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediția 1925).

 

(Minunile Maicii Domnului – preot Nicodim Mandita)

MAICA DOMNULUI

 Pentru rugaciunile Sfantului Ierarh Emilian Marturisitorul, episcopul Cizicului si Miron, episcopul Cretei, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

 Procesiune glorioasă de război cu Sfânta Cruce, Sfânta icoană şi steaguri

Marele domn al rusiei, Andrei Gheorghievici, avea un obicei ca acesta: când mergea la război împotriva vrăjmaşilor, lua cu sine în mijlocul oştilor sale, Cinstita icoană a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, care pe Pruncul cel mai-nainte de veci, pe Hristos Mântuitorul nostru în mâini îl ţine, împreună cu cinstita Cruce a Domnului, pe care doi preoţi îmbrăcaţi în veşminte sfinţite o purtau în cetele oştirii aceluia, şi ieşea la 99 război cu multă vărsare de lacrimi către Hristos Dumnezeu, şi către Preacurata Maică a lui Dumnezeu, apoi se împărtăşea cu dumnezeieştile taine ale Trupului şi Sângelui Domnului Hristos. Cu nişte arme nebiruite ca acestea se înarma mai mult, decât cu săbiile şi cu suliţele, şi mai mult se nădăjduia spre ajutorul Celui Preaînalt, decât spre vitejia şi puterea oştii sale. El ştia bine cuvântul lui David, că: „Nu întru puterea calului va voi, nici în pulpele bărbatului bine va plăcea. Bine va voi Domnul întru cei ce se tem de Dânsul, şi întru cei ce nădăjduiesc spre mila Lui”. Acest binecredincios domn încă şi pe ostaşii săi îi îndemna spre rugăciuni, pe de-o parte prin chipul cucerniciei sale şi al evlaviei în rugăciuni, iar pe de altă parte prin poruncă, pentru că toţi căzând în genunchi înaintea icoanei Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, şi a Cinstitei Cruci, cu lacrimi se rugau, cerând ajutorul. Marele domn privind spre Sfânta icoană, se ruga grăind astfel: „O! Stăpână, Ceea ce ai născut pe Hristos Dumnezeul nostru, tot cel ce nădăjduieşte spre tine nu va pieri, şi eu robul tău, după Dumnezeu, te am pe tine zid şi acoperământ, şi Crucea Fiului tău armă asupra vrăjmaşilor, de amândoua părţile ascuţită, roagă pe Mântuitorul lumii, pe care ca Prunc L-ai ţinut pe mâini, ca puterea crucii să fie ca un foc, arzând feţele potrivnicilor, celor ce doresc război cu noi. Mijlocirea şi folosirea ta cea prea-puternică, să ne ajute nouă, şi să calce pe vrăjmăşii noştri”. După multe rugăciuni, sărutând Sfânta icoană şi cinstita Cruce, toţi mergeau cu îndrăzneală asupra vrăjmaşilor lor, şi le ajuta lor Domnul cu puterea Crucii şi a Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu, prin rugăciunile sale cele înălţate către Dumnezeu pentru dânşii.

Un obicei ca acesta având totdeauna acest mare domn, cu o rânduială ca aceasta a ieşit cu oastea sa şi asupra bulgarilor (precum de demult Marele împărat Constantin, purtând înainte semnul Crucii) şi mergând la câmp, s-au bătut cu oastea lor, şi biruindu-i pe ei, au fugit după dânşii, şi a luat patru cetăţi ale lor, iar a cincea, Brehimul, de la râul Camii. Când s-a întors de la tăierea păgânilor, la cortul său, au văzut ieşind din Sfânta icoană a Mântuitorului, şi din a Maicii Domnului, o strălucire prealuminoasă asemenea focului, ce se revărsa peste toate cetele de ostaşi. Această minune s-a petrecut, în prima zi a lunii lui august.

Asemenea şi Manuil, împăratul grecilor, cel ce a ieşit cu oastea sa asupra saracinilor, a văzut în aceeaşi zi o minune asemănătoare, adică raze de foc ieşind şi acoperind cu lumină toate cetele, din Sfânta icoană a Mântuitorului şi a Preacuratei Născătoarei de Dumnezeu pe care împreună cu cinstita cruce, le aveau în mijlocul oştirilor. Şi a biruit în acea zi puterea saracinilor. După aceea, înştiinţându-se unul pe altul, prin scrisorile lor, despre biruinţa lor, câştigată cu ajutorul lui Dumnezeu, şi despre strălucirea cea minunată pe care au văzut-o ieşind din chipul Mântuitorului şi al Preacuratei lui Maici, au proslăvit pe Dumnezeu. Apoi sfătuindu-se cu cei mai mari arhierei ai lor, au rânduit să se facă prăznuire în această zi dintâi a lui august, dând mulţumită Mântuitorului şi Preacuratei Maicii sale. De asemeni, şi întru pomenirea puterii Cinstitei Cruci, prin care înarmaţi fiind preoţii, cu mâinile lor au biruit pe vrăjmaşi, au poruncit ca să se scoată Cinstita Cruce din Sfântul Altar, şi să o pună pe ea în mijlocul bisericii, ca să se închine ei toate popoarele creştineşti, şi cu dragoste să o sărute, proslăvind pe Hristos Domnul, Cel ce a fost răstignit pe dânsa.

Să prăznuim, fraţilor, lăudând şi mulţumind preamilostivului Dumnezeu, şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi Preacuratei Maicii Sale, Stăpânei noastre, preabinecuvântatei şi pururea Fecioarei Maria, cu Cinstita Cruce, cu bună cucernicie şi cu dumnezeiască plăcere să o cinstim şi să o prăznuim. Pace şi dragoste între noi având, cu milostenia să mângâiem pe cei săraci, depărtându-ne de toate lucrurile cele rele. La frica şi dragostea lui Dumnezeu să luăm aminte, că aşa plăcând Lui să ne învrednicim prăznuirii celei veşnice împreună cu toţi sfinţii. Iar în ziua aceea, în care se va arăta semnul Fiului Omului pe cer, Cinstita Cruce a lui Hristos, care va merge cu mare strălucire făcătoare de bucurie înaintea Celui ce va să vină cu slavă şi cu putere multă, ca Judecător al viilor şi al celor morţi, să ne treacă şi pe noi de partea cea de-a dreapta. Iar după săvârşirea judecăţii, când cinstita Cruce va merge înaintea tuturor cetelor Sfinţilor, povăţuindu-i pe ei la Împărăţia Cerurilor, spre a prăznui în vecii nesfârşiţi, să ne numere şi să ne facă şi nouă parte cu ei, preamilostivul nostru Mântuitor Iisus Hristos, cu rugăciunile Preacuratei Fecioarei Maria, Născătoarea de Dumnezeu. Amin (Viețile Sfinților, 1 august).

 

(Minunile Maicii Domnului – preot Nicodim Mandita)

MFC-DIN OGRADA

 "LA FERMA ANCUȚEI" - IN OGRADA

Sursa foto: arhiva personala

Miercurea fara cuvinte este găzduită de Carmen

MAICA DOMNULUI

 Pentru rugaciunile Sfintei Cuvioase Teodora de la Sihla, ale Sfantului Cuvios Pafnutie-Parvu Zugravul, ale Sfantului Cuvios Mucenic Dometie Persul, ale Sfantului Ierarh Narcis, arhiepiscopul Ierusalimului si ale Sfantului Cuvios Nicanor, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

 Numele Maicii Domnului izgoneşte pe diavolul cu chip de arhanghel

După ce au trecut şapte ani, vrăjmaşul cel viclean, diavolul, s-a închipuit în înger de lumină, având în mâini o sabie ascuţită şi, stând înaintea peşterii, a strigat: „Petre, rob al lui Hristos, ieşi la mine, că-ţi voi spune ţie cuvinte bune”. Iar Sfântul a grăit: „Cine eşti tu, cel ce vrei să-mi spui cuvinte bune?”. Iar vicleanul înşelător a zis: „Eu sunt arhanghelul Domnului trimis la tine, întăreşte-te şi îmbărbătează-te, bucură-te şi te veseleşte, că ţi s-a gătit scaun slăvit şi cunună neveştejită de la Dumnezeu. Acum lăsând locul acesta, să te duci în lume spre întărirea şi folosul multora, că şi izvorul cel din apropiere de tine s-a uscat de dumnezeiasca poruncă, pentru ca fiarele cele ce năvălesc asupra ta, să moară de sete”. Acestea le-a zis vicleanul vrăjmaş, trimiţând mai înainte pe alt diavol, ca să oprească la timp curgerea apei. Dar cuviosul Petru fiind smerit, a răspuns astfel, împotriva cuvintelor înşelătoare ale diavolului: „Cine sunt eu, oare, ca arhanghelul Domnului să vină la mine, cel ce mă asemăn cu un câine netrebnic”. „Nu te mira de aceasta, robule al lui Dumnezeu, pentru că tu ai covârşit pe Moise şi pe Ilie, pe Daniel şi pe Iov; ai covârşit pe Moise şi pe Ilie cu povestirea, pe Daniel cu învingerea fiarelor şi târâtoarelor, cărora le-ai astupat gura, iar pe Iov l-ai covârşit cu răbdarea ta, şi pentru aceea te vei numi mare la ceruri. Acum, sculându-te şi văzând lipsirea apei, degrab să pleci de aici şi să te duci în mănăstirile cele ce sunt mai aproape de lume. Eu voi fi cu tine şi voi mântui pe mulţi prin tine, zice Domnul Atotţiitorul”. Atunci Sfântul a răspuns diavolului, zicând: „Să şti că de nu va veni aici ajutătoarea mea cea întru toate, Născătoarea de Dumnezeu, şi vrednicul ajutător întru primejdiile mele, Arhiereul Nicolae, nu mă voi depărta de aici”. Diavolul, cum a auzit pomenirea numelui Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria, şi al Sfântului Nicolae, îndată a pierit (Viețile Sfinților, 12 iunie).

 

(Minunile Maicii Domnului – preot Nicodim Mandita)