Alte siropuri si dulceturi

Alte siropuri si dulceturi

Maratonul conservelor din fructe continua cu capsuni, visine, prune, zmeura.

Dulceata de visine:

Dulceata de nuci verzi

Dulceata de zmeura

Dulceata de prune

Sirop de capsuni

Compot de prune

PUTINE CUVINETE, MULTA IUBIRE

Copiii, ingeri pe pamant!

            Copiii, cand sunt mici, vor sa devina adulti ca sa aiba drepturi depline. Adultii vor sa fie mai in varsta pentru a fi respectati ca si oameni intelepti, iar batranii vor sa mai redevina copii sau macar adolescenti pentru a retrai cu mintea de la apusul vietii. Niciodata omul nu a fost multumit cu starea sa si nu s-a bucurat deplin de varsta aducatoare de daruri specifice si de clipa unica a fiecarei zile. Toate experientele adunate, placute sau mai putin placute, sunt lectii de viata, sunt “examene luate sau picate”, sunt intalniri sau despartiri de Dumnezeu.

            Copilaria am vrea sa dureze o vesnicie. Atunci povestile prind viata si simtim ca zburam. Toata lumea, toate visurile, toate razele sunt ale noastre. Prichindeii nu stiu de rautati, au acea candoare, curatie si lumina pe care noi, adultii, am pierdut-o pe Cale. Cu suflete de plus, ei sunt prezente ingeresti pe pamant. Daca vrei sa vezi Raiul pe pamant, priveste in ochii unui copil! Cand copiii se cearta, isi spun: “ Te urasc, nu ma mai joc cu tine niciodata!” si incep sa se joace separat. Dar dupa cateva minute, se joaca din nou si isi impart jucariile. De ce? Pentru ca la varsta aceea, fericirea este mult mai importanta decat mandria! Ce pacat ca intre timp noi am crescut….!

            Cand esti ingeras mic si crezi ca totul e posibil, ca Luna chiar se uita la tine si stelele iti zambesc si le pui nume, parca lumea e mai buna, mai frumoasa, mai plina de viata. In timpul cand traim momentele magice ale copilariei, citim povestea aleasa de noi si calatorim cu personajele intr-o lume mirifica, avem convingerea ca parintii nostri sunt un univers solid si stabil si ne simtim mai bine. Oare cum e alaturi de Parintele Ceresc cand “ne citeste povestea de seara”?! Cand suntem mici cea mai “inspaimantatoare” propozitie este “Te spun lu’ mama!” Oare cum ar fi atunci cand am auzi “Te spun lui Doamne-Doamne!”? De fapt din asta gustam cu totii…….

            Un adult afla ce putine stie atunci cand un copil incepe sa-I puna intrebari. Pentru ca nu ceea ce ii lasi copilului tau, ci ceea ce lasi in copilul tau este important! Spunea cineva in gluma, ca un copil face iubirea mai puternica, zilele mai scurte, noptile mai lungi, portofelul mai gol, casa mai fericita, trecutul mai nesemnificativ, viitorul mai important si sufletul mai colorat. Iar Dostoievski era de parere ca unui copil poti sa-I spui tot, tot: “Intotdeauna m-a uimit cat de putin cei mari, tatii si chiar mamele, isi cunosc copiii. Copiilor nu trebuie sa le ascunzi nimic sub pretextul ca sunt inca mici si e prea devreme pentru ei sa stie ceva. Ce idee trista si nefericita! Si ce bine isi dau seama copiii ca parintii lor ii cred prea mici si prea nestiutori, cand ei, in realitate, inteleg totul. Adultul nu stie ca, pana si in chestiunea cea mai dificila, copilul ii poate da un sfat util.”

            Cu timpul am crescut, lucrurile s-au complicat, noi ne-am complicat. Inimi frante, orgolii, dureri, jertfe, invidii, greseli, neputinte, lacrimi, toate au incondeiat paginile vietii fiecaruia. Acum, unii dintre cei ce au copii si nu numai, inteleg de ce in copilarie, mama tremura cand eram egoist,  se supara cand eram nedrept si izbucnea in lacrimi cand o minteam. Pentru ca mult iubita mama isi dorea sa cresc frumos!

            Asadar, socotesc ca in Bisreica nu sunt tineri, adulti si batrani, ci doar tineri sau copii de diferite varste. Ca poti sa ai 16 ani si sa te comporti sau sa gandesti mai matur decat cineva de 28 de ani, sau sa ai 31 de ani si sufletul si mintea ca la 85, obosit si trist cu oarece regrete melancolice, si poti sa ai 59 de ani si sa fii mereu proaspat, plin de viata si cu lumina aprinsa in suflet. Sunt mereu copii – copii, copii mari si batranei copii. Prin copii ne descoperim dragostea neconditionata, ne reinventam continuu, recuperam iubirea si viata si, mai ales, regasim copilul din noi de care, de ce sa nu recunoastem, uneori ne este asa de dor!

            Si aceste modeste slove le-a scrijelit pe un perete al inimii un adult care nu a uitat niciodata copilul din el…..

(Putine cuvinte, multa iubire – ieromonah Hrisostom Filipescu)

Viata de astazi, cu necontenita ei alergatura, este un iad

 

            Oamenii se grabesc si alearga mereu. La ora cutare trebuie sa se afle aici, la cealalta acolo si asa mai departe. Iar ca sa nu uite ce au de facut si le noteaza pe toate. Cu atata alergatura, tot este bine ca isi mai aduc aminte cum ii cheama….Nici pe ei insisi nu se cunosc. Dar cum sa se cunoasca? Se poate sa te oglindesti in apa tulbure? Dumnezeu sa ma ierte, dar lumea a ajuns un adevarat spital de nebuni. Oamenii nu se gandesc la cealalta viata, ci cer numai aici cat mai multe bunuri materiale. De aceea nu afla liniste si alearga mereu.

            Bine ca exista viata de dincolo. Daca oamenii ar fi trait vesnic in viata aceasta, nu ar fi existat un iad mai mare, dat fiind felul in care si-au facut ei viata. Cu nelinistea asta de acum, daca ar fi trait 800-900 de ani, ca in vremea lui Noe, ar fi trait un mare iad. Atunci traiau simplu si au trait multi ani, ca sa se pastreze Traditia. Acum se petrece ceea ce spune Psalmul: “Zilele anilor nostri saptezeci de ani, iar de vor fi in putere, optzeci de ani; si ce este mai mult decat acestia, osteneala si durere”. Saptezeci de ani sunt de ajuns ca oamenii sa-si capatuiasca copiii.

            Intr-o zi a trecut pe la Coliba mea un medic care traieste in America si mi-a spus despre viata de acolo. Oamenii au ajuns acolo ca masinile. Lucreaza toata ziua. Fiecare membru al familiei trebuie sa aiba masina sa. Apoi acasa, pentru ca fiecare sa se miste liber, trebuie sa aiba patru televizoare. Lucreaza si se ostenesc ca sa scoata bani multi, ca sa spuna ca sunt aranjati si fericiti. Dar ce legatura au toate acestea cu fericirea? O astfel de viata plina de neliniste si intr-o neincetata alergatura (dupa bani) nu inseamna fericirea, ci este un iad. Ce sa faci cu viata intr-un astfel de stres? Daca ar fi trebuit ca intreaga lume sa traiasca o astfel de viata, eu nu as fi voit-o. Daca Dumnezeu le-ar spune acestor oameni: “Nu va pedepsesc pentru viata ce o traiti, insa va voi lasa sa traiti vesnic in acest fel”, aceasta ar fi pentru mine un mare iad.

            De aceea multi oameni nu pot rabda sa traiasca in astfel de conditii si ies afara in aer liber, fara directie si scop. Se aduna in grupuri si merg in afara oraselor, in mijlocul naturii, unii ca sa faca gimnastica, iar altii pentru altceva. Mi s-a spus despre unii ca ies in aer liber si alearga, ori se suie pe munti pana la inaltimea de 6.000 de metri. Isi tin rasuflarea, apoi o lasa, si iarasi inspira adanc…….Lucruri de nimic. Aceasta arata ca inima lor este strivita de neliniste si cauta o iesire. Am spus unuia dintre acestia: “Voi sapati o groapa, o mariti, va minunati de groapa ce ati facut-o si…..sariti in ea pravalindu-va in jos, in timp ce noi sapam groapa, dar aflam metale pretioase. Nevointa noastra are rost, fiindca se face pentru ceva mai inalt.”

 

 

(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – parintele Paisie Aghioritul)

JURNAL

JURNALUL UNEI FEMEI SIMPLE – ZIUA A OPTA

Jurnal adus in blogosfera romaneasca de Corcodusa

Pentru astazi:

Luni, 20.07.2015, orele 08.00

Afara:

O dimineata frumoasa de vara, ce trimite cu gandul la vacanta si nicidecum la serviciu.

Mă gândesc:

Ca azi, fiind sarbatoare, este o zi de odihna, de citit si, de ce nu, de visat la o vacanta la munte sau la mare, la achizitionarea unei case, la infiintarea unei microferme. Ehhh, ganduri si vise care, cu ajutorul lui Dumnezeu, vor deveni realitate.

Invat:

Sa lucrez cat mai bine cu hartia rulata. Se pot face extrem de multe lucruri frumoase si utile.

Sunt recunoscătoare pentru:

Pentru ca am reusit sa fac gem si compot de prune. Maratonul conservelor continua. Maine voi face o tocanita de dovlecei pentru iarna.

Din bucătărie:

Miros placut de cafeluta proaspata.

Ce mai mesteresc:

Am inceput sa crosetez o patura cu dimensiunile de 2.00*1.90 m, comandata de o prietena. Printre picaturi, mai cos si la goblen.

Intentionez sa:

Fac in continuare miscare, asa cum mi-am propus.

Ceea ce astept (sper):

Ca in acest week-end sa ajung la munte. Mi-e dor de padure, de linistea ei odihnitoare, de cantecul pasarilor.

Citesc:

Incerc sa recitesc “Singur pe lume.” de Hector Malot. Am citit-o cand eram eleva si mi-a placut extrem de mult.

Ascult:

Povestirile din week-end ale colegelor. Sunt tare simpatice, cum povestesc despre copii, activitatile gospodaresti, plimbarile pe care le-au facut. E un mod placut de a incepe o zi grea de lucru.

În casa:

Planuri de renovare.

Ce planuri am:

Planuri de renovare, planuri de schimbare, planuri de vacanta.

Un citat:

“Nimic nu valorează mai mult decât ziua de azi.” – Goethe

O fotografie:

Din fericirea lumeasca iese stresul lumesc

 

            Cu cat oamenii se indeparteaza mai mult de viata cea simpla, fireasca, si inainteaza spre lux, cu atat creste si nelinistea din ei. Si cu cat se indeparteaza mai mult de Dumnezeu, este firesc sa nu afle nicaieri odihna. De aceea umbla nelinistiti chiar si imprejurul Lumii – precum cureaua masinii imprejurul rotii nebune – pentru ca in toata planeta noastra nu incape multa lor neliniste.

            Din traiul cel bun, lumesc, din fericirea lumeasca iese stresul lumesc. Educatia exterioara cu stres duce in fiecare zi sute de oameni (chiar si copii mici) la psihanalize si la psihiatri si construieste mereu spitale de boli psihice si instruieste psihiatri, dintre care multi nici in Dumnezeu nu cred, nici existenta sufletului nu o primesc. Prin urmare, cum este cu putinta ca acesti oameni sa ajute suflete, cand ei insisi sunt plini de neliniste? Cum este cu putina ca omul sa mangaie cu adevarat, daca nu crede in Dumnezeu si in viata cea adevarata, cea de dupa moarte, cea vesnica? Cand omul prinde sensul cel mai adanc al vietii celei adevarate, i se indeparteaza toata nelinistea si-i vine mangaierea dumnezeiasca, si astfel se vindeca. Daca ar fi mers cineva la spitalul sau cabinetul de boli psihice si le-ar fi citit bolnavilor pe Avva Isaac, s-ar fi facut bine toti cei ce ar fi crezut in Dumnezeu, pentru ca ar fi cunoscut sensul cel mai adanc al vietii.

            Oamenii incearca sa se linisteasca cu calmante sau cu teorii yoga si nu vor adevarata liniste, care vine atunci cand se smereste omul si care aduce mangaierea dumnezeiasca inlauntrul lor. Si turistii vin din tari straine si umbla pe drumuri, prin soare, caldura, praf, prin atata zapuseala, gandeste-te cat sufera! Ce sila, ce apasare sufleteasca au, de ajung sa socoata destindere aceasta chinuiala exterioara!. Cat sunt de izgoniti de ei insisi, de ajung sa socoata aceasta chinuiala drept odihna!

            Cand vedem un om cu o neliniste mare, cu mahnire si suparare, desi le are pe toate, atunci sa stim ca ii lipseste Dumnezeu. In cele din urma, oamenii sunt chinuiti si de bogatie, pentru ca bunurile lumesti nu-i implinesc sufleteste; sufera de un chin idiot. Cunosc oameni bogati care de toate si nu au nici copii, dar tot se chinuiesc. Se plictisesc de somn, se plictisesc de plimbari, sunt chinuiti de toate. “In regula”, ii zic unuia, “daca ai timp liber, fa-ti cele duhovnicesti! Citeste un Ceas, citeste putin din Evanghelie!”. “Nu pot!”, imi spune. “Fa un bine, du-te la un spital si mangaie vreun bolnav!”. “Cum sa merg pana acolo?”, raspunde. “Si de ce sa fac aceasta?”. “Du-te si ajuta vreun sarac din vecini!”. “Nu, nu ma multumeste nici aceasta”, spune. Sa aiba timp liber, sa aiba o gramada de case, sa aiba toate bunatatile si sa se chinuiasca! Stiti cati astfel de oameni exista? Se chinuiesc pana ce li se stramba mintea. Infricosator! Si daca nici nu lucreaza, ci isi trag veniturile numai din averile lor, atunci sunt cei mai chinuiti oameni. Daca ar avea cel putin un serviciu, ar fi mai bine.

 

(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – parintele Paisie Aghioritul)

PUTINE CUVINETE, MULTA IUBIRE

Totul se poate repara in afara de moarte!

            Nu conteaza ce ai pierdut in viata, ci ce ti-a ramas. Multumeste lui Dumnezeu, bucura-te si mergi mai departe! Daca ai cazut de pe cal si nu te-ai ridicat atunci, sa nu ramai la podea! Orice s-ar intampla, sus inapoi, sus pe cal! Desigur ca e rau, fireste ca e greu, sigur ca e alta situatia si nu o sa fie niciodata ca inainte.... Priviri ascutite, grimase, susoteli pe la colturi, multe interjectii si puncte de suspensie.... iti asumi, iti faci inventarul si mergi mai departe cu ce stii ca ti-a ramas, indiferent ca e doar o firimitura de bine. Cine nu a gresit niciodata cu nimic?! O data ce am murit, s-a incheiat lucrarea. Pana atunci, orice se poate reface. Organismele noastre, creierele noastre, natura, toate au capacitatea de a se restructura. Ce ai pierdut acum, aici, vei primi-gasi in alta parte, numai sa ai puterea si mintea sa vezi si sa gasesti noi poteci...

            Viata nu e doar o simpla autostrada dreapta pe care sa o poti parcurge cu o viteza foarte mare, sa nu iti dai seama cand ai finalizat-o si ai ajuns la Destinatie. Viata inseamna si drumuri accidentate, gropi, curbe, suisuri si coborasuri, popasuri, intersectii, sensuri giratorii, sens unic, semafor, etc. Viata e un drum parcurs pe indelete, chiar daca unii il termina brusc, alergati fiind de zbuciumul colosal al lumii acesteia. Viata inseamna sa mergi pe partea dreapta a drumului, sa fii optimist, pozitiv, sa vezi binele din orice rau, lumina din intuneric.

            Sa incercam o clipa sa mai si iesim din cea mai grea lupta; lupta cu noi insine. Avem o placere bolnava in a condamna, in a uri, a critica, a arata cu degetul, a ne indreptati-justifica. Uitam sa ne punem in pielea celui de langa noi. Nu mai avem vreme de pretuit. Probleme sunt peste tot in lumea aceasta, de noi depinde cum ne raportam la ele, cum relationam, limbajul comun. Acolo unde sunt probleme, sunt si oportunitati, dar mai ales, lectii de viata. In momentele cruciale ale vietii omul se descopera, se maturizeaza, creste, ceas cu ceas, pas cu pas. Operatiile pe suflet deschis le simtim, deoarece nu au anestezie, fiind clipe de intalnire cu Dumnezeu.

            Nu mai e timp sa traim povestea altora, sa ne framantam pentru ipotetice treburi din viitor, pentru greselile celor din jur sau sa ramanem pironiti intr-un trecut pe care nu-l mai putem schimba. Nu isi au rost noptile transformate in zi atunci cand toate culorile  se transforma parca in gri. Pietrele vietii le mai dam jos, obstacolele le mai ocolim, ne mai odihnim, ne mai stergem fruntea, mai tragem aer in piept, facem o cruce mare si mergem mai departe. Toate trec si intr-un final, oricum ar fi, va fi bine!

            Greutatile, necazurile, suferintele ne modeleaza caracterul in viata. Atunci cand durerea iti curge prin vene, inveti Adevarul vietii. Orice faptura are o stralucire interioara, data de Doamne, oameni, intamplari, locuri, carti, etc. Vibratiile de orice fel pe care le traim in lume ne invata ca nu exista „nu se poate”. Iertand, binecuvantand, iubind, orice se poate! Nu avem suficienta credinta, speranta, vise, libertate interioara si fireste ca suferim. Natural, autentic, firesc, cu un suspin al firii, fiecare om a ars pe pamant pacatul macar cu o lacrima, invatand ca totul se poate repara, totul! Mai ales dupa ce gusti din bucuria de a ierta si a fi iertat!

            (Putine cuvinte, multa iubire – Ieromonah Hrisostom Filipescu)

JURNAL

JURNALUL UNEI FEMEI SIMPLE – ZIUA A SAPTEA

Jurnal adus in blogosfera romaneasca de Corcodusa

Pentru astazi:

Marti, 07.07.2015, orele 21.00

Afara:

Este o seara calda, ce urmeaza unei zile caniculare.

Mă gândesc:

La ziua de astazi, plina de emotii, plina de bucurii. O zi cu adevarat frumoasa. Dupa un an intreg de munca, azi copiii au cules roadele. Fiica mea a trecut cu bine si cu nota mare examenul de licenta – partea scrisa, iar prietena fiului meu a reusit la bac, la fel, cu nota mare.

Am invatat:

Sa ma bucur de fiecare clipa.

Sunt recunoscătoare pentru:

Pentru TOT.

Din bucătărie:

Miros imbietor de waffe.

Ce mai mesteresc:

Am terminat puloverul si sunt tare mandra de el. Acum vreau sa termin un goblen, inceput cu mult timp in urma.

Intentionez sa:

Acord mai mult timp pentru mine. Vreau sa fac mai multa miscare (atat cat imi permite alergia): sa merg mai mult si sa inot.

Ceea ce astept (sper):

Ca pana la sfarsitul saptamanii sa cumpar caise pentru gem si nectar si, astfel, sa termin cu prima etapa a conservelor.

Citesc:

“Procesul” de Franz Kafka

Ascult:

Deocamdata nimic.

În casa:

Nimic.

Ce-mi place:

Sa lucrez, sa citesc.

Ce planuri am:

Muuulte planuri

Un citat:

“Prietenia este un vesmant prea fin si scump, tors din firul nobletei, fidelitatii si dragostei. Ea e menita sa mangaie si sa ajute in cadrul tuturor relatiilor si situatiilor, create uneori pe viata si moarte.” – “Putine cuvinte, multa iubire” – Ieromonah Hrisostom Filipescu

O fotografie:

Buchetul imi aduce aminte de prieteni adevarati.

Inlesnirile cele multe il netrebnicesc pe om

 

            Astazi lumea cauta la frumusete, dar in felul acesta este inselata de ea. Pe europeni ii ajuta asta. Neancetat fac cu surubelnitele lucruri frumoase si noi, chipurile mai practice, ca oamenii sa nu-si mai miste mainile lor. Mai demult oamenii se intareau trupeste cu mijloacele pe care le foloseau in lucrul lor. Astazi, datorita mijloacelor pe care le folosesc, oamenii trebuie sa faca apoi fizioterapie, masaj. Acum medicii se exerseaza in masaj. Vezi astazi tamplari cu niste burti! Unde ai fi gasit mai demult un tamplar cu burta? Oare cu rindeaua ce-o manuiau le mai ramaneau burti?

            Multele inlesniri, atunci cand intrec limitele, il netrebnicesc si il fac trandav pe om. Desi ar putea muta ceva cu mana, isi spune:”Nu, mai bine sa apas pe buton si sa se mute singur!”. Cand se obisnuieste cineva cu comoditatea, dupa aceea vrea sa le faca pe toate usoare. Astazi, oamenii vor sa lucreze putin si sa ia bani multi. Daca s-ar putea sa nu lucreze deloc, ar fi si mai bine. Duhul acesta a patruns si in viata duhovniceasca. Vrem sa ne sfintim fara osteneala.

            Cei mai multi dintre cei care au sanatatea sensibila sunt asa din pricina traiului bun. Daca va veni un razboi, cum vor rezista oamenii, fiind invatati cu traiul bun? Odinioara, cel putin, lumea era obisnuita cu viata aspra, chiar si copiii, si rezistau. Astazi vor vitamine B,C, D si .....Mercedes, ca sa traiasca. Vezi, chiar si unui copil atrofiat i s-ar intari bratele daca ar lucra. Multi parinti vin si-mi spun:”Fiul nostru e paralitic.”, in timp ce in realitate are o slabiciune la picioare. Aceia il hranesc si el sta; il hranesc, si el sta. Cu cat sta mai mult, cu atat picioarele i se atrofiaza, iar apoi va sfarsi in carucior. „Fa rugaciune”, imi spun, „copilul meu este paralitic”. Dar cine e mai paralitic: parintii sau copilul? Le spun sa le dea copiilor alimente care nu ingrasa, sa-i puna sa mearga putin. Incetul cu incetul, greutatea scade si copiii se misca din ce in ce mai normal, pana ce ajung sa joace si fotbal. Dumnezeu va ajuta numai copiii intr-adevar paralitici, care nu pot fi ajutati omeneste. In Konita, un copil foarte anapoda fusese lovit de o bomba. Piciorul i se stransese si nu-l putea intinde. Fiindca nu putea sta linistit din pricina vioiciunii sale, il tot misca mereu si astfel i s-au intins nervii si s-a facut bine. A mers si in rascoala lui Zerva.

            Si eu, atunci cand mi-a amortit piciorul din pricina sciaticii, ziceam:”Doamne Iisuse Hristoase.....” mergand, si apoi s-a intarit. Miscarea de cele mai multe ori ajuta . daca ma imbolnavesc doua-trei zile  si nu ma pot misca, spun: „Dumnezeul meu, ajuta-ma putin, numai sa ma scol, sa ma misc, si dupa aceea ma descurc! Voi merge sa tai lemne”. Pentru ca de voi sta intins, este mai rau. De aceea, de indata ce prind putin curaj, chiar si racit sa fiu, ma silesc pe sine-mi si ma duc sa tai lemne. Ma imbrac bine, transpir si raceala se duce. Stiu ca stand intins e mai odihnitor, dar ma silesc si ma scol, si astfel dispar toate. Iata, vad ca atunci cand am lume si stau pe buturuga, amortesc. As putea pune vreun tapet dedesubt, dar unde sa afli dupa aceea pentru toti? De aceea, dupa ce pleaca toti, fac noaptea o ora de „Doamne Iisuse...” mergand, fiindca am probleme din pricina circulatiei sangelui. In felul acesta imi pun si picioarele putin in miscare. Daca m-as lasa pe mine asa, ar trebui sa ma slujeasca cineva. Acum insa eu slujesc lumea. Ati inteles? De aceea omul sa nu se bucure de odihna, pentru ca ea nu ajuta.

            -Parinte, comoditatea totdeauna vatama?

            -Asculta, in unele situatii este nevoie de ea. Sa spunem, de pilda, ca te doare ceva. Atunci sa nu stai pe scandura goala, ci pune ceva moale pe ea. Dar cauta sa nu fie din catifea, ci dintr-o stofa simpla. Dar daca ai marime de suflet, sa nu o pui nici pe aceasta.

            -Parinte, se spune despre cei batrani ca sunt „tari ca piatra”.

            -Da. Acolo, langa coliba mea, locuieste un monah cipriot, Iosif din Karpasia. Are 106 ani si inca se slujeste singur. Unde mai afli in lume asa ceva? Unii pensionari nici nu pot merge. Le slabesc picioarele, se ingrasa din pricina statului pe scaun si astfel se netrebnicesc. In timp ce daca ar face ceva, s-ar ajuta mult pe ei insisi. Pe batranul Iosif l-au luat la manastirea Vatopedi. L-au spalat, l-au primenit, l-au ingrijit, dar acela le-a spus: „De indata ce am venit aici, m-am si imbolnavit. Sa ma duceti la coliba mea ca sa mor acolo”. Si astfel au fost nevoiti sa-l duca inapoi. Intr-o zi am mers sa-l vad. „Ce faci?”, il intreb. „Am aflat ca ai fost la manastire”. „Da, am mers”, mi-a raspuns el. „M-au luat cu masina, m-au dus la manastire, m-au spalat, m-au curatat, m-au ingrijit, dar m-am imbolnavit. Sa ma duceti inapoi, le-am spus. Indata ce am ajuns aici, m-am facut bine”. Ne vede, insa impleteste metanii. Odata, cand i-am trimis niste fidea, a spus:”Ce, oare m-a crezut bolnav de tuberculoza Batranul Paisie de mi-a trimis fidea?”. Mananca fasole, bob, naut. Este foarte sanatos. Ca un voinic. Merge in doua bastoane si se duce de aduna verdeturi. Seamana arpagic, aduce apa sa-si spele hainele, capul....apoi isi citeste pravila, Psalitrea, isi face canonul, Doamne Iisuse.... Sa vedeti, si-a adus doi mesteri sa-i faca acoperisul si voia sa urce cu bastoanele pe scara sa vada ce fac. „Coboara!”, ii spun aceia. „Nu, ma sui sa vad cum lucrati!”. Se chinuieste mult, dar stiti ce bucurie simte? I se intraripeaza inima. Parintii ii iau hainele pe ascuns si i le spala. Odata l-am intrebat:”Ei, ce faci cu hainele?”. „De multe ori mi le iau; mi le iau pe ascuns. Le spal si eu. Pun pe ele clineala (de la detergentul KLIN), le las cateva zile in vana si se curata singure”. Vezi ce incredere in Dumnezeu avea? Iar altii, desi le au pe toate, sunt cuprinsi de neliniste, etc. Acesta s-a imbolnavit atunci cand l-au ingrijit si s-a facut bine cand l-au lasat in pace.

            Traiul bun nu ajuta. Comoditatea nu este pentru monah. In pustie ea este nepotrivita. Chiar de esti rasfatat, trebuie sa te obisnuiesti cu greul daca esti sanatos. Altminteri nu esti monah.

(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – parintele Paisie Aghioritul)

 

INVATAM, INVATAM....

INVATAM, INVATAM....

Va mai aduceti aminte cand, cu ceva timp in urma v-am povestit de o frumoasa provocare de a confectiona o ciuperca din hartie?

Ei bine, pornind de la entuziamsul de atunci, am incercat sa fac altceva si anume, un gratar pentru farfurii si o farfurie.

Nu sunt perfecte, nu arata senzational, insa este un inceput. Pe masura ce voi lucra, piesele vor arata din ce in ce mai bine. Sunt convinsa!

Lipsa ajuta mult

 

            -Parinte, de ce lumea este astazi atat de chinuiita?

            -Pentru ca fuge de osteneala. Comoditatea este cea care o imoblnaveste si o chinuieste. In epoca noastra, inlesnirile au tampit lumea. Aceasta moleseala de acum a adus toate bolile. Mai demult ce trageau oamenii ca sa treiere! Ce osteneala, dar si ce dulce era painea! Unde sa fi vazut paine aruncata? Daca aflai vreo bucatica, o luai si o sarutai. Cei care au trait in timpul ocupatiei germane, atunci cand le prisoseste o bucatica de paine, o pun deoparte, in timp ce ceilalti o arunca, findca nu-si dau seama de valoarea ei. Arunca bucati de paine la gunoi; nu pretuiesc painea. Cei mai multi nu spun nici macar un: Slava Tie, Doamne! Pentru binecuvantarile ce le da Dumnezeu. Astazi toate se fac cu comoditate.

            Lipsa ajuta mult. Cand oamenii duc lipsa de ceva, atunci pot sa-si dea seama cat pretuieste acel lucru. Toti cei care pentru dragostea lui Hristos se lipsesc intru cunostina, adica cu dreapta socoteala si cu smerenie, simt bucurie duhovniceasca. Daca, de pilda, cineva ar spune:” Astazi nu voi bea apa pentru cutare care-i bolnav. Dumnezeule, nu pot face nimic mai mult!” si face aceasta, Dumnezeu il va adapa nu cu apa ci cu limonada duhovniceasca, cu mangaiere dumnezeiasca. Cei chinuiti simt multa recunostinta cand cineva le ofera chiar si cel mai mic ajutor. Pe un copil de bani gata, rasfatat, nimic nu-l multumeste, chiar daca parintii i-ar face toate hatarurile. Se poate sa le aiba pe toate si totusi sa fie chinuit. Le face pe toate cu susul inh jos – in timp ce unii copilasi, sarmanii, pentru cel mai mic ajutor simt o mare recunostinta. Daca se gaseste vreun prieten sa le plateasca drumul pana in Sfantul Munte, cata recunostinta nu-i arata acestuia si lui Hristos! Auzi pe multi copii de oameni bogati spunand:”Le avem pe toate. De ce sa le avem pe toate?”. Murmura pentru ca petrec bine, in loc sa multumeasca lui Dumnezeu si sa ajute vreun sarac. Aceasta este cea mai mare nerecunostinta. Simt un gol, pentru ca nu le lipseste nimic din cele materiale. Se cearta si cu parintii, pentru ca le au pe toate, si pleaca de acasa umbland cu o ranita in spate. Parintii sa le dea bani, sa le cumpere telefon ca sa nu se nelinisteasca, iar acelora nici macar sa nu le pese. In cele din urma, parintii sfarsesc prin a-i cauta. Un tanar le avea pe toate, dar nu era multumit de nimic. A plecat intr-ascuns de acasa si dormea prin trenuri, ca sa se chinuiasca. Si era si dintr-o familie buna. Dar daca ar fi avut un servici si ar fi trait din sudoarea sa, osteneala sa ar fi avut sens si ar fi fost multumit, slavind astfel pe Dumnezeu.

            Astazi, celor mai multi nu le lipseste nimic, de aceea nici nu au marime de suflet. Daca cineva nu se osteneste, nici nu poate pretui osteneala celorlalti. Ce sens are, de pilda, sa ceri o meserie usoara, sa castigi bani, iar dupa aceea sa doresti sa te chinuiesti? Suedezii, care pentru toate primesc ajutor de la stat, nu se ostenesc, ci umbla pe drumuri. Se ostenesc in zadar, simt stres, pentru ca au deraiat duhovniceste. Sunt ca si rotile care, iesind de pe ax, alearga pe drum fara sens, dupa care sfarsesc in prapastie.

 

(Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – parintele Paisie Aghioritul)