Minunile Maicii Domnului cu cei pacatosi care s-au pocait (IV)
În
părţile Italiei era un boier oarecare, cu numele Carol, care cheltuia averea sa
pentru desfătări, îndulciri, şi desfrânări trupeşti; şi, în puţină vreme sărăcind
şi nemaiavând de cheltuială ca să petreacă în galantomie şi cu răsfăţare ca
mai-nainte, s-a întristat şi amărât până într-atât încât zicea, ca un deznădăjduit,
cuvinte de hulă.
Iar
într-una din zile s-a dus într-o pădure să afle vreun vrăjitor, pe care să-l întrebe
dacă nu ar putea diavolul să-l îmbogăţească. Umblând, l-a întâmpinat pe el diavolul
în chip de ostaş, şi i-a zis lui: „Eu sunt acela pe care îl cauţi. Dacă vei
primi să-mi faci zapis scris cu sângele tău, cum că te împreunezi cu mine, şi
te lepezi de credinţa ta, eu îţi voi da toate bunătăţile lumii acestea, şi îţi
voi face toate voile tale, şi vei avea atâta mulţumire încât nu va fi altul
asemenea ţie”. Ticălosul acela, îmbătat de dorul iubirii de deşertăciuni, a
primit ca un deznădăjduit ce era şi a scris cele împotriva botezului, adică s-a
lepădat de Hristos şi s-a împreunat cu diavolul, care i-a şi dat desfătări şi bunătăţi
vremelnice, după cum i s-a făgăduit. Şi lua parte la toate petrecerile lui,
mergând după el în chipul ostaşului şi săvârşind toate poftele lui. Iar odată,
trecând ticălosul acela pe lângă o biserică, şi întorcând ochii către ea, a văzut
icoana Născătoarei de Dumnezeu. Şi aducându-şi aminte de fărădelegile lui, a
suspinat cu amar şi l-a durut inima lui. Atunci diavolul, lovindu-l cu un
toiag, atât de tare încât s-a înnegrit carnea lui, i-a zis: „Păzeşte-te de-acum
înainte, să nu mai îndrăzneşti ca să priveşti la icoana Fecioarei Maria, pentru
că ea mi-a făcut mie multe pagube, şi pe mulţi i-a luat din mâinile mele, căci
dacă te voi mai prinde vreodată că întorci ochii către dânsa, îţi voi da aspră moarte,
păgubindu-te de bunătăţile vieţii celei de acum, iar sufletul tău îl voi lua cu
mine în munca cea veşnică”.
Acestea
auzindu-le ticălosul, a rămas foarte întristat, nu atât pentru rănile trupului,
cât pentru moartea sufletului. Şi socotind cum ar face ca să scape de robia aceasta,
zicea în gândul său: vrăjmaşul singur a mărturisit, cum că Preasfânta Fecioară a
luat pe mulţi din mâinile lui; poate se va milostivi şi spre mine darul ei, ca
o Maică a lui Dumnezeu Celui întru tot milostiv. Acestea le gândea el, iar vrăjmaşul,
necunoscând cele ascunse ale inimii lui, l-a trecut pe lângă altă biserică,
pentru ca să vadă dacă îi ascultă porunca. Şi acela văzând uşa deschisă, a
alergat cu sârguinţă şi intrând înăuntru a căzut la pământ înaintea
preacinstitei icoane a Maicii lui Dumnezeu, bătându-şi pieptul şi strigând acestea
din adâncul inimii, cu suspinuri şi cu lacrimi fierbinţi: „Stăpână şi Doamnă a lumii!
Apucă înainte şi mă izbăveşte din mâinile diavolului. Multă este puterea ta, împărăteasă
a toate, arat-o şi spre mine cel de trei ori ticălos; Mare este milostivirea
Ta, milostiveşte-te şi spre mine cel nevrednic. Nemăsurată este mila Ta, miluieşte-mă
şi pe mine, ticălosul”.
Acestea
şi altele multe zicând, vrăjmaşul de mânie făcea multă tulburare, afară din
biserică. Însă după o bucată de vreme a strigat, zicând: „Eu mă duc, necredinciosule,
pentru că mă goneşte puterea Fecioarei, dar păstrez zapisul tău, şi atunci când
Fiul ei va face judecată ca să judece lumea, ca un drept judecător, te va da pe
tine în mâinile mele, fiindcă de bună voie te-ai lepădat de credinţa ta”.
Acestea zicând vicleanul, a pierit, iar Carol cu mai multe lacrimi şi mai cu
dinadinsul se ruga către milostiva Maică a Preamilostivului Dumnezeu, cerând
milostivire şi iertare. Aşadar, au urmat trei zile plângând cu amar, din inimă,
şi zicând cuvinte atât de dureroase şi cu aşa plângere, încât parcă şi pietrele
lăcrimau.
Şi
aşa, de multă osteneală şi de bătăile în piept pe care le suferise, a obosit. Şi
puţin adormind, a văzut în vis pe Preasfânta care i-a zis lui: „Tu te-ai lepădat
de Fiul meu, ce voieşti dar acum aici, în casa mea?”. Iar el i-a răspuns cu
smerită vorbire şi cu lacrimi, zicând: „O! Preaslăvită Maică a milostivirii,
pentru cine S-a răstignit Fiul tău cel cu totul milostiv şi cu totul îndurat?
Pentru cei drepţi sau pentru cei păcătoşi? Iar eu, deşi mare fărădelege am făcut,
însă tâlharul, desfrânata, desfrânatul şi alţii mulţi mă îndeamnă să îndrăznesc,
pe care pentru nemărginita lui milostivire i-a miluit. Care nu Te-au avut pe Tine
solitoare şi mijlocitoare Maica lui cea preadulce, şi totuşi nu le-ai încuiat
lor milostivirile cele iubitoare de oameni. Şi pe mine, care am îndrăzneala Ta,
oare mă va primi? Milostiveşte-te spre mine, Stăpâna mea, că toate le poţi câte
le voieşti şi orice vei cere de la Fiul şi Dumnezeul tău primeşti negreşit,
fiindcă te-a făcut pe tine mijlocitoare a păcătoşilor”.
Atunci
Stăpâna i-a zis: „Fiindcă ai urât fărădelegea ta şi te căieşti din toată inima,
te primesc pe tine şi te întorc la Fiul meu. Dar să nu te arăţi nemulţumitor
pentru darul acesta aşa de mare, ci să faci lucruri vrednice de pocăinţă”.
Iar
acela mulţumindu-i cu prisosinţă, a răspuns: „Stăpâna mea şi Doamnă slăvită,
toate îţi sunt cu putinţă ţie; fă-mi mie şi darul acesta spre încredinţarea
iertării mele: Porunceşte să-mi întoarcă vrăjmaşul zapisul acela viclean, cel
scris cu mâna mea, ca să nu mă înfricoşeze, cum că vrea să-l aducă la ziua
Judecăţii, Dreptului Judecător. Cunosc cum că nimic nu este cu neputinţa la
tine, ca o Maică a Atotputernicului Dumnezeu, poţi să iei şi scrisoarea aceea
cu totul nebunească, pentru ca să se smerească desăvârşit vicleanul şi să nu
aibă nici o nădejde asupra mea”. Răspuns-a lui Stăpâna: „Întru slava Fiului şi
Dumnezeului meu, facă-se ţie şi aceasta”. Acestea zicând, i s-a părut lui cum că
a auzit în văzduh glasuri, zicând: „O! Stăpână, ca o Maică a dreptăţii ce eşti,
să nu faci nedreptatea aceasta, ca să iei pe acela care a mărturisit cu zapisul
lui cum că este al meu”. Iar ea a zis: „Vrăjmaşule al adevărului, totdeauna eşti
mincinos, însă acum ai spus adevărul, cum că sunt Maica dreptăţii şi pentru
aceasta voi face dreaptă judecată, luând zidirea Fiului meu din mâinile tale, căci
cu nedreptate este ca să o stăpâneşti tu, cel străin”.
Aceste
auzind Carol, s-a umplut de bucurie şi veselie, din care pricină deşteptându-se,
a văzut cu mirare cum că n-a fost vis, ci se afla în mâinile lui zapisul cel scris
de el. Câtă veselie socotiţi că a fost în ziua aceea, nu numai pentru el, ci şi
pentru toţi aceia care au auzit şi văzut zapisul acela. Toţi s-au minunat de
nemărginita milă a Stăpânului şi de puterea cea neasemănată a prealăudatei
Fecioare.
Vestea
aceasta s-a dus în multe cetăţi şi oraşe. Şi după ce a auzit şi Preasfinţitul
Leon, care în vremea aceea era Arhiepiscop în Roma, a trimis oameni de au adus
pe Carol. Şi văzând scrisoarea aceea, a poruncit să se facă în biserica de obşte,
slujbă spre mare mulţumire Maicii lui Dumnezeu. Şi au săvârşit praznic cu mare
veselie şi mulţi care trăiau în felurite fărădelegi şi în desfrânări erau
afundaţi, s-au pocăit din tot sufletul, nădăjduind cum că prin rugăciunile
Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu vor dobândi iertarea păcatelor. Iar Carol,
făcându-se călugăr, a făcut roade vrednice de pocăinţă după cum i-a poruncit
Doamna noastră, şi prin darul ei s-a învrednicit de cereasca fericire. Pe care,
să dea Dumnezeu, ca noi toţi să o dobândim prin rugăciunile Ei şi ale tuturor
Sfinţilor. Amin (23, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediția 1924 şi 1990).
(Minunile
Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu