Ocrotire nebiruita (VIII)
O
oarecare femeie sarmana avea multa dragoste si evlavie in suflet pentru Pururea
Fecioara Maria. Aceasta femeie avea un copil de un an. Intr-o zi trebuia sa ii
duca barbatului ei de mancare la camp, unde lucra, si nu avea pe cine sa lase
cu copilul ca sa aiba grija de el. De aceea s-a rugat Maicii Domnului si a spus:
“Doamna si ocrotitoarea orfanilor, iti las copilul meu ca sa-l ocrotesti atat
timp cat voi lipsi, pentru ca nu am pe altcineva care s-al pazeasca, decat
numai harul tau”. Si spunand acestea, a plecat la treaba ei.
Dupa
ce a plecat de acasa, a luat foc casa vecinului ei, iar de acolo s-a intins si
spre casa ei. Cand a aflat la camp aceasta veste trista, a alergat impreuna cu
barbatul ei, iar pe drum plangea p[entru moartea copilului. Deoarece femeia
credea ca copilul ei arsese, se tanguia nemangiata si zicea: “O, Stapana
preafericita, eu cu credinta am incredintat copilul sub acoperamantul tau. Cum de
nu l-ai pazit nevatamat, ci, Maica a milei, l-ai lasat sa arda?”.
Cand
au cautat in casa ruinata, au gasit copilul viu si s-au minunat, pentru ca nic
un lemn sau haina nu ramasese nearse. Toti au slavit atunci pe Dumnezeu si pe Maica
orfanilor, Care ii acopera si-I ocroteste in primejdii.
(Patericul
Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu