sâmbătă, 3 mai 2025

Cuvant al Sfantului Ioan Gura de Aur

 Pentru rugaciunile Sfantului Cuvios Irodion de la Lainici si ale Sfantului Timotei si sotia sa, Mavra, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Întru această zi, cuvânt al Sfântului Ioan Gură-de-Aur, despre faptul că rugăciunea este ascultată în tot locul, dacă se face cu credintă.

Sfântul Pavel nu în biserică s-a rugat, ci, închis în temnită si cu picioarele în butuci, nici sezând drept, nici genunchii plecându-si-i. Că nu putea să stea altfel în butucul în care-i erau prinse picioarele. Ci, de vreme ce se ruga cu credintă, zăcând în temnită, s-a cutremurat temnita, si lanturile celor legati au căzut si pe străjerul temnitei la credintă l-a adus. Si Ezechia regele nu sta în biserică, nici genunchii nu-si pleca, ci, culcat pe pat si zăcând în boală, s-a întors spre perete. Dar de vreme ce cu căldură si cu suflet umilit a chemat pe Domnul, cuvântul cel hotărât asupra lui, spre moarte, a fost schimbat si a primit sănătatea cea dintâi si lungimea vietii, cu adăogirea anilor, iar toată cetatea a luat mântuire de vrăjmasi. Asemenea si tâlharul, pe cruce fiind răstignit, cu putine cuvinte a câstigat împărătia cerului. Ieremia, în groapă aruncat, s-a rugat lui Dumnezeu si la auzit pe el. Daniil, dat fiind în groapă, spre mâncare leilor, a chemat pe Dumnezeu si s-a mântuit. Iona, în pântecele chitului s-a rugat lui Dumnezeu. Si multi altii au izgonit, cu rugăciunea, toate răutătile ce-I cuprindeau pe dânsii si au primit ajutor de la Dumnezeu. Asemenea, si acum, multi, cu rugăciunea s-au slobozit din multe primejdii si răutăti, cu ajutorul lui Dumnezeu.

Drept aceia, si noi, fratilor, să nu căutăm loc de rugăciune, nici să o grăim cu lungi cuvinte împodobită, ci, precum Cananeanca zicea: „Miluieste-mă că fiica mea rău se îndrăceste”, asa, si tu, să zici: „Doamne, miluieste-mă.” Că, măcar că este mic acest cuvânt, el cuprinde un noian al iubirii de oameni a lui Dumnezeu. Că, unde este mila lui Dumnezeu acolo este tot binele. Deci, oriunde esti, asa să zici: „Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-mă pe mine păcătosul!” Si chiar de nu-ti vei misca buzele, cu mintea asa să strigi. Că si tăcând, te va auzi Dumnezeu si, fiind tu însuti biserică, apoi nu căuta loc de rugăciune.

Multe Scripturi grăiesc despre această scurtă si grabnică rugăciune. Moise fugea din Egipt, dinaintea lui Faraon; marea îi era înainte si Faraon în spatele lui, iar el la mijloc. Mare strâmtorare avea si nu-i era lui cu putintă a se ruga lui Dumnezeu. Însă, i-a zis Dumnezeu lui: „Ce strigi către mine?” Asemenea, si cei trei tineri, fiind aruncati în cuptor, se rugau si rugăciunea lor a stins văpaia si legăturile lor le-a dezlegat si i-a scos pe ei vii si preaslăviti i-a arătat. Încă si Iov, pe gunoi, s-a rugat si a făcut milostiv pe Dumnezeu.

Măcar si ispită de ar năvăli asupra ta, la Dumnezeu să scapi si să te rogi Lui, ca să te izbăvească pe tine. Că Dumnezeu este pretutindenea si aproape de tine si, încă nesfârsind tu a-I grăi, El îti va zice tie: „Iată-mă!”. Încă nu-ti vei sfârsi rugăciunea si Acela îti va da tie vindecarea, de-ti vei curăti mintea ta de patimile cele spurcate.

 

 

(Proloage)

Niciun comentariu: