IZOLATI UNII DE CEILALTI
Imi amintesc cand ma duceam la
bunica mea: daca intram in bucatarie, aparatul de radio era deschis, iar daca
intram in sufragerie, era televizorul deschis – desi bunica nu era atenta nici
la ce se spunea la radio, nici la televizor. Suferea de singuratate si sunetele
ii tineau companie. Cu toate acestea, cand avea musafiri, inchidea amandoua
aparatele, si radioul, si televizorul. In prezent, cand merg la credinciosii
mei in vizite pastorale, trebuie sa-I rog sa inchida televizorul, pentru a
putea sta de vorba cu ei in liniste.
Oamenii
nici nu-si dau seama ca in casa lor au intrat niste intrusi, odata cu
programele televizate pe care le urmaresc aproape fara intrerupere cat timp
stau acasa. Asa s-au obisnuit, spun ei. Multi soti sunt uimiti sa afle ca
sotiile lor au initiat procedurile de divort, pentru ca nu constientizeaza ca,
de cativa ani, nu mai exista nici un fel de comunicare intre ei.
Copiii nu
mai sunt supravegheati de parinti in privinta temelor pentru scoala, intrucat
parintii au incredere in ei, insa copiii, in loc sa-si faca temele, se uita la
filme video pe computer si scriu sms-uri prietenilor lor.
Chiar si in
viata noastra duhovniceasca suntem izolati unii de altii. Multe persoane cred
ca e mai bine sa se roage singure. Rareori inteleg importanta rugaciunilor
facute impreuna cu familia si cu prietenii, alaturi de cele care se desfasoara
in timpul Sfintelor Liturghii, deoarece, pentru ei, rugaciunea este o chestiune
personala, care nu poate fi impartasita cu altii decat uneori, in ocazii
speciale.
Distractiile,
diferite forme de amuzament, petrecerile ocupa un loc central in viata noastra,
inlocuind vizitele pe care le faceam vecinilor sau prietenilor. Imi aduc aminte
de zilele cand familiile stateau pe terasele caselor in noptile fierbinti de
vara, sorbind limonada si salutandu-se
cu cate un vecin care se plimba pe strada, sa se mai racoreasca. Acum,
terasele au fost inlocuite cu verande
construite in spatele caselor, unde nu ne mai vede nimeni. Au pierit
raporturile de buna vecinatate, prietenie si apropiere sufleteasca intre
vecini: intre noi domnesc izolarea si instrainarea fata de semenii nostri.
(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)
3 comentarii:
poate ca în multe cazuri este asa, nu pot sa ma pronunt, la noi pe strada însa este armonie, noi serbam impreuna zilele de nastere, perioada din-naintea Craciunului si chiar si de Anul Nou, iesim toti care suntem acasa (noi de cand îl avem pe Leo ramânem acasa de revelion), cu un pahar de sampanie în mâna la capatul strazii de unde putem admira in toata splendoarea focurile de artificii din cartier. Noi tinem unul la altul, ne ajutam cu mici servicii sau chiar incredintam cheia casei pentru perioada de concedii, cand unul din vecini uda florile sau ridica posta.
Cu familia, deasemenea incercam cat se poate de des sa comunicam, sa organizam intalniri iar daca unul are nevoie de ajutor, sarim toti, care cu ce poate sa ajute!
Copii de scoala nu mai am, dar am facut lectiile cot la cot cu fetele mele pana cand au ajuns in clasa a IV-a, atunci am considerat ca au invatat cum sa invete... Mai departe doar le-am ajutat când au cerut ajutor si sprijinit cand am crezut de cuvinta. Amandoua sunt absolvente de facultate si au servicii foarte bune, sunt amandoua multumite.
Greu imi este acum cu parintii ca eu locuiesc la 1400 km departare si pana acum a functionat totul ok, pentru ca au fost în putere. Acum sunt ambii în etate, peste 80 de ani si înca se descurca, dar pâna când?! Bineinteles ca oricand au avut nevoie de ajutor, am organizat asa, telefonic si de la distanta, neamurile sau vecinii sa ii sprijine rapid. Tehnilogia asta este pe de o parte buna, poti vorbi per video cu medicul si poti clarifica multe asa, de la distanta. Mama nu a vrut nicodata sa se mute din casa ei... Cat au fost siguri pe puterile lor, au venit in vizita si au stat la mine cu lunile, in ultimii ani, nu mai vor sa plece la drum lung. Este de înteles...
Vremurile se scrimba... Stabunicii mei au locuit cu bunicii in casa si sora bunicului si-a construit casa in curtea familiei, au fost toti impreuna... In ziua de azi, serviciul sau nevoia de serviciu, te trimite cine stie in ce colt al tarii sau peste hotare. Parintii se bucura pentru copii lor, sa ii vada realizati, multumiti... Fiecare parinte doreste pentru copilul lui o viata mai buna, lipsita de greutati... Sanatatea depinde de cat suntem de multumiti, de cum ne alimentam, de cum ne traim viata... Totul se leaga, totul este un cerc... In final stim toti ca nimic nu e mai de pret ca sanatatea!
Numai bine, Ioana draga ♥
Carmen, acestea sunt relațiile normale, care ne aduc bucurie în suflet și ne simțim împliniți. Cunosc multe persoane care trăiesc o viață împlinită, așa cum ai scris in comentariu. Citind postările tale, exact așa te-am simțit și eu: familistă, deschisă, prietenoasă.
Din păcate însă, cunosc mai multe persoane care trăiesc la fel ca în postare. Și, acestea sunt, in general, tineri.
Te îmbrățișez cu mare drag și mi-a mers la suflet comentariul tău.❤️
Cat de profund si adevărat este acest articol pt majoritatea familiilor și relațiilor interumane din zilele noastre....
Trimiteți un comentariu