Pentru rugaciunile Sfintilor Mucenici Avtonom, Macedonie si Teodul, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!
-Oriunde te-ai afla, sa vorbesti deschis lui Hristos, Maicii
Domnului, Ingerilor, Sfintilor. Sa le spui tot ceea ce vrei. Sa zici:”Hristoase
al meu, Maica Domnului, stii intentia mea. Ajuta-ma!”. Astfel, simplu si cu
smerenie, sa vorbesti mereu cu ei despre orice te preocupa, dupa care sa
rostesti rugaciunea: “Doamne Iisuse Hristoase, milueste-ma!”
-Gheronda, ma rog cu mintea imprastiata!
-Cand te rogi, sa te gandesti cu cine vorbesti. Vorbesti cu
Dumnezeu!
Oare, mic lucru este acesta? Unei persoane importante, cu
cata atentie ii vorbeste cineva! Ia aminte ca sa nu spuna vreo prostie, desi
din cand in cand i se incurca limba din pricina sfielii. Ei, daca cineva ia
aminte atat de mult cand vorbeste cu un om, cu cat mai atent trebuie sa fie
atunci cand vorbeste cu Dumnezeu? Vezi, chiar si un copil mic, atunci cand
merge sa-i vobeasca tatalui sau sau vreunui varstnic, merge cu sfiala. Si daca
mai vrea sa vorbeasca si invatatorului sau, de care se si teme putin, atunci cu
si mai multa sfiala se apropie de el. Iar noi vorbim cu Insusi Dumnezeu, cu
Maica Domnului, cu Sfintii si sa nu ne dam seama?
-Gheronda, inainte de a veni la manastire, consideram
monahismul totuna cu rugaciunea. Acum insa rugaciunea mi se pare o corvoada si
o consider lucrarea cea mai grea si cea mai obositoare.
-Te pomenesti ca esti folosof! Iti place sa vorbesti si nu
obosesti sa conversezi cu oamenii. Cu Hristos insa, Care binevoieste sa
vorbeasca cu tine, iti vine greu sa vorbesti si te oboseste. Nu este, oare, acesta
un lucru necuviincios? Este ca si cum ar spune cineva: “Oh, acum trebuie sa
merg sa vorbesc cu imparatul. Nu am chef, dar ce sa fac? Voi merge”. Hristos ne
da posibilitatea sa vorbim continuu cu El prin rugaciune, iar noi sa nu vrem?
Este infricosator! Si mai ciudat este faptul ca Hristos vrea sa vorbim cu El ca
sa ne ajute, iar noua ne vine greu.
-Gheronda, cad mereu in vorbire desarta si apoi ma mahnesc.
-Nu este mai bine sa vorbesti cu Hristos? Celui care
vorbeste cu Hristos niciodata nu-i pare rau. Desigur, vorbirea desarta este
patima, dar daca o pui in valoare duhovniceste, ea poate deveni pricina pentru
rugaciune. Unora le vine greu sa vorbeasca. Tu insa ai o putere inlauntrul tau
si un imbold de a vorbi. Daca vei pune in valoare duhovniceste aceasta, ti se
va sfinti sufletul. Straduieste-te sa vorbesti cu oamenii doar ceea ce este
absolut necesar si sa vorbesti mereu cu Hristos. Cand vei incepe o convorbire smerita
cu El, nu-ti vei mai da seama ce se intampla in jurul tau; atat de mult vei fi
atrasa si o asa nespusa dulceata vei simti. Pe mine chiar si convorbirile
duhovnicesti ma obosesc, in timp ce in rugaciune simt multa odihna.
Rugaciunea este impreuna-vorbire cu Dumnezeu. Uneori ii
fericesc pe cei care au trait in vremea lui Hristos, pentru ca Il vedeau si Il
auzeau pe Hristos Insusi si puteau sa-I vorbeasca. Dar ma gandesc ca noi suntem
cu mult mai fericiti decat ei, pentru ca aceia nu puteau sa discute mult cu El,
in timp ce noi putem vorbi neincetat cu El prin rugaciune.
(Cuviosul Paisie Aghioritul – Cuvinte Duhovnicesti)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu