Sfantul Nicodim de la Tismana

Sfantul Nicodim de la Tismana

Cuviosul Nicodim cel Sfintit era de neam macedo-roman, fiind nascut la Prilep, in sudul Serbiei, prin anul 1320, fiind inrudit cu familia despotului Lazar si a domnului Tarii Romanesti, Nicolae-Alexandru Basarab.

Inca din tinerete se duce in Muntele Athos si se calugareste in Manastirea Hilandar, unde, mai tarziu, ajunge egumen si chiar protoepistat in conducerea Sfantului Munte.

Ajungand la Athos, Cuviosul Nicodim s-a nevoit mai intai in obste, apoi singur intr-o pestera in preajma Manastirii Hilandar, rabdand grele ispite de la diavoli. Insa, fiind umbrit de darul lui Hristos, in putina vreme s-a curatit de patimi, a deprins lucrarea cea dumnezeiasca a sfintei rugaciuni si s-a invrednicit de darul mai inaintevederii si al facerii de minuni, ajungand vestit in tot muntele.

Fiind in sudul Dunarii, in urma unei descoperiri dumnezeiesti, vine in Tara Romaneasca si se aseaza pe valea raului Vodita, unde exista o mica sihastrie intemeiata de calugari vlahi. Aici, Cuviosul Nicodim, cu ajutorul domnitorului Vlaicu Voda (1364-1377) si a sihastrilor din partea locului, zideste chilii si biserica de piatra cu hramul „Sfantul Antonie cel Mare”, pe care o sfinteste in anul 1369.

Pe valea paraului Tismana, unde se nevoiau inca de la inceputul secolului XIV mai multi sihastri in jurul unei biserici de lemn cu hramul ”Adormirea Maicii Domnului”, Cuviosul Nicodim a inaltat, la locul numit „Cascade”, Manastirea voievodala Tismana, cu acelasi hram, cu ajutorul domnitorului Tarii Romanesti si al cneazului Lazar.

Adunand in jurul sau cativa calugari luminati, a intemeiat la Manastirea Tismana o vestita scoala de caligrafi si copisti de carti bisericesti, renumita in toata Peninsula Balcanica.

Mai intemeiaza la sudul Dunarii doua mici asezari monahale, Vratna si Manastirita; in Oltenia – Gura Motrului si Visina; iar in Tara Hategului intemeiaza Manastirea Prislop unde a scris si un Evangheliar slavon.

La batranete, Cuviosul Nicodim incredinteaza grija celor doua Manastiri, Vodita si Tismana, ucenicului sau, ieromonahul Agaton, iar el se retrage in pestera de deasupra manastirii, unde petrecea toata saptamana in post, in priveghere si neancetata rugaciune, iar Duminica cobora in Manastire, savarsea Sfanta Liturghie si vindeca pe cei bolnavi.

Cuviosul Nicodim cel Sfintit de la Tismana si-a dat sufletul in mainile lui Hristos la 26 decembrie 1406.

Sfinte Preacuvioase Parinte Nicodim, roaga-te lui Dumnezeu pentru noi!

Sfanta Mucenita Filofteia

Sfanta Mucenita Filofteia

Sfanta Mucenita Filofteia era de neam romano-bulgar, fiind nascuta la inceputul secolului XIII, in orasul Tarnovo, vechea capitala a Bulgariei. Tatal sau era lucrator de pamant, iar mama sa, de origine valaha, era casnica.

Dupa ce dadu fiicei sale o aleasa crestere duhovniceasca si o lega cu inima de dragostea lui Hristos, mama sa se muta la viata vesnica, lasand copila orfana in grija tatalui ei. Acesta se recasatoreste, lasand-o pe fericita Filofteia in grija mamei sale vitrege, care adeseori o asuprea, o pedepsea si chiar o para tatalui ei, pe motiv ca nu o asculta, ci merge prea des la biserica si risipeste averea casei, dand-o milostenie la copiii orfani si saraci.

Desi adesea era certata si chiar batuta, fecioara Filofteia nu se tulbura, nici nu punea la inima aceste ispite pe care i le facea satana prin invidia mamei vitrege, pentru a o indeparta de la faptele cele bune, pe care la invatase de la buna ei mama. Dimpotriva, pe masura ce crestea, Filofteia mergea incontinuu la slujbele bisericii, impartea hainele bune si mancarea la copiii saraci care ii ieseau in cale, iar acasa se ruga si postea mereu. Trei erau faptele ei bune care o incununau: rugaciunea, fecioria si milostenia.

Cand avea numai 12 ani, a binevoit Dumnezeu s-o invredniceasca pe fericita Filofteia de cununa muceniciei si de bucuria imparatiei ceresti, intr-un chip ca acesta. Fiind toamna si tatal ei lucrand la camp, Filofteia era trimisa zilnic de mama vitrega sa-i duca de mancare pe ogor. Dar fericita obisnuia sa imparta cate putin din mancare la copiii saraci, care ii ieseau in cale. Observand tatal ei ca mancarea nu-i ajunge, si-a certat femeia pentru aceasta, iar ea i-a zis:

-Intreaba pe fiica ta ce face cu mancarea, ca eu iti trimit mancare destula la camp!

Atunci, ticalosul tata, maniindu-se pe fericita Filofteia, si-a pus in minte s-o pandeasca pe cale si sa afle ce face cu mancarea de nu-i ajunge. Intr-o zi, la amiaza, pe cand el o pandea dintr-un desis, a vazut pe Filofteia cum imparte mancarea la copiii saraci care ii ieseau inainte. Atunci, pornindu-se cu manie de fiara, din indemnul diavolului, a aruncat cu barda ce o purta la brau asupra Sfintei Filofteia si, taind-o la picior, in putina vreme, din cauza ranii, fericita si-a dat sufletul in mainile preadulcelui ei mire, Iisus Hristos.

Cuprins de frica si de mustrare, a incercat sa ridice de jos sfantul ei trup, dar n-a putut, caci trupul Sfintei Filofteia, devenind facator de minuni, se ingreunase ca o piatra. Atunci nefericitul tata a alergat la arhiepiscopul Tarnovei si, marturisindu-si pacatul, i-a spus toate cele intamplate. Arhiepiscopul cu tot clerul si multime de popor au iesit afara din oras, cu tamaie si lumanari in maini, sa ridice trupul cel proslavit al Sfintei Mucenite Filofteia si sa-l duca in catedrala din cetate. Dar, cu randuiala divina, trupul ei nu se lasa nicidecum ridicat de la pamant.

Vazand ca nu este voia Sfintei Filofteia sa ramana in patria ei, arhiepiscopul cu slujitorii sai au facut multe rugaciuni catre Dumnezeu si catre mucenita, numind numeroase manastiri, biserici si catedrale din sudul si din nordul Dunarii, sa vada unde anume doreste sa ramana sfintele ei moaste. Dar trupul ei nu se usura. La urma au numit si Manastirea Curtea de Arges si, prin minune dumnezeieasca, moastele Sfintei Filofteia s-au usurat si au putut fi ridicate si asezate in sicriu spre inchinare.

Arhiepiscoul a scris voievodului Radu Negru sa primeasca acest sfant si nepretuit odor pentru ocrotirea si mangaierea poporului roman binecredincios.

Clericii Tarnovei au insotit in procesiune sfintele moaste pana la Dunare, iar de aici le-au intampinat clericii, monahii si credinciosii romani in frunte cu mitropolitul si domnul tarii si le-au dus cu alai domnesc la Manastirea Curtea de Arges, unde le-au asezat in biserica.

Asa au ajuns moastele Sfintei Mucenite Filofteia in tara noastra.

SFANTUL DIMITRIE CEL NOU

SFANTUL DIMITRIE CEL NOU DE LA BUCURESTI

“Preacuviosul Praintele noustru Dimitrie cel Nou de la Bucuresti, numit si “Basarabov”, s-a nascut in timpul imparatilor romano-bulgari Petru si Ionita Asan, la cativa kilometri de orasul Rusciuc, intr-un sat locuit de vlahi, anume Basarabov, pe valea raului Lomul, din parinti ortodocsi si iubitori de Hristos.

Mai intai afost pastor de vite in satul natal. Apoi, iubind linistea si nevointa monahala, s-a facut calugar la o manastire de pe valea Lomului, nu departe de Basarabov. Dupa o aspra nevointa pustinceasca intre doua pietre din malul raului Lomul, Cuviosul Dimitrie si-a dat sufletul lui Dumnezeu in acel loc si a ramas necunoscut de nimeni. Dupa multi ani, raul Lomul venind mare a risipit cele doua pietre in apa impreuna cu moastele intregi ale Sfantului Dimitrie cel Nou. Mai tarziu, descoperindu-se  sfintele lui moaste prin pronia lui Dumnezeu, au fost duse la biserica satului Basarabov.

Auzind de minunile ce se faceau aici, domnii Tarii Romanesti doreau sa-I aduca moastele la Targoviste, spre mangierea credinciosilor. Insa, Sfantul Dimitrie nevrand sa-si paraseasca satul, domnii munteni au zidit o biserica noua in Basarabov, unde i-au fost adapostite moastele mai mult de doua secole.

In timpul razboiului ruso-turc din Balcani, generalul rus Petru Salticov a luat sfintele moaste sa le duca in Rusia. Dar la staruinta unui bun crestin roman, Hagi Dimitrie, moastele Sfantului Dimitrie au fost daruite Tarii Romanesti si asezate cu mare cinste in Catedrala mitropolitana din Bucuresti, unde se afla si astazi.”

(sursa: Patericul Romanesc – Arhimandrit Ioanichie Balan)

La multi ani tuturor celor ce poarta numele Sfantului Dumitru. 

SFANTA CUVIOASA PARASCHEVA

SFANTA CUVIOASA PARASCHEVA

“Precuvioasa maica noastra Parascheva s-a nascut in satul Epivat din Tracia rasariteana la inceputul secolului al XI-lea, din parinti binecredinciosi si de neam bun.

Cei doi copii, Eftimie si Parascheva, au primit in familie o crestere aleasca si educatie religioasa.

Fericita Parascheva, iubind mai mult decat orice pe Hristos, la varsta de aproapte 15 ani, a intrat intr-o manastire de fecioare din orasul Ieraclia Pontului. Dupa cinci ani se inchina la Mormantul Domnului si se nevoieste mai multi ani intr-o manastire mica de calugarite pustince de pe Valea Iordanului.

La varsta de 25 de ani, luand porunca de la ingerul Domnului, s-a reintors in patrie si s-a nevoit inca doi ani langa biserica satului natal, Epivat. Pe la jumatatea secolului XI, anul 1050, la varsta de 27 de ani, Cuvioasa Parascheva si-a dat sufletul in mainile Domnului si a fost inmormantata aproape de malul marii. Mai tarziu, in urma unor minuni la mormantul ei, moastele Cuvioasei Parascheva au fost aflate intregi in pamant si s-au pus in biserica Sfintilor Apostoli din satul Epivat, spre cinstire si inchinare, unde au stat aproape 175 de ani.

In anul 1223, tarul romano-bulgar Ioan Asan al II-lea a stramutat moastele Sfintei Parascheva la Tarnovo, capitala Bulgariei, fiinde depuse in catedrala cu hramul “Adormirea Maicii Domnului”. Mai tarziu, fericitul patriarh Eftimie al Bulgariei scrie “Viata Cuvioasei Parascheva” si o trece in sinaxarul Bisericii cu zi de praznuire la 14 octombrie.

Moastele Sfintei Parascheva au stat la Tarnovo 160 de ani. In anul 1393, cazand Bulgaria sub ocupatia turcilor, sfintele ei moaste au fost daruite pentru putin timp lui Mircea cel Batran, domnul Tarii Romanesti. Dupa trei ani, turcii le-au dat cneghinei Anghelina a Serbiei, care le stramuta la Belgrad, unde raman 125 de ani.

In anul 1521, turcii ocupa si Serbia si iau din nou ostatice moastele Sfintei Parascheva, pe care le duc in palatul sultanului din Constantinopol. Apoi, sfintele ei moaste sunt rascumparate de la turci de catre Patriarhia Ecumenica cu 12.000 de ducati de aur si raman in Catedrala Patriarhala din Fanar timp de 120 de ani. In anul 1641, insa, ajungand Patriarhia de Constantinopol datoare la Poarta otomana cu sume mari de bani, ce reprezentau birul annual impus asupra Bisericii, ppatriarhul Partenie a daruit moastele Cuvioasei Parascheva, drept recunostinta, domnului Moldovei, Vasile Lupu, care a achitat turcilor toate datoriile patriarhilor de Constantinopol si Ierusalim pe mai multi ani.

In anul 1641, la 13 iunie, moastele Preacuivoasei maicii noastre Parascheva au ajuns in Iasi si au fost asezate cu multa cinste in frumoasa biserica atunci zidita, a Manastirii Sfintilor Trei Ierarhi. Aici au stat pana la 26 decembrie 1888, cand au fost scapate prin minune de un incendiu. Apoi au fost transferate in noua Catedrala mitropolitana din Iasi unde se afla si astazi.

(sursa: Patericul Romanesc – Arhimandrit Ioanichie Balan)