Jurnal de bunica

 Bucurie si veselie

Acest weekend l-am petrecut impreuna cu nepotii. Si a fost unul plin de activitati si bucurie.

Vineri, de la serviciu, am mers direct la București, pentru a lua piciulinii de la gradi, nu de alta, dar Matei, i-a spus fiicei mele, foarte categoric: Mami, azi nu vii tu ne iei, pentlu ca vine bunica cu bunicull. Cand am ajuns, conform "protocolului ", mai intai am mers la clasa lui Matei.  Doamne, cand ne-a văzut, a venit imediat la noi in brate si, cat l-am schimbat a vorbit continuu 😄😄. Am mers apoi la clasa lui Alex. Cu aceeasi bucurie ne-a întâmpinat si el.

Dupa ce am plecat de la gladi, am pornit spre casa. Alex spunea in masina: "Nica mea, meg a tine casa". Asa cum le-am promis, cand am ajuns ne-am relaxat ascultând cântece pentru copii si dansând impreuna pana la ora de somnic. 

Înainte de somnic, rugaciunita si, bineînțeles povesti despre bunicul cand era mic sau despre bunica, despre mami sau despre Mița cand erau mici. Povestindu-le lor despre copilăria Andutei si a lui Mihai, m-am intors putin in timp si i-am simtit din nou copii.

Sambata, dimineata a inceput devreme si s-a terminat tarziu. Desi draperiile trase,  dragii bunicii s-au trezit devreme. Dupa micul dejun si  cateva episoade din "Strumfi", am pornit spre biserica pentru a ne întâlni cu copiii de la Centru. Si, pentru ca locația noastră este in santier, dar si pentru faptul ca întotdeauna începutul scolii este mai greu (in special cand treci de la învățător la profesor), am ales sa ne bucuram de o zi frumoasa de toamna si sa ne jucam, atat cu mingea (ratele si vanatorii) sau cu coarda, dar si alte jocuri dragi lor. Piciulinii au participat si ei si la final au declarat: "bunica, e tale flumos. Mai vleau sa venim la copii". Iar prâslea a completat: "si io nica".

Dupa asa o repriza de joaca, foamea si-a facut prezenta, deci, la masa la KFC.

Asta primavara, la una dintre fermele vizitate au fost cai si ponei pe care se puteau plimba. Matei s-a plimbat pe ponei, insa Alex nu a vrut decat pe "cau maie". Atunci i-am explicat ca nu are voie, pentru ca este mic. Ei bine, dorinta lui a fost asa de mare, ca mereu spune:

"-Io nu voie cau maie. Io mic. Nica nu voie cau maie".

Asa ca, stiind cat de mult le plac căluți, de la KFC am mers la Hipodrom cu gandul sa reusim sa ii plimbam pe cal. Nu era nimeni pe acolo, insa plimbandu-ne pe langa grajduri, la unul dintre ele, erau doi oameni si un tânăr, care tocmai potcoveau un cal. Doamne, ce fericire pe ei sa vada cum este potcovit "cau maie".  Dupa ce s-a terminat operațiunea, domnii respectivi ne-au spus ca putem merge la boxe sa vedem căluții.  Ne-au dat chiar si cuburi de zahar sa le dam.

O vizita frumoasa, chiar si pentru noi. Desi ploieșteanca, nu imi aduc aminte sa fi mers vreodată la Hipodrom.

Joaca si bucuria de a vedea calutii i-au obosit pe piciulini, asa ca au adormit in masina, drept pentru care am mers la cumpărături. Bunicul a ramas la masina cu ei, iar eu la Auchan. Pe langa ceea ce aveam de cumparat, le-am luat si doua chitare, de care au fost foarte incantati.

Seara ne-am distrat facand bliose si fulseculi.

Seara s-a incheiat cu povesti.

Duminica dimineata am fost sa luam mancare de la îngerași (adica sa ne impartasim), dupa care au stat cuminti la Sfanta Liturghie alaturi de tinerii de la Centru.

Dupa slujba, am mers la socrii la masa, s-au jucat in curte si ne-am bucurat cu totii de o noua zi frumoasa de toamna. In drumul spre casa, ne-am oprit intr-un sat din apropiere, pentru ca acolo se sfintise biserica si se intra prin Sfantul Altar. Asa ca am mers si noi sa vedem unde anume aduc îngerașii mancarica de la Doamne-Doamne. La una dintre racleta era vesmantul Sfintei Filofteia si le-am spus despre ea.

Seara, am profitat de faptul ca tati a venit ceva mai tarziu sa ii ia si am ieșit afara sa ne plimbam cu trotinetele

Dar si sa spionam pe bunicul si pe Alex.

A fost un weekend de poveste. 

Dimineti cu Dumnezeu

 Fii tu insuti

Cand intram in comuniune unii cu ceilalti in contextul participarii la viata Bisericii, ne descoperim infranti, departe de chipul lui Dumnezeu si de asemanarea cu El, adica departe de felul in care am fost creati. Fiecare dintre noi are nevoie de a fi vindecat, iar vindecarea nu vine decat dintr-o viata in Hristos Domnul. Cu toate acestea, ne obstructionam adeseori propria vindecare; ne este teama sa fim ceea ce suntem – o teama intemeiata uneori pe ceea ce gandesc ceilalti despre noi sau pe ce se poate intampla daca nu ne adaptam uneia sau alteia dintre situatiile de circumstanta ale vietii, ne este frica sa nu fim respinsi pentru ca suntem noi insine.

Totusi Domnul nostru ne indeamna sa lasam temerile deoparte, pentru ca El ne iubeste asa cum suntem. In Hristos nu exista teama, intrucat Dumnezeu este iubire; El este iubirea neconditionata, desavarsita, care ne vindeca sufletul si ne restaureaza chipul. Nu trebuie sa ne desfacem in bucati propria asezare launtrica si apoi sa refacem intregul, reasezand partile alcatuitoare, fiindca Dumnezeu ne-a creat ca pe un intreg perfect.

Printr-o imersiune totala in Hristos si in invataturile Bisericii, puterea transformatoare a harului dumnezeiesc ne va schimba in bine. Nu vom fi o versiune inexpresiva a celorlalti, ci persoana pe care a dorit-o Dumnezeu – accea vom fi. Vom fi desavarsiti fiindca “ a Lui faptura suntem, ziditi in Hristos Iisus spre fapte bune, pe care Dumnezeu le-a gatit mai inainte, ca sa imblam intru ele” (Efeseni 2,10).

Suntem si acum desavarsiti, insa doar in neputintele noastre, asa cum ne marturiseste Sfantul Apostol Pavel ca i-a spus Mantuitorul: “Si mi-a zis: ‘Iti este de ajuns harul Meu, caci puterea Mea se desavarseste in slabiciune.’ Deci, foarte bucuros, ma voi lauda mai ales in slabiciunile mele, ca sa locuiasca in mine puterea lui Hristos. De aceea ma bucur in slabiciuni, in defaimari, in nevoi, in prigoniri, in stramtorari pentru Hristos, caci, cand sunt slab, atunci sunt tare”. (II Corinteni 12,9-10).

A fi crestin nu presupune a te armoniza cu ceilalti, ci cu Hristos Domnul – a prelua imaginea Lui. Sa ne rugam cum se ruga Mitropolitul Antonie Bloom: “Doamne, ajuta-ma sa alung din mine orice prefacatorie si amagire de sine si sa ma descopar pe mine, cel adevarat!”

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Dimineti cu Dumnezeu

 O cultura care a luat-o razna

Am iesit dintr-o perioada istorica in care spuneam: “Vorbeste, Doamne, ca robul Tau asculta! (I Regi 3,9) si am intrat intr-o alta perioada, in care spunem: “Asculta, Doamne, ca robul Tau vorbeste!”Cultura noastra americana s-a indragostit nebuneste atat de mult de importanta eului, incat am inceput sa idolatrizam castigurile si implinirile personale. Noi, americanii, aflandu-ne intr-o cautare intensa a obiectelor materiale ale acestei lumi, am uitat adevarurile esentiale pe care stramosii nostri le considerau de la sine intelese. Am uitat importanta de a trai intr-un mod altruist, pentru binele absolut al tuturor oamenilor, si ne limitam telurile la acumularea de cat mai multe castiguri materiale personale. Am uitat importanta de a asigura bunastarea generatiilor urmatoare, ingrjindu-ne de mediul inconjurator in care vor trai ele, dar si preocupandu-ne de transmiterea credintelor si sistemului de valori care se afla la temelia unei societati civilizate. Copiiii nostri nu mai invata nimic despre sistemul de valori bazat pe conceptul crestin potrivit caruia fiecare actiune a noastra trebuie sa fie guvernata de un adevar.

Sistemul nostru educational i-a aruncat pe tineri in bratele unui relativism de optiuni imorale. Nu-i invatam pe copiii nostri semnificatia unei vieti altruiste, care preconizeaza ca pe primul loc sa se afla binele tuturor, nu binele personal; neinvatandu-i acest lucru esential, ne dovedim incapabili de a le pune la dispozitie copiiilor temelia pe care sa-si structureze vietile in lumina Sfintelor Evanghelii. Programele televizate deosebit de agresive, jocurile video pline de violenta, accesul neingradit la pornografia online, filmele abundand de scene cu conotatii sexuale cat mai explicite si episoade de o brutalitate cumplita agreseaza natiunea americana ca o armata de dusmani napustiti aspura noastra pentru a ne distruge – iar noi nu suntem in stare sa actionam in nici un fel. Ca natiune, ne aflam sub un puternic asalt duhovnicesc si parca nu realizam acest lucru. Neatinse, armele noastre duhovnicesti sunt prafuite, in timp ce noi ne exprimam sperante de prosperitate nationala si declaram ca situatia este din ce in ce mai buna, desi nu facem nimic pentru a ne pregati tinerii sa castige, sa iasa biruitori. Relativismul domneste, adevarul a fost uitat, iar natiunea noastra se afla pe marginea prapastiei, lipsita de puterea de a face fata unei teribile ofensive duhovnicesti pe care nici macar n-o intelege.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Dimineti cu Dumnezeu

 Atitudinea noastra fata de icoane si alte obiecte sfinte

Sfintenia este unul dintre atributele lui Dumnezeu. Sfintenia Domnului se reflecta in slujitorii Lui si in obiectivele materiale care au fost sfintite in Biserica, pentru folosul credinciosilor. Drept aceea, veneratia aratata acestor obiecte si imagini sfinte este de fapt o expresie a relatiei dintre Dumnezeu si noi: Sa-Mi fiti sfinti, ca Eu, Domnul Dumnezeul vostru, sunt sfant (Leviticul 20,26). Icoanele care-L infatiseaza pe Hristos, pe Preasfanta Maica, pe sfinti si numeroase evenimente biblice nu sunt doar obiecte de arta, ci modalitati de exprimare a harului edificator al lui Dumnezeu.

In calitatea noastra de crestini ortodocsi, se cuvine sa ne facem o regula din a nu ne angaja niciodata in certuri sau comportari nepotrivite in fata icoanelor care-i infatiseaza pe sfinti si sa cultivam in sufletul copiiilor nostri, de la o varsta cat mai frageda, veneratia fata de sfintele icoane. Icoanele ne ajuta nu numai sa invocam sprijinul sfintilor, care mijlocesc pentru noi inaintea Domnului, ci si sa ne amintim ca Iisus Hristos ne-a chemat la pocainta si indumnezeire. Chiar daca s-a pierdut infatisarea sa originara, un obiect sfant trebuie intotdeauna cinstit si adorat. Nici o icoana nu trebuie aruncata, in nici o situatie, sub nici un pretext, chiar daca nu a fost sfintita. Daca s-a deteriorat, atunci o ducem la Biserica, unde poate fi arsa intr-un loc special amenajat pentru a se dispune de obiecte sfintite. Uleiurile si alte obiecte sfintite pe care le folosim in casele noastre se cuvine sa fie tratate cu cea mai profunda veneratie, intocmai ca si icoanele, si sa nu fie aruncate la gunoi.

Icoana sfantului nostru protector sa fie cinstita in mod deosebit, deoarece, dupa Sfantul Botez si Sfanta Mirungere, fiecare dintre noi are o legatura speciala cu sfantul sau protecotr. Parintii unui copil sa-si faca o traditie din a-l binecuvanta pe copil cu icoana sfantului sau protector la inceputul fiecarui an scolar, inainte de a pleca intr-o calatorie sau inainte de a se casatori. Membrii familiei unei persoane bolnave, internate in spital sau intr-un azil, sa-i duca acestuia neaparat cateva icoane si sa le aseze in camera sau salonul in care se afla, pentru ca plecarea lui din aceasta lume sa aiba loc in prezenta icoanelor sale.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

FINAL DE SEPTEMBRIE

 BUCURIILE LUNII SEPTEMBRIE

Doamne, cat de repede a trecut luna septembrie. Parca a fost cat o clipire din ochi, am avut senzatia ca nu am reusit sa fac nimic. Si, cu toate acestea, a fost o luna plina de bucurii, o luna in care ne-am plimbat si ne-am relaxat:

 -In primele doua zile din luna septembrie, impreuna cu copiii de la Centru, am facut gem de prune si ketchup; o adevarata distractie despre care am povestit aici si aici.

-primul weekend din luna l-am petrecut in Delta Dunarii, intr-un frumos pelerinaj care a fost atat pentru suflet, cat si pentru trup. A fost momentul in care am facut ultima baie in mare de anul acesta. Pe larg despre acest pelerinaj am povestit aici, aici si aici.

-Moastele Sfintei Ana se afla la Manastirea Kutlumus si au fost aduse pentru prima data spre inchinare in Romania, la biserica Sfantul Gheorghe Nou din Bucuresti. Am profitat de ziua libera de 8 septembrie (cand este Ziua Petrolistului) si am mers si noi sa ne inchinam si sa ne rugam.

-in luna septembrie s-a implinit un an de cand Icuta noastra draga a plecat la cele veșnice. La parastasul de un an de zile, am fost toti impreuna ( a lipsit doar ginerele, care a fost plecat in deplasare).

-In duminica premergatoare Inaltarii Sfintei Cruci am fost in parohia Zalhana, pentru a aduce un zambet pe chipul copiilor necajiti de aici (suntem deja la editia a patra). Copiii si Tinerii de la Centrul Educational au pregatit toate donatiile primite. De aceasta data, la actiunea noastra s-au alaturat si doamnele din Comitet, astfel ca donatiile noastre au fost mai consistente. S-a lucrat cu spor si cu bucurie. 

-Ne-am bucurat din plin de nepoti, dar am bucurat si parintii nostri, pentru ca am fost la ei in vizita si astfel s-au bucurat de stranepoti. Am facut impreuna gogosi si ne-am balacit, profitand de ultimele zile calduroase de toamna.

-La foc automat, pentru ca timpul a fost foarte scurt, am terminat si conservele de anul acesta.

-Am incheiat luna la Iasi, unde am sarbatorit 36 de ani de la casatoria civila. Despre acest weekend am povestit aici. 

Slava lui Dumnezeu pentru toate!

Dimineti cu Dumnezeu

 Admonestarea si oportunitatea ei

Am fost toti martorii acelor stanjenitoare momente cand cineva isi pierde controlul intr-o situatie, iar noi suntem de fata. Seful intra in biroul lui preocupat de probleme familiale si striga la secretara, rastindu-se la ea in legatura cu o chestiune nesemnificativa – sau suntem invitati la cina, ne-am asezat deja la masa, iar gazda noastra ii adeseaza brusc sotului ei o remarca dezagreabila. Am suferit toti in tacere conjuncturi neplacute in care parintii isi admonseteaza copiii in prezenta noastra, a oaspetilor, dar si a tuturor celorlalti prieteni ai copiilor acestora, care sunt si ei prezenti. De asemenea, i-am pus si noi, probabil, pe altii in situatii stanjenitoare uneori.

Desigur, e posibil sa fim indreptatiti sa-i mustram pe copii sau pe functionarii cu care lucram atunci cand nu suntem de acord cu atitudinea si comportamentul lor, dar cat de eficient ar fi mesajul nostru daca l-am exprima cu voce blanda, calma si lipsita de manie! O voce manioasa il pune imediat pe interlocutorul nostru in defensiva, iar aceasta stare de autoaparare il va impiedica sa mai auda dojana noastra, care, de altfel, s-ar putea sa fie corecta si oportuna.

In calitate de stare, daca nu i-as admonesta niciodata pe unul sau pe altul dintre monahii aflati sub ascultare in legatura cu o comportare nepotrivita, sau cu o atitudine nepasatoare fata de obligatiile zilnice, provocata de trandavie, ar insemna ca nu-mi fac datoria parinteasca de indrumator al lor. Oricum insa, daca le voi vorbi pe un ton bland si binevoitor, isi vor da seama de afectiunea pe care le-o port si vor lua aminte la observatiile mele – ceea ce inseamna ca ele vor da roade; asta va schimba complet lucrurile, intr-un mod pozitiv, evident.

Adresandu-ne celor asupra carora avem o anumita autoritate, fie ei copiii nostri sau subalternii nostri, pe un ton linistit si respectuos atunci cand e nevoie sa-i mustram, pe buna dreptate, pentru ceva, ii vom ajuta sa nu se indoiasca de dragostea si respectul nostru, pe care ne sunt de fapt intemeiate asteptarile in privinta performantelor lor. Bineinteles, sa avem mare grija ca si noi insine sa pastram aceleasi standarde de excelenta pe care le impunem lor! Procedand in acest fel, ne va uimi reactia lor si vom continua sa ne mentinem calmul si in viitor, in cazul ca totusi ne vor dezamgi din nou.

Daca dorim ca toti ceilalti sa-si faca fdatoria, in familie sau la serviciu, iar lucrurile sa se desfasoare eficient, sa recunoastem ca e necesar sa ne smerim si sa ne cerm noi iertare pentru episoadele in care le-am vorbit cu manie sau i-am jignit; astfel vom atenua efectele negative ale mesajului nostru critic.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Micii creatori

 Zambet de copil- editia a patra

Parintii copiiilor de la Centrul Educational Sfantul Gheorghe Nou din Ploiesti, ma intreaba mereu daca mai primim donatii. Pentru ca spatiul unde ne desfasuram activitatea este deocamdata in santier si, prin urmare, este foarte greu de depozitat lucrurile primite, am avut tendinta de a refuza. Insa, de fiecare data, mi-a aparut in fata ochilor bucuria copiilor necajiti, atunci cand primesc micile noastre donatii, dar si bucuria copiiilor nostri atunci cand daruiesc. Si atunci am primit tot ceea ce ni s-a oferit. Si uite asa, in prima parte a lunii septembrie, dupa ce am facut conserve, ne-am ocupat de sortarea si asezarea hainutelor pe care le-am dus in parohia Zalhana.

Pentru ca noi primim, in special, hainute si jucarii, iar cei care ne ajuta de obicei nu au putut sa fie alaturi de noi si de data aceasta, am apelat la ajutorul doamnelor din Comitetul bisericii. Si au fost foarte receptive, astfel ca au adus rechizite si dulciuri pentru copii. S-a alaturat si parintele paroh care ne-a pus la dispozitie ghiozdane.

Cand totul a fost pregatit, am pornit spre parohia Zalhana, o parohie micuta, cu oameni gospodari si primitori.

Cand mergem cu daruri, intotdeauna participam la Sfanta Liturghie alaturi de enoriasi. Asa am procedat si de aceasta data, astfel ca micuta biserica a devenit neincapatoare. Bucuria mea a fost si mai mare, pentru ca alaturi de mine au fost si nepoteii mei.

Insa, in aceasta parohie, bucuria a fost de ambele parti: cei mici si necajiti au primit daruri, iar noi am fost invitati la masa. Parinti si copii, am servit cu multa placere preparatele pregatite cu dragostea de doamnele din parohie. Desertul a fost orez cu lapte, cu gustul autentic al copilariei.

Dupa ce toata lumea a servit masa si am daruit ceea ce am adus, am pornit spre casa, cu promisiunea ca vom reveni.

Dimineti cu Dumnezeu

 Sfintii: modele din viata noastra

Viata noastra crestin-ortodoxa nu e harazita sa fie inventata din mers, cum se spune. Noi am fost invatati sa folosim vietile sfintilor ca pe modele de urmat in viata noastra. Vietile lor ne sunt infatisate drept exemple de sfintenie: iubirea lor de semeni si operele lor de binefacere trebuie sa devina modelul nostru de iubire a semenilor si de infaptuire a operelor de binefacere, sacrificiile lor sa devina modelul nostru de sacrificiu, asceza lor, modelul nostru de asceza. Smerenia lor se cuvine sa fie paradigma potrivita careia ni se desfasora viata, iar dragostea lor de Dumnezeu si aproapele sa fie exemplul suprem pentru stradania noastra de a-L iubi pe Domnul Dumnezeul nostru “cu toata inima”, “cu tot sufletul” si “cu tot cugetul” – si pe aroapele nostru, ca pe noi insine. Consimtirea lor de a indura persecutiile de dragul lui Hristos sa ne slujeasca drept model pentru a fi si noi pregatiti sa ne confrumtam cu persecutiile si chiar cu martiriul, daca va fi nevoie, pentru a ne apara credinta.

Sfanta Sinclitichia, o maica traitoare in desert in secolul al IV-lea, spunea: “Urmati exemplul vamesului, si nu veti fi osanditi odata cu fariseul. Alegeti blandetea lui Moise, si veti vedea cum inima voastra, care e o stanca, se va preschimba intr-un izvor de apa”. Fariseul se mandrea in fata lui Dumnezeu si a oamenilor cu evlavia si infaptuirile sale, stand cu indrazneala si aroganta in templu si multumindu-I Domnului ca el nu este precum ceilalti oameni [v.Luca 18,11] – in timp ce vamesul, departe stand, nu voia nici ochii sa-si ridice catre cer, ci-si batea pieptul, zicand: “Dumnezeule, fii milostiv mie, pacatosului!” (Luca 18,13). Asa cum se stie, Domnul Iisus Hristos le-a spus ucenicilor ca vamesul s-a intors la casa sa mai indreptat decat fariseul.

Se cuvine sa avem grija pe cine alegem drept model al propriei noastre vieti, pentru ca nu cumva sa luam drept exemplu o persoana tipic lumeasca, egocentrica, lacoma, neiubitoare sau lipsita de interes fata de viata duhovniceasca – ci sa privim mai degraba catre sfinti drept exemple de cum sa traim si cum sa iubim, astfel incat, urmand vamesului, sa stam si noi inaintea Domnului indreptati.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Plimbare si aniversare

 WEEKEND LA IASI

 In urma cu 36 de ani, doi tineri de 20 de ani, cu sufletul plin de emotii, cu teama de necunoscut, dar cu increderea pe care dragostea ti-o ofera, au spus DA in fata Ofiterului de la Starea Civila. In weekendul ce tocmai a trecut, tinerii de atunci, bunicii de azi, au ales sa serbeze momentul la Iasi. V-ati dat seama ca este vorba de mine si de sotul meu.

De fapt aceasta a fost surpriza sotului: un sfarsit de saptamana plin de relaxare intr-un oras care ocupa un loc special in inima noastra.

Am pornit spre acest frumos oras, in jur de ora 12 si am ajuns seara. Desi obositi, dupa ce ne-am cazat, am plecat la plimbare prin oras. Si am gasit un oras plin de viata care ne-a recucerit din primul moment. In partea principala a parcului era Noaptea Cercetatorilor, un loc unde copiii si tinerii au incercat sa descopere stiinta in mod practic.

Ne-am plimbat si am savurat o inghetata artizanala vegana, am admirat totul in jur, iar oboseala a disparut ca prin farmec.

Dimineata de sambata a fost dedicata sufletului, mergand foarte devreme sa ne inchinam la moastele Sfintei Cuvioase Paraschiva, dupa care am pornit spre manastirea Vladiceni sa primim cuvant de invatatura si binecuvantare de la Parintele Calistrat, iar la final ne-am indreptat spre manastirea Hadambu.

La intoarcere am mers la plimbare prin parcul Copou si ne-am bucurat de o zi minunata de toamna, admirand copiii care se jucau, dar si multitudinea de flori. A urmat o plimbare prin Parcul Expozitiei, unde se afla si festivalul traditional “Toamna de Bohotin”. Aici atentia ne-a fost atrasa de standul "Cadouri cu dichis", un stand de lumânări parfumate, care arătau si miroseau incredibil.

Asa cum stiti, nu fac reclama nimănui, insa cand vad lucruri frumoase si de calitate spun despre ele. 

Plimbarea noastra a continuat pe la librăriile Junimea si Doxologia, dar si la magazinul de bomboane "Bucuria". Am incheiat periplul prin Iasi, cu o limonada savurata la cafeneaua "Tukano Coffe", admirand trecătorii care au ieșit sambata seara la o plimbare. 

Acest oras moldovenesc ne surprinde de fiecare data cu cate ceva. De data aceasta, cand am vazut tineri ce oferă timid o floare celei pe care o iubesc, cand am vazut bunici (asa ca noi) mergand la brat cu bucuria vizibila pe chipul lor, am inteles ca gentiletea si eleganta încă se mai afla printre noi.

Dar, am gasit si un oras "efervescent", un oras in plina ascensiune, unde au loc multe concursuri, festivaluri, conferințe. 

Relaxați și fericiți, duminica dimineata am pornit spre casa.