MFC-VALURI

 Spuma marii

sursa foto: arhiva personala

Miercurea fara cuvinte este găzduită de Carmen, pe blogul ei "Intre vis si realitate".

 

Dimineti cu Dumnezeu

 Bucuria este semnul infailibil al prezentei lui Dumnezeu-16

Desi nu exista nici o confirmare a faptului ca Iisus Hristos a ras vreodata, eu am convingerea ca El mai si radea uneori. Cum altfel ar fi impartasit El in mod desavarsit omenitatea noastra, daca n-ar fi avut simtul umorului si n-ar fi ras impreuna cu ucenicii in anumite momente? De exemplu, atunci cand le descrie cum se lupta cu o camila “sa treaca prin urechile acului (Matei 19,24)!”

Rasul e un dar pretios, deoarece ne ajuta sa intelegem evenimentele intr-un mod cu totul special. In Pilde 17, 22, citim:”O inima vesela este un leac minunat”. Cand ni se intampla sa ne bucuram de evenimente vesele, avem posibilitatea de a ne vedea pe noi insine dintr-o perspectiva autentica, iar capacitatea noastra de a rade de noi insine dintr-o perspectiva autentica, ne ajuta sa diminuam importanta pe care ni se pare c-o avem in orice situatie.

Faptul ca noi, crestinii, avem simtul umorului nu inseamna ca glumele desucheate ne vor starni rasul, de exemplu, nici ca ne vom distra pe seama infirmitatii sau nereusitei cuiva. Simtul umorului de care dispunem nu trebuie sa presupuna niciodata desconsiderarea sau ridiculizarea oamenilor.

Simtul umorului le demonstreaza altora ca traim cu bucurie si veselie in inimi, pentru ca avem motive sa fim fericiti. Noi credem ca darul mantuirii e un motiv intemeiat de a fi fericit, fiindca misiunea lui Hristos nu s-a sfarsit pe Cruce, ci continua si dupa Invierea Sa. A avea inima plina de bucurie ne valorizeaza si mai mult credinta, intrucat ii determina pe ceilalti sa doreasca sa simta si ei bucuria pe care o vad in noi.

Radem si suntem veseli deoarece stim ca problemele nu se vor rezolva in cele din urma fiindca Dumnezeu ne iubeste, si deoarece credem ca prezenta Sa providentiala lucreaza in viata noastra. Credem ca El cunoaste numeroasele noastre suparari, boli si amaraciuni care ne incearca de-a lungul vietii, dar credem si ca acestea nu ne vor birui, pentru ca planul Sau proniator pentru mantuirea noastra va prevala asupra lor.

Vechea zicala celtica: “Viata inseamna a iubi, a trai si a rade – nu a uri, a muri si a plange” are la baza crestinismul ortodox al poporului celtic. A fi crestin, dar a fi ursuz, tafnos si plangacios reprezinta o contradictie, intrucat bucuria este semnul infailibil al prezentei lui Dumnezeu.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Dimineti cu Dumnezeu

 Rolul ascultarii in dobandirea smereniei

In viata crestina, exista doua cai care duc spre mantuire – casatoria si calugaria; pe oricare dintre ele ati alege-o, imbratisati-o cu intreaga fiinta. Atat casatoria, cat si calugaria, ne ajuta sa dobandim o inima infranta si smerita, pe care, daca nu o vom dobandi, nu vom fi mantuiti.

Rolul mantuitor al institutiei casatoriei si al vocatiei monahale este de a alunga propria voie. In casatorie, sotului si sotiei li se cere sa fie ascultatori unul altuia. Cele doua coroane din ceremonia ortodoxa de casatorie reprezinta coroanele martiriului: moartea sinelui. Ascultarea calugarului fata de parintele staret este de asemenea o cale de anihilare a vointei proprii. Dusmanul este eul, sinele, intrucat, asa cum i-a ispitit satana pe Adam si Eva in gradina Raiului, tot la fel incearca sa faca si cu noi, folsoind eul nostru pentru a ne impiedica sa intram in comuniune cu Dumnezeu. Atunci cand nu mai ascultati de sotul sau sotia dumneavoastra, sau, in cazul monahilor, nu va mai supuneti canoanelor manastiresti, harul dumnezeiesc se indeparteaza de dumneavoastra. Daca va veti certa cu sotul/sotia, sau cu staretul/stareta, mandria si voia proprie va vor domina si dumneavoastra veti fi cel/cea care va pierde. Daca veti accepta o atitudine de supunere smerita, veti fi plini de har. Incepeti fiecare zi cu rugaciunea: “Doamne Iisuse Hristoase, ajuta-ma sa nu pacatuiec astazi!”. Daca veti spune rugaciunea lui Iisus de-a lungul zilei, veti reusi sa ramaneti echilibrat, concentrat asupra cererii de ajutor adresate Domnului: “Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ma pe mine, pacatosul!”.

Anihilarea voii proprii cere eforturi si lupta cu sine insusi, deoarece natura noastra cazuta e preocupata numai de “eu si eu si eu”, razvratindu-se impotriva lui Dumnezeu. Stradaniile ascetice – respectarea posturilor, infaptuirea cu strictete a pravilei de rugaciune zilnica, participarea la slujbele religioase la biserica parohiala de care apartineti – vor contribui la biruinta finala si la obtinerea premiului: smerenia sufletului.

Harul lui Dumnezeu se va revarsa asupra noastra pentru a ne ajuta in stradaniile ascetice. Asemeni Sfantului Apostol Pavel, vom putea spune si noi ca tot ce-am facut bun si de folos se datoreaza lui Hristos, Care salasuieste inlauntrul nostru. Dumnezeu nu a creat roboti, ci oameni inzestrati cu libertatea de a alege. Alegeti intelept, si viata cu Hristos va va apartine intru vesnicie!

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Dimineti cu Dumnezeu

 Rugaciunile-sageti 14

Numerosi Parinti ai Bisericii ne invata cum sa folosim “rugaciunile-sageti” – rugaciuni deliberat scurte, rugaciuni personale pline de evlavie, rugaciuni usor de reamintit, care comunica iubirea de Dumnezeu in timp ce-I cerem ajutorul. Ele sunt numite “rugaciuni-sageti” pentru ca se aseamana cu sagetile aruncate in aer, demonstrand sinceritatea cu care ne rugam, cerandu-I ajutorul din toata inima.

Una dintre rugaciunile-sageti preferate de mine este atribuita Sfantului Grigorie Palama: “Doamne, lumineaza-mi intunericul; Doamne, lumineaza-mi intunericul; Doamne, lumineaza-mi intunericul!”. Aceasta este o rugaciune perfecta atunci cand cerem sprijinul Domnului pentru a trai potrivit poruncilor Lui si a ne lupta cu pacatele omenesti obisnuite; prin aceata rugaciune, cerem ca harul sa se reverse asupra noastra si astfel sa aiba loc transformarea noastra. Este o pledoarie fierbinte adresata milostivirii lui Dumnezeu, pe Care Il rugam sa ne sfinteasca prin prezenta Lui in viata noastra.

Este, de asemenea, rugaciunea perfecta pe care o putem rosti in momentul in care primim Sfanta Taina a Impartasirii cu Trupul si Sangele Domnului – carbunele fierbinte care va arde inlauntrul nostru, redandu-ne sanatatea trupeasca si sufleteasca si luminandu-ne inima. In aceasta rugaciune, noi ne marturisim Domnului, Ii spunem ca traim in intuneric si Ii cerem sa risipeasca tot intunericul care ne impiedica sa atingem sfintenia si comuniunea cu El.

Sfantul Macarie cel Mare spune: “Cand ne rugam nu este defel nevoie sa tinem discursuri lungi, e suficient sa intindem mainile spre El si sa-I spunem: “Doamne, asa cum vrei, asa cum stii, miluieste-ma!” Iar atunci cand conflictele devin inversunate, sa spunem: “Doamne, ajuta-ma!” El stie foarte bine ce ne trebuie si ne daruieste mila milostivirii Lui”.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Dimineti cu Dumnezeu

 Mintea dinlauntrul inimii

Potrivit traditiei patristice, inima este centrul constiintei omului, iar constiinta este energia mintii dinlauntrul inimii; Sfintii Parinti numesc aceasta energie “capacitatea noetica”.

Occidentul si Orientul inteleg diferit modul in care oamenii ajung sa-L cunoasca pe Dumnezeu. Distinctia, deosebit de importanta, consta in faptul ca abordarea scolastica occidentala subliniaza rolul logicii si al ratiunii in dobandirea cunoasterii lui Dumnezeu-dupa cum se poate observa in scrierile Fericitului August si ale lui Thomas de Aquino -, in timp ce abordarea orientala nu adera la aceasta teza.

In teologia ortodoxa, mintea si logica nu sunt identice; logica functioneaza in creier, iar mintea, in inima. Astfel, capacitatea noetica a inimii este energia mintii dinlauntrul inimii. Aceasta importanta distinctie face ca Biserica Rasariteana sa nu se considere o “institutie” religioasa, ci un spital al sufletului, unde oamenii vin pentru proceduri terapeutice care restabilesc sanatatea sufletului, ajuntandu-l sa inainteze spre scopul sau suprem: unirea cu Dumnezeu (theosis).

Intram in viata Bisericii si ne insusim stradaniile ascetice – postul, rugaciunea, primirea Sfintelor Taine (Sfanta Euharistie)-, pentru a ne perfectiona, precum un atlet care se duce la antrenamente. Antrenandu-ne in aceasta dimensiune ascetica a traiului de zi cu zi, ne redobandim sanatate in spitalul sufletului, in Biserica.

Desconsiderarea amintirii lui Dumnezeu, care a dus la caderea din har, este rectificata si reactivata, restaurata prin tamaduirea mintii (ochiul sufletului). Aceasta vindecare-restaurare nu este de natura juridica, adica nu presupune ca un Dumnezeu furios a decis sa treaca peste relele cuibarite in sufletele noastre si natura lor cazuta prin sangele varsat pe Cruce de Fiul Sau. Este vorba despre o vindecare ce presupune purificarea mintii (nous), cea care a fost intunecata, dar care, restaurata acum, ne reda sanatatea si desavarsirea. Legatura cu Dumnezeu va fi astfel refacuta, iar noi vom fi din nou nu numai in deplina comuniune cu El, Cel Atotputernic, dar si eliberati de puterea si permanenta mortii calcate in picioare de Sfanta Inviere a Domnului Iisus Hristos.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

A trecut un an

 A trecut un an....

A trecut aproape un an de cand Icuta noastra draga si-a luat ramas bun de la noi si a plecat la cer. Un an in care i-am dus dorul in fiecare zi. Au fost zile in care am pus mana pe telefon sa o sun, au fost zile cand, pregătind mâncarea am fost tentata sa ii spun sotului " du-i si lui Ica".

Desi se spune ca timpul vindeca dorul si alina sufletul, la noi nu a fost asa. Cu fiecare parastas pe care l-am facut asa cum si-a dorit ea, asa cum mi-a spus totul ca ultima dorinta, dorul a fost mai puternic.

Azi, mai mult decat oricand, dimineata devreme am fost la mormânt, l-am tămâiat si i-am pus multe flori. Am simtit ca a fost, intr-un fel, ziua ei.

Întotdeauna se bucura cand ne strângeam cu totii, iar azi, la slujba de parastas de un an, au venit si copiii si nepotii. Stiu si simt ca, de acolo, din cer, s-a bucurat tare mult cand toti (chiar si micutii nepotei) am ținut de coliva la "veșnica pomenire", cand sufletul nostru a fost alaturi de sufletul ei, cand rugaciunea noastra pentru ea s-a ridicat la cer.

Si tot in amintirea ei, ziua de azi am petrecut-o impreuna.

Dimineti cu Dumnezeu

 Nu reactionati, pastrati-va pacea sufletului

Fiecare zi aduce noi provocari pentru sanatatea noastra sufleteasca. Cand un menbru al familiei sau un coleg ne adreseaza o remarca neplacuta, menita sa ne infurie, e nevoie sa ne pastram calmul si linistea sufleteasca. Atunci cand cei din jurul dumneavoastra clevetesc despre o persoana, iata un alt prliej de a nu interveni si de a pastra tacerea. Soferul care v-a taiat drumul pe autostrada, femeia care se asaza in fata dumneavoastra la randul de la casieria unui magazin, vecinul sau vecina care va jigneste-toti acestia va ajuta sa va controlati si sa evoluati din punct de vedere duhonvicesc.

Incercarile si ispitele confruntate cu calm si pace in suflet sunt modalitati de vindecare a sufletului si prilejuri de intarire si insanatosire a sistemului nervos. A reactiona verbal nu va va ajuta la nimic, ci doar va va face rau, impietrindu-va sufleteste, coborandu-va spre firea cea cazuta. In schimb, a primi toate aceste incercari si ispite cu pace in suflet, fara sa reactionati negativ chiar daca sunteti confruntat cu atitudini negative, va contribui la inarmarea dumneavoastra cu rabdare si cu puterea de a suporta in liniste si pace urmatoarea runda de incercari si ispite. Incet-incet, veti descoperi ca prezenta harica a lui Iisus Hristos va va umple sufletul in fiecare clipa, inveselindu-va, calmandu-va si daruindu-va pacea care covarseste firea.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Dimineti cu Dumnezeu

 A trai in asteptarea minunilor

Cand eram copil si mergeam la Biserica Luterana, l-am intrebat odata pe pastor de ce nu vedem si noi minuni la biserica, asa cum erau minunile relatate in Sfanta Scriptura. El mi-a raspuns ca minunile erau de folos in vremurile acelea pentru a declansa intemeierea Bisericii, iar acum, in vremurile noastre, nu mai sunt necesare. Imi amintesc ca m-am simtit pacalit, fiindca eu voiam sa vad minuni si simteam ca mai avem nevoie de ele.

In timp ce un crestin ortodox din Irvine, California, se ruga Sfantului Gheorghe, cerandu-i ajutorul, i-a aparut dintr-o data sfantul si i-a dat o cruce de lemn. Dupa putin timp, din cruce a inceput sa curga mir sfant care-i vindeca pe toti cei ce se ungeau cu el.

Icona izvoratoare de mir a Maicii Domnului din Hawaii este si ea facatoare de minuni, vindecand atat bolile trupesti, cat si pe cele sufletesti. Inainte de operatia de baypass coronarian pentru care eram programat, m-am uns si eu de cateva ori cu mir de la aceasta icoana, iar chirurgul cardiolog a anulat operatia chiar atunci cand ma aflam in blocul operator, pentru ca, a spus el dupa ce m-a consultat, nu mai era necesara.

Desi Sfanta Scriptura ne spune ca, daca vom avea credinta cat un graunte de mustar, vom putea muta si muntii din loc, multi oameni nu se asteapta sa vada minuni, chiar daca se roaga pentru ele. Banuiesc ca asta se intampla pentru ca oamenii nu considera ca au o credinta suficient de puternica. Trecem prin viata ca si cum Dumnezeu exista, poate, cu adevarat, undeva in ceruri, dar nu Se preocupa de noi absolut deloc.

Daca vom incepe sa traim fiecare zi cu nadejdea ca Dumnezeu nu e undeva, departe de noi, ci se afla intr-o interactiune reala cu noi, nu va trece mult timp si vom simti acest adevar in mod concret. Vom incepe sa vedem cu ochi noi si sa auzim cu urechi noi cat de aproape e Dumnezeu de noi in fiecare clipa a vietii noastre.

Credinta trebuie construita putin cate putin, asa cum asaza pictorul straturile de vopsea pe panza, unul cate unul, pana cand, intr-o buna zi, un tablou absolut minunat se va infatisa ochilor nostri. Credinta noastra se va compune din straturi de incredere asimilate launtric, strat dupa strat, pana cand, intr-o buna zi, vom intelege toate minunile care s-au intamplat cu noi si in jurul nostru de-a lungul anilor.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Esarfa tricotata

 Esarfa tricotata

Anul acesta mi-am propus sa lucrez cat mai mult, astfel incat sa reduc din multimea de gheme pe care le am si sa pot achizitiona altele noi. Cel mai mult lucrez, asa cum stiti, in masina. De cate ori plec la drum, incep un nou proiect. De ceva timp am terminat de tricotat esarfa degrade, inceputa in aprilie, cand am plecat cu nepotii la Sinaia si am terminat-o in august, cand am fost in concediu la mare.

Poate fi un cadou frumos de sarbatori. Din pacate, in fotografie nu se vad foarte bine culorile.

Modelul este unul foarte simplu, insa de efect:

R1 (fata lucru):* doua ochiuri pe dos, jeteu, doua ochiuri lucrate impreuna* - se repeta de la *la* pana la capătul randului;

R2 (spate lucru): se tricoteaza toate ochiurile asa cum apar (jeteul se lucrează pe dos)

R3 (fata lucru): *doua ochiuri pe dos, doua ochiuri lucrate impreuna, jeteu* - se repeta de la *la*.

R4 (spate lucru): se tricotata toate ochiurile asa cum apar (jeteul se lucrează pe dos).

Se repeta de la R1 la R4, pana cand se obține lungimea dorita.

Materialul folosit a fost Alize Angora Gold-Ombre Batist cod de culoare 7247 si am lucrat cu andrele nr. 4,5.

Pot spune ca este a doua oara cand lucrez cu fir subtire si andrele groase si chiar imi place esarfa obținută. Este moale si pufoasa.

Dimineti cu Dumnezeu

 Pilda zilei este aici

Maica Domnului vindecă pe un ostaş căzut de la optsprezece stânjeni

În cetatea Cretei este o icoană făcătoare de minuni a Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu, în Mitropolia Sfântului Apostol Tit. Prin acea Sfântă icoană s-au făcut mari minuni, nu numai în vremea cea de demult, ci şi în toate zilele, până în ziua de astăzi. Multe minuni însă se săvârşesc după credinţa fiecăruia. Pe mulţi care zăceau de multă vreme în boli i-a vindecat, pe slăbănogi i-a ridicat, pe ologi i-a făcut să umble şi alte multe feluri de boli a tămăduit. Foarte multe minuni s-au făcut cu acea Sfântă icoană, căreia i se zice: „Doamna cea din mijlocul bisericii lui Tit”. Pe acea Sfântă icoană o scot cu litanie (procesiune) în ziua a treia a fiecărei săptămâni, adică marţea, urnind-o Protopopul şi Protopsaltul cetăţii, cum şi toţi preoţii, cu tot poporul şi mai ales mulţime mare de femei. Ducându-se la biserica Sfântului Marcu, fac slujbă cu multă evlavie, după care se duc şi slujesc la mai multe biserici, după cum este orânduit după cel mai mare. Din aceasta poate să înţeleagă fiecare câte minuni săvârşeşte Dumnezeu cel Atotputernic prin această Sfântă icoană, cu ocazia acestor procesiuni! Din cele multe, să spunem o minune care s-a făcut acum de curând, în vremurile mai apropiate.

În anul 1599, în luna lui aprilie, într-o noapte a căzut un ostaş de pe zidurile bisericii Sfântului Petru, unde făcea de pază, după rânduiala stabilită în toate cetăţile Cretei. Ostaşul acela (pe care îl chema Ioan) avea mare evlavie către Preasfânta şi se ducea de multe ori de se închina în biserica mai sus zisă, a Sfântului Tit, după ce scăpa de la slujba cea împărătească.

Într-o noapte, umblând după obicei, de-a lungul zidurilor, a căzut de la înălţime de 18 stânjeni (circa 20 de metri). Jos, unde a căzut, fiind numai pietre aspre şi colţuroase, i s-au zdrobit toate oasele, încât era o jalnică privelişte pentru cei cel vedeau, căci nu putea să vorbească şi să se mişte. Dimineaţa, ridicându-l pe el, l-au dus la bolniţa acelei biserici, pentru ca să-l îngroape, când îşi va da sufletul. Nimeni nu credea că va mai trăi măcar un ceas. Pentru aceea, nici doctor n-au adus.

A doua zi, începând să vorbească puţin, a zis unui prieten al lui, ca să ia dintr-o pungă a lui în care se aflau câţiva bani şi să-i dea unui Preot, să slujească la icoana Preasfintei Fecioare Maria, care se afla în biserica Sfântului Tit. După Liturghie, l-au dus şi pe el în acea biserică, unde l-au lăsat toată ziua, zăcând înaintea Sfintei icoane. După aceea, făcându-se seară şi venind Eclesiarhul să încuie uşile bisericii, după obicei (ca să nu intre cineva să fure Sfintele vase), l-au ridicat pe el şi l-au scos, lăsându-l afară. Acolo, afară de biserică, a zăcut el toată noaptea, rugându-se Preasfintei cu lacrimi şi cu credinţă, ca să-l facă sănătos. Pe la miezul nopţii, adormind puţin, a văzut în vedenie pe Preasfânta Fecioară, care i-a zis: „Slăveşte pe Dumnezeu căci, iată, te-ai făcut sănătos”. Atunci, deşteptându-se, îndată s-a ridicat desăvârşit sănătos şi umbla, ca şi cum n-ar fi avut niciodată vreo boală. Până dimineaţa într-una s-a rugat, slăvind pe Dumnezeu, şi mulţumind Preamilostivei Maicii Lui. Dimineaţa, văzându-l Eclesiarhul s-a spăimântat şi a vestit această minune Mitropolitului. Ierarhul, auzind acestea, a chemat pe cei care l-au dus pe ostaş în biserică, abia viu, ca să mărturisească pricina.

Încredinţându-se de cele auzite de la dânşii, despre tot adevărul, a scris aceasă minune, ca să rămână spre aducere aminte, pentru generaţiile viitoare. Apoi, a poruncit să scoată Sfânta icoană, făcând procesiune în jurul cetăţii. Atunci s-a adunat popor mult, urmând de aproape pe cel vindecat, care propovăduia cu mare glas, minunea

pururea Fecioarei Maria. Atunci s-a slujit Litie, care a durat trei zile.

Dar nu numai minunea aceasta a săvârşit cea pururea Fericită, ci şi altele nenumărate, pe care le ştiu toate satele şi oraşele Handacului. Și nu numai cu cei dinăuntrul cetății face minuni, ci şi cu cei dinafară, pentru ca oricare bolnav ar merge la Sfânta icoană şi, rugându-se cu credinţă înaintea ei, ar chema în ajutor pe Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, se vindecă de orice boală ar fi cuprins, mergând acasă sănătos.

Pentru ale cărei rugăciuni, să dea Domnul să ne învrednicim şi noi de fericirea cea

cerească. Amin (67, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediția 1924 şi 1990).

 

(Minunile Maicii Domnului- pr. Nicodim Mandita)