Dimineti cu Dumnezeu

 Invitatia de a fi copiii lui Dumnezeu

Multi dintre noi se roaga aproape tot timpul de-a lungul vietii, dar oare ne gandim noi la ce inseamna acest lucru? Ne-am gandit vreodata cat de incredibil este ca Dumnezeu, Creatorul nostru, ne-a invitat sa vorbim cu El in orice moment al vietii? Sau ca Dumnezeu, Domnul si Stapanul universului, ne-a dat noua dreptul de a vorbi cu El, de a-I cere ajutorul, de a cauta mila milostivirii Lui?

Nu exista onoare mai mare acordata umanitatii decat darul de a ne putea apropia de Domnul nostru si a-L aborda in rugaciune la orice ora din zi sau din noapte, in orice circumstanta a vietii ne-am afla. Putem vorbi cu el in orice anotimp. Il putem chema si putem vorbi cu El cand suntem sanatosi sau bucurosi sau cand suntem suparati – chiar si atunci cand ne aflam in adancurile disperarii.

Faptul ca suntem incredintati ca Dumnezeul nostru ne asculta intotdeauna depaseste capacitatea noastra de intelegere. Si totusi, acesta este adevarul. Creatorul nostru a binevoit sa-Si uneasca dumnezeirea cu omenitatea noastra, intrupandu-Se, pentru ca noi sa putem vedea fata Lui. In Hristos Iisus, El S-a revelat pe Sine noua, invitandu-ne sa intram in comuniune cu El in vecii vecilor.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Dimineti cu Dumnezeu

 Noi mostenim consecintele pacatului adamic, nu vinovatia lui Adam

Doctrina pacatului originar, asa cum este ea imbratisata in Occident, e straina Orientului ortodox, dar, desigur, aceasta nu sugereaza ca noi n-am avea nevoie sa ne nastem din nou. Noi credem, dupa cum credeau si Sfintii Parinti ai Bisericii Primare, ca mostenim doar consecintele pacatului lui Adam, nu si vinovatia lui. Cunoscut ca pacat stramoseac, pentru ca a fost pacatul protoparintilor neamului omenesc Adam si Eva, el a avut drept consecinta mostenirea mortii, a bolilor si a unei inclinatii catre cele rele. Moartea lui Hristos pe Cruce are o putere deosebita, nu atat ca jertfa rascumparatoare, cat ca biruinta asupra puterii mortii. Cu moartea pe moarte calcand, prin Invierea lui Hristos s-a asternut pentru noi o cale de schimbare in bine a noastra prin contactul cu Dumnezeul Cel Viu, ai Carui copii am devenit prin infiere.

Noi nu ne referim la noi insine ca “mantuiti”, asemeni crestinilor dupa Evanghelie, ci credem ca avem nevoie de mantuire. Mantuirea este un proces indelungat, nu o angajare personala efectuata o data. Felul in care intelegem noi pacatul stramosesc difera de conceptul pacatului originar si de vina ereditara care cere un sacrificiu de ispasire prin substituire; aceasta distinctie ne separa doctrinar de crestinismul apusean.

Chiar daca nu ar fi avut niciodata loc caderea din Rai a protoparintilor nostri, a Doua Persoana a Sfintei Treimi, Logosul (Cuvantul), tot S-ar fi intrupat, luand firea noastra omeneasca – deoarece numai prin aceasta coborare in umanitate a Creatorului nostru, Care Si-a asumat firea fapturii create de El, ni se da noua, oamenilor, prilejul de a ne indumnezei.

Calatoria noastra inlauntrul inimii culmineaza in theosis, prin care suntem uniti intru comuniune vesnica cu Dumnezeul Care ne-a creat. Sfantul Atanasie din Alexandria spunea:” Fiul lui Dumnezeu S-a facut om pentru ca omul sa devina Dumnezeu”, iar in II Petru 1,4, citim ca noi ne-am facut partasi dumnezeiestii firi. Sfantul Atanasie adauga si ca theosis inseamna “a deveni prin har ceea de Dumnezeu este prin natura Sa”.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

 

Dimineti cu Dumnezeu

 Fariseii crestini

Daca viata dumneavoastra duhovniceasca se concentreaza numai pe practicile si traditiile religioase exterioare, formale, care nu ajuta adevaratei transformari a sinelui, nu ati castigat nimic. Prea multi crestini au ajuns sa creada ca, atat timp cat respecta posturile, isi spun rugaciunile zilnice si participa la slujbe, sunt buni crestini. Cu toate acestea, acolo unde nu exista nici dragoste, nici generozitate, nici omenie, nici mila fata de altii, iar viata dumneavoastra abunda in cleveteala si judecata semenilor, credinta dumneavoastra crestin-ortodoxa nu valoreaza nimic.

Hristos i-a condamnat pe farisei nu pentru ca acestia au respectat legea si traditiile credintei iudaice, ci pentru ca s-au comportat cu mandrie si aroganta. In absenta unei cainte sincere si a sfinteniei vietii, intalnirea lor cu Dumnezeu a dus la desertaciunea lumii.

Deoarece credinta noastra ortodoxa este o credinta de traditie si structuri liturgice, nu este deloc greu sa cazi in capcana de a fi fariseu. Strictetea in respectarea practicilor ortodoxe poate duce cu usurinta la atitudini de mandrie si aroganta, iar daca descoperi cumva ca te simti superior celorlalti si mandru de evlavia ta, nu ai castigat nimic. Lipsite de smerenie sincera si cainta, practicile exterioare, formale, ale credintei crestin-ortodoxe vor duce la un dezastru duhovnicesc.

Biserica este spitalul sufletelor, dar vindecarea unui suflet nu poate avea loc daca nu se vor depune eforturi in acest sens; daca doctorul iti prescrie un medicament pentru afectiunea de care suferi, dar tu nu-i urmezi recomandarile, nu te vei face bine. Biserica are tot ce e necesar pentru o transformare duhovniceasca, dar pentru a ne vindeca e nevoie sa cooperam si noi. Tinta finala e sfintenia, rezultatul direct al acceptarii unei vieti de cainta, traite in duhul smereniei. Cand vom ajunge in acest punct, Hristos Insusi va interveni si ne va transforma duhovniceste – dar daca ne vom mentine la nivelul formal al credintei ortodoxe, nu vom fi cu nimic mai buni decat fariseii pe care i-a condamnat El.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Jurnal de bunica

 Bucurii de toamna

In luna septembrie programul nostru este foarte încărcat, insa ne dorim sa stam si cu nepotii, dar si sa mai punem in camara cate ceva din bunatatile toamnei.

Weekend-ul acesta ne-am bucurat de prezenta micuților nostri. Si, pentru ca încă stam la bloc, de fiecare data cand vin la noi alegem sa plecam cu ei, astfel incat sa se bucure din plin de zilele frumoase.

Azi am ales sa mergem la parintii mei, la tara, pentru ca au o curte minunata unde se pot juca in voie. Si, cat timp ei s-au jucat, noi am conservărit.  Mulțumesc parintilor mei pentru ajutor, căci numai asa am reusit sa facem pasta de gogoșari, sa punem gogoșari la oțet si murături la saramura.

Dupa ce totul a fost pus la borcane, ne-am odihnit putin, dupa care, impreuna cu nepotii, am facut gogoși cu lingura. Pe cât de rapid se fac, pe atat de repede dispar din farfurie. 

Cât noi am conservarit, nepoteii s-au bucurat de o zi calda de toamna, facand o ultima balaceala, bineinteles cu apa încălzită pe aragaz. S-au jucat cât i-au ținut piciorușele, astfel ca in aceasta seara, dupa un dus rapid, au "căzut la datorie" imediat.

 

Dimineti cu Dumnezeu

 Progresul se realizeaza prin mici victorii

Dobandirea sfinteniei nu este pur si simplu rezultatul cultivarii virtutilor sau al stapanirii de sine prin asceza, ci este consecinta unei relatii organice cu Hristos. La randul ei, aceasta relatie organica este rezultatul parcurgerii catorva etape de pocainta si curatire, ducand la o inalta unire cu Iisus Domnul, pe care Biserica o numeste “indumnezeire” sau theosis.

In perioada in care luptam sa ne schimbam comportarea neplacuta, nepotrivita, pentru a birui pacatele care parca se tin scai de noi precum datoriile bancare, s-ar putea sa ne simtim descurajati. Ne vom simti coplesiti si ne vom intreba daca vom fi vreodata in stare sa iesim biruitori la liman. In asemenea perioade, e bine sa ne amintim cuvintele Sfantului Petru Damaschinul: “Prin biruinte in lucrurile mici au castigat parintii marile lor batalii”.

Intrucat orice astfel de biruinta are drept temei transformarea treptata a eului, nu trebuie sa ne gandim niciodata ca nu e nevoie sa marturisim la Sfanta Taina a Spovedaniei un pacat mai mic – pentru ca, cu cat ii vom spune mai sincer adevarul parintelui duhovnic, cu atat mai mare ne va fi sansa de a birui toate pacatele, inclusiv cele care pot parea accidentale. Nemarturisite, aceste pacate se vor aduna in timp, anulandu-ne vointa de a ne elibera de ele, astfel incat pana si pacatele mai grave vor ajunge sa ni se para scuzabile. Marile batalii nu vor fi niciodata castigate fara micile ambuscade sau incaierari incidentale care, in cele din urma, ne vrd conduce la biruinta.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Micii creatori-Sfintii romani Septembrie

 

Slava Sfintilor Romani-editia 1-septembrie

La 1 septembrie a inceput noul an bisericesc si, odata cu el si noul proiect "Slava Sfintilor Romani ", la care vor participa atat copiii, cat si tinerii de la Centrul Educational Sfantul Gherorghe Nou din Ploiesti, cunoscand astfel oameni care au bineplacut lui Dumnezeu si care s-au rugat pentru acest popor.

Proiectul consta in a spune cateva cuvinte despre fiecare sfant, 

a pregati si darui mici pachetele in numele Sfantului 

si a face o coliva care sa fie daruita enoriasilor dupa sfintirea acesteia de catre parinte.

 Cautand sfintii din luna septembrie, nu mica mi-a fost mirarea sa vad ca sunt destul de multi. La fel si in celelalte luni, asa ca anul acesta ii vom sarbatori doar pe cei mentionati in calendar in prima jumatate lunii, urmand ca anul viitor, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, sa continuam cu cei sarbatoriti in a doua parte a lunii.

Slava lui Dumnezeu intru Sfintii Sai.

Dimineti cu Dumnezeu

 Umilinta intensifica iubirea fata de oamenii rautaciosi 

“Un om manios pe noi este un om bolnav; trebuie sa asezam un plasture pe sufletul lui – iubirea. Sa ne purtam cu bunatate si blandete cu el, sa-i vorbim blajin, cu dragoste. Daca in noi nu s-a inradacinat o rautate profunda impotriva lui si suntem cuprinsi doar de o criza temporara de furie, aceasta va disparea multumita blandetii si iubirii – asa cum binele va birui intotdeauna raul. Crestinul trebuie sa fie intotdeauna bland, binevoitor si intelept, pentru ca binele sa poata invinge raul”. (Sfantul Ioan de Kronstadt).

Dar cum sa ne adresam unei persoane cu iubire dupa ce ne-a insultat si ne-a vorbit fara pic de respect? Dragostea fata de o asemenea persoana ne va inunda inima numai atunci cand sufletul nostru, aflat in cautarea blandetii si smereniei lui Hristos, se va smeri. Numai atunci vom fi una cu Hristos Domnul, Care i-a iubit pana si pe cei care-L scuipau si-L rastigneau. I-a iertat si i-a iubit chiar cand era pe Cruce. Numai smerenia ne poate ajuta sa-l iubim pe cel cuprins de manie impotriva noastra, pe cel bolnav de furie, numai prin smerenie ii vom putea iubi pe cei care ne poarta pica si se comporta cu rautate fata de noi.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Dimineti cu Dumnezeu

 Un leac pentru starea noastra haotica

Omenirea se afla intr-o perpetua stare de dezordine, departe de randuiala preconizata de Dumnezeu pentru noi. Leacul acestei stari dezordonate este rugaciunea, intemeiati in rugaciune, cautam vindecarea ce ne va restaura chipul pe care Dumnezeu l-a conceput pentru noi.

Rugaciunea este dorul sufletului nostru, dorinta lui arzatoare de a-si redobandi chipul prototipului intru care am fost creati. Atunci cand harul lui Dumnezeu ne purifica, simtim o atractie deosebita fata de cei asemenea noua, cei curati si desavarsiti. Ne indumnezeim prin legatura noastra cu Ziditorul, ne intoarcem la starea  restaurata si reechilibrata, redati ordinii si randuielii dumnezeiesti.

Doar prin stradaniile proprii nu vom putea obtine nimic, dar daca ne vom angaja intr-o randuiala de rugaciune, o pravila zilnica, si ne vom tine de ea, perseverand in mod constant, Dumnezeu ne va rasplati cu belsug de har si ne va sprijini sa redobandim viata armonioasa pe care suntem meniti sa o traim. Asa cum e nevoie de doi oameni care sa conlucreze unul cu celalalt pentru a muta o masina aflata in pana pe cealalta parte a drumului, unde sa fie reparata, tot la fel trebuie sa conlucreze fiecare dintre noi pentru a ne insanatosi.

Cineva mi s-a plans odata ca nu stia daca are vreun rost sa creada aceasta “chestie numita Dumnezeu”, adaugand ca avea mari indoieli in privinta autenticitatii invataturilor crestinismului. I-am aratat ca, atat timp cat participarea lui la slujbele religioase era sporadica, ocazionala, iar viata de rugaciune inexistenta, nu avea cum sa coopereze cu leacul prescris pentru afectiunea de care suferea.

Daca te inscrii la cursurile de limba franceza fara sa participi, nu te poti astepta sa-nveti frantuzeste. Daca inviti o doamna la cina, dar refuzi sa conversezi cu ea in timpul mesei, nu te poti astepta sa mai accepte o a doua invitatie din partea ta. Pe de alta parte, daca doresti sa afli ceva despre Dumnezeu, vii la Sfintele Liturghii in mod regulat si citesti carti despre crestinism, vei fi in masura sa beneficiezi de tamaduirea care are loc in Biserica Precum oricare alta relatie a noastra, a oamenilor, relatia cu Dumnezeu depinde de propria noastra angajare, de propriul nostru devotament, intrucat o relatie depinde de participarea activa a ambelor parti implicate in ea.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

MFC-VALURI

 Spuma marii

sursa foto: arhiva personala

Miercurea fara cuvinte este găzduită de Carmen, pe blogul ei "Intre vis si realitate".

 

Dimineti cu Dumnezeu

 Bucuria este semnul infailibil al prezentei lui Dumnezeu-16

Desi nu exista nici o confirmare a faptului ca Iisus Hristos a ras vreodata, eu am convingerea ca El mai si radea uneori. Cum altfel ar fi impartasit El in mod desavarsit omenitatea noastra, daca n-ar fi avut simtul umorului si n-ar fi ras impreuna cu ucenicii in anumite momente? De exemplu, atunci cand le descrie cum se lupta cu o camila “sa treaca prin urechile acului (Matei 19,24)!”

Rasul e un dar pretios, deoarece ne ajuta sa intelegem evenimentele intr-un mod cu totul special. In Pilde 17, 22, citim:”O inima vesela este un leac minunat”. Cand ni se intampla sa ne bucuram de evenimente vesele, avem posibilitatea de a ne vedea pe noi insine dintr-o perspectiva autentica, iar capacitatea noastra de a rade de noi insine dintr-o perspectiva autentica, ne ajuta sa diminuam importanta pe care ni se pare c-o avem in orice situatie.

Faptul ca noi, crestinii, avem simtul umorului nu inseamna ca glumele desucheate ne vor starni rasul, de exemplu, nici ca ne vom distra pe seama infirmitatii sau nereusitei cuiva. Simtul umorului de care dispunem nu trebuie sa presupuna niciodata desconsiderarea sau ridiculizarea oamenilor.

Simtul umorului le demonstreaza altora ca traim cu bucurie si veselie in inimi, pentru ca avem motive sa fim fericiti. Noi credem ca darul mantuirii e un motiv intemeiat de a fi fericit, fiindca misiunea lui Hristos nu s-a sfarsit pe Cruce, ci continua si dupa Invierea Sa. A avea inima plina de bucurie ne valorizeaza si mai mult credinta, intrucat ii determina pe ceilalti sa doreasca sa simta si ei bucuria pe care o vad in noi.

Radem si suntem veseli deoarece stim ca problemele nu se vor rezolva in cele din urma fiindca Dumnezeu ne iubeste, si deoarece credem ca prezenta Sa providentiala lucreaza in viata noastra. Credem ca El cunoaste numeroasele noastre suparari, boli si amaraciuni care ne incearca de-a lungul vietii, dar credem si ca acestea nu ne vor birui, pentru ca planul Sau proniator pentru mantuirea noastra va prevala asupra lor.

Vechea zicala celtica: “Viata inseamna a iubi, a trai si a rade – nu a uri, a muri si a plange” are la baza crestinismul ortodox al poporului celtic. A fi crestin, dar a fi ursuz, tafnos si plangacios reprezinta o contradictie, intrucat bucuria este semnul infailibil al prezentei lui Dumnezeu.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)