Despre Maica Domnului

 Ocrotitoarea celor care traiesc in feciorie (XII)

In viata Cuviosului Teodor Sicheotul se spune ca in vremea sa (sfarsitul veacului al VI-lea) “a fost foamete mare in toata regiunea aceea (Cezareea Capadociei) si din aceasta pricina in manastiri se terminasera toate proviziile de alimente. Era vremea Postului Mare si fericitul se linistea in Manastirea Maicii Domnului.

Cu doua zile inainte de Duminica Intrarii in Ierusalim a Domnului a mers la el Dionisie chelarul si i-a spus:”Nu mai avem grau nici pentru propriile noastre nevoi, nici pentru primirea de straini”.

Cuviosul s-a mahnit pentru faptul ca manastirile sale nu aveau posibilitatea sa ajute poporul. Pentru sine nu se intrista ca nu are ce sa manance, caci era un mare postitor si cea mai buna prietena a sa era foamea, care ii tinea tovarasie ziua si noaptea. La manastirea sa “de obicei se aduna multa lume in acele doua zile, deoarece Cuviosul obisnuia sa iasa din chilia sa in ziua Floriilor. Asadar, fericitul Teodor i-a spus chelarului: “Mergi in magazie, curata vasele in care punem faina, pune ceea ce vei gasi intr-o farufrie noua si adu-o aici”.

Cand i-a fost adusa farufria cu faina, si-a plecat genunchii si s-a rugat lui Dumnezeu si Preasfintei Sale Maici. Ei totdeauna il ascultau si ii implineau cererile. Acum Ii ruga sa daruiasca manastirii hrana trebuincioasa. Dupa rugaciune, i-a spus fratelui cu o incredintare care arata ca vedea minunea mai inainte de savarsirea ei:

“Mergi in biserica si pune farfuria cu faina sub jertfelnicul din Paraclisul Prasfintei Nascatoare de Dumnezeu si Domnul ne va trimite hrana”.

Asa s-a facut. In ziua urmatoare au sosit la manastire de departe niste iubitori de monahi care i-au adus Sfantului treizcei de vase mari cu faina.

Astfel de minuni preaslavite savarsea acest prieten al Maicii Domnului, asa incat multi afland despre faptele sale minunate, paraseau tulburarea lumii si luau asupra lor jugul vietii calugaresti inchinoviindu-se in una din manastirile sale.

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

Ploiesti

" Ploiestiul de ieri si de azi"

Tinerii de la Centrul Parohial redactează trimestrial "Buletinul Parohial", in care relatează despre activitățile de la Centru, dar si din parohie. Insa, fiecare număr conține si un articol despre o anumita tema.

Pentru ultimul număr, i-am propus Mariei A., sa scrie despre orașul natal, asa cum il vede ea, ca adolescenta. Mi-a mers la suflet articolul ei si, pot sa spun ca acum vad orașul dintr-o alta perspectiva.

Acesta este articolul:

Ploiestiul de ieri si de azi

Pentru mine, Ploiestiul nu e doar orasul in care locuiesc, ci un loc plin de povesti si amintiri. De multe ori, cand merg prin centru sau pe strazi mai vechi, ma gandesc cum arata orasul acum zeci sau chiar sute de ani. Din ce am aflat de la bunici si de la scoala, Ploiestiul era cunoscut mai ales pentru petrol, fiind unul dintre cele mai importante orase industriale din Romania. Fabricile si rafinariile au influentat mult viata oamenilor, iar orasul era mai aglomerat si mai activ din punct de vedere economic. Multi oameni veneau aici pentru locuri de munca, iar atmosfera era una dinamica, chiar daca viata nu era mereu usoara.

In acelasi timp, Ploiestiul de ieri a trecut si prin momente grele, mai ales in timpul razboaielor, cand multe cladiri au fost distruse. Chiar si asa, oamenii au reusit sa reconstruiasca orasul si sa-l transforme treptat in ceea ce vedem azi. Unele cladiri vechi inca exista si parca spun povesti despre trecut, chiar daca sunt inconjurate de blocuri sau constructii moderne. Imi place sa observ detaliile astea, pentru ca dau orasului o identitate aparte.

Sursa foto: Internet

Ploiestiul de azi este diferit. Nu mai are aceeasi imagine industriala puternica, iar orasul pare mai linistit si mai orientat spre viata de zi cu zi a oamenilor. Au aparut mall-uri, parcuri renovate si locuri unde tinerii isi pot petrece timpul. Imi place ca exista cafenele, cinematografe si zone verzi unde poti iesi cu prietenii sau pur si simplu sa te plimbi dupa o zi obositoare. In plus, orasul incearca sa se dezvolte prin proiecte noi, modernizarea unor zone si evenimente locale care aduc oamenii impreuna.

Sursa foto: Internet

Totusi, cred ca orasul inca pastreaza urme din trecut, mai ales in cladirile vechi, in cartierele mai linistite si in povestile oamenilor mai in varsta. Uneori pare ca Ploiestiul e prins intre doua lumi: cea a trecutului industrial si cea a prezentului modern, care incearca sa aduca schimbari si oportunitati noi.

Pentru mine, Ploiestiul este „acasa”, cu bune si cu rele. Nu este un oras perfect, dar are farmecul lui si o istorie care merita cunoscuta. Cred ca viitorul depinde de noi, cei tineri, si de modul in care vom avea grija de orasul in care traim, il vom respecta si vom contribui, chiar si prin lucruri mici, la transformarea lui intr-un loc mai placut pentru toata lumea.

Despre Maica Domnului

 Ocrotitoarea celor care traiesc in feciorie (XI)

In anul 1979 a adormit in Domnul si s-a salasuit in “sanurile lui Avraam” staretul Avacum. Dumnezeu ii daruise o memorie foarte buna, care absorbea ca un burete insetat paragrafe intregi din Sfanta Scriptura si din scrierile Sfintilor Parinti.

Era cunoscut sub numele de “staretul descult”. O iubea foarte mult pe Maica Domnului. Privirea sa era intotdeauna indreptata in jos. Cu ochii sufletului insa privea in sus, de unde astepta rasplata nevointelor sale savarsite in aceasta lume amagitoare. Cu mult timp in urma parasise aceasta lume stricata, urmand porunca Sfantului Ioan Scararul: ”retragerea de lume este fericirea de buna voie de materia laudata si tagaduirea firii pentru dobandirea celor mai presus de fire”.

Inlauntrul sau via si lucra Perasfantul Duh, Cel care a viat si a lucrat si in Sfintii Parinti.

Pentru el pamantul era scara “care suia de pe pamant la cer si locul celor ce praznuiesc”.

Stia ca este “strain si calator” pe acest pamant si ca este loc in Imparatia Cerurilor si pentru el. Nu purta niciodata incaltaminte, nici vara, nici iarna. Calcaiele sale se facusera tari ca piatra, iar infatisarea sa semana cu cea a Sfantului Antonie. Purtarea sa era asemenea cu cea a unui copil.

Inima se era lipsita de orice dorinte pamantesti, dar plina de dragoste pentru Maica Domnului. Insa si Nascatoarea de Dumnezeu il iubea pe el si de multe ori i-a dat putere sa savarseasca minuni.

In vremurile grele, atat pentru Manastirea Marea Lavra, cat si pentru tot Muntele Maicii Domnului, se ruga cu mainile ridicate ocrotitoarei ceresti sa miluiasca pe cei ce “seara si dimineata si la amiaza si in toata vremea” i se inchina, o cinstesc si o slavesc pe Maica ce a nascut pe “Dumnezeu cu trup”.

In anii ocupatiei germane, hambarele manastirii erau goale. Erau vremuri grele in toata Grecia, cotropitorii erau lipsiti de omenie, faina era greu de gasit. Era o foamete mare care secera vietile oamenilor, fie ei saraci sau bogati. Staretul simtea in inima sa toata durerea si nefericirea fratilor sai. Se lipsea pe sine de putina paine pe care o avea, dand-o monahilor in varsta care erau infometati. Odata a cazut in genunchi si si-a ridicat ochii spre Ceruri, acolo de unde vine “toata darea cea buna” si unde se gaseste izvorul milostivirii si tronul Maicii Domnului, fata de care simtea multa dragoste. S-a rugat fierbinte, cu lacrimi si cu inima infranta. Atunci a auzit glasul cel plin de milstivire al Maicii lui Dumnezeu: “Fie dupa cum voiesti, parinte, prietene iubit!”. Si indata s-au umplut vasele mamastirii cu faina.

Parintii aveau acum paine si multumeau Maicii Domnului din tot sufletul ca nu i-a uitat pe copiii ei si pe prietenii Fiului Sau.

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

MFC-PRIMAVARA IAR

 Zambile

sursa foto: arhiva personala

Miercurea fara cuvinte este găzduită de Carmen, pe blogul ei "Intre vis si realitate".

Despre Maica Domnului

 Ocrotitoarea celor care traiesc in feciorie (X)

Parintele Tihon a fost unul dintre marii asceti ai Sfantului Munte. A vietuit la marginea pustiei Kapsala, deasupra Kaliagrei, intr-o chilie a Manastirii Stavronikita. Era rus. Din copilarie avea o mare inclinatie nu numai spre monahism, ci si spre viata pustniceasca. Parintii sai nu i-au dat binecuvantare sa se faca monah de mic pentru ca il vedeau pe copilul lor voinic si cu fire vioaie. I-au dat insa voie ca de la varsta de saptesprezece ani pana la douazeci de ani sa viziteze manastirile. Atunci a mers si s-a inchinat la aproape doua sute de manastiri, facand calatorii lungi in diferite regiuni ale nesfarsitei Rusii.

Intr-o provincie s-a chinuit mult, pentru ca locuitorii de acolo mancau paine de secara. Timotei – acesta eta numele sau de botez – nu manca nimic in afara de paine. Painea de secara are de obicei un miros neplacut si se face precum noroiul cand se raceste, asa ca Timotei nu a putut sa o manance. Din aceasta pricina era epuizat. A mers, asadar, la un brutar, de la care mai ceruse si altada paine, ca sa-l roage sa ii dea putina paine alba. Brutarul insa, cand l-a vazut, a inceput sa strige inca de departe si l-a alungat.

Instristat si sfarsit de puteri, Timotei s-a asezat pe marginea drumului si cu toata simplitatea sa copilareasca s-a rugat Maicii Domnului zicand: “Maica Domnului, ajuta-ma, pentru ca am sa mor pe drum, inainte sa ma fac calugar! Nu pot manca aceasta paine”

N-a apucat sa-si termine rugaciunea, cand deodata i-a aparut o tanara (insasi Maica Domnului) cu fata luminoasa, plina de Har, avand zugravita pe ea frumusetea harismelor sale. I-a dat o paine alba si indata a disparut. Atunci Timotei s-a pierdut cu firea. Nu-si putea explica aceasta intamplare. Prin minte ii treceau felurite ganduri. Se gandea ca poate fiica brutarului l-a auzit cand a cerut paine, i s-a facut mila de el si i-a spus tatalui ei sa-i dea putina paine buna.

S-a ridicat si a mers din nou la brutar ca sa-i multumeasca. Dar acela a crezut ca isi bate joc de el si l-a ocarat cu manie: “Hai, pleaca de aici! Eu nu am nici femeie, nici fiica”.

Dupa ce a mancat din acea paine binecuvantata si s-a intarit trupeste si duhovniceste, Timotei si-a continuat pelerinajul. Dar acea intamplare inexplicabila staruia in mintea sa.

A trecut multa vreme, fara ca nedumerirea sa sa se dezlege, dar dupa un timp, cand un monah i-a dat o carte cu icoanele facatoare de minuni ale Maicii Domnului din Rusia si a vazut-o pe Maica Domnului de la Kremlin, inima i-a saltat de evalvie, ochii i s-au umplut de lacrimi de recunostinta si a zis: ‘Ea este cea care mi-a dat painea alba”. Si a inceput sa sarute icoana de pe carte.

De atunci a inceput sa o simta pe Maica Domnului mai aproape de el, precum copilul pe mama lui.

 

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

FINAL DE MARTIE

 BUCURIILE LUNII MARTIE

A trecut prima luna de primavara, o luna cu o vreme capricioasa, cu ploi si frig, dar si cu zile senine, insa o luna plina de proiecte, de bucurii.

-prima zi a lunii a adus si primele bucurii. Impreuna cu copiii de la Centrul Educational am lucrat martisoare si le-am daruit, aducand bucurie in sufletele enoriasilor de la biserica Sfântul Gheorghe Nou;

-Nici tinerii de la Centrul Educational nu s-au lasat mai prejos. Au proiecte care se desfasoara foarte bine: “pachetelul pentru copiii impartasiti”, “multumim Doamne pentru toate” (o prajitura pregatita de tineri si impartita duminica dupa Sfanta Liturghie tuturor enoriasilor). 

-Un nou proiect pentru enoriasii din parohie: “Seara de film”, realizat tot de tinerii de la Centrul Educational. Este un proiect mai greu, am intampinat ceva greutati, insa mergem in continuare si stim ca si acesta va fi un proiect frumos.

-Un alt proiect de care se ocupa tinerii de la Centrul Educational este Buletinul Parohial, astfel ca, la sfarsitul lunii, a fost distribuit numarul 4 al acestuia;

- In duminica premergatoare sarbatorii “Buneivestiri” copiii de la Centrul Educational au pregatit un mic moment de poezia cu numele “Slava Maicii Domnului”;

-am participat la hramul bisericii “Bunavestire” din Ploiesti;

-tot la inceput de luna, au fost cateva zile in care am fost bunica cu norma intreaga. Alexut a fost bolnavior si am stat trei zile cu nepotii. Nu cred ca este bucurie mai mare decat a fi bunica;

-am participat la Hramul “Sfintii 40 de mucenici” la biserica noastra;

-pentru bunicile din parohia unde lucrez cu copiii (si nu numai), am infiintat “Sezatoarea cu zambete”, unde ne intalnim, lucram si ne bucuram. Am povestit putin despre aceasta actiune aici.

-de la inceputul anului tot imi fac curaj sa conduc. Imi doresc, insa imi lipseste curajul. Daar…..in aceasta luna am condus putin.

-am reusit sa fac si parastas pentru bunicul “cu mustati” asa cum ii spunea fiica mea, adica pentru tatal tatalui meu;

-au trecut deja 6 luni de cand tanti Ica a trecut la cele vesnice, insa dorul de ea este foarte mare. Cred ca bunicuta noastra draga ne-a iubit cu toata fiinta ei, de nu imi pot alina dorul de ea. Aceasta luna a fost cu pomenire pentru ea;

-si nasa noastra de cununie, tot in aceasta luna a trecut la cele vesnice, cu multi ani in urma, asa ca am facut o pomenire si pentru sufletul ei;

-am mers si intr-un mic pelerinaj la manastirea Cernica si ne-am inchinat la moastele Sfantului Calinic;

-am reusit sa ne facem analizele care, Slava lui Dumnezeu, sunt in general bune. Alergia insa, este la cote maxime, de parca nici nu as avea tratament. La sotul meu deja colesterolul este mai mic, ceea ce ma bucura.

- am incheiat luna cu sfestanie.

Slava lui Dumnezeu pentru toate!

Despre Maica Domnului

 Ocrotitoarea celor care traiesc in feciorie (IX)

In anul 1930 la Coliba “Adomirea Maicii Domnului” de la Katunakia, a fost randuit bucatar la praznicul Adormirii Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu (15 august) si la parastasul ctitorilor monahul Paisie, caruia i s-a dat pestele pentru a gati mancarea.

Pestele abia daca ajungea la douazeci si cinci-treizeci de persoane. Din evlavie pentru Maica Domnului venisera multi parinti la praznic, pentru ca pe atunci Sfantul Munte avea multi calugari.

Batranul Paisie, cand a vazut ca pestele este putin si ca nu ajunge, s-a descurajat. Parintii ii spusesesra ca mancarea trebuie sa ajunga pentru o suta de frati.

Atunci parintele Paisie a spus:

-Ia spuneti-mi, parintilor, cum voi hrani atata lume? Ce sa le dau sa manance? Sunt eu, oare, Hristos ca sa inmultesc pestii? Parintilor, sa va mai spun ceva: la anul nu voi mai fi bucatar si nici la praznic nu o sa mai vin. “Aceasta nu o spunea de la sine, ci prin luminare de la Maica Domnului”.

Vazandu-i nelinistea, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu a binecuvantat pestii. Si astfel au mancat cu totii, s-au saturat, ba inca a mai ramas peste si pentru ziua urmatoare.

Cam la cincisprezece zile dupa praznic parintele Paisie a parasit cele pamantesti pentru cele ceresti.

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

Despre Maica Domnului

 Ocrotitoarea celor care traiesc in feciorie (VIII)

Era Duminica Orbului. Staretul Paisie de la Panaguda, care traia atunci la Chilia Sfintei Cruci care apartine Sfintei Manastiri Stavronichita (unde a vietuit intre anii 1968-1979), era bolnav la pat si istovit pe de o parte din cauza bolii, iar pe de alta parte datorita postului indelungat. S-a ridicat cu multa osteneala si a iesit in curtea chiliei putin mahnit, pentru ca avea nevoie de hrana intaritoare ca sa-si revina, iar el nu avea nimic de mancare.

In acea clipa s-a uitat spre mare si a vazut inaltandu-se spre cer ceva ca o pata, care se indrepta spre chilia sa. Peste putin timp a vazut o pasare mare ca un soim sau ca un vultur care tinea in gheare un peste mare. Cand a ajuns deasupra chiliei, i-a dat drumul pestelui, care a cazut in fata staretului si care inca se zbatea. Odinioara Dumnezeu i-a trimis lui Ilie cel flamand, hrana printr-un corb, iar acum l-a hranit pe Staret printr-un vultur. Acelasi Dumnezeu poarta de grija de copiii sai cei flamanzi, care sunt afierositi Lui si totdeauna Il au in minte pe Datatorul de hrana.

Atunci Staretul s-a indreptat spre bisericuta chiliei sale si dupa ce s-a rugat, deoarece se temea ca nu cumva aceasta intamplare sa fie de la diavol, a slavit si i-a multumit Maicii Domnului pentru grija pe care a avut-o pentru el, nevrednicul si smeritul. Apoi a iesit in curte, a luat pestele, l-a fiert si dupa ce l-a mancat, si-a mai recapatat puterile.

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

Despre Maica Domnului

 Ocrotitoarea celor care traiesc in feciorie (VII)

In timpul revolutiei grecesti, in Sfantul Munte au ramas putini calugari. Printre ei era si duhovnicul Neofit Karamanlis. In Schitul Kavscocalivia vietuiau atunci cativa monahi batrani pe care ii intarea duhovniceste prezenta staretului Neofit.

Maica Domnului a spus de multe ori unor vietuitori imbunatatiti ai Sfantului Munte ca va purta de grija de cei ce raman in Gradina ei si in fiecare zi Il slavesc pe Fiul ei. In acele vremuri grele Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu a intarit sufleteste prin mijlocirea staretului Neofit pe cei care sufereau cu rabdare tirania turcilor si necazurile pe care acestia le faceau tuturor monahilor.

Din pricina jafurilor savarsite de turci si a talhariilor pe care le faceau crestinii din Halkidiki (in acea vreme in Sfantul Munte se aflau cam cincizeci de mii de locuitori in Halkidiki), care mai inainte primisera faceri de bine de la monahi, parintii duceau lipsa chiar si de paine. Spaima tuturor era foametea.

Atunci parintele Neofit, luminat de Maica Domnului, i-a sfatuit pe parinti sa semene putinul grau de care izbutisera sa faca rost de la Karyes. Il cara in spate parintele Dionisie, unul dintre putinii monahi care mai ramasesera.

In fiecare an graul rodea exact atat cat era nevoie pentru paine. Aceasta minune a continuat pana la sfarsitul tulburarilor, cand au inceput sa soseasca vapoare cu grau. Din acel moment graul pe care il semanau parintii n-a mai crescut.

 

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

Despre Maica Domnului

 Ocrotitoarea celor care traiesc in feciorie (VI)

Batranul Hariton duhovnicul, pe cand vietuia in pustia Sfantului Vasilie din Sfantul Munte, a tuns in monahism pe un fost talhar din Tesalonic si l-a numit Nichita. Monahul Nichita tinea post aspru, multumindu-se cu orice primea ca milostenie.

Staretul Ioachim de la Kerasia ii ducea in mod regulat mancare. Odata l-a intreabat:

-Cum te descurci, parinte Nichita, fara rucodelie?

-Il slavesc pe Dumnezeu, i-a raspuns el si Ii multumesc din adancul inimii mele. Merg la manastire sa cer o paine si cand ma intorc la coliba mea, gasesc doua-trei trimise de Maica Domnului. Slavesc pe Dumnezeu si pe Maica Domnului care nu ma parasesc niciodata.

Pentru fostul talhar toate erau firesti si simple, si de aceea si harul lui Dumnezeu il cerceta in chip minunat.

Cand s-a imbolnavit grav si si-a pierdut puterile, ii slujeau bunii sai vecini, parintii din obstea staretului Damaschin cel din Creta. La sfarsitul vietii sale s-a umplut de paduchi care il mancau de viu. Parintii il curatau cu cutitul, insa nu apucau bine sa-i curete tot trupul, ca Maica Domnului, intr-un chip minunat, ii trimitea iarasi si mai multi. Se mirau toti cum de se intampla una ca aceasta si de ce. Atunci parintele Nichita le-a spus:

“In lume am fost talhar si am calcat toate poruncile lui Dumnezeu. Am rugat-o pe Maica Domnului sa-mi dea sa platesc pentru tot ceea ce am facut. Am spus :”Maica Domnului, de viu sa ma manance paduchii!”. Si iata ca ma mananca. Vad minunea care se face cu mine in fiecare zi. Domnul si Maica Domnului au ascultat rugaciunea mea, a pacatosului, cel vrednic de iad”.

Acesta care mai inainte a fost talhar, s-a invrednicit sa vada multe minuni si sa-i fie implinite cererile de catre Domnul si Nascatoarea de Dumnezeu. S-a invrednicit inca si sa manance paine trimisa din cer ce Maica Domnului. A adormit in Domnul in anul 1941. Cata dreptate are biserica cand canta:”Pocainta talharului Raiul a dobandit!”

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)