Despre Maica Domnului

 Ocrotitoarea Sfantului Munte (IV)

Pe parintele Abel l-a odraslit marea Rusie. S-a nascut langa raul Volga, in orasul Balahna. Domnul, cunoscand ca avea sa devina un vas ales al Duhului Sfant, “i-a descoperit degraba comoara Evangheliei si a scrierilor patristice, pe care le cerceta si care curand l-au facut sa vada si sa se incredinteze de minciuna, de desertaciunea si de grija nefolositoare a acestei lumi”. La varsta de douazeci de ani a lasat parintii si patria si impreuna cu un alt inchinator, Nikita, au pornit spre Sfantul Munte. Mai mult de patruzeci de ani – pana la moartea lor – si-au dus povara unul altuia.

Cand au ajuns in Constantinopol au vazut numai planset si nenorocire, iar sangele curgand pe drumuri si prin piete ca paraul. Grecii de aici le spuneau:

-Parintilor, de ce ati venit acum aici la noi? La voi nici mieii nu sunt junghiati asa cum ne junghie turcii pe noi. In Sfantul Munte nu puteti merge, deoarece nu exista corabii, iar pe uscat peste tot umbla talhari, iar in manastiri monahii locuiesc impreuna cu turctii.

Totusi in primavara anului 1821 cei doi au pornit spre Sfantul Munte. Pana sa ajunga la destinatie au suferit patimirile lui Iov, poate si mai mult. Bani nu aveau, hainele lor ajunsesera niste zdrente si adeseori ii prindeau talharii si ii bateau. Dumnezeu i-a incercat prin suferintele lor ca aurul in topitoare, pentru a deveni si mai stralucitori. Au mers mai mult de o luna pe jos pana ce au ajuns in Sfantul Munte, mancand verdeturi si dormind acolo unde ii apuca noaptea.

In Sfantul Munte au gasit chiliile daramate, manastirile goale, toacele aruncate si “oastea Imparatesei Cerurilor imprastiata in toate directiile”.

Muntele cel Sfant, patria familiei celei iubitoare de Dumnezeu, slava Ortodoxiei, lauda Fecioarei, locul renasterii a mii de suflete, era pustiu si plangea ca Rahila cea de demult cautandu-si fiii. Peste tot stapanea o tacere de mormant.

In Manastirea Iviron cei doi parinti s-au inchinat la icoana Maicii Domnului “Portarita” cu lacrimi de bucurie. Imparateasa cereasca a ramas la locul ei ca o santinela neadormita, pazindu-si mostenirea. Era “luminoasa si bucuroasa, impodobita cu aur, argint si pietre pretioase”.

Apoi cei doi straini au intrebat pe monahii din manastire:

-De ce nu ati ascuns-o pe Maica Domnului? Sau cel putin de ce nu ati luat  de pe icoana podoabele pretioase? Si cum se intampla ca turcii nu au rapit pana acum o astfel de valoare?

Atunci parintii manastirii le-au spus despre minunea ce se petrece in fiecare zi cu icoana Maicii Domnului:

-Unde sa o ascundem si de ce? Ea este ocrotitoarea intregului Sfant Munte. Ne cearta pentru pacatele noastre. Canonul nostru inca nu s-a terminat. Insa ea ne priveste bucuroasa si de aceea noi nadajduim ca va trece repede aceasta nenorocire. Ne intrebati de ce turcii nu au luat pana acum podoabele ei pretioase? Nu numai ca nu pot sa le ia, dar nici macar sa intre in biserica nu indraznesc. Iata minunea pe care o vedem in fiecare zi. Este al treilea an de cand turcii traiesc in manastire, dar nici unul nu a intrat in biserica ei. Cand se manie pe noi, atunci incep sa ne ceara aur, argint si vase sfinte. Noi insa le aratam sfanta icoana si le spunem: “Poftiti, la aceasta icoana exista mult aur, argint si pietre pretioase. Luati-le pe toate!”. Atunci aceia ne raspund: Noi nu ne putem apropia de ea, deoarece ne priveste cu manie”.

Vedeti, fratilor, minunea? Aceasta ne tine aici si ne intareste.

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

Jurnal de bunica

 Sejur la Sinaia

Daca saptamana premergatoare Sfintelor Pasti a fost dedicata Hramului Sfantului Calinic de la Cernica, saptamana Luminata am petrecut-o alaturi de nepoti. Au fost patru zile de plimbare si de veselie.

Prima parte a saptamanii am petrecut-o la Sinaia, unde, desi prognoza arata frig si ploaie, au fost trei zile minunate de primavara, care ne-au permis sa ne plimbam, sa ne jucam si chiar sa savuram inghetata cu bombonele.

In ziua in care am ajuns, cu totii eram rupti de foame, astfel ca ne-am cazat si l-am intrebat pe “prietenul” google unde se mananca cel mai bine in oras. Am ales restaurantul Opus Garden care era aproape si avea recenzii bune. Personalul foarte amabil, insa preparatele, din pacate, nu au excelat, avand in vedere preturile destul de mari.

Dupa ce am servit masa, am pornit la plimbare. Si, unde este cel mai bun loc de plimbare si joaca, decat parcul din centrul orasului.

A doua zi a inceput destul de matinal, pentru ca, atat Matei, cat si Alexandru, se trezesc foarte devreme. Deci, micul dejun si la joaca afara, pentru ca soarele straluceste si ne incalzeste cu razele lui.

Parcul parca ne astepta pe noi (cred ca ceilalti turisti abia se trezeau 😂😂), asa ca impreuna cu bunicul au facut exercitiile de inviorare, s-au plimbat cu trotinetele si, cand afara s-a incalzit am mers sa savuram inghetata.

Dupa un pranz copios si un somnic dulce, am pornit iar la plimbare. De data aceasta am mers pe aleea spre Castelul Peles. S-au uitat si au admirat pe la tarabe, iar la un moment dat Alex s-a indragostit de o jucarie pisica. Le-am luat la amandoi si au fost foarte incantati de ele. Din momentul in care le-am cumparat, aceste pisicute i-au insotit peste tot 😂😂.

Nu ne puteam retrage la pensiune fara sa savuram o noua inghetata cu bombonele si sa hranim porumbeii.

Ultima zi petrecuta la Sinaia a inceput la fel, dis de dimineata. De data aceasta, dupa servirea micului dejun, am strans bagajele, am eliberat camera si, inainte de a porni spre casa, ne-am plimbat putin prin oras si am savurat o ultima inghetata.

Au fost trei zile in care si eu si sotul am intinerit cu cel putin 15 ani.

Despre Maica Domnului

 Dumnezeiestile virtuti (V)

In insula Kefalonia, intre satele Troghianata si Demutandata, langa Argostoli, capitala insulei, se observa un fenomen minunat, care nu tine de domeniul imaginatiei, nici de cel al fenomenelor ciudate ale naturii care de multe ori ne uimeste.

Asadar, intre cele doua sate amintite mai sus, intr-un loc minunat,crestinii din evlavie fata de Maica Domnului, au zidit o bisericuta in cinstea ei. Poporul i-a dat bisericutei denumirea de “Maica Domnului cu crinii”, pentru ca de aceasta bisericuta este legata o minune care se repeta in fiecare an cu crinii albi si binemirositori ce sunt cunoscuti in insule sub denumirea de “crinii feciorelnici”. In ajunul marii sarbatori a Maicii Domnului, Buna-Vestire, crestinii aseaza in vaze inaintea icoanei facatoare de minuni acest fel de crini.

Odata cu trecerea timpului si datorita caldurii verii, crinii se usuca. Cand se apropie praznicul Adormirii Maicii Domnului (15 august), atunci intr-un chip minunat crinii inmuguresc si infloresc, cu toate ca tulpina ramane uscata si zbarcita.

In nord-estul aceleiasi insule exista satul Pastra. In acest sat se petrece aceeasi minune cu crinii feciorelnici. In curtea bisericii Adormirii Maicii Domnului si in jurul ei, femeile satului planteaza bulbi de crini feciorelnici. In luna mai, cand crinii incep sa infloreasca, femeile ii taie si, facand-i buchete, ii aseaza inaintea icoanei facatoare de minuni a Maicii Domnului. Dupa cateva zile crinii se ofilesc potrivit legilor firesti.

De la 1 august, cand incep Paraclisele Maicii Domnului, si pana la 15 august legile biologice se modifica si odata cu mutarea Maicii Domnului crinii morti invie, primind in ei “suflare de viata”. Si astfel, inaintea ochilor credinciosilor se petrece minunea cu crinii care revin la viata. Atunci parca vine primavara din nou. Dupa Sfanta Liturghie din ziua praznicului, preotul imparte credinciosilor acesti crini ca binecuvantare.

Acest fenomen nu se explica stiintific, ci numai prin credinta, desi ea este mica “cat un graunte de mustar”.

Istoria cu crinii si icoana Maicii Domnului este urmatoarea:

Cand Dodecanezul se afla sub ocupatia italiana, in aprilie 1943 o copila oarecare a luat niste crini si i-a pus in fata icoanei Maicii Domnului. Dupa cateva zile crinii s-au uscat. Au trecut saptamani si luni. Deodata crinii uscati, intr-un chip minunat au inceput sa faca boboci. Si aceasta mai ales in luna iulie. La 23 august, la noua zile dupa Adormirea Maicii Domnului, bobocii s-au deschis si au devenit crini intocmai cu cei din luna mai. De atunci, din anul 1943, aceasta minune se repta in fiecare an.

Un locuitor din Lipson scria: “In luna aprilie asezam crini inaintea icoanei. Cum este si firesc, ei se usuca cu totul, dar in chip cu totul inexplicabil, incep sa imboboceasca in luna iulie, iar la noua zile dupa Adormirea Maicii Domnului infloresc. Pentru noi, locuitorii din Lipson, ziua aceasta este vestitoare de bucurie”.

In insulele Ciclade se petrece ceva asemanator. In insula Andros, in satul Apikia, “fetele si femeile cultiva crinii Fecioarei,, “crinii sfinti ai Maicii Domnului”, asa cum sunt numiti”.

In ingrijesc cu multa migala ca sa se desfateze de minune. Si locul unde voiesc sa planteze crinii il aleg cu grija. Crinii ii uda cu apa curata si cu agheasma, cautand si ele sa fie “curate”. Astfel o cinstesc pe Maica Domnului, iar ea le rasplateste aceasta credinta a lor. Crinii infloresc in luna mai – de aceea li se mai zice si crini de mai – si fac niste flori micute care raspandesc o mireasma puternica “ce reprezinta curatia nepatata si binemirositoare a Pururea Fecioarei”.

Cand crinii sunt infloriti, femeile ii taie cu tot cu tulpina si ii duc in Biserica Maicii Domnului “Katasirtisa”, unde ii aseaza inaintea icoanei facatoare de minuni a Maicii Domnului care se afla acolo. Dupa cateva zile crinii se usuca, cum este si firesc, le cad frunzele si le ramane numai tuplina uscata si sensibila, care daca este atinsa cu mana se sfarama. Asadar, intr-o astfel de tulpina nu poate exista viata.

Atunci cand se apropie zilele Postului Maicii Domnului, crinii uscati incep sa prinda viata intr-un chip minunat. La 15 august, cand este hramul bisericii, crinii deja sunt infloriti si seamana cu niste margaritare mari, care raspandesc viata. Lucrul minunat este ca acestia “se pastreaza astfel infloriti pana in primavara anului urmator, cand sunt inlocuiti” cu crini noi. Acesti crini, care sunt asezati intre geam si icoana, stau putin aplecati de parca s-ar legana, netinand cont de legile greutatii si ale staticii. Cel care a creat legile naturii, in fiecare clipa le poate desfiinta cu Dreapta Sa cea atotputernica.

Uneori acesti crini minunati nu infloresc si atunci crestinii asteapta un semn rau. Atunci ei prevestesc nenorociri. In august 1940 ei nu au inflorit. Dupa doua luni Italia a declarat razboi Greciei.

 

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

Hram de suflet

 Hramul "Sfantul Calinic de la Cernica"

Am lasat sa treacă putin timp de la Hramul "Sfantul Calinic de la Cernica" pentru ca emoțiile sa se aseze, iar cuvintele sa fie cele potrivite.

Lucrez de șapte ani cu copiii de la Centrul Parohial, si stiu ca sunt minunati (nu numai ei, ci toti copiii, daca sunt ascultati si provocati, daca li se acorda incredere), iar de ceva mai putini ani, lucrez si cu tinerii. Cand am inceput activitatea cu ei, nimeni nu mi-a dat nici o șansă. Cuvintele pe care le auzeam in jurul meu erau: sunt amețiți, sunt in lumea lor, nu ii preocupa nimic, etc. Si nu este asa, dovada lucrurile minunate pe care le facem impreuna (despre unele dintre ele am reusit sa mai povestesc si pe blog).

Ei bine, ma doare foarte tare aceasta neîncredere fata de copii si tineri, lucru pe care il spun mereu. Ma doare ca nimeni nu ii lasa sa invete si alte lucruri care le vor fi de folos in viata. Sunt chiar multe parohii unde doamnele sau domnii spun: lasa ca facem noi, mhhh ei nu stiu, etc. Nu stiu, asa este, insa sunt dornici sa invete, dar nu are cine sa ii invete. Care sunt motivele? Ei bine, nu mai contează.

La o întâlnire cu părintele paroh si doamnele din Comitet, am spus iar off-ul meu si, atunci parintele mi-a pus intrebarea:

-Doamna Ioana, faceti un hram cu copiii si tinerii?

Răspunsul meu a fost promt: DA

Si abia asteptam sa ma întâlnesc cu ei si sa vedem, ce hram alegem din cele cinci ale parohiei. Nu a fost insa asa, pentru ca doamnele din Comitet au spus imediat: 

-Faceți hramul Sfantului Calinic.

Inițial am fost foarte necajita ca nu am putut alege, insa putin mai tarziu, mi-am dat seama de ce doamnele au hotărât asa in graba (hramul a fost chiar in ziua de Paste), dar am inteles cel mai important lucru: Sfantul Calinic de la Cernica a fost cel care a ales ca hramul lui sa fie organizat de copii si tineri. Nu noi l-am ales pe el, ci Sfantul ne-a ales pe noi. Si pot sa spun ca a fost lângă noi tot timpul. Minunile facute de Sfânt au fost la tot pasul. Cea mai importanta a fost aceea ca, in săptămâna premergătoare Pastelui, a fost vacanta, iar copiii si tinerii au venit si au facut pregătirile.

Copiiilor si tinerilor li s-au alaturat parinti si bunici.  Ni s-au alaturat prieteni si oameni de suflet. In mintea mea, hramul este al intregii comunitati, este o mica parte care contribuie la consolidarea relațiilor dintre oameni. Fiecare doreste sa participe cu ceva din puținul lui. Nu toți au banuti sa contribuie, insa un cozonac este binevenit, o lada de mere din gospodăria proprie este primita cu bucurie, un ajutor la înroșirea ouălelor sau la prăjirea șnițelelelor, sau orice mic ajutor, prin care fiecare doreste sa ii mulțumească Sfantului este binevenit. Totul a fost belșug si bucurie.

Ce a presupus pentru noi acest hram:

Slujba de seara a avut loc duminica dupa-amiaza, in ziua de Pasti, iar pentru buna desfășurare, dar si pentru agapa care a urmat a fost nevoie

- sa pregatim 60 pachete cu cateva produse alimentare;

-sa asiguram distribuirea lor dupa terminarea slujbei, dar si a unui pahar cu apa sau suc, a bucățelelor de artos binecuvantate, si a unei felii de pâine cu snitel;

-pregatirea preparatelor si servirea lor la agapa ce urmat dupa slujba si la care au participat preotii invitati, alaturi de enoriasi.

-seara s-a incheiat cu curățenie si pregatirea spatiului pentru agapa de a doua zi;

A doua zi de Paști, luni, a avut loc Sfanta Liturghie, iar pentru buna ei desfasurare, dar si pentru agapa ce a urmat a fost nevoie:

-sa pregatim coliva si sa o punem in caserole. O prietena draga sufletului meu, m-a rugat sa o las pe ea sa facă acest lucru, pentru ca Sfantul Calinic a ajutat-o si doreste sa ii mulțumească;

-sa pregatim pachetul cu cozonac si ou rosu?80 bucati) si sa le distribuim, impreuna cu un pahar de apa sau suc.

-dar si meniul pentru agapa de dupa Slujba.

Fotografiile atașate la aceasta lunga postare zic eu ca sunt mai grăitoare decât o mie de cuvinte.

Si, cu toate ca au muncit de zor, in Noaptea de Înviere, cei mai mari au fost la biserica si au participat la întreaga slujba.

Nu am sa uit niciodată emoția lor, cand veneau si spuneau: "Doamna, toata lumea spune ca a venit asa, pentru noi, dar ca nu mănâncă pentru ca sunt satui". Desi sufletul meu era greu văzând dezamăgirea lor, nu am lasat sa se vadă nimic si le-am raspuns: cei care nu pot servi vor primi de la noi caserole pentru a lua acasa.

Insa, Sfantul Calinic a facut o alta minune: toata lumea a servit tot din farfurii, spre marea bucurie a copiiilor. "Doamna, farfuriile sunt goale. Înseamnă ca le-a placut".

Si le-am raspuns: "Da, le-au placut pentru ca le-ati facut voi, cu multa dragoste si daruire".

Suntem convinși ca nu a fost un hram perfect, ca avem multe de invatat, insa a fost un hram al generațiilor, un hram al dragostei, prieteniei si bucuriei.

Biserica Sfântul Gheorghe Nou este ctitorie a lui Gheorghe Boldescu si, de multe ori parintele paroh spune ca "facem parte din familia Boldescu". Ei bine, pot spun ca acest hram a fost hramul "familiei Boldescu".

Vazand ajutorul primit de la Sfântul Calinic,  l-am rugat pe parinte sa facă demersurile pentru ca Centrul Educational sa ii poarte numele.  Si răspunsul dansului a fost: " In acte aceasta este denumirea Centrului".

Dau Slava Sfantului Calinic de la Cernica pentru ajutorul dat.

Despre Maica Domnului

 Dumnezeiestile virtuti (IV)

Sfantul Munte Athos, numit “Raiul Pururea-Fecioarei” (Sfantul Nicodim Aghioritul) a odraslit multe generatii de Cuviosi Parinti, care astazi sunt “florile sfintite la Raiului”, luptatori ai duhului, “urmatori ai dragostei dumnezeiesti”, car au parasit lumea cea desarta si traiesc in lumea adevarata a Ingerilor si Sfintilor, in Sfantul Munte. Acestia sunt Mucenicii lui Hristos din vremurile noasttre, departati cu trupul de lumea aceasta si morti cu sufletul pentru ea.

O astfel de floare duhovniceasca a Sfantului Munte, impodobita cu aleasa harisma a ascultarii, a fost Cuviosul Agapie cel bun si pasnic, “lucratorul cel vrednic al dragostei dumnezeiesti”. Acesta a apartinut obstei monahale din manastirea Vatoped si s-a linistit o vreme in Schitul Colciu, de unde a fost luat rob de agareni. Acestia l-au vandut unui turc, la care a stat zece ani. Dupa ce a slujit turcului cu credinciosie, asa cum ii poruncea constiinta sa monahala, a fost slobozit prin minune de catre Maica Domnului, care i-a vazut marea lui dorinta de a se intoarce in Gradina ei ca sa se nevoiasca si sa-si sfarseasca viata sa acolo.

Atunci cand staretul sau l-a vazut in manastire, l-a certat cu asprime pentru ca fugise pe ascuns de la stapanul sau, care platise bani ca sa-l cumpere. Apoi i-a spus ca este dator sa se intoarca la cel care avea stapanire peste el. Atunci Cuviosul Agapie s-a intors indata la stapanaul sau, pentru ca era lucrator al dumnezeiestii si desavarsitei ascultari, “al ascultarii care nu rusineaza si al smereniei urmatoare lui Dumnezeu” (Sfantul Ioan Scararul). O intreaga viata traita in ascultare si in taierea voii proprii l-a dus la dobandirea desavarsitei nepatimiri, a dragostei dumnezeiesti si a nerautatii, facand din el un Inger pamantesc.

Dupa ce Cuviosul s-a intors la stapanul sau, a inceput sa-l slujeasca iarasi ca si la inceput cu marime de suflet si cu credinta. Insa viata lui pilduitoare si vrednica de lauda l-a miscat sufleteste pe turc si pe cei doi fii ai lui, care au inceput sa intrebe despre tainele credintei in Hristos, pe care o vedeau savarsind minuni in viata Cuviosului. Si astfel au venit in Sfantul Munte, dar nu au mai plecat, ci s-au botezat, iar mai tarziu s-au facut monahi.

Astfel a iconomisit Maica Domnului, incat prin intoarcerea Cuviosului Agapie la stapanul sau, a slobozit din robia satanei pe tatal si pe cei doi copii ai sai si i-a bagat “iarasi in Rai”.

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

Despre Maica Domnului

 Dumnezeiestile virtuti (III)

Iscusitul dascal al vietii sfinte, celei intocmai cu cea a Ingerilor, sihastrul de la Katuniakia, ieromonahul Efrem povesteste:

“In Manastirea Iviron s-a intamplat urmatorul fapt:

In aceasta manastire era un mirean care cara lemne din padure pentru nevoile parintilor. Odata un ieromonah i-a spus:

-Domnule Nicolae, adu-mi si mie cateva lemne de foc.

-Iti voi aduce. Cate vrei?

-Vreo zece sarcini.

Cand le-a adus, ieromonahul i-a spus:

-Adu-le mai apropae!

-Parinte, animalul nu poate sa treaca pe acolo pentru ca este prapastie. Se teme.

-Iti poruncesc sa le aduci mai aproape! a spus ieromonahul enervat.

Dupa ce s-au certat, ieromonahul i-a spus mireanului:

-Neiertat sa fii!

-Si tu sa fii neiertat, a spus mireanul si a luat catarul si a plecat.

Atunci ieromonahul, dupa ce s-a linistit, si-a spus in sinea sa: “Acum, ce-i de facut? Mai poti merge sa liturghisesti? Nu. Maine, insa, cand va veni carausul, ii voi pune metanie sa ma ierte. Dar daca il vor instiinta de acasa sa mearga in sat pentru vreo treaba urgenta, atunci unde sa-l mai gasesc?”

Intre timp se innoptase si, dupa cum se stie, portile manastirilor se inchid odata cu asfintitul soarelui.

“Ce-i de facut? Ne-am afurisit unul pe altul. Maica Domnului, lumineaza-ma ce sa fac?”

Atunci ieromonahul a cazut la rugaciune ca sa-l lumineze Maica Domnului ce sa faca. Si luminarea nu a intarziat sa vina. A aprins felinarul si iesind pe poarta mica a manastirii, s-a indreptat spre munte, unde era casa muncitorilor. Dupa ce a mers multa vreme noaptea prin padure a ajuns la casa.

-Buna seara!

-Bine ai venit, Parinte!

-Binecuvantatule, iata ne-am certat pentru niste lemne. Iarta-ma!

-Dumnezeu sa te ierte, Parinte! Si Sfintita Ta iarta-ma si pe mine!

-Dumnezeu sa te ierte si pe tine!

Si astfel ieromonahul s-a intors la manastire si a doua zi a slujit Sfanta Liturghie”.

Inaltatoarea smerenie a induplecat-o pe Maica Domnului sa savarseasca o minune.

 

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

Intalnire intre generatii

 Bucurie daruita, bucurie primita

Faptul ca atat parintii cat si socrii sunt in varsta, ca sora mea locuieste la o distanta relativ mare de noi, ca fiecare are probleme si greutati, iar timpul pare sa nu mai ajunga, a facut ca in ultimii cativa ani (destul de multi zic eu), sa nu mai reusim sa fim impreuna in zilele de sarbatoare, asa cum obisnuiam. Anul acesta insa, sorelina mea si-a propus sa vina cu intreaga familie la parinti in prima sambata dupa Sfintele Pasti. Atunci am dat si eu “alarma” si adunarea la copii si socri si, in frumoasa zi de sambata, curtea parintilor s-a umplut.

Alaturi de noi, la aceasta minunata intalnire a fost si Doamne-Doamne, pentru ca, desi prognoza era cu 100% ploaie, a fost o zi minunata, cu soare bland si fara vant, o zi de primavara care arata bucuria din sufletele noastre. 

Noi locuind mai aproape de parinti, am ajuns la ei dimineata devreme, numai bine sa ii ajutam sa pregateasca totul. Ni s-a alaturat si unchiul nostru, astfel ca, impreuna totul a mers ca pe roate.

După ce totul a fost pregatit, pana cand au sosit toti, am adunat cateva flori de păpădie (atat am mai gasit), pe care le-am si pus la fiert.

Putin mai tarziu au sosit “ajutoarele” noastre, micutii nepotei, dragii bunici dragi.

Micilor bucatari li s-au adăugat si ceilalti.

Si, la ora pranzului, curtea s-a umplut si a rasunat de glasuri vesele, de bucuria revederii, de emotii la cei batrani ca au mai apucat o zi in care sa fim toti alaturi de ei. Ce frumos este cand masa este plina si bogata, iar in jurul ei sunt patru generatii: parinti, copii, nepoti, stranepoti.

Dupa ce burtici au fost linistite, fiecare s-a bucurat il felul lui: unii au jucat fotbal, altii s-au urcat in copaci sau sus, in patulul bunicilor,

Sau, pur si simplu, s-au relaxat la un "pahar de vorba".

Fiecare a venit cu gandul ca va sta putin si se va intoarce acasa, la treburi si rutina zilnica, insa toate planurile au fost anulate, pentru ca foarte greu ne-am despartit unii de altii.

La final, am stabilit cu sorelina sa mai incercam o astfel de intalnire si la vara sau toamna, sa ne bucuram de parinti, atat cat Dumnezeu ii mai lasa pe acest pamant. Vom vedea daca si reusim.

Dam Slava lui Dumnezeu pentru ca parintii si socrii inca sunt alaturi de noi si ne mai putem bucura de ei.