Maica Domnului intareste
neputintele noastre (VII)
Cuviosul
Eftimie, noul mucenic al lui Hristos, s-a nascut in satul Dimitriana. Mama lui,
atunci cand era gata sa nasca, avea niste dureri foarte mari, de aceea s-a
rugat Domnului: “Stapane, Hristoase al meu, pentru rugaciunile Sfantului
Elefterie, slobozeste-ma pe mine, roaba ta, iar copilul ce se va naste il voi
numi Elefterie!”. Indata dupa rugaciune ea a nascut un baietel, pe care la
botez l-au numit Elefterie. Atunci cand acesta a crescut mare, a vizitat
Constantinopolul, Odessa si Bucurestiul. Acolo a devenit prietenul celui care
mai intai s-a lepadat de credinta, iar apoi a devenit Cuviosul Mucenic Acachie.
In
Bucuresti a cunoscut un ambasador turc, la care a ramas si pe care il slujea.
Acestia s-au mutat mai tarziu impreuna cu Elefterie in Sumban, unde a fost
slujitorul lui Rais-efendi Galipi. Traind langa acesta s-a lepadat de credinta
crestineasca, a devenit musulman si dupa trei zile a primit taierea-imprejur,
astfel a primit pecetea lui Antihrist.
Dar
in acele dureri infricosatoare ale taierii-imprejur si-a amintit de credinta
lui stramoseasca si plangea cu amar ca fiul risipitor si ca Petru.
Dupa
patru luni de zile a venit pe ascuns la Adrianopolis. S-a oprit in fata bisericii
mitropolitane si plangea cu lacrimi amare. Mitropolitul de atunci si Patriarhul
Mucenic de mai tarziu, Chiril, a trimis pe epitropul sau sa afle cine era cel
care cerea ajutor si haine crestinesti, pe care sa le schimbe cu cele turcesti.
Cand epitropul a auzit povestea lui Elefterie, fie din frica, fie din barbarie,
l-a alungat cu strigate salbatice. Elefterie, plin de frica, a alergat la Maica
celor indurerati, la Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, zicand: “Maica
Domnului, toti ma alunga. Tu insa sa nu te intorci de la zidirea Fiului tau. Maica
Domnului fa-te mie chezasuitoare catre Fiul Tau, de Care eu m-am lepadat! Da-mi
mana de ajutor si primeste lacrimile si pocainta pacatosilor si scoate-ma din adancul
pierzarii acesteia!”.
Dupa
aceasta a venit la Constantinopol si dupa zece zile de la venirea lui a fost
intarit de Maica Domnului ca sa poata pleca in Sfantul Munte si sa
marturiseasca credinta lui in Hristos si sa primeasca moartea muceniceasca
pentru numele Domnului.
Cu
o barca mica a trecut in partile Galatei si a intrat in ambasada rusa. Atunci a
strigat: “Slava lui Hristos Dumnezeu, Care m-a scos din iad si din adancurile
mortii!”.
Furnctionarii
de la ambasada Rusiei au ramas uimiti, cand l-au vazut pe Elefterie cu haine
turcesti, deoarece stiau ca mai inainte era crestin. Cand au aflat ceea ce i se
intamplase, i-au dat haine crestinesti si l-au imbarcat pe o corabie. Si tot cu
ajutorul Maicii Domnului a ajuns la Manastirea Marea Lavra din Sfantul Munte.
Acolo
si-a marturisit pacatul sau la Patriarhul Ecumenic de atunci, Grigorie, primind
iertarea pacatelor, iar dupa patruzeci de zile, dupa multa rugaciune, post si multe
nevointe duhovnicesti, a fost uns cu Sfantul Mir devenind iarasi crestin
ortodox.
Apoi,
dupa putin timp a plecat cu binecuvantarea unor stareti la Constantinopol,
pentru a marturisi pe Hristos. Dupa opt zile s-a intalnit cu sase slujitori ai
lui Rais-efendi, care, desi in cunosteau, acum nu l-au mai recunoscut, “dupa
judecatile” pe care le cunoaste Domnul. Mai era nevoie, precum se vede, de timp
pentru curatarea pacatului sau.
S-a
intors in Sfantul Munte, in Schitul Cinstitului Inaintemergator de la
Manastirea Iviru, unde s-a daruit unei aspre nevointe trupesti si sufletesti,
facand privegheri, metanii, varsand lacrimi si cerand cu multa tanguire de la
Dumnezeu iertarea pacatului sau, a lepadarii lui. Prin aceasta nevointa a venit
inlauntrul sau dumnezeiasca schimbare si a devenit schimonah cu numele Eftimie.
A cerut din nou binecuvantare de la batranii din manastire ca sa marturiseasca
in locul lepadarii de sale de Hristos si sa spele acest pacat cu sangele sau, sfintind
astfel acel loc.
Cand
a sosit clipa plecarii, a luat binecuvantare, a sarutat icoana facatoare de
minuni a Maicii Domnului “Portarita” si a rugat-o sa il intareasca pe calea
muceniciei sale.
Pe
19 februarie 1814 a plecat impreuna cu insotitorul sau, staretul Grigorie, care
urma sa il intareasca in nevointa sa si sa fie martorul muceniciei sale.
Au
ajuns la un mic catun numit Galata, de pe tarmul marii, langa Constantinopol.
Acolo, la Biserica Sfantului Ioan si la cea a Maicii Domnului faceau in
repetate randuri Sfantul Maslu, ii impartaseau pe credinciosi si apoi mergeau
cu totii si se inchinau la icoane facatoare de minuni. In Sambata lui Lazar
s-au impartasit din nou, iar in Duminica Floriilor au liturghisit in Biserica
Cinstitului Inaintemergator din Hios si au luat stalpari.
Dupa
Sfanta Liturghie, Cuviosul Eftimie s-a dezbracat de hainele monahicesti si s-a
imbracat iarasi cu cele turcesti. S-a indreptat apoi spre tribunalul turcesc si
s-a infatisat inaintea vizirului Rusut-Pasa si a slujitorul lui. Acolo, tinand
intr-o mana o cruce, iar in cealalta stalparile, le-a spus cu barbatie si cu
indrazneala:
-Eu,
ighemoane, am fost crestin din mosi-stramosi si iata semnele crestinilor – si i-a
aratat crucea pe care o tinea in mana si stalparile pe care le luase dimineata
din biserica-, iar hainele pe care le port mi le-ati dat voi si de aceea le
calc in picioare ca semn ca religia voastra este fara de Dumnezeu.
Dupa
ce a spus acestea, si-a scos turbanul de pe cap, l-a aruncat jos si a inceput
sa il calce in picioare, dand anatemei pe Mohamed si numindu-l inselator,
antihrist si altele asemenea.
Vizirul
a ramas uimit de curajul si indrazneala acestui tanar de douazeci de ani. Dupa multe
chinuiri si intemnitari, vizirul a poruncit sa-i taie capul, lucru pe care
Parintele Eftimie l-a primit cu bucurie si cu psalmodii.
A
fost dus la locul muceniciei, purtand in maini semnele biruintei, crucea si
stalparile. Acolo s-a intors catre rasarit, s-a rugat, a sarutat crucea si a
ingenuncheat bucuros. Calaul l-a lovit cu iataganul, dar a taiat numai putin
din ceafa.
-Loveste
puternic! A strigat Sfantul.
Dar
nici urmatoarea lovitura de iatagan nu i-a taiat capul. Atunci calaul l-a
apucat de par, i-a dat capul pe spate si l-a taiat ca pe o oaie. Tot astfel
profetise si Sfantul. Era ziua de 22 martie a anului 1814, Duminica Floriilor,
ceasul al saselea din zi.
Batranul
Grigorie, insotitorul Sfantului, cand a aflat de la un om, pe care il trimisese
la locul martiriului, cele petrecute la moartea Cuviosului, s-a bucurat si a
slavit pe Dumnezeu si pe Maica Domnului.
Dupa
trei zile a cumparat de la turci trupul Sfantului. I-a luat in maini capul, l-a
sarutat cu lacrimi si i-a vorbit cum vorbeste parintele copilului sau. Atunci Sfantul
a deschis ochii, l-a privit pe staret si pe crestinii ce erau adunati acolo,
dupa care i-a inchis. Iar din trupul sau a curs sange cald timp de trei zile.
(Patericul
Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)
