Dimineti cu Dumnezeu

 Sensul mantuirii in Biserica Primara

Potrivit parintelui protopop George Metallinos, decanul Facultatii de Teologie din Atena: “pentru noi, ortodocsii, indumnezeirea, unirea noastra cu Dumnezeu, este telul unic si absolut al vietii in Hristos, astfel incat-prin participarea sa la energiile necreate ale lui Dumnezeu – omul poate deveni, prin harul Domnului, ceea ce este Dumnezeu prin natura Lui (fara inceput si fara sfarsit). In crestinism, acesta este sensul termenului de “mantuire”.

In calitate de crestini, stim ca mantuirea este un proces neintrerupt, continuu, la care suntem chemati sa participam. Suntem indemnati sa ne caim, “caci s-a apropiat Imparatia cerurilor” (Matei 4, 17). Sfantul Apostol Pavel subliniaza acest indemn hristic atunci cand ne invata sa lucram la mantuirea noastra cu “frica si cutremur, caci Dumnezeu este Cel; ce lucreaza intru voi si ca sa voiti si ca sa savarsiti, dupa a Lui bunavointa” (Filipeni 2, 12-13).

Credinta noastra este un dar de la Dumnezeu, care nu depinde de ceea ce putem noi face. Procesul de mantuire se intinde pe intreaga durata a vietii si ne cere sa cooperam cu harul dumnezeiesc pentru a fi transformati de Duhul Sfant si in cele din urma sfintiti. Daca dorim sa traim alaturi de Dumnezeu in vesnicie, trebuie sa aiba loc o transformare inlauntrul nostru.

Singurul obiectiv al Bisericii este mantuirea tuturor oamenilor; drept aceea, sa ne unim cu Hristos, pentru ca El ne va transforma in sfinti, pregatindu-ne pentru viata vesnica. Procesul mantuirii este un proces treptat, de o viata, prin care crestinul devine din ce in ce mai asemenator cu Hristos. Acest proces incepe atunci cand ne insusim viata Lui si ne apropiem din ce in ce mai mult de comuniunea cu El, cu ajutorul Harului Duhului Sfant.

Indumnezeirea (theosis) trece dincolo de stadiul unei simple restaurari a starii de dinaintea caderii in pacat a oamenilor. Intrucat Hristos a unit in persoana Lui natura dumnezeiasca cu natura omeneasca, ne este acum posibil si noua sa experiem o apropiere mult mai mare de El decat cea experiata la inceputurile creatiei de Adam si Eva in gradina Raiului. Teologii ortodocsi merg mai departe si afima ca Hristos S-ar fi intrupat chiar daca Adam si Eva n-ar fi cazut niciodata in pacat. El S-ar fi intrupat pentru ca noi, oamenii, sa ne putem apropia cat mai mult de Dumnezeu.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

MFC-VERDE

 Lacul cu nuferi  - Băile Olănești 

sursa foto: arhiva personala

Miercurea fara cuvinte este găzduită de Carmen, pe blogul ei "Intre vis si realitate".

Dimineti cu Dumnezeu

 Credinta fara fapte este moarta

Desi nu putem dobandi viata vesnica prin faptele noastre bune decat daca ni le inlesneste Hristos, pentru ca nimeni nu poate face binele decat cu puterea Lui, sa tinem seama de faptul ca, fara fapte bune, credinta este moarta. E necesara o transformare launtrica pentru a intra in Imparatia cerurilor, ceea ce inseamna ca trebuie sa conlucram cu Domnul la mantuirea noastra.

Vestea buna este ca Dumnezeu ne pune la dispozitie mijloacele prin care sa putem avea o viata activa, o viata marcata de fapte bune care sa ne duca la sfintenie. Hristos a facut ce trebuia El sa faca, iar noua ni se cere sa conlucram cu Duhul Sfant, Care ne da harul necesar transformarii noastre launtrice.

Aceasta transformare are loc in inima, deoarece “inima nu este doar un organ fiziologic, ci centrul duhovnicesc al fiintei omenesti, omul creat dupa chipul lui Dumnezeu, cel mai adanc si adevarat eu, sau templul launtric in care se poate intra numai prin jertfa si moarte, in care se savarseste misterul unirii dintre dumnezeiesc si omenesc”.

Mijloacele prin care transformarea aceasta poate avea loc sunt conferite de Dumnezeu prin Biserica Sa. Spovedindu-ne si impartasindu-ne adesea, vom beneficia de merindele necesare pentru a efectua calatoria spre inima Domnului nostru si pentru a dobandi asemanarea cu El – primind astfel vrednicia de a trai alaturi de El in veci.

 

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Dimineti cu Dumnezeu

 Credinciosi, dar fara iubire

Faptul ca Biserica Ortodoxa detine plinatatea adevarului este un lucru recunoscut, dar, cu toate acestea, din cauza slabiciunii noastre, a credinciosilor, acest adevar evident este adeseori invizibil pentru ceilalti oameni. Slabiciunea noastra si pacatele noastre, atat ale clerului ortodox, cat si ale laicatului, ne impiedica sa ne demonstram iubirea si bucuria care ne-ar putea face credinta atragatoare pentru cei din afara ei.

Cand lumea viziteaza pentru prima data o biserica ortodoxa, daca asista la o slujba frumoasa intr-un interior intim, mistic, dar nu sunt primiti cu caldura de credinciosi, vor pleca gandindu-se ca aceasta credinta, credinta noastra, nu are nici un impact sufletesc. O slujire impresionanta, o teologie sublima – toate acestea nu valoreaza nimic daca nu ne determina sa-i iubim pe ceilalti oameni.

Slujbe religioase somptuoase se pot desfasura pe orice scena de teatru ca reconstituiri ale unor momente care tin de ritualurile crestine stravechi, completate cu costume deosebit de frumoase si decoruri autentice. Cu toate acestea, astfel de ritualuri nu sunt nimic altceva decat forme exterioare lipsite de sens, daca noi, ortodocsii, nu vom face nici un efort sa-L lasam pe Hristos sa ne schimbe asezarea sufleteasca si sa devenim un popor sfant.

Numai atunci cand il vom invita pe Dumnezeu sa ne transforme in poporul Lui cel sfant, vor deveni slujbele noastre religioase si bisericile noastre irezistibile pentru ceilalti oameni, care vor incepe, cu ajutorul harului dumnezeiesc, sa-L caute si ei pe Hristos Domnul.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Jurnal de bunici

 

Cea mai delicioasa pizza

Daca sambata ne-am plimbat, ieri am fost doar la biserica unde am participat la Sfanta Liturghie, iar prichindeii s-au impartasit. Acasa ne-am jucat, ne-am uitat la desene, iar seara si-au dorit sa faca pizza.

Am tot cautat idei si cea mai buna a fost "Pizza turnata” de pe blogul “Bucate aromate”.

Cu reteta langa noi, am pornit la treaba:

Am cantarit,

 

Amestecat,

 

Asezat in tava,

Pregatit umplutura

Copt si degustat.

Dar, pentru ca asteptarea este grea, au mai "gatit" cu "contimente " multe😀😀😀

 

Dimineti cu Dumnezeu

 Razboiul impotriva poftelor trupesti

Spre deosebire de religia gnostica-maniheista – care propovaduieste separarea dintre suflet si trup, accentuandu-se faptul ca lumea corporala, fizica, este o lume rea, malefica si trebuie biruita -, crestinismul istoric vorbeste despre unitatea dintre trup si suflet, dar si despre transformarea lumii fizice si reinnoirea ei in Hristos Domnul. Aceasta inseamna ca noi, crestinii ortodocsi, in aceeasi masura in care avem grija de suflet, trebuie sa ne ingrijim si de trup.

Trupul este pasibil de ispita, intrucat ispitele sunt adanc inradacinate in mintea omului. Noi, crestinii, stim ca nu avem niciodata voie sa ne jucam cu ispitele, pentru ca asta ar insemna deja o cadere in pacat. Astfel, crestinii ortodocsi care iau mantuirea in serios nu participa la petreceri cu dansuri lascive, seducatoare, nici nu se angajeaza in flirturi, intrucat, departe de a fi un sport, flirtul este un joc foarte periculos.

Ispitele ne pot controla vointa atunci cand ne hranim de bunavoie cu ganduri si idei trupesti legate de anumite lucruri pe care le-am vazut sau le-am auzit. E mult mai lesne sa adaugam o ispita la inceput, in momentul aparitiei ei, decat sa ne luptam cu o idee de seductie care s-a cuibarit deja in gandurile noastre. Cei ce doresc sa preintampine un potential jaf al locuintei lor, o talharie, fac toate eforturile pentru a-l impiedica in primul rand pe talhar sa aiba acces la intrarea in acea locuinta.

Multi oameni au convingerea ca necesitatile sexuale sunt atat de puternice, incat este imposibil sa le poti rezista. Asta se intampla in situatia in care ne-am obisnuit sa le cedam, pregetand sa folosim instrumentele pe care ni le ofera Biserica pentru a ne supune trupul vointei. Daca vom respecta posturile, in special in zilele de miercuri si vineri, daca vom manca cantitati moderate de mancare, daca ne vom feri de bauturile alcoolice si de droguri, vom face in mod cert un mare pas inainte in lupta cu poftele trupesti. Sa nu uitati ca un trup sanatos contribuie in mod substantial la sanatatea sufletului.

Sa asezam la inima povata Sfantului Efrem Sirul: “Ganditi-va la cele bune pentru a nu va gandi la cele rele”. De asemenea, aveti grija sa nu va petreceti timpul liber cu persoane ale caror glume si povestioare va pot aseza ganduri pacatoase in minte. Feriti-va de “tovarasiile rele”, intrucat ele “strica obiceiurile bune”. (v.I Corinteni 15,33).

 

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Jurnal de bunici

 Distracție la maxim 

Ieri a fost o zi de toamna frumoasa, iar noi și prichindeii am profitat din plin de ea. Dupa micul dejun am pornit la drum, fiecare fiind preocupat de activitatea lui:

Matei si Alex au desenat

Bunica a tricotat

Iar bunicul a condus.

La Domeniul Cantacuzino de la Floresti a avut loc cea de-a VIII-a ediție a Velocrosului Castanilor, in cadrul caruia au avut loc competiții de Duatlon (alergare+bicicleta+alergare) la care au participat copii cu vârste cuprinse de la 3 la 13 ani, dar si adulți. Matei si Alex au fost foarte entuziasmați de concursurile celor mici, dupa care au participat la ateliere dedicate copiilor, jucandu-se sau modeland plastilina.

La plecare Alex a admirat "cau maie" si magalusii.

De la Domeniul Cantacuzino am plecat la Homoraciu, la "Ferma vietii", unde am alergat, am urmărit copiii care pregăteau gogosi, dar ne-am si "pus in scena" povestea "Cei trei purcelusi", bunicul fiind lupul fioros. Motiv de veselie si chitaiala. Atrași de celelalte lor, au venit si alți copii sa "lupte" împotriva lupului cel rau.

La final am savurat o gogoasa facuta de copii

Ziua s-a incheiat cu urmărirea unui film de desene animat: "Oliver si prietenii lui".

Dimineti cu Dumnezeu

 Cunoasteti-va cu adevarat

Toti suntem inconjurati de persoane fictive, inventate de scenaristi de film, de agenti publicitari sau chiar de noi insine. Nestiind care este firea noastra cea adevarata, in calitate de fii ai lui Dumnezeu, continuam sa traim ca niste personaje fictive, fara sa constientizam telurile carora le suntem meniti – cele alese de Dumnezeu pentru noi. Atunci cand vom inceta de a ne mai bizui pe propria noastra bunatate si de a ne mai amagi cu gandul ca nu avem nevoie de Dumnezeu, vom fi in stare sa ne concentram intreaga atentie asupra descoperirii adevaratului nostru eu.

In limba greaca, sensul originar al termenului “ipocrit” era “actor” (hypocrites). Necunoasterea propriei firi reprezinta cauza pentru care atat de multi dintre noi traim ca si cum am fi actori pe o scena; in rest, daca am fi cinstiti cu noi insine, ne-ar fi frica de ce am putea vedea inlauntrul nostru. Adevarata cunoastere de sine are loc atunci cand suntem dispusi sa-L lasam pe Hristos sa intre in viata noastra. Continuand sa traim confortabil in spatele unei masti autoamagitoare, vom fi multumiti sa ne ducem viata intr-o lume trupeasca si sa consideram ca fericirea se compune din distractii si petreceri, acumularea de averi si bogatii, placeri fizice, mancare si bautura, achizitionare de vile elegante, imbracaminte luxoasa si sofisticata.

Ajungem sa gandim ca un agent de publicitate de la Hollywood, pentru care confectionarea de masti cat mai ingenioase este o preocupare esentiala. Pe de alta parte, ne e teama ca nu vom mai fi interesanti daca ne vom manifesta religiozitatea in mod deschis, fara sa intelegem ca nu austeritarea fortata si lipsurile materiale ne vor apropia de Dumnezeu, ci supunerea fata de Iisus Hristos si dragostea pentru El sunt cele ce ne vor conferi libertatea de a fi noi insine, cei adevarati. Aceasta cale noua spre adevarata noastra fire ne va umple de o bucurie negraita si de o pace statornica a inimii.

 (Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Dimineti cu Dumnezeu

 Sa inlocuim indoiala si neincrederea cu credinta

In Sfintele Evanghelii, citim ca Sfantul Apostol Toma le-a spus celorlalti ucenici ca el nu poate crede ca Domnul a inviat din morti daca nu va vedea semnul cuielor “in mainile Lui” si daca nu va pune mana “in coasta Lui”. Cand Iisus apare in mijlocul lor si-l invita pe Toma sa-I atinga ranile, acesta rosteste pe loc cutremuratoarele cuvinte care exprima marturisirea lui de credinta: Domnul meu si Dumnezeul meu! – fara sa mai doreasca sa se apropie si sa-L atinga pe Hristos (Ioan 20, 27-29).

Inlocuirea neincrederii, a indoielii, cu credinta incepe cu dorinta de a fi credincios. Trebuie sa dorim aceasta, caci dorinta de a fi credincios invita harul lui Dumnezeu sa se reverse asupra noastra; disponibilitatea noastra de a dori sa credem este inceputul credintei. Credinta este un dar de la Dumnezeu, iar disponibilitatea noastra de a primi acest dar reprezinta inceputul unei vieti care va fi transformata intru totul de Dumnezeul Cel viu, Parintele luminilor.

Nimeni dintre cei care vor sa cante la pian sau sa joace golf nu-si va atinge telul fara eforturi. Credinta, daca dorim sa ne sustina sufleteste si sa dea sens vietii noastre, va ramane in stare latenta daca vom refuza sa facem eforturi pentru a o mentine. Ea ne va ramane in suflet doar daca ne vom stradui sa ajungem la Dumnezeu, sa-I marturisim indoielile noastra si sa-L invitam sa Se salasuiasca in inima noastra.

Pentru aceea spune Cuviosul Pavle de la manastirea din Sinai: “La urma urmei, daca tragem linie dedesubtul tuturor lucrurilor, credinta este o functie a vointei – trebuie sa vrei sa crezi. Persoana care nu vrea sa creada nu va crede niciodata nici daca-L va vedea pe Dumnezeu”.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Dimineti cu Dumnezeu

 Cand milostenia devine prilej de trambitare de sine

Hrana este o problema care intereseaza majoritatea oamenilor, deoarece ea umple adeseori un gol launtric, devenind un fel de alinare pentru omul contemporan, confruntat zilnic cu o multime de tensiuni si dificultati ce tin de lumea noastra moderna. Insa hrana nu este singura dependenta care-i poate stapani pe crestini. Nevoia de afectiune si aprobare poate deveni si ea o forma de dependenta; mai mult decat atat, ea poate chiar inlocui o relatie plina de satisfactii duhovnicesti cu Dumnezeu.

A-i sluji pe altii, de exemplu, in munca de voluntariat depusa in scopuri caritabile, poate fi un mod de a cauta aprobarea oamenilor, care ne va face sa ne simtim mai bine, parandu-ni-se ca ne aflam la un nivel duhovnicesc superior. Slujind astfel, vom ajunge sa-L inlocuim pe Dumnezeu cu activitatea de caritate pe care o prestam, trambitandu-ne de fapt pe noi insine ca pe niste faptuitori ai binelui si ai unor numeroase acte de milostenie vrednice de lauda.

Desigur, aceasta nu inseamna ca trebuie sa incetam de a-i ajuta pe cei nevoiasi – doar stim bine ca Hristos Insusi ne indeamna sa avem grija de cei neputinciosi si sarmani. Se cuvine insa ca faptele noastre de milostenie sa se intemeieze pe dragostea de Dumnezeu si de aproapele, nu pe dragostea de sine si pe marirea cea desarta.

Pentru a evita sa cadem in pacatul mandriei, al maririi desarte, trebuie sa ne asumam o stare de pocainta neincetata. Imediat ce observam ca mandria s-a cuibarit in noi si vrea sa iasa la suprafata, sa ne caim fara intarziere. Sa fim intotdeauna siguri ca Hristos se afla la temelia actelor noastre de caritate, nu laudele sau parecierile primite de la oameni. Sa vorbim deschis si sincer cu parintele nostru duhovnic despre aceasta capcana in care putem cadea – capcana mandriei, a parerii de sine – si sa ne anihilam orgoliile inainte de a le da prilejul sa ne domine ele.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

 pe noi.