Dimineti cu Dumnezeu

 Sa inlocuim indoiala si neincrederea cu credinta

In Sfintele Evanghelii, citim ca Sfantul Apostol Toma le-a spus celorlalti ucenici ca el nu poate crede ca Domnul a inviat din morti daca nu va vedea semnul cuielor “in mainile Lui” si daca nu va pune mana “in coasta Lui”. Cand Iisus apare in mijlocul lor si-l invita pe Toma sa-I atinga ranile, acesta rosteste pe loc cutremuratoarele cuvinte care exprima marturisirea lui de credinta: Domnul meu si Dumnezeul meu! – fara sa mai doreasca sa se apropie si sa-L atinga pe Hristos (Ioan 20, 27-29).

Inlocuirea neincrederii, a indoielii, cu credinta incepe cu dorinta de a fi credincios. Trebuie sa dorim aceasta, caci dorinta de a fi credincios invita harul lui Dumnezeu sa se reverse asupra noastra; disponibilitatea noastra de a dori sa credem este inceputul credintei. Credinta este un dar de la Dumnezeu, iar disponibilitatea noastra de a primi acest dar reprezinta inceputul unei vieti care va fi transformata intru totul de Dumnezeul Cel viu, Parintele luminilor.

Nimeni dintre cei care vor sa cante la pian sau sa joace golf nu-si va atinge telul fara eforturi. Credinta, daca dorim sa ne sustina sufleteste si sa dea sens vietii noastre, va ramane in stare latenta daca vom refuza sa facem eforturi pentru a o mentine. Ea ne va ramane in suflet doar daca ne vom stradui sa ajungem la Dumnezeu, sa-I marturisim indoielile noastra si sa-L invitam sa Se salasuiasca in inima noastra.

Pentru aceea spune Cuviosul Pavle de la manastirea din Sinai: “La urma urmei, daca tragem linie dedesubtul tuturor lucrurilor, credinta este o functie a vointei – trebuie sa vrei sa crezi. Persoana care nu vrea sa creada nu va crede niciodata nici daca-L va vedea pe Dumnezeu”.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Dimineti cu Dumnezeu

 Cand milostenia devine prilej de trambitare de sine

Hrana este o problema care intereseaza majoritatea oamenilor, deoarece ea umple adeseori un gol launtric, devenind un fel de alinare pentru omul contemporan, confruntat zilnic cu o multime de tensiuni si dificultati ce tin de lumea noastra moderna. Insa hrana nu este singura dependenta care-i poate stapani pe crestini. Nevoia de afectiune si aprobare poate deveni si ea o forma de dependenta; mai mult decat atat, ea poate chiar inlocui o relatie plina de satisfactii duhovnicesti cu Dumnezeu.

A-i sluji pe altii, de exemplu, in munca de voluntariat depusa in scopuri caritabile, poate fi un mod de a cauta aprobarea oamenilor, care ne va face sa ne simtim mai bine, parandu-ni-se ca ne aflam la un nivel duhovnicesc superior. Slujind astfel, vom ajunge sa-L inlocuim pe Dumnezeu cu activitatea de caritate pe care o prestam, trambitandu-ne de fapt pe noi insine ca pe niste faptuitori ai binelui si ai unor numeroase acte de milostenie vrednice de lauda.

Desigur, aceasta nu inseamna ca trebuie sa incetam de a-i ajuta pe cei nevoiasi – doar stim bine ca Hristos Insusi ne indeamna sa avem grija de cei neputinciosi si sarmani. Se cuvine insa ca faptele noastre de milostenie sa se intemeieze pe dragostea de Dumnezeu si de aproapele, nu pe dragostea de sine si pe marirea cea desarta.

Pentru a evita sa cadem in pacatul mandriei, al maririi desarte, trebuie sa ne asumam o stare de pocainta neincetata. Imediat ce observam ca mandria s-a cuibarit in noi si vrea sa iasa la suprafata, sa ne caim fara intarziere. Sa fim intotdeauna siguri ca Hristos se afla la temelia actelor noastre de caritate, nu laudele sau parecierile primite de la oameni. Sa vorbim deschis si sincer cu parintele nostru duhovnic despre aceasta capcana in care putem cadea – capcana mandriei, a parerii de sine – si sa ne anihilam orgoliile inainte de a le da prilejul sa ne domine ele.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

 pe noi.

Maini de Mestesugar

 Un vis implinit – Asociatia “Maini de Mestesugar”

 Mie si sotului meu ne plac copiii, de fapt iubim copiii si, timp de sapte ani de zile am facut voluntariat la Centrul Educational Sfantul Gheorghe Nou din Ploiesti. In toata aceasta perioada, cu binecuvantarea parintelui paroh, am condus acest centru si am facut o multime de lucruri minunate impreuna cu copiii si tinerii. Despre o parte dintre ele am reusit sa povestesc aici si aici.

Activitatile noastre au devenit cunoscute si am fost invitati (eu si sotul) sa facem ateliere si cu alti copii in diferite locatii. Nu se putea acest lucru fara un cadru juridic corespunzator, astfel ca asa a aparut Asociatia “Maini de mestesugar”, o asociatie care isi doreste sa le arate copiiilor cat de frumoasa este viata dincolo de ecranul telefonului si al tabletei, care sa le arate cat de priceputi pot fi si cat de multe lucruri pot face "doua manute dibace”.

Ni s-a propus o colaborare doar cu parohia Sfantul Gheorghe Nou, insa nu am dorit acest lucru, am dorit sa dam curs si altor invitatii, sa lucram si cu alti copii. Ca urmare a acestei decizii pe care am luat-o, am fost nevoiti sa renuntam la activitatea de la aceasta parohie si sa mergem pe noul drum.

Atat noi, cat si copiii si tinerii am fost foarte necajiti ca trebuie sa ne despartim, mai ales ca aveam multe proiecte pentru perioada urmatoare. Numai ca mesajele primite de la ei si de la parinti, dorinta tuturor de a merge mai departe alaturi de mine si de sotul meu, a facut sa regandim totul, iar acum suntem din nou impreuna.

Totodata, am primit invitatie sa facem ateliere la Biserica Sfantul Vasile. Impreuna cu parintele care se ocupa de activitatile cu copiii am stabilit ca vom face doua ateliere: unul de bratari ale prieteniei si unul de cusaturi pe etamina alternativ cu atelier gastronomic. Fiind la inceput, nu am crezut ca vor veni mai mult de 3-4 copii, insa am ramas uimita cand, la primul atelier au fost 10 copilasi, iar la cel de-al doilea au venit 13 copilasi. Au fost doua seri in care copiii mi-au transmis emotiile si bucuria lor, doua seri minunate.

Primul atelier

Al doilea atelier

Suntem la inceput, totul este altfel, este nou, aria de activitati este mult mai larga, ne simtim usor coplesiti si avem emotii mari.

Inca nu am reusit sa avem o pagina de facebook, nici o pagina proprie (un site), nu avem deocamdata un loc unde sa ne adunam si sa lucram (cu cei avansati), dar avem voluntari, avem tineri dornici sa transmita tot ceea ce au invatat, tineri care doresc sa ducem la bun sfarsit proiectele deja incepute. Avem copii inimosi pe care ii cunoastem de mult timp, dar avem si copii dornici sa lucreze alaturi de noi si asta ne da putere sa depasim obstacolele.

Incet-incet lucrurile se vor aseza si vom reusi, cu ajutorul lui Dumnezeu si al Maicii Sale, dar si al Sfantului Ierarh Nicolae (ocrotitorul Asociatiei), sa facem multe lucruri interesante, sa cunoastem copii minunati.

Dimineti cu Dumnezeu

 Timpul petrecut in familie

Intalnirile familiale care au loc cu regularitate, unde fiecare membru al familiei are prilejul de a discuta despre ce-l preocupa si unde atmosfera este marcata de afectiune, sinceritate si incredere, ne ajuta sa cream si sa mentinem o stare de optimism, siguranta si ocrotire pentru toti. Desigur, e normal ca parintii sa se mai si certe uneori, dar discutiile in contradictoriu si certurile nu trebuie sa aiba loc niciodata in prezenta copiiilor. Ei au nevoie sa se simta in siguranta.

Baietii au nevoie sa-i vada pe tatii lor ca pe icoane ale lui Hristos in familia lor, reflectand imaginea biblica a sotului si tatalui. De dragul copiiilor, barbatii trebuie sa fie pilde in viata de rugaciune si in participarea la slujbele religioase. Statistic vorbind, copiii ai caror tati merg regulat la biserica vor fi si ei buni bisericani cand vor fi adulti. Tatii sa nu lase educatia duhovniceasca a copiilor in grija mamelor, pentru ca, in fata lui Dumnezeu, ei, tatii, vor fi raspunzatori pentru aceasta latura a vietii copiiilor lor.

Prin exemplul lor personal, se cuvine ca barbatii sa-si invete copiii sa fie de ajutor in gospodarie, pentru ca, intr-o epoca in care amandoi parintii lucreaza, avand cateodata chiar cate doua servicii fiecare, pentru a acoperi cheltuielile curente, munca unei femei nu se mai poate reduce doar la activitatile casnice. Nu mai e cazul sa se astepte nimeni ca o sotie si o mama sa vina acasa de la serviciu si sa se ocupe de gospodarie de una singura.

Copiilor e bine sa li se acorde o mica suma de bani saptamanal sau lunar, potrivit cu varsta lor, ca sa invete astfel sa gestioneze banii. Porunca biblica de a-I da lui Dumnezeu o zecime din venitul nostru anual nu este aproape niciodata transmisa credinciosilor din Bisericile Ortodoxe in zilele noastre; e bine de stiut si ca preotii primesc salarii foarte mici, motiv pentru care e necesar ca parohiile sa organizeze festivaluri si concursuri cu scopul de a colecta bani pentru intretinerea bisericilor. Daca noi refuzam sa dam zeciuala cuvenita Domnului, inseamna ca Il furam pe El. Copiii care dau la biserica a zecea parte din banii lor vor fi cei care, inaintand in varsta, vor achita regulat zeciuala.

Daca veti incepe sa puneti in practica aceste sugestii, Dumnezeu va va darui o familie crestina iubitoare, iar copiii dumneavoastra vor creste armonios si echilibrati, cunoscand invataturile biblice si promovand principiile moralitatii crestine. Mai tarziu, nepotii dumneavoastra vor creste si ei in acelasi mod, iar dumneavoastra veti fi cei mai binecuvantati bunici din lume!

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

MFC-BOGATIE

 TOAMNA-MERE

sursa foto: arhiva personala

Miercurea fara cuvinte este găzduită de Carmen, pe blogul ei "Intre vis si realitate".

Dimineti cu Dumnezeu

 Cum sa cream un mediu ambiant crestin acasa

Crearea unui camin crestin incepe cu asezarea icoanelor intr-un colt al uneia dintre incaperi. Acest colt luminos va fi centrul “bisericii” de acasa, unde se vor ruga membrii familiei care locuieste acolo – reprezentand, in acelasi timp, felul in care familia respectiva va declara oaspetilor ca locuinta lor este o locuinta crestina, iar Capul familiei este Hristos. Sotul fiind un fel de preot domestic (o parte din preotia comuna tuturor crestinilor), este deosebit de important ca el sa-i adune pe toti membrii familiei la rugaciune. Se cuvine ca fiecare membru al familiei sa aiba icoana sfantului sau protector sau a sfintei sale protectoare. S-a pastrat o minunata practica din timpurile stravechi, aceea de a se reprezenta chipurile sfintilor protectori ai tuturor membrilor unei familii in aceeasi icoana.

Familiile ar trebui sa incerce sa ia cina impreuna in fiecare seara, dar nu cu televizorul deschis, pentru ca, in timpul cinei, parintii sa aiba posibilitatea sa comunice cu copiii, sa vorbeasca despre activitatile lor scolare sau despre cele legate de serviciu, daca este cazul. Ocupatiile adiacente ale fiecarui membru al familiei ingreuneaza comunicarea, si de aceea trebuie sa ne straduim sa fim impreuna macar la cina, cat de des ne este cu putinta. Sa nu uitam de binecuvantarea bucatelor, efectuata de unul dintre cei doi parinti, care va face semnul crucii asupra mancarurilor cu degetele apropiate, asa cum le tinem cand ne inchinam. Daca vom binecuvanta in mod constant mancarea acasa, desigur vom proceda la fel si atunci cand vom lua masa de pranz la scoala sau la restaurant.

Televizorul sau Internetul, folosite in exces, tulbura mult viata de familie. Sa nu le ingaduiti acestor uzurpatori sa-I ia locul lui Hristos in casa dumneavoastra! Obisnuintele rele sunt greu de depasit, drept care la inceput va fi dificil sa inlocuim aceste forme de distractie cu timpul petrecut impreuna in conversatie, dar este un lucru absolut necesar pentru a pune baze solide caminului nostru crestin.

Paziti-va caminul de materiale de lectura nepotrivite pentru o familie de crestini adevarati si nu permiteti nimanui sa vi le aduca “in dar”. Aveti grija ca muzica pe care o ascultati acasa sa fie de buna calitate, ziditoare din punct e vedere duhovnicesc. Ganditi-va mereu: “Daca preotul nostru ar fi prezent la noi acasa, i-ar placea ce muzica ascultam si ce fel de conversatii purtam intre noi?” – iar daca raspunsul va fi negativ, renuntati la ele.

 (Dimineti cu Dumnezeu-parintele Trifon)

Dimineti cu Dumnezeu

 Confruntarea cu dezamăgirile

Uneori ne descoperim atat de prinși in ceea ce dorim sa realizam sau credem noi ca ne trebuie, incat ne pierdem curajul atunci cand suntem confruntați cu pierderi sau dezamăgiri de orice fel. Suntem atat de preocupati si absorbiți de atingerea telurilor pe care ni le-am propus, incat nu reusim sa ni le îndeplinim, in primul rand fiindcă nici măcar n-am încercat sa înțelegem care sunt de fapt planurile lui Dumnezeu pentru noi.

Uneori ne bizuim atat de mult pe noi înșine, incat ajungem sa fim teribili de nemultumiti si deceptionati daca nu ni se întâmplă ce am planificat. Si atunci dam vina pe Dumnezeu.  Aceasta înseamnă ca a sosit momentul sa-L rugam pe El sa preia conducerea, sa lasam lucrurile in voia Lui si sa continuam sa ne străduim, prin rugaciune si răbdare, sa induram încercările si neîmplinirile care, cu timpul, ne vor face mai puternici si mai credincioși. Dupa o vreme, vom fi mai stăpâni pe situație, talentele cu care ne-a înzestrat Dumnezeu  vor da roade si vom obține rezultatele indelung așteptate. 

In Evrei 10, 35-36 citim doua versete incurajatoare: "Nu lepadati dar increderea voastra, care are mare răsplătite. Căci aveti nevoie de răbdare ca, dupa ce ati facut voia lui Dumnezeu, sa puteți dobândi ce v-a fost fagaduit". 

Iar in Romani 8, 28 ni se aminteste" Si stim ca Dumnezeu toate le lucrează spre binele celor ce iubesc pe Dumnezeu, celor care sunt chemați dupa voia Lui!"

(Dimineti cu Dumnezeu - părintele Trifon)

Dimineti cu Dumnezeu

 Politica nu ne poate aduce Imparatia cerurilor

Sfintele Evanghelii cer crestinilor sa vesteasca lumii sosirea Imparatiei cerurilor nu pe calea ideologiei politice, ci prin transformarea sinelui fiecarui crestin in parte. Aceasta procunca de vestire a Imparatiei nu inseamna ca trebuie sa ramanem neutri fata de ce este rau in lume; este vorba despre o recunostere a faptului ca Biserica nu-si poate implini menirea decat punandu-se la dispozitia tuturor. Biserica trebuie sa respinga orice incercare de distorsionare sau diminuare a prezentei Domnului Hristos Cel rastignit in centrul ei. El, Hristos Domnul cel Rastignit, este slava Bisericii. Sfantul Ioan Gura de Aur spunea: “Daca nu-L poti descoperi pe Hristos in cersetorul de la usa bisericii, nu-L vei afla nici in Sfantul Potir”.

Ortodoxia intruchipeaza frumusetea, in timp ce extremismul politic distruge frumusetea, poezia, arta si orice sensibilitate artistica. In timp ce Biserica este intruchiparea esentei frumusetii, extremismul politic pustieste frumusetea. Pe de alta parte, Biserica nu trebuie sa cedeze nici unei ideologii politice, intrucat ea trebuie sa fie mereu de partea celor mai saraci si mai neajutorati oameni din societate. Daca ea se va alatura uneia sau alteia din taberele politice, va fi in pericol de a fi absorbita de ideologiile lumesti, care-i vor umbri desavarsirea cereasca. Pentru a-si implini menirea sa biblica de a ni-L darui pe Iisus Hristos, Mantuitorul lumii, si pentru a prospera, Biserica nu are nevoie de nici o forma de guvernamant – nici de democratie, nici de socialism, nici de monarhie.

Proclamarea Imparatiei lui Dumnezeu in lume nu poate fi infaptuita nici de o miscare politica, nici de forta armelor, ci numai prin preschimbarea inimilor oamenilor de pretutindeni. Imparatia Domnului va prinde radacini in lume, iar pacea si dreptatea vor domni pretutindeni atunci cand Hristos va imparati in inimile oamenilor. Intunericul lumii acesteia nu va fi risipit de nici o miscare politica. Doar Lumina lui Hristos il va putea birui.

 (Dimineti cu Dumnezeu-parintele Trifon)

Dimineti cu Dumnezeu

 A fi ortodox intr-o lume neortodoxa

In aceasta societate pluralista in care traim, multi ortodocsi au in familiile lor persoane care nu impartasesc credinta ortodoxa. Uneori acesti membri ai familiei nu sunt nici macar crestini practicanti, asa ca ortodocsii trebuie sa faca eforturi mari pentru a pastra in familiile lor traditiile si practicile credintei ortodoxe. Perioada Postului Pastilor este deosebit de dificila din acest punct de vedere, fiindca, in timp ce ortodocsii mananca mancaruri de post, ceilalti membri ai familiei consuma oua, carne si lactate. Pana si rugaciunile dinaintea meselor sunt anevoioase si greu de spus in fata comesenilor din familie care nu-s ortodocsi. Ce sa mai zicem de programul de familie in diminetile de duminica, atunci cand unii membri ai familiei vor sa mearga la piata, iar noi, ortodocsii, avem nevoie sa mergem la biserica, sa participam al Sfanta Liturghie!

Dificultatea de a fi devotat fata de credinta ta sporeste atunci cand membrii familiei au sentimente antireligioase. Am avut un unchi a carui ostilitate fata de religie era atat de puternica, incat le interzicea matusii mele si verilor mei sa mearga la biserica. Chiar si in fata unei atitudini dictatoriale, exista totusi multi crestini ortodocsi care se lupta din greu sa-si traiasca credinta intr-un mediu care le obstructioneaza viata duhovniceasca. De pilda, numerosi sefi sau directori nu le permit angajatilor lor crestini ortodocsi sa-si ia liber in zilele cand sunt sarbatori religioase, nici la praznicele mari, cum ar fi ziua Naterii Mantuitorului Hristos.

Cand Il purtam pe Hristos in suflet, ne trebuie sa le permitem celorlalti sa ne impiedice de a ne practica credinta. Desi nu este necesar sa-i confruntam in mod direct cu importanta credintei noastre, e bine totusi sa ne amintim exemplul primilor crestini, care erau atat de daruiti credintei si lui Hristos, incat preferau sa sufere martiriul mai degaba decat sa-si renege credinta sau sa-si compromita convingerile crestine.

 (Dimineti cu Dumnezeu-parintele Trifon)

Dimineti cu Dumnezeu

 Inteligenta emotionala

A-i critica pe ceilalti nu este o trasatura de caracter specifica unui crestin ortodox, deoarece a critica felul de a fi al altora sau felul in care isi traiesc credinta este un semn ca noi avem o credinta superficiala. Sfintenia presupune a fi desavarsit, iar desavarsirea depinde de cat de plina ne este inima de prezenta lui Hristos, in care vom afla Imparatia cerurilor. Daca insa locasul credintei noastre nu este inima, ci intelectul – iar credinta noastra salasuieste pe taramul rationamentelor si al inlantuirii judecatilor conceptuale -, atunci vom fi mult mai inclinati sa-i judecam pe ceilalti oameni.

Inteligenta emotionala este capacitatea de a fi sensibil fata de sentimentele altora si fata de punctele lor de vedere. Ea ne ajuta sa evitam a rani sentimentele altor persoane si sa fim deschisi fata de ceea ce poarta ei in sufletul lor. Prin intermediul acestui tip de inteligenta, invatam sa ne gestionam relatiile interpersonale in mod judicios si empatic, in acelasi timp.

Ortodoxia ne deschide posibilitati adeseori blocate in alte traditii crestine, deoarece imaginea Bisericii ca spital al sufletelor ne inlesneste perceperea celorlalti si a noastra drept unii care avem nevoie de vindecare sufleteasca, iar aceasta nu poate avea loc decat in ruma unei relatii centrate pe Domnul Dumnezeul nostru, Care ne iubeste.

Daca altii sunt atei sau credinciosi, budisti sau musulmani, liberali sau conservatori, nu inseamna ca reprezinta vreo amenintare pentru noi, din moment ce ne percepem pe noi insine si pe toti ceilalti ca niste pacienti care trebuie sa fie vindecati de bolile sufletesti. Fiind crestini ortodocsi, avem darul de a-I vedea pe toti, chiar pe cei necredinciosi, drept frati ai lui Hristos, prin Care cosmosul a luat fiinta. Stim ca El doreste ca toti sa venim la cunostina adevarului si sa fim mantuiti. Drept aceea, ii iubim pe toti pentru ca Mantuitorul Hristos ii iubeste pe toti – si pe ei, si pe noi.

Inteligenta emotionala ne ajuta sa lucram impreuna pentru binele comun, sa vedem lucrurile prin prisma celorlalti oameni si sa le dorim tot binele din lume. De asemenea, ne ajuta chiar sa promovam mesajul mantuitor al Sfintelor Evanghelii, deoarece nu ne mai preocupa doar propria persoana, ci ne preocupa ca si altii sa simta iubirea lui Dumnezeu. Unii pot avea experienta iubirii lui Dumnezeu ca o consecinta a empatiei noastre fata de ei, manifestate in felul in care interactionam cu ei, demonstrandu-le respectul nostru fata de trairile si convingerile lor.

 (Dimineti cu Dumnezeu-parintele Trifon)