Despre Maica Domnului

Ocrotitoarea celor care traiesc in feciorie (I)

Pe vremea imparatilor bizantini se afla intr-un loc pustiu o manastire afierosita Maicii Domnului, pe care monahii de acolo o slaveau neincetat. Acestia erau saraci, dar foarte evlaviosi. De aceea crestinii si imparatii le trimiteau daruri. Au venit, insa, vremuri grele cand popoarele barbare i-au biruit pe crestini si au ocupat astfel si manastirea. In aceste vremuri nici macar imparatii nu mai puteau sa ajute manastirea cu danii.

Monahii de acolo, pentru ca nu mai aveau cele necesare traiului, se gandeau sa-si paraseasca manastirea. Dar inainte de aceasta, s-au hotarat sa savarseasca pentru ultima data Sfanta Liturghie, pentru a se impartasi cu Preacuratele Taine, dupa care sa-si ceara iertare unul de la altul si sa plece apoi fiecare unde voieste.

Dupa ce s-au adunat in biserica, au inceput sa cante. Din ochii lor curgeau siroaie de lacrimi ce udau pardoseala bisericii, iar din piepturile lor ieseau suspine adanci. Pe toti ii framanta acelasi gand: “Cum vor putea oare sa se desparta de manastirea lor?”.

La Sfanta Liturghie, cand au ajuns la imnul cantat de Inger “Cuvine-se cu adevarat”, au auzit zgomote si lovituri in magazia de alimente. Atunci trapezarul a alergat la magazie si – o, minunile tale Preasfanta Stapana! – a gasit-o plina de grau, iar vasele erau pline de vin, de untdelemn si de alte alimente necesare traiului. Aceasta minune a Maicii Domnului le-a pricinuit o bucurie de negrait monahilor, care au strigat cu glas mare: “Slava Tie Dumnezeule! Iti multumim, Doamne ca nu ne-ai parasit pe noi nevrednicii, care ne rugam Tie, ci ai trimis mila Ta din inaltimea slavei Tale!”. Apoi au multumit Maicii Domnului facand priveghere de toata noaptea si laudand marele si slavitul ei nume.

Atat de multe erau alimentele, incat le-au ajuns pentru multi ani. De atunci nu au mai fost lipsiti de cele trebuincioase, ci de fiecare data cand aveau nevoie de ceva, le trimitea Maica Domnului cea mult milostiva.

 

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

Despre Maica Domnului

 Vicleniile diavolilor (X)

Sfantul Leontie, Patriarhul Ierusalimului, care a trait in secolul al XII-lea, avea un ucenic cu numele Antonie care a fost luptat o data de diavolul hulei. Acest razboi era foarte infricosator, deoarece hula era indreptata impotriva Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu, iar frica acestui pacat il tulbura mult pe Antonie. Dar atunci cand a marturisit aceasta hula Cuviosului Leontie, cerand ajutorul lui, acesta i-a raspuns urmatoarele cuvinte: “Ai curaj, fiul meu, si nu te teme! Lasa cainele sa latre si spune-i: “Taci, blestematule! Nu mai striga, pentru ca nu este cu putinta sa hulesc pe cea care este singura nadejde a mantuirii mele. Nici nu pot sa nu o slavesc si sa nu o cintesc cum se cuvine pe Stapana si Doamna mea!”.

Cu aceste arme l-a inarmat Cuviosul Leontie pe ucenicul sau, Antonie, impotriva dracului hulei.

Dar acel ticalos nu a incetat sa-l tulbure pe Antonie, ci dimpotriva s-a ridicat asupra lui cu si mai multa manie. Numai atunci cand mergea impreuna cu ceilalti frati la slujba bisericii, Antonie scapa de acel razboi, gasind astfel putina usurare. Dar cand intra in chilia sa, vrajmasul il lupta si mai crancen, iar el nu gasea alta scapare decat la Cuviosul Leontie si la sfaturile lui. Acest razboi a tinut mult timp.

Odata, Antonie iesind din biserica nu s-a mai dus la chilia sa, ci biruit fiind de frica, a alergat la chilia Cuviosului si i-a spus iarasi gandurile care-l tulburau.

Sfantul Leontie l-a sfatuit din nou sa nu bage in seama acele ganduri, ci sa la alunge cu cuvinte dispretuitoare. Dar Antonie i-a spus: “Nu voi iesi din chilia ta, parinte, daca nu ma vei usura de aceasta ispita a vrajmasului! Caci unde sa ma duc? La chilia mea? Dar in ea se adaposteste ispititorul!”.

Atunci Cuviosul, vazand ca din pricina fricii Antonie nici nu mai putea sa intre in chilia sa, s-a ridicat de pe scaunul pe care statea si ducandu-se in paraclisul pe care il avea in chilia lui, a rugat pe Dumnezeu si pe Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu sa-l ajute pe fratele. Apoi, apucand mana lui Antonie si punand-o pe grumazul sau, ii spuse: “Acest pacat, fiule, sa fie asupra mea. Iar daca te va razboi iarasi vrajmasul, spune-i: “Pentru rugaciunile smeritului si pacatosului Leontie, te am, vrajmasule al adevarului, ca pe un caine ticalos si necurat”.

Astfel fiind invatat si inarmat, Antonie a pus metanie Cuviosului si a iesit din chilia lui. Mergand pe drum a simtit ca razboiul incetase, ca si cand nu ar fi avut niciodata ganduri de hula. Numai ca in acea noapte a auzit niste voci care il ocarau pe Cuviosul Leontie, iar pe el il infricoasu spunandu-i: “Bine ai facut ca ai alergat la Leontie si ai nadajduit in el, caci altfel sa fi vazut tu ce-ai fi patit!”. (Monahul Teodosie Constantinopolitanul).

 (Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

O altfel de intalnire

 Șezătoare cu zambete

Dintre toate proiectele tinerilor, cel numit "Bucurie in parohie-intalnire cu doamne " , m-au dus in anii copilariei si mi-au adus aminte de o perioada pe care o credeam uitata. Copil fiind, am crescut la tara, la bunici. Insa, a fost o perioada,  nu mai stiu daca scurta sau nu, nu mai stiu nici motivele, in care a văzut de mine o vecina ce locuia la o distanta de 2-3 case: coana Mărioara (Dumnezeu să o odihneasca). Ma ducea tatăl meu adormita, iar dansa ma lua si ma aseza in pat. Cearșafuri albe, scrobite si un miros divin. Cand ma trezeam, serveam micul dejun intr-o bucatarie mare si de o curățenie impecabilă, timp in care coana Mărioara imi spunea povesti. Doamne, ce dar al povestirii avea.

Dar, ceea ce imi plăcea cel mai mult erau întâlnirile cu prietenele ei. In fiecare zi, erau trei sau patru doamne, care veneau si serveau cafeaua impreuna. Cafea care, obligatoriu,  era însoțită de fursecuri ce se topeau in gura, dar si alte prajituri delicioase. Ei bine, cat serveau cafeaua, fiecare lucra cate ceva si vorbeau continuu. 

In acea frumoasa bucatarie, mai retras, dupa usa, era si un mic divan. Acolo era locul meu, de unde ascultam poveștile doamnelor si cum puneau ele tara la cale.

Pornind de la aceasta amintire, mi-a venit ideea de a face la Centrul Copiilor si o întâlnire a doamnelor, o șezătoare pe care am numit-o "Șezătoare cu zambete". Am invitat cateva doamne si am petrecut doua ore minunate, care au trecut ca o clipita. Nici nu ne-am dat seama. Eu una, am avut mari emoții, pentru ca a fost ceva nou, insa la plecare toate doamnele au spus ca revin cu drag.

De ce Șezătoare cu zambete? Pentru ca toate participantele sunt vesele, sunt optimiste si trăiesc viata din plin  cu bucurie.

Abia astept următoarea întâlnire si sper sa ni se alăture cat mai multe persoane. 

Despre Maica Domnului

 Vicleniile diavolilor (IX)

Pe la anul 700 d.H. traia in Atena un crestin, intelept in stiinta, dar si mai intelept in lucrarea virtutilor, care se numea Eghidios. Dupa moartea parintilor sai, si-a impartit averea la saraci si a plecat la Ierusalim. Acolo s-a salasuit in adancul pustiei si se nevoia cu multa asprime intr-o pestera care se afla langa un izvor. Manca verdeturi nefierte si se ruga neincetat lui Dumnezeu, Care l-a invrednicit de multe harisme, printre care si cea a proorociei.

Langa sihastria lui se afla o cetate, in care traia un invatator. Acestuia, diavolul ii semanase in minte gandul necredintei: “Cum poate ca Maica Domnului, dupa ce L-a nascut pe Mantuitorul, sa fie in acelasi timp, si maica si fecioara?”. Acest gand il chinuia atat de mult, incat nu se putea linistit deloc.

Cand a auzit despre acest sihastru Eghidios ca are Harul lui Dumnezeu, dar si intelepciunea omeneasca, a plecat spre pestera lui pentru a-i spune gandul care-l chinuia, nadajduind ca il va izbavi de aceasta hula. Asadar, cand invatatorul se afla inca pe drumul ce ducea la sihastrie, Cuviosul a iesit in intampinarea lui, caci fusese instiintat de dumnezeiescul Har despre venirea lui si despre pricina pentru care il cerceta. Dupa ce invatatorul i-a facut metanie, Cuviosul nu i-a raspuns, ci a lovit cu toiagul sau o stanca si a strigat cu glas mare: “Fecioara mai inainte de nastere!”. Si indata pe acea stanca a rasarit un crin minunat ce raspandea o mireasma cereasca. Apoi Cuviosul a lovit a doua oara si a spus: “Fecioara intru nastere!”. Si un al doilea crin, la fel cu cel dintai, a rasarit pe acea stanca. Iar cand a lovit a treia oara in stanca si a spus: “Fecioara a ramas si dupa nastere!” indata a rasarit si al treilea crin, mai minunat decat cel dintai. Dupa aceasta Cuviosul s-a intors la pestera sa fara a mai rosti ceva, iar invatatorul a ramas uimit de minunea pe care o vazuse. Din acea clipa s-a izbavit de acel gand viclean si a inceput sa propovaduiasca tuturor acea minune, pentru a fi slavita Preacurata Maica a lui Emanuel.

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

Jurnal

 Jurnal....ocazional

Afara azi a fost o zi capricioasa de primavara, cu soare, insa cu vânt puternic, ce a intrat in toate oasele. Cand am venit de la biserica,  eram înghețată toata, mai ceva ca iarna.

Sunt recunoscatoare 

A trecut prea mult timp de cand nu am mai scris o fila de jurnal, asa ca voi spune pentru ce sunt recunoscatoare in acest weekend 

-pentru ca mi-am facut curaj si azi am condus putin in oras;

-pentru seara de film organizata de tineri.  Din cauza hiperacuziei nu am mai fost la film de zeci de ani, asa ca m-am bucurat tare mult;

-pentru ca am reusit sa ii fac parastas de 6 luni Icutei dragi. Doamne, ce dor imi este de ea;

In bucatarie: e curățenie si ordine, dupa "taifunul" din weekend,  cand am facut parastasul. 

Mesteresc: tot la proiecte vechi: bluzita crosetata.

Urmaresc: un serial coreean recomandat de o colega: "Dincolo de barou". Foarte interesant.

Ma rog si sper: ca săptămâna aceasta

- sa reușesc sa conduc mai mult;

-sa începem sa mergem mai mult pe jos. De maine, vom parcurge cu masina, pana la serviciu, doua treimi din traseu, iar pe jos diferența.

-sa reușesc sa fac dulceata si siropul de ghimbir.

-sa citesc. Chiar imi doresc sa citesc,  insa nu o pagina-doua. Imi doresc sa citesc cateva ore bune.

O fotografie- Au inceput lucrările de pprimăvară 😀😀😀

Despre Maica Domnului

 Vicleniile diavolilor (VIII)

Un monah care se linistea pe Muntele Maslinilor langa Ierusalim, avea o icoana foarte frumoasa a Maicii Domnului. Fata de aceasta icoana simtea multa evlavie si inaintea ei se ruga atunci cand era cuprins de ispite. Se ruga Maicii Domnului in fiecare zi sa-l izbaveasca de nalucirile desfranate. Era razboit atat de tare de aceasta patima, incat se primejduia sa ajunga si la fapta. De indata ce se aprindea in inima lui aceasta flacara a poftei necurate, alerga la icoana Maicii Domnului si se ruga cu lacrimi pana ce se stingea in el pofta trupului.

Diavolul, desi vedea ca acel calugar era izbavit de fiecare data de ajutorul Maicii Domnului, nu se linistea, ci mereu il tulbura cu acea pofta.

Odata, pe cand calugarul statea in afara chiliei sale, au navalit cu putere asupra lui gandurile necurate. Dar cand acesta a vrut sa alerge la rugaciune, i-a aparut inainte diavolul. Atunci monahul l-a intrebat:

-Diavole, vrajmasule al adevarului, pana cand te vei lupta cu mine? Nu vezi ca nu ma supun tie? De ce ma chinuiesti pe nedrept?

-Eu pe multi altii care erau mai virtuosi decat tine i-am biruit, iar la sfarsit te voi birui si pe tine, caci nu ma lenevesc si nici alta treaba nu am. Eu sunt duhul cel necurat al desfranarii. Dar daca vei face ceea ce iti voi spune, voi inceta sa te mai lupt.

-Ce vrei sa fac?

-Lucrul pe care ti-l cer este mic si usor, nu este ceva important. Vreau numai sa juri ca nu vei spune nimanui ceea ce iti cer si abia atunci iti voi spune.

Atunci calugarul, care era nestiutor de carte, dar si fara de viclesug, din dorinta de a se elibera de patima, i-a jurat ca nu va spune nimanui.

-Sa nu te mai inchini la aceasta icoana, pe care o ai in chilia ta.Scoate-o de acolo si eu nu te voi mai lupta!

-Maine iti voi raspunde.

Dupa aceasta diavolul s-a facut nevazut, dar monahul era luptat de ganduri. Nu stia ce sa aleaga: sa se inchine Maicii Domnului sau sa o scoata din chilie si astfel sa inceteze ispitele? Se mahnea si pentru faptul ca se jurase sa nu spuna nimanui. Diavolul se ingrijise de aceasta, astfel incat monahul sa nu poata intreba pe vreun duhovnic si astfel sa se dea pe fata viclesugul sau.

In aceeasi zi a urcat pe Muntele Maslinilor Avva Teodor Eliotis, care era iscusit in talcuirea Sfintelor Scripturi si experimentat in razboiul cu ispitele demonilor. Acesta, cand a auzit cele petrecute, i-a dat monahului canon pentru juramant, apoi i-a spus: “Nu stii ca vrajmasul niciodata nu usureaza pe careva pentru pacatul lui pentru a-l arunca in altele mai mici, ci intotdeauna intr-altul mai mare? Care pacat este mai mare decat acela de a nu te inchina Maicii Domnului? Mai bine sa desfranezi de zece mii de ori, decat sa te lepezi de Pururea Fecioara Maria. Lasa-l pe diavol sa ispiteasca, iar tu alearga la Nascatoarea de Dumnezeu si roaga-te ei si vei vedea ca te va ajuta sa-l rusinezi pe diavol!”.

Dupa ce a plecat de la Avva Teodor si s-a indreptat spre chilia sa, i-a aparut diavolul inainte spunandu-i:

-Batran ramolit, oare nu mi te-ai jurat ca nu vei spune nimanui? Afla, asadar, ca vei fi osandit in iad ca un calcator de juramant, iar eu nu voi inceta sa te lupt cat timp vei mai trai.

-Vrajmasule a tot binele si prea vicleanule, fie desfranat, fie calcator de juramant, nu ma vei judeca tu, ci numai Dumnezeu, Fiul Pururea Fecioarei Maria, de care imi spui sa ma lepad. Nu te voi asculta, ci fa cu mine ce vrei, caci harul Maicii Domnului ma ajuta si ma izbaveste de ispitele si cursele tale!

Atunci demonul s-a facut nevazut, iar calugarul a facut o icoana a Maicii Domnului, pe care o purta mereu cu el. Din acea clipa diavolul a incetat sa-l mai lupte si astfel monahul a trait o viata virtuoasa, laundand in fiecare zi pe Domnul si pe Preacurata Sa Maica.

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

Seara de film

 "Seara de film"

Asa s-a numit proiectul Alessiei, cea mai micuta din grupul tinerilor de la Centrul Educational al Parohiei "Sfantul Gheorghe Nou" din Ploiesti. 

A fost o mare provocare pentru ea, pentru ca, pe de o parte, in parohie este pentru prima data cand se organizează un astfel de eveniment. Pe de alta parte, pentru toti a fost un proiect nou, inedit.

Insa, cu multa munca si implicare, Alessia,  impreuna cu o parte din tineri a realizat proiectul.

Filmul ales: "Viata Cuviosului Paisie Aghioritul", un film ales special pentru aceasta perioada a postului.

Pentru invitația enoriasilor a fost pus afiș la avizierul bisericii.

Spectatorii au fost tratați cu gogoși, floricele de porumb si ceai, toate pregătite de tineri.

Ne așteptam la mai mulți spectatori, insa cei care au reusit sa vina au urmărit cu mult interes filmul si, la final, ne-au felicitat pentru aceasta inițiativa. 

Felicitările primite ne-au dat curajul de a organiza cat de curând o noua seara de film. Știm că, indiferent ceea ce facem, începutul este greu, insa suntem optimiști si vom relua acest proiect interesant.

Despre Maica Domnului

 Vicleniile diavolilor (VII)

Sunt mai putin de cincisprezece ani de cand Staretul Avacum a parasit cele vremelnice pentru “cerestile locasuri”. Si-a petrecut intreaga viata in stadionul nevointei. Cu cat mai presus este sufletul de trup, cele gandite de cele simtite, cele nemateriale de cele materiale, cu atat mai inalta este nevointa duhovniceasca si cu atat mai mult este nevoie de grija si ravna, ca sa primim cuvenita rasplata a ostenelilor. Caci acolo unde sunt nevointe mari, acolo sunt si rasplati mari.

Staretul Avacum a raspuns la chemarea lui Dumnezeu. A simtit ca Domnul ii bate la poarta inimii si dupa ce I-a deschis si L-a primit cu bucurie, Acesta Si-a facut salas in ea, daruindu-i harisma impotriva demonilor.

Parintele Avacum s-a nevoit la inceput in Vigla (un loc pustincesc din Sfantul Munte), dar o intamplare l-a silit sa paraseasca acest loc si sa mearga in Manastirea Marea Lavra, unde a ramas pana la sfarsitul vietii sale.

Odata, pe cand se afla in Vigla si se ruga pe o stanca, i-a aparut inainte un “inger luminos” si i-a spus:

-Avacume, Avacume, Dumnezeu m-a trimis sa te iau in Rai pentru ca te-ai facut asemenea Ingerilor. Vino ca sa zburam!

-Si cum sa zbor de vreme ce nu am aripi? Tu ai aripi si poti sa zbori.

-Si tu, Avacume, ai aripi, pentru ca ai devenit Inger, dar nu le vezi.

Atunci Batranul Avacum s-a aflat in cumpana, caci nu stia de unde sa se tina. Deasupa lui era cerul, iar inaintea lui prapastia. Dar marea virtute a smereniei care il caracteriza, nu ii ingaduia sa primeasca astfel de laude. Si-a adus aminte de fagaduinta Maicii Domnului pe care o facuse tuturor monahilor din Sfantul Munte si in care spunea ca va fi impreuna cu ei intotdeauna si-i va apara de orice vrajmas vazut sau nevazut. De aceea, Staretul Avacum si-a facut cu smerenie semnul Sfintei Cruci, care este “diavolilor rana”, si a spus:

-Maica Domnului, cine sunt eu ca sa zbor?

Nu a apucat bine sa termine aceste cuvinte smerite, ca indata l-a vazut pe acel “inger” preschimbandu-se intr-o capra neagra cu aripi de liliac si aruncandu-se in mare.

Vazand aceasta, Staretul Avacum s-a spaimantat si a multumit Maicii Domnului ca l-a ocrotit, caci altfel diavolul l-ar fi aruncat in prapastie. Apoi Cuviosul si-a luat traista si a plecat la Manastirea Marea Lavra, unde s-a inchinoviat pentru a fi mai in siguranta.

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

V

Despre Maica Domnului

Vicleniile diavolilor (VI)

 Cand Fericitul Petru Athonitul a ajuns cu corabia in dreptul Sfantului Munte, a coborat din ea, s-a rugat si si-a insemnat tot trupul cu semnul Sfintei Cruci. Apoi a inceput sa urce pe o carare ingusta si cu anevoie de umblat, printr-o padure in care nu intrase niciodata vreun om, ci se vedeau numai urme de fiare salbatice. Dupa ce a trecut peste munti si peste vai, a gasit in cele din urma o pestera adanca si foarte intunecoasa, a carei intrare nu se vedea din cauza copacilor ce crescusera in fata ei. Ea se gaseste si astazi pe coasta de miazazi a Athosului. Aici Cuviosul a gasit nenumarate taratoare veninoase si fiare salbatice, dar si o multime de diavoli precum nisipul marii, care la vederea Cuviosului s-au napustit asupra lui. Nu poate povesti limba omeneasca multimea ispitelor pe care acestia le aduceau asupra Sfantului. El insa a taiat cateva ramuri din acei copaci care acopereau intrarea pesterii, a intrat in ea si se ruga acolo zi si noapte.

La mai putin de doua saptamani de cand Sfantul a intrat in pestera, tatal minciunii, diavolul, nemaiputand rabda indrazneala, barbatia si rabdarea Cuviosului, a ridicat pe toti diavolii impotriva lui. Unii navaleau cu suliti, altii inconjurau pestera in care Sfantul isi savarsea nevointa muceniceasca si strigau cu glas mare: “Sa iesi degraba din locuinta noastra, caci altfel te vom omori intr-insa!”. Auzind Cuviosul aceste cuvinte ale necuratilor diavoli, credea ca intr-adevar va muri. Dumnezeu insa l-a pazit nevatamat. Punandu-si toata nadejdea in Dumnezeu, a iesit din pestera si atunci a vazut o multime nenumarata de diavoli, care erau gata sa-l injunghie.

Atunci Sfantul si-a ridicat la Cer ochii sufletului si ai trupului si a rugat-o pe Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu sa-i vina intru ajutor: “Maica Domnului, ajuta-ma pe mine robul tau!”. Demonii, cand au auzit numele Preasfintei, s-au facut nevazuti.

Dupa ce Sfantul a multumit Maicii Domnului, si-a inceput iarasi nevointa, traind cu adevarat ingereste. Petrecea gol, descult, suferind nenumarate ispite de la draci si primind timp de cincizeci si trei de ani paine cereasca, mana care cadea precum roua si apoi se intarea si se facea ca mierea. Cuviosul petrecea fara imbracaminte, fiindca i se rupsese. Nici acoperamant nu avea, fara numai cerul, iar pamantul era asternutul sau iubit. Astfel, fericitul traia ca un inger in trup, vara arzandu-se in soare, iar iarna inghetand de frig. Dar toate acestea “le indura cu barbatie, ca unul mai presus de fire, pentru viata cea vesnica”.

Mii de diavoli il luptau in fiecare zi, dar odata cu chemarea numelui Maicii Domnului se faceau nevazuti. Acestia insa, dupa ce se odihneau, incepeau iarasi atacurile. De la ultima ispita trecusera sapte ani, timp in care Cuviosul si-a indeplinit indatoririle sale ascetice.

Odata i-a aparut Cuviosului un diavol in chip de inger care tinea in mana o sabie si care, stand la intrarea pesterii, il striga pe nume pe Cuvios spunandu-i:

-Petre, adevaratule slujitor al lui Hristos, iesi din pestera ca sa asculti tainele lui Dumnezeu si cuvinte folositoare de suflet.

-Si cine esti tu, i-a raspuns Cuviosul, de vrei sa-mi spui cuvinte folositoare de suflet?

-Eu sunt arhistrategul lui Dumnezeu, Care m-a trimis sa-ti aduc vesti bune. Pentru aceea imbarbateaza-te, intareste-te si bucura-te ca ti s-a pregatit un tron dumnezeiesc si o cununa nevestejita. Acum, asadar, paraseste acest loc si mergi in lume ca sa se foloseasca multe suflete! De aceea si Domnul a secat acest izvor de apa, din care beai pana acum, pentru ca vrea sa te mute de aici.

El insusi, diavolul, mesterul rautatii si inteleptul intru rautate, trimisese un demon care sa stavileasca apa. Atunci Cuviosul Petru i-a raspuns:

-Si cine sunt eu, nevrednicul si pacatosul, ca sa vina la mine Ingerul Domnului?

-Sa nu te minunezi de aceasta, caci tu ai intrecut pe Sfintii si Porofetii din vechime, pe Moise, pe Ilie si pe Daniil. Si mare Sfant vei fi numit in Cer pentru rabdarea ta desavarsita. Pe Ilie l-ai intrecut in postire, pe Daniil prin petrecerea impreuna cu fiarele cele otravitoare, pe Iov in rabdare. Asadar, mergi ca sa vezi tu singur cu ochii tai si sa te incredintezi de oprirea apei. Mergi in lume la o manastire ca sa se foloseasca multi, iar Eu voi fi impreuna cu tine, spune Domnul Atottiitorul.

-Daca nu vine Maica Domnului care m-a trimis aici, eu nu plec.

De indata ce diavolul a auzit numele Maicii Domnului, s-a facut nevazut de la ochii Sfantului. Atunci fericitul Petru a cunoscut viclesugul vrajmasului si toata neputinta lui.

In timpul acelei nopti i s-a aratat Cuviosului Grabnica-Ajutatoare a crestinilor, Maica Domnului, care i-a spus: “Petre, fie ca de acum inainte sa nu te mai temi de viclenia vrajmasului, caci Dumnezeu este cu tine. Maine iti va trimite pe Ingerul Sau ca sa-ti aduca hrana cereasca. Iar acesta este randuit de Dumnezeu ca sa vina o data la patruzeci de zile”.

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

Dupa ce a spus acestea, Stapna lumii l-a binecuvantat pe Cuvios si a plecat.

FINAL DE FEBRUARIE

 BUCURIILE LUNII FEBRUARIE

A trecut si a doua luna a anului, de fapt suntem chiar la jumatatea lunii martie si mi-am adus aminte ca nu am zis nimic despre bucuriile lunii februarie. Stiu ca este tarziu sa le scriu, insa imi doresc sa le am aici, pentru a vedea cat de frumoasa a fost si aceasta luna si cat de mult mi-a umplut sufletul de bucurie:

-ne-am propus sa mergem mai des la parinti si socrii la masa. Nu am reusit asa cum ne-am propus, insa am fost o data si la unii si la altii si tare mult s-au bucurat.;

-am participat la Hramul Sfantului Haralambie, sfantul care ne ocroteste, pentru ca in biserica cu hramul lui au avut loc cele mai importante evenimente din viata noastra.

-de ziua indragostitilor, tinerii de la Centrul Educational au adus bucurie in sufletul doamnelor, organizand a doua editie a intalnirilor din parohie “Bucurie in parohie-Intalnire doamne”;

-in a doua duminica a lunii, tot impreuna cu tinerii de la Centrul Educational am adus bucurie copiiilor necajiti desfasurand actiunea “Zambet de copil” la parohia Magura, unde am daruit hainute, alimente si jucarii celor necajiti.

- impreuna cu copiii de la Centrul Educational am continuat sa pregatim martisoare pentru enoriasi. 

-luna februarie a fost luna in care m-am bucurat de prezenta nepotilor. Impreuna ne-am jucat si am invatat si lucruri noi.

-eu si sotul, am reusit sa ne spovedim si sa ne impartasim

-la finalul lunii, am reusit sa ma despart de “visinica”-masina noastra “ministeriala”, asa cum obisnuia sa o numeasca maica Teoctista, Dumnezeu sa o ierte. Stiam ca trebuia vanduta de mult timp, insa nu reuseam sa renunt la ea. A fost masinuta care ne-a purtat in multe locuri frumoase, masinuta care ne-a fost de un real ajutor. A fost masina sufletului meu.

-ne-am bucurat cu tot sufletul de zilele cu ninsoare si de zapada, de zilele autentice de iarna. 

Slava lui Dumnezeu pentru toate si pentru aceasta luna minunata!