MFC-CELLA DELAVRANCEA

 CELLA DELAVRANCEA

(15 Dec 1887-9 Aug 1991)

sursa foto: Internet

Miercurea fara cuvinte este găzduită de Carmen, pe blogul ei  "Intre vis si realitate".

Despre Maica Domnului

 Ocrotirea minunata a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu (II)

In “Mantuirea pacatosilor”citim ca un monah era chelar intr-o oarecare manastire de obste si avea multa evlavie la Maica Domnului. De asemenea era si foarte iubitor de slujbe si nu lipsea niciodata de la biserica. Avea insa o slabiciune: bea vin mai mult decat trebuia. La aceasta il ajuta si ascultarea sa.

Intr-o zi, la masa de seara a baut atat de mult vin, incat s-a imbatat si s-a dus sa se culce in chilia sa. La vremea Utreniei a batut toaca si s-a sculat sa mearga la biserica, deoarece avea mare ravna pentru cele dumnezeiesti si nu voia sa se lipseasca niciodata de slujbele bisericesti. Dar facand cativa pasi, nu a mai putut inainta, caci l-a apucat ameteala. Insa voind cu tot dinadinsul sa mearga la slujba, s-a silit sa mearga.

Atunci diavolul, preschimbandu-se in taur, se repezea inspre el cu coarnele infricosandu-l, astfel ca sa nu mearga la biserica. Monahul a ramas uimit si si-a facut semnul crucii. Pentru putin timp diavolul a plecat, dar apoi preschimbandu-se intr-un caine negru, il impiedica sa inainteze spre biserica. Monahul a facut iarasi semnul crucii si diavolul a disparut indata.

Cand in cele din urma, cu multa greutate, a ajuns la usa bisericii, aici il astepta diavolul in chipul unui leu infricosator, care se repezea sa-l sfasie. Atunci a strigat la Maica Domnului, cerandu-i ajutorul. Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu i s-a aratat in chipul unei Femei foarte frumoase, care l-a alungat pe diavolul spunandu-i cu asprime:

-Cum ai indraznit sa-l infricosezi pe robul meu?

Apoi l-a luat de mana pe monah, l-a dus la chilia sa si i-a spus:

-Pazeste-te de acum inainte sa nu mai bei, daca vrei sa te mantuiesti! Sa te spovedesti de pacatul pe care l-ai facut si sa faci canonul pe care ti-l va da duhovnicul!

Atunci monahul a intrebat-o:

-Cine esti tu, care mi-ai facut un bine atat de mare?

-Eu sunt Maica lui Iisus Hristos, a spus Femeia si a disparut.

Dupa ce monahul a auzit acestea, a cazut la pamant si s-a inchinat cu frica la locul unde au statut picioarele ei. Sufletul i s-a umplut de multa bucurie si a plans mult. Din ceasul acela s-a vindecat de patima bauturii si nu a mai pus vin in gura pana la sfarsitul vietii.

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

Despre Maica Domnului

 Ocrotirea minunata a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu (I)

Dumnezeiescul barbat Iacov, sfintit cu trupul si cu sufletul, a fost fiul unor crestini saraci, dar bogati in virtuti, din Kastoria. Era pastor de oi, ca odinioara Patriarhul Avraam, Patriarhul Iacov, proorocul Moise si Proorocul-rege David. Fiind un barbat muncitor si silitor, a dobandit repede, cu bunavointa lui Dumnezeu, multa bogatie. Din aceasta pricina a fost invidiat de fratele sau, asa cum odinioara Cain l-a invidiat pe fratele sau, Abel. Ca sa evite satanica invidie frateasca a fost nevoit sa-si paraseasca locul natal si sa mearga la Constantinopol. Aici a devenit furnizor de carne de oaie la curtea Sultanului. Datorita priceperii lui, a dobandit si aici multa bogatie, devenind astfel cunoscut si cinstit de toti.

Acest om al lui Dumnezeu dorea sa cunoasca mai bine credinta ortodoxa, deoarece vedea ca adevarata viata nu se cladeste pe bunurile pamantesti si pe bogatie. Dupa ce a ascultat mai multi oameni duhovnicesti, a vrut sa asculte cuvant de invatatura si de la patriarh. Pe atunci in scaunul patriarhal se afla Prea Fericiul Nifon. Patriarhul l-a primit cu bucurie, l-a spovedit si l-a invatat tainele credintei. Iacov a primit cu multa ravna cuvintele patriarhului si, dupa ce si-a data seama de desertaciunea lumii, si-a impartit bogatia sa la saraci, asa cum spune Proorocul David: “Impartit-a, dat-a saracilor, dreptatea lui ramane in veac”.Si astfel bogatul a ramas sarac ca sa se imbogateasca cu bunatatile ceresti. Pastorul oilor a devenit mai tarziu povatuitor al turmei cuvantatoare.

A mers in Sfantul Munte si s-a inchinat la sfintele manastiri de aici. Apoi a inceput sa-i cerceteze pe pustnici ca se foloseasca duhovniceste. La una din chilii din hotarele Manastirii Iviron a fost tuns monah cu numele Iacov. Aici s-a daruit unei nevointe aspre. Manca numai putina paine, bob muiat si alte legume. Toata viata si-a petrecut-o in acea chilie in chip bine placut lui Dumnezeu.

A fost razboit mult de diavolul, dar cu dumnezeiescul ajutor a ramas neajutat. In timpul atacurilor diavolesti intotdeauna o chema pe Maica Domnului.

Intr-o iarna Cuviosul statea langa foc, cand deodata l-a cuprins o frica puternica. Fiindca niciodata nu patise asa ceva, se gandea:” De unde sa vina aceasta? Ce inseamna aceasta frica?”. In acel moment vede un etiopian umflat ca un burduf si plin de rani putrezite, cu un nas ca un catarg de corabie. Acesta s-a apropiat de el, si-a intins mana si i-a spus:

-Vino si saruta-mi mana!

Atunci Sfantul si-a ridicat mainile si privrea spre Cer si a strigat:

-Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu, ajuta-ma!

Indata a vazut-o pe Prea Curata Maica a lui Dumnezeu stand deasupra lui ca un acoperamant si tinand in brate pe Fiul ei, Domnul nostru Iisus Hristos. Cand s-a intors spre arap , acesta deja disparuse.

Atunci Harul Sfantului Duh l-a mangaiat, iar Sfantul a cantat Psalmul lui David: “Doamne, cat s-au inmultit durerile mele in inima mea, mangaierile Tale au veselit sufletul meu”.

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

Despre Maica Domnului

 O fecioară, rugându-se Maicii Domnului, a văzut pe Hristos în rai slujind Sfânta Liturghie

Într-un oraş din Franţa - scrie Cezar în Dialogul său, precum şi alţi dascăli - era o fecioară cucernică şi de foarte bun neam, bolnavă şi slăbănoagă, dar foarte îmbunătăţită cu viaţa, dar mai ales cu înfrânare, cu răbdare şi cu smerenie. Nu se afla alta asemenea ei. Căci nu mânca altceva decât numai puţine stafide cu apă. Şi niciodată nu se plângea de boala ei, ci mai mult încă se bucura şi slăvea pe Domnul care o pedepsea şi o muncea aici vremelnic, ca să o ferească dincolo veşnic. Numai că pentru atât se amăra şi se mâhnea, că nu putea să se ducă sărbătoarea la biserica Domnului, ca să asculte Sfânta Slujbă. De asta plângea ea de multe ori, mai ales spre praznicile (sărbătorile) cele împărăteşti, pentru că ştia de ce mare folos sufletesc se lipseşte. Însă, dacă cu trupul nu se putea duce, cu sufletul, adică cu mintea sa, niciodată n-a lipsit din biserică, ascultând cântarea de Psalmi şi Dumnezeieştile Laude, precum din minunea cea scrisă mai jos se va vedea. Pentru că unii rugându-se în biserică cu limba, păcătuiesc cu mintea şi astfel îşi întinează cugetul inimii lor. Iar acea pururea pomenită fecioară, neputând ca să fie cu trupul în biserică, era cu mintea, cu sufletul şi cu toată inima ei şi, auzind laudele îngerilor, se veselea.

Într-o zi, fiind praznicul „Întâmpinării Domnului”, în oraşul acela se obişnuia a ieşi cu Sfintele icoane prin târg tot poporul: bărbaţi, femei şi copii, spre slava şi mărirea Preasfintei. Atunci acea fericită bolnavă, avea supărare nemângâiată că s-au dus toţi la procesiune (litanie), iar ea zăcea. Şi zicea acestea întru sine: toţi creştinii se duc la bucuria Maicii lui Dumnezeu, numai eu, ca o netrebnică şi păcătoasă, nu am parte de mulţumirea aceasta duhovnicească. Acestea şi altele zicând, din dorirea inimii ei s-a aflat într-o astfel de uimire, că luând îngerul sufletul ei i l-a dus prin rai, unde a văzut o litanie minunată a tuturor puterilor cereşti şi a fericitelor suflete ale Proorocilor, Apostolilor, Mucenicilor, Ierarhilor, Cuvioşilor, ale feciorelnicilor şi ale celorlalţi Sfinţi, care mergeau doi câte doi, strălucind ca soarele şi ţinând făclii în mâinile lor. Şi i-a dat şi ei îngerul o făclie aprinsă şi mergea cu celelalte fecioare. Atunci a văzut pe Mântuitorul şi Împăratul nostru Hristos, ca un Arhiereu desăvârşit, îmbrăcat în veşminte prealuminate, strălucind mai mult decât soarele, cu coroană împărătească şi arhierească preastrălucită şi de mult preţ. Iar de-a dreapta Lui stătea Împărăteasa, Maica Lui cea Preaslăvită şi întru tot cinstită, în haină de aur îmbrăcată, împodobită. Şi aşa străluceau aceste două feţe împărăteşti, că se lumina toată oastea aceea fericită, care într-un glas cânta Troparele şi Antifoanele cele potrivite praznicului, cu un preadulce vers, neasemănat şi negrăit de frumos.

Ajungând la o mare şi preafrumoasă biserică, au intrat înăuntru toate cetele, cântând o cântare preadulce, cu atâta măiestrie alcătuită, încât este cu neputinţă să o spună vreo limbă omenească. Iar după sfârşitul cântării, intrând Stăpânul în Sfântul Altar, a început cu mare glas Dumnezeiasca Liturghie, zicând: „Binecuvântată este împărăţia Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh” şi celelalte. Iar din afară cântau îngerii, Antifoanele; apoi marele Pavel a citit Apostolul, zicând: „În vremea aceea au suit părinţii pe Iisus Pruncul”.

Apoi, după sfârşitul Liturghiei, şezând Iisus pe scaunul Slavei Sale, au venit toţi după rânduială, câte doi şi făcându-i Lui metanie până la pământ, sărutau preacuratele Sale picioare, dându-i făcliile pe care le ţineau în mâini. Iar acea evlavioasă fecioară, văzând această vedenie şi cunoscând că trebuia să se întoarcă iar pe pământul oamenilor, nu i-a dat Stăpânului făclia, ci din evlavie a oprit-o pentru aducerea aminte a acestei privelişti strălucite.

După ce i-a făcut metanie ca şi ceilalţi, se grăbea ca să se ducă, însă îngerul nu a lăsat-o, ci i-a zis: „Dă făclia Stăpânului, după cum au făcut şi ceilalţi”. Iar ea a zis: „Nu o dau, căci vreau să o am pentru evlavie”. Atunci voind îngerul să o ia cu sila din mâinile ei, ea nu voia să i-o dea, ci ţinând-o pe ea, aşa de tare o strângea, încât s-a rupt în două şi a luat fiecare câte o bucată. Şi în cearta aceea, luând sfârşit vedenia cea întru tot strălucită şi înfricoşată, i s-a întors sufletul în trup. Şi văzând fecioara în dreapta ei jumătatea cea de făclie, s-a umplut de mare bucurie, mai ales când a văzut minunile preaslăvite ce se săvârşeau de Domnul cu făclia aceea. Că orbii vedeau, ologii umblau şi toate felurile de boli se vindecau. Iar când istorisea fecioara cuiva vedenia cea minunată, o spunea cu atâta dulceaţă şi bucurie sufletească, încât se arăta înger şi nu om. Trăind puţini ani după aceea, ca o fiinţă fără trup, nematerială petrecând, s-a dus ca să dobândească cu adevărat, dulceaţa cea netâlcuită, frumuseţea cea negrăită şi veşnica veselie, de care să ne învrednicim şi noi, prin rugăciunile Născătoarei de Dumnezeu şi ale tuturor Sfinţilor. Amin (48, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediția 1924 şi 1990).

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

Final de iulie

 

BUCURIILE LUNII IULIE

Luna august a inceput de cateva zile si nu am reusit sa postez despre bucuriile lunii iulie, o luna ce ne spune ca este mijlocul verii si este vacanta. Multe au fost bucuriile si in aceasta luna:

-luna a inceput cu un frumos sejur la mare impreuna cu nepotii. O saptamana plina de bucurii si de relaxare;

-mi-am serbat ziua de nastere impreuna cu colegii de birou;

-am participat la Hramul Sfantului Ilie;

-am participat la Hramul Sfantului Pantelimon;

-am participat la un pelerinaj de o zi la manastirile din jurul Bucurestiului;

-am luat masa atat impreuna cu parintii, cat si cu socrii;

-am reusit sa facem unele mici schimbari in apartament, adica am schimbat mobilierul in dormitoare. Acum nu mai sunt "camera lui Mihai" si "camera Andreei", ci "dormitorul nostru" si "camera piciulinilor-nepotilor".

Slava lui Dumnezeu pentru toate!

Despre Maica Domnului

 Maica Domnului rugată fiind, ajută celui îndoielnic să înţeleagă Taina Sfintei Liturghii

Era un preot în Alamania, foarte îmbunătăţit cu viaţa, care se chema Pelaghie, care avea aşa de mare evlavie şi dragoste către pururea Fecioara Maria, încât nu citea altă Evanghelie sau Apostol când slujea, decât numai din cele ale Preasfintei. Însă vrăjmaşul celor buni, zavistuind multa lui evlavie, i-a semănat în minte un gând cu totul păgânesc asupra credinţei şi anume că se îndoia de trupul cel stăpânesc al Mântuitorului, zicând acestea în mintea sa: „Cum este cu putinţă să se facă pâinea, Trupul lui Hristos, iar vinul, Sângele Lui?”. Şi dacă Fecioara Maria a născut numai un singur Fiu, Care de voie pătimind, S-a îngropat şi numai o dată a înviat, cum poate să se schimbe pâinea în Trupul lui Dumnezeu şi să pătimească patimă în fiecare zi?”.

De gândurile acestea neliniştindu-se Pelaghie, ca un neînvăţat si neştiutor ce era, avea multă mâhnire. Si neîndrăznind a întreba pe cineva, a alergat către Preasfânta, rugându-se şi zicând: „Stăpână şi Doamnă a lumii, te rog eu nevrednicul robul tău, fă-mi darul acesta ca să cunosc Taina Sfintei Liturghii, cum se schimbă pâinea şi vinul în Trupul şi în Sângele Domnului nostru, pentru că nu pot să înţeleg desăvârşit”.

Şi aşa de mult s-a rugat Pelaghie cu lacrimi, cu post şi cu privegheri, că odată, după ce s-au săvârşit cele sfinte, când a strigat: „Mai ales, pentru Preasfânta, Preacurata”, s-a făcut nevăzut Sfântul Trup de pe discul de dinaintea lui. Căutând el încoace şi încolo, crezând că poate să fi căzut pe jos, din neluare-aminte şi din nebăgarea lui de seamă, n-a găsit nimic. Atunci, îngrozit şi îngrijorat foarte, a plâns cu amar, rugându-se aşa: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu! Ştiu că pentru puţina mea credinţă şi pentru îndoirea pe care am avut-o pentru Preasfântul Trup al Stăpânului meu, s-a îngreţoşat de mine Împărăţia Lui şi S-a depărtat de la mine ca să nu mă împărtăşesc cu El, eu cel nevrednic; ci roagă-L pe Dânsul ca să mă ierte ca un milostiv şi ca un nepomenitor de rău, să nu Se mânie pe mine până la sfârşit”.

Acestea zicând, preotul cel evlavios a văzut înaintea Sfintei Mese pe Împărăteasa îngerilor cea Preaslăvită, care avea în braţele ei un Prunc mic negrăit de frumos, pe Domnul nostru Iisus Hristos şi i-a zis lui: „Pruncul acesta este Făcătorul şi Ziditorul lumii, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu şi Om desăvârşit. Pe Acesta L-am zămislit din Duhul Sfânt şi L-am născut fără stricăciune, rămânând Fecioară. Acesta a pătimit şi a murit pe Cruce ca un om, pentru mântuirea lumii şi a înviat şi S-a înălţat la ceruri şi şade de-a dreapta Tatălui, ca Unul ce este de o fiinţă cu Dânsul şi împreună pe scaun şezător, pentru aceasta iarăşi are să vină să judece toată lumea. Acesta şi acum, în fiecare zi, pentru milostivirea Lui şi pentru multa bunătate, se pogoară cu negrăit şi minunat chip în chipul pâinii şi al vinului, pentru multa dragoste pe care o are către voi oamenii şi vi se dă spre mâncare şi băutură şi spre sfinţenia sufletului vostru. Pipăie-L pe El şi fără de frică îl cearcă, pentru ca să cunoşti cum că este adevărată privirea şi nu nălucire, ci trup adevărat, cu carne şi cu sânge, după cum l-am cunoscut. Şi aşa se face şi pâinea şi vinul cu care săvârşiţi Sfânta Liturghie. Însă pentru că firea omenească nu poate ca să mănânce carne crudă şi să bea sânge, pentru aceasta, prin nepătrunsa Lui înţelepciune, Cel întru tot Milostiv şi Atotputernic se schimbă în pâine şi în vin, pentru ca să-L primească fiecare cu dorinţă şi cu dragoste. Împărtăşeşte-te dar cu Dânsul, cu evlavie şi cu credinţă, căci cine se împărtăşeşte cu vrednicie cu El, se face părtaş Dumnezeieştii Lui Slave”. Acestea zicând Stăpâna cea mult-lăudată, a pus Dumnezeiescul Prunc pe Sfânta Masă şi închinându-I-se Acestuia cu multă evlavie şi smerenie, s-a făcut nevăzută.

Iar preotul, cu frică şi bucurie multă, luând pe acel Dumnezeiesc Prunc şi sărutându-L cu evlavie şi cu smerenie, a cunoscut cum că în adevăr era un Prunc trupesc viu. Atunci L-a pus pe Sfânta Masă, cu multă veselie şi, căzând la pământ, a zis acestea cu lacrimi: „Cred, Doamne, şi mărturisesc că Tu eşti Fiul lui Dumnezeu, Cel ce Te-ai născut din pururea Fecioara Maria şi mulţumesc milostivirii Tale şi Preacuratei Maicii Tale, pentru al cărei dar m-am învrednicit azi, eu nevrednicul, şi mă iartă pe mine pentru necunoştinţa mea cea mai dinainte. Şi după cum m-ai învrednicit şi Те-am văzut pe Tine cu Trup, cum Te-ai născut din Fecioara, aşa iarăşi, pentru rugăciunile Ei mă învredniceşte ca să mă împărtăşesc cu Tine, nu ca şi cu un prunc, ci ca şi cu pâine, după cum şi mai înainte”.

Aşa rugându-se cu credinţă, s-a ridicat şi a văzut iarăşi Sfânta Pâine, după cum a fost mai înainte şi s-a împărtăşit veselindu-se. După aceasta, trăind viaţă minunată şi plăcută lui Dumnezeu, s-a dus la Împărăţia cea cerească. Pe care să dea Dumnezeu să o dobândim noi toţi întru Iisus Hristos Domnul nostru, Căruia I se cuvine slava în veci. Amin (43, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediția 1924 şi 1990).

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

Pelerinaj

 Manastirile din jurul Bucureștiului 

Ultima sambata din luna iulie am petrecut-o intr-un frumos pelerinaj duhovnicesc, impreuna cu parintele Păun, drag sufletului nostru, vizitand mai multe manastiri din jurul Bucurestiului.

1. Prima oprire a fost la Mănăstirea Ghighiu, o manastire veche de peste 200 de ani, pictata de Gheorghe Tatarascu.

In anul 1940 aceasta a fost ocupata de nemti, care au transfomat-o in fabrica de conserve. In anul 1950, Patriarhul Iustinian a refacut-o asa cum arata si azi.

La Manastirea Ghighiu se afla icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului Siriaca. Datorita numeroaselor minuni facute, Sinodul Bisericii Ortodoxe Romane a hotărât, in anul 2019, ca aceasta icoana sa fie cinstita de sărbătoarea Izvorul Tamaduirii.

    

2. Urmatoarea oprire a fost la Manastirea Tiganesti

Am ajuns cand a inceput Sfanta Liturghie si am ramas toti la slujba. Insa, pentru ca aici sunt maicutele noastre dragi, cat ceilalti au ramas la slujba, noi am mers sa le salutam (bineinteles, cu binecuvântarea parintelui). Nu le mai văzusem de mult timp, asa ca le-am facut o mare bucurie. Am vorbit putin, de una-alta si am promis ca ne vom întoarce saptamana viitoare.  La plecare, dragele noastre măicuțe, ale căror rugaciuni le simtim mereu, ne-au daruit placinta cu branza. O bunătate,  o prajitura facuta cu dragoste si rugăciune. 

La Manastirea Tiganesti se afla icoana facatoare de minuni a Sfantului Nicolae.

3. Mănăstirea Samurcasesti

O alta manastire la care am mers in acest pelerinaj, a fost Mănăstirea Samurcasesti, manastire veche de 200 de ani. 

Asa cum ne-a spus maica ghid, aceasta manastire poarta numele cititorului ei, Constantin Samurcas, un grec ajuns pe meleagurile romanesti in perioada domniilor fanariote. Manastirea a fost construita pe terenul acestuia din Ciorogarla, in mijlocul codrilor Vlasiei, aici ajungandu-se foarte greu, atat din cauza inexistentei drumurilor, cat si atacurilor talharilor. Dupa zidirea mănăstirii, ctitorul acesteia a murit, nelăsând nici un fel de testament. Abia in anul 1847, nepotul de frate si fiul adoptiv al cititorului, Alexandru Samurcas, se ocupa de manastire.

Manastirea initiala, construita de Constantin Samurcas nu mai exista, ea daramandu-se la cutremur si fiind reconstruita in 1941-1943, cu  trei altare care exista si azi: Altarul din mijloc are hramul Sfanta Treime, Altarul din dreapta este inchinat Adormirii Maicii Domnului, iar Altarul din stanga este inchinat Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iasi (intrucat in anul 1944, cand moastele au plecat spre Mănăstirea Turnu, acestea au ajuns aici). Din biserica veche a ramas pana azi, doar catapeteasma.

Una dintre maicile manastirii a fost canonizata de curand. Este vorba de Sfanta mucenita Evloghia, o tanara care, in perioada comunista, le vorbea oamenilor foarte mult despre Hristos: ii invata sa mearga la biserica, sa se casatoreasca, sa creasca copii. Din acest motiv, de multe ori a fost arestata de comunisti si batuta. Am mers la cimitir, la crucea Sfintei  Evloghia si acolo, maica ghid ne-a spus ca, prin rugaciunile ei, inca de copila, ajuta oamenii. Si astazi Sfanta face multe minuni si vindeca multi oameni, in special de depresie, o boala care, din pacate, este mult raspandita in zilele noastre.

Cu sufletul plin de atmosfera plina de duh de la manastirile vizitate, am facut o pauza pentru a servi pranzul la un restaurant din Bucuresti, nu de alta, dar burticile noastre ne anuntau ca este vremea pranzului.

4. De la restaurant am mers la Manastirea Radu-Voda, aflata in apropiere, pentru a-i multumi lui Dumnezeu, Maicii Sale si tuturor sfintilor pentru acest frumos pelerinaj, dar si pentru a ne ruga la moastele Sfantului Nectarie, fiecare pentru nevoile lui.

5. Nu poti sa ajungi in Bucuresti, intr-un astfel de pelerinaj si sa nu mergi la Catedrala Patriarhala. Ne-am inchinat la moastele Sfantului Dumitru Basarabov, ne-am inchinat si am multumit lui Dumnezeu si Maicii Sale pentru toate si am plecat mai departe.

6. Pe drumul spre casa, o noua oprire a fost la Manastirea Cernica, mare bucurie pentru mine ca am ajuns din nou la Sfantul Calinic ca sa ii multumesc pentru tot ajutorul pe care mi-l da in tot ceea ce fac cu copiii. Aici am primit cuvant de invatatura de la un parinte pe care l-as fi ascultat, cred ca zile intregi.

Asa cum parintele ne-a spus, Manastirea Cernica este o manastire veche de peste 400 de ani, prima biserica fiind construita din lemn, in jurul anului 1500, pentru a deservi pustnicii din zona. In istoria manastirii se disting trei etape:

Prima etapa - etapa de inceput - s-a incheiat brusc in urma unei epidemii, care a distrus mare parte din monahi. cei care au ramas, au plecat in alte locuri, astfel ca manastirea a ramas parasita si s-a ruinat.

A doua etapa - etapa de maxima stralucire - a inceput odata cu Sfantul Gheorghe care, dupa ce a stat in Sfantul Munte 24 de ani a venit si a refacut manastirea atat fizic cat si duhovniceste. In perioada in care Sfantul Gheorghe a fost staret, numarul monahilor a crescut de la 5 la 30 de monahi.

Urmatorul staret al manastirii a fost Sfantul Calinic, care a pastorit manastirea timp de 31 de ani. In timpul acestuia manastirea avea 400 de vietuitori, fiind "un laborator al rugaciunii inimii". In manastire se practica, in acea perioada, rugaciunea isihasta (adica rugaciuni de obste si rugaciunea inimii). 

Sfantul Calinic a fost un bucurestean iubitor de Dumnezeu care, datorita educatiei primite de la parinti (mama dansului a fost Sfanta Elisabeta de la Manastirea Pasarea) s-a calugarit la varsta de 21 de ani, iar la 30 de ani a fost numit staret.

De la manastirea Cernica, fiecare pelerin pleaca cu o binecuvantare care ramane asupra lui.  Asa cum spunea parintele ghid, manastirile sunt spatii vii, prezente, iar in Romania harul este ca o cascada asupra noastra.

Parintele de la Cernica ne-a povestit si despre Tudor Arghezi. Asa am aflat  ca poetul a fost monah la Cernica avand numele de Iosif, iar poeziile au fost scrise cat a fost in manastire. A fost chiar si diacon, insa dupa o perioada de timp, din numeroase cauze, a fost nevoit sa plece atat din manastire, cat si din tara. La 80 de ani se intoarce la manastire si, impreuna cu Bartolomeu Anania, au cautat sa cerceteze vechii parinti insa nu i-au mai gasit. Cand poetul si-a regasit vechea chilie, exact asa cum  fost lasata, a fost foarte emotionat.

Parintele a incheiat cu cateva sfaturi duhovnicesti:

-sa fim si noi ca talharul de pe cruce, sa furam raiul. Pentru ca el, desi a avut o viata de pacate, a intrat in rai. Asa ca nu trebuie sa ne deznadajduim. Ceea ce trebuie sa facem este sa ne spovedim si sa ne chinuim sa mai pacatuim.

-exista pocainta, exista iertare si duhovnicie, insa noi trebuie sa facem primul pas: sa mergem la duhovnic. Pentru o picatura de nevointa primim mult har.

-primul cuvant al Mantuitorului a fost: BUCURATI-VA! Acesta nu este un indemn, ci o porunca. 

7. Manastirea Pasarea a fost urmatoarea oprire in drumul nostru. De unde vine aceasta denumire?

Intemeietorul manastirii este Arhimandritul Timotei de la Cernica, ce si-a dorit o astfel de manastire pentru rude. In cautarile sale pentru un loc potrivit a fost insotit de o pasare care, la un moment dat, s-a asezat intr-un copac si a inceput sa cante. Acolo a fost intemeiata manastirea. Mai tarziu, Sfantul Calinic de la Cernica a construit biserica mare cu hramul Sfanta Treime, biserica ce se aseamana foarte mult cu cea de la Cernica intrucat a fost construita dupa aceleasi planuri si a fost construita cu aceeasi echipa de muncitori.

Aici, la Manastirea Pasarea este un liceu de fete, care are in prezent 4 clase (cate o clasa pentru fiecare an). La Muzeul manastirii, pentru ca maica ghid era plecata, informatiile ne-au fost furnizate, cu multa sfiala si delicatete, de o eleva din ultima clasa de liceu.

8. Pelerinajul s-a incheiat cu vizita la Manastirea Sitaru. Fiind foarte obosita, am mers si m-am inchinat in biserica, multumind pentru aceasta zi minunata, incrcata de har. Cat  ceilalti au ascultat un cuvant de invatatura, eu am ales sa petrec cele 10 minute, afara, bucurandu-ma de liniste si racoare.

Despre Maica Domnului

 O picătură de Sânge Dumnezeiesc acoperă toate păcatele Oamenilor

Era un monah lenevos şi trândav, care nu păzea făgăduinţele chipului celui îngeresc, ci trăia fără de nici o grijă. Numai o singură faptă bună făcea şi anume: din multa dorire şi evlavie pe care o avea către Preasfânta Fecioară, şedea în fiecare zi înaintea icoanei sale, până ce zicea de o sută de ori rugăciunea cea îngerească, căci nu ştia carte să citească alte rugăciuni. Aşa trăind el cu lenevire la posturi, la privegheri şi la celelalte rânduieli ale vieţii călugăreşti, Dumnezeul cel preabun, care voieşte ca toţi să se mântuiască, l-a învrednicit de a văzut o vedenie înfricoşată şi groaznică şi anume: cum că ar fi răpit diavolii sufletul lui şi l-ar fi dus înaintea Dreptului Judecător cerând să se facă dreptate şi să-l dea lor după faptele lui. Iar împăratul ştiind păcatele lui, a zis demonilor: „Duceţi-l pe dânsul în gheenă, că n-are parte cu Mine, pentru că n-a păzit făgăduinţele Botezului şi ale chipului celui monahicesc”. Repezindu-se demonii ca nişte lupi turbaţi ca să-l ia pe el, îndată s-a sculat de pe scaun Stăpâna şi i-a zis: „Rogu-mă Ţie, Dumnezeul meu, îngăduie-mi să fac şi eu dreptăţile mele pentru acest suflet”. Şi scoţând o carte în care erau scrise heretisirile (adică închinăciunea îngerului) pe care le zisese în toată viaţa sa, a poruncit celui ce-l păzea pe el să pună acea carte într-o parte a cumpenei. Iar în cealaltă punând dracii mai multe cărţi de ale lor, în care erau scrise păcatele monahului, era mai mare greutate în această parte.

Atunci Maica cea mult-milostivă a preaînduratului Dumnezeu văzând căci cu chipul acesta nimic nu s-a folosit sufletul acela (pentru că păcatele erau mai multe, iar faptele bune puţine) a zis către Stăpânul: „Adu-Ţi aminte, Preaiubitul meu Fiu, că din trupul meu ai fiinţa Ta cea omenească şi pătimitoare şi-mi dăruieşte o picătură din Sângele Tău cel curat şi preascump pe care L-ai vărsat pentru păcătoşi în vremea patimei celei mântuitoare. Aşa, o! Stăpâne mult-milostive, fie-Ţi milă de sufletul acesta, pentru că foarte mult mă iubea şi se ruga pentru mine cu dragoste şi cu credinţă”. Răspuns-a Stăpânul: „Să ţi se facă voia, o, Maica Mea, căci nu este cuviincios a trece cu vederea nici o cerere a ta. Însă să şti că o picătură a Sângelui Meu acoperă toate fărădelegile lumii”.

Primindu-şi împărăteasa a toate darul cerut şi punându-l în cumpănă, s-a uşurat partea aceea în care erau cărţile cu mulţimea păcatelor, aşa de mult, încât părea că este o pană sau un pai. Atunci dracii risipindu-se ruşinaţi, au strigat zicând: „Foarte milostivă şi preamilostivă este Stăpâna, către creştini şi de multe ori ne face nedreptate”. Iar monahul venindu-şi în fire, a slăvit pe Domnul, mulţumind Maicii Lui, care i-a arătat o vedenie aşa de minunată. Căindu-se, şi-a îndreptat viaţa sa şi a făcut aşa de multe fapte bune, încât se mirau toţi cei care-l ştiau cum era mai înainte. Nevoindu-se cu dragoste de Dumnezeu, s-a săvârşit întru Iisus Hristos Domnul nostru, căruia I se cuvine cinstea şi închinăciunea în veci. Amin (42, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediția 1924 şi 1990).

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

Despre Maica Domnului

 Jefuitorii de biserici, certaţi şi miluiţi de Precista, dar nepocăindu-se au fost arşi de vii

Unsprezece tâlhari venind la biserica Cupiaticilor şi vrând să o prade, căutau pentru aceasta vreme cu bun prilej. Într-o noapte, venind paraclisierul la biserică pentru a lua o carte, în timp ce el încerca să descuie uşa cu cheia, au năvălit tâlharii asupra lui, şi ridicând securea voiau să-l omoare. În acea clipă li s-au luat mâinile, nemaiavând nici o putere în ele. Palamarul putând să intre în biserică, şi-a luat cartea de care avea nevoie şi s-a dus la chilia sa nevătămat. Tâlharii retrăgându-se într-o latură a bisericii, se rugau lui Dumnezeu şi Maicii Domnului, să le dea sănătate şi putere în mâini, aşa precum au fost şi mai-nainte. Ei se făgăduiau că de se vor însănătoşi, se vor pocăi, dând multe milostenii şi rugându-se cu credinţă lui Dumnezeu şi Maicii Domnului. Făcând această rugăciune şi făgăduinţă, li s-a arătat lor Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, şi i-a dojenit pe ei zicând: „Pentru aceste fapte rele ce aţi vrut să faceţi, jefuind biserica şi omorând pe sluga mea, v-aţi făcut vinovaţi de pedeapsa ce a-ţi primit-o. Dar văzând întoarcerea inimilor voastre şi făgăduinţa ce a-ţi făcut-o de a vă pocăi, dând milostenie şi rugându-vă Fiului meu şi mie, vă dau vouă mâinile, să fie ca şi mai-nainte, dar vă poruncesc vouă să vă îndreptaţi, respectându-vă făgăduinţa, căci de nu, va fi şi mai rău de voi”. După aceste cuvinte, tâlharii si-au recăpătat puterea în mâini şi au plecat sănătoşi la casele lor. În timp de trei ani ei nu s-au pocăit şi au prădat din nou o biserică din Moldova. Acolo ei au fost prinşi şi condamnaţi să fie arşi de vii. Atunci ei au mărturisit şi de minunea ce s-a făcut cu ei la Cupiatici (343, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediția 1925).

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

Despre Maica Domnului

 Ocrotirea minunata a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu

Traia odata o fecioara vituoasa, fiica unui oarecare om bogat, care se numea Eufimia. Aceasta si-a inchinat curatia si toata viata ei Prea Curatei Maicii lui Dumnezeu. De aceea, de la o varsta frageda petrecea bine-placand lui Dumnezeu si facand voia Lui. Intotdeauna era la biesrica. Toti se minunau de evlavia acestei copile tinere. La darurile ei sufletesti, Dumnezeu a adaugat si frumusetea trupeasca. Cu cat crestea cu varsta, cu atat sporea si evlavia sufletului ei.

Diavolul insa, care intotdeauna ii invidiaza pe cei care se daruiesc lui Dumnezeu si Maicii Sale, a aruncat sagetile sale viclene in inima unui boier, care a indragit-o si a cerut-o de sotie de la tatal ei. Acesta s-a bucurat cand a vazut ca avea sa dobandeasca ca ginere un om atat de insemnat. Dar curata mireasa a lui Hristos s-a impotrivit voii tatalui ei si i-a spus:

-Tata, nu este drept sa o mint pe Maica Domnului, careia i-am fagaduit curatia mea, si sa doresc un om stricacios in locul Mirelui celui nestricacios si ceresc.

-Aceasta inrudire este un lucru mare pentru noi. Iti poruncesc sa mergi dupa el, caci altfel te voi pedespi aspru! Atunci fecioasa s-a dus la biserica, a cazut inaintea icoanei Maicii Domnului si cu lacrimi s-a rugat sa o lumineze ce sa faca pentru a nu-si intina curatia ei. Dupa ce s-a rugat multa vreme, i-a venit un gand: “De vreme ce frumusetea mea este pricina acestei casatorii, mai bine sa ma lipsesc de ea”. Si umplandu-se de darul dumnezeiesc al intregii intelepciuni, si-a taiat nasul si buzele.

Atunci cand tatal ei a vazut ce a facut, atat de mult s-a maniat, incat a vrut sa-i taie capul. Dar s-a gandit ca taindu-i capul, chinurile i se vor sfarsi repede. De aceea, dupa ce a batut-o cu cruzime si fara mila, a chemat un lucrator silnic si salbatic, pe care il avea la tarinile sale, si i-a spus:

-Ia-o la tarini si pune-o faca muncile cele mai grele si mai murdare, iar daca nu te va asculta, sa o bati fara mila! De acum este roaba ta.

Atunci acel taran grosolan a luat-o pe Eufimia la el si se purta cu ea asa cum ii poruncise tatal ei. Cine poate descrie chinurile pe care le-a suferit de la acest taran aspru? O fiara s-ar fi purtat cu mai multa mila decat acela. Dar Eufimia pe toate le rabda cu barbatie si multumea Domnului, Care a invrednicit-o sa sufere dureri si intristari pentru dragostea Sa. Singura ei mangaiere era rugaciunea. Se retragea in locuri ascunse unde se ruga Domnului sa-i dea rabdare in incercarea prin are trecea nevoitoarea si mucenita intregii-intelepciuni a trait astfel sapte ani, incat toata frumusetea ei s-a stins din pricina ostenelilor si a mahnirilor.

Intr-o noapte, in ajunul Nasterii Domnului, Eufimia s-a indreptat spre staulul animalelor si intrand in el cugeta la Taina Intruparii Domnului, prin care Acesta a binevoit sa se faca Om pentru mantuirea noastra.

Taranul, cand a vazut ca tanara nu era in camera ei, a luat o varga si a alergat sa o bata, asa cum facea de obicei. Dar pe cand se afla inca departe de grajd, a vazut o lumina mare neobisnuita. S-a infricosat, caci creda ca grajdul luase foc. Cand s-a apropiat, s-a aflat in fata unei privelisti minunate, pe care nu era vrednic sa o vada. Imparateasa Cerurilor, impreuna cu o multime de Sfinti Ingeri, statea langa Eufimia si o mangaia spunandu-i:

-Sufera cu barbatie, iubita mea fiica, deoarece prin aceasta mahnire vremelnica pe care o rabzi pentru dragostea Fiului meu, te vei invrednici in Imparatia Sa de slava si de cununa nevestejita. Iar dovada si arvuna marii indrazneli pe care o ai la Mirele tau cel ceresc este vindecarea ta.

Si indata Eufimia a fost vindecata de Maica Domnului capatand frumusetea cea dintai.

Dupa ce taranul a vazut acea minunata si neasteptata priveliste a alergat infricosat si a chemat toata familia sa. Atunci au vazut-o cu totii pe Maica Domnului impreuna cu Cetele ingeresti, iar pe Eufimia vindecata, cu nas si cu buze. Indata au cazut la pamant, neputand sa sufere dumnezieasca lumina.

Cand s-au ridicat de la pamant, au vazut-o numai pe Eufimia rugandu-se si stralucind de o lumina cereasca. Atunci taranul l-a instiintat pe tatal Eufimiei. Acesta a venit in graba si cand a vazut-o pe fiica lui vindecata, s-a mirat mult de acea minune. A cerut iertare de la Dumnezeu si de la fiica lui, iar in locul acelui grajd a zidit o frumoasa biserica si chilii, unde a ramas Eufimia, nevoindu-se pentru Mirele ei cel Ceresc. Dupa aceea s-au adunat acolo si alte tinere sa lucreze in pace poruncile Domnului..

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)