Dimineti cu Dumnezeu

 Problema doctrinei “intemeiate pe Biblie”

O parte a problemei protestantilor de a accepta venerarea sfintilor izvoraste din increderea lor intr-o abordare intemeiata exclusiv pe texte din Sfanta Scriptura. Astfel de texte reprezinta norma crestina in majoritatea dezbaterilor teologice protestante.

Biserica Ortodoxa isi intemeiaza abordarea sa pe inchinarea noastra si pe invataturile doctrinare referitoare la Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie. Deoarece Biblia provine din traditia orala, vie, a Bisericii, Sfanta Scriptura poate fi corect inteleasa numai prin intermediul vietii bisericesti. Pe scurt, intelegerea noastra se bazeaza pe invataturile ortodoxe asa cum au fost ele transmise dintotdeauna.

Biserica Ortodoxa proclama ca dogma predaniile care sunt in vigoare de secole. Aceste predanii, ca si formele de inchinare, nu dateaza din vremurile apostolice, pentru ca ele functionau si pe atunci, fiind transmise ca invataturi si practicate din acele vremuri. Biserica noastra este ortodoxa (universala), pentru ca si astazi este la fel cum era dintru inceputurile istoriei sale. Atunci cand interpretam Biblia, noi ne sprijinim pe Sfanta Traditie.

O alta chestiune de luat in discutie este felul in care interpreteaza protestantii conceptul de Hristos ca “singurul mijlocitor” intre Dumnezeu si oameni. Ideea protestanta porneste de la premisa ca “mijlocitor” inseamna “mediator”, “intermediar”. Dar aici este vorba de ceva mult mai profund. Hristos Domnul nu este numai un mijlocitor, ci reprezinta reconcilierea dintre Dumnezeu si oameni in persoana Sa. Sensul etimonului latin “mediare”, sursa de provenienta a termenului “mediator” sau “mijlocitor”, este de “a aseza la mijloc”; desigur, Hristos este singurul nostru mediator in sens etimologic, dar nu si singurul nostru mijlocitor.

Nu-i asa ca acum va este clar de ce interpretarea protestanta a Bibliei a gresit directia si nu reuseste sa atinga esentialul? Odata ce vom intelege acest fapt, intregul argument protestant impotriva mijlocirii sfintilor isi va pierde pertinenta, cat si viabilitatea.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Relaxare

 Plimbare si relaxare

In ultima perioada am senzatia ca, eu si sotul, suntem ca intr-un carusel care nu se mai opreste. Cred ca, daca ziua ar avea 60 ore tot nu ar fi suficiente pentru noi. Insa duminica, amandoi am simtit nevoia de relaxare si odihna, am refuzat sa mai facem planuri, pur si simplu ne-am bucurat de o zi de toamna frumoasa.

Am mers la Sfanta Liturghie la biserica noastra de suflet – Sfantul Haralambie- si, parca am avut senzatia ca ne-am intors acasa. De fapt ideea de odihna ne-a venit dupa slujba.

Si, pentru ca afara a fost soare placut, iar parcul “Sala Sporturilor” era in drum spre casa, am facut un mic popas. Savurand o cafea, ne-am plimbat pe aleile acestuia.

dimineti cu Dumnezeu

 De ce-i rugam pe sfinti sa mijloceasca pentru noi?

Majoritatea bisericilor protestante resping mijlocirile sfintilor, citand atat versetele 1-5 din capitolul 2 al Epistolei I catre Timotei, in care Sfantul Pavel scria ca Domnul nostru Iisus Hristos este singurul mijlocitor intre Dumnezeu si oameni, cat si versetele 10-11 ale capitolului 18 din Deuteronomul Vechiului Testament, care pare sa interzica invocarea sufletelor celor decedati.

Cu toate acestea, Sfanta Scriptura ne indeamna sa-i invocam pe cei din ceruri, ingeri si sfinti, si sa le cerem sa se roage impreuna cu noi. In Psalmul102, 20 ne rugam: “Binecuvantati pe Domnul toti ingerii Lui”, iar in Psalmul 148, 2 ne rugam: “Laudati-L pe El toti ingerii Lui, laudati-L pe El toate puterile Lui!”

Cei din ceruri se roaga numai “impreuna cu” noi – ei se roaga de asemenea “pentru” noi. In Apocalipsa Sfantului Ioan Teologul 8,3-4, citim: “Si a venit un alt inger si a stat la altar (in ceruri), avand cadelnita de aur, si i s-a dat lui tamaie multa, ca s-o aduca impreuna cu rugaciunile tuturor sfintilor, pe jertfelnicul de aur dinaintea tronului; si fumul tamaii s-a suit, din mana ingerului, inaintea lui Dumnezeu, impreuna cu rugaciunile sfintilor”.

Ei, din ceruri, care duc rugaciunile noastre la Dumnezeu, nu sunt numai ingeri, ci si oameni. Sfantul Ioan Teologul vede “douazeci si patru de batrani (conducatorii poporului lui Dumnezeu) (care) au cazut inaintea Mielului, fiecare avand o alauta si cupe de aur, pline cu tamaie, care sunt rugaciunile sfintilor. (Apocalipsa 5, 8). Asa cum se arata in acest text sfintii din ceruri Ii duc lui Dumnezeu rugaciunile sfintilor de pe pamant.

Da, Il avem pe Domnul nostru Iisus Hristos drept singurul nostru mijlocitor inaintea Tronului Parintelui ceresc, dar asta nu-i impiedica pe fratii nostri protestanti sa le ceara fratilor lor de credinta sa se roage pentru ei. Noi toti, atat cei din cer, cat si cei care suntem inca de pe pamant, ne rugam Aceluiasi Mijlocitor dintre Dumnezeu si oameni, Iisus Hristos Domnul. Prin El, prin Hristos, ne apropiem noi de Tronul Parintelui ceresc.

Cum sa nu dorim sa cerem rugaciunile celor care au dobandit un loc in Rai si se afla acum inaintea Tronului Domnului Dumnezeului nostru, inchinandu-se Sfintei Treimi?

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Dimineti cu Dumnezeu

 A fi drept nu functioneaza la jumatati de masura

Profesorii si parintii le amintesc mereu copiiilor despre importanta de a nu ceda presiunilor negative ale colegilor de generatie, stiindu-se ca o buna conduita poate sa fie deseori subminata de dorinta de a fi la fel cu prietenii si colegii de scoala.

Noi, adultii, ne amintim ca si noi am cedat de prea multe ori presiunii colegilor nostri de generatie. Daca vom fi inconjurati de oameni cu un simt moral superior, foarte cinstiti in afaceri si in intreaga lor activitate profesionala, cu un comportament cuviincios fata de cei din jur, ne va fi mai usor si noua sa punem in practica poruncile dumnezeiesti in viata cea de toate zilele.

Care este atitudinea noastra fata de vecinii, prietenii sau rudele a caror prezenta este cat se poate de amuzanta, dar care spun bancuri deocheate sau vorbesc foarte urat despre cunoscuti de-ai nostri? Le acceptam remarcile, radem de bancurile lor, pentru ca dorim sa fim pe aceeasi unda de lungime cu ei – sau ramanem reticenti, crestini cu buna-cuviinta, credinciosi convingerilor proprii, indiferent de comportarea celor din grupul in care ne aflam?

In lucrarea sa “Proloagele de la Ohrida”, Episcopul Nicolae Velimirovici scria :”Sa fii drept printre cei drepti e un lucru esential si laudabil, dar mult mai important si mai vrednic de lauda este sa fii un om drept printre cei nedrepti”.

Nu poate nimeni sa fie drept doar pe jumatate de masura.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Dimineti cu Dumnezeu

 Care este valoarea faptelor bune?

Cand raspundem iubirii Domnului cu iubire, milostivirea Lui ne indreapta spre sfintenie, pentru ca a intra intr-o relatie personala cu Creatorul ne schimba, ne transforma. Am fost creati dintru inceput dupa chipul si asemanarea Lui, iar raspunsul nostru pozitiv la invitatia de a intra intr-o comuniune dumnezeiasca cu El ne asaza pe drumul spre sfintenie.

Nu putem face nimic fara harul lui Dumnezeu; pentru aceea zicea Sfantul Ioan Gura de Aur: “Lucrarile credintei sunt un dar de la Dumnezeu, ca sa nu se laude nimeni”. Nimeni nu-L poate numi Hristos pe Iisus decat prin puterea Sfantului Duh, iar darul credintei ne face partasi harului facerii de bine. Dar ne pot mantui faptele bune oare? Nu! Numai mila si harul lui Dumnezeu ne vor mantui, nu faptele noastre cele bune, oricat ar fi ele de minunate.

Sfantul Apsotol Iacov marturiseste clar si limpede: “Asa si cu credinta; daca nu are fapte, e moarta in ea insasi. Dar va zice: Tu ai credinta, iar eu am fapte; arata-mi credinta ta fara fapte si eu iti voi arata din faptele mele, credinta mea (Iacov 2,17-18). Fara a face bine semenilor nostri, credinta ne va fi cu adevarat moarta. Iar faptele bune nu pot fi facute decat cu harul lui Hristos Domnul – atunci cand Hristos este prezent in noi. Sfantul Apostol Iacov ne mai invata: “Ce folos, fratilor, daca zice cineva ca are credinta, iar fapte nu are? Oare credinta poate sa-l mantuiasca? Daca un frate sau o sora sunt goi si lipsiti de hrana cea de toate zilele, iar cineva dintre voi le-ar zice: “Mergeti in pace! Incalziti-va si va sarutati”, dar fara sa le dati cele trebuincioase trupului, care-ar fi folosul? Asa si cu credinta; daca nu are fapte, e moarta si ea insasi” (Iacov 2,14-17).

Daca pretindem ca Hristos este Mantuitorul nostru, dar suntem lipsiti de iubire si de fapte bune, ne amagim pe noi insine inchipuindu-ne ca Hristos este alaturi de noi; in realitate, nici religiosi nu suntem. Cum adica, religiozitatea, credinta, ne este moarta – dar Hristos traieste in noi? Facerea de bine nu ne va mantui, dar Hristos ne va mantui? Faptele bune sunt marturia transformarii noastre, a desavarsirii noastre, marturia faptului ca Hristos salasuieste in inimile noastre. Orice lucru bun pe care-l faptuim se datoreaza prezentei lui Hristos in noi si harului Sau dumnezeiesc cel negrait.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Dimineti cu Dumnezeu

 Puritatea nu depinde de varsta

Se spune ca intelepciunea vine odata cu varsta – iata o afirmatie adevarata, intr-o oarecare masura. Am deseori conversatii cu prieteni vechi din facultate despre acest gen subiect; vorbim despre cat de usoara ne-ar fi fost viata daca am fi stiut in tinerete ce stim acum: am fi avut mai putine griji, emotii si tensiuni in privinta examenelor, a notelor, a relatiilor si a atator alte lucruri care reprezentau pe atunci o sursa enorma de stres pentru noi. Dupa 67 de ani de viata pe aceasta planeta, o mare parte din problemele care ma copleseau pe vremea studentiei nu ma mai ingrijoreaza deloc.

Un lucru este cert: puritatea si nepatimirea nu au nimic de-a face cu varsta. Ele devin o parte integranta a fiintei noastre dupa ce ne-am insusit duhul smereniei. Sfantul Ioan Scararul ne invata ca puritatea nu este rodul stradaniilor noastre si in nici un caz al varstei, ci numai al smerenie. Daca nu ne vom smeri, patimile vor continua sa ne tiranizeze, pentru ca vor fi mai puternice decat noi – iar progresul nostru duhovnicesc va fi inexistent. Vom ramane lipsiti de intelepciune.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Dimineti cu Dumnezeu

Dragostea si dobandirea sfinteniei

In calitatea noastra de crestini, suntem familiarizati cu lupta impotriva patimilor; stim ca ea trebuie sa se desfasoare zi de zi, daca dorim sa vietuim in armonie cu standardele biblice. Aceasta stradanie de a ne birui patimile va esua in absenta iubirii, deoarece cel a carui inima e plina de iubire nu doreste nimic in afara de a se ocupa de propria persoana.

Sfantul Ioan Evanghelistul sublinia imposibilitatea de a-L iubi pe Dumnezeu, pe Care nu L-am vazut, daca nu ne iubim aproapele. Mai mult, sa ne amintim ca Mantuitorul ne porunceste sa ne iubim si vrajmasii!

Influentati de satana, cel plin de rautate impotriva noastra, ne concentram asupra iubirii de sine – in timp ce lupta impotriva patimilor ramane suspendata. Daca nu vom cauta harul mantuitor al Domnului, nu vom avea nici o speranta de a iubi si a ne umple inima de dragoste, si vom continua sa fim prizonierii intunericului, bolii si al mortii. Iubirea altruista va putea invinge numai prin puterea Sfantului Duh si prin dobandirea unei inimi frante si smerite – si astfel noi vom iesi biruitori in lupta impotriva voii proprii, egocentrice si individuale.

Fara o inima iubitoare, n-avem cum sa intram in imparatia lui Dumnezeu. Iubirea este cheia sfinteniei si nu se apropie decat de cei care nu se tem sa lupte pentru a o dobandi.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Final de octombrie

 BUCURIILE LUNII OCTOMBRIE

Luna octombrie, luna de toamna asa cum era cand eram copil; cu ploi, vant si frig, dar si cu soare bland, care ne incalzeste usor. Nici peisajele nu s-au lasat mai prejos, au desenat tablouri minunate, pe care nu te mai saturi sa le privesti. Si in aceasta luna bucuriile au fost multe.

-        Primul weekend din octombrie a fost dedicat atat nepoteilor, cat si copiilor de la Centrul Educational al Parohiei Sfantul Gheorghe.  Desi principala activitate a fost joaca, am realizat impreuna cu copiii de la Centru si ultima noastra activitate: am daruit un zambet copiiilor de la Zalhanaua. Cat de frumos este totul, cand esti inconjurat de copii, de veselia si energia lor.

-        Al doilea weekend a fost dedicat plimbarii si relaxarii. Ne-am bucurat de Cluj-un frumos oras ardelean, dar si de copiii minunati, cu glasuri de ingeri care au cantat la spectacolul “Cantarile Cerului”.  Despre acest frumos weekend am povestit aici;

-        De la Cluj, am pornit spre Baile Olanesti unde am petrecut o frumoasa saptamana de concediu.

-        In luna octombrie visul meu s-a implinit: am inceput activitatea la Asociatia “Maini de Mestesugar”;

-        Am incheiat luna tot in prezenta nepoteilor. De data asta am mers impreuna la Domeniul Cantacuzino, unde a avut loc Velocrosul Castanilor si la “Ferma vietii” de la Homoraciu, dar am facut si o delicioasa pizza. Am povestit despre aventurile noastre aici si aici

Slava lui Dumnezeu pentru toate!

Dimineti cu Dumnezeu

 Rolul sfintilor in viata noastra

Crescand in religia luterana, credeam pe atunci ca venerarea sfintilor de catre romano-catolici si crestini ortodocsi este o forma de idolatrie – idolatrie pentru ca ii “venereaza” pe sfinti. Pentru protestanti, aceasta venerare reprezinta un obstacol major, deoarece ei considera ca venerarea I se cuvine doar lui Dumnezeu. Distinctia dintre venerare si inchinare-adorare ne era necunoscuta. (Inchinarea e rezervata lui Dumnezeu, pe cand venerarea este respectul pe care se cuvine sa-l aratam sfintilor).

Biserica istorica a venerat sfintii dintotdeauna, deoarece Biserica este nedespartita. Biserica Triumfatoare din ceruri si cea Luptatoare de pe pamant sunt una si aceeasi Biserica. Cand se slujeste Sfanta Liturghie in Biserica, norul de martori (cei ce au biruit in lupta cu vrajmasul si se afla in ceruri cu Dumnezeu) se uneste in inchinare, in fata tronului dumnezeiesc, cu cei ramasi pe pamant. Noi, cand intram in comuniune liturgica in Biserica, ne unim mistic aici pe pamant cu sfintii din ceruri. Moartea nu ne desparte de cei care au plecat la ceruri inaintea noastra, intrucat in Hristos nu exista moarte.

Atunci cand ii veneram pe sfinti, le aratam dragoste si respect. A saruta icoana unui sfant echivaleaza cu a saruta Biblia. Cand sarutam fotografia unei persoane indragite, nu o veneram, ci ne demonstram concret iubirea fata de acea persoana; acelasi lucru se intampla si cand sarutam icoana unui sfant.

Atunci cand avem nevoie de rugaciuni, nu intram in carciuma cea mai apropiata pentru a-l ruga pe batrbatul care sa aplecat peste tejghea sa se roage pentru noi – ci le cerem celor care sunt apropiati de Dumnezeu sa se roage pentru noi. Nimeni nu e mai apropiat de Dumnezeu decat cei a caror viata pe pamant a fost una sfanta, sau care au imbratisat o moarte martirica din iubire pentru Hristos si credinta crestina – asa cum stim cu certitudine ca ei sunt vii in Hristos Domnul si El le asculta rugaciunile. Nu le cerem doar prietenilor nostri sa se roage pentru noi, ci ii cerem mai ales unui sfant, pentru ca Hristos este preaslavit “intru sfintii Sai” (II Tesaloniceni 1, 10).

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

MFC-PEISAJ

 Toamna la Sambata de Sus

sursa foto: arhiva personala

Miercurea fara cuvinte este găzduită de Carmen, pe blogul ei "Intre vis si realitate".