Despre Maica Domnului

 Dumnezeiestile virtuti (III)

Iscusitul dascal al vietii sfinte, celei intocmai cu cea a Ingerilor, sihastrul de la Katuniakia, ieromonahul Efrem povesteste:

“In Manastirea Iviron s-a intamplat urmatorul fapt:

In aceasta manastire era un mirean care cara lemne din padure pentru nevoile parintilor. Odata un ieromonah i-a spus:

-Domnule Nicolae, adu-mi si mie cateva lemne de foc.

-Iti voi aduce. Cate vrei?

-Vreo zece sarcini.

Cand le-a adus, ieromonahul i-a spus:

-Adu-le mai apropae!

-Parinte, animalul nu poate sa treaca pe acolo pentru ca este prapastie. Se teme.

-Iti poruncesc sa le aduci mai aproape! a spus ieromonahul enervat.

Dupa ce s-au certat, ieromonahul i-a spus mireanului:

-Neiertat sa fii!

-Si tu sa fii neiertat, a spus mireanul si a luat catarul si a plecat.

Atunci ieromonahul, dupa ce s-a linistit, si-a spus in sinea sa: “Acum, ce-i de facut? Mai poti merge sa liturghisesti? Nu. Maine, insa, cand va veni carausul, ii voi pune metanie sa ma ierte. Dar daca il vor instiinta de acasa sa mearga in sat pentru vreo treaba urgenta, atunci unde sa-l mai gasesc?”

Intre timp se innoptase si, dupa cum se stie, portile manastirilor se inchid odata cu asfintitul soarelui.

“Ce-i de facut? Ne-am afurisit unul pe altul. Maica Domnului, lumineaza-ma ce sa fac?”

Atunci ieromonahul a cazut la rugaciune ca sa-l lumineze Maica Domnului ce sa faca. Si luminarea nu a intarziat sa vina. A aprins felinarul si iesind pe poarta mica a manastirii, s-a indreptat spre munte, unde era casa muncitorilor. Dupa ce a mers multa vreme noaptea prin padure a ajuns la casa.

-Buna seara!

-Bine ai venit, Parinte!

-Binecuvantatule, iata ne-am certat pentru niste lemne. Iarta-ma!

-Dumnezeu sa te ierte, Parinte! Si Sfintita Ta iarta-ma si pe mine!

-Dumnezeu sa te ierte si pe tine!

Si astfel ieromonahul s-a intors la manastire si a doua zi a slujit Sfanta Liturghie”.

Inaltatoarea smerenie a induplecat-o pe Maica Domnului sa savarseasca o minune.

 

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

Intalnire intre generatii

 Bucurie daruita, bucurie primita

Faptul ca atat parintii cat si socrii sunt in varsta, ca sora mea locuieste la o distanta relativ mare de noi, ca fiecare are probleme si greutati, iar timpul pare sa nu mai ajunga, a facut ca in ultimii cativa ani (destul de multi zic eu), sa nu mai reusim sa fim impreuna in zilele de sarbatoare, asa cum obisnuiam. Anul acesta insa, sorelina mea si-a propus sa vina cu intreaga familie la parinti in prima sambata dupa Sfintele Pasti. Atunci am dat si eu “alarma” si adunarea la copii si socri si, in frumoasa zi de sambata, curtea parintilor s-a umplut.

Alaturi de noi, la aceasta minunata intalnire a fost si Doamne-Doamne, pentru ca, desi prognoza era cu 100% ploaie, a fost o zi minunata, cu soare bland si fara vant, o zi de primavara care arata bucuria din sufletele noastre. 

Noi locuind mai aproape de parinti, am ajuns la ei dimineata devreme, numai bine sa ii ajutam sa pregateasca totul. Ni s-a alaturat si unchiul nostru, astfel ca, impreuna totul a mers ca pe roate.

După ce totul a fost pregatit, pana cand au sosit toti, am adunat cateva flori de păpădie (atat am mai gasit), pe care le-am si pus la fiert.

Putin mai tarziu au sosit “ajutoarele” noastre, micutii nepotei, dragii bunici dragi.

Micilor bucatari li s-au adăugat si ceilalti.

Si, la ora pranzului, curtea s-a umplut si a rasunat de glasuri vesele, de bucuria revederii, de emotii la cei batrani ca au mai apucat o zi in care sa fim toti alaturi de ei. Ce frumos este cand masa este plina si bogata, iar in jurul ei sunt patru generatii: parinti, copii, nepoti, stranepoti.

Dupa ce burtici au fost linistite, fiecare s-a bucurat il felul lui: unii au jucat fotbal, altii s-au urcat in copaci sau sus, in patulul bunicilor,

Sau, pur si simplu, s-au relaxat la un "pahar de vorba".

Fiecare a venit cu gandul ca va sta putin si se va intoarce acasa, la treburi si rutina zilnica, insa toate planurile au fost anulate, pentru ca foarte greu ne-am despartit unii de altii.

La final, am stabilit cu sorelina sa mai incercam o astfel de intalnire si la vara sau toamna, sa ne bucuram de parinti, atat cat Dumnezeu ii mai lasa pe acest pamant. Vom vedea daca si reusim.

Dam Slava lui Dumnezeu pentru ca parintii si socrii inca sunt alaturi de noi si ne mai putem bucura de ei.

Despre Maica Domnului

 Dumnezeiestile virtuti (II)

Staretul Ilarion Gerogianul (+1864) s-a nascut in 1776 in satul Losiat-Hevi din Georgia, iar la botez a primit numele Iesei.

De la sase ani a trait impreuna cu ierodiaconul Stefan, fratele mamei sale, la sihastria sa si a invatat de la el viata cea dupa Dumnezeu, vreme de doisprezece ani.

Pe cand era inca tanar a mers la palatul imparatului Imeretiei, Solomon al II-lea, care l-a casatorit aproape cu sila cu tanara printesa Maria. Niciodata insa nu a dat importanta casatoriei. Sufletul sau tanjea dupa iubita sa viata pustniceasca. Mai tarziu, imparatul a poruncit sa fie hirotonit preot si l-a facut povatuitorul sau duhovnicesc in probleme personale si in cele ale statului si protoprezbiter al palatului.

Intr-un an a plecat pe ascuns spre cealalata patrie, in Sfantul Munte, in haine vechi, pentru a-si ascunde prin aceasta infatisare slava lumeasca pe care o avusese inainte si ca necunoscut sa se afieroseasca in intregime Domnului. Cand a ajuns in Ierusalimul duhovnicesc, adica in Sfantul Munte Athos, care este arena nevointei, s-a inchinoviat in Manastirea Dionisiu, unde a fost tuns in schima mare cu numele Ilarion.

Dupa aproximativ doi ani de ascultari ostenitoare a cerut binecuvantare de la egumen sa se inchine la Manastirea Iviron si sa ia cateva carti in limga georgiana, pentru ca nu stia greceste.

Cand a ajuns la manastire, s-a rugat inaintea icoanei pline de Har a Maicii Domnului. Diamantul duhonvicesc nu trebuia sa mai ramana ascuns. Maica Domnului a ales aceasta zi ca sa-l descopere tuturor pe adevaratul parinte Ilarion, care traia ca un monah georgian necunsocut si savarsea ascultarile cele mai smerite pe care le face de obicei un incepator. Smerenia sa era mare, dar Maica Domnului avea alte planuri cu parintele Ilarion, care prin petrecerea sa placuta lui Dumnezeu a influentat timp de cincizeci de ani Sfantul Munte.

Era spre asfintit si afara in curte stateau monahii batrani din manastire. Impreuna cu ei statea si un arhimandrit din Moscova, cunoscut parintelui Ilarion. De indata ce l-a vazut pe parintele Ilarion iesind din paraclis, l-a recunoscut, a alergat la el si sarutandu-i mana, i-a spus:

-Parinte Iesei! Parinte Iesei! Parinte duhonvic, ce faci?

Parintele Ilarion a ramas uimit. Atunci monahii, auzind cele spuse de acel arhimandrit, s-au ridicat si s-au apropiat, iar arhimandritul, tinand inca mana parintelui Ilarion, a facut recomandarile de rigoare, spunand in limba georgiana:

-Acesta este parintele Iesei, duhovnicul regelui Imeretiei, pe care am avut cinstea sa-l cunosc la Moscova in palatul sotiei sale.

Atunci monahii l-au condus pe vizitator la arhondaric. Cu totii s-au minunat de neasteptata descoperire si mai ales cei care il cunoscusera cu doi ani mai inainte ca pe un strain sarac.

Cand s-a intors la Manastirea Dionisiu, vestea cea noua deja ajunsese. Maica Domnului descoperise cine era cu adevarat parintele Ilarion pentru ca sa debvina pilda de urmat pentru smerenia si viata lui sfanta.

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)

MFC-MIRCEA ELIADE

 MIRCEA ELIADE

(22 Martie 1907-22 Aprilie 1986)

sursa foto: internet

Miercurea fara cuvinte este găzduită de Carmen, pe blogul ei "Intre vis si realitate".

Despre Maica Domnului

 Maica Domnului vindecă mâna taiată de iconoclaşti, a Sfântului Ioan Damaschin

Se vede în viaţa Sfântului Ioan Damaschin, pe care a scris-o prea înţeleptul Ioan, Patriarhul Antiohiei, cum că în vremea lui, Leon Isaurul era mare prigonitor al icoanelor în Constantinopol şi pe mulţi drept-credincioşi a muncit împăratul cel urător de Hristos, cu multe feluri de munci. Înştiinţându-se de aceasta Ioan Damaschin, pe care îl avea împăratul Saracinilor ca întâiul sfetnic, scria în fiecare zi scrisori şi le trimitea la Constantinopol, drept-credincioşilor, în care arăta, cu mărturii vrednice de crezut, cum că toţi care nu se închină Sfintelor icoane sunt eretici şi fără de Dumnezeu şi de împărăţia lui Hristos străini. Auzind împăratul despre acestea, a cerut să-i dea una dintre scrisorile lui Ioan, pe care a arătat-o dascălilor, întrebându-i dacă poate cineva dintre dânşii să imite chipul scrisorii.

S-a aflat un om foarte iscusit în scrierea frumoasă, care s-a făgăduit împăratului că va face o copie atât de asemănătoare, încât nici Ioan nu va mai putea-o cunoaşte pe cea scrisă de el. Acestuia a poruncit împăratul cel viclean, de a scris către dânsul o scrisoare, ca şi cum ar fi de la Ioan, în care zicea acestea: „Împărate, întru mulţi ani să trăieşti, închinăciunea cea cuviincioasă împărăţiei tale aduc eu robul tău Ion din Damasc şi îţi arăt ca să ştii, că cetatea noastră este în vremea aceasta slăbănogită, pentru că lipsesc cei mai mulţi ostaşi ai Agarenilor, fiind plecaţi la război. Şi dacă vei trimite puţină oaste, cu înlesnire o iei, şi îţi voi ajuta şi eu, pe cât pot, la o apucare ca aceasta, pentru că în mâinile mele este toată cetatea”.

Acestea scriindu-le vicleanul împărat, a făcut şi altă scrisoare cu mâna lui, către stăpânitorul Agarenilor, zicând acestea: „Preaiubite şi de bun neam, Voievodule, al cetăţii Damascului, bucură-te! Ştii că nu este nici un lucru mai fericit, mai lăudat, şi lui Dumnezeu plăcut, decât dragostea ca să păzească cineva tocmelile de pace, pentru aceasta nu vreau să stric prietenia pe care o am cu bunul tău neam, cu toate că un prieten al tău adevărat, mă îndeamnă şi mă cheamă pe mine la aceasta, şi îmi trimite scrisori de multe ori, ca să vin asupra ta cu război. Iar pentru încredinţarea ta îţi trimit una din scrisori, pentru ca să cunoşti adevărata prietenie pe care o am eu către tine, şi vicleşugul şi răul nărav al aceluia care a scris-o”.

Aceste două scrisori le-a trimis pe un serv al său, cel cu numele Leu, dar care avea socotinţă de şarpe, la cel viclean şi barbar, care, văzându-le, s-a mâniat, şi chemând pe Ioan, i le-a arătat. Iar Ioan înţelegând viclenia împăratului, spunea adevărul, nu numai că nu le-a scris, ci nici în mintea lui nu le-a gândit niciodată. Iar barbarul fiind biruit de mânie, n-a crezut dezvinovăţirea lui Ioan, nici soroc nu i-a dat, ca să arate adevărul, ci a poruncit să-i taie mâna lui. S-a tăiat dreapta aceea, care mustra pe cei ce urăsc pe Domnul, şi în loc să se vopsească cu cerneală ca mai înainte, s-a vopsit cu al său sânge, şi după ce au tăiat-o, au spânzurat-o în târg, ca să o vadă toţi oamenii. După ce a trecut ziua, a trimis Ioan mijlocitor, rugându-se tiranului ca să-i dea mâna ca s-o îngroape, ca să-i mai uşureze durerea lui, iar acela a primit şi i-a dat-o.

Ioan luându-o pe dânsa şi intrând în casa sa, a căzut la pământ, cu faţa în jos înaintea sfintei icoane a Maicii Domnului, zicând acestea cu lacrimi şi cu credinţă: „Stăpână Preasfântă Maică, ceea ce ai născut pe Dumnezeul meu, pentru dumnezeieştile icoane dreapta mea s-a tăiat. Cunoşti bine pricina pentru care s-a nebunit Leon; apucă dar, înainte, ca o grabnică ce eşti, şi-mi vindecă mâna mea; dreapta celui înalt, Care s-a întrupat din Tine, multe puteri face prin mijlocirea Ta; aşa şi acum, pe dreapta mea aceasta să o vindece, pentru rugăciunile tale, pentru ca să poată scrie dulci şi întocmite cântări, care se cuvin să se aducă ţie, Născătoare de Dumnezeu şi Celui ce S-a născut din tine şi, totodată, ajutătoare să se facă dreptei credinţe”.

Acestea zicând Ioan cu lacrimi, a adormit, şi a văzut icoana pururea Fecioarei, care i-a zis lui, cu privire blândă: „Vezi, sănătoasă s-a făcut mâna ta, şi să nu-ţi pese mai mult pentru aceasta, ci fă-o pe dânsa trestie a scriitorului degrabă, după cum te-ai făgăduit mie acum”. Deşteptându-se şi văzând mâna lui vindecată şi lipită la locul ei, s-a bucurat cu duhul pentru Dumnezeu şi pentru Maica lui, căci a făcut cu dânsul mărire cel puternic. Toată noaptea a cântat veselindu-se, aducând mulţumire lui Dumnezeu, şi zicând: „Mâna Ta cea dreaptă, Doamne, s-a proslăvit întru tărie”, „Dreapta Ta a vindecat pe dreapta mea cea tăiată, şi pentru aceasta va sfărâma pe vrăjmaşii care nu cinstesc preacinstită icoana Ta, şi a aceleia ce te-a născut pe Tine, şi prin mâna mea va zdrobi pe necinstitorii de icoane, cei potrivnici mulţimii slavei tale”.

A petrecut astfel toată noaptea, veselindu-se şi cântând laude pururea Fecioarei Maria, Maicii lui Dumnezeu. Iar când s-a făcut ziuă şi au văzut vecinii lucrul cel minunat, au vestit în toată cetatea. Însă oarecare oameni urători de Hristos au zavistuit, şi ducându-se au spus stăpânitorului, cum că nu s-a tăiat mâna lui Ioan, ci oarecărui rob al lui, dându-i arginţi nenumăraţi.

Iar stăpânitorul a poruncit ca să vină Ioan, să vadă mâinile lui, şi venind i-a arătat mâna cea tăiată, care avea un semn roşu împrejur, pe care l-a iconomisit Stăpâna Preasfântă, pentru nemincinoasa mărturie a tăierii. I-a zis barbarul: „Care doctor te-a vindecat şi ce fel de doctorii ai pus?”. Iar Ioan cu mare şi strălucit glas s-a făcut propovăduitor minunii, zicând: „Domnul, meu m-a vindecat, Doctorul cel Atotputernic, care are deopotrivă puterea, după voire”. Iar stăpânitorul a răspuns: „Iartă-mă, omule, că după cum se vede eşti nevinovat; nu ai greşit la pricina aceasta, şi cu nedreptate te-am osândit. Să ai dar cinstea cea dintâi, ca să fii întâiul meu sfetnic, şi mă făgăduiesc ţie, ca să nu fac nimic fără de sfatul şi voia ta”. Iar Ioan a căzut la picioarele lui, rugându-se să-l ierte să se ducă să slujească Făcătoarei de bine, după cum I-a poruncit.

Şi după ce s-a pricit mult, stăpânitorul s-a învoit şi i-a dat voie şi iertare să se ducă unde voieşte. Ioan mulţumindu-i, s-a dus şi împărţind săracilor averea sa şi slobozind pe robii săi, s-a dus la mănăstirea Sfântului Sava unde, făcându-se călugăr, a intrat în ascultare la un bătrân aspru, care i-a poruncit să-şi taie desăvârşit voia lui, după rânduiala vieţuirii călugăreşti, ca să nu facă niciodată nimic, fără de învoire şi blagoslovenie şi să nu cânte nicidecum vreun Tropar. Dar într-una din zile, un frate al mănăstirii, a rugat pe Ioan ca să-i alcătuiască vreun Tropar de umilinţă, potrivit pentru vremea morţii, ca să ia puţină mângâiere, pentru că adormise fratele său cel după trup. Ioan se temea să nu se supere bătrânul său; însă s-a biruit de multa rugăminte a fratelui, şi scriind troparul acesta: „Toate sunt deşertăciuni cele omeneşti...”, îl cânta cu preafrumos glas, în care timp sosind bătrânul de afară, şi auzind acel glas de preaumilitoare cântare, s-a scârbit şi a izgonit pe Sfântul, ca pe un neascultător. Iar el căzând la picioarele bătrânului, îşi cerea iertare, dar acela nicidecum nu se pleca, însă pentru multa rugăminte a proiestoşilor, s-a înduplecat iarăşi ca să-l primească, numai să se învoiască să cureţe ieşitorile şi să slujească pe călugări. Iar el a primit, cunoscând folosul ascultării.

Bătrânul văzându-l pe dânsul că ascultă, l-a primit iarăşi, poruncindu-i să păzească tăcerea, precum a făcut şi mai înainte. După puţine zile, s-a arătat Preasfânta bătrânului în somn, zicându-i: „Pentru ce ai închis un izvor minunat ca acesta, care varsă afară, cu atâta dulceaţă, destule pâraie de apă a odihnei sufletelor, mai mult decât cel ce a izvorât cu dumnezeiască minune, din piatră în pustie? Lasă izvorul ca să adape toată lumea, să acopere mările eresurilor şi să le mute spre dulceaţa minunată. Acesta are să covârşească alăuta cea proorocească a lui David, şi Psaltirea, cântând cântări noi, Domnului, şi cântări pline de minunată dulceaţă, mai presus decât cântarea lui Moise şi a Mariamei. Faţă de asemănarea alăutei lui cea dulce cântătoare şi minunată, au să se socotească un basm netrebnic cântările cele fără de folos ale lui Orfeus. Acesta va cânta cântarea cea duhovnicească şi cerească. Acesta va urma cântările cele heruvimiceşti. Acesta va croi drept dogmele credinţei şi va da la iveală răzvrătirea şi strâmbarea a tot eresul”.

Când s-a deşteptat bătrânul, care a avut vedenia aceasta, şi i s-au descoperit cele negrăite, a zis către Sfântul acestea: „O! fiule al ascultării lui Hristos, deschide gura ta; nu în pilde, ci în adevăr, nu în ghicituri, ci în dogme. Grăieşte pe care Duhul Sfânt le-a scris în inima ta; suie-te în Muntele Sinaiului cel al vedeniilor şi al descoperirilor lui Dumnezeu, fiindcă te-ai smerit pe sineți până în sfârşit; acum dar, suie-te în muntele bisericii, şi propovăduieşte, binevestind Ierusalimului; întru tărie înalţă glasul tău, căci preaslăvite lucruri mi s-au grăit mie, pentru tine, de la Maica lui Dumnezeu, şi mă iartă pe mine pentru câte ţi-am, greşit, căci din necunoştinţa mea te-am împiedicat”.

Atunci Ioan făcând început cântărilor celor ca mierea curgătoare, lumina bisericile atât de mult, încât oricine auzea cuvintele şi alcătuirile lui, putea să le înţeleagă şi să se folosească. Întru acest chip vieţuind Sfântul, într-o petrecere îmbunătăţită şi preaminunată, şi multe scrieri asupra luptătorilor de icoane scriind, şi canoane preafrumoase şi dulci la cântare alcătuind, cum şi alte cuvinte la praznice, spre lauda şi mărirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, s-a odihnit întru Domnul, căruia I Se cuvine slava şi stăpânirea, în veci, Amin (10, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediția 1924 şi 1990).

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

Despre Maica Domnului

 Necinstitorul sărbătorii trăznit... apoi vindecat de Maica Domnului prin sfântul Ipolit

Un creştin uşuratic, anume Petru, a plecat cu plugul în ţarină în sărbătoarea Sfintei Maria Magdalena, la a cărei biserică se prăznuia hramul. Ajuns acolo, s-a apucat de arat, zicând diferite vorbe deşarte. Pe când ara el aşa, cu multă îndărătnicie şi obrăznicie, un fulger puternic s-a coborât din cer şi l-a trăsnit. Trăsnetul i-a ars plugul, boii şi pe Petru. Pe Petru l-a ars trăsnetul până la vine şi oase. Necredinciosul Petru, în acea grea boală şi suferinţă, a poruncit să-l ducă la biserica Sfintei Maria Magdalena, a cărei sărbătoare o necinstise cu aratul lui. Acolo, prin rugăciunile făcute de preoţii bisericii înaintea lui Dumnezeu şi a Sfintei Maria Magdalena, s-a mai potolit focul ce ardea în trupul lui, dar la sănătatea lui cea dinainte tot nu şi-a revenit. Atunci, cei de aproape ai lui s-au sfătuit, să-l ducă la biserica Preasfintei Născătoarei de Dumnezeu şi pururea Fecioarei Maria, în care se făceau multe minuni. În noaptea ce a urmat după ce l-au dus pe dânsul în biserică, i s-a arătat lui Maica Precista, împreună cu Sfântul Ipolit. Dânsa a poruncit Ierarhului Ipolit să-l tămăduiască pe Petru. După porunca Maicii Domnului, Sfântul Ipolit l-a tămăduit îndată (155, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediția 1925).

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

Relaxare

 Relaxare binemeritata

Perioada premergatoare Sfintelor Pasti, dar si ulterior, a fost o perioada aglomerata, cu multe activitati, cea mai importanta dintre ele fiind pregatirea hramului Sfantului Calinic de la Cernica de catre copiii si tinerii de la Centru.

Si, pentru ca toti au depus eforturi sustinute, pentru ca intreaga vacanta au dedicat-o acestui eveniment, ieri am invitat tinerii la relaxare. Impreuna am petrecut o dupa-amiaza tare placuta, savarand pizza si jucand scrabble.

Din pacate, la aceasta intalnire, nu au putut participa toti tinerii.

Bineinteles ca am stabilit si progamul lunii mai.

Despre Maica Domnului

 Maica Precista izbăveşte pe un copil, viitor Episcop, de o groaznică vedenie

Eschin, Episcopul Domnului, la vârsta de 12 ani, a fost trimis de părinţii lui la învăţătură, în ţara Saxoniei. Ajungând acolo, s-a îmbolnăvit foarte greu. În acea vreme, a avut o vedenie în care i s-a părut că cineva l-a rupt şi l-a aruncat într-un cuptor de foc, unde a început să ardă. Acolo fiind, a văzut nişte uşi foarte strâmte. Prin acele uşi a fugit foarte repede afară din cuptorul acela înfocat şi a ajuns la un foişor foarte frumos. Acolo a văzut pe Maica Precista şezând pe tronul ei împărătesc. Ea l-a dojenit şi l-a gonit, pentru că niciodată nu rostise cu gura sa cântarea îngerilor: „Bucură-te, ceea ce eşti plină de bucurii, Domnul este cu tine”.

Copilul s-a rugat şi a făgăduit Maicii Precistei, că-şi va aduce aminte întotdeauna de Dânsa, în rugăciunile sale. Astfel, cu ajutorul Preasfinţiei Sale, s-a mântuit de acea groaznică vedenie şi de boala pe care o avea asupra lui. Trăind o viaţă plină de credinţă şi fapte bune, cu timpul a fost ales Episcop (Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediția 1925).

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

Despre Maica Domnului

 Maica Precista vindecă un morar de lâncezie

În satul Lublin, din ţara Niderlandei, era un morar, care căzuse în lincezie. Bietul om se va fi căutat el şi prin babe şi prin doctori, dar zadarnic; de boala lui nu putea nicidecum scăpa. Nemaiavând nici o nădejde de izbăvire prin oameni, a alergat la ajutorul lui Dumnezeu şi al Maicii Precistei. El a început să se roage zilnic Maicii Precistei să-l ajute în acea nevoie, a se mântui din acea suferinţă. Mai ales s-a rugat la praznicul Adormirii Maicii Domnului. Într-o noapte, pe când se ruga, i s-a arătat Maica Precista, însoţită de multe fecioare şi i-a zis: „Ţi-am auzit suspinurile tale cele grele şi plângerile amare. Pentru aceea am venit să-ţi dau ajutor. Porunceşte la ai tăi, să te ducă la biserică, la Altarul meu”. Morarul, făcând aşa cum l-a învăţat Maica Precista, s-a vindecat de acea boală, devenind iarăşi sănătos (153, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediția 1925).

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

Despre Maica Domnului

 Creştinul hagiu vindecat de Maica Precista

Un creştin din cetatea Monaco fusese la Ierusalim. Pe când se întorcea de acolo la casa sa, s-a îmbolnăvit. S-a dus la doctori, a luat doctorii, dar totul a fost în zadar. În acel timp, un om oarecare, creştin evlavios, l-a învăţat să meargă şi să se închine Maicii Precistei, înaintea icoanei Preasfinţiei Sale de la Gali şi astfel s-a folosit. Din acel ceas, bolnavul a început să se roage Maicii Precistei cu multe lacrimi. În acea clipă a văzut pe Maica Precista stând lângă dânsul. Ea ţinea într-o mână pe Pruncul Hristos Dumnezeu-Omul; iar în cealaltă mână o făclie aprinsă. Ea îndată l-a binecuvântat şi bolnavul s-a vindecat de boala sa. Bolnavul văzându-se vindecat, s-a dus în cetatea Galilor, mulţumind mereu Maicii Precistei pentru vindecare şi pentru sănătatea pe care ia dat-o (152, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediția 1925).

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)