Cireși si....cirese
sursa foto: arhiva personala
Miercurea fara cuvinte este găzduită de Carmen, pe blogul ei "Intre vis si realitate.
Locul tihnit, linistit, in care va asteptam cu drag.
Cireși si....cirese
sursa foto: arhiva personala
Miercurea fara cuvinte este găzduită de Carmen, pe blogul ei "Intre vis si realitate.
Descoperiri Dumnezeiesti-Rasplata pentru nevointe
Cel
care pune in lucrare virtutile dumnezeiesti, asa cum se spune in Vechiul si
Noul Testament, unul ca acesta incepe urcusul duhovnicesc, isi lumineaza
sufletul prin rugaciune si se invredniceste de descoperiri si vedenii nespuse,
apropiindu-se din ce in ce mai mult de Dumnezeu. Prin aceste virtuti “si cu
ostenelile facute pentru dobandirea lor”, ca un bun atlet ce s-a luptat dupa
lege si a biruit placerea cea mult atragatoare prin nevointe facute cu marime
de suflet, “va vedea mantuirea lui Dumnezeu”, asa cum spune Sfanta Scriptura.
Numai cei care s-au curatit de mai inainte si au primit arvuna Duhului si
“duhul sfatului si al puterii” “stiu sa descopere cele ascunse”, vad tainele
dumnezeiesti si se desfateaza de Harul cel mai presus de fire. Toate acestea se
castiga prin nevointa dusa pana la jertfa pentru dobandirea virtutilor si prin
impodobirea mintii cu harurile Duhului. Desigur, este un lucru greu si putini
il izbutesc.
Atunci
cand Sfantul Pafnutie l-a intrebat pe Sfantul Onufrie care traia singur in
pustie: “Cum te impartasesti, avva, aici in pustie?”, el i-a raspuns:
-Frate,
Ingerul Domnului aduce Prea Curatele Taine ale lui Hristos si ma impartaseste.
Dar el nu vine numai la mine cu Sfanta Impartasanie, ci si la ceilalti
pustnici, care pentru dragostea lui Dumnezeu traiesc in pustie si nu vad fata
de om…. Iar daca cineva doreste sa vada fata de om, ingerul il ia si il inalta
la Cer ca sa vada Sfintii si sa se bucure. Sufletul unui astfel de pustnic
straluceste ca lumina si se bucura duhovniceste pentru ca s-a invrednicit sa
vada bunatatile ceresti.
Acestea
se petreceau in pustia Egiptului in veacul al IV-lea si continua sa se
infaptuiasca pana in zilele noastre cu cei vrednici.
(Patericul
Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)
TUESDAY 4
Hai să vorbim despre
tine.....
Subiectul de saptamana aceasta de la Toni Tadeo chiar imi place, asa ca am ales sa raspund la intrebarile puse.
1.
Muzică. Ce fel de muzică îți place? Ești
pasionat de muzică?
Nu as putea spune ca sunt pasionata de
muzica, insa imi place sa ascult uneori. Nu foarte des, dar ascult cu placere
Andre Rieu, muzica anilor 80-90 si chiar din anii 2000, dar si colinde (in
perioada sarbatorilor).
2.
Călătorii. Unde am fost? Care este/sunt
destinația/destinațiile tale preferate?
Ohooo, de mancarici la talpi nu duc
lipsa si, ori de cate ori se poate, calatoresc impreuna cu sotul meu, in special
in tara. Am fost in marea majoritate a zonelor. Singura zona unde, deocamdata
nu am ajuns este Delta Dunarii. Revin cu placere in Moldova (Iasi, Slanic
Moldova, Vatra Dornei), in Oltenia de sub munte (Govora, Calimanesti, Rm
Valcea, Valea Oltului, Valea Jiului, etc), dar si in Maramures, Ardeal, Banat, Oltenia sau
Dobrogea. Visul meu si al sotului este sa mergem in fiecare judet al tarii si
sa il vizitam cat mai amanuntit, sa il “cunoastem” cat mai bine.
3. Ocupații. Ai ajuns să lucrezi la ceea ce
ți-ai dorit să fii? Ți-ai fi dorit să faci altceva? Dacă da, ce anume? etc.
Au fost ani in care am facut doar ceea
ce a fost necesar, ceea ce a trebuit. Si aici ma refer la serviciul pe care il
am. Acum, cand copiii sunt “la casele lor”, imbin ceea ce trebuie (lucrul la
serviciu) cu ceea ce imi place (activitatile cu copiii, dar si cele handmade) si
sper ca incet-incet sa ajung sa fac doar ceea ce imi place.
4.
Cum reușești să nu te plictisești?
Ohoo, nu numai ca nu ma plictisesc, dar
nu am timp sa fac ceea ce imi place: sa citesc, sa ma plimb, sa crosetez, sa tricotez, sa cos la goblen, sa incerc retete noi de mancaruri sau dulciuri, sa ma intalnesc cu copiii, etc.
Descoperiri Dumnezeiesti-Slujitor al Duhului
Ca
sa invredniceasca cineva de o descoperire dumnezeiasca, inima lui trebuie sa fi
devenit salas al Duhului Sfant. De asemenea trebuie sa-si curete trupul prin
postiri si privegheri si sa-si omoare cugetarea trupeasca prin diferite rele
patimiri: sa-si spele intinaciunea inimii cu lacrimi, sa-si lumineze sufletul
cu dumnezeiasca Lumina prin rugaciune si studierea cuvantului lui Dumnezeu si a
invataturilor Sfintilor Parinti, sa se curateasca prin lepadarea voii proprii
de dorintele trupului si sa slujeasca numai voii Duhului. Unul ca acesta
paseste in fiecare zi pe calea Domnului si primeste intelepciune, putere,
cunoastere adevarata a fiintelor.
Unul
ca acesta dispretuieste lucrurile omenesti si isi curata inima si mintea. Aceasta
curatire este o lucrare duhovniceasca prin care omul se slobozeste de lucrurile,
de noimele si de cuvintele patimase si dobandeste adevarata cunoastere a lui
Dumnezeu. Dragostea fata de Dumnezeu cere si implinirea “a toata porunca lui
Dumnezeu din Vechiul si Noul Testament, care aduce tot binele veacului ce va sa
fie” (Sfantul Isihie Sinaitul). Cu o astfel de dragoste izbusteste de asemenea
sa “Il vada pe Dumnezeu, Care este sfarsitul cel mai de pe urma al bunatatilor”
(Sfantul Maxim marturisitorul).
Printre
cele absolut necesare in viata duhovniceasca este si rugaciunea. Proorocul
spune: “Asteptand am asteptat pe Domnul si a cautat spre mine si a auzit
rugaciunea mea”. Prin rugaciune crestinul pastreaza comuniunea si legatura cu
Dumnezeu si face cu putinta cele cu neputinta si de neizbutit.
Cel
care nu se micsoreaza pe sine ca vamesul inaintea maretiei dumnezesti lui
Dumnezeu, nu poate fi invrednicit de descoperiri dumnezeiesti. Smerenia ajuta
la curatirea sufletului si mareste dorinta de a dobandi vistieriile cele
vesnice. Ea ne face cetateni ai Ierusalimului de sus. Smerenia, atunci cand
intra in adancul sufletului, ajutata fiind de lacrimi, face pe sufletul iubitor
de Dumnezeu sa se invredniceasca de vedenii dumnezeiesti, precum spune Proorocul
Isaia: “O, ticalosul de mine! M-am umilit, fiindca sunt om si, buze necurate
avand si locuind in mijlocul unui popor cu buze necurate, pe Imparatul, Domnul
Savaot L-am vazut cu ochii mei”.
Sa
adaugam la aceste virtuti duhovnicesti si implinirea de catre crestin a “poruncii
celei noi”. Porunca cea noua, porunca dragostei, intotdeauna trebuie sa aiba
locul ei in inima noastra si sa stapaneasca in ea, pentru ca inima sa poata
primi revarsarile de lumina ale Duhului. Lucrarea dragostei, pentru a putea fi
desavarsita, trebuie sa se reverse si asupra vrajmasilor nostri.
Lucrarea
tuturor acestor virtutir duce la sfintire. Aceasta trebuie sa cautam
intotdeauna. Nu numai infranarea trupului, ci mai ales zdrobirea inimii cu
metanii dese, cu suspinuri “sting cuptorul trupului, pe care imparatul
Babilonului il aprinde in fiecare zi cu atatarea poftelor”.
La
acestea sa adaugam o puternica arma in razboiul duhovnicesc, si anume
privigherea cea dupa Dumnezeu:
“Caci
precum paza din timpul zilei pricinuieste sfintenia din timpul noptii, tot
astfel si privegherea de noapte facuta dupa Dumnezeu precede curatia sufletului
din timpul zilei” (Sfantul Ioan Cassian). Si atunci “vom vedea maretiile lui
Dumnezeu” (Cuviosul Teodor al Edesei).
(Patericul
Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)
Din evlavia Sfintei Rusii (XXI)
Cuvioasa
Doroteea din Kasin (1549-24 septembrie 1629) se tragea dintr-o familie nobila. Unii
spun ca se tragea din familia principilor Korkondinov. Multor Sfinti nu li se
cunoaste originea, deoarece ei s-au ingrijit numai de Patria cereasca,
ascunzand-o pe cea pamanteasca, si au trait ca straini si pribegi in aceasta
lume. Cuvioasa apartine acelor femei ale Sfintei Rusii care au trait departe de
tulburarea lumii, in salase pustnicesti, “de unde se inalta ganduri pentru
vesnicie”, si care au lucrat pentru mantuirea lor, nevoindu-se sa dobandeasca,
mai intai de toate comoara virtutii smereniei.
Toata
viata Cuvioasei Doroteea, inca de la doisprezece ani, a fost presarata de multe
necazuri: rascoale, anarhie, foamete, ciuma si invazia strainilor. S-a
casatorit cu Teodor Iantighin si a dobandit un copil, Mihail. A locuit in
orasul Kasin, asezat la nord de Moscova. In razboiul ruso-polonez barbatul ei a
murit. Si astfel Cuvioasa, de vreme ce pierduse orice bucurie lumeasca, “s-a
hotarat sa paraseasca lumea si sa caute prin nevointe si rugaciuni” o fericire
cereasca si vesnica.
Luminata
de Dumnezeu, a mers la Manastirea Intampinarea Domnului din Kasin, pe care o
pradasera si o distrusesera armatele poloneze si lituaniene. Printre ruinele
manastirii, Cuvioasa si-a facut o chilie si a locuit ca o pasare singuratica. S-a
lepadat de sine, si-a omorat cugetarea trupeasca si s-a aratat astfel mireasa
vrednica Mirelui Ceresc, Iisus Hristos. Ostenelile si noianul lacrimilor
Cuvioasei numai Domnul le cunoaste.
Intr-o
zi, printre daramaturile manastirii, Cuvioasa “a aflat o icoana mare a Maicii
Domnului din Korsum”. Bucuria ei a fost de nedescris. Acum aflase managaiere in
nevointele ei pe Maica Domnului, careia i se supunea ca unei egumene. Se daruia
Rugaciunii neincetate a mintii, postirii si facea tot felul de jertfe, straduindu-se
sa urmeze vietii ei celei curate si sfinte. Ca jertfa zilnica si prinos sfant,
Cuvioasa ii oferea Maicii Domnului raurile lacrimilor ei, suspinele inimii si
rugaciunile neincetate. Astfel a devenit vas dumnezeiesc prin lucrarea Duhului
Sfant si s-a afierosit cu totul Domnului si Maicii Domnului. Datorita nevointelor
ascetice zilnice ale Cuvioasei, icoana Maicii Domnului s-a umplut de har,
incepand sa savarseasca semne si minuni. Mai tarziu, aceasta icoana, pentru
multimea minunilor ei, a inceput sa fie sarbatorita.
(Patericul
Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)
Din evlavia Sfintei Rusii (XX)
Cuviosul
Nicodim (+3 iulie 1640) s-a nascut pe la mijlocul veacului al XVI-lea in satul
Ivancova de langa orasul Rostov. Numele lui de botez era Nichita. De mic copil
se vedea inclinatia lui catre o viata duhovniceasca. Odata, in timp ce pastea
oile, a auzit o voce:
-Nicodime!
Nicodime!
Acest
glas dumnezeiesc a fost dovada chemarii sale la viata monahala. Dupa ce a ramas
orfan de amandoi parintii, a mers la Kuliski. Stravazatorul staret Ilie, care
in acele clipe dadea sfaturi folositoare de suflet in fata unei multimi de oameni,
de indata ce l-a vazut a rostit un cuvant proorocesc:
-Cum
de a venit la noi pustnicul din Koziunk?
La
manastirea Tuntov din Moscova, Nichita a primit schima ingereasca de la egumen,
care l-a numit Nicodim. Se lepadase cu totul de voia sa si isi curata sufletul
cu nevointe ascetice, supravegheat fiind de egumenul Pafnutie. Cand acesta a
devenit mitropolit de Krutita, l-a luat pe Nicodim cu el. Insa pe parintele
Nicodim dintotdeauna l-a atras singuratatea. Sufletul sau nu putea suporta
zgomotul orasului. Mitropolitul Pafnutie, fiind si el un iubitor al vietii
pustincesti, i-a dat blagoslovenie parintelui Nicodim sa se retraga. Ca binecuvantare,
i-a dat o copie a icoanei Maicii Domnului de la Vladimir.
Impreuna
cu parintele Serapion, s-a stabilit langa lacul Koza si apoi in pustia Koziunk,
fugind de slava si de cinstea oamenilor. Zilele si le petrecea in post si in
infranare aspra, in priveghere neintrerupta – dormea foarte putin in picioare –
si in rugaciuni cu lacrimi. Si astfel, cu ajutorul Maicii Domnului a izbutit
sa-si mortifice trupul si sa-si imblanzeasca firea.
“Intr-o
zi, scrie primul biograf al Cuviosului Nicodim, apele raului Koziunk s-au
umflat atat de mult, incat au trecut de maluri si au inundat toata zona aceea. Apele
au navalit in chilia Cuviosului, deoarece aceasta se afla langa rau. Doar acoperisul
se mai vedea. Atunci Cuviosul a luat icoana Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu de
la Vladimir, s-a urcat pe acoperisul chiliei sale, a stat acolo ca un stalpnic
si s-a rugat cu lacrimi citind psalmi. A stat acolo rugandu-se cu lacrimi pana
ce apele s-au reras, au intrat in matca lor si si-au continuat curgerea lor fireasca”.
Altadata,
in timpul verii, i-a luat foc chilia. Si iarasi rugaciunea sa fierbinte si cu
lacrimi, facuta inaintea icoanei facatoare de minuni a Maicii Domnului, i-a
pazit chilia.
(Patericul
Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)
Din evlavia Sfintei Rusii (XIX)
In
Biserica Pesterilor din Kiev se pastreaza icoana facatoare de minuni a Maicii
Domnului, pe care ea insasi a daruit-o unor pictori din Constantinopol, atunci
cand i-a chemat la biserica din Vlaherne si le-a incredintat construirea
bisericii Lavrei Pecerska.
De
icoana aceasta a Adormirii Maicii Domnului este legata urmatoarea minune:
In
orasul Kiev traiau doi boieri bogati, Ioan si Serghie. Acestia s-au intalnit si
s-au imprietenit la Lavra Pesterilor in ziua cand S-a aratat Duhul Sfant in biserica
ca un porumbel alb si zbura de la icoana la icoana, iesind uneori din gura Maicii
Domnului, alteori intrand in gura Atottiitorului. De atunci cei doi s-au legat
cu o stransa prietenie duhovniceasca.
Dupa
trecerea anilor Ioan si-a dat seama ca i se apropie sfarsitul si de aceea a
lasat toata averea sa saracilor, punand impartitor al ei pe cuviosul Nicon,
egumenul Lavrei. Fratelui si prietenului sau duhovnicesc i-a lasat o suta de
bani de aur si o mie de argint, rugandu-l sa-i dea fiului sau, Zaharia, atunci
cand va ajunge la varsta de cincisprezece ani, ca sa-i foloseasca cum va sti de
cuviinta.
Cand
Zaharia a ajuns la varsta cuvenita, a cerut banii de la Serghie. Acela insa,
biruit fiind de diavolul iubirii de argint, i-a spus:
-Te-au
informat gresit cei care ti-au spus ca banii tai sunt la mine. Tatal tau a dat
toata averea ta lui Dumnezeu. De la Acela sa o ceri. Eu nu-ti datorez nici
macar un ban. Nechibzuitul tau tata a impartit totul saracilor, lasandu-te pe
tine si mai sarac decat ei.
Dar
Zaharia il ruga cu lacrimi pe rapitor sa-i dea cel putin o mica parte din bani,
o treime, o cincime sau o zecime. Insa Serghie la toate rugamintile copilului a
ramas neinduplecat.
Atunci
tanarul i-a spus:
-Daca
intr-adevar nu ai luat nimic de la tatal meu, hai sa mergem impreuna in Lavra
si acolo inaintea icoanei Maicii Domnului sa juri ca spui adevarul!
Si
astfel au mers amandoi la manastire, iar Serghie a indraznit sa scoata din gura
urmatoarele cuvinte nelegiuite si lipsite de adevar:
-Jur
pe Maica Domnului, care ne aude acum, ca nu am luat de la Ioan o mie de bani de
argint si o suta de bani de aur pentru Zaharia, fiul sau.
Cand
a vrut sa se apropie de icoana ca sa o sarute, Maica Domnului nu a primit
sarutarea din buzele lui hulitoare. O putere nevazuta il impiedica si il tinea
la distanta. Cuprins de frica, s-a intors si a luat-o la fuga prin biserica
voind sa iasa afara. De indata ce a iesit pe usa, a pus stapanire pe el
infricosatorul diavol al iubirii de argint. A cazut la pamant si a inceput sa
se zbata si sa urle:
-Miluiti-ma!
Nu lasati pe acest inger salbatic si nemilos sa ma chinuiasca! Rugati-o pe Preasfanta
Nascatoare de Dumnezeu sa ma scape de diavolii carora m-am dat! Aurul si
argintul sunt ascunsi in casa, intr-un chiup. Luati-i pe toti, numai
sloboziti-ma de aceasta mucenicie a diavolilor!
Intr-adevar,
banii au fost gasiti in casa lui Serghie, intr-un vad inchis ce se afla intr-un
loc ascuns. Cand au adus vasul la biserica si l-au deschis, au aflat un numar
dublu de monede, doua mii de argint si doua sute de aur. Maica Domnului facuse
aceasta minune: inmultise banii.
Atunci
tanarul Zaharia, miscat cu totul de aceasta minune, a daruit toti banii Lavrei Maicii
Domnului, iar el s-a lepadat de lume si s-a afierosit Preasfintei Nascatoare de
Dumnezeu, traind in ascultare si in nevointa pana la cuviosul sau sfarsit.
Cu
banii lui Zaharia s-a zidit mai tarziu in amintirea evlaviosului boier Ioan
paraclisul Cinstitului Inaintemergator, care se afla langa biserica mare a
Lavrei.
(Patericul
Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)
Fraţii certaţi, împăcaţi de Maica Domnului
Într-o
chinovie, din îndemnarea diavolului, s-au certat doi fraţi. Unul ca un îmbunătăţit
şi drept-credincios ce era, îl iertase pe celălalt şi se ruga pentru sufletul
lui, pe când acesta se mândrea şi spunând egumenului minciuni, a zis că
tovarăşul lui ar fi făcut un păcat de ruşine. De aceasta luând cunoştinţă
monahul cel cucernic, s-a mâhnit foarte şi s-a ruşinat, neputând să sufere o
clevetire ca aceea. Însă neavând în oameni nădejde, ci la Atotputernicul
Dumnezeu şi la Preacurata lui Maică, a alergat la darul Lor ca să-i ajute, pentru
ca să nu se ruşineze de fraţii săi.
Într-o
dimineaţă, când se cânta Utrenia, a văzut pe clevetitorul său stând în strană
cu neruşinare, aproape de el, nicidecum căindu-se pentru nedreapta lui
clevetire. Atunci fratele fiind biruit de mâhnire, neputând să-l vadă, a plecat
din biserică şi ducându-se într-un Paraclis, a căzut la pământ rugându-se cu
lacrimi şi zicând: „Preasfântă Născătoare de Dumnezeu, nădejdea celor
deznădăjduiţi şi ajutorul celor neajutoraţi, grăbeşte şi mă izbăveşte de
clevetirea cea nedreaptă, căci dacă nu va apuca înainte darul tău, nu găsesc
alt ajutor”. Acestea zicând, a văzut pe Preasfânta că şedea aproape de sfinţita
masă, împreună cu un drept şi încuviinţat bărbat. Iar fratele privind la ei cu
frică şi cu evlavie, i-a văzut că s-au închinat către răsărit când au cântat
cântăreţii: „Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh”. După care,
întorcându-se Stăpâna către dânsul, i-a zis, privind cu faţă lină: „Să nu te
mâhneşti mai mult, căci m-am rugat pentru tine Fiului meu şi a luminat pe
vrăjmaşul tău, ca să se căiască de păcatul lui, pentru ca să nu se muncească,
iar tu ca să te izbăveşti de nedreapta clevetire”. Iar el a zis: „Te rog pe
tine, Doamna mea, spune-mi cine este sfântul acesta care şade împreună cu tine
şi pentru ce acum vă închinaţi?”. Preasfânta i-a răspuns: „Acesta este Ioan
Evanghelistul, fiul meu cel dăruit de Stăpânul când era pe cruce. Şi să nu te
miri că ne-am închinat lui Dumnezeu, pentru că totdeauna când voi oamenii
cântaţi aici pe pământ laude şi slavoslovii Sfintei Treimi şi noi cei din
Împărăţia Cerească ne închinăm şi împreună ne bucurăm pentru slava cea care cu
cuviinţă şi după datorie se dă Preaslăvitului Dumnezeu; şi ne plecăm cu evlavie
capetele, închinându-ne Făcătorului şi Mântuitorului nostru”. Acestea zicând,
s-a înălţat la ceruri împărăteasa a toate, lăsând în urma ei o aşa bună
mireasmă, încât toţi s-au minunat. Iar clevetitorul acela, din mirosul acelei
bune miresme desăvârşite, umplându-se, a mărturisit înaintea tuturor nedreapta
clevetire.
Monahul
cel cucernic, povestindu-le cu de-amănuntul vedenia şi ducându-se la biserică
unde s-a arătat Stăpâna, ieşea încă mireasmă din marmura pe care stătuse cu preacuratele
sale picioare; pe care marmură scoţându-o, a păstrat-o şi păzit-o totdeauna ca pe
nişte moaşte sfinte, pentru aducerea aminte de minunea pe care a făcut-o
Preaslăvita Născătoare de Dumnezeu. Pentru ale cărei rugăciuni să dobândim
fericirea cerească! Amin (34, Minunile Maicii Domnului de Neamţ, ediția 1924 şi
1990).
(Minunile
Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)
ANGHEL SALIGNY
(19 APRILIE 1854 - 17 IUNIE 1925)
Vicleniile diavolilor (X)
Ar
fi o nedreptate sa trecem sub tacere minunea Cuviosului Teodor Sicheotul,
episcopul Anastasiopolei, care s-a petrecut in orasul Ghermion, aflat in vestul
Ancirei, minune care a uluit multimile credinciosilor si ale necredinciosilor.
In
acest oras, episcopul de atunci, Ioan, a vrut sa construiasca un bazin de apa
si pentru aceasta a facut o groapa mare. Dar pentru ca acolo existau multe
morminte vechi, care au fost deschise odata cu saparea gropii, din aceasta
pricina o multime de duhuri necurate au iesit de acolo si au pus stapanire pe
oamenii din acel oras, fie ei bogati, fie saraci. Cei care nu erau stapaniti de
duhuri necurate, ii tineau pe cei care se indracisera, copii sau rude
apropiate, inchisi in casa, ca sa nu se faca cunsocuta purtarea lor. Insa oamenii
saraci care se demonizasera, au umplut Biserica Sfantului Arhanghel si fiindca
sufereau mult, il batjocoreau pe episcop cu multe ocari si clevetiri. Dar cu
cat trecea timpul, cu atat crestea si numarul bolnavilor si al demonizatilor.
Atunci
cand locuitorii au vazut nenorocirea care se abatuse asupra orasului lor, au
trimis la manastirea Cuviosului Teodor pe unii care se bucurau de pretuirea
lui, pentru a-l indupleca sa vina sa se roage in Biserica Sfantului Arhanghel
si astfel sa se invredniceasca sa ia binecuvantarea lui.
Cuviosul
a plecat impreuna cu ei, dar atunci cand s-a apropiat de oras, duhurile
necurate au simtit prezenta lui si tulburandu-i pe oamenii in care se
salasuisera, l-au intampinat intr-un loc numit Vescus, aflat la o distanta de
patru kilometri si jumatate de oras. Acolo au inceput sa strige cu putere ca
Sfantul venea impotriva lor. A doua zi s-au adunat in acel loc, toti
demonizatii fiind munciti cumplit si strigand ca sufereau din pricina silei ce
le-o facea Sfantul. Locuitorii acelui oras il rugau pe Cuvios sa ii
tamaduiasca, dar el spunea cu mserenie: “Cine sunt eu, fiilor, ca sa-mi cereti
sa fac aceasta”?
Atunci
episcopul si Teodor, mai marele consilierilor juridici ai Patriarhiei, l-au
rugat: “Nu vei face aceasta minune din slava desarta, ci mai degraba vei
implini porunca lui Dumnezeu, Care ti-a dat acest dar. Dar lucrul cel mai
important este sa descoperi inaintea acestei multimi darul lui Dumnezeu, pentru
ca si cei credinciosi, dar si cei necredinciosi si ereticii sa vada si sa afle
ca impreuna cu noi este Dumnezeu…”.
Atunci
robul lui Dumnezeu Teodor a intrat in acea groapa. A cadit acel loc, iar apoi
plecandu-si capul, a inceput sa se roage lui Dumnezeu. Cand si-a sfarsit rugaciunea
si si-a ridicat capul, chipul sau stralucea atat de mult de lumina, precum
odinioara cel al lui Moise, incat cei aflati acolo nu puteau sa priveasca la
el. Atat de mult fusese patruns de stralucirea Duhului Sfant!
Cand
a iesit din acea groapa, le-a spus demonilor:
-Duhuri
necurate, in numele Stapanului nostru Hristos, va porunceste Preasfanta
Nascatoare de Dumnezeu sa iesiti din acesti oameni si sa va intoarceti in
locurile voastre.
Demonii
insa scuipau pe hainele lui de par si strigau:
-Oh,
ce sila ne faci! Pleaca de la noi, pentru ca nu vom iesi!.
Atunci
fericitul Staret le-a spus:
-Binecuvantat
este Dumnezeu, Care stie ca nu voi pleca de aici pana ce nu veti iesi!
-Ai
ajutor pe Maria (Maica Domnului)! Daca vrei totusi cu dinadinsul sa faci
acestea si noi nu mai avem voie sa ramanem, atunci plecam.
Dar
Cuviosul a izgonit si demonii din cei care erau inchisi in casele lor din
pricina rusinii. Si dupa ce Sfantul s-a rugat si a inchis duhurile viclene in
acea groapa, crestinii au acoperit-o cu pamant. Apoi Staretul a inaltat in acel
loc o cruce si s-a intors la manastirea sa.
(Patericul
Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)