Dimineti cu Dumnezeu

 Progresul se realizeaza prin mici victorii

Dobandirea sfinteniei nu este pur si simplu rezultatul cultivarii virtutilor sau al stapanirii de sine prin asceza, ci este consecinta unei relatii organice cu Hristos. La randul ei, aceasta relatie organica este rezultatul parcurgerii catorva etape de pocainta si curatire, ducand la o inalta unire cu Iisus Domnul, pe care Biserica o numeste “indumnezeire” sau theosis.

In perioada in care luptam sa ne schimbam comportarea neplacuta, nepotrivita, pentru a birui pacatele care parca se tin scai de noi precum datoriile bancare, s-ar putea sa ne simtim descurajati. Ne vom simti coplesiti si ne vom intreba daca vom fi vreodata in stare sa iesim biruitori la liman. In asemenea perioade, e bine sa ne amintim cuvintele Sfantului Petru Damaschinul: “Prin biruinte in lucrurile mici au castigat parintii marile lor batalii”.

Intrucat orice astfel de biruinta are drept temei transformarea treptata a eului, nu trebuie sa ne gandim niciodata ca nu e nevoie sa marturisim la Sfanta Taina a Spovedaniei un pacat mai mic – pentru ca, cu cat ii vom spune mai sincer adevarul parintelui duhovnic, cu atat mai mare ne va fi sansa de a birui toate pacatele, inclusiv cele care pot parea accidentale. Nemarturisite, aceste pacate se vor aduna in timp, anulandu-ne vointa de a ne elibera de ele, astfel incat pana si pacatele mai grave vor ajunge sa ni se para scuzabile. Marile batalii nu vor fi niciodata castigate fara micile ambuscade sau incaierari incidentale care, in cele din urma, ne vrd conduce la biruinta.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Micii creatori-Sfintii romani Septembrie

 

Slava Sfintilor Romani-editia 1-septembrie

La 1 septembrie a inceput noul an bisericesc si, odata cu el si noul proiect "Slava Sfintilor Romani ", la care vor participa atat copiii, cat si tinerii de la Centrul Educational Sfantul Gherorghe Nou din Ploiesti, cunoscand astfel oameni care au bineplacut lui Dumnezeu si care s-au rugat pentru acest popor.

Proiectul consta in a spune cateva cuvinte despre fiecare sfant, 

a pregati si darui mici pachetele in numele Sfantului 

si a face o coliva care sa fie daruita enoriasilor dupa sfintirea acesteia de catre parinte.

 Cautand sfintii din luna septembrie, nu mica mi-a fost mirarea sa vad ca sunt destul de multi. La fel si in celelalte luni, asa ca anul acesta ii vom sarbatori doar pe cei mentionati in calendar in prima jumatate lunii, urmand ca anul viitor, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, sa continuam cu cei sarbatoriti in a doua parte a lunii.

Slava lui Dumnezeu intru Sfintii Sai.

Dimineti cu Dumnezeu

 Umilinta intensifica iubirea fata de oamenii rautaciosi 

“Un om manios pe noi este un om bolnav; trebuie sa asezam un plasture pe sufletul lui – iubirea. Sa ne purtam cu bunatate si blandete cu el, sa-i vorbim blajin, cu dragoste. Daca in noi nu s-a inradacinat o rautate profunda impotriva lui si suntem cuprinsi doar de o criza temporara de furie, aceasta va disparea multumita blandetii si iubirii – asa cum binele va birui intotdeauna raul. Crestinul trebuie sa fie intotdeauna bland, binevoitor si intelept, pentru ca binele sa poata invinge raul”. (Sfantul Ioan de Kronstadt).

Dar cum sa ne adresam unei persoane cu iubire dupa ce ne-a insultat si ne-a vorbit fara pic de respect? Dragostea fata de o asemenea persoana ne va inunda inima numai atunci cand sufletul nostru, aflat in cautarea blandetii si smereniei lui Hristos, se va smeri. Numai atunci vom fi una cu Hristos Domnul, Care i-a iubit pana si pe cei care-L scuipau si-L rastigneau. I-a iertat si i-a iubit chiar cand era pe Cruce. Numai smerenia ne poate ajuta sa-l iubim pe cel cuprins de manie impotriva noastra, pe cel bolnav de furie, numai prin smerenie ii vom putea iubi pe cei care ne poarta pica si se comporta cu rautate fata de noi.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Dimineti cu Dumnezeu

 Un leac pentru starea noastra haotica

Omenirea se afla intr-o perpetua stare de dezordine, departe de randuiala preconizata de Dumnezeu pentru noi. Leacul acestei stari dezordonate este rugaciunea, intemeiati in rugaciune, cautam vindecarea ce ne va restaura chipul pe care Dumnezeu l-a conceput pentru noi.

Rugaciunea este dorul sufletului nostru, dorinta lui arzatoare de a-si redobandi chipul prototipului intru care am fost creati. Atunci cand harul lui Dumnezeu ne purifica, simtim o atractie deosebita fata de cei asemenea noua, cei curati si desavarsiti. Ne indumnezeim prin legatura noastra cu Ziditorul, ne intoarcem la starea  restaurata si reechilibrata, redati ordinii si randuielii dumnezeiesti.

Doar prin stradaniile proprii nu vom putea obtine nimic, dar daca ne vom angaja intr-o randuiala de rugaciune, o pravila zilnica, si ne vom tine de ea, perseverand in mod constant, Dumnezeu ne va rasplati cu belsug de har si ne va sprijini sa redobandim viata armonioasa pe care suntem meniti sa o traim. Asa cum e nevoie de doi oameni care sa conlucreze unul cu celalalt pentru a muta o masina aflata in pana pe cealalta parte a drumului, unde sa fie reparata, tot la fel trebuie sa conlucreze fiecare dintre noi pentru a ne insanatosi.

Cineva mi s-a plans odata ca nu stia daca are vreun rost sa creada aceasta “chestie numita Dumnezeu”, adaugand ca avea mari indoieli in privinta autenticitatii invataturilor crestinismului. I-am aratat ca, atat timp cat participarea lui la slujbele religioase era sporadica, ocazionala, iar viata de rugaciune inexistenta, nu avea cum sa coopereze cu leacul prescris pentru afectiunea de care suferea.

Daca te inscrii la cursurile de limba franceza fara sa participi, nu te poti astepta sa-nveti frantuzeste. Daca inviti o doamna la cina, dar refuzi sa conversezi cu ea in timpul mesei, nu te poti astepta sa mai accepte o a doua invitatie din partea ta. Pe de alta parte, daca doresti sa afli ceva despre Dumnezeu, vii la Sfintele Liturghii in mod regulat si citesti carti despre crestinism, vei fi in masura sa beneficiezi de tamaduirea care are loc in Biserica Precum oricare alta relatie a noastra, a oamenilor, relatia cu Dumnezeu depinde de propria noastra angajare, de propriul nostru devotament, intrucat o relatie depinde de participarea activa a ambelor parti implicate in ea.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

MFC-VALURI

 Spuma marii

sursa foto: arhiva personala

Miercurea fara cuvinte este găzduită de Carmen, pe blogul ei "Intre vis si realitate".

 

Dimineti cu Dumnezeu

 Bucuria este semnul infailibil al prezentei lui Dumnezeu-16

Desi nu exista nici o confirmare a faptului ca Iisus Hristos a ras vreodata, eu am convingerea ca El mai si radea uneori. Cum altfel ar fi impartasit El in mod desavarsit omenitatea noastra, daca n-ar fi avut simtul umorului si n-ar fi ras impreuna cu ucenicii in anumite momente? De exemplu, atunci cand le descrie cum se lupta cu o camila “sa treaca prin urechile acului (Matei 19,24)!”

Rasul e un dar pretios, deoarece ne ajuta sa intelegem evenimentele intr-un mod cu totul special. In Pilde 17, 22, citim:”O inima vesela este un leac minunat”. Cand ni se intampla sa ne bucuram de evenimente vesele, avem posibilitatea de a ne vedea pe noi insine dintr-o perspectiva autentica, iar capacitatea noastra de a rade de noi insine dintr-o perspectiva autentica, ne ajuta sa diminuam importanta pe care ni se pare c-o avem in orice situatie.

Faptul ca noi, crestinii, avem simtul umorului nu inseamna ca glumele desucheate ne vor starni rasul, de exemplu, nici ca ne vom distra pe seama infirmitatii sau nereusitei cuiva. Simtul umorului de care dispunem nu trebuie sa presupuna niciodata desconsiderarea sau ridiculizarea oamenilor.

Simtul umorului le demonstreaza altora ca traim cu bucurie si veselie in inimi, pentru ca avem motive sa fim fericiti. Noi credem ca darul mantuirii e un motiv intemeiat de a fi fericit, fiindca misiunea lui Hristos nu s-a sfarsit pe Cruce, ci continua si dupa Invierea Sa. A avea inima plina de bucurie ne valorizeaza si mai mult credinta, intrucat ii determina pe ceilalti sa doreasca sa simta si ei bucuria pe care o vad in noi.

Radem si suntem veseli deoarece stim ca problemele nu se vor rezolva in cele din urma fiindca Dumnezeu ne iubeste, si deoarece credem ca prezenta Sa providentiala lucreaza in viata noastra. Credem ca El cunoaste numeroasele noastre suparari, boli si amaraciuni care ne incearca de-a lungul vietii, dar credem si ca acestea nu ne vor birui, pentru ca planul Sau proniator pentru mantuirea noastra va prevala asupra lor.

Vechea zicala celtica: “Viata inseamna a iubi, a trai si a rade – nu a uri, a muri si a plange” are la baza crestinismul ortodox al poporului celtic. A fi crestin, dar a fi ursuz, tafnos si plangacios reprezinta o contradictie, intrucat bucuria este semnul infailibil al prezentei lui Dumnezeu.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Dimineti cu Dumnezeu

 Rolul ascultarii in dobandirea smereniei

In viata crestina, exista doua cai care duc spre mantuire – casatoria si calugaria; pe oricare dintre ele ati alege-o, imbratisati-o cu intreaga fiinta. Atat casatoria, cat si calugaria, ne ajuta sa dobandim o inima infranta si smerita, pe care, daca nu o vom dobandi, nu vom fi mantuiti.

Rolul mantuitor al institutiei casatoriei si al vocatiei monahale este de a alunga propria voie. In casatorie, sotului si sotiei li se cere sa fie ascultatori unul altuia. Cele doua coroane din ceremonia ortodoxa de casatorie reprezinta coroanele martiriului: moartea sinelui. Ascultarea calugarului fata de parintele staret este de asemenea o cale de anihilare a vointei proprii. Dusmanul este eul, sinele, intrucat, asa cum i-a ispitit satana pe Adam si Eva in gradina Raiului, tot la fel incearca sa faca si cu noi, folsoind eul nostru pentru a ne impiedica sa intram in comuniune cu Dumnezeu. Atunci cand nu mai ascultati de sotul sau sotia dumneavoastra, sau, in cazul monahilor, nu va mai supuneti canoanelor manastiresti, harul dumnezeiesc se indeparteaza de dumneavoastra. Daca va veti certa cu sotul/sotia, sau cu staretul/stareta, mandria si voia proprie va vor domina si dumneavoastra veti fi cel/cea care va pierde. Daca veti accepta o atitudine de supunere smerita, veti fi plini de har. Incepeti fiecare zi cu rugaciunea: “Doamne Iisuse Hristoase, ajuta-ma sa nu pacatuiec astazi!”. Daca veti spune rugaciunea lui Iisus de-a lungul zilei, veti reusi sa ramaneti echilibrat, concentrat asupra cererii de ajutor adresate Domnului: “Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ma pe mine, pacatosul!”.

Anihilarea voii proprii cere eforturi si lupta cu sine insusi, deoarece natura noastra cazuta e preocupata numai de “eu si eu si eu”, razvratindu-se impotriva lui Dumnezeu. Stradaniile ascetice – respectarea posturilor, infaptuirea cu strictete a pravilei de rugaciune zilnica, participarea la slujbele religioase la biserica parohiala de care apartineti – vor contribui la biruinta finala si la obtinerea premiului: smerenia sufletului.

Harul lui Dumnezeu se va revarsa asupra noastra pentru a ne ajuta in stradaniile ascetice. Asemeni Sfantului Apostol Pavel, vom putea spune si noi ca tot ce-am facut bun si de folos se datoreaza lui Hristos, Care salasuieste inlauntrul nostru. Dumnezeu nu a creat roboti, ci oameni inzestrati cu libertatea de a alege. Alegeti intelept, si viata cu Hristos va va apartine intru vesnicie!

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Dimineti cu Dumnezeu

 Rugaciunile-sageti 14

Numerosi Parinti ai Bisericii ne invata cum sa folosim “rugaciunile-sageti” – rugaciuni deliberat scurte, rugaciuni personale pline de evlavie, rugaciuni usor de reamintit, care comunica iubirea de Dumnezeu in timp ce-I cerem ajutorul. Ele sunt numite “rugaciuni-sageti” pentru ca se aseamana cu sagetile aruncate in aer, demonstrand sinceritatea cu care ne rugam, cerandu-I ajutorul din toata inima.

Una dintre rugaciunile-sageti preferate de mine este atribuita Sfantului Grigorie Palama: “Doamne, lumineaza-mi intunericul; Doamne, lumineaza-mi intunericul; Doamne, lumineaza-mi intunericul!”. Aceasta este o rugaciune perfecta atunci cand cerem sprijinul Domnului pentru a trai potrivit poruncilor Lui si a ne lupta cu pacatele omenesti obisnuite; prin aceata rugaciune, cerem ca harul sa se reverse asupra noastra si astfel sa aiba loc transformarea noastra. Este o pledoarie fierbinte adresata milostivirii lui Dumnezeu, pe Care Il rugam sa ne sfinteasca prin prezenta Lui in viata noastra.

Este, de asemenea, rugaciunea perfecta pe care o putem rosti in momentul in care primim Sfanta Taina a Impartasirii cu Trupul si Sangele Domnului – carbunele fierbinte care va arde inlauntrul nostru, redandu-ne sanatatea trupeasca si sufleteasca si luminandu-ne inima. In aceasta rugaciune, noi ne marturisim Domnului, Ii spunem ca traim in intuneric si Ii cerem sa risipeasca tot intunericul care ne impiedica sa atingem sfintenia si comuniunea cu El.

Sfantul Macarie cel Mare spune: “Cand ne rugam nu este defel nevoie sa tinem discursuri lungi, e suficient sa intindem mainile spre El si sa-I spunem: “Doamne, asa cum vrei, asa cum stii, miluieste-ma!” Iar atunci cand conflictele devin inversunate, sa spunem: “Doamne, ajuta-ma!” El stie foarte bine ce ne trebuie si ne daruieste mila milostivirii Lui”.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Dimineti cu Dumnezeu

 Mintea dinlauntrul inimii

Potrivit traditiei patristice, inima este centrul constiintei omului, iar constiinta este energia mintii dinlauntrul inimii; Sfintii Parinti numesc aceasta energie “capacitatea noetica”.

Occidentul si Orientul inteleg diferit modul in care oamenii ajung sa-L cunoasca pe Dumnezeu. Distinctia, deosebit de importanta, consta in faptul ca abordarea scolastica occidentala subliniaza rolul logicii si al ratiunii in dobandirea cunoasterii lui Dumnezeu-dupa cum se poate observa in scrierile Fericitului August si ale lui Thomas de Aquino -, in timp ce abordarea orientala nu adera la aceasta teza.

In teologia ortodoxa, mintea si logica nu sunt identice; logica functioneaza in creier, iar mintea, in inima. Astfel, capacitatea noetica a inimii este energia mintii dinlauntrul inimii. Aceasta importanta distinctie face ca Biserica Rasariteana sa nu se considere o “institutie” religioasa, ci un spital al sufletului, unde oamenii vin pentru proceduri terapeutice care restabilesc sanatatea sufletului, ajuntandu-l sa inainteze spre scopul sau suprem: unirea cu Dumnezeu (theosis).

Intram in viata Bisericii si ne insusim stradaniile ascetice – postul, rugaciunea, primirea Sfintelor Taine (Sfanta Euharistie)-, pentru a ne perfectiona, precum un atlet care se duce la antrenamente. Antrenandu-ne in aceasta dimensiune ascetica a traiului de zi cu zi, ne redobandim sanatate in spitalul sufletului, in Biserica.

Desconsiderarea amintirii lui Dumnezeu, care a dus la caderea din har, este rectificata si reactivata, restaurata prin tamaduirea mintii (ochiul sufletului). Aceasta vindecare-restaurare nu este de natura juridica, adica nu presupune ca un Dumnezeu furios a decis sa treaca peste relele cuibarite in sufletele noastre si natura lor cazuta prin sangele varsat pe Cruce de Fiul Sau. Este vorba despre o vindecare ce presupune purificarea mintii (nous), cea care a fost intunecata, dar care, restaurata acum, ne reda sanatatea si desavarsirea. Legatura cu Dumnezeu va fi astfel refacuta, iar noi vom fi din nou nu numai in deplina comuniune cu El, Cel Atotputernic, dar si eliberati de puterea si permanenta mortii calcate in picioare de Sfanta Inviere a Domnului Iisus Hristos.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

A trecut un an

 A trecut un an....

A trecut aproape un an de cand Icuta noastra draga si-a luat ramas bun de la noi si a plecat la cer. Un an in care i-am dus dorul in fiecare zi. Au fost zile in care am pus mana pe telefon sa o sun, au fost zile cand, pregătind mâncarea am fost tentata sa ii spun sotului " du-i si lui Ica".

Desi se spune ca timpul vindeca dorul si alina sufletul, la noi nu a fost asa. Cu fiecare parastas pe care l-am facut asa cum si-a dorit ea, asa cum mi-a spus totul ca ultima dorinta, dorul a fost mai puternic.

Azi, mai mult decat oricand, dimineata devreme am fost la mormânt, l-am tămâiat si i-am pus multe flori. Am simtit ca a fost, intr-un fel, ziua ei.

Întotdeauna se bucura cand ne strângeam cu totii, iar azi, la slujba de parastas de un an, au venit si copiii si nepotii. Stiu si simt ca, de acolo, din cer, s-a bucurat tare mult cand toti (chiar si micutii nepotei) am ținut de coliva la "veșnica pomenire", cand sufletul nostru a fost alaturi de sufletul ei, cand rugaciunea noastra pentru ea s-a ridicat la cer.

Si tot in amintirea ei, ziua de azi am petrecut-o impreuna.