MFC-EMINESCU

 Eminescu.....pe o banca

sursa foto: arhiva personala

Miercurea fara cuvinte este găzduită de Carmen, pe blogul ei "Intre vis si realitate".

Dimineti cu Dumnezeu

 Cel mai bun prieten al propriei persoane sunteti chiar dumneavoastra

Daca nu ati invatat niciodata sa va acceptati si sa va iubiti asa cum sunteti, nu veti fi niciodata in stare sa iubiti pe altcineva. Daca nu veti invata sa va iertati pe dumneavoastra insiva, nu veti fi niciodata in stare sa iertati pe altcineva. Trebuie sa invatati sa fiti cel mai bun prieten al propriei dumneavoastra persoane.

A ne iubi pe noi insine nu are nimic de-a face cu narcisismul, care presupune o concentrare excesiva asupra propriei persoane si este un indiciu al unei grave boli mintale. De fapt, o iubire sanatoasa, echilibrata, a propriei persoane este iubirea pe care o simtitm fata de creatia lui Dumnezeu; recunoastem ca am fost creati dupa chipul si asemanarea Lui si ca suntem vrednici de iubirea Sa – fiindca Dumnezeu Insusi ne iubeste mult.

A fi cel mai bun prieten al propriei persoane reprezinta recunoasterea faptului ca tot ceea ce a creat Dumnezeu este vrednic de iubire; in ceea ce priveste invitatia Lui de a intra in comuniune cu El, ea ne rezerva un loc aparte in iconomia creatiei. A fi cel mai bun prieten al propriei persoane este de asemenea un mod de a aprinde flacarea recunostintei in inima si de a ne deschide iubirii Domnului pentru noi. Aceasta ne confera capacitata de a-L iubi pe Dumnezeu si de a-i iubi pe semenii nostri.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Dimineti cu Dumezeu

 Cum sa evitam un obstacol in calea rugaciunii

Probabil ca si dumneavoastra cunoasteti oameni care devin distrati imediat ce conversatia se deplaseaza catre un subiect care nu ii are pe ei in centrul atentiei. Imi aduc aminte de o astfel de persoana care astepta intotdeauna de o mica puaza in conversatie, pentru a redirectiona imediat discutia asupra lui. Nu exista nici un subiect care sa nu-i poata oferi ocazia de a-si informa interlocutorii de faptul ca el este o autoritate in domeniul despre care se discuta sau care nu-i ingaduia sa-si rememoreze un episod din viata lui, pe care-l considera demn de atentia celorlati.

Viata noastra de rugaciune n-ar trebui sa fie un prilej de a ne comporta astfel cu Dumnezeu. Dumnezeu doreste o relatie personala cu noi – iar noi, asemenea tanarului care isi curteaza iubita, coplesind-o cu solicitudinea lui si vrand sa stie totul despre ea - , ar trebui sa-i imitam exemplul si sa-L coplesim si noi pe Domnul cu intreaga noastra atentie.

Relatia noastra cu Dumnezeu a inceput in clipa conceperii noastre si a reinceput odata cu botezul nostru, cand ne-am lepadat de omul cel vechi. Domnul Dumnezeu Si-a incheiat misiunea Sa si acum asteapta raspunsul nostru. Asemenea oricarei alte relatii, comuniunea noastra cu Hristos trebuie sa fie o relatie pe care este necesar sa o intretinem cu grija.

Creatorul ne-a inzestrat cu darul vointei proprii, ceea ce inseamna ca ne-am aflat pe pozitii de egalitate de la bun inceput. Nimeni nu doreste sa aiba o relatie profunda cu cineva daca este obligat sau fortat s-o faca. Relatia pe care ne-o ofera Hristos este intemeiata pe iubire. El ne-a iubit primul si tot El ne-a invitat sa intram intr-o relatie cu El, care promite sa fie vesnica.

Viata noastra de rugaciune ar trebui sa reflecte natura personala a acestei relatii. Daca va veti apropia de Dumnezeu precum persoana descrisa mai sus – fara sa ascultam nimic, daca nu e vorba despre noi -, relatia dumneavoastra cu El va fi superficiala. Dumnezeu stie ce va trebuie si nu va solicita sa-I prezentati zilnic o lista de cerinte. Petreceti-va perioadele de rugaciune in liniste, preamarindu-L pe El, pe Domnul si Dumnezeul nostru, si veti fi rasplatiti cu o bucurie care covarseste intelegerea.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Dimineti cu Dumnezeu

 Orice lucru dobandit repede va fi pierdut repede

Americanii nu sunt un popor deosebit de rabdator, asa cum o demonstreaza faptul ca industria fast-food a inceput cu noi. Mergem cu masina pana la o fereastra, comandam mancarea pe care o dorim si ne asteptam sa fie gata, fara intarziere, la fereastra alaturata. Ne dorim ca o slujba religioasa sa se termine fix intr-o ora. Gradinile noastre sunt pline de flori pe care le-am plantat gata inflorite si care arata minunat de la inceput, de cum le udam prima data. Nu asteptam pana la germinarea semintelor, pentru ca dorim sa ne bucuram de frumusete imediat, fara intarziere.

Daca un aparat se defecteaza, il aruncam si cumparam altul mai degraba decat sa-l ducem la reparat si sa asteptam o saptamana pana sa-l luam inapoi. Urmam cu convingere cea mai mediatizata reteta de slabit care promite o scadere rapida in greutate, iar dupa ce obosim de meniul preconizat, punem la loc greutatea pierduta. Nu avem timp sa facem practica pentru meseria pe care ne-am ales-o, dar ne asteptam ca, imediat ce am absolvit facultatea dorita, sa ne si lansam intr-o cariera fulminanta din prima zi de lucru. Copiilor nostri care au intrat in invatamantul elementar li se da voie sa se imbrace cum doresc, asa ca le transformam anii copilariei intr-o parada pentru adulti in miniatura.

Deoarece ne-am obisnuit ca totul sa se intample pe loc, fara nici o intarziere sau amanare, asteptam acelasi lucru de la viata noastra duhovniceasca. Nu avem rabdarea necesara pentru a aprofunda cunoasterea invataturilor patristice si nici nu avem timp de alte lecturi dhuovnicesti. Participarea noastra la slujbele religioase se limiteaza la Sfintele Liturghii duminicale, unde ajungem de obicei mai tarziu si de unde plecam inainte de a se termina rugaciunile. Daca ne e greu sa tinem post, renuntam complet la post. Daca anumite rugaciuni zilnice sunt mai dificile, nu incercam sa schimbam momentul zilei cand ne putem ruga in tihna. Daca mintea ne zboara in alte directii in timp ce ne rugam, o lasam in voia ei, pentru ca a o opri presupune a ne lupta cu ea.

Dar daca totusi nadajduim sa facem progrese in viata duhovniceasca, ar fi bine sa ne amintim urmatoarele cuvinte ale Sfantului Isaac Sirul: “Caci orice se obtine repede va fi de asemenea repede pierdut, in timp ce tot ce se va afla cu truda va fi pastrat cu veghe plina de luare-aminte”.

 

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Dimineti cu Dumnezeu

 Lumea ca sfanta taina

“Tot ce traieste si respira este sfant si frumos in ochii lui Dumnezeu. Intreaga lume e o sfanta taina. Intregul cosmos creat este un rug aprins al energiilor necreate ale lui Dumnezeu, iar omenirea sta ca un preot inaintea altarului creatiei, ca microcosmos si mijlocitor. Asa este adevarata fire a lucrurilor sau, dupa cum o descrie un imn ortodox, “adevarul lucrurilor”-numai sa avem ochii credintei pentru a-l vedea. (Preafericirea Sa Bartolomeu, patriarh ecumenic).

 

Aceste cuvinte, care poarta adevarul in ele, imi rasuna in suflet, atat ca ortodox, cat si ca om care a iubit dintotdeauna natura, afland mereu prilejul de a ma bucura de ea. Ortodoxia nu a considerat niciodata mediul inconjurator si resursele naturale drept surse de jaf, castig sau profit – ci a privit pamantul ca pe un loc care trebuie hranit, ingrijit, ocrotit si pastrat pentru generatiile viitoare. Jaful care a distrus zone intinse ale Rusiei a avut loc sub teroarea sovietica atee. Marile paduri care inconjurau Atena si Tesalonicul, orase construite de greci, care foloseau piatra ca material de constructie, au fost secerate de catre turci, care foloseau doar lemnul ca material de constructie.

Biserica noastra are rugaciuni si cereri speciale pentru “vreme buna, imbelsugarea roadelor pamantului” si pentru protectie in cazul dezastrelor naturale; exista chiar si o rugaciune speciala care se spune in cazul cutremurelor: “Pamantul nu are cuvinte, totusi el geme si striga: “De ce voi, oamenii, ma profanati cu atatea orori? Stapanul va cruta pe voi, dar ma pedepseste pe mine: intelegeti si cereti-I iertare lui Dumnezeu cu pocainta”.

Ortodoxia ne impartaseste o profunda intelegere a creatiei si a rolului umanitatii ca preotie a creatiei. In calitatea noastra de fapturi capabile de a schimba si remodela lumea, suntem obligati de catre Creatorul nostru sa fim buni iconomi, buni administratori. Cosmosul intreg Il cinsteste si-L preamareste pe Dumnezeu, iar noi am construit biserici care reprezinta un microcosmos al acestui univers. Adresandu-se intregii creatii, fagaduinta de mantuire este darul mantuitor adus in lume de Iisus Hristos.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Dimineti cu Dumnezeu

 Ortodoxia nu este axata pe religie in mod teoretic, ci pe Hristos Domnul – 27

Ortodoxia nu e o religie, ci un mod de viata al carui centru este Iisus Hristos. Ca mod de viata, Ortodoxia are leacuri pentru orice ne doare si ne poate restaura starea de sfintenie originara pe care a dorit-o Dumnezeu pentru umanitate. Deoarece Ortodoxia nu se axeaza pe religie in mod teoretic, ea ne poate oferi o transfomrare launtrica, a inimii, care va insoti intrarea intr-o relatie personala cu Creatorul nostru.

Aceasta transformare incepe cu pocainta, atunci cand ne decidem sa ne intoarcem la starea pura de comuniune cu Dumnezeu, stare pentru care am fost creati. Cand ne lepadam de noi insine, suntem schimbati launtric prin lucrarea harului lui Dumnezeu. Desi ne-am pangarit din cauza caderii in pacat, prin cainta ne putem redobandi starea pentru care am fost creati.

Cuviosul Tadei de la Vitovnita scria: “nu se poate spune ca crestinismul este o religie. Crestinismul este o revelatie a vesniciei si a vietii. Ingerii se bucura nespus pentru ca Dumnezeu S-a revelat mistic omului, faptura creata de El. Firea noastra omeneasca a devenit parte din taina Sfintei Treimi, si acesta este un mare dar pe care noi nici macar nu-l apreciem; in schimb, ne agatam de lucrurile din aceasta lume. Noua ni s-a dat prilejul de a ne pregati pentru vesnicie, de a birui raul si de a fi intotdeauna cu tatal nostru Cel din ceruri”.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Dimineti cu Dumnezeu

 Nu parasiti corabia!

Ortodoxia nu e intotdeauna usor de integrat in viata, si multe parohii par sa ingreuneze practicarea ei, facand-o mai dificila decat este in realitate. Absenta bucuriei in unele parohii nu este specifica Ortodoxiei in sine - ea reflecta starea cazuta a oamenilor care alcatuiesc obstea respectivelor biserici. Aceasta este o situatie previzibila, bineinteles, din moment ce Biserica este un spital al sufletelor si deci un refugiu pentru multi oameni bolnavi.

Nu lasati niciodata un credincios mai josnic sau un preot mai dur sau mai brutal sa va indeparteze de Biserica! Biserica este si casa dumneavoastra, nu numai a preotilor, si asa cum intr-o familie disfunctionala se pot schimba multe in bine, la fel se poate intampla si in Biserica. Rugati-va pentru preotul dumneavoastra si pentru oamenii dezagreabili, care va fac sa va simtiti rau. Rugati-va, de asemenea, Sfantului Ioan Maximovici, facatorul de minuni, pentru ajutor, deoarece el a fost un preot si un parinte duhovnic foarte iubitor.

Cu toate ca ar fi preferabil sa aveti un bun parinte duhovnic si un preot predicator de exceptie, in loc de un preot care nu are niciodata timp pentru dumneavoastra, Biserica este totusi casa dumneavoastra. Chiar daca predicile preotului sunt jalnice, chiar daca este necrutator ca duhovnic si lipsit de pricepere in relatiile cu oamenii, adevarul este ca dumneavoastra ii apartineti Bisericii, cu trup si suflet, si ea va apartine intru totul, dumneavoastra si familiei dumneavoastra.

Desigur, daca este spre binele vostru si al copiilor, nu ezitati sa cautati o alta parohie, unde sa va simtiti mai bine si unde sa puteti spori duhovniceste: mai bine sa abadonati o parohie disfunctionala decat sa abandonati Ortodoxia. Totusi, daca nu aveti de ales, pentru ca parohia aceea disfunctionala este singura biserica ortodoxa din regiune, incercati sa va adaptati situatiei si faceti tot ce va sta in putinta pentru a va simti bine acolo.

In fine, tineti seama de faptul ca viata dumneavoastra in biserica graviteaza in jurul lui Hristos Domnul, iar El a fost, este si va fi Acelasi ieri, astazi, maine si de-a pururi. Iisus nu va va trada, pentru ca El este sursa binelui si a tuturor bucuriilor. Biserica ii apartine Lui, iar faptul ca noi, preotii, nu reusim uneori sa aducem lumina Lui in inimile credinciosilor nu desfiinteaza in nici un fel faptul ca Biserica este izvorul vietii vesnice si locul unde vom afla intotdeauna vindecarea tuturor relelelor care ne muncesc.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Dimineti cu Dumnezeu

 Faptele sunt dovada iubirii

Atunci cand credinta ne patrunde in suflet, ne intoarcem spre Dumnezeu cu cainta si recunoastem ca nu putem trai fara El. Pe masura ce sporim in credinta, deoarece harul abunda in inima celui ce se pocaieste; ne dam sema cat de adevarat este faptul ca sfintii nu au incetat niciodata sa-L cheme pe Domnul intru pocainta lor. Ei nu s-au considerat niciodata vrednici de dragostea lui Dumnezeu, ci numai de mania Lui – de aceea Ii cereau mereu sa-i ierte.

Smerenia lor le-a sporit dragostea de Dumnezeu, iar faptele lor binefacatoare fata de cei aflati in nevoi si in necazuri, fapte izvorate din iubire si din mila, au sporit in sufletele lor din aceasta dragoste de Dumnezeu care le umplea intreaga fiinta. Lucrarilor lor de binefacere au aratat ca iubirea si faptele lor izvorau dintr-o profunda stare de cainta, in timp ce dragostea lor era dovada salasuirii Duhului Sfant in sufletele lor. Sfantul Grigorie cel Mare spunea: “Dovada iubirii se afla in fapte. Unde e iubire, se infaptuiesc lucruri mari. Cand iubirea inceteaza, inceteaza si faptuirea”.

Daca nu mai facem fapte bune, inseamna ca dragostea nu mai salasuieste in inimile noastre – si nici credinta. Dar va zice cineva: Tu ai credinta, iar eu am fapte; arata-mi credinta ta fara fapte si eu iti voi arata, din faptele mele, credinta mea (Iacov 2, 18). Sfanta Liturghie ne aminteste ca numai cei care au credinta si dragoste se pot apropia de Sfintele Taine. Impartasirea noastra cu Trupul si Sangele Domnului ne ofera prilejul de a fi hristofori in lumea in care traim; prin dragostea pe care o avem unii fata de altii (Ioan 13,35) vor afla si ceilalti oameni ca noi Ii apartinem lui Hristos Domnul.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

MFC-FRUMUSETE

 Catedrala Mantuirii Neamului 

sursa foto: arhiva personala

Miercurea fara cuvinte este găzduită de Carmen, pe blogul ei "Intre vis si realitate".

Dimineti cu Dumnezeu

 Sa pastram Ortodoxia vie in viata copiiilor nostri

Cand unele parohii sunt obligate sa-si inceteze activitatea pastorala si liturgica, aceasta nu se intampla numai pentru ca tinerii s-au mutat din zona, iar varstnicii au plecat la Domnul. Problema este mult mai complicata. Avand un numar crescand de emigranti care se alatura parohiilor noastre, adeseori cu dorinta clar exprimata de a-si pastra identitatea etnica, ne putem lesne amagi, crezand ca bisericile noastre sunt bine consolidate si vor prospera timp de multe generatii de-acum inainte. In bucuria noastra colectiva, manifestata atunci cand vedem biserica plina la Sfintele Liturghii duminicale, uitam de valurile anterioare de emigranti, ai caror copii, odata ajunsi adulti, s-au americanizat atat de mult, incat au inceput sa considere credinta ortodoxa relevanta doar pentru parintii si bunicii lor, dar lipsita de sens pentru ei insisi.

Cred ca una dintre modalitatile de a impiedica un alt mare exod al tinerilor este sa depunem un efort concertat si sa-i ajutam sa imbratiseze Ortodoxia de bunavoie. Aceasta inseamna ca ei sa poata intelege slujbele ortodoxe rostite in limba engleza, deoarece nu ne putem astepta sa invete slavona veche, bisericeasca, sau limbajul liturgic in limba greaca; a sosit timpul sa tinem slujbele numai in limba engleza. Biserica Primara considera ca limba in care se slujeste este un mijloc de a-i invata pe oameni ce este credinta ortodoxa si de a o transmite generatiilor urmatoare. Sfintii Chiril si Metodie i-au ajutat pe slavi sa primeasca Ortodoxia traducand slujbele religioase din limba greaca in limba slavona, pe care o intelegeau pe atunci oamenii din tinuturile slave – iar limba greaca nu a mai fost limba liturgica a noilor credinciosi.

Primii misionari cunosteau importanta de a le transmite invataturile de credinta localnicilor, pentru ca nou-convertitii la Ortodoxie sa inteleaga cu adevarat in ce consta credinta ortodoxa. In acelasi mod, si copiii nostri trebuie sa fie in stare sa inteleaga slujbele religioase si sa invete ce e Ortodoxia. Se cuvine ca ei sa inteleaga de ce facem ceea ce facem, de ce postim, de ce ne rugam asa cum ne rugam de aproape 2000 de ani. Daca parohiile nu-si vor implini aceasta misiune, tineretul nostru va considera ca Ortodoxia nu este nimic altceva decat o religie ciudata a unei epoci apuse, lipsite de sens pentru vietile lor de americani moderni – si se vor indeparta de credinta ortodoxa.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Dimineti cu Dumnezeu

 Invitatia de a fi copiii lui Dumnezeu

Multi dintre noi se roaga aproape tot timpul de-a lungul vietii, dar oare ne gandim noi la ce inseamna acest lucru? Ne-am gandit vreodata cat de incredibil este ca Dumnezeu, Creatorul nostru, ne-a invitat sa vorbim cu El in orice moment al vietii? Sau ca Dumnezeu, Domnul si Stapanul universului, ne-a dat noua dreptul de a vorbi cu El, de a-I cere ajutorul, de a cauta mila milostivirii Lui?

Nu exista onoare mai mare acordata umanitatii decat darul de a ne putea apropia de Domnul nostru si a-L aborda in rugaciune la orice ora din zi sau din noapte, in orice circumstanta a vietii ne-am afla. Putem vorbi cu el in orice anotimp. Il putem chema si putem vorbi cu El cand suntem sanatosi sau bucurosi sau cand suntem suparati – chiar si atunci cand ne aflam in adancurile disperarii.

Faptul ca suntem incredintati ca Dumnezeul nostru ne asculta intotdeauna depaseste capacitatea noastra de intelegere. Si totusi, acesta este adevarul. Creatorul nostru a binevoit sa-Si uneasca dumnezeirea cu omenitatea noastra, intrupandu-Se, pentru ca noi sa putem vedea fata Lui. In Hristos Iisus, El S-a revelat pe Sine noua, invitandu-ne sa intram in comuniune cu El in vecii vecilor.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Dimineti cu Dumnezeu

 Noi mostenim consecintele pacatului adamic, nu vinovatia lui Adam

Doctrina pacatului originar, asa cum este ea imbratisata in Occident, e straina Orientului ortodox, dar, desigur, aceasta nu sugereaza ca noi n-am avea nevoie sa ne nastem din nou. Noi credem, dupa cum credeau si Sfintii Parinti ai Bisericii Primare, ca mostenim doar consecintele pacatului lui Adam, nu si vinovatia lui. Cunoscut ca pacat stramoseac, pentru ca a fost pacatul protoparintilor neamului omenesc Adam si Eva, el a avut drept consecinta mostenirea mortii, a bolilor si a unei inclinatii catre cele rele. Moartea lui Hristos pe Cruce are o putere deosebita, nu atat ca jertfa rascumparatoare, cat ca biruinta asupra puterii mortii. Cu moartea pe moarte calcand, prin Invierea lui Hristos s-a asternut pentru noi o cale de schimbare in bine a noastra prin contactul cu Dumnezeul Cel Viu, ai Carui copii am devenit prin infiere.

Noi nu ne referim la noi insine ca “mantuiti”, asemeni crestinilor dupa Evanghelie, ci credem ca avem nevoie de mantuire. Mantuirea este un proces indelungat, nu o angajare personala efectuata o data. Felul in care intelegem noi pacatul stramosesc difera de conceptul pacatului originar si de vina ereditara care cere un sacrificiu de ispasire prin substituire; aceasta distinctie ne separa doctrinar de crestinismul apusean.

Chiar daca nu ar fi avut niciodata loc caderea din Rai a protoparintilor nostri, a Doua Persoana a Sfintei Treimi, Logosul (Cuvantul), tot S-ar fi intrupat, luand firea noastra omeneasca – deoarece numai prin aceasta coborare in umanitate a Creatorului nostru, Care Si-a asumat firea fapturii create de El, ni se da noua, oamenilor, prilejul de a ne indumnezei.

Calatoria noastra inlauntrul inimii culmineaza in theosis, prin care suntem uniti intru comuniune vesnica cu Dumnezeul Care ne-a creat. Sfantul Atanasie din Alexandria spunea:” Fiul lui Dumnezeu S-a facut om pentru ca omul sa devina Dumnezeu”, iar in II Petru 1,4, citim ca noi ne-am facut partasi dumnezeiestii firi. Sfantul Atanasie adauga si ca theosis inseamna “a deveni prin har ceea de Dumnezeu este prin natura Sa”.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

 

Dimineti cu Dumnezeu

 Fariseii crestini

Daca viata dumneavoastra duhovniceasca se concentreaza numai pe practicile si traditiile religioase exterioare, formale, care nu ajuta adevaratei transformari a sinelui, nu ati castigat nimic. Prea multi crestini au ajuns sa creada ca, atat timp cat respecta posturile, isi spun rugaciunile zilnice si participa la slujbe, sunt buni crestini. Cu toate acestea, acolo unde nu exista nici dragoste, nici generozitate, nici omenie, nici mila fata de altii, iar viata dumneavoastra abunda in cleveteala si judecata semenilor, credinta dumneavoastra crestin-ortodoxa nu valoreaza nimic.

Hristos i-a condamnat pe farisei nu pentru ca acestia au respectat legea si traditiile credintei iudaice, ci pentru ca s-au comportat cu mandrie si aroganta. In absenta unei cainte sincere si a sfinteniei vietii, intalnirea lor cu Dumnezeu a dus la desertaciunea lumii.

Deoarece credinta noastra ortodoxa este o credinta de traditie si structuri liturgice, nu este deloc greu sa cazi in capcana de a fi fariseu. Strictetea in respectarea practicilor ortodoxe poate duce cu usurinta la atitudini de mandrie si aroganta, iar daca descoperi cumva ca te simti superior celorlalti si mandru de evlavia ta, nu ai castigat nimic. Lipsite de smerenie sincera si cainta, practicile exterioare, formale, ale credintei crestin-ortodoxe vor duce la un dezastru duhovnicesc.

Biserica este spitalul sufletelor, dar vindecarea unui suflet nu poate avea loc daca nu se vor depune eforturi in acest sens; daca doctorul iti prescrie un medicament pentru afectiunea de care suferi, dar tu nu-i urmezi recomandarile, nu te vei face bine. Biserica are tot ce e necesar pentru o transformare duhovniceasca, dar pentru a ne vindeca e nevoie sa cooperam si noi. Tinta finala e sfintenia, rezultatul direct al acceptarii unei vieti de cainta, traite in duhul smereniei. Cand vom ajunge in acest punct, Hristos Insusi va interveni si ne va transforma duhovniceste – dar daca ne vom mentine la nivelul formal al credintei ortodoxe, nu vom fi cu nimic mai buni decat fariseii pe care i-a condamnat El.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Jurnal de bunica

 Bucurii de toamna

In luna septembrie programul nostru este foarte încărcat, insa ne dorim sa stam si cu nepotii, dar si sa mai punem in camara cate ceva din bunatatile toamnei.

Weekend-ul acesta ne-am bucurat de prezenta micuților nostri. Si, pentru ca încă stam la bloc, de fiecare data cand vin la noi alegem sa plecam cu ei, astfel incat sa se bucure din plin de zilele frumoase.

Azi am ales sa mergem la parintii mei, la tara, pentru ca au o curte minunata unde se pot juca in voie. Si, cat timp ei s-au jucat, noi am conservărit.  Mulțumesc parintilor mei pentru ajutor, căci numai asa am reusit sa facem pasta de gogoșari, sa punem gogoșari la oțet si murături la saramura.

Dupa ce totul a fost pus la borcane, ne-am odihnit putin, dupa care, impreuna cu nepotii, am facut gogoși cu lingura. Pe cât de rapid se fac, pe atat de repede dispar din farfurie. 

Cât noi am conservarit, nepoteii s-au bucurat de o zi calda de toamna, facand o ultima balaceala, bineinteles cu apa încălzită pe aragaz. S-au jucat cât i-au ținut piciorușele, astfel ca in aceasta seara, dupa un dus rapid, au "căzut la datorie" imediat.

 

Dimineti cu Dumnezeu

 Progresul se realizeaza prin mici victorii

Dobandirea sfinteniei nu este pur si simplu rezultatul cultivarii virtutilor sau al stapanirii de sine prin asceza, ci este consecinta unei relatii organice cu Hristos. La randul ei, aceasta relatie organica este rezultatul parcurgerii catorva etape de pocainta si curatire, ducand la o inalta unire cu Iisus Domnul, pe care Biserica o numeste “indumnezeire” sau theosis.

In perioada in care luptam sa ne schimbam comportarea neplacuta, nepotrivita, pentru a birui pacatele care parca se tin scai de noi precum datoriile bancare, s-ar putea sa ne simtim descurajati. Ne vom simti coplesiti si ne vom intreba daca vom fi vreodata in stare sa iesim biruitori la liman. In asemenea perioade, e bine sa ne amintim cuvintele Sfantului Petru Damaschinul: “Prin biruinte in lucrurile mici au castigat parintii marile lor batalii”.

Intrucat orice astfel de biruinta are drept temei transformarea treptata a eului, nu trebuie sa ne gandim niciodata ca nu e nevoie sa marturisim la Sfanta Taina a Spovedaniei un pacat mai mic – pentru ca, cu cat ii vom spune mai sincer adevarul parintelui duhovnic, cu atat mai mare ne va fi sansa de a birui toate pacatele, inclusiv cele care pot parea accidentale. Nemarturisite, aceste pacate se vor aduna in timp, anulandu-ne vointa de a ne elibera de ele, astfel incat pana si pacatele mai grave vor ajunge sa ni se para scuzabile. Marile batalii nu vor fi niciodata castigate fara micile ambuscade sau incaierari incidentale care, in cele din urma, ne vrd conduce la biruinta.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Micii creatori-Sfintii romani Septembrie

 

Slava Sfintilor Romani-editia 1-septembrie

La 1 septembrie a inceput noul an bisericesc si, odata cu el si noul proiect "Slava Sfintilor Romani ", la care vor participa atat copiii, cat si tinerii de la Centrul Educational Sfantul Gherorghe Nou din Ploiesti, cunoscand astfel oameni care au bineplacut lui Dumnezeu si care s-au rugat pentru acest popor.

Proiectul consta in a spune cateva cuvinte despre fiecare sfant, 

a pregati si darui mici pachetele in numele Sfantului 

si a face o coliva care sa fie daruita enoriasilor dupa sfintirea acesteia de catre parinte.

 Cautand sfintii din luna septembrie, nu mica mi-a fost mirarea sa vad ca sunt destul de multi. La fel si in celelalte luni, asa ca anul acesta ii vom sarbatori doar pe cei mentionati in calendar in prima jumatate lunii, urmand ca anul viitor, cu ajutorul Bunului Dumnezeu, sa continuam cu cei sarbatoriti in a doua parte a lunii.

Slava lui Dumnezeu intru Sfintii Sai.

Dimineti cu Dumnezeu

 Umilinta intensifica iubirea fata de oamenii rautaciosi 

“Un om manios pe noi este un om bolnav; trebuie sa asezam un plasture pe sufletul lui – iubirea. Sa ne purtam cu bunatate si blandete cu el, sa-i vorbim blajin, cu dragoste. Daca in noi nu s-a inradacinat o rautate profunda impotriva lui si suntem cuprinsi doar de o criza temporara de furie, aceasta va disparea multumita blandetii si iubirii – asa cum binele va birui intotdeauna raul. Crestinul trebuie sa fie intotdeauna bland, binevoitor si intelept, pentru ca binele sa poata invinge raul”. (Sfantul Ioan de Kronstadt).

Dar cum sa ne adresam unei persoane cu iubire dupa ce ne-a insultat si ne-a vorbit fara pic de respect? Dragostea fata de o asemenea persoana ne va inunda inima numai atunci cand sufletul nostru, aflat in cautarea blandetii si smereniei lui Hristos, se va smeri. Numai atunci vom fi una cu Hristos Domnul, Care i-a iubit pana si pe cei care-L scuipau si-L rastigneau. I-a iertat si i-a iubit chiar cand era pe Cruce. Numai smerenia ne poate ajuta sa-l iubim pe cel cuprins de manie impotriva noastra, pe cel bolnav de furie, numai prin smerenie ii vom putea iubi pe cei care ne poarta pica si se comporta cu rautate fata de noi.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Dimineti cu Dumnezeu

 Un leac pentru starea noastra haotica

Omenirea se afla intr-o perpetua stare de dezordine, departe de randuiala preconizata de Dumnezeu pentru noi. Leacul acestei stari dezordonate este rugaciunea, intemeiati in rugaciune, cautam vindecarea ce ne va restaura chipul pe care Dumnezeu l-a conceput pentru noi.

Rugaciunea este dorul sufletului nostru, dorinta lui arzatoare de a-si redobandi chipul prototipului intru care am fost creati. Atunci cand harul lui Dumnezeu ne purifica, simtim o atractie deosebita fata de cei asemenea noua, cei curati si desavarsiti. Ne indumnezeim prin legatura noastra cu Ziditorul, ne intoarcem la starea  restaurata si reechilibrata, redati ordinii si randuielii dumnezeiesti.

Doar prin stradaniile proprii nu vom putea obtine nimic, dar daca ne vom angaja intr-o randuiala de rugaciune, o pravila zilnica, si ne vom tine de ea, perseverand in mod constant, Dumnezeu ne va rasplati cu belsug de har si ne va sprijini sa redobandim viata armonioasa pe care suntem meniti sa o traim. Asa cum e nevoie de doi oameni care sa conlucreze unul cu celalalt pentru a muta o masina aflata in pana pe cealalta parte a drumului, unde sa fie reparata, tot la fel trebuie sa conlucreze fiecare dintre noi pentru a ne insanatosi.

Cineva mi s-a plans odata ca nu stia daca are vreun rost sa creada aceasta “chestie numita Dumnezeu”, adaugand ca avea mari indoieli in privinta autenticitatii invataturilor crestinismului. I-am aratat ca, atat timp cat participarea lui la slujbele religioase era sporadica, ocazionala, iar viata de rugaciune inexistenta, nu avea cum sa coopereze cu leacul prescris pentru afectiunea de care suferea.

Daca te inscrii la cursurile de limba franceza fara sa participi, nu te poti astepta sa-nveti frantuzeste. Daca inviti o doamna la cina, dar refuzi sa conversezi cu ea in timpul mesei, nu te poti astepta sa mai accepte o a doua invitatie din partea ta. Pe de alta parte, daca doresti sa afli ceva despre Dumnezeu, vii la Sfintele Liturghii in mod regulat si citesti carti despre crestinism, vei fi in masura sa beneficiezi de tamaduirea care are loc in Biserica Precum oricare alta relatie a noastra, a oamenilor, relatia cu Dumnezeu depinde de propria noastra angajare, de propriul nostru devotament, intrucat o relatie depinde de participarea activa a ambelor parti implicate in ea.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

MFC-VALURI

 Spuma marii

sursa foto: arhiva personala

Miercurea fara cuvinte este găzduită de Carmen, pe blogul ei "Intre vis si realitate".

 

Dimineti cu Dumnezeu

 Bucuria este semnul infailibil al prezentei lui Dumnezeu-16

Desi nu exista nici o confirmare a faptului ca Iisus Hristos a ras vreodata, eu am convingerea ca El mai si radea uneori. Cum altfel ar fi impartasit El in mod desavarsit omenitatea noastra, daca n-ar fi avut simtul umorului si n-ar fi ras impreuna cu ucenicii in anumite momente? De exemplu, atunci cand le descrie cum se lupta cu o camila “sa treaca prin urechile acului (Matei 19,24)!”

Rasul e un dar pretios, deoarece ne ajuta sa intelegem evenimentele intr-un mod cu totul special. In Pilde 17, 22, citim:”O inima vesela este un leac minunat”. Cand ni se intampla sa ne bucuram de evenimente vesele, avem posibilitatea de a ne vedea pe noi insine dintr-o perspectiva autentica, iar capacitatea noastra de a rade de noi insine dintr-o perspectiva autentica, ne ajuta sa diminuam importanta pe care ni se pare c-o avem in orice situatie.

Faptul ca noi, crestinii, avem simtul umorului nu inseamna ca glumele desucheate ne vor starni rasul, de exemplu, nici ca ne vom distra pe seama infirmitatii sau nereusitei cuiva. Simtul umorului de care dispunem nu trebuie sa presupuna niciodata desconsiderarea sau ridiculizarea oamenilor.

Simtul umorului le demonstreaza altora ca traim cu bucurie si veselie in inimi, pentru ca avem motive sa fim fericiti. Noi credem ca darul mantuirii e un motiv intemeiat de a fi fericit, fiindca misiunea lui Hristos nu s-a sfarsit pe Cruce, ci continua si dupa Invierea Sa. A avea inima plina de bucurie ne valorizeaza si mai mult credinta, intrucat ii determina pe ceilalti sa doreasca sa simta si ei bucuria pe care o vad in noi.

Radem si suntem veseli deoarece stim ca problemele nu se vor rezolva in cele din urma fiindca Dumnezeu ne iubeste, si deoarece credem ca prezenta Sa providentiala lucreaza in viata noastra. Credem ca El cunoaste numeroasele noastre suparari, boli si amaraciuni care ne incearca de-a lungul vietii, dar credem si ca acestea nu ne vor birui, pentru ca planul Sau proniator pentru mantuirea noastra va prevala asupra lor.

Vechea zicala celtica: “Viata inseamna a iubi, a trai si a rade – nu a uri, a muri si a plange” are la baza crestinismul ortodox al poporului celtic. A fi crestin, dar a fi ursuz, tafnos si plangacios reprezinta o contradictie, intrucat bucuria este semnul infailibil al prezentei lui Dumnezeu.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Dimineti cu Dumnezeu

 Rolul ascultarii in dobandirea smereniei

In viata crestina, exista doua cai care duc spre mantuire – casatoria si calugaria; pe oricare dintre ele ati alege-o, imbratisati-o cu intreaga fiinta. Atat casatoria, cat si calugaria, ne ajuta sa dobandim o inima infranta si smerita, pe care, daca nu o vom dobandi, nu vom fi mantuiti.

Rolul mantuitor al institutiei casatoriei si al vocatiei monahale este de a alunga propria voie. In casatorie, sotului si sotiei li se cere sa fie ascultatori unul altuia. Cele doua coroane din ceremonia ortodoxa de casatorie reprezinta coroanele martiriului: moartea sinelui. Ascultarea calugarului fata de parintele staret este de asemenea o cale de anihilare a vointei proprii. Dusmanul este eul, sinele, intrucat, asa cum i-a ispitit satana pe Adam si Eva in gradina Raiului, tot la fel incearca sa faca si cu noi, folsoind eul nostru pentru a ne impiedica sa intram in comuniune cu Dumnezeu. Atunci cand nu mai ascultati de sotul sau sotia dumneavoastra, sau, in cazul monahilor, nu va mai supuneti canoanelor manastiresti, harul dumnezeiesc se indeparteaza de dumneavoastra. Daca va veti certa cu sotul/sotia, sau cu staretul/stareta, mandria si voia proprie va vor domina si dumneavoastra veti fi cel/cea care va pierde. Daca veti accepta o atitudine de supunere smerita, veti fi plini de har. Incepeti fiecare zi cu rugaciunea: “Doamne Iisuse Hristoase, ajuta-ma sa nu pacatuiec astazi!”. Daca veti spune rugaciunea lui Iisus de-a lungul zilei, veti reusi sa ramaneti echilibrat, concentrat asupra cererii de ajutor adresate Domnului: “Doamne, Iisuse Hristoase, miluieste-ma pe mine, pacatosul!”.

Anihilarea voii proprii cere eforturi si lupta cu sine insusi, deoarece natura noastra cazuta e preocupata numai de “eu si eu si eu”, razvratindu-se impotriva lui Dumnezeu. Stradaniile ascetice – respectarea posturilor, infaptuirea cu strictete a pravilei de rugaciune zilnica, participarea la slujbele religioase la biserica parohiala de care apartineti – vor contribui la biruinta finala si la obtinerea premiului: smerenia sufletului.

Harul lui Dumnezeu se va revarsa asupra noastra pentru a ne ajuta in stradaniile ascetice. Asemeni Sfantului Apostol Pavel, vom putea spune si noi ca tot ce-am facut bun si de folos se datoreaza lui Hristos, Care salasuieste inlauntrul nostru. Dumnezeu nu a creat roboti, ci oameni inzestrati cu libertatea de a alege. Alegeti intelept, si viata cu Hristos va va apartine intru vesnicie!

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Dimineti cu Dumnezeu

 Rugaciunile-sageti 14

Numerosi Parinti ai Bisericii ne invata cum sa folosim “rugaciunile-sageti” – rugaciuni deliberat scurte, rugaciuni personale pline de evlavie, rugaciuni usor de reamintit, care comunica iubirea de Dumnezeu in timp ce-I cerem ajutorul. Ele sunt numite “rugaciuni-sageti” pentru ca se aseamana cu sagetile aruncate in aer, demonstrand sinceritatea cu care ne rugam, cerandu-I ajutorul din toata inima.

Una dintre rugaciunile-sageti preferate de mine este atribuita Sfantului Grigorie Palama: “Doamne, lumineaza-mi intunericul; Doamne, lumineaza-mi intunericul; Doamne, lumineaza-mi intunericul!”. Aceasta este o rugaciune perfecta atunci cand cerem sprijinul Domnului pentru a trai potrivit poruncilor Lui si a ne lupta cu pacatele omenesti obisnuite; prin aceata rugaciune, cerem ca harul sa se reverse asupra noastra si astfel sa aiba loc transformarea noastra. Este o pledoarie fierbinte adresata milostivirii lui Dumnezeu, pe Care Il rugam sa ne sfinteasca prin prezenta Lui in viata noastra.

Este, de asemenea, rugaciunea perfecta pe care o putem rosti in momentul in care primim Sfanta Taina a Impartasirii cu Trupul si Sangele Domnului – carbunele fierbinte care va arde inlauntrul nostru, redandu-ne sanatatea trupeasca si sufleteasca si luminandu-ne inima. In aceasta rugaciune, noi ne marturisim Domnului, Ii spunem ca traim in intuneric si Ii cerem sa risipeasca tot intunericul care ne impiedica sa atingem sfintenia si comuniunea cu El.

Sfantul Macarie cel Mare spune: “Cand ne rugam nu este defel nevoie sa tinem discursuri lungi, e suficient sa intindem mainile spre El si sa-I spunem: “Doamne, asa cum vrei, asa cum stii, miluieste-ma!” Iar atunci cand conflictele devin inversunate, sa spunem: “Doamne, ajuta-ma!” El stie foarte bine ce ne trebuie si ne daruieste mila milostivirii Lui”.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Dimineti cu Dumnezeu

 Mintea dinlauntrul inimii

Potrivit traditiei patristice, inima este centrul constiintei omului, iar constiinta este energia mintii dinlauntrul inimii; Sfintii Parinti numesc aceasta energie “capacitatea noetica”.

Occidentul si Orientul inteleg diferit modul in care oamenii ajung sa-L cunoasca pe Dumnezeu. Distinctia, deosebit de importanta, consta in faptul ca abordarea scolastica occidentala subliniaza rolul logicii si al ratiunii in dobandirea cunoasterii lui Dumnezeu-dupa cum se poate observa in scrierile Fericitului August si ale lui Thomas de Aquino -, in timp ce abordarea orientala nu adera la aceasta teza.

In teologia ortodoxa, mintea si logica nu sunt identice; logica functioneaza in creier, iar mintea, in inima. Astfel, capacitatea noetica a inimii este energia mintii dinlauntrul inimii. Aceasta importanta distinctie face ca Biserica Rasariteana sa nu se considere o “institutie” religioasa, ci un spital al sufletului, unde oamenii vin pentru proceduri terapeutice care restabilesc sanatatea sufletului, ajuntandu-l sa inainteze spre scopul sau suprem: unirea cu Dumnezeu (theosis).

Intram in viata Bisericii si ne insusim stradaniile ascetice – postul, rugaciunea, primirea Sfintelor Taine (Sfanta Euharistie)-, pentru a ne perfectiona, precum un atlet care se duce la antrenamente. Antrenandu-ne in aceasta dimensiune ascetica a traiului de zi cu zi, ne redobandim sanatate in spitalul sufletului, in Biserica.

Desconsiderarea amintirii lui Dumnezeu, care a dus la caderea din har, este rectificata si reactivata, restaurata prin tamaduirea mintii (ochiul sufletului). Aceasta vindecare-restaurare nu este de natura juridica, adica nu presupune ca un Dumnezeu furios a decis sa treaca peste relele cuibarite in sufletele noastre si natura lor cazuta prin sangele varsat pe Cruce de Fiul Sau. Este vorba despre o vindecare ce presupune purificarea mintii (nous), cea care a fost intunecata, dar care, restaurata acum, ne reda sanatatea si desavarsirea. Legatura cu Dumnezeu va fi astfel refacuta, iar noi vom fi din nou nu numai in deplina comuniune cu El, Cel Atotputernic, dar si eliberati de puterea si permanenta mortii calcate in picioare de Sfanta Inviere a Domnului Iisus Hristos.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

A trecut un an

 A trecut un an....

A trecut aproape un an de cand Icuta noastra draga si-a luat ramas bun de la noi si a plecat la cer. Un an in care i-am dus dorul in fiecare zi. Au fost zile in care am pus mana pe telefon sa o sun, au fost zile cand, pregătind mâncarea am fost tentata sa ii spun sotului " du-i si lui Ica".

Desi se spune ca timpul vindeca dorul si alina sufletul, la noi nu a fost asa. Cu fiecare parastas pe care l-am facut asa cum si-a dorit ea, asa cum mi-a spus totul ca ultima dorinta, dorul a fost mai puternic.

Azi, mai mult decat oricand, dimineata devreme am fost la mormânt, l-am tămâiat si i-am pus multe flori. Am simtit ca a fost, intr-un fel, ziua ei.

Întotdeauna se bucura cand ne strângeam cu totii, iar azi, la slujba de parastas de un an, au venit si copiii si nepotii. Stiu si simt ca, de acolo, din cer, s-a bucurat tare mult cand toti (chiar si micutii nepotei) am ținut de coliva la "veșnica pomenire", cand sufletul nostru a fost alaturi de sufletul ei, cand rugaciunea noastra pentru ea s-a ridicat la cer.

Si tot in amintirea ei, ziua de azi am petrecut-o impreuna.

Dimineti cu Dumnezeu

 Nu reactionati, pastrati-va pacea sufletului

Fiecare zi aduce noi provocari pentru sanatatea noastra sufleteasca. Cand un menbru al familiei sau un coleg ne adreseaza o remarca neplacuta, menita sa ne infurie, e nevoie sa ne pastram calmul si linistea sufleteasca. Atunci cand cei din jurul dumneavoastra clevetesc despre o persoana, iata un alt prliej de a nu interveni si de a pastra tacerea. Soferul care v-a taiat drumul pe autostrada, femeia care se asaza in fata dumneavoastra la randul de la casieria unui magazin, vecinul sau vecina care va jigneste-toti acestia va ajuta sa va controlati si sa evoluati din punct de vedere duhonvicesc.

Incercarile si ispitele confruntate cu calm si pace in suflet sunt modalitati de vindecare a sufletului si prilejuri de intarire si insanatosire a sistemului nervos. A reactiona verbal nu va va ajuta la nimic, ci doar va va face rau, impietrindu-va sufleteste, coborandu-va spre firea cea cazuta. In schimb, a primi toate aceste incercari si ispite cu pace in suflet, fara sa reactionati negativ chiar daca sunteti confruntat cu atitudini negative, va contribui la inarmarea dumneavoastra cu rabdare si cu puterea de a suporta in liniste si pace urmatoarea runda de incercari si ispite. Incet-incet, veti descoperi ca prezenta harica a lui Iisus Hristos va va umple sufletul in fiecare clipa, inveselindu-va, calmandu-va si daruindu-va pacea care covarseste firea.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Dimineti cu Dumnezeu

 A trai in asteptarea minunilor

Cand eram copil si mergeam la Biserica Luterana, l-am intrebat odata pe pastor de ce nu vedem si noi minuni la biserica, asa cum erau minunile relatate in Sfanta Scriptura. El mi-a raspuns ca minunile erau de folos in vremurile acelea pentru a declansa intemeierea Bisericii, iar acum, in vremurile noastre, nu mai sunt necesare. Imi amintesc ca m-am simtit pacalit, fiindca eu voiam sa vad minuni si simteam ca mai avem nevoie de ele.

In timp ce un crestin ortodox din Irvine, California, se ruga Sfantului Gheorghe, cerandu-i ajutorul, i-a aparut dintr-o data sfantul si i-a dat o cruce de lemn. Dupa putin timp, din cruce a inceput sa curga mir sfant care-i vindeca pe toti cei ce se ungeau cu el.

Icona izvoratoare de mir a Maicii Domnului din Hawaii este si ea facatoare de minuni, vindecand atat bolile trupesti, cat si pe cele sufletesti. Inainte de operatia de baypass coronarian pentru care eram programat, m-am uns si eu de cateva ori cu mir de la aceasta icoana, iar chirurgul cardiolog a anulat operatia chiar atunci cand ma aflam in blocul operator, pentru ca, a spus el dupa ce m-a consultat, nu mai era necesara.

Desi Sfanta Scriptura ne spune ca, daca vom avea credinta cat un graunte de mustar, vom putea muta si muntii din loc, multi oameni nu se asteapta sa vada minuni, chiar daca se roaga pentru ele. Banuiesc ca asta se intampla pentru ca oamenii nu considera ca au o credinta suficient de puternica. Trecem prin viata ca si cum Dumnezeu exista, poate, cu adevarat, undeva in ceruri, dar nu Se preocupa de noi absolut deloc.

Daca vom incepe sa traim fiecare zi cu nadejdea ca Dumnezeu nu e undeva, departe de noi, ci se afla intr-o interactiune reala cu noi, nu va trece mult timp si vom simti acest adevar in mod concret. Vom incepe sa vedem cu ochi noi si sa auzim cu urechi noi cat de aproape e Dumnezeu de noi in fiecare clipa a vietii noastre.

Credinta trebuie construita putin cate putin, asa cum asaza pictorul straturile de vopsea pe panza, unul cate unul, pana cand, intr-o buna zi, un tablou absolut minunat se va infatisa ochilor nostri. Credinta noastra se va compune din straturi de incredere asimilate launtric, strat dupa strat, pana cand, intr-o buna zi, vom intelege toate minunile care s-au intamplat cu noi si in jurul nostru de-a lungul anilor.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)