Dimineti cu Dumnezeu

 Mandria si cautarea smereniei

Luptandu-se cu mandria sa, calugarul se concentreaza asupra armonizarii vointei proprii cu voia lui Dumnezeu, armonizare obtinuta prin ascultarea monahala. Aceasta ascultare nu se limiteaza la a asculta directivele staretului, ci implica insusirea unui standard de smerenie care ia in serios aderenta la canoanele celui de-al VI-lea Sinod Ecumenic, inclusiv cele privitoare la vesmintele pe care le poarta si la interdictia de a se tunde si a se barbieri. Calugarul isi taie voia sa, impropriindu-si Traditia Bisericii.

Intelegand ca falsa smerenie este in intregime produsul ipocriziei care totdeauna se justifica pe sine, pretinzand ca are mereu dreptate, calugarul se dedica unui adevar absolut care-i transcende propriile opinii. Aceasta este smerenia despre care vorbeste Sfantul Apostol Pavel atunci cand se lauda cu suferintele si neputintele proprii, incredintandu-ne ca ele nu-si au sensul decat in Iisus Hristos.

Calugarul se lupta impotriva patimii de a-si transforma credinta intr-o forma de ideologie, intrucat stie ca, daca cunoasterea lui Iisus se va transforma intr-o cunoastere moralista si ideologica, acesta le va bloca accesul celor care-L cauta pe Hristos, iar crestinismul va deveni o lista de cerinte si conditii – ceea ce va reduce mesajul Bisericii la acela al unei puteri politice lumesti.

Calugarul refuza sa ingaduie ca practicarea credintei sa-l indeparteze de ceilalti oameni, pentru ca stie ca viata monahala nu e o retragere din viata, ci o imbratisare a intregii umanitati printr-o relatie personala intima cu Hristos, care ne uneste pe toti, deci prin care suntem toti una.

Credinta calugarului va reusi sa devina altceva decat o simpla ideologie numai prin adancirea lui intr-o viata de rugaciune. Unindu-si rugaciunile personale cu cele ale Bisericii, calugarul va fi una cu Hristos si cu toti crestinii: nu-si va mai apartine siesi, ci lui Hristos si celorlalti crestini. Pentru el, cautarea smereniei inseamna a se uni cu smerenia lui Hristos, Care a binevoit sa ia trup omenesc pentru a-Si uni dumnezeirea cu omenitatea noastra.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Maini de mestesugar

 Harnicie si voiosie

Saptamana aceasta atelierele de la Asociatia “Maini de Mestesugar” au fost variate. Copiii au fost incantati sa invete in continuare tehnica macrame (sau a nodurilor), asftel ca unii dintre ei au reusit sa finalizeze chiar prima bratara. Firele cu care lucram nu sunt foarte adecvate, dar bune pentru lectii. Acum, cand deja se pricep, am comandat ate potrivite si abia astept sa vad ce minunatii ies din manutele lor.

Cusutul pe etamina este o indeletnicire care, in ultimii ani, a ramas putin in umbra. Cu toate acestea, este o activitate care are multe avantaje pentru copii. Le dezvolta creativitatea si imaginatia, ii invata rabdarea, dar si atentia la detalii. Pentru cei mai multi dintre ei, acest atelier a venit ca o noutate. Au fost foarte incantati de ceea ce au reusit sa faca, asa ca vom continua.

Bucuria cea mai mare a constituit-o insa prepararea prajiturii fara cuptor. Cuvintele sunt prea sarace pentru a reda atmosfera din timpul atelierului.

 

Pentru o perioada scurta de timp, cred ca vom inceta atelierele, pentru ca vom pregati colinde si un mic spectacol de sarbatori.

Dimineti cu Dumnezeu

 Raiul si iadul

La a Doua Venire a lui Hristos, toti cei care au trait pe acest pamant Il vor vedea pe Domnul in lumina Sa cea necreata: “Si vor iesi cei ce au facut cele bune, spre invierea vietii, iar cei ce au facut cele rele, spre invierea osandei (Ioan 5,29)

Toti vor fi despartiti in clipa Judecatii de Apoi: cei buni vor merge in Raiul cel nespus de frumos si stralucitor, in timp ce aceia care I-au respins iubirea si ale caror vieti au luat sfarsit fara nici o farama de pocainta Il vor percepe pe Hristos Domnul ca pe un foc “mistuitor” , asa cum ne arata Sfantul Apostol Pavel in Epistola catre Evrei 12, 29.

Odata cu cea de-a Doua Venire a Mantuitorului, va incepe sa curga si raul cel de foc. Pentru sfinti, acest rau de foc va fi o lumina aurie care-i va invalui ca o bucurie vesnica; pentru demoni si pentru cei nepocatiti, va fi precum un foc nepotolit al iadului. De aceea spunea Sfantul Apostol Luca ca Hristos “este pus spre caderea si spre ridicarea multora”(Luca 2,34).

Mitropolitul Hierotheos Vlachos scria: “Raiul si iadul nu sunt doua locuri diferite. (Aceasta versiune este un concept idolatru). Ele semnifica doua situatii sau moduri de viata diferite, care-si au obarsia in aceeasi sursa necreata, dar pe care omul le percepe ca pe doua experiente diferite”.

Pentru cei care I-au refuzat vindecarea pe care le-a oferit-o, Hristos va fi iadul si despartirea lor de binecuvantarea cea vesnica; pentru sfinti El va fi invierea lor intru viata cea vesnica. Iata de ce Sfantul Ioan Scararul spunea ca lumina necreata a lui Hristos este “un foc mistuitor si o lumina stralucitoare”. Iata de ce spunem si noi ca Raiul si iadul nu se refera la locatii, ci la relatia noastra cu Dumnezeu. Raiul si iadul sunt inlauntrul aceluiasi taram, aflat in prezenta lui Dumnezeu, care se refera la prezenta Lui in viata noastra.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Dimineti cu Dumnezeu

 Biserica nu trebuie sa devina o relicva irelevanta

Atunci cand un preot face un efort concentrat de a se apropia de enoriasii mai tineri, demonstrand un real interes fata de vietile lor, descoperind ce este important pentru ei si facandu-si timp sa-i instruiasca in credinta ortodoxa, sunt sanse mari ca tinerii sa ramana crestini ortodocsi evalviosi de-a lungul vietii lor.

Dupa cum mi-au spus numerosi tineri care vin la manastirea noastra, o problema majora pentru multi dintre ei este cea a obstacolelor lingvistice – intrucat pe ei nu-i intereseaza sa invete nici slavona (limba slava bisericeasca), nici greaca liturgica, nici araba, si cu atat mai putin doctrina ecleziastica. Mai mult, faptul ca trebuie sa stea in picioare in biserica ore intregi, la slujbe de lunga durata, fara sa inteleaga mesajul initial al serviciilor divine, li se pare ceva destul de anost, care-i lasa indiferenti.

Daca preotii vor ramane niste simpli functionari liturgici se vor afla la un pas de “magie”; daca slujbele religioase nu vor depasi stadiul formalismelor si al ritualurilor, credinta ortodoxa va ramane necunoscuta oamenilor, iar credinta personala, sursa echilibrului fiecaruia dintre noi, nu le va mai putea fi impartasita.

Daca nu vom face nimic pentru a-i ajuta pe tinerii nostri sa vada in Biserica mai mult decat un vehicul pentru pastrarea culturii etnice si a unei religii invechite, destul de irelevante pentru ei, ne vor parasi imediat ce pleaca din casa parinteasca pentru a locui pe cont propriu. Episcopii si preotii Bisericii Ortodoxe trebuie sa fie dispusi sa interactioneze cu societatea in toate segmentele ei, sa dialogheze cu ganditorii contemporani si sa le dovedeasca tuturor ca noi credem cu adevarat ca Hristos poate schimba inimile si vietile oamenilor, si poate vindeca o cultura care e pe punctul de a se prabusi in neant.

Credinta vie care alcatuieste fiinta Ortodoxiei va ramane necercetata, de nimeni stiuta, daca noi nu vom izbuti sa asezam mesajul evanghelic pe pragul inimii oamenilor in aceasta epoca moderna in care traim, iar Biserica se va transforma intr-o relicva irelevanta a trecutului.

Da, aceasta este realitatea si acestea sunt circumstantele – dar numai in cazul in care noi vom ingadui ca acest lucru sa se intample!

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

MFC-SEARA

 O seara la tara

sursa foto: arhiva personala

Miercurea fara cuvinte este găzduită de Carmen, pe blogul ei "Intre vis si realitate".

Dimineti cu Dumnezeu

 Problema doctrinei “intemeiate pe Biblie”

O parte a problemei protestantilor de a accepta venerarea sfintilor izvoraste din increderea lor intr-o abordare intemeiata exclusiv pe texte din Sfanta Scriptura. Astfel de texte reprezinta norma crestina in majoritatea dezbaterilor teologice protestante.

Biserica Ortodoxa isi intemeiaza abordarea sa pe inchinarea noastra si pe invataturile doctrinare referitoare la Sfanta Scriptura si Sfanta Traditie. Deoarece Biblia provine din traditia orala, vie, a Bisericii, Sfanta Scriptura poate fi corect inteleasa numai prin intermediul vietii bisericesti. Pe scurt, intelegerea noastra se bazeaza pe invataturile ortodoxe asa cum au fost ele transmise dintotdeauna.

Biserica Ortodoxa proclama ca dogma predaniile care sunt in vigoare de secole. Aceste predanii, ca si formele de inchinare, nu dateaza din vremurile apostolice, pentru ca ele functionau si pe atunci, fiind transmise ca invataturi si practicate din acele vremuri. Biserica noastra este ortodoxa (universala), pentru ca si astazi este la fel cum era dintru inceputurile istoriei sale. Atunci cand interpretam Biblia, noi ne sprijinim pe Sfanta Traditie.

O alta chestiune de luat in discutie este felul in care interpreteaza protestantii conceptul de Hristos ca “singurul mijlocitor” intre Dumnezeu si oameni. Ideea protestanta porneste de la premisa ca “mijlocitor” inseamna “mediator”, “intermediar”. Dar aici este vorba de ceva mult mai profund. Hristos Domnul nu este numai un mijlocitor, ci reprezinta reconcilierea dintre Dumnezeu si oameni in persoana Sa. Sensul etimonului latin “mediare”, sursa de provenienta a termenului “mediator” sau “mijlocitor”, este de “a aseza la mijloc”; desigur, Hristos este singurul nostru mediator in sens etimologic, dar nu si singurul nostru mijlocitor.

Nu-i asa ca acum va este clar de ce interpretarea protestanta a Bibliei a gresit directia si nu reuseste sa atinga esentialul? Odata ce vom intelege acest fapt, intregul argument protestant impotriva mijlocirii sfintilor isi va pierde pertinenta, cat si viabilitatea.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Relaxare

 Plimbare si relaxare

In ultima perioada am senzatia ca, eu si sotul, suntem ca intr-un carusel care nu se mai opreste. Cred ca, daca ziua ar avea 60 ore tot nu ar fi suficiente pentru noi. Insa duminica, amandoi am simtit nevoia de relaxare si odihna, am refuzat sa mai facem planuri, pur si simplu ne-am bucurat de o zi de toamna frumoasa.

Am mers la Sfanta Liturghie la biserica noastra de suflet – Sfantul Haralambie- si, parca am avut senzatia ca ne-am intors acasa. De fapt ideea de odihna ne-a venit dupa slujba.

Si, pentru ca afara a fost soare placut, iar parcul “Sala Sporturilor” era in drum spre casa, am facut un mic popas. Savurand o cafea, ne-am plimbat pe aleile acestuia.

dimineti cu Dumnezeu

 De ce-i rugam pe sfinti sa mijloceasca pentru noi?

Majoritatea bisericilor protestante resping mijlocirile sfintilor, citand atat versetele 1-5 din capitolul 2 al Epistolei I catre Timotei, in care Sfantul Pavel scria ca Domnul nostru Iisus Hristos este singurul mijlocitor intre Dumnezeu si oameni, cat si versetele 10-11 ale capitolului 18 din Deuteronomul Vechiului Testament, care pare sa interzica invocarea sufletelor celor decedati.

Cu toate acestea, Sfanta Scriptura ne indeamna sa-i invocam pe cei din ceruri, ingeri si sfinti, si sa le cerem sa se roage impreuna cu noi. In Psalmul102, 20 ne rugam: “Binecuvantati pe Domnul toti ingerii Lui”, iar in Psalmul 148, 2 ne rugam: “Laudati-L pe El toti ingerii Lui, laudati-L pe El toate puterile Lui!”

Cei din ceruri se roaga numai “impreuna cu” noi – ei se roaga de asemenea “pentru” noi. In Apocalipsa Sfantului Ioan Teologul 8,3-4, citim: “Si a venit un alt inger si a stat la altar (in ceruri), avand cadelnita de aur, si i s-a dat lui tamaie multa, ca s-o aduca impreuna cu rugaciunile tuturor sfintilor, pe jertfelnicul de aur dinaintea tronului; si fumul tamaii s-a suit, din mana ingerului, inaintea lui Dumnezeu, impreuna cu rugaciunile sfintilor”.

Ei, din ceruri, care duc rugaciunile noastre la Dumnezeu, nu sunt numai ingeri, ci si oameni. Sfantul Ioan Teologul vede “douazeci si patru de batrani (conducatorii poporului lui Dumnezeu) (care) au cazut inaintea Mielului, fiecare avand o alauta si cupe de aur, pline cu tamaie, care sunt rugaciunile sfintilor. (Apocalipsa 5, 8). Asa cum se arata in acest text sfintii din ceruri Ii duc lui Dumnezeu rugaciunile sfintilor de pe pamant.

Da, Il avem pe Domnul nostru Iisus Hristos drept singurul nostru mijlocitor inaintea Tronului Parintelui ceresc, dar asta nu-i impiedica pe fratii nostri protestanti sa le ceara fratilor lor de credinta sa se roage pentru ei. Noi toti, atat cei din cer, cat si cei care suntem inca de pe pamant, ne rugam Aceluiasi Mijlocitor dintre Dumnezeu si oameni, Iisus Hristos Domnul. Prin El, prin Hristos, ne apropiem noi de Tronul Parintelui ceresc.

Cum sa nu dorim sa cerem rugaciunile celor care au dobandit un loc in Rai si se afla acum inaintea Tronului Domnului Dumnezeului nostru, inchinandu-se Sfintei Treimi?

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Dimineti cu Dumnezeu

 A fi drept nu functioneaza la jumatati de masura

Profesorii si parintii le amintesc mereu copiiilor despre importanta de a nu ceda presiunilor negative ale colegilor de generatie, stiindu-se ca o buna conduita poate sa fie deseori subminata de dorinta de a fi la fel cu prietenii si colegii de scoala.

Noi, adultii, ne amintim ca si noi am cedat de prea multe ori presiunii colegilor nostri de generatie. Daca vom fi inconjurati de oameni cu un simt moral superior, foarte cinstiti in afaceri si in intreaga lor activitate profesionala, cu un comportament cuviincios fata de cei din jur, ne va fi mai usor si noua sa punem in practica poruncile dumnezeiesti in viata cea de toate zilele.

Care este atitudinea noastra fata de vecinii, prietenii sau rudele a caror prezenta este cat se poate de amuzanta, dar care spun bancuri deocheate sau vorbesc foarte urat despre cunoscuti de-ai nostri? Le acceptam remarcile, radem de bancurile lor, pentru ca dorim sa fim pe aceeasi unda de lungime cu ei – sau ramanem reticenti, crestini cu buna-cuviinta, credinciosi convingerilor proprii, indiferent de comportarea celor din grupul in care ne aflam?

In lucrarea sa “Proloagele de la Ohrida”, Episcopul Nicolae Velimirovici scria :”Sa fii drept printre cei drepti e un lucru esential si laudabil, dar mult mai important si mai vrednic de lauda este sa fii un om drept printre cei nedrepti”.

Nu poate nimeni sa fie drept doar pe jumatate de masura.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Dimineti cu Dumnezeu

 Care este valoarea faptelor bune?

Cand raspundem iubirii Domnului cu iubire, milostivirea Lui ne indreapta spre sfintenie, pentru ca a intra intr-o relatie personala cu Creatorul ne schimba, ne transforma. Am fost creati dintru inceput dupa chipul si asemanarea Lui, iar raspunsul nostru pozitiv la invitatia de a intra intr-o comuniune dumnezeiasca cu El ne asaza pe drumul spre sfintenie.

Nu putem face nimic fara harul lui Dumnezeu; pentru aceea zicea Sfantul Ioan Gura de Aur: “Lucrarile credintei sunt un dar de la Dumnezeu, ca sa nu se laude nimeni”. Nimeni nu-L poate numi Hristos pe Iisus decat prin puterea Sfantului Duh, iar darul credintei ne face partasi harului facerii de bine. Dar ne pot mantui faptele bune oare? Nu! Numai mila si harul lui Dumnezeu ne vor mantui, nu faptele noastre cele bune, oricat ar fi ele de minunate.

Sfantul Apsotol Iacov marturiseste clar si limpede: “Asa si cu credinta; daca nu are fapte, e moarta in ea insasi. Dar va zice: Tu ai credinta, iar eu am fapte; arata-mi credinta ta fara fapte si eu iti voi arata din faptele mele, credinta mea (Iacov 2,17-18). Fara a face bine semenilor nostri, credinta ne va fi cu adevarat moarta. Iar faptele bune nu pot fi facute decat cu harul lui Hristos Domnul – atunci cand Hristos este prezent in noi. Sfantul Apostol Iacov ne mai invata: “Ce folos, fratilor, daca zice cineva ca are credinta, iar fapte nu are? Oare credinta poate sa-l mantuiasca? Daca un frate sau o sora sunt goi si lipsiti de hrana cea de toate zilele, iar cineva dintre voi le-ar zice: “Mergeti in pace! Incalziti-va si va sarutati”, dar fara sa le dati cele trebuincioase trupului, care-ar fi folosul? Asa si cu credinta; daca nu are fapte, e moarta si ea insasi” (Iacov 2,14-17).

Daca pretindem ca Hristos este Mantuitorul nostru, dar suntem lipsiti de iubire si de fapte bune, ne amagim pe noi insine inchipuindu-ne ca Hristos este alaturi de noi; in realitate, nici religiosi nu suntem. Cum adica, religiozitatea, credinta, ne este moarta – dar Hristos traieste in noi? Facerea de bine nu ne va mantui, dar Hristos ne va mantui? Faptele bune sunt marturia transformarii noastre, a desavarsirii noastre, marturia faptului ca Hristos salasuieste in inimile noastre. Orice lucru bun pe care-l faptuim se datoreaza prezentei lui Hristos in noi si harului Sau dumnezeiesc cel negrait.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Dimineti cu Dumnezeu

 Puritatea nu depinde de varsta

Se spune ca intelepciunea vine odata cu varsta – iata o afirmatie adevarata, intr-o oarecare masura. Am deseori conversatii cu prieteni vechi din facultate despre acest gen subiect; vorbim despre cat de usoara ne-ar fi fost viata daca am fi stiut in tinerete ce stim acum: am fi avut mai putine griji, emotii si tensiuni in privinta examenelor, a notelor, a relatiilor si a atator alte lucruri care reprezentau pe atunci o sursa enorma de stres pentru noi. Dupa 67 de ani de viata pe aceasta planeta, o mare parte din problemele care ma copleseau pe vremea studentiei nu ma mai ingrijoreaza deloc.

Un lucru este cert: puritatea si nepatimirea nu au nimic de-a face cu varsta. Ele devin o parte integranta a fiintei noastre dupa ce ne-am insusit duhul smereniei. Sfantul Ioan Scararul ne invata ca puritatea nu este rodul stradaniilor noastre si in nici un caz al varstei, ci numai al smerenie. Daca nu ne vom smeri, patimile vor continua sa ne tiranizeze, pentru ca vor fi mai puternice decat noi – iar progresul nostru duhovnicesc va fi inexistent. Vom ramane lipsiti de intelepciune.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Dimineti cu Dumnezeu

Dragostea si dobandirea sfinteniei

In calitatea noastra de crestini, suntem familiarizati cu lupta impotriva patimilor; stim ca ea trebuie sa se desfasoare zi de zi, daca dorim sa vietuim in armonie cu standardele biblice. Aceasta stradanie de a ne birui patimile va esua in absenta iubirii, deoarece cel a carui inima e plina de iubire nu doreste nimic in afara de a se ocupa de propria persoana.

Sfantul Ioan Evanghelistul sublinia imposibilitatea de a-L iubi pe Dumnezeu, pe Care nu L-am vazut, daca nu ne iubim aproapele. Mai mult, sa ne amintim ca Mantuitorul ne porunceste sa ne iubim si vrajmasii!

Influentati de satana, cel plin de rautate impotriva noastra, ne concentram asupra iubirii de sine – in timp ce lupta impotriva patimilor ramane suspendata. Daca nu vom cauta harul mantuitor al Domnului, nu vom avea nici o speranta de a iubi si a ne umple inima de dragoste, si vom continua sa fim prizonierii intunericului, bolii si al mortii. Iubirea altruista va putea invinge numai prin puterea Sfantului Duh si prin dobandirea unei inimi frante si smerite – si astfel noi vom iesi biruitori in lupta impotriva voii proprii, egocentrice si individuale.

Fara o inima iubitoare, n-avem cum sa intram in imparatia lui Dumnezeu. Iubirea este cheia sfinteniei si nu se apropie decat de cei care nu se tem sa lupte pentru a o dobandi.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Final de octombrie

 BUCURIILE LUNII OCTOMBRIE

Luna octombrie, luna de toamna asa cum era cand eram copil; cu ploi, vant si frig, dar si cu soare bland, care ne incalzeste usor. Nici peisajele nu s-au lasat mai prejos, au desenat tablouri minunate, pe care nu te mai saturi sa le privesti. Si in aceasta luna bucuriile au fost multe.

-        Primul weekend din octombrie a fost dedicat atat nepoteilor, cat si copiilor de la Centrul Educational al Parohiei Sfantul Gheorghe.  Desi principala activitate a fost joaca, am realizat impreuna cu copiii de la Centru si ultima noastra activitate: am daruit un zambet copiiilor de la Zalhanaua. Cat de frumos este totul, cand esti inconjurat de copii, de veselia si energia lor.

-        Al doilea weekend a fost dedicat plimbarii si relaxarii. Ne-am bucurat de Cluj-un frumos oras ardelean, dar si de copiii minunati, cu glasuri de ingeri care au cantat la spectacolul “Cantarile Cerului”.  Despre acest frumos weekend am povestit aici;

-        De la Cluj, am pornit spre Baile Olanesti unde am petrecut o frumoasa saptamana de concediu.

-        In luna octombrie visul meu s-a implinit: am inceput activitatea la Asociatia “Maini de Mestesugar”;

-        Am incheiat luna tot in prezenta nepoteilor. De data asta am mers impreuna la Domeniul Cantacuzino, unde a avut loc Velocrosul Castanilor si la “Ferma vietii” de la Homoraciu, dar am facut si o delicioasa pizza. Am povestit despre aventurile noastre aici si aici

Slava lui Dumnezeu pentru toate!

Dimineti cu Dumnezeu

 Rolul sfintilor in viata noastra

Crescand in religia luterana, credeam pe atunci ca venerarea sfintilor de catre romano-catolici si crestini ortodocsi este o forma de idolatrie – idolatrie pentru ca ii “venereaza” pe sfinti. Pentru protestanti, aceasta venerare reprezinta un obstacol major, deoarece ei considera ca venerarea I se cuvine doar lui Dumnezeu. Distinctia dintre venerare si inchinare-adorare ne era necunoscuta. (Inchinarea e rezervata lui Dumnezeu, pe cand venerarea este respectul pe care se cuvine sa-l aratam sfintilor).

Biserica istorica a venerat sfintii dintotdeauna, deoarece Biserica este nedespartita. Biserica Triumfatoare din ceruri si cea Luptatoare de pe pamant sunt una si aceeasi Biserica. Cand se slujeste Sfanta Liturghie in Biserica, norul de martori (cei ce au biruit in lupta cu vrajmasul si se afla in ceruri cu Dumnezeu) se uneste in inchinare, in fata tronului dumnezeiesc, cu cei ramasi pe pamant. Noi, cand intram in comuniune liturgica in Biserica, ne unim mistic aici pe pamant cu sfintii din ceruri. Moartea nu ne desparte de cei care au plecat la ceruri inaintea noastra, intrucat in Hristos nu exista moarte.

Atunci cand ii veneram pe sfinti, le aratam dragoste si respect. A saruta icoana unui sfant echivaleaza cu a saruta Biblia. Cand sarutam fotografia unei persoane indragite, nu o veneram, ci ne demonstram concret iubirea fata de acea persoana; acelasi lucru se intampla si cand sarutam icoana unui sfant.

Atunci cand avem nevoie de rugaciuni, nu intram in carciuma cea mai apropiata pentru a-l ruga pe batrbatul care sa aplecat peste tejghea sa se roage pentru noi – ci le cerem celor care sunt apropiati de Dumnezeu sa se roage pentru noi. Nimeni nu e mai apropiat de Dumnezeu decat cei a caror viata pe pamant a fost una sfanta, sau care au imbratisat o moarte martirica din iubire pentru Hristos si credinta crestina – asa cum stim cu certitudine ca ei sunt vii in Hristos Domnul si El le asculta rugaciunile. Nu le cerem doar prietenilor nostri sa se roage pentru noi, ci ii cerem mai ales unui sfant, pentru ca Hristos este preaslavit “intru sfintii Sai” (II Tesaloniceni 1, 10).

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

MFC-PEISAJ

 Toamna la Sambata de Sus

sursa foto: arhiva personala

Miercurea fara cuvinte este găzduită de Carmen, pe blogul ei "Intre vis si realitate".

Dimineti cu Dumnezeu

 Coplesiti de importanta propriei persoane

Daca ne vom examina inima cu atentie, vom discerne daca suntem dominati de ideea importantei si superioritatii propriei persoane, sau daca ne consideram cei mai obscuri si mediocri dintre toti oamenii. Daca avem o parere deosebit de buna despre noi insine, acel simt al propriei noastre importante ne va determina sa asteptam sa mearga toate exact asa cum ni se pare noua ca trebuie sa mearga. Vom dori sa controlam tot ce se intampla, sa pretindem ca totul sa se desfasoare asa cum vrem noi – in cele din urma inlocuind voia lui Dumnezeu cu voia proprie.

Cei care considera ca li se cuvine totul in viata, fiindca ei sunt iesiti din comun, superiori tuturor celorlalti, se supara de obicei cu usurinta pe membrii familiei lor, pe vecini, pe colegii de serviciu. Sotii sau sotiile si copiii lor nu sunt niciodata suficient de buni pentru ei, prietenii lor nu sunt niciodata suficient de sensibili si receptivi pentru a le fi de folos. Acest gen de oameni cauta intotdeauna motive sau dovezi care sa demonstreze ca altii nu corespund asteptarilor lor si nu ostenesc sa se declare tot ei ofensati de orice nimic.

Egocentricii se plang lui Dumnezeu ca sunt neintelesi, fara sa-si dea seama cat de mult isi vatama propriile suflete, intrucat, pretinzand ca totul sa se intample dupa voia lor, vor cadea de fapt mai adanc in prapastia sinelui, pe taramul atotputerniciei lor idolatrii fata de sinele propriu.

Daca ne recunoastem cumva in acesta descriere, sa ne marturisim pacatele la duhovnic si sa pornim in cautarea smereniei si a pocaintei - sa le acordam celorlalti prioritate, asezandu-i pe primul loc in viata noastra si raspunzand cu sensibilitate nevoilor lor. Dupa ce vom realiza acestea, vom putea sa ne rugam si noi, din toata inima, asa cum ne-a invatat Mantuitorul Hristos: Faca-se voia Ta, precum in cer, asa si pe pamant!

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Pelerinaj de toamna-continuare

 Pelerinaj la Sfantul Arsenie de la Prislop - drumul spre casa

Daca duminica a fost frumos, luni, pe drumul spre casa a plouat continuu. Dupa un mic dejun foarte matinal, am pornit la drum. Parintele a insistat sa mergem sa vedem si cheile Banitei, o splendoare a naturii, una dintre frumusetile tarii. Ne-a explicat ca putem merge acolo doar daca nu ploua. Sii….doar a burnitat. Pentru a vedea acea splendoare, trebuia sa mergem pe malul abrupt al paraului, tinandu-ne de un cablu. Initial am zis ca nu merg, ca nu pot. Insa, vazand cu ce curaj au pornit la drum doamnele din grup, mi-am luat “inima in dinti” si am pornit la drum. Nu am regretat vazand acea frumusete. Dar, pentru ca paraul este foarte mic, impreuna cu sotul am hotarat sa revenim la primavara, dotati cu cizme si sa mergem prin apa, pana mai departe.

De la Cheile Banitei, urmatoarea oprire a fost la Manastirea Lainici, un loc de o mare incarcatura duhovniceasca, unde se afla moastele Sfantului Irodion cunoscut ca "Luceafărul de la Lainici".

O alta oprire a fost la Manastirea Polovragi. Cand ne-am dat jos din masina, in jur de ora 10 dimineata, ne-au intampinat aerul curat si linistea, deranjata doar de cantecul cocosilor. Nu as mai fi plecat de acolo. Chiar ma gandeam ca, daca ar fi fost mai aproape de zona unde locuim, mi-ar fi placut o casa in zona. Am vizitat atat manastirea, cat si bolnita manastirii (locul unde, pe vremuri, erau ingrijiti bolnavii). Dupa un mic popas si la magazinul cu obiecte bisericesti am pornit la drum spre o noua manastire-manastirea Dintr-un lemn.

Aici am servit un pranz delicios. Ei bine, stiti ca aceasta manastire este manastirea mea de suflet insa, de cand cu ultimele schimbari nu am mai ajuns si nu regret. De fiecare data cand ajungeam acolo se simtea duhul rugaciunii si al iubirii insuflat de maica stareta si parintele de atunci. Plecam cu sufletul usor si cu puterea de a merge mai departe. Acum este doar tristete si………. Am plecat de acolo cu lacrimi in ochi.

O ultima oprire scurta, pe inserat si pe o ploaie torentiala, ne-am oprit la manastirea Trivale din Pitesti, dupa care, drum intins spre casa.

Am ajuns acasa in jur de ora 20 usor obositi, insa relaxați si cu sufletul incarcat de 

Dimineti cu Dumnezeu

 Ispita de a trai numai pentru ziua de astazi

A trai numai pentru momentul de fata este o ispita aproape universala a vremurilor noastre. Dorim sa ne distram acum, sa ne relaxam si sa ne simtim bine acum, sa avem tot ce visam acum. Prin urmare, ne concentram asupra unei mici perioade de timp si astfel uitam cat este de importanta pregatirea pentru vesnicie.

Stiinta medicala a dovedit ca adolescentii reactioneaza adeseori fara sa se gandeasca la consecintele unui comportament nesabuit, deoarece mintea lor nu a atins inca stadiul maturitatii. Ei nu numai ca sfideaza regulile sau isi asuma riscuri abordand o conduita periculoasa, ci sunt cu totul incapabili de a procesa consecintele actiunilor lor. Pentru multi dintre ei, nici macar moartea nu este o finalitate.

Atunci cand ne conducem viata dupa deviza “aici si acum”, ne comportam precum niste adolescenti. Simtul nostru launtric privind importanta pregatirii pentru vesnicie este atrofiat; de altfel, nu ne preocupa nici macar consecintele duhovnicesti de scurta durata ale actiunilor noastre. Vesnicia ni se pare un mit si toate energiile noastre merg intr-o singura directie - cea a obtinerii celor dorite de noi in prezent.

Absorbiti fiind de achizitionarea de obiecte si de placeri, ca si de orice alte bunuri care ne fac sa ne simtim bine, uitam de importanta de a ne pregati duhovniceste pentru viata vesnica. Dumnezeu nu ne-a dat viata pentru a ne desfata in placeri si de a acumula averi, ci pentru a ne apropia mai mult de El, Cel ce ne iubeste si doreste sa fie in comuniune cu noi in veci de veci. Asemenea liceenilor care studiaza, pregatindu-se pentru viata care-I asteapta, sa folosim si noi viata aceasta a noastra ca pe o perioada de pregatire pentru viata cea vesnica.

(Dimineti cu Dumnezeu-Parintele Trifon)

Pelerinaj de toamna

Pelerinaj la Sfantul Arsenie de la Prislop 

Începutul lunii noiembrie a adus si ultimul pelerinaj din anul acesta, un pelerinaj de doua zile in care am vizitat mănăstiri frumoase, cu multa incarcatura duhovnicească, in acelasi timp insa, am vazut si o mica zona frumoasa a tarii.

Am pornit la drum ieri dimineata, mult inainte de rasaritul soarelui si am ajuns la Sfanta Liturghie la schitul Breaza din judetul Brașov, un schit nou construit pe o veche vatra monahala, distrusa de generalul Bukow.

Spre finalul Sfintei Liturghii micuta biserica de lemn aproape a devenit neincapatore datorita micuților veniti la impartasit. Pentru fiecare copil parintele, prahovean din satul Ciorani, avea o vorba buna, un zambet,  o mângâiere.

Parintele nostru anuntase calugarii cu cateva zile inainte, ca vom ajungem la manastire la Sfanta Liturghie si atunci starețul manastirii a spus ca, la plecare, ne vor servi un pranz la pachet. Deci, fiecare dintre noi a primit o punguta cu o portie de ciorba de pui si una de sarmale.

Desi am vrut sa mancam acolo, nu a fost posibil, intrucat călugării au plecat la o înmormântare la Sibiu. Asa ca am pornit spre manastirea Sambata de Sus.

Desi cand am plecat din Ploiesti ploua mărunt, o ploaie mocaneasca de toamna, odată cu rasaritul soarelui s-a oprit si ploaia.

Peisajul a fost extraordinar.  Parca cerul a coborât pe pământ.

Ajunși la Sambata de Sus, inainte de a merge spre manastire, am servit pranzul peparapetul de piatra de langa parcare. Toata lumea a servit mâncarea cu multa placere, dand Slava lui Dumnezeu pentru darul primit. 

Am vizitat manastirea, dar si micul Paraclis unde parintele Teofil Paraian primea pelerinii.

Biserica mare a fost construita de IPS Antonie Plamadeala, in timpul comunismului. Pentru ca atunci era imposibil sa spui ca vrei sa construiești o biserica, a spus ca face un centru de cultura, o sala de conferințe.  Si, cum Dumnezeu lucrează prin oameni, cand totul a fost gata, construcția a fost acceptata ca biserica. 

Am avut marea bucurie sa ma inchin la icoana  Sfantului Iuda Tadeu, un sfant tare drag sufletului meu.

Dupa vizitarea Mănăstirii Sambata de Sus si o scurta vizita la pangar, am pornit spre Mănăstirea Prislop,  punctul principal al acestui pelerinaj. Am ajuns spre seara, cu aproape o ora inainte de închiderea porților. Doamne, cata pace si liniste, iar la mormântul Sfantului Arsenie am fost doar noi si doua măicuțe. Cu multa amabilitate, celor care cereau, le dădea ulei de la candela Sfantului.

De la Manastirea Prislop, incarcati duhovnicește, am pornit spre cazare, unde am servit si cina care s-a prelungit,  fiecare povestind cate ceva din aceasta frumoasa zi.