Se vor intoarce iarasi la cele vechi

            Mai tarziu oamenii vor pretui faptil ca astazi crestinii tin cinstea, credinta si toata maretia Bisericii. Veti vedea ca se vor intoarce iarasi la cele vechi. Asa cum s-a intamplat si cu pictura. Intr-o vreme nu puteau intelege arta bizantina si loveau picturile de pe pereti cu tesla ca sa dea jos tencuiala veche si sa o refaca, pictand alte icoane, ale Renasterii. Acum, dupa atatia ani, recunosc valoarea artei bizantine. Multi care nici macar nu au evlavie, chiar si atei, scot la iveala de sub tencuieli vechile picturi care au pe ele loviturile de tesla. Astfel, toate acestea pe cre acum le arunca socotindu-le nefolositoare, incet-incet le vor cauta.

            Vezi si cu muzica bizantina cum vin lucrurile la locul lor? Copiii mici au invatat muzica bizantina. Mai demult greu gaseai unul care sa stie muzica bizantina. Acum chiar si copiii mici stiu, iar aceasta ii pune pe ganduri pe ceilalti. Si ce “floricele” dulci are muzica bizantina. Mai ales cele curat bizantine au o frumusete deosebita, mladieri dulci. Unele subtiri ca ale privighetoarei, iar altele dau o maretie deosebita cantarii. Toate redau si accentueaza intelesuri dumnezeiesti. Cu toate acestea rar auzi aceste maldieri frumoase. Cei mai multi care canta le rostesc incomplet, ciuntite, sablonate. Lasa goluri, gauri. Si ceea ce este mai grav este ca le canta fara accent. Ma mir, oare aceste cartiale lor nu au accente? Sunt fara accente, ca gramatica de astazi? Le canta cu desavarsire superficial, fara intonatie, ca si cum ar trece valatucul si le-ar nivela pe toate. Pa-ni-zo, zo-ni-pa (note ale muzicii bizantine) si nu iese nimica. Unii canta, dar fara nici o simtire a inimii, de parca ar suiera. Ltii le intoneaza pe toate cu puetere, sacadat si intepat, de parca ar bate cuie cu tesla. Da, cu adevarat, canta ori cu desavarsire fara vlaga, ori prea puternic! Nu te inalta launtric, nu te schimba, desi atat de dulce este muzica curat bizantina! Ea linisteste sufletul, il inmoaie Psalmodierea adevarata este o revarsare a starii duhovnicesti launtrice. Este desfatare dumnezeieasca! Adica inima se bucra de Hristos si omul vorbeste lui Dumnezeu cu o inima imbata de veselie. Cand cel care canta traieste cantarea, participa la ceea ce se canta, atunci se schimba in sensul cel bun, atat el insusi, cat si cei care il asculta. Cu multi ani in urma un oarecare cantaret batran a mers in Sfantul Munte si s-a facut de ras. Parintii cantau traditional. L-au luat si pe acesta sa cante impreuna cu ei, dar el nu facea”floricelele” aghiorite, pentru ca nu le sita. Aghioritii le aveau din traditie, dupa aceea a intrat la ganduri si acesta si altii cativa. A intrat nelinistea cea buna, au cautat, au citit, au ascultat cantareti batrani care cantau dupa traditie si au invatat “floricelele” pe care le aveau cei vechi.

            Si turcii au luat muzica de la Bizant atunci cand au venit in Asia Mica. De aceea cantarile turcesti misca sufletul intr-un anumit fel, iar poporul spune:”Sa canti turceste, sa vorbesti frantuzeste si sa scrii greceste”. Aceasta nu inseamna ca toti turcii au voce buna, dar chiar si cei care nu au, canta cu sete, din toata inima. Unii dintr ai nostri nu stiu ca amanedele (cantari laice turcesti) sunt bizantine si spun ca noi am luat muzica bizantina de la turci. Dar cand turcii au venit din adancurile Asiei, nu aveau nici muzica, nici altceva si de aceea au luat ifosul muzicii bizantine.

            -Parinte, cum de le plac catolicilor cantarile acompaniate de orga?

            -Ma intrebi cum de le plac? “Secularizare”, iti spun aceia. Iti aduci aminte de acele calugarite catolice din Franta care cantau la Inviere Hristos a Inviat si dansau un dans modern cu o icoana? Faceau….Pastile! Icoana o tinea stareta lor. Schimbare, schimbare si vezi unde au ajuns. Am auzit odata un monah tanar cantand o doxologie putin ciudata putin ciudata. “Bine, mi-am spus in sinea mea, dar ce este aceasta pe care o canta?”. Iar dupa aceea l-am intrebat:”A cui este Doxologia?”. “A lui Petru Peloponistul, imi spune, dar am indreptat-o”.”Ai indreptat-o?”, il intreb. “Bine, dar nu am eu dreptul sa indrept?”, imi spune. “Sa faci o Doxologie a ta, daca vrei, dar sa nu strici una deja facuta”. S-a dus, a facut niste schimbari la ea si dupa aceea spunea:”Este aghioritica”. Este trebuinta de multa luare-aminte nimeni sa nu schimbe cele vechi, daca vrea sa faca ceva al saus sa-si puna si numele, are dreptul. Dar sa ia si sa schimbe cele vechi este lipsa de evlavie. Face ca unul care nu stie pictura si merge sa corecteze o icoana veche. Daca vrea, poate sa faca o icoana a sa, iar nu sa distruga o alta icoana.

( Cu durere si dragoste pentru omul contemporan - par. Paisie Aghioritul)

Un nou Dragobete

Un nou Dragobete

Afara ninge viscolit, bate vantul si e tare frig. In casa, in schimb, e cald si bine. Nimic nu arata ca se apropie primavara, ci doar ca este inceputul iernii, cand nu-ti vine sa faci nimic, ci doar sa citesti o carte buna, sa tricotezi sau sa vizionezi un film frumos.

Ei bine, in aceasta seara am vizionat o noua ecranizare a basmului “Frumoasa si bestia”, o frumoasa poveste de dragoste, care m-a dus cu gandul la ziua de sambata cand romanii au sarbatorit “Dragobetele”, un Valentine’s Day veritabil romanesc.

Si, cum sotul meu, de-a lungul anilor, nu a scapat nici o ocazie de a sarbatori momentele importante ale casniciei si de a-mi arata cat de mult ma iubeste, nici de data aceasta ziua nu a trecut neobservata. O mica surpriza, un mic cadou, a facut ca ziua de sambata sa fie una speciala.

De ceva timp, copiii imi tot spuneau ca trebuie sa schimb telefonul pentru ca cel vechi este virusat si nu mai functioneaza cum trebuie. Pe de alta parte, de cate ori voiam sa fac poze apelam la telefonul sotului. Asa ca ce cadou putea fi mai potrivit decat un nou telefon - SAMSUNG GALAXY J3.

Ca de fiecare data, gestul lui m-a topit si, desi peste aproape o luna, mai precis pe 1 aprilie, se implinesc 29 de ani de la prima noastra intalnire pot spune ca si acum simt fluturi in stomac la orice surpriza.

Ce altceva imi ramane de facut decat sa spun:”Slava lui Dumnezeu pentru omul pe care mi l-a daruit!”.

Respect fata de Traditie

Multi Sfinti Mucenici, atunci cand nu stiau dogam, spuneau: “Cred ceea ce au hotarat Sfintii Parinti”. Daca cineva spune aceasta, marturisea! Adica nu stia sa aduca dovezi prigonitorilor pentru credinta lor si sa-I convinga, ci avea incredere in Sfintii Parinti. Se gandea: “Cum sa nu am incredere in Sfintii Parinti? Acestia au avut mai multa experienta, caci erau virtuosi si sfinti. Cum sa primesc eu o neghiobie? Cum sa sufar sa huleasca cineva pe Sfintii Parinti?”. Sa avem incredere in Traditie. Astazi, din pacate, a intrat politetea europeana si vor sa arate ca fac binele. Vor sa arate superioritatea, dar in cele din urma merg inspre a se inchina diavolului celui cu doua coarne. “Sa exista o singura religie” iti spun si le niveleaza pe toate. Au venit si la mine unii si mi-au spus: “Toti cei care credem in Hristos sa facem o religie”. “Aceasta este, le-am spus, ca si cum am luar de atatea carate si toate cele ce au fost separate de el si le-am amesteca din nou ca sa facem una. Este corect sa le amestecam iarasi? Intrebati un aurar: este bine sa amestecam zgura cu aurul? S-a dus atata lupta ca sa straluceasca dogma”. Sfintii Parinti au stiut ceva atunci cand au interzis legaturile cu cel eretic. Dar astazi spun: “Nu numai cu cel eretic, ci si cu budistrul si cu inchinatorul la foc si cu inchinatorul la diavol sa ne rugam. Trebuie ca si ortodocsii sa se afle la rugaciunile si conferintele lor. Este o prezenta.”. Ce prezenta? Le rezolva pe toate cu ratiunea si justifica cele ce nu se pot justifica. Duhul european crede ca si problemele duhovnicesti pot intra in Piata Comuna.

            Unii dintre ortodocsi, care pe toate le trateaza cu usuratate si care vor sa faca, chipurile, “misiune”, peste tot, crezand ca astfel vor propovadui Ortodoxia, dar de fapt facand impreuna cu cei rau-slavitori o “salata” ecumenica. Dupa aceea stilistii incep propaganda lor si apuca cealalta extrema. Spun si hule despre Tainele celor de pe stil nou, etc., si smintesc greu suflete care au evlavie si sensibilitate ortodoxa. Eterodocsii, pe de alta parte, vin la conferinte, fac pe dascalii, iau tot materialul duhonvicesc bun ce-l afla la ortodocsi, il trec prin atelierul lor. Pun vopseaua si firma lor si apoi il prezinta ca model. Iar lumea ciudata de astazi este impresionata de astfel de lucruri ciudate, dupa care se distruge duhovniceste. Dar Domnul atunci cand va trebui, va ridica un nou Marcu Evghenicul si un Grigorie Palama, care vor aduna pe toti fratii nostri ce s-au smintit si s-au departat de Biserica sa marturiseasca Credinta Ortodoxa si sa intareasca Traditia, pricinuind astfel bucurie mare Maicii noastre Biserica.

Daca am fi trait dupa Sfintii Parinti, toti am fi avut o deplina sanatate duhovniceasca, pe care ar fi invidiat-o toti eterodocsii si astfel si-ar fi lasat inselaciunile lor bolnavicioase si s-ar fi mantuit fara predica. Acum, insa, ei nu mai sunt miscati de Traditia noastra patristica sfanta, ci vor sa vada si continuitatea noastra patristica, adica adevarata noastra inrudire cu Sfintii nostri. Ceea ce se cere fiecarui ortodox este sa puna nelinistea cea buna si in eterodocsi, adica sa inteleaga aceia ca se afla in inselare, iar nu sa-si odihneasca in mod mincinos gandul lor si sa se lipseasca atat in aceasta viata de binecuvantarile bogate ale Ortodoxiei, cat si in cealalta viata de si mai multele si vesnicele binecuvantari ale lui Dumnezeu. Vin acolo la Coliba multi tineri catolici foarte bine intentionati, pregatiti sa cunoasca Ortodoxia. “Vrem sa ne spui ceva ca sa ne folosim duhovniceste”, imi spun. “Uitati-va, le raspund, luati Historia Bisericii si veti vedea ca odinioara am fost impreuna si unde ati ajuns dupa aceea. Aceasta va va ajuta mult. Faceti aceasta si alta data vom discuta mai multe”.

Mai demult oamenii aveau respect fata de ceva pe care il aveau, de pilda de la bunicul, si de aceea il pastrau ca obiect de valoare. Am cunoscut un avocat foarte bun. Casa lui era simpla si-l odihnea nu numai pe el, ci si pe vizitatori. Odata mi-a spus:”Acum cativa ani, Parinte, cunoscutii mei ma luau in ras pentru mobila veche ce-o am. Acum insa vin si le admira ca pe niste antichitati. In timp ce eu o folosesc si ma bucur de ea, pentru ca imi aduce aminte de tatal meu, de mama, de bunica, de bunici, iar aceasta ma misca sufleteste. Aceia aduna diferite lucruri vechi, isi impodobesc saloanele caselor cu ele, facandu-le sa arate ca niste magazine de antichitati, ca prin ele sa se destinda sufleteste si sa uite oarecum stresul lumesc”. Mai demult o moneda, oricat de mica, era tinuta ca o mare avere, caci era de la mama sau de la bunicul. Astazi daca cineva are de la bunicul sau o lira de aur, de pilda, si daca este mai mica cu o suta de drahme fata de o alta lira, o schimba. Nu pretuieste nici pe mama, nici pe tatal sau. Incet-incet, intra acest duh european si la noi si ne ia pe toti inainte.

Imi aduc aminte ca atunci cand am mers pentru prima oara in Sfantul Munte, la o obste era staret un batranel ce avea multa evlavie. Pastra cu evlavie nu numai culioanele staretilor chiliei, care locuisera mai inainte acolo, ci si calupurile pe care fusesera facute acele culioane. Avea si carti si diferite manuscrise, pe care le pastra legate frumos intr-o biblioteca bine inchisa, ca sa nu se prafuiasca. Cartile acelea un le folosea, ci le tinea inchise. “Eu nu sunt vrednic sa citesc astfel de carti, spunea. Voi citi cele simple, Patericul, Scara”. Dupa aceea a venit la chilie un monah tanar – acesta in cele din urma n-a ramas in Sfantul Munte – care i-a spus:”De ce aduni aici gunoaie?”. Si a luat calupurile sa le arda. Plangea sarmanul batranel si spunea:”Acesta sunt de la staretul meu, cu ce te deranjeaza? Avem atatea camere. Lasa-le intr-un coltisor!”. Din evlavia pe care o avea, tinea nu numai cartile, obiectele, culioanele, ci chiar si acele calupuri! Atunci cand exista respect fata de lucrurile mici, exista mult respect si fata de cele mari. Iar cand nu exista respectfata de cele mici, nu exista nici fata de cele mari. In felul acesta pastrau Sfintii Parinti Traditia.

( Cu durere si dragoste pentru omul contemporan - par. Paisie Aghioritul)

O noua seara de teatru

O noua seara de teatru

afisul spectacolului (sursa: internet)

            Joi, pe scena Casei de Cultura a Sindicatelor din Ploiesti s-a jucat partea a doua a trilogiei “Ma mut…” si anume “Ma mut la tata”, piesa de teatru pe care noi am vizionat-o anul trecut, insa mi-am adus aminte cu placere de toate situatiile haioase povestite de colegele mele care au vizionat-o. Pot spune ca aceasta a doua parte a trilogiei a fost chiar mai comica si mai savuroasa decat prima parte.

Pentru ca “Ma mut la mama” s-a terminat cu vocea lui Florin Piersic, toata lumea se astepta ca iubitul mamei sa fie el, insa acesta apare in persoana talentatului actor Adrian Paduraru.

            In piesa “Ma mut la tata” cei doi frati, care nu s-au obisnuit cu faptul ca mama lor are o viata de care vrea sa se bucure, il cunosc pe iubitul mamei si incearca prin tot felul de mijloace sa scape de el.

            Toate aceste incercari ale celor doi frati, fac din aceasta piesa de teatru o comedie reusita, ce merita vizionata, asigurand o seara minunata.

POVESTI DE DRAGOSTE

Alte carti citite

Sa vorbim despre dragoste: Celia, eroina romanului, este medic si lucreaza la cabinetul doctorului Reggie, medic endocrinolog. De asemenea, este si tutorele nepoatei ei, Fiona, ca urmare a mortii parintilor intr-un accident de circulatie. Bunicii din partea mamei, care traiesc in Australia, doresc sa preia ei tutela asupra fetitei, pe motiv ca in Anglia nu este mult soare, lucru care pe Celia o ingrijoreaza foarte mult.

Si, pentru ca intotdeauna un necaz aduce dupa el altele, doctorul Reggie a murit, iar cabinetul a fost preluat de fratele vitreg al acestuia, doctorul Alan Granger, profesor universitar.

Insa, dupa furtuna vine si vreme buna pentru ca incet-incet dragostea se infiripa intre cei doi.

O femeie de onoare: Molly este bucatareasa si, impreuna cu prietena ei Beth au o firma de servire a dineurilor la domiciliul, o mica afacere in plina dezvoltare. Dupa o perioada de 2 ani de lucru intens, Molly pleaca in vacanta si crede ca se indragosteste de Jeremy. Insa, cand acesta o viziteaza la Sidney si merg impreuna la un spectacol de balet, afla, intr-un mod foarte umilitor, ca este insurat. In pauza spectacolului, cumnatul acestuia, Richard Pembroke, intr-un mod foarte dur ii aduce la cunostinta faptul ca Jeremy este insurat. Afland acest lucru, Molly il respinge pe Jeremy, ii da o replica extrem de acida lui Richard Pembroke in auzul tuturor, dupa care paraseste foaierul Operei.

Intamplarea a facut ca cei doi, Molly si Richard, sa se intalneasca la un dineu, organizat de un cunoscut al lui Richard si la care meniul era asigurat de firma lui Molly. In timpul dineului, fiecare dintre ei isi da seama ca l-a nedreptatit pe celalalt si stabilesc noi intalniri. Dragostea isi face aparitia, insa obstacolele se ivesc la tot pasul.

Insula fericirii: Alaine, o tanara de 25 de ani, vanzatoare la un mic magazin, este mamica adoptiva a unei fetite de 4 anisori. Mama acesteia a murit la nastere, iar tatal a rugat-o pe Alaine sa aiba grija de fetita o perioada. De fapt, acesta a plecat si nu s-a intors sa-si reia copilul, astfel ca micuta este crescuta de Alaine si matusa ei, o doamna batrana si bolnava.

Alaine are o sora geamana, Estelle, careia ii place viata, distractia si banii. La un moment dat, un grec s-a indragostit de Estelle si a cerut-o in casatorie. Insa aceasta a facut haz de sentimentele lui si l-a parasit.

Alaine o vizita foarte des pe sora ei si, la una din vizite, Estelle era foarte necajita ca nu poate pleca in Grecia in croaziera pentru ca se ivise o alta ocazie. Atunci, Alaine ii propune sa plece ea, folosind pasaportul surorii ei.

Pe vas Alaine l-a cunoscut pe Yorgo, un grec incantator, ce s-a purtat cu ea minunat, pana cand a reusit sa o rapeasca si sa o duca la locuinta lui. De fapt Yorgo era unchiul tanarului inselat de Estelle, care voia doar sa se razbune.

Cand a vazut ca s-a inselat, a fost deziluzionat ca un s-a putut razbuna, dar, in acelasi timp si fericit, pentru ca se indragostise de Alaine.

Iisus Hristos ieri si azi si in veci este Acelasi

            Parinte, adesea se vorbeste despre “innoire in Biserica”, ca si cum Biserica imbatraneste si are nevoie de innoire!

Da, a imbatranit!... Dar chiar si cei care un au evlavie, dar au putina minte, nu sunt de acord cu innoirile ce se fac acum, ci cauta sa alfe cele vechi, Nu -i misca deloc, de pilda icoanele noi, ci isi dau seama de valoarea icoanelor vechi. Si daca aceasta o fac cei ce au putina minte, cu atat mai mult cei ce au evlavie. De aici poti intelege cat de gresite sunt cele pe care le spun despre “innoire” etc.

Astazi, daca cineva incearca sa tina putin traditia, sa tina posturile, sa nu lucreze in sarbatori, sa fie evlavios, unii spun: “Unde se trezeste omul acesta? S-au dus astfel de lucruri. Acestea au fost pentru vremurile vechi!”. Iar daca le vei raspunde ceva, iti vor spune: “In ce epoca traiesti? Acestea nu se mai fac acum”. Incet-incet le iau drept basme. Dar Apostolul spune:Iisus Hristos ieri si azi si in veci este Acelasi. Daca nu poate cineva sa respecte aceste porunci, cel putin sa spuna: “Dumnezeule, am gresit!” si atunci Dumnezeu il va milui. Dar acum cel care nu respecta poruncile cauta sa impuna aceasta si celuilalt, pentru ca este mustrat de constiinta. Ia un demonizat si pune-l intr-o atmosfera duhovniceasca si vei vedea ca se intoarce incolo si incoace. Nu va putea sta intr-un loc, deoarece este silit de atmosfera. La fel si acestia, sunt mustrati de constiinta si de aceea incearca sa o inabuse spunand acele cuvinte. Valorile le considera depasite, iar vechile randuieli incearca sa le inlocuiasca cu neoranduieli. Multa stricaciune exista in lume! Frumusetea duhovniceasca o socotesc uratenie. Adica pentru mireni frumusetea duhovniceasca este uratenie lumeasca. Iata, daca iei un calugar si-i tai parul, cat de urat se face! Dar aceasta uratenie mirenii o considera frumusete.

Si uita-te, acum se lupta cu Biserica, sa zicem ca nu cred, invata ateismul, dar sa nu recunoasca binele pe care il face Biserica si sa se lupte cu ea? Lucrul acesta arata multa rautate. Sa nu recunoasca, de pilda, ca Biserica apara copiii, ii ajuta sa nu devina haimanale, ci oameni buni? Acestia imping pe copii la rau, ingaduie in mod liber distrugerea lor. In timp ce Biserica invata: “Tanarul sa fie cuminte, sa-i respecte pe ceilalti, sa se pastreze curat ca sa ajunga un om corect in societate”. Dar lucrurile vor veni iarasi la locul lor. In Rusia, o batrana se ruga in genunchi intr-o biserica langa o coloana. Merge o femeie tanara, care era si un mare om de stiinta si ii spune: “Acestea sunt lucruri depasite”. Atunci batrana i-a raspuns: “La aceasta coloana unde ma rog si plang eu acum, vei veni dupa o vreme si tu si vei plange. Ale voastre vin si trec, dar crestinismul nu va trece niciodata”.

( Cu durere si dragoste pentru omul contemporan - par. Paisie Aghioritul)

“Ma mut la mama”

“Ma mut la mama”

            In serile lungi de iarna, batranii stateau la gura sobei si depanau amintiri. Acum, o varianta si un mod placut de petrecere a timpului il reprezinta o seara la teatru.

           

            Miercuri seara, in mod neasteptat, am ajuns la teatru, la piesa “Ma mut la mama”, prima din trilogia “Ma mut...”.

         

            Comedie spumoasa in care vaduva Adriana (Adriana Trandafir) – mama a doi baieti – Andrei (Andreas Petrescu) si Gabriel (Gabriel Fatu) are o relatie amoroasa fara ca acestia sa stie. Seara romantica pe care aceasta tocmai o pregatise este distrusa de “mutarea” celor doi baieti la ea, pentru ca s-au certat cu partenele de viata. Prin mutarea lor, acestia afla de relatia mamei si doresc foarte mult sa-l cunoasca pe prietenul ei.

          

          Numeroasele situatii incurcate, interpretate extraordinar de cei trei artisti, dau savoare comediei si asigura o seara de neuitat.

Gupo Campina

Vizita la Gupo Campina

Miecuri, in ultima zi a lunii ianuarie, cei de la Gupo au anuntat ca este zi de preturi negociabile. Unde credeti ca am pornit, dupa orele de serviciu? Bineteles, la Gupo - Campina. Drumul un a fost in zadar pentru ca, pe langa plimbarea facuta, am gasit cateva lucruri care ne-au atras.

Primul lucru pe care l-am vazut si l-am luat imediat a fost o cratita din titanium. Cam grea, ce-i drept, insa mi s-a parut extrem de utila avand in vedere faptul ca se poate folosi atat pe aragaz, cat si in cuptor.

Continuand plimbarea prin micul magazin, am zarit un dulapior pentru baie. Mic, elegant, numai bun pentru baia de serviciu. Asa scap de toate sticlutele si borcanasele ce si-au gasit loc de depozitare pe capacul de la apometre. Si la un pret avantajos de doar 60 lei.

Dosite intr-un colt, am gasit 3 sertare cu mici defecte la pretul de 7 lei/buc. Aici, mi-a venit in minte emisiunea de pe Fine Living, unde sunt oameni care negociaza pentru produsele luate din piata de vechituri si pe care le transforma in diverse lucruri utile. Am constatat ca sunt numai bune pentru proiectul meu: cutie cu capac pentru malai si faina si una pentru mancarea pasarelelor, asa ca am intrebat vanzatoarea daca imi pot oferi toate cele trei sertare la pret de doua. Raspunsul primit fiind afirmativ le-am luat pe toate trei. Cand cutiile vor fi gata am sa vi le arat.

In drum spre casa de marcat am mai vazut si un suport dragut pentru sapunul lichid si alte sticlute, la un pret acceptabil. Era pacat sa nu fie achizitionat.

Abia astept sa folosesc lucrurile cumparate.

Lucreaza in Duminici si sarbatori si apoi ii ajung nenorociri

            De obicei, inainte de Vecernia unei sarbatori sau a Duminicii inceteaza orice lucrare. Este mai bine sa se lucreze mai mult in ziua de mai inainte de ajun – atunci cand se poate randui aceasta – si sa nu se lucreze dupa Vecernia ajunului. Altceva este sa faca cineva intr-o sarbatoare sau Duminica un lucru usor dupa amiaza, dar si acesta cu mare grija. Mai demult chiar si taranii care erau la ogoarele lor, de indata ce auzeau clopotul de Vecernie, isi faceau Cruce si incetau munca. La fel si femeile ce stateau acasa, se sculau, isi faceau Cruce si lasau impletitul sau orice altceva lucrau. Iar Dumnezeu ii binecuvanta. Erau sanatosi si se bucurau…. Acum au desfiintat sarbatorile, s-au indepartat de Dumnezeu si Biserica si in cele din urma tot ce scot din munca lor dau la doctori si la spitale…. Odata a venit un tata la Coliba si mi-a spus:”Copilul meu se imbolnaveste adesea si medicii nu pot afla ce are”. “Sa incetezi de a mai lucra Duminica si toate se vor schimba”, i-am spus. Si intr-adevar, n-a mai lucrat si copilul lui s-a facut bine.

            Intotdeauna le spun mirenilor sa inceteze de a mai lucra Duminicile si sarbatorile ca sa nu-i ajunga nenorociri in viata. Fiecare isi poate randui treburile, astfel incat sa nu le faca in Duminici si sarbatori. Esenta problemei este sensibilitatea duhovniceasca. Daca exista sensibilitate, se pot afla solutii pentru toate. Si chiar de vor pagubi putin din pricina unor schimbari ale treburilor lor, vor primi indoita binecuvantare. Dar multi nu inteleg aceasta. Nu merg nici la Sfanta Liturghie. Sfanta Liturghie sfinteste. Daca crestinul un merge Duminica la biserica, cum se va sfinti?

            Din pacate insa, oamenii incet-incet merg inspre a nu mai respecta nici sarbatori, nici nimic. Vezi ca si numele le schimba, ca sa nu-si mai aduca aminte de sfinti. Pe Vasiliki o fac Vicki; pe Zoe, Zozo, spunand astfel de doua ori “Zoo”. Au pus sarbatoarea mamei, a lui mai, aprilie…. Peste putin vor spune:”Astazi este sarbatoarea anghinarei, cealalta a chiparosului, in ziua cutare ziua de nastere a celui ce a inventat bomba atomica sau fotbalul”. Dar nu va lasa Dumnezeu…..

( Cu durere si dragoste pentru omul contemporan - par. Paisie Aghioritul)