vineri, 31 martie 2023

FINAL DE MARTIE

 

BUCURIILE LUNII MARTIE

 Se mai incheie o luna a anului – luna martie, o luna dedicata primaverii si femeii. Care au fost bucuriile din luna martie? Acestea:

-       Ziua de 1 Martie, este ca o zi de sarbatoare, fiind multa bucurie in jur. La mine s-a adaugat si faptul ca am primit comenzi de martisoare dulci care au fost foarte apreciate de beneficiare;

-       -8 Martie – zi libera cu rasfat si relaxare;

-       Iesire la restaurant cu copiii si nepotelul;

-       Participare la hramul bisericii unde slujeste parintele paroh – Sfintii 40 de Mucenici (primul din cele 4 hramuri);

-       Am reusit sa fac paine fara gluten, iar sotul a fost incantat;

-       Am prins curaj si am facut si dulciuri fara gluten;

-       Week-end plin de rugaciune si bucurie la manastire "Dintr-un lemn";

-       Participare la hramul bisericii “Buna Vestire" din Ploiesti.

-       Week-end plin de bucurie alaturi de copii si nepotel.

-       Am facut analizele si au iesit bune, fara nimic grav. Slava lui Dumnezeu.

-       Mi-am facut curaj sa merg la dentist sa schimb vechile lucrari pe baza de metal;

-       Am reusit sa lucrez pentru Matei doua pulovere pentru primavara.

 

Slava lui Dumnezeu pentru toate!

 

PORUNCA IUBIRII

 

CREDINTA

Cu cat mai puternica este credinta noastra, cu atat mai multa putere mantuitoare a lui Dumnezeu atragem la noi. Si nu exista un pacat, nu exista vreun necaz sau o intristare atat de mare de care sa nu ne poata salva credinta.

Credinta curata pacatele, izbaveste de patimi si alunga demonii. Numai credinta vindeca necazurile, tamaduieste bolile si izbaveste de moarte. Ea inviaza mortii si ii preface pe dusmani in prieteni, iar pe pacatosi in drepti. Credinta muta muntii din loc, ea poate face orice minune.

(Sfantul Ioan de Kronstadt – Paziti porunca iubirii)

joi, 30 martie 2023

PORUNCA IUBIRII

 

BIRUITI RAUL CU BINELE

Mare lucru e sa nu te impotrivesti raului cu rau, sa nu lasi loc in sufletul tau nici unui rau, sa nu lasi loc in sufletul tau nici unui rau, nici macar pentru o clipa, ci sa birui neincetat raul cu binele si orice pacat prin pocainta si rugaciune. Caci este un lucru necugetat si periculos sa rasplatesti raul cu rau si sa torni ulei in foc, dintr-o scanteie mica facand o flacara mare. Raul sau orice pacat este cea mai mare nenorocire, necaz si nefericire a neamului omenesc, pe care trebuie sa-l regretam cu amar si sa-l dezradacinam prin bine, dupa putinta. Dar prin iubire, rugaciune, povata, binefaere sau pedeapsa dreapta.

(Sfantul Ioan de Kronstadt – Paziti porunca iubirii)

AM CITIT

 KRISTIN LAVRANSDATTER-CUNUNA

 Prima data cand am citit cartea ”Kristin Lavransdatter” eram la liceu. Doamna care mi-a imprumutat-o atunci, mi-a spus:”Nu o vei lasa din mana pana cand nu o vei termina”. Si asa a fost. Insa, nu numai ca mi-a placut, dar mi-am dorit sa o am in biblioteca, asa ca am urmarit ani de zile aparitia ei la Anticariat. Intr-un final am gasit-o si am cumparat-o. Nu am reusit sa o recitesc decat acum (de fapt, doar primul volum din cele trei: Cununa, Stapana casei si Crucea). Cele trei volume reprezinta o saga de familie, ce urmareste viata eroinei Kristin Lavransdatter din copilarie pana la moarte.

Primul volum-Cununa-descrie copilaria si tineretea eroinei. Relatia dintre tata si fiica este una speciala, pana in momentul in care in viata Kristinei apare Erlend Nikulausson, un tanar cu un trecut destul de complicat. Cei doi se indragostesc, iar Kristin anuleaza casatoria cu Simon (cel pe care tatal ei il alesese sa ii fie sot) si ramane impreuna cu Erlend, reusind sa se casatoreasca amandoi abia dupa trei ani si jumatate.

Aceasta reprezinta cartea lunii martie pentru "Clubul de carte"

miercuri, 29 martie 2023

PORUNCA IUBIRII

 

PAZITI CANDELELE VOASTRE APRINSE

Crestine, pastreaza-ti candela sufletului aprinsa ca sa arda intotdeauna lumina ei. Ia aminte, candela ta sa nu se intunece prin viclenie, invidie, iubire de sine, iubire de placeri, manie si furie, mandrie si slava desarta, lene si nepasare, descurajare si sovaire, imbuibare si betie sau prin alte fapte ale intunericului.

Intunericul, bezna iadului se lupta mereu sa stinga candelele inimilor noastre. Este nevoie de atentie neincetata la noi insine, trebuie sa priveghem asupra noastra. Avem nevoie de iubire fata de dreptatea lui Dumnezeu, fata de poruncile Lui. In implinirea poruncilor consta viata noastra vesnica, linistea, cinstea si slava noastra vesnica, dar si de aici, de pe pamant, fiindca implinirea poruncilor arata masura iubirii noastre de Dumnezeu.

(Sfantul Ioan de Kronstadt – Paziti porunca iubirii)

duminică, 26 martie 2023

PORUNCA IUBIRII

 

SA NE INCREDINTAM LUI DUMNEZEU


Sa ne incredintam pe noi insine si unii pe altii si intreaga viata a noastra lui Hristos Dumnezeu. Multi dintre cei care au fost aici (pe pamant) primii vor fi acolo ultimii, iar cei ce au fost aici ultimii, multi vor fi acolo primii. Dumnezeu nu cauta la fata, in fata Sa imparatul si ostasul vor sta impreuna, preotul si mireanul, invatatul si incultul, cel de neam nobil si omul simplu, bogatul si saracul, parte barbateasca si parte femeiasca. Cu totii vor fi in aceeasi cinste si fiecare, dupa faptele sale, fie se va proslavi, fie se va rusina (cf. I Corinteni 3, 8; 14, 15).

(Sfantul Ioan de Kronstadt – Paziti porunca iubirii)

sâmbătă, 25 martie 2023

PORUNCA IUBIRII

 

PRIVEGHEATI

Fiecare dintre noi isi pregateste fie nemurirea fericita, fie moartea vesnica chinuitoare prin propria sa viata si prin propriile sale fapte. Fiecare isi pregateste singur, prin faptele lui, fie viermele neadormit si focul nestins, fie ucigandu-l necontenit prin post, priveghere, rugaciune pe acest vierme al pacatului rezistent si capabil de renastere. Astfel isi va pregati odihna de neconceput si fericirea vesnica.

De aceea, fiecare sa privegheze asupra sa neincetat si sa lucreze pamantul inimii sale, ca sa dezradacineze din el spinii patimilor, chiar cu pretul durerii si al efortului asiduu. Nu se stie cand ne va chema la Sine Creatorul si Stapanul vietii noastre, daca va fi dimineata, la miezul noptii sau odata cu cantatul cocosilor.

Insa, de-ar sti stapanul casei la ce straja de noapte vine furul, ar priveghea si n-ar lasa sa i se sparga casa. De aceea, si voi fiti gata (Matei 24, 42-44).

(Sfantul Ioan de Kronstadt – Paziti porunca iubirii)

vineri, 24 martie 2023

PORUNCA IUBIRII

 

STATI DE STRAJA

Stati mereu de straja gandurilor si inimii voastre. Diavolul se apropie sa-l ispiteasca pe orice om care se straduieste sa traiasca cucernic, placut lui Dumnezeu, mai ales in vremurile cand omul este preocupat de vreo fapta sfanta. Tocmai atunci diavolul il cleveteste pe Dumnezeu in fata oamenilor si se straduieste  cu orice chip sa le rapeasca din inimi credinta in El (cf. Luca 8, 12). Ispitirile diavolesti cad asupra tuturor oamenilor care ravnesc sa implineasca poruncile lui Dumnezeu (cf. Matei 4, 1-11). Paziti-va de ucigatorul de oameni de la inceput! Chemati mai des in ajutor pe Domnul Iisus Hristos, Care l-a biruit pe diavol si ne-a daruit o arma puternica impotriva lui: Numele Sau infricosator pentru demoni si crucea cea datatoare de viata. Imbracati-va cu toate armele lui Dumnezeu, ca sa puteti sta impotriva uneltirilor diavolului (Efeseni 6, 11).

Dar cum sa recunoastem uneltirile acestui ucigator de oameni? Dupa roadele lui il veti cunoaste (cf. Matei 7, 16). Acesta se apropie ca un fur de om, numaidecat sa fure si sa junghie si sa piarda (Ioan 10, 10). Cu alte cuvinte, puteti recunoaste prezenta ispititorului dupa pierderea comorilor sufletesti: a pacii sufletesti, a credintei vii si inflacarate in Dumnezeu, a nadejdii in El; dupa duhul de hula, de cracneala, de lipsa de rabdare, de mandrie, de invidie, de ura si ale altor patimi; dupa un soi de indoiala involuntara in privinta adevarurilor neschimbate de credinta, indoiala care ne pagubeste sufleteste

(Sfantul Ioan de Kronstadt – Paziti porunca iubirii)

joi, 23 martie 2023

FARA GLUTEN

 Poftiti la masa

Nu sunt deloc fan paste, dar soțului ii plac, așa că la cina am servit paste cu usturoi și ulei de măsline, alaturi de pachetele de primăvară, asezonate cu murături și un sos pentru paste făcut de noi.

Rețetă este foarte simpla: se pregătesc ingredientele și se trece la treabă. Se fierb pastele al dente, după care se strecoară. Se pune uleiul într-o cratiță și se adaugă usturoiul tocat mărunt. La foc foarte mic se lasă usturoiul până devine ușor gălbui, pentru a aromatiza uleiul. Se scoate usturoiul din cratiță și, in uleiul aromatizat, se adaugă pastele și puțin ardei iute. Se amesteca foarte bine și se lasă la foc mic 2-3 minute. Se pun pe farfurie, se adaugă pătrunjel proaspăt și se servesc.

Eu am folosit paste fara gluten și pot sa vă spun că sunt delicioase, însă, pentru că sunt puțin mai dure, după ce am pus pastele fierte in uleiul aromatizat, am adăugat putin din apa in care au fiert, aproximativ 50 ml și am lăsat totul pe foc, amestecând continuu, timp de 1-2 minute.

Pentru că nu ne place mâncarea picanta, am înlocuit fulgii de chili cu piper proaspăt măcinat, adăugat la final. Soțul le-a stropit cu puțin sos.

Pentru două porții ceva mai mari am folosit:

300 gr spaghete fara gluten

60 ml ulei (eu am folosit de măsline)

3 căței de usturoi tocati mărunt,

Piper proaspăt macinat,

Sare, pătrunjel 


PORUNCA IUBIRII

 BIRUITI-VA PE VOI INSIVA

 “Cei ce sunt ai lui Hristos Iisus si-au rastignit trupul impreuna cu patimile si cu poftele (Galateni 5, 24).

Cu alte cuvinte, crestinii adevarati trebuie sa omoare in sine toate patimile, toate pacatele. Imi veti spune: Este foarte greu sa te birui pe tine insuti, sa birui in tine toate patimile. Fara indoiala, este dificil, nu e deloc usor sa te invingi pe tine insuti, sa-ti depasesti firea pacatoasa.

Dar Dumnezeu, Ajutatorul nostru, este atotputernic. De la El a primit crestinul in Biserica dumnezeiasca Lui putere ne-a daruit toate cele ce sunt spre viata si spre buna cucernicie (II Petru 1,3). Cu Dumnezeu toate sunt cu putinta, toate le pot intru Hristos, Cel Care ma intareste (Filipeni 4, 13), spune Apostolul Pavel. Toti sfintii, pomenirea carora o savarsim si ale caror nevointe le preaslavim, ne servesc exemplu minunat si incurajare pentru a duce o viata sfanta si crestineasca si pentru a lupta cu pacatul. Ei au fost in toate oameni asemenea noua, dar prin credinta si prin iubire, prin silinta si osteneala in faptele bune, au biruit pacatul, lumea si pe Stapanitorul ei; dar si patimile lor, acum praznuind vesnic biruinta lor. Or, printre ei nu au fost doar monahi, ci si mireni, persoane casatorite, oameni de orice statut social, de orice chemare, de orice sex si de orice varsta. Si in timpul lor au existat acelasi diavol ispititor spre pacate si aceeasi lume pacatoasa cu smintelile ei, precum si oamenii cu ispitirile lor.

(Sfantul Ioan de Kronstadt – Paziti porunca iubirii)

miercuri, 22 martie 2023

MIERCUREA FARA CUVINTE

 Crăciunița noastră...azi








MINUNI ALE MACII DOMNULUI

 SALVAREA DIN INCENDIU

 Ca o adevarata Mama, Preasfanta Nascatoare de Dumnezeu nu intarzie sa sara in ajutorul celor care se afla la greu. Dupa ce mai multe persoane au adormit iarna intr-un autocar, Maica Domnului a atentionat in vis o femeie ca a izbucnit un incendiu.

Aveam vreo 11 ani cand mama mi-a spus ca va pleca in vizita la sora ei, la munte, in Apuseni. Am rugat-o sa ma lase sa o insotesc, dar mi-a spus ca nu are bani sa imi plateasca drumul. Am iesit in parc cu copiii sa ne jucam, dar aveam lacrimi in ochi. M-am uitat in sus si am zis: ”Maica Domnului, vreau sa plec si eu la munte”. Am facut doi pasi si, inaintea mea, in noroi, am vazut o mana de monede murdare. Le-am luat pe toate si am fugit acasa povestind mamei ce s-a intamplat. A inceput sa planga, dandu-si seama ca nu aveam de unde sa cer bani.

In anul 1994, am plecat in Iugoslavia cu vanzari pe piata. Eram un grup de 24 de persoane. La vama, doua persoane am fost date jos, pentru ca nu aveam bani de spaga ca sa-i platim pe vamesi. Dar cum biletele erau platite, soferul a spus ca vine alt autocar si ne ia si pe noi. Era cu o saptamana inainte de Craciun.

A venit un autocar gol, numai cu soferul, care ne-a luat. Soferul ne-a spus ca nu putem trece pana nu se schimba vama. Era vorba de cinci ore de asteptare. Era foarte frig, ne-am pus sa dormim, un pic eram inghetati si morti de foame. Eu eram pe un scaun din spatele soferului, care a lasat masina cu motorul pornit, ca sa avem un pic de caldura. Am adormit si mi-a aparut Maica Domnului in vis, spunandu-mi:”Scoala-te si scoate afara oamenii din masina, ca ati luat foc”. M-am trezit; era atata fum, incat nu vedeam nimic. Am pipait ca un orb, am strigat din rasputeri dupa ceilalti, am fortat usa. Nu stiu nici pana azi cum l-am putut scoate afara pe sofer…. Cred ca de frica. Maica Domnului ne-a salvat pe toti trei.”

                                                                                                    Ioana Olga Suciu

(Maica Domnului, izvor nesecat de iubire-Minuni contemporane)

marți, 21 martie 2023

PLIMBARE

 

UN ALTFEL DE WEEK-END

Asa cum am mai scris pe blog, manastirea noastra de suflet, unde mergem cat de des putem, este manastirea Dintr-un lemn. Aici primim sfat, aici “ne incarcam bateriile”. Pe de alta parte, anul acesta ne-am propus sa petrecem un week-end pe luna intr-o excursie. Pentru ca nu mai fusesem de la inceputul iernii, pentru luna martie am ales sa mergem la Dintr-un lemn.

De obicei ne cazam la pensiuni din zona, insa de data aceasta am facut ascultare de maica stareta si am ramas doua nopti la manastire. Deci, doua zile si doua nopti fara acces la internet, fara acces la TV, insa cu multe momente de rugaciune.

Am ajuns la Dintr-un lemn seara, in jur de ora 20. Maicutele de la bucatarie ne asteptau, stiind ca venim de la drum lung. Am servit cina, iar dupa ce am primit camera, ne-am bucurat din plin de linistea din curtea manastirii. Nu se auzea decat ciripitul pasarelelor.

Oboseala acumulata in timpul saptamanii, linistea din jurul nostru, ne-au trimis foarte repede la somnic.

Sambata dis de dimineata, nu ne-a mai trezit telefonul, ci toaca si clopotul. Ce sunet frumos. Pe jumatate treziti, am pornit spre biserica, pentru ca incepuse Sfanta Liturghie. Nu stim cand a trecut timpul, cand a venit miezul zilei. 

Dupa pranzul servit la trapeza, ne-am bucurat de invataturile parintelui Ghenadie, urmate de ale maicii starete. Nu ne saturam sa ii ascultam, insa treburile manastirii sunt multe. Si, pentru ca una dintre maicute era foarte necajita ca ii murise un cumnat si nu avea cu ce sa ajunga la Ramnicu Valcea si, de aici, mai departe spre Alba, ne-am oferit noi sa o ducem. Doamne, ce mult s-a bucurat. Dupa ce am lasat-o pe maica la autogara, noi ne-am indreptat spre manastirea Bistrita. 






De cate ori ajungem in acea parte a tarii si avem ocazia, mereu venim la Bistrita pentru a ne inchina la moastele Sfantului Grigorie Decapolitul. Mereu plecam de aici cu suflet linistit, cu credinta ca Sfantul este alaturi de noi si se roaga pentru noi.

Am ajuns la Dintr-un lemn in jur de ora 17, cand deja incepuse slujba Utreniei. Am vrut sa renuntam la masa de seara, insa maicile au insistat, asa ca am facut ascultare,. Abia la masa ne-am dat seama cat de foame ne era.

Restul serii l-am petrecut la biserica, la slujba ce s-a terminat in jur de ora 21. Cat de frumoasa a fost slujba de scoatere a Sfintei Cruci.

Duminica de dimineata participarea la Sfanta Liturghie si la slujba de maslu ce a urmat. Daca slujbele din cursul saptamanii au loc in bisericuta mica, slujbele de duminica si in sarbatori se oficiaza in noua biserica a manastirii. Ma uitam ca, la cat de mare este noua biserica, duminica nu aveai unde sa arunci un banut, atat de multa lume era.

Stiind ca avem drum lung pana acasa, imediat dupa slujba maica stareta ne-a trimis la masa. Am mancat si am plecat.

In toate aceste zile, nu am mai simtit timpul comprimat, el a trecut incet si cu foarte multa bucurie.

MINUNI ALE MAICII DOMNULUI

 

UN MUT SE VINDECA IN FATA ICOANEI MAICII DOMNULUI ‘GRABNIC ASCULTATOARE” DE LA MANASTIREA DOHIARIU, DIN MUNTELE ATHOS

 

O minune care a avut loc la incpeutul lunii decembrie a anului 2016, la Manastirea Dohiariu, din Sfantul Munte Athos, a fost istorisita de un monah, care a fost martor la eveniment. Aceasta poveste a fost relatata, de asemenea, in timpul unui eveniment care a avut loc in Tesalonic.

 In casa Maicii Domnului de la Manastirea Dohiariu din Sfantul Munte Athos, unde staretul manastirii, Grigorie, impreuna cu obstea canta zilnic psalmi, savarsind slujbe de pocainta si rugandu-se pentru sanatatea si linistea sutelor de credinciosi, unul dintre fratii nostri in Hristos s-a rugat in paraclisul unde se afla icoana Maicii Domnului “Grabnic Ascultatoare” si “a primit har din belsug”, relateaza site-ul grecesc vimaorthodoxias.gr.

Potrivit unui martor ocular, un tanar in varsta de 18 ani din orasul Strumica (Macedonia), care suferea grav de balbaiala, a vizitat Manastirea Dohiariu pentru a se inchina icoanei facatoare de minuni a Maicii Domnului “grabnic Ascultatoare”. Tanarul, care nu vorbea inainte, putand doar sa scoata sunete neinteligibile, a intrat in manastire si a stat langa icoana, apoi a inceput dintr-o data sa planga si sa spuna in limba sa: ”Maica Domnului daruieste-mi sanatate”.

Toti cei care erau cu el si ii cunosteau viata au ramas uimiti. Dupa rugaciunea pe care un monah a continuat sa o faca cu calm, tanarul macedonean s-a adresat celor prezenti care s-au rugat impreuna cu el, spunand:”Va multumesc tuturor, acum ma simt foarte bine”.

Acesta este inca un exemplu al puterii miraculoase a Preacuratei Fecioare, care, prin intermediul icoanei “Grabnic Ascultatoare”, isi revarsa harul, in fiecare zi, peste multi credinciosi din Grecia si din strainatate. Oamenii se roaga si exclama: ”Bucura-te, ceea ce esti grabnic ascultatoare, indeplinind spre folos cererile noastre!”

                                                                      Sfantul Munte Athos, 15 decembrie 2016

(Maica Domnului, izvor nesecat de iubire-Minuni contemporane)

luni, 20 martie 2023

MINUNI ALE MAICII DOMNULUI

 

O ICOANA A MAICII DOMNULUI A IZVORAT MIR IN CASA UNOR TURCI DIN PARIS

 Mir a izvorat si dintr-o icoana a Maicii Domnului in martie 2015, icoana aflata in casa unor turci care locuiesc in Paris. Vestea a ajuns inclusiv in paginile ziarului turc Hürryet, care a publicat si o fotografie cu icoana plina de mir.

“Cu mai multi ani in urma, un cuplu din Turcia s-a hotarat sa locuiasca la Paris. Aici, cei doi si-au gasit loc de munca si s-au stabilit intr-o suburbie. Este vorba despre Esat si Sevin Altindagoglu.

In ultimul timp, casa lor din Paris era plina de oaspeti, nu numai din Franta, ci si din strainatate, veniti sa vada o icoana, pe care capul familiei o numeste “facatoare de minuni”. Icoana ortodoxa a Maicii Domnului, din perioada bizantina, pe care familia a obtinut-o in Antalya si a adus-o la Paris (desi ei sunt musulmani), a inceput sa izvorasca lacrimi, conform informatiilor difuzate de portalul grecesc Romfea.

Potrivit celor doi, icoana le-a fost daruita in anul 2006 de un calugar grec din Libia.

Imediat ce au primit aceasta icoana, ei spun ca au simtit o mare sfintenie si o atmosfera de pace inexplicabila, care a inceput sa domneasca in casa lor.

Cand s-au mutat la Paris, turcii au luat cu ei aceasta icoana venerata. Cand icoana a fost amplasata intr-o camera separata din noua casa, dintr-o data a inceput sa planga, conform marturisirilor cuplului. Vestea s-a raspandit rapid, nu numai printre turci, ci si printre crestini.

Icoana “Preasfintei Fecioare”, cum a numit-o familia turca, a devenit in curand un obiect de veneratie si o sursa de minuni.

Vestea despre icoana s-a raspandit literalmente peste tot in lume, iar acum pelerini din alte tari, precum Germania si Belgia, vin sa se inchine Maicii Domnului.

Esat Altindagoglu mai spune ca, in urma cu putin timp, o tanara casatorita i-a vizitat, marturisind ca nu poate sa ramana insarcinata, astfel ca mariajul ei era in pericol. Tanara s-a rugat la icoana Maicii Domnului, iar dupa cateva zile l-a sunat pe barbatul turc si i-a spus ca se intamplase un miracol: astepta un copil!

 

(Maica Domnului, izvor nesecat de iubire-Minuni contemporane)

 

miercuri, 15 martie 2023

MINUNI ALE MAICII DOMNULUI

 MARTORI AI MINUNILOR ICOANEI MAICII DOMNULUI DE LA SCHITUL HUTA (II)

 In anul 2009, la Schitul Huta din judetul Bihor, avea sa se petreaca o minune a Maicii Domnului prin icoana “Kazanskaia”, care a lacrimat cu mir la finalul Sfintei Liturghii savarsite cu prilejul hramului. Cateva dintre persoanele prezente atunci descriu, intr-un mod emotionant, cele petrecute la Huta.

“Au trecut ani de cand acolo, la Schitul Huta, in acel colt de rai, in acea “fortareata” ortodoxa, intr-o zona plina de grupuri eretice, o icoana ne-a dat semne de viata. Icoana insasi este viata, dar ea s-a insufletit si pentru ochii nostri.

Dupa Sfanta Liturghie, tinuta in poienita, intr-un cort improvizat, preotii ii miruiau pe credinciosii veniti la hramul de vara al manastirii, pe 29 august, in timp ce un grup de fete canta imne, tropare si cantari inchinate Maicii Domnului. Se prelungise mult acest moment, iar cei miruiti plecau direct la trapeza; printre ei eram si noi. Baiatul cel mare ne-a anuntat la un moment dat ca “plange icoana”. Uimiti, ne-am deplasat la cort, unde icoana Maicii Domnului “Kazanskaia’, expusa la fiecare hram in cort, lacrima. O lacrima se desprinsese din coltul intern al ochiului, brazdand chipul feciorelnic al Maicii Domnului. Atunci l-am auzit pe parintele Eftimie Mitra spunand:”Cred ca trebuie sa-mi fac bagajul”.

Acum, peste ani, vorbele acelea, rostite dintr-un simtamant interior, s-au adeverit. Imi spun ca lacrima, fie ea si duhovniceasca, izvoraste din durere, ca dragostea invinge raul din sufletele noastre doar prin sudoarea pocaintei si a iertarii.

Maica Domnului, as dori sa-ti privesc icoana cu ochii acelui nebun pentru Hristos din Ucraina, din ale caror adancuri curgea atata dragoste, incat ne cuprindea pe toti, doar ca dragostea imi lipseste. As dori sa-mi cer iertare in numele tuturor celor de dinaintea mea care nu te-au cinstit cum se cuvine, nu au pretuit icoanele, Biserica. Am vazut mir pe sfintele icoane, pe maini, la Petru-Voda, chiar pe 8 februarie 2009, pe obraz, la Iasi, in biserica cu moastele Sfantului Nectarie.

Cei prezenti la Schitul Huta nu erau tulburati, ci doar emotionati, tacuti, unii fericiti, iar lacrimile din ochi izvorau din suflet, dezgolindu-ne de pacate, incercand sa ne gaseasca portita spre Hristos. Pe masura ce timpul trecea, lacrima de pe icoana se prelungea pe obrazul drept, spre buza, unde a ramas vreme indelungata. Dupa ora 15, icoana a fost dusa in biserica, unde chipul Maicii Domnului din icoana se schimbase, devenind atat de trist…. Desi am vazut aceasta icoana la Moscova cu un an inainte, n-am trait aceleasi emotii ca la schit.

Lavinia Elena Brad,Beius”

(Maica Domnului, izvor nesecat de iubire-Minuni contemporane)

marți, 14 martie 2023

PAINE FARA GLUTEN

 

PAINE FARA GLUTEN

In sfarsit, mi-am facut curaj sa fac paine fara gluten. Pentru prima data, am respectat reteta de paine fara gluten de aici. Faina de la dr. Schär se gaseste la Kaufland.

Sotul meu a spus ca nici nu se compara cu painea fara gluten din comert si chiar a mancat cu placere. Acum, daca am prins curaj, voi incerca si alte retete.




MINUNI ALE MAICII DOMNULUI

 

MARTORI AI MINUNILOR ICOANEI MAICII DOMNULUI DE LA SCHITUL HUTA (I)

 In anul 2009, la Schitul Huta din judetul Bihor, avea sa se petreaca o minune a Maicii Domnului prin icoana “Kazanskaia”, care a lacrimat cu mir la finalul Sfintei Liturghii savarsite cu prilejul hramului. Cateva dintre persoanele prezente atunic descriu, intr-un mod emotionant, cele petrecute la Huta.

“Era in vara anului 2009, in data de 29 august, la Schitul Huta. Imi placea foarte mult la Schitul Huta, iar parintii ma duceau des acolo. De fiecare data cand mergeam, simteam o bucurie aparte. Pentru mine, acel loc mi se parea raiul, aerul te facea sa te eliberezi de toate greutatile acestei lumi si sa simti ca traiesti cu adevarat.

Imi aduc aminte ca, in acea zi de 29 august, eram la slujba si, cum vremea era frumoasa, slujba s-a tinut afara. Icoana Maicii Domnului era prezenta la Sfanta Liturghie. La sfarsitul slujbei, am plecat la trapeza sa mancam, numai fratele meu, Stefan, a ramas afara, langa icoana.

In timp ce noi mancam, am auzit strigatele lui Stefan:”Haideti sa vedeti o minune! Icoana Maicii Domnului plange!” Cand am auzit, toti am lasat mancarea si ne-am indreptat in fuga spre locul minunat. Vorbele fratelui meu erau adevarate, icoana plangea! Cand am vazut aceasta minune, mi-am dat seama ca Schitul Huta este un loc binecuvantat.

Aceasta minune m-a facut sa inteleg ceva: icoana plangea pentru pacatele noastre. De atunci, am inteles ca trebuie sa fim niste oameni mai buni, mai ascultatori, mai credinciosi. Este cea mai frumoasa minune pe care am vazut-o, nu o voi uita niciodata!

                                                                      David Bran, 12 ani, Beius”

(Maica Domnului, izvor nesecat de iubire-Minuni contemporane)

luni, 13 martie 2023

HRAM

 

HRAM “SFINTII 40 DE MUCENICI”

Ziua de 8 martie s-a incheiat in cel mai frumos mod: prin participarea la Slujba de seara a hramului bisericii unde slujeste parintele duhovnic – “Sfintii 40 de mucenici”.




 

MINUNI ALE MAICII DOMNULUI

 

MINUNI ALE ICOANEI MAICII DOMNULUI DE LA NICULA

Tamaduirea unui posedat

In vara aceluiasi an, 1996, a venit la manastirea Nicula un barbat posedat, in varsta de 42 de ani, impreuna cu sora sa, care-l ingrijea. Era dintr-o localitate din judetul Mures si s-a intamplat sa devina posedat de diavoli din pricina pacatelor savarsite si a unor vraji ce i s-au facut. A fost cazat impreuna cu sora sa, ramanand vreme de 3 saptamani la manastire. Era muncit ingrozitor de diavoli, iar cand participa la Molitvele Sfantului Vasile, urla inspaimantator. Nu putea fi tinut nici de mai multi oameni, se rasucea ca o elice.

In timpul slujbei Vecerniei din ajunul praznicului Adormirii Maicii Domnului, la rugaciunea ierarhilor, a preotilor, a monahilor si a sutelor de mii de credinciosi care vin la Nicula, se intampla de fiecare data ceva neobisnit. Un har ceresc coboara, o putere dumnezeiasca ce transforma si vindeca sufletele si trupurile. Se formeaza o atmosfera duhovniceasca unica – posibil in toata Romania – care poate face si o inima impietrita, plina de pacate si de necredinta, sa izvorasca lacrimi de umilinta si de bucurie duhovniceasca. Atunci, acesta barbat posedat s-a vindecat.

Omul acela se afla langa altarul de vara, unde se oficia slujba Vecerniei praznicului. In timp ce slujitorii altarului si toti credinciosii erau adanc cufundati in rugaciune si in cantare, coplesiti de acel har ceresc despre care am amintit, el a urlat ingrozitor, fugind prin multime spre padure. Dupa ce a alergat zece-douazeci de metri, odata cu acel urlet, au iesit si demonii din el, vindecandu-se.

La sarbatoarea Sfintei Paraschvea de la Iasi (14 octombrie) din acel an, au fost aduse pentru prima oara in Romania moastele Sfantului Apostol Andrei, cel Intai Chemat. Arhondarul manastirii, martor ocular al vindecarii omului indracit, l-a intalnit acolo. Era impreuna cu sora sa, linistit si intreg la minte. Tocmai se spovedise si se impartasise cu Precuratele Taine ale Trupului si Sangelui Mantuitorului Iisus Hristos.

(Maica Domnului, izvor nesecat de iubire-Minuni contemporane)

 

sâmbătă, 11 martie 2023

DESPRE FEMEIE

 

 

SFATUL UNEI SOTII INTELEPTE

Mama Fericitului Augustin avea un sot aspru si iute din fire; dar ea traia cu el in liniste si armonie, astfel incat prietenele ei, care deseori se certau cu sotii lor, i-au cerut sfatul, intreband-o cum sa imblanzeasca firea lor indaratnica. “Dragele mele – a raspuns ea – voi inseva sunteti vinovate ca suportati jigniri mari din partea sotilor vostri: la fiecre cuvant de jignire voi raspundeti cu alta jignire si prin aceasta mai tare ii suparati. Dar eu, cand vad ca sotul meu e suparat, tac si numai in sufletul meu ma rog lui Dumnezeu sa vina din nou pacea in inima sa. Si supararea lui ii trece singura si eu intotdeauna sunt linistita. Urmati exemplul meu, dragele mele prietene, si la fel de linistite veti fi si voi.

(Preot Gheorghe Orlov – nevointele si virtutile femeilor in povestiri vii)

vineri, 10 martie 2023

DESPRE MAMA

 

PUTEREA BUNELOR IMPRESII DIN COPILARIE

Sfanta Macrina, sora lui Vasile cel Mare, amintindu-si de copilaria ei, a spus ca mama ei obisnuia sa o aseze pe genunchi si sa o oblige sa rosteasca cu limba ei slaba de copil, gangurind, preadulcele nume al lui Iisus Hristos. Si inca de atunci s-a aprins in inima Macrinei focul dragostei pentru Domnul, care a ars de-a lungul intregii sale vieti.

Un tanar crestin, cand a fost intrebat de calau: de unde a aflat el ca exista un singur Dumnezeu?, a raspuns:” Asa m-a invatat mama mea, iar pe mama mea a invatat-o Duhul Sfant si a invatat-o ca ea sa ma invete pe mine. Cand eu eram in leagan si sugeam la pieptul ei, inca de atunci am invatat sa cred in Hristos”.

Oare acum fac bine mamele care amana sa ii insufle copilului credinta pana la o anumita varsta a lui, iar principiile lumii ii invata pe copii, putem spune, inca din leagan?!

(Preot Gheorghe Orlov – nevointele si virtutile femeilor in povestiri vii)

joi, 9 martie 2023

DESPRE MAMA

 

DRAGOSTE DE MAMA

Fiul unei vaduve sarace nimeri intr-un anturaj rau. Mama lui, in mod constant, dar fara succes, il implora sa ii lase pe tovarasii sai rai. Odata, vazand ca fiul ei are de gand sa bea la prietenii sai, depuse toate eforturile pentru a-l opri; dar in zadar.

“Ramai cu bine, eu tot ma duc”, ii spuse fiul cu raceala. “In acest caz – raspunse mama – stiu ce am sa fac. Ma voi inchide in camera mea, ma voi aseza in genunchi in fata icoanei si nu voi inceta sa ma rog pentru tine pana cand nu te vei intoarce”.

Fiul pleca, dar nu gasi placerea pe care o dorea. Chipul mamei sale, care se ruga pentru el in genunchi inaintea icoanei, ii aparea tot mai clar si in mod obsedant isi facea loc in imaginatia sa. In cele din urma, hotari sa mearga acasa si sa vada ce face mama lui. O gasi in genunchi, in aceeasi pozitie in care o lasa; cazu el insusi in genunchi in fata ei, o imbratisa si Ii multumi lui Dumnezeu pentru ca i-a daruit o mama care il iubeste atat de mult.

De atunci se schimba complet si impreuna cu mama sa duce o viata foarte cucernica.


(Preot Gheorghe Orlov – nevointele si virtutile femeilor in povestiri vii)

miercuri, 8 martie 2023

ZIUA FEMEII

 La multi ani!

 

Azi, ca fiecare dintre noi, am primit numeroase urari si ganduri frumoase. Insa, dintre toate mi-a placut cel mai mult aceea primita de la parintele duhovnic, astfel ca, la ceas tarziu de seara, am ales sa transmit mai departe aceste vorbe frumoase voua, tuturor doamnelor ce sunteti alaturi de mine la fiecare postare.

 “Femeia este al cincilea anotimp, in care natura se odihneste, amintindu-si toate florile primaverii, toate privighetorile verii, toti strugurii toamnei si toate ninsorile iernii. La multi ani binecuvantati de Dumnezeu si sub ocrotirea Maicii Domnului!”

DESPRE MAMA

 

RUGACIUNEA MAMEI AJUNGE LA DUMNEZEU

“Eu lucram la un negustor bogat – a povestit odata un taran. Stapanul meu facea comert cu grane: slepurile lui pluteau pe Volga si eu eram cu slepurile. Odata, pe bancul de nisip de langa Kostroma, ne-a prins noaptea, una furtunoasa, ploioasa, cetoasa si rece. Curentul de apa acolo este rapid si vasul nostru tragea spre cel mai inalt loc al bancului de nisip. Vedem ca nenorocirea este inevitabila, iar, de scapat, nu putem scapa. Vroiam doar sa ne indepartam de bancul de nisip, cand vantul s-a dezlantuit si a impins slepul, el s-a lovit cu toata puterea, fundul a inceput sa trosneasca. Noi ne-am aruncat in apa. Apa rece a venit in graba si mi-a udat capul; am incercat sa inot, dar nu aveam putere.

“Ei, bine – ma gandesc eu – mi-a venit moartea!”. Si atunci mi-am adus aminte de batrana mea mama, care ramasese in sat, si atata mila mi s-a facut de ea, atat de frica imi era ca mor, incat am inceput tare sa plang:”Maicuta, roaga-te, ca mor!”

Si minune: puterile parca mi-au crescut, am inceput sa dau mai repede din maini; vad un bustean plutind; ma prind de el si asa, tinandu-ma de el, ajung pana la tarm.

Ajung acasa in zi de sarbatoare, iar maicuta imi spune ca in ajunul zilei Sfintilor Flor si Lavru toata noaptea n-a dormit.

“Stau culcata – zice ea – si dintr-odata cineva bate la fereasta, si aud vocea ta: maicuta, mor! M-a cuprins groaza, am aprins o lumanre la icoana si m-am asezat la rugaciune”.

Iar mie nenorocirea mi s-a intamplat tocmai in ajunul zilei Sfintilor Flor si Lavru.

Mama este ca soarele: te si incalzeste, te si bucura, iar rugaciunea ei la Insusi Domnul Dumnezeu urca”.

 

(Preot Gheorghe Orlov – nevointele si virtutile femeilor in povestiri vii)

marți, 7 martie 2023

BUCURII

 

WEEK-END CU BUCURIE

 Una dintre traditiile firmei la care lucrez este aceea ca, de 8 martie, doamnele sa fie libere. Pentru ca anul acesta 8 martie este fix in mijlocul saptamanii, conducerea a hotarat sa ne acorde aceasta zi vineri, 3 martie. Doamne, ce bine mi-a prins aceasta zi in care m-am odihnit, citind si lucrand. Seara, ne-am bucurat de vizita lui Matei si a parintilor lui.

Sambata a venit cu alte bucurii: dis de dimineata, am reusit sa ma spovedesc, dupa care, impreuna cu copiii de la centru am continuat confectionarea martisoarelor. 





Dupa-amiaza, impreuna cu copiii nostri, am mers la restaurant, unde ne-am simtit minunat.

Seara, copiii au plecat la casele lor, iar noi doi ne-am asezat la film.

Duminica, zi cu emotii, atat pentru copiii de la centru, cat si pentru mine: dupa Sfanta Liturghie am daruit tuturor persoanelor din biserica, martisoarele lucrate cu multa dragoste, urand tuturor "O primavara frumoasa". De la biserica, de data aceasta, am mers la socrii sa servim masa (duminica trecuta am fost la parintii mei). Ajunsi acasa, ne-am odihnit, fiecare in felul lui (sotul a vizionat "Lista neagra", iar eu am citit).

Slava lui Dumnezeu pentru acest week-end prelungit si bucuriile lui! Slava lui Dumnezeu pentru toate!

La capitolul fotografii nu prea stau bine🤷‍♀️.

 

DESPRE POST

 

PREGATIREA PENTRU POST - II

“Sa nu avem indrazneala in a ne pune nadejdea mantuirii noastre in vreuna dintre faptele savarsite, ori in virtuti ca acestea – postul, priviegherea, dormitul pe pamantul gol si alte suferinte trupesti, fara a avea luare-aminte la cele poruncite de Dumnezeu. E cu neputinta ca omul sa se mantuiasca prin virtutile cele trupesti”. (Sfantul Simeon Noul Teolog)

“Sa nu pasim intru post, iar dupa aceea din nou sa ne predam bauturii, ca sa nu se intample acelasi lucru ca atunci cand este lovit de boala un trup bolnav – recuperat din boala, e cuprins mai apoi de o boala si mai grea.” (Sfantul Ioan Gura de Aur)

“Sunt multi oameni care sunt gata sa se lupte cu postul precum cu o fiara salbatica, ingradindu-se pe sine in cea mai mare masura cu greutati. Intrecandu-se pe sine pe de-a-ntregul intru neintelepciune, unii ca acestia nu au chipul bland si linistit al postului.” (Sfantul Ioan Gura De Aur)

(Sfintii Parinti despre Folosul si Puterea Postului)

luni, 6 martie 2023

DESPRE POST

 

PREGATIREA PENTRU POST - I

“Cel ce are in inima sa minciuna, ura si osandire, acela sa-si curateasca mai inainte sufletul, si atunci a pasit deja si catre post si catre rugaciune (Sfantul Efrem Sirul)”.

“Fii intotdeauna pregatit la post, patimire si infranarea desavarsita”. (Sfantul Simeon Noul Teolog).

“In afara de infranarea de la hrana sunt multe cai ce pot sa ne deschida portile indraznelii inaintea lui Dumnezeu. Cel ce nu poate sa posteasca, unul ca acela sa dea cu prisosinta milostenii, sa se roage cu osardie, sa arate ravna din destul spre ascultarea Cuvantului lui Dumnezeu. In unele ca acestea nu suntem impiedicati de slabiciunea trupeasca. Sa ne impacam, asadar, cu vrajmasii si sa izgonim din sufletul nostru toata pomenirea de rau. Implinind acestea, vom savarsi noi adevaratul post cerut de Dumnezeu”. (Sfantul Ioan Gura de Aur).

(Sfintii Parinti despre Folosul si Puterea Postului)

sâmbătă, 4 martie 2023

POVESTIRE

 

FAC BINE?

Un duhovnic foarte cunoscut, cand fiii sai duhovnicesti i-au cerut binecuvantarea ca sa-l vada pe sfant, le-a spus:”Luati aminte…..! Exista ratacire, exista diavol…. Nu ascultati ce se zice.” La un moment dat primi un telefon de la un necunsocut:”Sunt parintele Porfirie. Lumea vine aici si eu le vorbesc despre lucruri care ii privesc. Ii cuprinde entuziasmul si, cand ma intreaba, le graiesc despre Hristos! Ce spui? Fac bine?” Duhovnicul amuti.

Mai tarziu s-au intalnit, si sfantul i-a spus: ”Parinte, nu citi carti de psihologie…., te zapacesc. Bolile psihice sunt demoni!” Acela credea ca prin asemenea carti ar putea ajuta mai bine pe oameni. E nevoie de multa luminare si sfintenie ca sa putem deosebi inraurirea demonica de tulburarea psihica.

 

 

(Sf Porfirie Kavsokalivitul – Va iubesc si ma rog pentru toti)

vineri, 3 martie 2023

FILM

 

DRAGOSTE PRINTRE CARTI





 Este un serial coreean de doar 16 episoade, foarte frumos, pe care il recomand pentru delectare si relaxare. Asa cum spune si numele este vorba de dragoste, insa nu doar o poveste in care el si ea s-au intalnit si s-au indragostit.

Este vorba de doi tineri Dan-i si Eun-ho, pe care un accident i-a adus impreuna atunci cand erau doar copii. Prietenia lor a durat peste ani, fiind genul acela de prietenie curata si sincera cand faci totul pentru celalalt.

Fiecare a mers pe drumul lui, insa, la un moment dat viata i-a adus unul langa celalalt, iar frumoasa prietenie s-a transformat in dragoste.

Este si o poveste de dragoste si de jertfa a tanarului fata de profesorul care i-a calauzit pasii spre ceea ce devenise: scriitor si redactor-sef la o editura.

Este vorba de dragoste fata de carti, de munca ce se depune pana cand o carte ajunge in mana cititorului.

Este vorba de multa prietenie.

Iar citatele de la sfarsitul fiecarui episod sunt minunate.

 “Tot ce am de facut e sa o sprijin cand cade. Se va ridica singura si va continua”

‘Un umar de sprijin te alina mai mult decat indemnul de a nu plange.”

“O promisiune respectata este ca o stea menita sa lumineze intunericul”