duminică, 30 aprilie 2023

AM CITIT

 

“Nasturele lui Teddy” - Amy le Feuvre

 


Azi este ultima zi din aprilie si, desi sunt multe postari intarziate, voi posta despre cartea citita pentru Clubul de carte. Au fost mai multe carti citite in aceasta luna si am stat multa sa ma gandesc pe care sa o recomand pe cea pentru luna aprilie.

In final, am ales cartea “Nasturele lui Teddy” de Amy Le Feuvre, la prima vedere, o carte pentru copii (asa cum arata si titlul). Numai ca, nu este o carte pentru copii, ci o carte despre un copil. Un copil nazdravan, care isi doreste sa fie mai bun, dar nu stie cum sa procedeze. Preotul este cel care il invata cum sa lupte impotriva lui “IPSE” (partea rea din sufletul lui). Este o carte relaxanta, dar si profunda. Este o carte din care pot invata atat copiii, cat si adulti cum poti sa devii mai bun, cum poti sa alungi rautatea din vorba, din fapta, din suflet. Este o carte ce poate fi citita impreuna cu copiii, la o seara petrecuta in familie.

sâmbătă, 29 aprilie 2023

CUVANT DE FOLOS

 

DE CE SI CUM SA NE IUBIM VRAJMASII

Noi suntem fiinte daruite de Dumnezeu, dar nu stim sa traim cum se cuvine – si facem iad si in noi, si in jurul nostru. Vladica Nicolae istorisea cum un preot cerea mereu sa fie mutat in alt loc. Vladica a raspuns astfel cererii sale: “Parinte, cu draga inima te-as muta unde doresti, dar oriunde vei merge te vei purta pe tine insuti.” Si a adaugat:”Nici macar diavolul nu poate face atata rau omului, cat isi face el singur.”

Dumnezeu ne-a daruit totul – este de datoria noastra sa fim buni. Daca purtam grija insusirilor rele ale oamenilor care ne vorbesc, nu putem avea pace si pocainta. De ce porunceste Domnul sa-i iubim pe vrajmasii nostri? O face nu pentru ei, ci pentru noi. atata vreme cat tinem in noi gandul la ocara pe care ne-au pricinuit-o vrajmasii, prietenii, rudele, apropiatii nostri, nu avem pace si liniste – traim intr-o stare de iad. Trebuie sa ne slobozim de acest rau, sa-l izgonim ca si cum n-ar fi nimic, sa iertam totul.


(Staretul Tadei de la Vitovnita – Cum iti sunt gandurile, asa iti este si viata)

vineri, 28 aprilie 2023

CUVANT DE FOLOS

 

DESPRE RUGACIUNE

1.    Este oare cu putinta sa ne rugam la birou si, in general, la locul de munca?

Par. Tadei: Este cu putinta. Si acolo sa continuati sa traiti sub ochii Lui. Iar cel mai important este ca orice lucru care vi se da sa-l faceti nu ca pentru oameni, ci ca pentru Domnul.

2.    Adesea, mai multi imi dau felurite sarcini in acelasi timp, si fiecare ma grabeste. Tare ma tulbur si imi pierd cumva simtamantul apropierii de Dumnezeu.”

Par Tadei: Cand va veti deprinde sa pastrati pacea in inima, va va fi mult mai usor. Odata ce veti simti neliniste, opriti lucrul pentru moment si linistiti-va launtric, si apoi alergati colo si colo – caci pentru Domnul alergati. Apoi Domnul va rasplati sufletul vostru cu pace si bucurie. Stiu ca la inceput sufletul se straduie “fara gust”, dar asta se intampla doar la inceput. Si pe mine m-a necajit asta mult. Cand am fost in P., toata ziua ma aruncau ca pe o minge: ba oaspeti, ba obste, ba muncitori….

3.    Cadn ati inceput sa va rugati?

Par Tadei: Cand eram mic, eram slab si neputincios. Adesea imi spuneau acasa: ”Nu esti bun de nimic. Uita-te la Miladin – un baiat de varsta mea – cum isi ajuta tatal, iar tu mananci paine degeaba!” Ma dureau cuvintele acestea. Aproape de casa noastra se afla un copac, si adesea ma duceam acolo si ma rugam din inima la Dumnezeu sa faca in asa fel incat sa fiu si eu vreodata de folos cu ceva.

(Staretul Tadei de la Vitovnita – Cum iti sunt gandurile, asa iti este si viata)

joi, 27 aprilie 2023

LA IASI

 

MINIVACANTA LA IASI - I

In Saptamana Luminata am revenit, cu mare drag, la Iasi. Cazarea a fost la acelasi hotel – Prestige Hotel – care ne place foarte mult. Este intr-o zona frumoasa si linistita (chiar langa parcul Copou), camerele sunt mari, curate si luminoase, iar personalul foarte amabil. Ne simtim ca acasa. Cu cateva zile inainte de a pleca la drum, am sunat si am rugat sa ne rezerve aceeasi camera din noiembrie. Cu multa amabilitate, au raspuns acestei solicitari.

Asa cum spuneam si in postarea de ieri, am plecat la drum destul de tarziu, in jur de ora 13, dar, cu ajutorul lui Dumnezeu am ajuns in jur de ora 18. Oboseala drumului si-a spus cuvantul, astfel ca ne-am cazat si ne-am odihnit.

Ne-am propus ca, in fiecare zi petrecuta la Iasi, sa trecem pe la Mitropolie si sa ne inchinam la moastele Cuvioasei Parascheva. Cu mila Domnului si a Cuvioasei, am reusit acest lucru.

A doua zi, a inceput cu micul pelerinaj la Mitropolie, dupa care am pornit la plimbare prin centrul orasului. De data acesta ne-am plimbat pe la Mall Palas, am admirat vitrinele diverselor magazine si am petrecut foarte mult timp la targul de carte din Mall. Va dati seama ca nu am plecat de acolo fara sa achizitionam cate ceva. Dupa ce am servit pranzul la Restaurantul Rustic Bellaria (pe care il recomand din toate punctele de vedere: servire ireprosabila, mancare foarte gustoasa, iar raportul calitate-pret este foarte corect) am pornit spre Gradina Botanica.




Dimineata, chiar cand am iesit de la Mitropolie, o bunicuta vorbea foarte tare la telefon si recomanda cuiva sa mearga la Biserica “Sfantul Nicolae” din Copou, pentru ca se trece prin Sfantul Altar. Bineinteles ca am profitat de aceasta informatie auzita “din zbor” si ne-am oprit si noi la respectiva biserica. Doamne, cat de frumos era, ce icoane vechi, ce atmosfera incantatoare. Ne-am inchinat, am trecut prin Sfantul Altar, dupa care am vizitat Gradina Botanica. Din pacate, doar pe afara intrucat serele sunt inchise lunea si miercurea pentru ca se aplica tratamente plantelor. Ne-am bucurat din plin de multitudinea de tipuri de lalele (de la alb stralucitor până la negru violet, de la unele simple, la altele cu flori tip buchet, etc). Și multe dintre ele erau doar imbobocite. Calatoria prin frumoasa gradina am incheiat-o la micuta ceainarie putin ferita de copaci, unde am savurat un delicios ceai (a mers de minune avand in vedere vantul rece care ne-a insotit pe tot parcursul vizitei).




















CUVANT DE FOLOS

 

CAND NE RUGAM, SA O FACEM DIN INIMA

“Cand ne rugam, sa o facem din inima, caci Dumnezeu este Domnul inimii. Sfintii Parinti au dat multe deslusiri despre rugaciunea mintii, despre cum trebuie sa ne stapanim mintea si inima. Ei spun ca se cuvine sa cautam fiecare lucrare, gand si osteneala a noastra – toate – sa izvorasca din inima, caci cu inima simtim, iar nu cu mintea – cu mintea cugetam. Iar cand totul izvoraste din inima, atunci in ea se aduna toate puterile mintii.

Cand ne rugam, sa o facem din inima, caci Dumnezeu este Domnul inimii. El este miezul vietii fiecarei fiinte vii. El este Cel ce izvoraste viata, si nu trebuie sa-L cautam in alt loc. El este aici, si asteapta sa-L primim si sa credem in El.”

 

(Staretul Tadei de la Vitovnita – Cum iti sunt gandurile, asa iti este si viata)

miercuri, 26 aprilie 2023

TIMP PENTRU NOI

 

FARA INTERNET, FARA TELEVIZOR

 Incepand din joia mare si pana alaltaieri si eu si sotul am fost liberi, asa ca nu am fost nevoiti sa lucram la calculator. Atunci am hotarat sa luam o pauza de la internet si televizor si sa ne bucuram de fiecare zi cat mai mult. Si, chiar am reusit, iar concluzia este ca am simtit ca zilele trec mai greu, ca suntem muuult mai linistiti, mult mai veseli. Am reusit sa citim mai mult si, bineinteles, sa ne plimbam foarte mult, mai ales ca o perioada am fost plecati la Iasi. Ne-am intors putin in anii de dinainte de revolutie, cand aceste mijloace moderne de comunicare lipseau cu desavarsire. (petrecerea timpului fara calculator am mai experimentat-o și la mănăstire la Dintr-un lemn, așa cum am povestit Aici).

Pregatirile pentru sarbatori am reusit sa le facem diminetile, iar dupa-amiezile au fost pentru suflet. In ziua de Paste am fost la socrii la masa, la un gratar, iar seara odihna. A doua zi am petrecut-o impreuna cu copiii. Pana seara veselie mare. A treia zi, dimineata am petrecut-o cu Matei si mamica lui (ginerele plecand dis de dimineata la serviciu), dupa care, am pornit la drum spre Iasi, unde am stat o saptamana. In perioada petrecuta la Iasi cu greu m-am abtinut sa nu ma apropii de calculator (mai ales seara), dar am reusit 😊.

Despre excursia de la Iasi, ca si despre alte subiecte, voi povesti in viitoarele postari.

Și pentru că am vorbit de lucrurile frumoase din jurul nostru, iată un copac tare frumos, pe care îl întâlnim dimineața in parcare.


Și tot el ne încântă și la plecare.








CUVANT DE FOLOS

 

SA NE INDREPTAM PE NOI INSINE

“Ii certam mereu pe politicienii nostri, dar ei sunt copiii nostri. Noi, cei batrani, suntem vinovati, si nu ei, caci noi le-am dat pilda pe care sa o urmeze in viata. Suntem chip al parintilor nostri, imaginea celor in varsta, iar de la ei nu am avut multe de invatat. Noi, cei mai in varsta, suntem vinovati ca nu ne-am indrumat copiii pe calea cea dreapta. Se cuvine ca noi, cei inaintati in varsta, sa o luam de la inceput, sa pornim de la noi insine – nu sa-i indreptam din afara pe ceilalti. Sfintii Parinti spun ca trebuie sa ne indreptam pe noi insine, sa ne mantuim – si se vor mantui multi si in jurul nostru. Trebuie sa ne ostenim sa fim buni, intotdeauna plini de pace, linistiti, ca pretutindenea oamenii sa simta pacea si linistea ce izvorasc din noi. Eu insumi am vazut cum prin gandurile pe care le am, pot sa atrag ori sa indepartez pe cineva. Trebuie sa ne schimbam: trebuie sa ne intarim in credinta si apoi sa ne ostenim.”

 

(Staretul Tadei de la Vitovnita – Cum iti sunt gandurile, asa iti este si viata)

marți, 25 aprilie 2023

ANIVERSARE

 

LA MULTI ANI!

 Ieri, fiica noastra Anduta, a mai prins un trandafir in frumosul buchet al vietii. La multi si binecuvantati ani puiul nostru drag, cu sanatate si multe, multe bucurii. Sa fii mereu voioasa si fericita.





CUVANT DE FOLOS

 

SA RABDAM SI SA NU-I MAHNIM PE PARINTI

“Venea la mine o tanara; mama si tatal ei erau medici. A venit la manastire, la Vitovnita, si m-a intrebat multe lucruri. Am vazut ca era foarte mahnita pe mama ei. Pe tatal il iubea mult, dar pe mama nu. Cand am intrebat-o de ce, mi-a spus ca mama ei nu a vrut sa aiba fata, ci baiat. Ea avea un frate mai mare, dar acesta plecase sa traiasca la Paris. Am rugat-o sa nu se vrajmaseasca cu mama sa, care a purtat-o in pantece, i-a dat nastere si a crescut-o. Tatal ei a murit, mama a ramas vaduva, iar ea era singura mangaiere a mamei sale.

Fata fugise de doua ori la manastire, de unde a intors-o tatal ei. I-am spus sa nu-si mahneasca parintii si sa rabde, caci monahie poate fi si fara rasa. Dumnezeu nu cere de la noi uniforma, ci vrea ca viata noastra sa fie buna si plina de virtuti!

 

(Staretul Tadei de la Vitovnita – Cum iti sunt gandurile, asa iti este si viata)

 


luni, 10 aprilie 2023

CUVANT DE FOLOS

 

PRETUL TIMPULUI

“Fiul meu, foloseste bine timpul!”

Timpul ca si viata sunt daruri de la Dumnezeu, care au o importanta covarsitoare pentru om. Si paganii cunosteau valoarea timpului.

Seneca spunea:”timpul nu se poate pretui”. Dar cei care au cunoscut bine valoarea timpului au fost sfintii. Timpul este pretios ca si Dumnezeu insusi, pentru ca un timp bine intrebuintat de catre om il poate dobandi pe Dumnezeu. Timpul este o comoara a vietii pamantesti de care depinde vesnicia omului: rai sau iad, fericire sau nefericire.

Osanditii iadului ce n-ar da, daca ar fi posibil, pentru cateva zile sau ceasuri de trait pe pamant, pentru ca ar trai dupa poruncile lui Dumnezeu si s-ar mantui; cei din rai daca ar fi posibil sa traiasca cat de putin pe pamant, ar trai o viata si mai curata, si mai placuta lui Dumnezeu pentru a putea dobandi o fericire mai mare decat aceea pe care o au acum.

Iar tu omule, cu ce-ti petreci vremea? Ti-ai petrecut pana acum vremea dupa voia lui Dumnezeu? Gandeste-te ca vremea viitoare nu-i in puterea ta, ci in puterea lui Dumnezeu. Numai prezentul este al tau, deci foloseste-l cum trebuie, facand numai voia lui Dumnezeu, adica facand numai bine. Pentru ce sa-ti pui nadejdea in viitor, cand tu nu poti stapani nici timpul de maine? Astazi esti sigur ca traiesti, azi este timpul tau, maine numai Dumnezeu stie.

Nu uita ca, de viata aceasta scurta si vremelnica, de felul cum vei intrebuinta timpul ei, depinde viata cealalta, fara de sfarsit. Nu amana nici o zi. Pregateste-ti bine vesnicia, printr-o viata traita dupa cuvantul lui Dumnezeu. Nu sacrifica eternitatea pentru vremelnicie, ci foloseste bine vremelnicia, pentru a dobandi fericirea cea vesnica.

(Protos. Nicodim Mandita – Drumul Crucii)

duminică, 9 aprilie 2023

POVETE

 

FERICITI CEI CURATI CU INIMA

Inima curata este izvorul imbelsugat al linistii si al bucuriei neincetate. Privind la tot ce-i bun, la orice faptura a lui Dumnezeu, omul curat cu inima se bucura si se veseleste launtric, fiindca vede in toate creaturile pecetea intelepciunii, bunatatii si atotputerniciei Creatorului. Omul acesta este fericit si in el insusi, caci il veselesc si curatia inimii, si milostivirea adevarata a lui Dumnezeu. Dar mult il mangaie bunatatile viitoare fagaduite, cele ce ochiul n-a vazut si urechea n-a auzit (I Corinteni 2,9) si zalogul carora le poarta in inima sa.

Si dimpotriva, jalnici sunt cei ce au inima necurata. Inima lor este izvorul tristetii neincetate. Chiar daca, in aparenta, se si veselesc. Este sursa temerilor si a fricilor, deoarece pacatele si patimile rod inima lor ca viermii, constiinta ii mustra, fara sa le dea liniste, iar presimtirea tainica a judecatii lui Dumnezeu ii ingrozeste.

Fericiti cei curati cu inima, ca aceia vor vedea pe Dumnezeu (Matei 5, 8). Fericiti, de o suta de ori fericiti sunt cei curati cu inima, mai ales pentru ca Il vor vedea pe Dumnezeu fata catre fata in veacul viitor. Numai celor curati li se cuvine sa-L vada Cel curat, precum ochiului sanatos ii este cu putinta sa vada lumina.

(Sfantul Ioan de Kronstadt – Paziti porunca iubirii)

sâmbătă, 8 aprilie 2023

POVETE

 

MANGAIERE IN LACRIMI

Toti cei care au plans pentru pacatele lor stiu din experienta ca lacrimile contribuie extrem de mult la curatirea, linistea si fericirea inimii, fiindca impreuna cu ele iese si pacatul din sufletele noastre.

Dupa varsarea de lacrimi, se astern linistea, tihna constiintei, un soi de buna mireasma duhovniceasca si bucuria. Omul vede cu ochii mintii sale in sine pe Dumnezeu, Care curata toate faradelegile lui si il miluieste in chip negrait.

(Sfantul Ioan de Kronstadt – Paziti porunca iubirii)

vineri, 7 aprilie 2023

POVETE

 

EXEMPLELE BUNE

In viata sociala, exemplele au un impact foarte puternic asupra oamenilor. Exemplele atrag destul de tare spre urmarea lor. Ce-ar fi fost, daca toti ar fi fost numai exemple bune? Cat de mult s-ar fi ordonat atunci viata sociala! Cat de mult s-ar fi ordonat atunci viata sociala! Cat de multe patimi si vicii s-ar fi dezradaciant din oameni! Cu ce credinta, in ce evlavie si cinste ar fi trait atunci turma lui Dumnezeu!

Din nefericire, dintotdeauna exemplele rele au fost mult mai multe decat cele bune, din pricina alipirii oamenilor fata de viata trupeasca si fata de lucrurile stricacioase ale acestei lumi degrab trecatoare. Din cauza aceasta, viata noastra e plina de tot felul de pacate: putina credinta, neinfranare, mandrie, rautate, sudalme si fapte intinate, trandavie si alte pacate. Dar foarte putine sunt exemplele bune si vii in lume….

In schimb, Sfanta Biserica ne pune in fata o multime nenumarata de exemple bune pe care sa le urmam. Domnul Iisus Hristos a infrumusetat cerul printr-o multime bisericeasca de stele prealuminoase, una fiind mai stralucitoare decat alta, chiar daca toate sunt luminoase, spre luminarea vietii noastre pamantesti si pentru a ne indruma in patria cereasca.

(Sfantul Ioan de Kronstadt – Paziti porunca iubirii)

miercuri, 5 aprilie 2023

POVETE

 

CRUCEA VIETII

Fiecare are crucea sa, cine nu are neputinta sufleteasca sau trupeasca? Cine nu are necaz sau boala, vrajmasi vazuti si nevazuti, tainici si cunoscuti? Roaga-te, rabda neplacerile, tot amarul greu, fara cracnire: iata crucea ta!

Dar, luandu-ti crucea, urmeaza-L pe Domnul. Adica poart-o cu rabdare, fara cracnire, continuu, fara de sfarsit. Tine-te de adevar si uraste minciuna pana la capat, mustra neadevarul, lupta pana la sarsit pentru adevar – si Dreptul Judecator iti va da cununa adevarului.

(Sfantul Ioan de Kronstadt – Paziti porunca iubirii)

marți, 4 aprilie 2023

POVETE

 

FACETI-LE OAMENILOR CEEA CE VOITI SA VA FACA EI VOUA

Comporta-te cu ceilalti asa cum ai vrea sa se comporte oamenii cu tine. Respecta si iubeste cu sinceritate pe orice (om). Doreste-i oricarui om binele din tot sufletul tau; compatimeste-i pe cei ce gresesc; sa te doara nefericirea, amaraciunea, necazurile, pierderile, saracia aproapelui; foloseste-te de ocazia de a-i face cuiva bine; bucura-te impreuna cu cei ce se bucura si plangi impreuna cu cei ce plang.

Nu gandi rau despre nimeni fara o cauza bine intemeiata, ci gandeste despre toti bine. Sa nu ai in suflet fata de nimeni dusmanie si nici ura, invidie sau rea-vointa; nu umili si nu dispretui pe nimeni in sufletul tau din pricina unor neajunsuri sau greseli, ci acopera-i pe toti si pe toate cu iubire si indurare.

Privreste-i pe cei ce gresesc ca pe niste neputinciosi, ca pe niste oameni bolnavi sufleteste.

Nu rasplati raul cu rau, ci rasplateste raul cu bine – si vei implini porunca lui Hristos, fiind incununat de El cu cununa nestricacioasa a dreptatii si a vietii vesnice.

(Sfantul Ioan de Kronstadt – Paziti porunca iubirii)

luni, 3 aprilie 2023

TRICOTAJE

 

AM TRICOTAT….

Vineri, am reusit sa finalizez puloverele lui Matei. Slava Domnului ca de data asta am gasit nasturei frumosi, dar mai ieftini.




DESPRE CREDINTA

 

SIMPLITATEA CREDINTEI

Domnul savarseste minuni pentru simplitatea credintei si astazi, ca intotdeauna, atat in credinciosii insisi, cat si in alti oameni, pe masura credintei celor credinciosi. Adesea numai dupa credinta noastra, pentru o singura rugaciune de pocainta a credintei, Domnul ne inviaza pe noi, cei morti de pacate, ne miluieste si ne mantuieste.

Cat de des si chiar neincetat, in orice zi, ne vindeca sufletele bolnave de patimi! Cat de des ne tamaduieste si bolile trupesti, pe masura credintei noastre! Cat de des ne arata binefaceri nenumarate numai pentru o singura invocare cu credinta a Numelui Sau mantuitor si facator de minuni! Este cu neputinta sa enumeram toate minunile milostivirii Domnului, pe care El le-a savarsit pentru credinta in bunatatea, intelepciunea, atotputernicia Sa, atunci cand L-am chemat cu sarguinta!

Domnul savarseste in noi in mod special minuni ale milei Sale, mai ales atunci cand traim in credinta, in pocainta si virtute, in simplitate, smerenie, infranare, iubire reciproca si intrajutorare. Caci El insusi ne indeamna: Fiti milostivi, precum Tatal vostru este milostiv (Luca 6, 36). Asadar, sa ne tinem cu tarie de credinta noastra in Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Sa ne straduim sa traim in credinta, in toata dreptatea si in lucrarea faptelor bune!

(Sfantul Ioan de Kronstadt – Paziti porunca iubirii)

duminică, 2 aprilie 2023

DESPRE RUGACIUNE

 

RUGACIUNEA

Rugaciunea improspateaza si intareste sufletul, il curata, il lumineaza, il mangaie, il hraneste, il uneste cu Dumnezeu. Daca se savarseste in mod constient, din suflet, cu credinta sincera.

Asadar, rugati-va cu totii. Rugaciunea este izvorul tuturor bunatatilor.

Prin rugaciune le reusim pe toate. Toate cate veti cere, rugandu-va cu credinta, veti primi (Matei 21, 22), ne zice Domnul.

(Sfantul Ioan de Kronstadt – Paziti porunca iubirii)

sâmbătă, 1 aprilie 2023

PORUNCA IUBIRII

 

INSINGURAREA

In insingurare, omul poate pe deplin si cu toata inima sa se dedice rugaciunii, deoarece nimeni si nimic nu-l poate impiedica atunci sa se roage. Insa, fiind printre oameni dedicati desertaciunii obisnuite a vietii lor, ii este destul de greu sa o faca, iar uneori este chiar cu neputinta sa se dedice cu totul rugaciunii.

Bineinteles, rugaciunea in insingurare se poate face uneori si printre oameni, daca cineva se roaga in inima sa ca intr-o camara insingurata. O rugaciune ca aceasta este primita de Domnul. Dar nu toti se pot ruga in felul acesta, ci numai cei experimentati, care au invatat sa converseze cu Dumnezeu pretutindeni si in orice loc.

(Sfantul Ioan de Kronstadt – Paziti porunca iubirii)