TREZIRE DUHOVNICEASCA

 

FRATIETATEA

 

-Parinte, ma nelinistesc atunci cand spuneti ca vom trece prin ani grei.

-Sa va iubiti, sa fiti unite, formate duhovniceste, sa aveti barbatie, sa fiti un trup si sa nu va temeti de nimic. Dupa aceea va ajuta Dumnezeu. Sa cultivati dragostea duhovniceasca. Sa aveti o astfel de dragoste, precum are mama pentru copilul ei. Sa existe fratietate, jerta, caci incet-incet vom trece si prin zile grele.

Fireste, noi, monahii, plecam din lume si lasam cunoscuti si rude ca sa intram in marea familie a lui Adam, a lui Dumnezeu. Mirenilor, insa, li se cere sa aiba relatii cu cunoscuti si rude care traiesc duhovniceste, ca sa se foloseasca. Crestinul care se nevoieste in lume, se foloseste atunci cand are legaturi cu oamenii duhovnicesti. Oricat de duhovniceste ar trai cineva, are nevoie, mai ales in vremea in care traim, de prietenia cea buna. Contactul cu oamenii duhovnicesti ajuta mult, mai mult decat studiul duhovnicesc, deoarece aceasta bucurie a legaturii duhovnicesti ii da o mare dorinta de a se nevoi duhovniceste. Chiar si la lucru, intr-o slujba obsteasca etc, este bine ca oamenii duhovnicesti sa se cunoasca intre ei ca sa se intrajutoreze. Se poate, sa presupunem, sa apara o problema intre colegi, sa trebuiasca sa se sprijine reciproc, dar unul sa sovaie sa vorbeasca celuilalt, daca nu se cunosc.

-Parinte, daca cineva nu vrea sa ne ajute intr-o nevoie, este corect sa-i cerem din nou ceva de care avem trebuinta?

-Nu, nu trebuie. Poate sa nu aiba atunci posibilitatea sa ne ajute. Este ca si cum mi-ai cere o cruciulita si ti-o dau. Imi ceri si altadata, dar nu am sa-ti dau si nu-ti dau. Dupa aceea cumpar cruciulite ca sa am sa dau si vii si tu, dar nu0mi ceri, desi eu astept ocazia sa le impart.

Astazi, oamenii traiesc in acelasi bloc si nu se cunosc intre ei. Mai demult existau case cu curti, care ii ajutau pe oameni sa se cunoasca intre ei si la o nevoie unul il sprijinea pe celalalt. Sa presupunem ca unul mergea cu caruta undeva si intalnea pe drum un cunoscut de-al sau. “De unde vii? Unde merg?”, il intreba. “Intr-acolo merg si eu. Urca, sa mergem impreuna”. Sau altul, de avea in plan sa mearga undeva cu calul, il intreba si pe vecin:”Tu unde vrei sa mergi? Daca poti astepta, peste trei ore plec cu calul si te pot lua cu mine”; sau “Maine voi plecare intr-acolo. Hai la mine sa dormi, ca sa plecam impreuna foarte de dimineata”. Se gandeau oamenii la celalalt si atunci cand puteau ajutau cu ceva, nu evitau sa o faca. Aveau curiozitatea cea buna si intrebau ca sa se ajute in toate cazurile. Aveau cunoscuti chiar si in alte sate.

-Parinte, ce ajuta ca oamenii sa se lege intre ei duhovniceste?

-In zilele noastre, chiar de nu vor oamenii duhovnicesti sa se lege intre ei, ii va sili diavolul sa se lege. Diavolul, cu marea lui rautate, face cel mai bine astazi in lume. Sa zicem ca un tata, care este credincios si vrea, de pilda, sa plateasca meditatiile copiilor lui, va fi nevoit sa afle un dascal bun si credincios pe care sa-l aduca in casa sa. Iar un dascal care este credincios si vrea sa dea meditatii copiilor, pentru ca nu a fost numit inca in post, va cauta o familie buna, ca sa seimta in siguranta. Sau un mester care traieste duhovniceste, fie el vopsitor, fie mecanic, etc, cauta sa lucreze la o familie buna, ca sa se simta in largul lui, pentru ca intr-o casa lumeasca isi va gasi beleaua. Un crestin bun va cauta sa bage in casa un lucrator bun, care sa fie si om credincios. In felul acesta, atat unul, cat si celalalt, vor incerca sa caute un om duhovnicesc ca sa poata lucra impreuna cu el. Asadar, incet-incet se vor cunoaste intre ei oamenii duhovnicesti din toate meseriile si din toate ramurile.

Diavolul prin rautatea sa face bine fara sa vrea, caci desparte oile de capre. Astfel se vor desparti oile de capre si vor trai ca “o turma si un pastor”. Iata mai demult, satele aveau cioban si fiecare isi dadea oile sau caprele ce le avea – unul cinci, altul zece, - si pasteau oile impreuna cu caprele, pentru ca atunci caprele erau blande si nu le impungeau pe oi cu coarnele. Acum caprele s-au slabaticit si lovesc urat oile lui Hristos. Iar oile cauta pastor bun si turma numai de oi. Pentru ca asa cum a ajuns lumea. Ea este numai pentru cei care traiesc in pacat. De aceea se vor desparti oamenii si se vor desparti oile de iezi. Cei care vor voi sa traiasca o viata duhovniceasca, incet-incet nu vor mai putea trai in lumea aceasta. Vor cauta sa afle pe cei asemenea lor, pe oamenii lui Dumnezeu,vor cauta duhovnic si se vor departa si mai mult de pacat. Iar acest bine il face acum diavolul cu rautatea lui, dar fara sa vrea. Astfel vedem nu numai in orase, ci si la sate, pe unii alergand la priveghere, la paraclise, la intruniri duhovnicesti. Acesti oameni ajung sa fie strans legati intre ei.

In anii cei grei, se creeaza o fratietate foarte puternica. In razboi, timp de doi ani, noi, soldatii, am trait in doua companii si eram legati intre noi mai mult ca fratii, deoarece am trait impreuna greutatile si primejdiile. Eram atat de uniti, incat unul pe altul ne chemam “frate”. Erau oameni lumesti, cu cugetare lumeasca, dar cu toate acestea nu voiau sa se desparta unul de altul. Nu citisera Evanghelia, nici carti duhovnicesti. Aveau o cultura lucmeasca simpla, in sensul cel bun, dar aveau lucrul cel mai mare dintre toate: dragostea si fratietatea. Recent a murit un camarad de arme de-al nostru, iar la inmormantarea lui s-au adunat si ceilalti, din toate partile. Cu cateva zile mai inainte a venit si aici un fost militar, coleg de-al meu, ca sa ma vada. Cum ma mai imbratisa! Nu mai puteam iesi din bratele lui.

Acum ne luptam cu diavolul. De aceea cautati sa va infratiti mai mult. In felul acesta vom calatori cu totii impreuna pe drumul ce ni l-am ales, pe cararea anevoioasa a urcusului spre dulcea Golgota.

 

(Trezire duhovniceasca – Cuviosul Paisie Aghioritul)

TREZIRE DUHOVNICEASCA

 

Aripa vointei

Lumea se influenteaza repede atat spre bine, cat si spre rau. Spre rau se influenteaza mai usor, pentru ca acolo ajuta si diavolul. Spune, de pilda, unuia sa lase fumatul pentru ca il vatama. De indata ce se va hotara sa-l lase, diavolul va merge si ii va spune:”Tigara cealalta are mai putina otrava, cealalta are filtru si curata…. Fumeaza de acelea, ca nu te vor vatama”. Ii va afla o indreptatire, ca sa nu-l lase, ii va afla o…. “solutie”. Pentru ca diavolul ne poate oferi o gramada de justificari. Iar tigara aceea, pe care i-o recomanda, il poate vatama si mai mult. De aceea este nevoie sa avem vointa. Si daca cineva nu-si taie cusururile sale atunci cand este inca tanar, dupa aceea ii va fi greu sa le taie, deoarece cu cat inainteaza in varsta, cu atat i se slabeste vointa.

Daca omul nu are vointa, nu poate face nimic. Sfantul Ioan Gura de Aur spune:”Totul sta in a vrea si a nu vrea”. Adica toate depinde de: daca vrea sau nu vrea omul. Mare lucru! Dumnezeu este din fire bun si vrea intotdeauna binele nostru. Dar este nevoie sa vrem si noi. Pentru ca omul zboara duhovniceste cu doua aripi: cu voia lui Dumnezeu si cu voia sa. Dumneazeu ne-a prins pentru totdeauna o aripa, care este voia Sa, de un umar al nostru. Dar ca sa zburam duhovniceste trebuie ca si noi sa ne prindem de celalalt umar aripa noastra, adica voia omeneasca.

Daca omul are vointa puternica, are aripa omeneasca si se echilibreaza cu aripa dumnezeiasca si atunci va putea zbura. In timp ce daca vointa ii este atrofiata, incearca sa zboare putin, dar se prabuseste. Incearca din nou sa zboare, dar iarasi cade.

-Parinte, vointa se cultiva?

-N-am spus ca toate se cultiva? Vointa exista la toti oamenii, la unii mai putina, la altii mai multa. Cand omul are dispozitie sa se nevoiasca, se roaga si cere de la Dumnezeu sa-i mareasca vointa si Dumnezeu il ajuta. Cand omul nu sporeste, atunci sa stie ca ori nu pune vointa deloc, ori pune putina, dar si aceea slaba, lucru care iarasi nu ajuta. Sa presupunem ca o pasare are o aripa buna, dar o neglijeaza pe cealalta. Ii cad cateva pene, dupa care nu mai poate zbura cum trebuie. O aripa lucreaza corect, cealalta este insa ca un pieptene stricat. O misca, dar intra aer prin ea si pasarea nu poate zbura bine. Zboara putin, dupa care se pravaleste. Trebuie sa aiba si aceasta aripa intreaga ca sa poata zbura. Tot astfel si omul trebuie sa ia aminte sa nu neglijeze vointa omeneasca, daca vrea sa zboare mereu corect, duhovniceste. Pentru ca aghiuta ce face? Merge incet-incet si trage din aripa omeneasca mai intai o pana mica, apoi una ceva mai mare si daca omul nu ia aminte, ii scoate una si mai mare, iar cand vrea sa zboare, nu mai poate. Si daca cumva ii trage cateva pene, atunci cand vrea sa zboare, intra aer prin aripa din care ii lipsesc pene si face tumbe. Aripa dumnezeiasca este totdeauna plina, completa, nu-i lipsesc pene, pentru ca diavolul nu poate sa le traga si sa le scoata, caci este dumnezeiasca. Dar omul sa ia aminte sa nu se leneveasca si astfel diavolul sa-i scoata vreo pana din propria lui aripa. Atunci cand incepe incet-incet putina trandavie, putina nepasare, vointa slabeste. Ce sa faca Dumnezeu daca omul nu vrea? Nu vrea sa intervina, pentru ca respecta libertatea omului. Si astfel, omul netrebniceste si aripa lui Dumnezeu. Dar cand are vointa, are si aripa lui intreaga. Atunci vrea si Dumnezeu, vrea si omul, iar el zboara.

-Dar, Parinte, ce este exact acest zbor? Va referiti la a vrea sa sporesc duhovniceste, sa vreau mantuirea mea?

-Da, mai copile! Cand spun zbor, ma refer la urcusul duhovnicesc, nu inteleg sa zbor si sa ma urc in vreun chiparos.

-Parinte, ati spus ca cineva poate ara, semana si face toate lucrarile legate de acestea si sa nu scoata nici samanta.

-Da, asa este. Daca omul nu ia aminte, diavolul ii fura osteneala, in timp ce daca ia aminte si ia in serios problema mantuirii sufletului sau, se nevoieste, sporeste, rodeste, se hraneste duhovniceste si se bucura ingereste.

 

(Trezire duhovniceasca – Cuviosul Paisie Aghioritul)

TREZIRE DUHOVNICEASCA

 

Diavolul face totul pentru ca omul sa nu se foloseasca duhovniceste

 

Diavolul este maestru. Daca, de pilda, ii aduce unui om duhovnicesc un gand rusinos in timpul Sfintei Liturghii, acela il va pricepe, se va trezi si il va alunga. De aceea ii aduce un gand duhovnicesc.”In cartea cutare, ii spune, scrie aceasta despre Sfanta Liturghie”. Dupa aceea ii va atrage atentia, de pilda, la polieleu. Se va intreba, cine, oare, l-a facut. Sau ii va aduce aminte de vreun bolnav pe care trebuie sa mearga sa-l vada. „A! Ce inspiratie mi-a venit in timpul Sfintei Liturghii”, isi spune. Acela insa este diavolul care se strecoara inauntru, iar omul intra in discutie cu gandul adus de el. Cand aude pe preot spunand: „Cu frica...., numai atunci isi da seama ca s-a terminat Sfanta Liturghie, iar el n-a participat deloc la ea. Iata si aici, in biserica, merge paraclisiera si aprinde lumanarile de la policandru si am observat ca pana si pe oamenii mari ii distrage vicleanul si casca gura la sora cum aprinde lumanarile. Lucrul acesta este cu desavarsire copilaresc. Numai copiii cei mici se bucura de asa ceva si spun: ”Le-a aprins!”. Adica aceasta se justifica pentru copiii cei mici, iar nu pentru oamenii mari. Si, desi stim ca trebuie sa evitam miscarile in timpul Sfintei Liturghii, ispititorul poate pune intr-un moment sfant pe o sora sa rasfoiasca foile de la strana si astfel pricinuieste zgomot, distragand pe ceilalti. Aud „fas-fas”, „Ce se intampla?”, imi spun, si astfel mintea fuge de la Dumnezeu si se bucura aghiuta. De aceea sa luam aminte sa nu ne facem pricini de distragere a atentiei celorlalti in timpul slujbei, caci pricinuim paguba oamenilor si nu ne dam seama. Sau sa spunem ca urmariti o citire. Cand citetul ajunge la punctul cel mai sfant, prin care se vor ajuta oamenii, atunci sau se va tranti usa cu putere de la curent, sau va tusi cineva si li se va distrage atentia si nu se vor folosi de acel cuvant sfant. Si astfel isi face aghiuta treaba lui.

O, daca l-ati vedea pe diavolul cum se misca! Nu l-ati vazut si de aceea nu pricepeti unele lucruri. Face totul pentru ca omul sa nu se foloseasca duhovniceste. Am observat aceasta la Coliba, atunci cand vorbesc. Cand ajung exact in punctul care vreau, cel mai sensibil, ca sa se foloseasca cei ce aud, atunci sau se face un oarecare zgomot sau vin altii si ma intrerup. Diavolul ii pune mai inainte sa caste gura la Schitul de vizavi sau sa priveasca altceva si randuieste sa vina la momentul cel mai important al discutiei. Ca sa schimb subiectul si sa nu se foloseasca cei carora le vorbesc. Pentru ca atunci cand incepe discutia, stie diavolul unde va duce si, deoarece vede ca se va pagubi, trimite pe cineva exact in momentul cel mai sensibil ca sa ma intrerupa. “Hei, Parinte, pe unde sa intram?”, striga. “Luati rahat si apa si veniti pe acolo!”, le spun. Altii intra in curte exact in clipa aceea si ma intrerup, pentru ca trebuie sa ma scol si sa-i intampin. Altii vin dupa aceea si iarasi trebuie sa ma scol, sa-I intreb:”De unde sunteti?” etc. si astfel sunt nevoit s-o iau din nou de la inceput, sa spun iarasi pilda ce-am inceput-o. dar de indata ce incep, striga de jos altul: ”Ei, Parinte Paisie, unde esti? Pe aici e poarta?”. Hai, scoala-te din nou….Mai, si diavolul acesta!

Intr-o zi mi-a facut aceasta de sase-sapte ori pana cand am fost nevoit sa pun cateva….santinele. “Tu stai acolo si vezi sa nu vina nimeni, tu stai aici, pana ce-mi voi termina treaba”. De sase-sapte ori sa incepi o intreaga istorie, sa ajungi la punctul unde se vor folosi, si diavolii iarasi sa faca scene!

Mai, ce face vrajmasul! Mereu invarte butonul la alta frecventa. Indata ce nevoitorul este gata sa se foloseasca de ceva, pac!, ii invarte butonul in alta parte si uita de sine prin ceea ce ii da acela. Isi aduce aminte de ceva duhovnicesc? Tac!, ii aduce aminte de altceva. Il face sa se dea de-a berbeleacul. Daca omul ar invata cum lucreaza diavolul, s-ar elibera de multe lucruri.

-Parinte, dar cum sa invete?

-Sa se observe pe sine insusi. Daca cineva se observa pe sine, invata. Vezi, ciobanii sunt cei mai buni meteorologi pentru ca observa norii, vantul.

 

(Trezire duhovniceasca – Cuviosul Paisie Aghioritul)

TREZIRE DUHOVNICEASCA

 

Diavolul ne face injectie cu nesimtire

            Am spus unor medici cu care discutam despre anesezia pe care o fac la operatii:” Anestezia celui viclean are consecinte neplacute asupra omului, in timp ce aceea pe care o faceti dumneavoastra ajuta”. Anestezia diavolului este otrava pe care o arunca sarpele peste pasari sau peste iepurasi ca sa-I paralizeze si sa-I inghita fara a se impotrivi. Diavolul, atunci cand vrea sa lupte un om, trimite mai intai un dracusor “anestezist” care sa-l faca pe om nesimtit, dupa care merge el insusi si-l ciopleste, adica face din el orice vrea… dar inainte merge “anestezistul”. Ne face injectie cu nesimtire si astfel uitam de grija mantuirii. Iata, noi, monahii, am fagaduit sa facem rabdare atunci cand vom fi ocarati, batjocoriti, dar in cele din urma ispita ne zapaceste si facem cele potrivnice celor fagaduite. Altfel incepem si altfel sfarsim. Pentru altceva am pornit sa mergem, dar in alta parte mergem. Nu luam aminte. Nu v-am dat atatea exemple?

            Mai demult, in Konita nu exista banca. Oamenii erau nevoiti sa mearga la Ghianenna, cand voiau sa ia un imprumut. Asadar porneau cativa din satele din imprejurimi si mergeau 72 km pe jos sa ia imprumut, ca sa cumpere, de pilda, un cal. Atunci, daca cineva avea un cal, isi putea intretine familia. Facea pereche cu calul altcuiva si ara. Odata unul a pornit sa mearga la Ghianenna sa ia imprumut, ca sa cumpere un cal sa-si are ogorul, sa nu se mai chinuiasca cu harletul. S-a dus asadar la banca, de unde a luat imprumutul, dupa care a trecut si pe la magazinele evreiesti si casca gura. L-a vazut un evreu si l-a tras inauntru. “Vino inauntru, omule, am lucruri bune!”. Acela a intrat inauntru, iar evreul  a inceput sa coboare topurile de stofa din rafturi. Le lua, le scutura. “Ia-o”, ii spune, “este buna, iar pentru copiii tai ti-o voi da mai ieftin”. Pleca de la unul, mergea mai departe si casca gura la altul. “Hai inauntru, omule”, ii spune evreul, “o sa ti-o dau mai ieftina”. Si cobora acela stofele, le deschidea, le intindea. In cele din urma s-a zapacit sarmanul. Avea si putina marime de suflet si isi spunea:”Acum cand a coborat valurile de stofa si le-a intins…” si mai ales ca “pentru copii este mai ieftin”, a dat banii pe care ii luase de la banca si a cumparat un val de stofa, dar care era stricata. Dar ce sa faca cu un val intreg de stofa? Nici un bogat nu ar fi luat un val de stofa, ci numai atat cat ii trebuia. In cele din urma s-a intors acasa cu un val de stofa putreda. “Unde este calul?”, l-au intrebat. “Am adus stofa pentru copii!”, le spune. Dar ce sa faca cu atata stofa?s-a indatorat si bancii si nici cal n-a luat, ci numai un val de stofa stricata. Haide acum iarasi la sapat cu harletul pe ogor, iarasi sa se osteneasca pentru ca sa inapoieze imprumutul. Daca ar fi cumparat un cal, s-ar fi intors si calare, ar fi cumparat si ceva lucruri pentru casa si nu s-ar fi omorat sa sape cu harletul.dar vedeti ce a patit daca a cascat gura la magazinele evreiesti? Asa face si diavolul. Te trage de aici, de dincolo, ca negustorul cel viclean, iti pune piedici si, in cele din urma te obliga sa mergi acolo unde vrea el. In alta parte ai pornit si in alta parte ajungi daca nu iei aminte. Te inseala si astfel iti pierzi anii cei mai buni.

(Trezire duhovniceasca – Cuviosul Paisie Aghioritul)

TREZIRE DUHOVNICEASCA

 

Mantuirea sufletului nostru

 

-Parinte, unii sunt siguri ca se mantuiesc, iar altii se indoiesc. Care este pozitia cea mai corecta?

-Scopul este ca omul sa tina poruncile lui Dumnezeu. Omul duhovnicesc trebuie sa ajunga la o astfel de stare, incat sa nu se mahneasca daca Dumnezeu nu-i va da Raiul. Trebuie sa constientizam bine ca astazi traim, iar maine se poate sa plecam si ca trebuie sa ne ingrijim sa mergem langa Hristos. Cei care au izbutit, cu harul lui Dumnezeu, sa cunoasca desertaciunea acestei vieti, au primit harisma cea mai mare si nu este nevoie sa dobandeasca harisma inainte-vederii, ca sa prevada cele viitoare, deoarece este destul ca cineva sa prevada si sa se ingrijeasca de mantuirea sufletului sau si sa ia masurile duhovnicesti cele mai bune, ca sa se mantuiasca. Vezi ce a spus Hristos: Cat valoreaza un suflet, nu valoareaza lumea intreaga. Cata valoare are un suflet! De aceea mantuirea sufletului este mare lucru!

-Parinte, adica nu trebuie sa aiba cineva nadejdea mantuirii si frica de iad?

-Daca are nadejdea mantuirii, nu va avea frica de iad. Iar pentru ca omul sa aiba nadejdea mantuirii inseamna sa fie oarecum aranjat. Dumnezeu nu va lasa pe omul care se nevoieste cu marime de suflet cat poate si nu are intentie de a face pacate, dar nevoindu-se, este biruit si biruieste mereu. Daca are putina grija sa nu-L mahneasca pe Dumnezeu, va merge in Rai “cu pantofi”. Dumnezeu, Care este bun din fire, il va imbranci in Rai in chip minunat. Va iconomisi sa-l ia in vremea in care se afla in pocainta. Se poate ca toata viata lui sa se lupte, dar Dumnezeu nu-l va lasa, ci il va lua in ceasul cel mai bun.

Dumnezeu este bun, El vrea ca toti sa ne mantuim. Daca ar fi fost sa se mantuiasca numai putini, atunci de ce S-ar mai fi rastignit Hristos? Poarta Raiului nu este stramta. Ii incape pe toti oamenii care se pleaca cu smerenie si nu sunt umflati de mandrie. Numai sa se pocaiasca, adica sa-I dea lui Hristos povara pacatelor lor, dupa care vor putea trece usor prin poarta. Dupa aceea avem si indreptatirea ca suntem facuti din pamant, nu suntem numai duh, ca ingerii. Dar suntem fara de raspuns atunci cand nu ne pocaim si nu ne apropiem cu smerenie de Mantuitorul nostru. Talharul de pe Cruce numai iarta-ma a spus si s-a mantuit. Mantuirea omului depinde de secunda, nu de minut. Omul se mantuieste chiar si cu un singur gand smerit, in timp ce, daca aduce un gand de mandrie, le pierde pe toate.

Trebuie sa ne mantuim numai din marinimie. Nu exista durere mai mare pentru Dumnezeu decat aceea de a-l vedea pe om in iad. Cred ca de vom avea recunostinta fata de multele binecuvantari ale lui Dumnezeu si un comportament smerit si cu dragoste fata de chipurile Lui, care sunt semenii nostri, impreuna cu putina nevointa facuta cu marime de suflet, este indeajuns ca sa avem sufletul odihnit atat in viata aceasta, cat si in cealalta.

 

(Trezire duhovniceasca – Cuviosul Paisie Aghioritul)

TREZIRE DUHOVNICEASCA

 

Ce anume ajuta la sporirea duhovniceasca

 

Oamenii care au fost loviti de unele incercari, fie ca asa a ingaduit Dumnezeu ca sa-i infraneze, fie din pizma celui viclean, au nevoie dupa aceea de multe insoriri si de racorire duhovniceasca, pentru ca sa infloreasca si sa rodeasca. Ei sunt precum copacii care, desi prind curaj in insoririle de iarna, mai apoi sunt infranti de vardar (vant de nord foarte rece), iar dupa aceea au nevoie mereu de insoriri primavaratice si de ploi, ca sa circule sucurile in ei si sa scoata flori si roade.

-Parinte, ce trebuie sa faca cineva ca sa ia „demaraj” duhovnicesc?

-Nevointa cu marime de suflet, cu nadejde si incredere in Dumnezeu. Increderea si simplitatea in nevointa cu marime de suflet aduc pacea launtrica si siguranta. Atunci sufletul se umple de nadejde si bucurie. Este trebuinta de rabdare, de marime de suflet si de barbatie duhovniceasca pentru ca nevoitorul sa se incununeze. Barbatia se desprinde din inima generoasa, iar atunci cand cineva face ceva cu inima sa pentru Hristos, nici nu oboseste, nici nu-l doare, pentru ca durerea pentru Hristos este desfatare duhovniceasca. Sporirea duhovniceasca se poate face foarte repede, cu putina vointa, marime de suflet si luare aminte de sine. In continuare sufletul va fi ajutat de Hristos, de Maica Domnului, de ingeri si de sfinti. De asemenea, mult ajuta studiul, rugaciunea, intoarcerea spre sine si putina linistire.

Hristos intareste pe cei ce lupta “lupta cea buna”, pe care au dus-o sfintii spre a supune trupul duhului. Chiar daca suntem raniti, nu trebuie sa ne pierdem sangele rece, ci sa cerem ajutorul lui Dumnezeu si sa continuam nevointa cu barbatie. Pastorul cel Bun va auzi si se va grabi indata spre ajutor, precum ciobanul atunci cand va auzi vreun miel ca zbiara disperat din pricina vreunei raniri sau a vreunei muscaturi de lup sau caine. I-am iubit si m-a durut mai mult pentru cei care au avut candva o viata vrednica de plans, dar acum se nevoiesc, decat pe cei care nu sunt chinuiti de patimi. Pe unii ca acestia ii am mereu in minte. Si pe cioban il doare mail mult de mielul ranit sau bolnav si-l ingrijeste in mod deosebit, pana ce se va insanatosi si el.

Iar daca ne nevoim cum trebuie, dar nu vedem nici o sporire, de mai multe ori se intampla aceasta: diavolul, fiindca i-am declarat razboi, a cerut intariri de la Satana. Astfel, daca anul trecut ne-am luptat cu un diavol, anul acesta ne luptam cu 50, la anul ne vom lupta cu mai multi, etc. Lucrul acesta nu ne ingaduie ca sa vedem sporirea, ca sa nu ne mandrim. Fara ca noi sa ne dam seama, Dumnezeu lucreaza in sufletul nostru atunci cand vede intentie buna.

-Parinte, cand cineva se nevoieste si intr-adevar nu sporeste, ce este de vina?

-Poate se nevoieste cu mandrie. Dar sa va spun ce patesc unii de nu sporesc. Desi au toate conditiile, le risipesc insa in lucruri mici si dupa aceea nu au putere sa se angajeze in nevointa duhovniceasca. Sa spunem ca incepem o ofensiva impotriva vrajmasului si ne pregatim cu toate cele absolut necesare ca sa-i stam impotriva. Dar acela (vrajmasul), fiindca se teme ca nu va reusi, incearca sa ne distraga si sa ne atraga in alta parte atentia, cu sabotaje si incursiuni in alte puncte. Noi atunci ne intoarcem atentia intr-acolo. Trimitem puteri la dreapta si la stanga. Timpul trece, proviziile se razboi se imputineaza. Dam armatei echipament vechi. Ostasii incep sa murmure. Si rezultatul este ca se epuizeaza puterile noastre si nu mai putem sta impotriva vrajmasului. Asa fac unii si in nevointa duhovniceasca.

-Parinte, in sporirea duhovniceasca nu ajuta si mediul?

-Da, ajuta, dar uneori unul poate trai printre sfinti si sa nu sporeasca. Oare a existat inlesnire mai mare pentru Iuda, care a fost mereu impreuna cu Hristos? Iuda n-a avut smerenie, nici intentie buna. Nici dupa tradarea lui nu s-a smerit, ci a aruncat argintii cu manie si egoism si s-a dus cu viclesug la spanzuratoare. Iar fariseii s-au purtat ca si diavolul. Dupa ce li s-a facut treaba, i-au spus lui Iuda:”Tu vei vedea”. Dumnezeu lucreaza potrivit cu starea omului. Duhul Cel Sfant nu este impiedicat cu nimic. Ceea ce am inteles este ca, oriunde s-ar afla cineva, daca se nevoieste cu marime de suflet, isi poate realiza ceea ce doreste, adica mantuirea sufletului sau. Lot a trait in Sodoma si Gomora, si in ce stare duhovniceasca era! Acum, fie ca vrem, fie ca nu vrem, trebuie sa ne nevoim sa ne facem mai buni ca sa lucreze harul dumnezeiesc in noi. Imprejurarile ne silesc si ne vor sili sa ne apropiem tot mai mult de Dumnezeu, ca sa castigam putere dumnezeiasca, astfel incat sa putem infrunta corect orice situatie. Si, fireste, Bunul Dumnezeu nu ne va lasa, ci ne va pazi.

In sfarsit, sa stim ca atunci cand ne imbunatatim starea duhovniceasca, nu numai noi ne simtim mai bine, ci si pe Hristos Il facem sa se bucure. Cine isi poate inchipui marea bucurie ce o simte Hristos atunci cand copiii Lui sporesc? Doresc ca toti oamenii sa sporeasca duhovniceste si sa se uneasca cu Hristos, care este A (alfa) si Ω (omega). Cand toata viata noastra va depinde de A (alfa) si Ω (omega), atunci toate vor fi sfintite.

 

(Trezire duhovniceasca – Cuviosul Paisie Aghioritul)

TREZIRE DUHOVNICEASCA

 

Nevointa pentru sfintirea sufletului

 

Mult ma bucur cand vadu suflete care iau aminte si se nevoiesc in lumea care s-a umplut de diavoli. Dumnezeu, ca un bun si drept cum este, ne-a dat tuturor harismele potrivite fiecaruia – de pilda barbatilor barbatia, iar femeilor dragostea – ca sa ne nevoim si sa urcam treptele duhovnicesti cu ajutorul harului dumnezeiesc spre a ne apropia din ce in ce mai mult de Cel Care este Creatorul nostru. Nu trebuie sa uitam niciodata ca avem alaturi de noi, afara de oamenii ce ne pot ajuta duhovniceste, si pe Iisus Hrisots, Care ne ajuta, pe Maica Domnului, pe Heruvimi, pe Serafimi si pe toti Sfintii. Asadar, curaj! Hristos este foarte puternicsi ne va da puterea Sa cea dumnezeiasca sa sfaramam coarnele celui viclean. Ne urmareste mereu nevazut si ne intareste atunci cand noi avem intentie buna si ne facem, dupa putere, mica noastra nevointa.

Pe cat putem, sa ne indepartam de pricinile pacatului. Sa luam aminte la simturile noastre, pentru ca toate de acolo incep. Iar atunci cand, uneori sau de mai multe ori, ne vine greu, sa evitam cel putin curiozitatea, ca ochii nostri sa nu adune chipuri pacatoase caci apoi diavolii ne vor rula filme. Daca luam un carbune aprinssi-l tinem in palma, este firesc sa ne arda. Dar daca il miscam in mana – se intelege ca pentru putin timp – nu ne va arde. Tot astfel se intampla si cu imaginile pacatoase, atunci cand se misca repede, ochii nu le tin, ci numai trec peste ele si astfel nu ni se arde sufletul.

Toti care n-au luat aminte si au dobandit obisnuinte rele traind o viata lumeasca, dupa intoarcerea lor sa primeasca fara murmur razboiul vrajmasului, insa fara sa cultive dorinte rele. Daca se vor nevoi astfel, se vor curata si vor ajunge in starea oamenilor curati, care n-au cunoscut nici pacate mari, nici n-au dobandit obisnuinte rele si pentru aceasta nici razboi mare nu au. Iar daca vor pune in valoare ca experienta caderile lor de mai inainte, vor spori mult. Daca cineva merge pe un teren minat si nu cunoaste zona, va fi nevoit sa inainteze foarte incet si cu atentie, caci altfel va fi aruncat in aer. Iar daca va cunoaste mai mult sau mai putin zona, desi se poate sa fie ranit putin, totusi cu experienta  pe care o are inainteaza statornic si repede. Daca cineva se va ocupa de ogorul cel necultivat al sufeltului sau, va dezradacina toti spinii patimilor lui si va planta in locul lor virtuti. Dar aceasta lucrare este obositoare si are trebuinta de multa vointa si rabdare.

-Parinte, sa ne spuneti practic cum se face aceasta lucrare.

-Fiecare sa incerce in fiecare si sa puna inlauntrul sau ceva duhovnicesc, care va respinge ceva lumesc si pacatos, si asa, incet-incet, se va dezbraca de omul cel vechi si in continuare se va misca liber in spatiul duhovnicesc. Sa-si puna in memorie inchipuiri sfinte in loc de pacatoase. Sa schimbe cantecele cu psalmodieri si revistele lumesti cu carti duhovnicesti. Daca omul nu se taie de la orice lucru lumesc si pacatos si nu are comuniune cu Hristos, cu Prea Curata, cu sfintii, cu Biserica biruitoare si nu se lasa cu desavarsire in mainile lui Dumnezeu, nu poate dobandi sanatatea duhovniceasca.

-Parinte, in ce consta sanatatea duhovniceasca?

-Sanatatea duhovniceasca inseamna ganduri curate, minte luminata si inima curata in care isi fac salas mereu Hristos si Maica Domnului. Trezvia neincetata impreuna cu supravegherea de sine si cu rugaciunea ne ajuta foarte mult sa dobandim sanatatea sufletului. Rugaciunea este absolut necesara pentru curatirea sufletului, iar curatia pentru pastrarea unei stari duhovnicesti bune.

Desigur, viata nu este o tabara de vara. Are bucurii, dar are si mahniri. Inainte de Inviere este Rastignirea. Loviturile incercarilor sunt absolut necesare pentru mantuirea sufletului nostru, deoarece ele curata sufletul. Asa cum se intampla si cu rufele. Cu cat le frecam mai mult atunci cand le spalam, cu atat se curata mai bine. La fel si cu caracatita, cu cat o lovim mai mult, cu atat mai mult se curata si se inmoaie. Si pestele este frumos atunci cand inoata in mare si este viu; chiar si atunci cand este in piata cu solzii si maruntaiele lui. Dar se face folositor numai atunci cand se curata la exterior – iar apoi se frige. Tot astfel si omul, atunci cand pierde ceva lumesc, desi la exterior se pare ca isi pierde viata, viabilitatea lumeasca, adica “solzii”, in realitate, insa, el se curata de orice lucru nefolositor intru sine si se “frige”. Atunci se face folositor.

 

(Trezire duhovniceasca – Cuviosul Paisie Aghioritul)

TREZIRE DUHOVNICEASCA

 

Iluminarea dumnezeiasca este totul

 

De multe ori spun unora:”Fa cum te lumineaza Dumnezeu!”. Cand spun:”cum te lumineaza Dumnezeu”, inteleg ca omul sa vada lucrurile cu luminarea dumnezeiasca si nu cu logica omeneasca. Sa nu creada ca orice il odihneste pe el este si iluminarea lui Dumnezeu.

-Parinte, cum vine iluminarea dumnezeiasca?

-Daca vom curati cablurile de rugina, omul cel vechi devine un bun conductor si atunci trece harul lui Dumnezeu prin el si primeste lumina dumnezeiasca a harului. Altfel, se fac scrut-circuite si nu lucreaza harul. Toata lucrarea este ca omul sa ia aminte sa nu-l paraseasca harul lui Dumnezeu, ca sa aiba iluminarea dumnezeiasca. Pentru ca daca nu exista iluminare dumnezeiasca, toate sunt pierdute.

Ce a tras Hristos cu ucenicii mai inainte de a-i adumbri harul, iar aceasta numai pentru faptul ca erau pamantesti!. Si inainte de Cincizecime s-a dat ucenicilor putere de la Dumnezeu spre a ajuta lumea, insa nu aveau inca iluminarea dumnezeiasca pe care au luat-o la Cincizecime. Desi Hristos le spunea ca vor merge in Ierusalim si Fiul Omului va fi rastignit etc., aceia credeau ca, atunci cand vor merge in Ierusalim, Il vor face Imparat. Gandeau omeneste. De aceea ii preocupa cine va sta de-a dreapta si cine de-a stanga lui Hristos. Merge mama fiilor lui Zevedei si-L roaga ca sa puna in imparatia Sa pe un copil de-al ei de-a dreapta Sa, iar pe celalalt de-a stanga Sa. Dar din ziua Cincizecimii, cand Hristos le-a trimis Mangaietorul, pe Duhul Sfant, apostolii au avut neincetat harul dumnezeiesc. Mai inainte, numai de cateva ori au aratat ca aveau iluminarea dumnezeiasca. Era ca si cum s-ar fi umplut bateria lor si iarasi s-ar fi descarcat. Era nevoie ca iarasi s-o puna in priza. Dar atunci cand le-a trimis pe Mangaietorul, nu mai era nevoie de…priza. Nu ca noi astazi suntem mai buni, iar aceia erau mai rai, ci noi traim in vremea harului, de aceea nu vom avea cu ce sa ne indreptatim. Suntem botezati, avem si pe Mangaietorul, le avem pe toate. Atunci nu Se rastignise inca Hristos si, intr-un anumit fel, avea stapanire diavolul si usor ii incurca pe oameni. Insa dupa Rastignire, Hristos le-a dat tuturor posibilitatea sa aiba iluminarea dumnezeiasca. Hristos S-a jertfit si ne-a slobozit. Ne-am botezat in numele lui. Priza o avem permanent pusa. Acum noi suntem cei care ne facem pricina sa nu treaca curentul harului dumnezeiesc, deoarece lasam cablurile noastre sa rugineasca.

-Parinte, ce conditii trebuiesc indeplinte ca Duhul Sfant sa se salasluiasca in om?

-Duh de nevointa, smerenie, marime de suflet, noblete, jertfire de sine. Daca lipseste harul Sfantului Duh, omul este nefolositor. Duhul Sfant este lumina, lumina dumnezeiasca. Totul este aici. Daca cineva nu vede, poate cadea in vreo prapastie sau groapa sau in necuratii si chiar in hazna. Nu vede pe unde merge, pentru ca este lipsit de lumina. Dar daca vede putin, se pazeste. Iar daca vede si mai mult, evita toate primejdiile si merge cu siguranta pe drumul sau. Dar ca sa vina Lumina, trebuie sa vrei sa ioesi din intuneric. Fie si putin de vor vedea oamenii, nu vor cadea si Dumnezeu nu se va mahni. Daca un tata se mahneste atunci cand copiii lui cad in noroi, in spini, in prapastie, cu atat mai mult Dumnezeu.

Tot raul ce se savarseste in lume, se face deoarece lipseste iluminarea dumnezeiasca. Iar cand lipseste iluminarea dumnezeiasca omul se afla in intuneric. Atunci unul spune:”Vom merge pe aici”, altul:”Nu, eu stiu mai bine, vom merge pe aici”. Unul, “pe aici”, altul “pe acolo”. Fiecare crede ca este bine sa se mearga pe acolo pe unde merge el. Toti se intereseaza de bine, dar se afla intr-o stare de intunecare si nu se pot intelege. Daca n-ar exista intunecarea, nu s-ar certa. Ar vedea drumul cel mai bun si ar merge pe el. Vreau sa spun ca toti se misca cu intentia cea buna, dar fiindca exista intunecarea, se pricinuiesc multe ispite, atat in societate, cat si in Biserica. Cel putin in Biserica cei mai multi nu au intentie rea, dar lipseste iluminarea dumnezeiasca. Se nevoiesc pentru bine, dar in cele din urma unde sfarsesc? De aceea sa cerem de la Dumnezeu sa ne dea fie si putina iluminare dumnezeiasca, pentru ca altfel ne vom poticni ca orbul. La Sfanta Liturghie, cand preotul spune:”Ale Tale dintru ale Tale….”, ma rog lui Dumnezeu sa lumineze lumea ca sa vada. Sa lumineze putin Dumnezeu si sa se indeparteze intunericul, ca oamenii sa nu se secatuiasca duhovniceste. Si dupa Psalmul al doilea, pe care Sfantul Arsenie Capadocianul il citea:”ca Dumnezeu sa lumineze pe cei ce merg la intruniri”, spun:”Sa lumineze Dumnezeu pe toti conducatorii, apoi sa lumineze ierarhia si pe toti Parintii Bisericii ca sa primeasca Duhul Sfant spre a ajuta lumea”. Daca unul ar lumina putin si i-ar face pe ceilalti receptivi, stiti ce bine s-ar putea face? Un cuvant sa spuna unul mare si toate se schimba. Oamenii au nevoie de iluminarea dumnezeiasca.

Bunul Dumnezeu sa iluminarea Sa dumnezeiasca celor ce au intentie buna. Un judecator mi-a povestit un caz pe care l-a rezolvat el insusi. O manastire a trimis pe unul din monahii ei cu cinci sute de lire de aur sa cumpere un teren. S-a dus si a intrebat pe un oarecare negustor, iar acela i-a spus:”Lasa-le la mine, ca sa nu le mai duci cu tine!”. Si i-a lasat banii. “Ce om bun!”, a spus monahul cu naivitate, “m-a izbavit de povara”. Atunci cand monahul s-a intors, negustorul nu numai ca nu i-a dat cele cinci sute de lire, ci dimpotriva, spunea ca el i-a dat monahului opt milioane de drahme. Sarmanul monah se gandea cum sa se intoarca la manastire fara bani. Daduse cele cinci sute de lire si nu numai ca nu cumparase nimic, ci pe deasupra trebuia sa plateasca si opt milioane. Afacerea a ajuns la judecatorie. La judecata, judecatorul, printr-o inspiratie, i-a pus o serie de intrebari si s-a dovedit astfel ca negustorul nu numai ca nu daduse nimic monahului, ci ii luase si lirele. Am distins la acest judecator o stare duhovniceasca ca a proorocului Daniil. Fiindca avea frica de Dumnezeu, a fost luminat de catre Acesta si astfel a actionat drept.

Totul este iluminarea dumnezeiasca. Iar atunci cand vine iluminarea dumnezeiasca, omul odihneste pe toti cei din jurul lui, dar si el insusi sporeste duhovniceste. De aceea spun ca sunt bune si luminile, si luminile mai mari, si descoperirile mintii, dar mai presus de toate este lumina dumnezeiasca a harului lui Dumnezeu, care lumineaza pe om. Omul care are iluminarea dumnezeiasca vede foarte curat lucrurile, este vestit fara sa simta nesiguranta si astfel nu numai ca nu se chinuieste, ci si pe altii ii ajuta eficace.

 

(Trezire duhovniceasca – Cuviosul Paisie Aghioritul)

TREZIRE DUHOVNICEASCA

 

Sa dobandim simtamantul duhovnicesc

 

Duhul Sfant este Unul, dar are multe harisme. Nu este unul aici si altul dincolo. Nu este duhul zapacelii, ci al dragostei, al pacii… Atunci cand oamenii duhovnicesti se cearta, aceasta inseamna ca se afla sub inraurirea multor altor duhuri, ca nu au nici o legatura cu Duhul Sfant. Odinioara Duhul Sfant lumina, inspira. Mare lucru! Astazi nu afla conditii sa Se pogoare. Babilonia din Vechiul Testament era nevinovata. Cereai, de pilda, lut si iti aduceau paie. Acum avem babilonie cu patimi. Ceri mortar si-ti arunca cu caramida in cap. Dar daca omul s-ar scoate pe sine din orice actiune a sa si si-ar taia voia, atunci ar lucra corect si ar avea negresit luminare dumnezeiasca. Atunci ar exista duhul intelegerii. Pentru ca atunci cand omul isi scoate ideea sa, vin ideile dumnezeiesti.

Trebuie sa dobandim simtamant duhovnicesc spre a putea avea si iluminarea dumnezeiasca. Este foarte important sa se faca treaba aceasta, pentru ca oamenii sa inteleaga unele lucruri. Mai ales in vremea noastra aceasta ne-o impun imprejurarile. Vedeti, si in Asia Mica atunci, in acei ani grei, situatia ii silea pe oameni, iar mintea lor lucra. Doi greci erau inaintea armenilor si a turcilor si se intelegeau, fara sa inteleaga ceva nici armenii, nici turcii. Cu cat mai mult astazi, cand vezi in ce situatie traim, este nevoie ca oamenii duhovnicesti sa se inteleaga. Vor veni ani grei. Trebuie sa ne lucreze mintea. Daca nu lucreaza mintea omului si nu exista nici iluminare dumnezeiasca, atunci la orice miscare trebuie sa primeasca porunca in ce fel sa se miste. Nu asteptati sa vi se spuna toate. Unele lucruri, chiar si fara sa vi se spuna, trebuie sa le intelegenti singure. Imi aduc aminte ca odata, in Konita, inainte de a merge in armata, am aflat ca vin razvratitii. Eram patru – trei erau musulmani – si ne-am ascuns intr-o casa turceasca, de la marginea orasului. Atunci un turculet de cinci ani a inteles si ne-a spus:” Mergeti in bucatarie! Ies eu sa-i intampin”. Am intrat asadar in bucatarie, am iesit prin spatele casei si astfel am apucat sa ne ascundem mai jos, in niste magazii. Copilul a iesit afara si a spus razvratitilor ca nu este nimeni inauntru si au plecat. Copil de cinci ani, numai atatica, abia stia sa vorbeasca, si ati vazut cu cata prudenta s-a purtat. Mai, mai, spirt era! Vezi, observa, iubea, in timp ce unul mare si necugetat ar fi putut face rau. Iar noi, fiind botezati, miruiti, catehizati, cu studii, sa ramanem in stare de prunci? Sa fiti cu sase aripi. Stiti cine sunt cei cu sase aripi? Au sase aripi si le lovesc psalmodiind: Sfant, sfant, sfant. Sa zburati, sa aveti sase aripi.

 

(Trezire duhovniceasca – Cuviosul Paisie Aghioritul)

TREZIRE DUHOVNICEASCA

 

Orice lucru am faca sa il facem pentru Dumnezeu

 

-Parinte, de obicei ma port cu frica sa nu mahnesc pe ceilalti sau sa nu scad in ochii lor. Nu ma gandesc sa nu mahnesc pe Dumnezeu. Cum pot sa sporesc intru mine frica lui Dumnezeu?

-Este nevoie de trezvie. Orice ar face omul, s-o faca pentru Dumnezeu. Uitam de Dumnezeu si ramane dupa aceea gandul ca facem ceva deosebit, dar facem de complezenta si cautam numai sa nu scadem in ochii oamenilor. In timp ce daca ar actiona cineva cu gandul ca Dumnezeu il vede si il vegheaza, atunci orice ar face are siguranta. Altfel, daca face ceva doar ca sa apara bun in ochii oamenilor, le pierde pe toate, pe toate le risipeste. Pentru fiecare actiune a sa, omul trebuie sa se intrebe pe sine: “Oare ceea ce fac acum ma odihneste pe mine? Dar pe Dumnezeu Il odihneste?”, si sa cerceteze daca acea fapta este placuta lui Dumnezeu. Daca uita sa faca aceasta, uita apoi si de Dumnezeu. De aceea, mai demult se spunea:”Pentru Dumnezeu…”, sau “netematorul de Dumnezeu”, “Nu se teme de Dumnezeu?”. Sau spuneau:”Daca vrea Dumnezeu”, “Daca ingaduie Dumnezeu”. Simteau prezenta lui Dumnezeu peste tot, aveau mereu inaintea lor pe Dumnezeu si luau aminte. Traiau ceea ce spune Psalmul: Vazut-am pe Domnul inaintea mea pururea, ca sa nu ma clatin, si nu se clatinau. Acum, vezi, incet-incet, intra tipicul european si multi nu fac raul, mai mult din politete lumeasca. Orice face cineva, s-o faca curat pentru Hristos, sa cugete ca Hristos il vede, il urmareste, in orice miscare a sa centrul sa-i fie Hristos. Sa nu aiba in el elementul omenesc. Daca ne miscam cu scopul sa placem oamenilor, aceasta nu ne foloseste la nimic. E nevoie de multa luare-aminte. Totdeauna sa cercetez intentiile de care sunt miscat si de indata ce observ ca ma misc din complezenta, s-o lovesc imediat.pentru ca atunci cand vreau sa fac un bine si intra la mijloc complezenta, ei bine, atunci scot apa din fantana cu o galeata gaurita.

Cele mai multe ispite le pricinuim noi insine, atunci cand (in locul lui Dumnezeu) ne punem pe noi insine in raportul nostru cu ceilalti. Adica atunci cand ne miscam purtati de interese meschine, vrem sa ne inaltam pe noi insine si urmarim satisfactia noastra personala. In Cer nu se urca cu urcusul lumesc, ci cu coborasul duhovnicesc. Cel ce merge pe jos, merge intotdeauna cu siguranta si nu cade niciodata. De aceea, pe cat putem, sa dezradacinam proiectia lumeasca si succesul lumesc care, de fapt, sunt nereusita duhovniceasca. Sa ne scarbim atat de egoismul ascuns, cat si de cel afisat, precum si de complezenta, ca sa iubim sincer pe Hristos. Epoca noastra nu e caracterizata de lipsa de zgomot, ci de impresionarea lipsita de sens. Viata duhovniceasca este lipsita de zgomot. E bine sa facem cele ce sunt potrivite masurii noastre in chip corect, fara zgomot, fara pretentii mai presus de puterile noastre, pentru ca altfel va fi spre paguba sufletului si trupului nostru, iar adeseori chiar si in dauna Bisericii.

In a placea in chip curat aproapelui nostru exista si satisfactia de a placea lui Hristos. Aici trebuie sa luam aminte, cum sa curatim multumirea de a placea aproapelui, adica sa scoatem din ea complezenta, ca sa mearga si aceasta ofranda a noastra la Hristos. Atunci cand cineva incearca sa aranjeze problemele bisericii, chipurile in mod ortodox, dar scopul lui este totusi de a se aranja mai bine pe sine insusi, adica priveste la interesul sau, cum va fi binecuvantat unul ca acesta de Dumnezeu? Pe cat putem, sa ne oranduim viata in asa fel incat sa ne inrudim cu Dumnezeu. Sa ne mustram mereu pe noi insine si sa cautam sa facem voia lui Dumnezeu. Cand facem voia lui Dumnezeu, ne inrudim cu El si atunci, fara ca cineva sa ceara de la Dumnezeu, primeste mereu din izvorul cu apa cea vie.

 

(Trezire duhovniceasca – Cuviosul Paisie Aghioritul)

TREZIRE DUHOVNICEASCA

 

“Litera legii omoara”

 

Odata am spus cuiva:”Ce esti tu? Luptator al lui Hristos sau luptator al diavolului? Stii ca exista si luptatori ai diavolului?”. Crestinul nu trebuie sa fie fanatic, ci sa aiba dragoste fata de toti oamenii. Cel ce arunca cuvinte fara discernamant face rau, chiar daca are dreptate. Am cunoscut un scriitor care avea multa evlavie, dar vorbea mirenilor cu un limbaj plin de cruzime, care patrundea in profunzime si tulbura. Odata imi spune:”La o intrunire am spus aceasta si aceasta unei doamne”. Dar modul in care i-a vorbit a terminat-o. a jignit-o inaintea tuturor. „Asculta”, ii spun, „tu arunci in ceilalti coronite de aur cu diamante, insa asa cum le arunci spargi capetele, si nu numai pe cele sensibile, ci chiar si pe cele tari”. Sa nu aruncam cu pietre in oameni... in mod „crestinesc”. Cine mustra inaintea celorlalti pe cineva care a pacatuit sau vorbeste cu patima despre o oarecare persoana, unul ca acesta nu e miscat de Duhul lui Dumnezeu, ci de celalalt duh. Modul de a proceda al Bisericii este dragostea. El difera de cel al jurisitilor. Biserica le priveste pe toate cu indelunga-rabdare si cauta sa ajute pe fiecare, orice ar fi facut, oricat de pacatos ar fi.

Vad la unii crestini un mod ciudat de logica. E buna evlavia lor, e buna si dispozitia pentru bine, dar e nevoie si de discernamant si largime duhovniceasca, ca sa nu fie insotita evlavia de ingustimea de minte si de senilitate. Totul este sa avem o stare duhovniceasca in care sa actionam cu discernamant duhovnicesc, pentru ca altfel ramanem la „litera legii”, iar „litera legii omoara”. Cel ce are smerenie nu face niciodata pe dascalul. Asculta si, atunci cand i se cere parerea, vorbeste cu smerenie. Niciodata nu spune „eu”, ci „gandul imi spune”, sau „Sfintii Parinti au spus”. Adica vorbeste ca un ucenic. Cel care crede ca este destoinic sa indrepte pe altii are mult egoism.

-Parinte, atunci cand cineva incepe de la intentia cea buna spre a face ceva si ajunge la extreme, lipseste discernamantul?

-lucrarea lui are inlauntrul ei un egoism de care nu isi da seama, deoarece nu se cunoaste pe sine, si de aceea cade in extreme. De multe ori unii incep prin evlavie, dar unde ajung? Precum iconolatrii si iconomahii. Extrema la unii, extrema si la ceilalti. Primii au ajuns pana intr-acolo incat sa rada icoana lui Hristos si praful vopselelor sa il puna in Sfantul Potir, ca sa se faca mai buna Sfanta Impartasanie. Ceilalti ardeau icoanele si le aruncau.... De aceea Biserica a fost nevoita sa puna icoanele sus, ca sa ne inchinam si sa acordam cinste persoanelor zugravite pe icoane.

 

(Trezire duhovniceasca – Cuviosul Paisie Aghioritul)

TREZIRE DUHOVNICEASCA

 

Dragostea este caracteristica sinceritatii duhovnicesti

 

Lumea merge urat astazi, pentru ca toti spune mari „adevaruri”, care insa nu corespund cu realitatea. Cuvintele dulci si marile adevaruri au valoare atunci cand ies din guri adevarate si prind radacina numai in oamenii binevoitori si in cei care au minte curata.

-Parinte, exista sinceritate lumeasca si sinceritate duhovniceasca?

-da, desigur. Sinceritatea lumeasca este fara discernamant.

-Adica cineva vorbeste si cand trebuie si cand nu?

-Pe langa aceasta, adevarul este adevar, dar daca vreodata spui adevarul fara discernamant, acesta nu mai este adevar. De pilda, este adevarat ca este bolnav mintal cutare. Dar daca mergi si ii spui aceasta, nu-l folosesti. Sau altul spune:”Ca sa fiu sincer, ma voi duce si voi pacatui in piata”. Aceasta nu este sinceritate. Cel ce are mult discernamant are si dragoste nobila, jertfire de sine si smerenie. Unul ca acesta chiar si adevarul cel amar il spune cu multa simplitate si il indulceste in bunatatea sa, zidind astfel foarte eficace prin cuvintele sale dulci, precum medicamentele amare folosesc mai mult decat siropurile dulci.

Atunci cand se foloseste fara discernamant, adevarul poate face si crima. Unii actioneaza in numele adevarului si fac crime. Cand cineva are sinceritate fara discernamant, poate face un rau indoit, mai intai in el insusi si apoi in ceilalti, pentru ca aceasta sinceritate nu are mila. Cine vrea sa fie cu adevarat sincer, sa inceapa mai intai sa fie sincer cu el insusi, pentru ca de aici incepe sinceritatea duhovniceasca. Cand cineva nu este sincer cu sine insusi, isi bate joc si se nedreptateste numai pe sine. Dar cand se comporta fara sinceritate fata de altii, atunci pacatuieste de moarte, pentru ca isi bate joc de ceilalti.

-Parinte, se poate misca cineva astfel din simplitate?

-Ce simplitate? Unde ai aflat simplitate intr-un astfel de om! Daca este copil, va avea simplitate. Daca este sfant, va avea simplitate. Daca este mare si nu este intarziat mintal dar se misca asa, va fi diavol.

-Si cum se simte acesta?

-Ca intr-un adevarat iad. Dintr-o ispita intra intr-alta. Mereu are ispite.

-Parinte, nu trebuie sa se poarte cineva cu onestitate?

-Dreptatea, asa cum o folosesc multi, are un duh juridic. “Sunt onest”, spun unii, vestesc de pe acoperisuri, si il fac pe celalalt de ras, dar in cele din urma se fac ei insisi de ras.

 

(Trezire duhovniceasca – Cuviosul Paisie Aghioritul)

TREZIRE DUHOVNICEASCA

Sa nu pricinuim noi sminteli

Pe cat putem, sa luam aminte ca noi sa nu dam prilejuri sa se creeze situatii grele. Sa nu deschidem crapaturi diavolului, deoarece sufletele care au cugetarea stricata se vatama si cauta apoi sa se indreptateasca pe ei insisi. Procedand astfel, intr-o parte zidim si in cealalta parte daramam.

Odata au venit la Coliba cativa tineri modernisti si am discutat cu ei. In ziua aceea trebuia sa ies din Sfantul Munte. Cand au aflat aceasta au iesit si aceia din Munte si pe vapor au venit si au stat alaturi de mine. M-au intrebat cu mult interes despre diferite subiecte duhovnicesti. Insa unii din corabie s-au smintit si au inceput sa ne priveasca foarte banuitor. Daca as fi putut prevedea ca s-ar putea sminti de aceasta ceilalti, m-as fi ingrijit sa iau masurile necesare.

Lumea este vicleana. Trebuie sa ne ingrijim sa nu cream sminteli. Nu suntem raspunzatori pentru cele de care nu ne putem apara sau pentru care nu avem experienta. Sa nu asteptam plata de la Dumnezeu, cand noi, din neatentia noastra pricinuim probleme. Plata avem numai atunci cand noi suntem atenti si problemele le creeaza vrajmasul. Cineva imi spune, de pilda, ca sunt inselat. Mai intai caut sa vad daca sunt inselat sau nu. “Ca s-o spuna acela, a vazut ceva. N-a putut-o spune asa, fara motiv. De ceva s-a smintit”. De aceea stau si ma gandesc ca sa aflu de ce s-a smintit, pentru ca sa ma indrept. Daca spune ca sunt inselat, atunci sunt vrajitor, iar pentru mine aceasta este castig, caci nu se va mai aduna lume si ma voi linisti. Dar acela, sarmanul, se va osandi, pentru ca face rau Bisericii. Nu-i pacat? Insa si eu sunt de vina, pentru ca la ceva nu am luat aminte.

Vin unii sa-mi sarute mana si ii lovesc usor peste cap. Altul vede si spune: ”Ii binecuvinteaza, desi este numai monah! Ce este aceasta?”. Nu sunt de vina ei, trebuie sa n-o mai fac eu.

-Parinte, daca cineva, din neatentie, creeaza o oarecare sminteala, unii spun: ”Lasa-l pe acesta, este lipsit de judecata!”.

-Lipsa de judecata are cel care nu poate gandi, nu cel care este neatent. Cel neatent aprinde foc si nu se gandeste ca va arde totul in locul unde l-a aprins. Cand vreodata aprinde foc un astfel de om si parleste si alte suflete, avem datoria sa ne rugam si sa aruncam si vreo galeata de apa. Sunt si altii care sunt violenti – au si evlavia impreuna cu vatamarea de minte – si atunci cand aud ceva cu care nu sunt de acord, fara sa cerceteze daca este corect sau nu, pe toate le fac praf. Atunci trebuie ca uneori sa calcam putin frana, alteori, atunci cand se opresc, sa punem si vreo piatra la roata lor, pentru ca altfel o pot lua anapoda si sa ia si pe altii de-a valma cu el.

(Trezire duhovniceasca – Cuviosul Paisie Aghioritul)

TREZIRE DUHOVNICEASCA

Omul duhovnicesc este “foc mistuitor”

-Parinte, cum poate trai cineva corect si crestineste in societatea de astazi, fara sa se sminteasca de oamenii care traiesc departe de Dumnezeu?

-De ce sa se sminteasca de ceilalti care nu sunt aproape de Dumnezeu? Daca ar fi fost dintr-o familie cu sapte-opt copii si pe unul-doi din frati i-ar fi tras satana si ar fi trait o viata pacatoasa, l-ar fi smintit viata lor pacatoasa?

-Nu, ci l-ar fi dudut, deoarece ar fi fost vorba de fratii lui.

-Asadar, raul se afla in noi. Nu avem dragoste, de aceea nu-i simtim ca pe fratii nostri pe toti oamenii si ne smintim de viata lor. Toti formam o familie mare si suntem frati, pentru ca toti oamenii sunt copiii lui Dumnezeu. Daca, intr-adevar, am simti ca toti oamenii suntem frati, ne-ar durea pentru cei ce traiesc in pacat si nu ne-ar sminti viata lor pacatoasa, ci ne-am ruga pentru ei.

Iar daca ne smintim, raul se afla in noi, nu este in afara de noi. Cand ne smintim, sa ne spunem noua insine:”Tu pe cati ai smintit? Si nu vrei sa-l rabzi pe fratele tau? Pe tine cum te rabda Dumnezeu, cu atatea cate faci?”. Ganditi-va la Dumnezeu, la Maica Domnului, la ingeri, care ii vad pe pamant pe toti oamenii – ca si cum s-ar afla intr-un balcon mare si ii vad pe oameni, care sunt adunati in piata – pe unii cum fura, pe altii cum se cearta, pe altii cum pacatuiesc trupeste, etc. cum ii rabda? Cum rabda ei toata rautatea si pacatul ce exista in lume? Iar noi sa nu rabdam pe fratele nostru? Este infricosator.

-Parinte, ce inseamna ceea ce spune Apostolul Pavel: Dumnezeul nostru este foc mistuitor?

-Daca arunci intr-un cuptor hartii, gunoaie, ce se va intampla cu ele? Nu vor arde? Asa si omul duhovnicesc, orice i-ar arunca diavolul, arde. “Foc mistuitor!”. Cand in om se aprinde flacara dumnezeiasca, toate ard. Dupa aceea nu se mai lipesc de el gandurile murdare. Adica diavolul nu inceteaza sa-i arunce ganduri murdare, dar omul duhovnicesc este “foc” care le arde. Dupa aceea diavolul oboseste si se opreste. De aceea si Apostolul Pavel spune: Toate sunt curate celor curati. La cei curati toate sunt curate, nu exista nimic necurat. Pe cei curati si in noroi de ii vei arunca, raman curati, ca razele soarelui, oriunde ar cadea, raman luminoase si curate.

Omul duhovnicesc, fiind ajutat de omul cel sfant, se schimba in intelesul cel bun, iar de omul trupesc nu se vatama. Il vede, il doare pentru el, dar nu pateste nici un rau. Un om aflat intr-o stare duhovniceasca de mijloc se schimba in bine de catre un om duhovnicesc, dar se poate schimba si in rau de un om trupesc. Omul trupesc nu-l intelege pe cel sfant si se sminteste de cel trupesc asmenea lui. Indracitul vazand pe sfant fuge, in timp ce omul trupesc se duce la sfant sa-l ispiteasca si sa-l sminteasca. Unul care a ajuns in starea sodomitilor se sminteste chiar si de ingeri. Omul smerit, chiar si neexperimentat duhovniceste de ar fi, distinge pe ingerul lui Dumnezeu de diavol, pentru ca are curatie duhovniceasca si se inrudeste cu ingerul. In timp ce omul egoist si trupesc, pe langa faptul ca este lesne inselat de diavolul cel viclean, transmite si el viclenia, iar prin senzualitatea lui provoaca si vatama sufletele bolnavicioase cu microbii lui duhovnicesti.

-Parinte, cum poate ajunge cineva in starea in care poate sa le vada pe toate curate?

-Trebuie sa se curete inima ca sa se odihneasca in el harul lui Dumnezeu. Oare nu spune psalmul: Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule? Cand se va curati inima cea barbateasca sau cea femeiasca, atunci va locui Hristos in ea si oamenii nici nu vor sminti, nici nu se vor sminti, ci vor transmite har si evlavie. Omul care ia aminte de sine isi pazeste curatia sa duhovniceasca si pastreaza si harul dumnezeiesc in sine. Astfel pe toate le vede curate, ba chiar si pe cele necurate le pune in valoare. Adica si pe acestea le face bune in fabrica lui duhovniceasca. Hartiile nefolositoare le face servetele curate, foi, caiete, etc. Si dimpotriva, omul care primeste viclenia si gandeste cu viclesug si pe cele bune la schimba in rele, precum uzina care face armament, care chiar si aurul il face gloante si proiectile de tun, pentru ca asa sunt facute masinile ei.

Cand cineva incepe sa faca caderi in pacat, se innegreste launtric, i se tulbura ochii sufletului sau si pe toate le vede tulburi. Dupa aceea este molipsit de pacat, iar pacatul il zapaceste. Inca si pe cele curate le poate vedea in chip pacatos. Exista oameni care nu pot crede, de pilda, ca unii tineri sau tinere traiesc o viata curata. “Este cu neputinta sa se intample aceasta astazi”, spun ei. Sarmanii, sunt atat de afundati in pacat, incat pe toate le vad in chip pacatos. Oamenii care dorm cu dracusorii nu pot gandi ca exista altii care dorm cu ingerasii. Dar sa nu cerem de la porci sa aiba evlavie la crini. Vezi ca si Hristos a spus: Nu aruncati margaritarele voastre inaintea porcilor, ca sa nu le calce in picioare. De aceea cel care traieste duhovniceste curat trebuie sa ia aminte sa nu faca prietenii cu cei lumesti, nici sa le dea drepturi duhovnicesti, ca sa nu se vatame si sa nu-i vatame, deoarece oamenii lumesti au un alt tipic si alt canonarh si nu pot distinge Sfantul Mir de apa de colonie.

-Parinte, cineva care vrea sa traiasca aproape de Hristos poate fi impiedicat de ispitele din afara?

-Nu! De Hristos ne poate desparti numai viata noastra neduhovniceasca. Aghiuta are treaba aceasta: sa faca sminteli si sa imprastie rautate, sa lupte pe oameni, cand cu asprime, cand cu viclenie.

Hristos ne iubeste si Se afla langa noi, atunci cand traim potrivit cu voia Lui. De aceea, atunci cand vedeti ca se fac sminteli, nu va temeti si nu intrati in panica. Daca nu infrunta cineva lucrurile duhovniceste, nu se va bucura nici o zi, deoarece diavolul ii va afla tinta, adica punctul sensibil, si mereu va pricinui sminteli ca sa-l mahneasca, astazi cu una, maine cu alta, poimaine cu cealalta.

(Trezire duhovniceasca – Cuviosul Paisie Aghioritul)