luni, 10 aprilie 2023

CUVANT DE FOLOS

 

PRETUL TIMPULUI

“Fiul meu, foloseste bine timpul!”

Timpul ca si viata sunt daruri de la Dumnezeu, care au o importanta covarsitoare pentru om. Si paganii cunosteau valoarea timpului.

Seneca spunea:”timpul nu se poate pretui”. Dar cei care au cunoscut bine valoarea timpului au fost sfintii. Timpul este pretios ca si Dumnezeu insusi, pentru ca un timp bine intrebuintat de catre om il poate dobandi pe Dumnezeu. Timpul este o comoara a vietii pamantesti de care depinde vesnicia omului: rai sau iad, fericire sau nefericire.

Osanditii iadului ce n-ar da, daca ar fi posibil, pentru cateva zile sau ceasuri de trait pe pamant, pentru ca ar trai dupa poruncile lui Dumnezeu si s-ar mantui; cei din rai daca ar fi posibil sa traiasca cat de putin pe pamant, ar trai o viata si mai curata, si mai placuta lui Dumnezeu pentru a putea dobandi o fericire mai mare decat aceea pe care o au acum.

Iar tu omule, cu ce-ti petreci vremea? Ti-ai petrecut pana acum vremea dupa voia lui Dumnezeu? Gandeste-te ca vremea viitoare nu-i in puterea ta, ci in puterea lui Dumnezeu. Numai prezentul este al tau, deci foloseste-l cum trebuie, facand numai voia lui Dumnezeu, adica facand numai bine. Pentru ce sa-ti pui nadejdea in viitor, cand tu nu poti stapani nici timpul de maine? Astazi esti sigur ca traiesti, azi este timpul tau, maine numai Dumnezeu stie.

Nu uita ca, de viata aceasta scurta si vremelnica, de felul cum vei intrebuinta timpul ei, depinde viata cealalta, fara de sfarsit. Nu amana nici o zi. Pregateste-ti bine vesnicia, printr-o viata traita dupa cuvantul lui Dumnezeu. Nu sacrifica eternitatea pentru vremelnicie, ci foloseste bine vremelnicia, pentru a dobandi fericirea cea vesnica.

(Protos. Nicodim Mandita – Drumul Crucii)

2 comentarii:

Toma Tanțica spunea...

Slava Ție Dumnezeul nostru, Slava Ție!

din casuta noastra spunea...

Amin!