Orice lucru am faca sa il facem pentru Dumnezeu
-Parinte,
de obicei ma port cu frica sa nu mahnesc pe ceilalti sau sa nu scad in ochii
lor. Nu ma gandesc sa nu mahnesc pe Dumnezeu. Cum pot sa sporesc intru mine
frica lui Dumnezeu?
-Este
nevoie de trezvie. Orice ar face omul, s-o faca pentru Dumnezeu. Uitam de
Dumnezeu si ramane dupa aceea gandul ca facem ceva deosebit, dar facem de
complezenta si cautam numai sa nu scadem in ochii oamenilor. In timp ce daca ar
actiona cineva cu gandul ca Dumnezeu il vede si il vegheaza, atunci orice ar
face are siguranta. Altfel, daca face ceva doar ca sa apara bun in ochii
oamenilor, le pierde pe toate, pe toate le risipeste. Pentru fiecare actiune a
sa, omul trebuie sa se intrebe pe sine: “Oare ceea ce fac acum ma odihneste pe
mine? Dar pe Dumnezeu Il odihneste?”, si sa cerceteze daca acea fapta este
placuta lui Dumnezeu. Daca uita sa faca aceasta, uita apoi si de Dumnezeu. De aceea,
mai demult se spunea:”Pentru Dumnezeu…”, sau “netematorul de Dumnezeu”, “Nu se
teme de Dumnezeu?”. Sau spuneau:”Daca vrea Dumnezeu”, “Daca ingaduie Dumnezeu”.
Simteau prezenta lui Dumnezeu peste tot, aveau mereu inaintea lor pe Dumnezeu si
luau aminte. Traiau ceea ce spune Psalmul: Vazut-am pe Domnul inaintea mea
pururea, ca sa nu ma clatin, si nu se clatinau. Acum, vezi, incet-incet,
intra tipicul european si multi nu fac raul, mai mult din politete lumeasca. Orice
face cineva, s-o faca curat pentru Hristos, sa cugete ca Hristos il vede, il
urmareste, in orice miscare a sa centrul sa-i fie Hristos. Sa nu aiba in el
elementul omenesc. Daca ne miscam cu scopul sa placem oamenilor, aceasta nu ne
foloseste la nimic. E nevoie de multa luare-aminte. Totdeauna sa cercetez
intentiile de care sunt miscat si de indata ce observ ca ma misc din
complezenta, s-o lovesc imediat.pentru ca atunci cand vreau sa fac un bine si
intra la mijloc complezenta, ei bine, atunci scot apa din fantana cu o galeata gaurita.
Cele
mai multe ispite le pricinuim noi insine, atunci cand (in locul lui Dumnezeu)
ne punem pe noi insine in raportul nostru cu ceilalti. Adica atunci cand ne
miscam purtati de interese meschine, vrem sa ne inaltam pe noi insine si urmarim
satisfactia noastra personala. In Cer nu se urca cu urcusul lumesc, ci cu
coborasul duhovnicesc. Cel ce merge pe jos, merge intotdeauna cu siguranta si
nu cade niciodata. De aceea, pe cat putem, sa dezradacinam proiectia lumeasca
si succesul lumesc care, de fapt, sunt nereusita duhovniceasca. Sa ne scarbim
atat de egoismul ascuns, cat si de cel afisat, precum si de complezenta, ca sa
iubim sincer pe Hristos. Epoca noastra nu e caracterizata de lipsa de zgomot,
ci de impresionarea lipsita de sens. Viata duhovniceasca este lipsita de zgomot.
E bine sa facem cele ce sunt potrivite masurii noastre in chip corect, fara
zgomot, fara pretentii mai presus de puterile noastre, pentru ca altfel va fi
spre paguba sufletului si trupului nostru, iar adeseori chiar si in dauna
Bisericii.
In
a placea in chip curat aproapelui nostru exista si satisfactia de a placea lui
Hristos. Aici trebuie sa luam aminte, cum sa curatim multumirea de a placea
aproapelui, adica sa scoatem din ea complezenta, ca sa mearga si aceasta
ofranda a noastra la Hristos. Atunci cand cineva incearca sa aranjeze
problemele bisericii, chipurile in mod ortodox, dar scopul lui este totusi de a
se aranja mai bine pe sine insusi, adica priveste la interesul sau, cum va fi
binecuvantat unul ca acesta de Dumnezeu? Pe cat putem, sa ne oranduim viata in
asa fel incat sa ne inrudim cu Dumnezeu. Sa ne mustram mereu pe noi insine si
sa cautam sa facem voia lui Dumnezeu. Cand facem voia lui Dumnezeu, ne inrudim
cu El si atunci, fara ca cineva sa ceara de la Dumnezeu, primeste mereu din
izvorul cu apa cea vie.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu