NEVOIE DE RUGACIUNE
In
aceasta perioada care ne-a dat peste cap toata rutina de zi cu zi, toate
planurile facute la inceput de an si nu numai, in aceste zile in care stam in
casa pentru binele nostru si al celor din jur, e timpul si momentul pentru mai
multa rugaciune.
Este
vremea in care putem sa stam de vorba mai mult cu Dumnezeu, sa citim mai mult,
sa ne rugam. Si gandindu-ma la aceasta, mi-am adus aminte de o istorioara citita
de mult in cartea “Istorioare moral – religioase”, o antologie
alcatuita de preotul Valeriu Dobrescu. Aceasta istorioara arata cat de mult
ajuta rugaciunea facuta din inima si cu credinta. Dar, mai bine o redau in cele
de mai jos:
“Rugaciunea
(din inima, staruitoare si cu credinta)
Anul 1814. Intreaga Europa era bantuita de
razboaiele care nu mai conteneau. Orasul Schleswig din Danemarca vazuse cu
durere retragerea trupelor ocrotitoare si populatia ramasa in voia sortii traia
clipe de groaza, simtind apropierea dusmanilor. Rusii si suedezii erau aliati si
in curand puhoiul cotropitor se va napusti si asupra acestui oras pasnic ramas
fara aparare.
La marginea orasului, tocmai la
drumul mare era o casuta, in care toti ai casei erau in mare neliniste. Cu spaima
zugravita pe fete si cu deznadejde in priviri, erau atenti la orice zgomot din
afara.
In mijlocul lor, batrana bunica,
impovarata de ani si necazuri, cu ochii inlacrimati se ruga, graind:”O, Doamne
Dumnezeule, numai catre Tine, imi indrept tot focul inimii mele. Tu ne esti
sprijin si ajutor. Ca sa nu se apropie dusmanul de noi, inconjoara-ne, cu ziduri
de aparare, Atotputernice!”
Alaturi de dansa, un tinerel de vreo
20 de ani, strain de cele sfinte, ca unii tineri de lume noua cunoscator al
invataturii lumesti, dar nu in cele ale Bisericii lui Hristos, o priveste cu
dispret, zicandu-i: ”Hei, bunico draga, dusmanii se apropie de noi si Dumnezeul
tau este departe foc. Chiar daca te-ar auzi acum – ceea ce este imposibil – cum
crezi ca ar putea cineva, asa la repezeala, sa-ti inalte ziduri de aparare in
jurul casei?!”. “Dragul meu, raspunse batrana cu blandete, credinta mea e
neclintita. Dumnezeu poate sa ne inconjoare chiar cu ziduri, daca asa va fi
voia Lui Sfanta. Lui ma voi ruga neincetat”.
Dar iata, vuiet, larma, zgomote,
cantece, strigate si urlete se aud dinafara. Navalitorii, indarjiti de asprimea
razboiului, de foame si frig, patrund prin case cu salbaticie. Dar netulburata,
batranica cu credinta se ruga mai departe. Dupa cum credinta ei infruntase
batjocura tanarului sau nepot, asa de neclintita era si acum, cand groaza
domnea in jur.
Vazand cu spaima cum se apropia
zgomotul infricosator al dusmanilor, tanarul nepot se apropie de bunica lui si
o ruga sa taca, ca nu cumva dusmanii, atrasi de cuvintele rugaciunii pe care
batrana le rostea cu voce tare, sa patrunda si in casa lor. Dar batrana nu-l
auzea, ci mai fierbinte si mai sarguitor se ruga “…cu ziduri de aparare ne inconjoara
pe noi, Doamne!’
Un fapt extraordinar se petrecu; de
dimineata si pana seara tarziu, armata dusmana trecu necontenit prin fata micii
casute, fara ca vreun picior de dusman sa-i fi trecut pragul. Afara viscolea. Batrana
zise catre ai casei intr-un tarziu:”Trageti oblonul, copii, si odihniti-va, iar
eu voi veghea mai departe in rugaciune”.
Afara se auzeau ropote de cai, zgomote
de arme, strigate, tipete. In casele vecine patrundeau zeci de inamici care
devastau, loveau, raneau si raspandeau teama si groaza in randul celor pasnici.
Cat e noaptea de lunga batrana si-a
zis fara intrerupere rugaciunea ei:” Cu zid de aparare, ne inconjoara, Doamne…”.
Pe afara de mult orice zgomot a amutit. Zorile zilei patrund, ca o raza de
nadejde intr-un suflet chinuit. Batrana, dupa ce isi incheie rugaciunea cu
cateva cuvinte de multumire catre Domnul, trimite pe nepotul sau sa vada ce-or
mai fi facand bietii lor vecini.
Baiatul trase usa, caci in afara nu
se putea deschide, caci zapada troienita se inalta ca de doi metri in jurul
casei. Toata familia privea uluita troienele de zapada din jurul casei.
Nepotul striga uimit si el de ceea
ce se intamplase:”Bunico draga, uita-te bine, caci iata in jurul casei noastre,
cu adevarat se afla un zid de aparare. Bunul Dumnezeu, ti-a ascultat rugaciunea
si a facut cu noi o minune”.
“Da, zise batrana, palida de atata
priveghere de o noapte intreaga, dar fericita ca Dumnezeu, i-a ascultat rugaciunea
si i-a ocrotit pe toti ai ei, intr-adevar Dumnezeu cu ziduri de aparare ne-a
inconjurat”.
Si….tanarul de lume noua, infumurat de
invataturi desarte si necredincios pana acum, deveni un alt om, saruta cu
lacrimi mana batranei sale bunici, ingenunche in locul ei si…..din cuget smerit
se ruga lui Dumnezeu, pentru intaia oara.”
(Istorioare
moral religioase – pr Valeriu Dobrescu).
Dumnezeu si Maica Domnului sa
auda si rugaciunile noastre si sa alunge molima din tara noastra, sa aduca
toate lucrurile pe fagasul normal.
2 comentarii:
Amin! Multumim pentru postare! Maica Domnului sa va aiba in paza!
Andreea, Maica Domnului sa va ocroteasca si pe voi si pe toata lumea. Am incercat si noi painea prajita. Ymmmm, ce delicioasa a fost.
Trimiteți un comentariu