Ultimele zile de vacanta
Incet-incet vacanta a ajuns spre
sfarsit. Vineri, a plouat toata ziua, asa ca nu am putut pleca nicaieri. Ne-am
odihnit, am citit, am dormit.
Sambata insa ne-am propus un circuit
de suflet, ceva mai scurt, insa incarcat cu mai multa emotie. Asa ca
destinatiile au fost:
manastirea Dintr-un lemn si manastirea Frasinei.
Prima destinatie nici nu putea fi
alta decat Manastirea Dintr-un lemn, locul nostru de suflet, acolo unde
intotdeauna ne simtim ca acasa, unde mereu primim o vorba buna, o imbarbatare,
un sfat. Este locul unde ne incarcam bateriile, locul de unde ne luam energia
ce ne ajuta sa mergem mai departe. Bineinteles ca si de data aceasta a fost la
fel. Dupa ce petreci cateva ore bune in prezenta parintelui, a maicii starete
si a celorlalte maicute ce se bucura de fiecare data cand ne vad si ne
inconjoara cu dragoste, nu-ti mai trebuie nimic. Te simti usor, de parca
plutesti.
Cu sufletul usor, am pornit spre
manastirea Frasinei. Sotul meu isi doreste sa ajunga aici de foarte mult timp.
Distanta intre cele doua manastiri este de numai 44 km. Peisajul este minunat.
Cu 2 km inainte de a ajunge la manastirea Frasinei, se afla o mica manastire,
cunoscuta ca manastirea pentru femei, avand in vedere ca la Frasinei este locul
unde Sfantul Calinic a lasat cu juramnt sa nu intre nici o femeie, pentru ca
monahii sa nu fie ispititi. Aici este de fapt, Athosul Romanesc.
Cand am ajuns la manastirea pentru
femei, am pregatit pomelnicele pentru sotul meu, iar dupa ce acesta a plecat
mai departe, am intrat in bisericuta mica, pentru a-l astepta. Aici erau si
alte persoane care fie isi asteptau sotii plecati la manastirea „din deal”, fie
asteptau cate un parinte sa coboare pentru a le da pomelnicele sau chiar pentru
a se spovedi. La un moment dat a venit un parinte si multe femei, care il
asteptau, s-au apropiat in vederea spovedirii. In momentul acela am considerat
ca este mai bine sa imi astept sotul afara, ascultand trilurile pasarelelor si
admirand peisajul mirific, decat sa aud, din greseala, pacatele vreunei
credincioase. Liniste, pace si frumusete. Valea in care este amplasata mica
bisericuta si anexele au lasat telefoanele fara semnal, asa ca totul pare ca
rupt din vis. Senzatia a fost ca timpul se opreste in loc.
Cand sotul a coborat de la
manastire, imi povestea ce minunat e sus, ce liniste extraordinara. Acolo te
simti foarte aproape de Dumnezeu.
Fotografii nu am facut, pentru ca am
simtit ca acestea nu pot reda cu adevarat trairea duhovniceasca din aceste
locuri. Simplitate si liniste, pace si bucurie, uitarea de toate cele ale lumii
si apropierea de Dumnezeu. Asta este ceea ce am simtit noi aici.
Am pornit spre Govora si ne-am oprit
sa servim cina pe terasa hotelului Palace, o bijuterie de hotel, renovat de
curand. Ce pot sa va spun este ca totul e plin de eleganta si bun gust, iar
meniul este bogat in produse delicioase. Si daca mai servesti masa pe terasa cu
vedere la padure (partea de sus a parcului), totul este la superlativ.
Duminica, dimineata, am intrebat la
ce ora trebuie sa eliberam camera. Ni s-a spus ca dupa ora 12,00. Pentru mine
acest lucru reprezinta un mare plus si recomand din suflet spatiile de cazare ca
nu-ti spun sa eliberezi camera foarte devreme. Sunt unele vile care, nici nu te
trezesti bine, nici nu te dezmeticesti, ca trebuie sa eliberezi camera. Urasc
acest lucru si evit astfel de locatii.
Deci, faptul ca am putut elibera
camera la o ora chiar rezonabila, ne-a dat posbilitatea de a participa la
Sfanta Liturghie, asa ca am mers la manastirea Govora. Cand am venit, de la
bucatarie ne-au intrebat daca servim dejunul sau ne pregatesc ceva pentru
pachet. Stiind ca drumul este destul de lung, ca fiind duminica e posibil sa
fie si aglomerat, am preferat a doua varianta. Dupa ce ne-am luat la revedere
de la gazde, am pornit spre casa si asa am incheiat primul sejur din acest an.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu