Astazi oamenii se invartesc in jurul lor
Odinioara, in patria mea, in
Farasa, oamenii spuneau:”Daca ai vreo treaba, n-o lasa pentru maine. Daca ai
mancare buna, las-o pentru maine, caci poate vine vreun musafir”. Astazi insa
se gandesc:”Sa lasam treaba, ca poate va veni cineva maine si ne va ajuta. Dar
mancarea cea buna s-o mancam in asta-seara”. Astazi cei mai multi se invartesc
in jurul lor. Se gandesc numai la ei insisi. Sa presupunem ca ploua, se face
potop. Veti vedea ca cei mai multi dintre voi se vor gandi daca nu au rufe puse
la uscat ca sa mearga sa le adune. Aceasta nu este rau, dar nu se gandesc mai
departe. Rufele de se vor uda, iarasi se vor usca. Dar cu cei ce secera ce se
intampla? Va doare pentru ei, ca sa faceti vreo rugaciune? Sau trazneste. Nu
stiu de se vor afla cinci-sase suflete care sa-si aduca aminte de sarmanii
tarani sau de cei care au sere. Adica omul nu se gandeste la celalalt, nu iese
din sine, ci se invarte mereu imprejurul sau. Iar atunci cand se invarte
imprejurul sau, se are pe sine drept centru, iar nu pe Hristos. Este in afara
de axul care este Hristos. Ca sa ajunga sa se gandeasca la celalalt, trebuie ca
mai intai mintea lui sa fie la Hristos. Atunci se va gandi si la aproapele,
dupa aceea se va gandi la animale si la toata natura. Isi are statia deschisa
si, de indata ce primeste vestea, alearga sa ajute. Dar daca mintea lui nu este
la Hristos, inima lui nu lucreaza si de aceea nu iubeste nici pe Hristos, nici
pe semenul sau, cu atat mai mult natura, animalele, copacii, plantele. Asa cum
va miscati, cum sa ajungeti la masura de a avea comuniune cu animalele si cu
pasarile? Daca vreo pasare cade de pe acoperis, o veti hrani iar daca nu cade
de pe acoperis, nu va ganditi s-o
hraniti. Eu vad pasarile si spun:”Vor hrana, sarmanele”. Arunc
faramituri, etc., pun si apa ca sa bea. Vad crengi bolnave de copaci? Indata ma
gandesc sa le tai ca sa nu se imbolnaveasca si celelalte. Sau se tranteste o
usa, o fereastra, mintea mea merge acolo, uit de mine, uit ca-mi trabuie ceva
si ma uit la usa, la fereastra ca sa nu se faca vreo paguba. Rareori ma gandesc
la mine. Si daca cineva se gandeste si-l doare pentru creatie, cu atat mai mult
se va gandi la Creator! Daca omul nu se misca asa, atunci cum se va armoniza cu
Dumnezeu?
Dupa aceea, atunci cand iesiti
afara, aruncati o privire si in jurul vostru. Se poate ca cinevam fie din
neatentie, fie din rautate – ma rog ca nimeni sa nu faca rau – sa arunce ceva
si sa ia foc. De aceea aruncati cate-o privire. Si aceasta tine de cele
duhovnicesti, pentru ca si privirea aceasta contine dragoste. Eu cand ies afara
din Chilie arunc o privire in jos, apoi una catre acoperis ca sa vad daca nu
miroase a ars. Altceva este sa ai o astfel de credinta incat, daca ar lua ceva
foc, sa faci rugaciune si sa se stinga focul. Daca nu ai ajuns la masura
aceasta, trebuie sa actionezi. Sau cand aud un vuiet, iau aminte sa vad ce
este: impuscatura? Fac exercitii? Se pune dinamita? La toate merge mintea mea,
ca sa fac rugaciune. La cel care nu se intereseaza de sine din dragoste fata de
ceilalti, nu numai Dumnezeu priveste cu mult interes, ci toti oamenii se
intereseaza de el.
Generatia de astazi este generatia
nepasarii! Cei mai multi sunt buni numai pentru parada. Dar sa nu le spui sa se
apere, daca s-ar intampla ceva! Astazi nici parazi nu mai vor. Mai demult
mergeau la parazi, auzeau un mars si tresarea ceva in ei. Astazi exista un duh
razvratit la noi, la greci. Desigur, alte popoare sunt mai rau, pentru ca nu au
idealuri. Vezi, grecii, desi au o gramada de cusururi, au totusi un dar de la
Dumnezeu: marime de suflet si noblete. Ei pe toate le praznuiesc. Alte popoare
nici in dictionarele lor nu au aceste cuvinte.
(Trezire duhovniceasca – Cuviosul
Paisie Aghioritul)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu