Astazi oamenii se invartesc in jurul lor

Astazi oamenii se invartesc in jurul lor

Odinioara, in patria mea, in Farasa, oamenii spuneau:”Daca ai vreo treaba, n-o lasa pentru maine. Daca ai mancare buna, las-o pentru maine, caci poate vine vreun musafir”. Astazi insa se gandesc:”Sa lasam treaba, ca poate va veni cineva maine si ne va ajuta. Dar mancarea cea buna s-o mancam in asta-seara”. Astazi cei mai multi se invartesc in jurul lor. Se gandesc numai la ei insisi. Sa presupunem ca ploua, se face potop. Veti vedea ca cei mai multi dintre voi se vor gandi daca nu au rufe puse la uscat ca sa mearga sa le adune. Aceasta nu este rau, dar nu se gandesc mai departe. Rufele de se vor uda, iarasi se vor usca. Dar cu cei ce secera ce se intampla? Va doare pentru ei, ca sa faceti vreo rugaciune? Sau trazneste. Nu stiu de se vor afla cinci-sase suflete care sa-si aduca aminte de sarmanii tarani sau de cei care au sere. Adica omul nu se gandeste la celalalt, nu iese din sine, ci se invarte mereu imprejurul sau. Iar atunci cand se invarte imprejurul sau, se are pe sine drept centru, iar nu pe Hristos. Este in afara de axul care este Hristos. Ca sa ajunga sa se gandeasca la celalalt, trebuie ca mai intai mintea lui sa fie la Hristos. Atunci se va gandi si la aproapele, dupa aceea se va gandi la animale si la toata natura. Isi are statia deschisa si, de indata ce primeste vestea, alearga sa ajute. Dar daca mintea lui nu este la Hristos, inima lui nu lucreaza si de aceea nu iubeste nici pe Hristos, nici pe semenul sau, cu atat mai mult natura, animalele, copacii, plantele. Asa cum va miscati, cum sa ajungeti la masura de a avea comuniune cu animalele si cu pasarile? Daca vreo pasare cade de pe acoperis, o veti hrani iar daca nu cade de pe acoperis, nu va ganditi s-o  hraniti. Eu vad pasarile si spun:”Vor hrana, sarmanele”. Arunc faramituri, etc., pun si apa ca sa bea. Vad crengi bolnave de copaci? Indata ma gandesc sa le tai ca sa nu se imbolnaveasca si celelalte. Sau se tranteste o usa, o fereastra, mintea mea merge acolo, uit de mine, uit ca-mi trabuie ceva si ma uit la usa, la fereastra ca sa nu se faca vreo paguba. Rareori ma gandesc la mine. Si daca cineva se gandeste si-l doare pentru creatie, cu atat mai mult se va gandi la Creator! Daca omul nu se misca asa, atunci cum se va armoniza cu Dumnezeu?

Dupa aceea, atunci cand iesiti afara, aruncati o privire si in jurul vostru. Se poate ca cinevam fie din neatentie, fie din rautate – ma rog ca nimeni sa nu faca rau – sa arunce ceva si sa ia foc. De aceea aruncati cate-o privire. Si aceasta tine de cele duhovnicesti, pentru ca si privirea aceasta contine dragoste. Eu cand ies afara din Chilie arunc o privire in jos, apoi una catre acoperis ca sa vad daca nu miroase a ars. Altceva este sa ai o astfel de credinta incat, daca ar lua ceva foc, sa faci rugaciune si sa se stinga focul. Daca nu ai ajuns la masura aceasta, trebuie sa actionezi. Sau cand aud un vuiet, iau aminte sa vad ce este: impuscatura? Fac exercitii? Se pune dinamita? La toate merge mintea mea, ca sa fac rugaciune. La cel care nu se intereseaza de sine din dragoste fata de ceilalti, nu numai Dumnezeu priveste cu mult interes, ci toti oamenii se intereseaza de el.

Generatia de astazi este generatia nepasarii! Cei mai multi sunt buni numai pentru parada. Dar sa nu le spui sa se apere, daca s-ar intampla ceva! Astazi nici parazi nu mai vor. Mai demult mergeau la parazi, auzeau un mars si tresarea ceva in ei. Astazi exista un duh razvratit la noi, la greci. Desigur, alte popoare sunt mai rau, pentru ca nu au idealuri. Vezi, grecii, desi au o gramada de cusururi, au totusi un dar de la Dumnezeu: marime de suflet si noblete. Ei pe toate le praznuiesc. Alte popoare nici in dictionarele lor nu au aceste cuvinte.

(Trezire duhovniceasca – Cuviosul Paisie Aghioritul)