RAMAS BUN…..TICOLINO
Nu
stiti cine-i Ticolino? Fosta masinuta, un TICO alb, care ne-a plimbat pe orice
vreme, multi ani, prin aceasta minunata tara. Dupa ce, in anul 2014 am
cumparat-o pe “visinica” (o Kia visinie), i-am dat-o pe Ticolino
Andutei. A folosit-o si ea, aproape un an de de zile, dupa care, defectandu-se
a ramas, parasita, in parcare. Sambata, am predat-o la REMAT.
Desi
este doar un lucru, iar asa cum se spune, nu trebuie sa ne lipim sufletul de
bunurile pe care le avem, in momentul in care Ticolino a fost urcat in masina ce
o ducea spre REMAT, am simtit un gol in suflet si m-au napadit amintirile.
Desi
micuta, era destul de puternica, asa incat am ajuns cu ea in locuri greu
accesibile. Cel mai greu loc unde, draga de ea, a urcat fara probleme, a fost
schitul Budesti din Maramures. Din sat si pana la schit era un drum de
aproximativ 6 km, numai cu piatra asezata cu coltul in sus. Pe drum, ne-am
intalnit cu 2 ciobani care ne-au sfatuit sa ne intoarcem, caci nu vom ajunge.
Sotul meu, pilotul lui Ticolino, a refuzat si asa am ajuns la manastire. Uimit,
preotul de acolo ne-a intrebat cu ce am venit. Cand i l-am aratat pe Ticolino,
s-a inchinat.
Ticolino,
ca o masinuta viteaza ce a fost, a trecut si prin apa. Cu multi ani in urna,
impreuna cu prietenii nostri, ne-am propus sa mergem in concediu la Baile Herculane.
Imi aduc aminte ca anul acela era un an ploios, iar in noaptea premergatoare
plecarii fusese vijelie mare. Dimineata, in jur de ora 5,00 am pornit la drum.
Pe sosea tot vedeam ramuri de copac, baltoace de apa, iar la un
moment dat, in apropiere de localitatea Adanca era…….inundatie. Asa ca, toata lumea ne
sfatuia sa facem cale intoarsa caci Ticolino nu va putea trece deloc. Initial,
am vrut sa intoarcem, insa vazand ca apele se retrag usor-usor, am asteptat. Ei
bine, dupa cateva ore bune de asteptare, prietenul nostru a spus: O iau eu
inainte (el avea Dacie) si voi dupa mine si mergem incet-incet. Ne rugam sa nu
vina nimic din sens invers ca sa faca valuri si sa intre apa la delco ca am
sfeclit-o. Zis si facut: am pornit incet prin apa (apa ajungea foarte aproape
de inceputul geamurilor). Intr-adevar, Dumnezeu ne-a ocrotit si, pe portiunea
de 2-3 km, cat am mers prin apa, nu ne-am intalnit cu nici o alta masina.
Ticolino
nu a fost numai o masinuta puternica ci si foarte incapatoare, in ciuda
aspectului ei minion. Cu un an inainte de a merge la Baile Herculane, am fost,
cu aceeasi familie de prieteni la mare. Cand am ajuns, ne-am cazat si am vrut
sa mergem spre plaja (cu masinile bineinteles, pentru ca locatia era foarte
departe de plaja). In parcarea pensiunii, masina prietenului nostru s-a stricat
(i s-au blocat franele), asa ca am dus-o la service, iar noi am plecat la plaja
cu…..Ticolino. Cand am ajuns in parcare si am vrut sa platim, doamna care
incasa taxa a ramas uimita cate persoane s-au dat jos din micuta masinuta:
8 persoane – 4 adulte, din care doua destul de solide, si 4 copii cu varste
cuprinse intre 10-14 ani. Cand am vazut fata doamnei si a altor turisti care se
oprisera sa vada “spectacolul” ne-am pus toti pe ras.
Draga
noastra masinuta nu ne-a lasat niciodata, nici la plimbare, nici cand a fost
vorba de a transporta materiale grele, nici in alte momente placute sau mai
putin placute. Si atunci, cum sa nu simti un regret cand te desparti de ea? Doar a facut parte din familie ani de zile.
Asa
ca, cu regret in suflet nu-mi ramane decat sa spun: RAMAS BUN……TICOLINO DRAG.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu