Oamenii inseteaza
dupa simplitate
Lucru bun este ca oamenii inseteaza
dupa simplitate si au ajuns pana acolo, incat fac din ea o moda, desi launtric
nu simt acest lucru. Vin unii in Sfantul Munte purtand haine decolorate.Ma
intreb:”Acestia nu lucreaza pe ogoare, dar oare de ce sunt asa?”. Unul vorbeste
taraneste din fire si te bucuri de el. Altul cauta sa vorbeasca taraneste si-ti
vine sa vomiti. Sunt si altii care vin cu cravate. Dintr-o extrema in alta. Unul
are vreo sase-sapte cravate cu el. Intr-o dimineata, pe cand se pregatea de
plecare, si-a pus cravata, costumul, etc. „Ce faci acolo?”, il intreaba unul. „Ma
duc la Parintele Paisie”, spune. „Dar ce sunt acestea pe care le porti?”. „Le-am
luat ca sa-l cinstesc”. Ce sa mai zici?
Nu au deloc simplitate; de aceea
exista aceasta stare. Atunci cand oamenii duhovnicesti nu traiesc simplu, ci
sunt bine aranjati, nu ajuta tineretul. Si astfel tinerii, neavand un model,
traiesc ca niste vagabonzi. Pentru ca atunci cand vad crestini bine imbracati,
oameni stransi cu cravate, bine ingrijiti, nu afla in ei nici o deosebire fata
de oamenii lumesti,, si de aceea se impotrivesc. Daca ar fi vazut simplitate la
oamenii duhovnicesti, n-ar fi ajuns in starea aceasta. Insa acum si tinerii au
duh lumesc, iar aceia au randuiala lumeasca. Apoi acesti crestini bine
imbracati le spun tinerilor:”Asa trebuie sa poarte crestinii, asa trebuie sa
fie aceasta, asa cealalta....”. Dar nu o spun din launtru, din evlavie, ci
pentru ca „asa trebuie”. Atunci si tinerii spun:”Ce inseamna aceasta? Sa mearga
la Biserica cu gatul strans! Haide, lasa-ma in pace!” si isi arunca hainele,
umbland goi. Se arunca in cealalta extrema. Ai inteles? Iar toate acestea le
fac din impotrivire. Desi au idealuri, nu au insa pilde de urmat si de aceea
sunt vrednici de mila. Pentru aceasta este nevoie ca cineva sa le stimuleze
marimea de suflet si sa-i miste sufleteste prin viata lui cea simpla. Se revolta
atunci cand acesti oameni duhovnicesti si preotii incearca sa-i tina in frau cu
mijloace lumesti. Dar cand afla modestia, simplitatea, sinceritatea, atunci li
se creeazaq probleme de constiinta. Caci cel care are sinceritate si nu se
socoteste pe sine, are si simplitate si smerenie. Toate acestea il odihnesc si
pe cel ce le are, dar sunt simtite si de celalalt, care intelege daca te doare
pentru el sau te prefaci. Un vagabond este mai bun decat un crestin prefacut. De
aceea nu de un zambet de dragoste prefacuta este nevoie, ci de un comportament
firesc; nu de rautate si prefacatorie, ci de dragoste si sinceritate. Mai mult
ma misca sufleteste unul care este bine aranjat launtric. Adica sa aiba respect
si dragoste adevarata, sa se miste simplu, nu in sabloane, pentru ca unul ca
acesta ramane numai in cele din afara si se face om formalist, carnaval de
lasat de sec.
Curatia launtrica a sufletului
frumos al omului adevarat infrumuseteaza si exteriorul omului, iar dulceata cea
dumnezeiasca a dragostei lui Dumnezeu indulceste chiar si infatisarea lui. Frumusetea
launtrica a sufletului, pe langa faptul ca infrumuseteaza duhovniceste si il
sfinteste pe om, chiar si la exterior, infrumuseteaza si sfinteste si hainele
urate pe care le poarta omul lui Dumnezeu cel harismatic, tradand prin aceasta
Harul dumnezeiesc. Parintele Tihon isi cosea singur fesuri din bucati de rasa
cu acul de cusut saci. Le facea ca pungile si le purta, dar ele raspandeau mult
har. Orice lucru vechi si nepotrivit ar fi purtat, nu arata urat, pentru ca se
infrumuseta si el de la frumusetea launtrica a sufletului sau. Odata uin
vizitator l-a fotografiat asa cum era, cu punga in loc de fes si cu o pijama pe
care acela i-o pusese in spate, deoarece vazuse ca batranului ii era frig. Iar acum
toti cei ce vad fotografia parintelui Tihon cred ca purta mantie arhiereasca,
desi era o pijama veche si tarcata. Oamenii priveau cu evlavie chiar si la
zdrentele lui si le luau de binecuvantare. Mai mare valoare are un astfel de om
binecuvantat, care s-a schimbat launtric si s-a sfintit si pe din afara, decat
toti oamenii care-si schimba mereu numai cele din afara si-si pastreaza
inlauntrul lor pe omul cel vechi cu pacate arheologice.
(Cu durere si
dragoste pentru omul contemporan – parintele Paisie Aghioritul).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu