Tinerii sa treaca examenele curatiei

            Astazi au venit vreo doua-trei studente si mi-au spsu: „Parinte, faceti rugaciune ca sa reusim la examene.” Iar eu le-am spus:”Ma voi ruga sa treceti la examenele curatiei. Acesta este lucrul cel mai important. Toate celelalte se vor aranja dupa aceea”. Nu le-am spus bine? Cu adevarat, astazi este mare lucru sa vezi pe fetele tinerilor modestia, curatia! Lucru foarte mare!

            Vin unele tinere, sarmanele, cu inimile ranite. Traiesc in neoranduiala cu diferiti tineri si nu inteleg ca scopul acelora nu este curat si se consuma:”Ce sa fac, Parinte?”, ma intreaba. „Carciumarul este prieten cu betivul, dar nu-l ia de ginere pentru fata lui”. „Sa rupeti legaturile! Daca va iubesc cu adevarat, vor pretui aceasta. Dar daca va vor lasa, inseamna ca nu va iubesc, iar voi veti castiga timp”.

            Vicleanul exploateaza varsta tanara, care are pe deasupra si aprinderea trupeasca, incercand sa-i distruga pe tineri in aceasta perioada dificila prin care trec. Mintea nu este coapta inca, caci exista o mare lipsa de experienta, iar depuneri duhovnicesti deloc. De aceea, la aceasta varsta critica, tanarul trebuie sa simta mereu nevoia sfaturilor celor mai mari, ca sa nu alunece pe panta dulce a povarnisului lumesc, care dupa aceea ii va umple sufletul de neliniste si-l va departa vesnic de Dumnezeu.

            Imi dau seama ca pentru un copil normal nu este usor sa se afle inca din tanara sa varsta intr-o astfel de stare duhovniceasca, incat sa nu faca distinctia: nu mai este parte barbateasca si femeiasca. De aceea Sfintii Parinti recomanda ca baietii sa nu petreaca impreuna cu fetele, oricat de duhovnicesti ar fi, pentru ca varsta este cea care nu ajuta, iar diavolul exploateaza tineretea. De aceea mai de folos este ca tanarul sa fie considerat chiar si prost de catre fete (sau fata de baieti) pentru intelepciunea si curatia lui duhovniceasca, si sa duca aceasta cruce grea. Iata, in aceasta cruce se ascunde toata puterea si intelepciunea lui Dumnezeu. Atunci tanarul va fi mai puternic decat Samson si mai intelept decat Solomon. Iar cand merge pe strada este mai bine sa se roage, iar nu sa priveasca la dreapta sau la stanga, chiar daca va fi luat in nume de rau de catre rudenii – ca le dispretuieste, chipurile – si nu le vorbeste, decat sa priveasca cu curiozitate si sa se vatame, fiind astfel luat in nume de rau chiar si de oamenii lumesti, care gandesc numai cu viclesug. De o mie de ori este mai bine sa fuga de oameni dupa terminarea slujbei ca o fiara salbatica, ca sa-si pastreze curatia sa duhovniceasca si tot ce a dobandit la biserica, decat sa stea sa caste gura la haine de blana (sau tanara la cravate) si astfel sa se salbaticeasca duhovncieste din pricina zgarieturilor ce i le va face cel viclean in inima.

            Este adevarat ca lumea, din pacate, s-a stricat, caci pe oriunde va trece un suflet care vrea sa se pastreze curat, se va murdari. Singura diferenta este ca Dumnezeu nu va cere aceleasi lucruri pe care le cerea in vremurile mai de demult de la un crestin care voia sa se pastreze curat. Este nevoie de multa barbatie pentru ca tanarul sa inceapa sa se nevoiasca spre a evita pricinile pacatului. Dupa aceea insa, il va ajuta Hristos. Daca Acesta se va salasui in sufletul lui, dragostea dumnezeiasca va fi atat de fierbinte, incat va avea putere sa arda orice alta dorinta si imagine necurata. Cand se va aprinde acest foc, atunci va simti si acele desfatari dumnezeiesti care nu se pot compara cu nici o alta placere. Cand va gusta acea mana cereasca, nu-l vor mai atrage roscovele salbatice. De aceea trebuie sa tina cu tarie carma, sa-si faca semnul crucii si sa nu se teama. Iar pentru mica lui nevointa va primi desfatarea cereasca. In vremea ispitei este nevoie de barbatie. Si atunci Dumnezeu va ajuta in chip minunat.

            Odata batranul Augustin mi-a povestit ca a intrat ca incepator intr-o manastire din Rusia, care era patria sa. Acolo aproape toti calugarii erau batrani si de aceea i-au dat ascultare sa ajute pe un slujitor al manastirii la pescuit, pentru ca manastirea se intretinea din pescuit. Intr-o zi fata slujitorului a venit si a spus tatalui ei sa mearga repede acasa pentru o treaba urgenta, ramanand ea ca sa ajute. Dar ispititorul a aprins-o pe nenorocita si, fara sa se gandeasca, s-a repzeit asupra fratulu cu intentii pacatoase. In clipa aceea Antonie – acesta era numele lui de mirean – s-a pierdut, caci fusese luat prin surprindere. Si-a facut cruce si a zis:”Hristoase al meu, mai bine sa ma inec, decat sa pacatuiesc” si a sarit de pe mal in adancul raului. Dar Bunul Dumnezeu vazand marele eroism al tanarului curat, care actionase ca un nou Matinian ca sa se pastreze curat, l-a tinut deasupra apei, iar el nici macar nu s-a udat. „Desi am sarit cu capul in jos, spunea el, nu mi-am dat seama cum de m-am aflat in picioare pe apa fara sa mi se ude nici macar hainele”. In clipa aceea a simtit o pace launtrica si o dulceata nespusa, care au facut sa dispara  cu totul orice gand pacatos si orice iritare trupeasca pe care i le pricinuise fata cu putin inainte prin gesturile ei necuviincioase. Cand fata a vazut pe Antonie stand in picioare deasupra apei, a fost miscata de aceasta mare minune si a inceput sa planga, pocaindu-se pentru greseala ei.

            Hrsitos nu cere lucruri mari de la noi pentru a ne ajuta. Dimpotriva, El asteapta lucruri mici de la noi. Un tanar mi-a spus ca a mers in Patmos sa se inchine, insa diavolul i-a intins acolo o cursa. Asa cum mergea, o turista s-a repezit la el si l-a imbratisat, dar el a imbrancit-o si a spus:”Hristoase al meu, eu am venit sa ma inchin! N-am venit sa fac dragoste!” si a fugit. Seara, la hotel, in vremea rugaciunii sale, l-a vazut pe Hristos in Lumina necreata. Ati vazut de ce s-a invrednicit pentru o imbancitura? Altul se nevoieste ani de zile cu asprime si nu stiu daca se va invrednici de asa ceva. Iar acesta a vazut pe Hristos numai pentru ca s-a impotrivit ispitei. Fireste, lucrul acesta l-a intarit foarte mult duhovniceste. Dupa aceea a vazut pe Sfanta Marcela, pe Sfantul Rafaile, pe Sfantul Gheorghe de doua-trei ori. Intr-o zi a venit si mi-a spus:”Parinte, fa rugaciune sa-l vad din nou pe Sfantul Gheorghe! Vreau putina mangaiere. Nu am mangaiere de la lumea aceasta.

            Vezi alti tineri in ce stare ajung! Odata a venit aici la Coliba un tanar cu unchiul sau, care era mai in varsta, si mi-a spus:”Fa rugaciune pentru o fata care si-a rupt coloana vertebrala intr-un accident! Conducea tatal ei si l-a furat somnul. Acela a murit, iar fata s-a lovit. Sa-ti dau o fotografie a ei!”. „Nu e nevoie”, ii spun. Acesta insa insista. Atunci am luat fotografia, dar ce sa vad? Fata era intinsa pe jos si o tineau doi. „Ce legatura are acesta cu ea?”, il intreb pe tanar. „Este un prieten”, imi raspunde. „Dar o va lua de sotie?”.”Nu, sunt numai prieteni”, imi spune. „Nu lua in nume de rau copiii, imi spune unchiul tanarului, asa sunt tinerii astazi”. „Voi face rugaciune, mi-am spus in sinea mea, sa se indrepte nu coloana ei vertebrala, ci mintea ei si a ta, omule nenorocit!”. Unde este cuviinta de altadata? Pentru fapta aceasta unchiul lui trebuia sa il ocarasca. Copii duhovnicesti...., sa aiba duhovnic si sa ajunga intr-o astfel de stare.... Chiar de ar fi luat-o, nu avea nici un motiv sa stea intinsa asa intre amandoi. Si acela insista sa-mi arate fotografia, dar nu se gandea ca lucrul acesta nu este cuviincios. Pe mine nu ma deranjeaza, dar nu este corect. Ce familie vor intemeia acesti copii? Dumnezeu sa lumineze tineretul ca sa-si revina!

            Odinioara, cu ce jertfa isi pastrau fetele curatia lor! Imi aduc aminte, ca in timpul razboiului niste tarani impreuna cu animalelel lor fusesera blocati de zapada pe o inaltime in timp ce lucrau. Barbatii au facut niste adaposturi din crengi sub brazii incarcati de zapada, ca sa se apere de frig. Iar femeile au fost adapostite de consateni intr-un loc mai calduros. O tanara si o batrana, care erau dintr-un sat indepartat, au fost nevoite sa intre si ele intr-unul din aceste adaposturi de brad. Din pacate insa, exista unii oameni necredinciosi si rai care nu sunt miscati sufleteste nici macar in timp de razboi. Nu-i doare pentru cei de alaturi, care sunt raniti sau mor, ci atunci cand afla prilej, doresc chiar sa si pacatuiasca, deoarece se tem ca nu cumva sa fie ucisi si sa nu mai apuce sa se desfateze. In timp ce ar trebui sa se pocaiasca, cel putin in ceasul primejdiei. Unul ca acesta, care in timp de razboi, asa cum am spus, nu se gandeste sa se pocaiasca, ci sa pacatuiasca, o necajea atat de mult pe acea fata, incat ea a fost nevoita sa plece. A preferat sa inghete de frig, chiar sa si moara afara in frig, decat sa-si piarda cinstea. Sarmana bbatrana, vazand ca fata a plecat, a mers si ea pe urmele ei si a aflat-o – cale de jumatate de ora mai jos – sub o streasina mica a unei bisericute a Sfantului Ioan Botezatorul. Cinstitul Inaintemergator s-a milostivit de tanara cea curata si a povatuit-o la bisericuta lui, pe care fata nu o stia. Dar ce a facut Cinstitul Inaintemergator in continuare? S-a aratat unui militar in somn si i-a spus sa mearga la bisericuta sa cat mai repede. Atunci militarul s-a sculat si a pornit noaptea prin zapada spre bisericuta, caci stia cam pe unde se afla. Dar acolo ce sa vada? O batrana si o tanara cu picioarele in zapada pana la genunchi, invinetite si inlemnite de frig. Militarul a deschis indata bisericuta, au intrat inauntru si si-au revenit oarecum. Militarul n-a avut nimic sa le daruiasca, decat numai un fular si cate o manusa la fiecare, cu care le-a spus sa-si incalzeasca mainile. Apoi ele i-au povestit de ispita ce au infruntat-o. „Bine, dar cum ai hotarat sa pleci noaptea  prin zapada si inca spre un loc necunsocut?”, a intrebat-o militarul. „Eu numai aceasta puteam sa fac, dar am crezut ca Hristos o sa ma ajute”, a raspuns aceea. Atunci militarul le-a spus dintr-o data, nu ca sa le mangaie, ci pentru ca il durea pentru ele:”Vi s-au terminat suferintele! Maine veti fi la casele voastre!”. Sa-u bucurat mult de cuvintele acestea, care le-au mai incalzit oarecum. Si intr-adevar, Compania de Transporturi Montane a deschis drumul, iar a doua zi dimineata masinile de transport militare au fost acolo, si astfel sarmanele au mers la casele lor. Aceste tinere, imbracate cu Harul dumnezeiesc – nu cele dezbracate de Harul dumnezeiesc – trebuie admirate si laudate. Dupa aceea, dobitocul acela – Dumnezeu sa ma ierte! – a mers si a raportat comandantului ca militarul cutare a spart usa bisericutei si a bagat inauntru animalele de transport, adica catari. Dar comandantul i-a spus: „Nu cred ca acela sa fi facut asa ceva!”. In cele din urma, ticalosul acela a ajuns la inchisoare.

            (Cu durere si dragoste pentru omul contemporan – parintele Paisie Aghioritul).