miercuri, 17 septembrie 2014

O altfel de postare


O altfel de postare




Am tot citit pe multe bloguri, postari gen: “miercurea fara cuvinte”, in care fotografiile vorbesc de la sine si transmit diverse mesaje.

Eu am ales ca in zilele de miercuri si vineri sa postez fragmente din cartea “Catehism Ortodox” editata de Arhiepiscopia ortodoxa romana din Alba Iulia.

De ce am ales asa? M-am gandit ca ziua de miercuri, ca si cea de vineri de altfel, sunt zile de post, zile in care ne gandim mai mult la Dumnezeu. Si atunci mi s-a parut potrivit sa citim sau sa recitim (unii dintre voi sunt sigura ca ati citit-o deja) impreuna aceasta carticica, ce ne raspunde la multe dintre intrebarile noastre si ne introduce in atmosfera Ortodoxiei, credinta stramoseasca a romanilor.

Ortodox inseamna dreptcredincios sau dreptmaritor si este acela care are in sufletul sau dreapt credinta in Dumnezeu, care se inchina dupa cuviinta lui Dumnezeu si care traieste dupa poruncile Lui.

Ortodoxia este dreapta invatatura de credinta, de inchinare si traire, pe care Dumnezeu a descoperit-o lumii, la inceput, in chip mai general, prin alesii Si din poporul evreu, pana la venirea Mantuitorului, si apoi, in chip lamurit, prin Domnul nostru Iisus Hristos.

Invatatura aceasta este tinuta de Sfanta noastra Biserica ortodoxa, fara stirbiri, fara adaugiri omenesti, adica asa cum a descoperit-o Mantuitorul, cum au vestit-o Sfintii Apostoli, cum au talmacit-o Sfintii Parinti si cum au propovaduit-o slujitorii bisericesti din neam in neam, pana in zilele noastre.

Scopul insusirii si pastrarii aceste invataturi este vietuirea dupa voia lui Dumnezeu in lume si dobandirea mantuirii.

Mantuirea este eliberarea din robia pacatului si a mortii, precum si dobandirea vietii celei vesnice, in unire cu Dumnezeu. Mantuirea ne-a fost facuta cu putinta de dumnezeu prin intruparea, jertfa si invierea Fiului Sau, Domnul nostru Iisus Hristos, care a venit in lume “pentru noi si pentru a noastra mantuire”

Orice om se poate mantui, daca indeplineste conditiile mantuirii si anume: harul dumnezeiesc, credinta si faptele bune.

Primirea harului dumnezeiesc este de neaparata trebuinta pentru mantuire, fiindca Insusi Mantuitorul ne spune:”Fara de mine nu puteti face nimic” (Ioan 15,5), iar Sfantul Apostol Pavel zice: “In har sunteti mantuiti” (Efeseni 2,5).

Credinta este si ea de neaparata trebuinta, fiindca: “fara credinta este cu neputinta a placea lui Dumnezeu” (Evrei 11,6) si “cel ce nu va crede se va osandi” (Marcu 16,16).

Tot de neaparata trebuita sunt si faptele bune, caci: “credinta fara de fapte este moarta” (Iacob 2,26), iar cei “ziditi intru Hristos spre fapte bune sunt ziditi” (Efeseni 2,10).

Adevarul care duce la mantuire se gaseste in Biserica ortodoxa, care este “stalp si temelie adevarului (1 Timotei 3, 15).

Dumnezeu a dat acest adevar prin Descoperirea sau Revelatia Dumnezeiasca.”

(extras din Catehism Ortodox-Parte Introductiva)

Niciun comentariu: