Maica Domnului cinsteşte prin prezenţa Ei pe văduva care se împărtăşea
Un
preot oarecare care slujea la o enorie, a fost chemat să împărtăşească o femeie
săracă şi un boier bogat. Iar el, lăsând pe femeia cea săracă şi văduvă, s-a
dus la boierul cel bogat, pe care l-a împărtăşit şi l-a mângâiat, nădăjduind
că-i va lăsa lui ceva din averea sa. Atunci venind un alt trimis de la casa
văduvei, i-a spus că aceea este aproape să-şi dea sufletul, dar preotul, ca un
semeţ şi iubitor de avuţie, nu s-a dus. Însă avea un ierodiacon foarte
îmbunătăţit şi iubitor de Dumnezeu, care văzând că preotul nu vrea să se ducă,
l-a rugat să-i dea voie să împărtăşească el pe văduva aceea şi preotul a primit.
Ducându-se diaconul cu Trupul Domnului la casa văduvei care era săracă şi
lipsită de bunătăţile cele vremelnice, însă bogată în fapte bune şi
dumnezeiescul dar, a văzut-o că zăcea pe o rogojină şi neavând oameni care să-i
stea înainte şi să o caute, ca pe bogatul, stătea deasupra ei Născătoarea de
Dumnezeu Maria, cu o ceată de fecioare, care cu basmale albe ştergeau de
sudoare faţa bolnavei şi o acopereau.
Iar
acel sfinţit diacon s-a înspăimântat, mai ales când a văzut pe Stăpâna cum că
s-a închinat Trupului celui Stăpânesc. Apoi, ridicându-se, a făcut semn
diaconului ca să se apropie să săvârşească Sfânta slujbă. Şi după ce s-a
împărtăşit bolnava, i-au luat sfântul ei suflet sfinţitele fecioare şi s-au dus
în ceruri. Pe urmă, ducându-se diaconul la casa bogatului, a văzut pe patul lui
nişte câini negri, înconjurându-l pe dânsul, pe care însă cei ce stăteau de
faţă nu-i vedeau, ci numai cel bolnav care striga să-i alunge de acolo ca să
nu-i facă supărare. Apoi a văzut un harap cu înfricoşată faţă care, băgând pe ascuns
în gura bogatului ca un fel de ostie, i-au smuls cu sila ticălosul lui suflet
cu multă chinuire şi muncă. Acestea văzându-le diaconul, grozav s-a înfricoşat
şi a căzut la pământ ca un mort. Atunci a stat înaintea lui Preasfânta, care
l-a ridicat pe dânsul, zicându-i: „Nu te teme, iubitul meu rob, că ţie îţi este
gătită Împărăţia cerurilor şi asupra ta nu poate face nimic răutatea dracilor.
Numai păzeşte Dumnezeieştile porunci ale Fiului meu fără de lenevire, în toate
zilele vieţii tale până vei veni în ceata sfinţilor, ca să te veseleşti cu dânşii
fără de sfârşit”.
Diaconul,
mulţumind cu smerenie Împărătesei, i s-a închinat până la pământ, după care Ea
s-a dus la ceruri. Iar el, împărţind la săraci averile sale, s-a făcut sărac pentru
Domnul şi petrecând viaţă plăcută lui Dumnezeu s-a dus în Împărăţia Cerească,
pe care să dea Dumnezeu a o dobândi noi toţi. Amin (57, Minunile Maicii
Domnului de Neamţ, ediția 1924 şi 1990).
(Minunile
Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu