Despre Maica Domnului

 Ocrotitoarea Sfantului Munte (IV)

Pe parintele Abel l-a odraslit marea Rusie. S-a nascut langa raul Volga, in orasul Balahna. Domnul, cunoscand ca avea sa devina un vas ales al Duhului Sfant, “i-a descoperit degraba comoara Evangheliei si a scrierilor patristice, pe care le cerceta si care curand l-au facut sa vada si sa se incredinteze de minciuna, de desertaciunea si de grija nefolositoare a acestei lumi”. La varsta de douazeci de ani a lasat parintii si patria si impreuna cu un alt inchinator, Nikita, au pornit spre Sfantul Munte. Mai mult de patruzeci de ani – pana la moartea lor – si-au dus povara unul altuia.

Cand au ajuns in Constantinopol au vazut numai planset si nenorocire, iar sangele curgand pe drumuri si prin piete ca paraul. Grecii de aici le spuneau:

-Parintilor, de ce ati venit acum aici la noi? La voi nici mieii nu sunt junghiati asa cum ne junghie turcii pe noi. In Sfantul Munte nu puteti merge, deoarece nu exista corabii, iar pe uscat peste tot umbla talhari, iar in manastiri monahii locuiesc impreuna cu turctii.

Totusi in primavara anului 1821 cei doi au pornit spre Sfantul Munte. Pana sa ajunga la destinatie au suferit patimirile lui Iov, poate si mai mult. Bani nu aveau, hainele lor ajunsesera niste zdrente si adeseori ii prindeau talharii si ii bateau. Dumnezeu i-a incercat prin suferintele lor ca aurul in topitoare, pentru a deveni si mai stralucitori. Au mers mai mult de o luna pe jos pana ce au ajuns in Sfantul Munte, mancand verdeturi si dormind acolo unde ii apuca noaptea.

In Sfantul Munte au gasit chiliile daramate, manastirile goale, toacele aruncate si “oastea Imparatesei Cerurilor imprastiata in toate directiile”.

Muntele cel Sfant, patria familiei celei iubitoare de Dumnezeu, slava Ortodoxiei, lauda Fecioarei, locul renasterii a mii de suflete, era pustiu si plangea ca Rahila cea de demult cautandu-si fiii. Peste tot stapanea o tacere de mormant.

In Manastirea Iviron cei doi parinti s-au inchinat la icoana Maicii Domnului “Portarita” cu lacrimi de bucurie. Imparateasa cereasca a ramas la locul ei ca o santinela neadormita, pazindu-si mostenirea. Era “luminoasa si bucuroasa, impodobita cu aur, argint si pietre pretioase”.

Apoi cei doi straini au intrebat pe monahii din manastire:

-De ce nu ati ascuns-o pe Maica Domnului? Sau cel putin de ce nu ati luat  de pe icoana podoabele pretioase? Si cum se intampla ca turcii nu au rapit pana acum o astfel de valoare?

Atunci parintii manastirii le-au spus despre minunea ce se petrece in fiecare zi cu icoana Maicii Domnului:

-Unde sa o ascundem si de ce? Ea este ocrotitoarea intregului Sfant Munte. Ne cearta pentru pacatele noastre. Canonul nostru inca nu s-a terminat. Insa ea ne priveste bucuroasa si de aceea noi nadajduim ca va trece repede aceasta nenorocire. Ne intrebati de ce turcii nu au luat pana acum podoabele ei pretioase? Nu numai ca nu pot sa le ia, dar nici macar sa intre in biserica nu indraznesc. Iata minunea pe care o vedem in fiecare zi. Este al treilea an de cand turcii traiesc in manastire, dar nici unul nu a intrat in biserica ei. Cand se manie pe noi, atunci incep sa ne ceara aur, argint si vase sfinte. Noi insa le aratam sfanta icoana si le spunem: “Poftiti, la aceasta icoana exista mult aur, argint si pietre pretioase. Luati-le pe toate!”. Atunci aceia ne raspund: Noi nu ne putem apropia de ea, deoarece ne priveste cu manie”.

Vedeti, fratilor, minunea? Aceasta ne tine aici si ne intareste.

(Patericul Maicii Domnului-Arhim. Teofilact Marinakis)