luni, 23 februarie 2026

Minunile Maicii Domnului

 Cum a vindecat Maica Domnului pe monahul Ilarion

Arhimandritul Cleopa Ilie, părintele nostru duhovnicesc, ne povesteşte cum a vindecat Maica Domnului piciorul cangrenat al smeritului monah Ilarion Ionică, din mănăstirea Sihăstria şi cum i-a vestit sfârşitul cu un an înainte. În primăvara anului 1933, bătrânul călugăr Ilarion Ionică a fost trimis la pădure să aducă lemne de foc pentru obşte. Acolo a fost lovit la un picior şi rana s-a cangrenat, încât suferea mult şi era îngrijit la chilie de fratele Constantin, devenit mai târziu Arhimandritul Cleopa.

Într-o noapte plângea de durere în patul său şi se ruga cu lacrimi, zicând: „Maica Domnului, milueşte-mă şi-mi uşurează boala, căci nu mai pot răbda durerea piciorului!”. După puţin timp a văzut că intră în chilia lui o femeie foarte cuvioasă, în chipul unei doctoriţe din Târgul Neamţ, şi îl întreabă: „De plângi, părinte Ilarion?”. El i-a răspuns: „Doamnă doctoriţă, mi-am rupt piciorul şi mă doare greu. Simt că voi muri curând şi plâng pentru că nu m-am pocăit”.

După ce doctoriţa aceea minunată s-a atins cu mâna de piciorul lui, l-a mângâiat cu aceste cuvinte: „Nu mai plânge, părinte Ilarion. De acum te vindeci la picior şi vei mai trăi încă un an de zile. După aceea te vei odihni”. Apoi a plecat acea Sfântă femeie şi bătrânul a adormit liniştit. Era Maica Domnului. Dimineaţa bătrânul s-a sculat sănătos din pat, s-a dus la biserică şi a spus tuturor minunea Maicii Domnului. Mai trăind exact un an de zile, la Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, părintele Ilarion şi-a dat sufletul în mâinile Domnului şi a fost petrecut de obştea mănăstirii pe ultimul drum până la cimitir.

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

4 comentarii:

Suzana spunea...

Multumesc pentru noile ganduri, draga Ioana.
Credinta este mereu o solutie. Doar ca uneori pur si simplu oamenii uita aceasta cale.
O saptamana frumoasa!❤️😘

din casuta noastra spunea...

Din păcate, ai dreptate. Uitam ceea ce este esențial.
Te îmbrățișez si îți doresc o săptămână plina de bucurii Suzana!🤗🤗

Mela spunea...

De-am avea și noi credința sfinților....dar ne rătăcim în ale lumii.

din casuta noastra spunea...

Ehhh, ce bine ar fi.
Ne rugam Bunului Dumnezeu si Maicii Sale sa ne ajute sa nu mai rătăcim.
Va îmbrățișez!🤗🤗