luni, 8 decembrie 2025

Minunile Maicii Domnului

 Minunile Maicii Domnului in ostiri

Maica Domnului izbăveşte cetatea de împresurarea Perşilor şi Tătarilor

În vremea lui Ieraclie, împăratul grecilor, Sarvar, voievodul perşilor şi hanul tătarilor, au venit cu oștile pe mare şi pe uscat până sub Ţarigrad şi îl băteau. Într-acea vreme, toţi oamenii s-au rugat Maicii Domnului. Luând icoana lui Hristos cea nefăcută de mână omenească şi veşmântul Precistei, de asemeni şi lemnul Făcătoarei de viaţă Crucii Domnului, au făcut litie pe zidurile cetăţii, rugându-se lui Dumnezeu să le ajute. Atunci, Precista de la icoana din biserica Vlahernei, a pornit în mare, valuri năvalnice, încât a înecat în mare corăbiile cu aceşti păgâni. Tot atunci, cu ajutorul Sfinţiei sale, oștile greceşti, care erau lângă biserica sa, ce se chema Peghia, au ucis pe mulţi tătari. Hanul s-a speriat atât de mult, încât nu mai ştia ce să facă. Acest lucru a fost în zilele lui Eraclie împăratul (125, Minunile Maicii Domnului 400, de profesor Dumitru Stănescu, ediția 1925).

 

(Minunile Maicii Domnului-preot Nicodim Mandita)

Niciun comentariu: