Cuvant din Pateric

 Pentru rugaciunile Sfantului Apostol Tadeu ale Sfintilor Mucenici Donat Diaconul, Romul preotul, Silvan Diaconul si Venust si ale Sfintei Mucenite Vasa, cu fiii ei, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Întru această zi, cuvânt din Pateric.

Un oarecare staret, având dar duhovnicesc, zicea că la început, de când au venit în părtile acelea, intrând în vestita cetate Antiohia si îndemnat de multa sa credintă, s-a sălăsluit în părtile de sus, în pestera Sfântului Ioan Gură de Aur, ca să trăiască acolo. Iar, iubitorul de oameni Dumnezeu, Cel ce vroia mântuirea sa, ca să scape el de sminteli si de vrajbă, i-a arătat ce se întâmplă în Antiohia, tuturor celor ce trăiau acolo. Si iată cum: „Am văzut o fiară, ca un balaur foarte mare, fiindu-i tot trupul ca un râu de foc si gros, care înconjura si zbura prin toată cetatea Antiohiei si mânca fără de satiu pe toti, de la mic la mare, pe bărbati, pe feimei, pe copii, pe preoti, pe călugări, si nu scăpa nimeni de mâncarea lui. Însă, acesta era dracul iubirii de desfătări, pe care, văzându-l, m-am înspăimântat si am fugit afară din cetate. Deci, am văzut pe cineva care îmi zicea: Vei face bine, dacă vei fugi de aici si te vei sui la munte, căci acest drac are putere numai aici, în cetate, nu si la munte. Apoi, fugind, am mers la munte, într-o mănăstire, dar nu eram încă deprins cu viata călugărească si nu pricepeam ce voi face. Deci, mi-a venit un gând ca acesta, zicându-mi să mă socotesc, acum, ca si când as fi pe vremea Apostolilor, de la început, să caut, dar, să văd ce au învătat si ce au propovăduit Apostolii pentru mântuirea oamenilor. Deci, acestea gândindu-le, m-am asezat în mănăstire si, citind cele patru Evanghelii, mi-am ales, din ele, pentru mine, porunci ale Domnului si le purtam cu mine pe acestea neîncetat. Si de la început, adică, mi-am ales desăvârsita neagonisire, precum se cuvine călugărilor; si, după aceea, desăvârsita si cu dinadinsul pustnicie”. Si toate acestea, adică, le spunea acel mare staret, despre începutul petrecerii sale în călugărie. Si cele ce a dobândit prin acestea, înfricosătoare si mari daruri si descoperiri, nu avem vreme să le spunem acum, asa cum ne-a spus el viata lui, cea mai dinainte. Că si hrană a luat din mâna îngerului si alte înfricosătoare lucruri, precum zice marele Apostol Pavel, pe care nu este slobod omului să le grăiască. Numai aceste putine cuvinte, ne-am silit a le spune, fiindcă am slujit noi la un staret mare, ca acesta care ajunsese la atât de mari daruri. Să mai spunem, iarăsi, si faptul că acest mare staret, precum spunea el însusi, a făcut o mănăstire si avea cu sine un ucenic, care petrecea singur în colibă. Iar staretul, singur, se linistea si auzea pe draci, strigând si zicând că s-au supărat pe acesti călugări, că, nu numai de staret nu se puteau apropia, dar nici de ucenicul lui, fiindcă risipeste si zideste si nu-l află pe el stând degeaba.

Acestea grăindu-le dracii, staretul a cunoscut cele despre sine, adică, faptul că darul lui Dumnezeu, cel ce era într-însul, gonea si risipea cu draci si ei nu puteau să se apropie de el. Dar, despre ucenic nu se pricepea ce înseamnă acel lucru, că, adică, risipeste si zideste. Iar, după ce a înserat, mergând la ucenic, l-a întrebat pe el: „Cum îti petreci vremea?” Iar el, răspunzând, a zis: „Bine, părinte”. Apoi, staretul l-a întrebat pe el despre trândăvie. Iar acesta arătând cu degetele la niste pietre a zis: „Cu aceste pietre, zidesc un zid si, iarăsi, îl risipesc si, aceasta făcând-o, nu simt trândăvirea”. Acestea, auzindu-le, marele staret a cunoscut pentru care pricină nu puteau dracii să se apropie de el, fiindcă nu-l aflau niciodată pe el stând în zadar.

Drept aceea, bine zicea că risipeste si, iarăsi, zideste. Si, de acestea înstiintându-se, staretul si mai mult a îndemnat pe ucenic, la un lucru bun ca acela. Iar nouă ne zicea: „Stiu că ucenicul nu avea nici un folos sau câstig trupesc, nici pentru el, nici pentru altii, dar, fiindcă nu stătea degeaba, necuratii draci nu aflau vreme ca să-i facă rău. Iarăsi, un alt staret, de care scrie la Pateric, făcea acelasi lucru, în alt chip, că, aflând o colibă lângă un lac cu trestii, stătea si împletea cosnite si le arunca pe ele în râu. Si aceasta o făcea nu pentru câstig, ci ca să se ostenească si să se linistească. Dumnezeului nostru, slavă!

 

(Proloage)