Despre vietuirea crestineasca

 Pentru rugaciunile Sfintilor Mucenici Prov, Tarah si Andronic si ale Sfantului Ierarh Cosma, episcopul Maiumei, Doamne Iisuse Hristoase fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!

Cuvânt al Preacuviosului părintelui nostru Efrem Sirul, despre cum se cuvine crestinilor a vietui.

Priviti, fratii mei iubiti, cum se întoarce omul la cele lepădate si cugetă iarăsi si face lucrurile păgânilor. Tot cel ce cugetă cele trupesti si risipeste ca si când nu ar astepta să dea seama lui Dumnezeu în ziua judecătii, oare nu s-a dezbrăcat el de Hristos? Că zice Domnul, cu dumnezeiasca Sa gură, că si pentru un cuvânt desert vor să dea seama oamenii în ziua Judecătii, apoi faptele în ce fel vor fi judecate?

O, ce drac rău. O, urătorul de bine si urătorul de oameni duh necurat. Cum împiedică si cum ademeneste el pe fiecare. Stăpânul strigă prin Prooroci si prin Apostoli si prin sfintele Evanghelii, dar din multime putini iau aminte. Diavolul cheamă prin alăute si prin hore si prin cântecele drăcesti si multimea se adună. Iubitorul de oameni, Dumnezeu, cheamă pe toti si zice: „Veniti la mine toti!”. Si nu este nimeni să-L asculte, nici să se sârguiască. Hulitorul de oameni, diavolul, pe multi îndeamnă si acestia la el aleargă. Dacă undeva s-ar propovădui ajunare sau priveghere, se sperie toti si se tânguiesc si se fac ca niste morti. Iar dacă s-ar vesti cândva prânzuri, cine sau alăute, sau cântece drăcesti, toti se fac veseli, binevoitori si treji si unii pe altii se cheamă si se strigă si împreună aleargă pe drumul cel rău si se nevoiesc cu nevointa cea vrednică de jale. Nu însă cu cinste cum se cuvine crestinilor, ci ca niste păgâni. Nu ca niste robi ai lui Dumnezeu, ci ca niste apucati. Si de multe ori, toată ziua se ostenesc pentru pântecele lor si toată noaptea petrec fără de somn, spre pierzarea sufletului lor, jucând si batjocorindu-se si nimic altceva câstigând din osteneală si din priveghere, fără numai vaiul, precum a zis Domnul.

Luati aminte cu dinadinsul la cele scrise si nu le defăimati, că vai celor ce ocărăsc dumnezeiestile Scripturi. Că multi cuvântători deserti sunt, amăgindu-se cu mintea, care când aud de chinurile judecătii zic râzând, mângâindu-se: „Oare sunt eu mai bun decât toată lumea? Unde va merge toată lumea, acolo voi merge si eu. Afară de toată lumea, ce are să mi se întâmple mie? Să mă îndulcesc deocamdată si eu, ca toată lumea, de bunătătile lumii acesteia”. Apoi, după ce s-a împlinit hotarul vietii acesteia, se trimite vestitorul mortii, zicându-ne: „S-a împlinit calea ta în viata aceasta, vino de acum într-o altă lume, vino la însusi locul tău!”. Apoi, lasi lucrurile vietii celei veselitoare, cu care ti se părea că vesnic te vei desfăta, si te duci, fiind tras de demoni, la locul de osândă.

Si, văzându-si locul, omul se va cutremura si îsi va bate fata sa cu palmele, si, căutând împrejur încoace si încolo va vrea să fugă si nu-i va fi lui cu putintă să fugă, că va fi tinut cu nădejde, legat de cei ce îl vor duce pe dânsul. Atunci îi vor zice lui demonii cei ce îl tin: „Ce te temi, vrednicule de jale? Ce te tulburi, ce te întristezi, ce te înfricosezi, ticălosule? Ce te cutremuri, netrebnicule? Tu ti-ai gătit tie locul acesta; seceră acum ce ai semănat. Ai auzit de înfricosata osândă si, râzând, asa ziceai: Unde va fi lumea toată, acolo voi fi si eu. Acum, pentru ce te cutremuri. Nu esti singur. Acolo unde este toată lumea, acolo esti si tu. N-ai auzit pe Stăpânul, zicând: Toată lumea întru cel rău zace? Ci, defăimând ziceai: Unde va fi toată lumea, acolo si eu. Vrednicule de jale si ticălosule pentru ce când ziceai acestea nu te gândeai la tine? Acum, lumea toată poate să-ti ajute tie? Oare pentru toată lumea vei da tu răspuns Judecătorului? Au nu numai pentru singur sufletul tău? Iată acum, precum ziceai, unde este toată lumea, acolo esti si tu.”

Si, intrând în locul cel de osândă, nevrând si cumplit chinuindu-se, va începe să ridice jalnice glasuri si să roage pe cei ce vor sta înaintea judecătii, ca să dobândească măcar putină răsufIare. Si îi vor răspunde lui: „Ce strigi, ticălosule? Au doar tu esti mai bun decât toată lumea? Unde este toată lumea, acolo esti si tu, precum ai zis”. Si atunci, suspinând din adâncul inimii, va zice: „Si ce-mi foloseste mie toată lumea? Vai mie, că m-am amăgit si m-am batjocorit. Dreaptă este judecata lui Dumnezeu. Acum am cunoscut, ticălosul, că ceea ce seamănă omul, aceea va si secera. Si ce sarcină va lega, aceea va si purta. Vai mie, că am auzit si nu primeam. Pe câti vedeam nevoindu-se, priveghind si ajunând, pe toti îi ocăram si-i osândeam. Pe câti îi vedeam plângând si tânguindu-se, râdeam de ei. Vai mie, că mai de folos îmi era mie o sută de ani să plâng acolo si să mă tânguiesc si pământ să mănânc si să nu vin în locul acesta de chin. Cine-mi va da mie vreme de pocăintă, măcar de trei zile ale veacului aceluia, pe care l-am cheltuit în lenevire, eu, vrednicul de jale si ticălosul? Însă acum târgul si soborul s-au risipit si nu mai am folos din pocăintă.”.

Vedeti, fratilor, să nu se afle cineva fără de roadă. Cel ce seamănă în trupul său îndulcirea lumii acesteia, desfătări, cine si prânzuri, din trup va secera stricăciune. Iar cel ce seamănă în duh rugăciune, ajunare si priveghere, din duh va secera viată vesnică. Luati seama si vedeti că nicidecum nu se laudă cel ce se desfătează, nici cei ce râd, nici cei ce joacă, că acestea păgânii le fac. Iar în partea crestinilor, legea este în acest fel: fericiti cei săraci cu duhul, fericiti cei ce plâng, fericiti cei milostivi, fericiti cei izgoniti, fericiti cei curati cu inima, fericiti cei vorbiti de rău, fericiti cei ce se înfrânează, fericiti cei ce au păzit Botezul curat, fericiti cei ce pentru Hristos s-au lepădat de lumea aceasta, fericite sunt trupurile feciorelnicilor, fericiti cei ce au femei ca si când n-ar avea, fericiti cei ce priveghează si se roagă, fericiti cei ce văd mai înainte pe Cel ce va să vie să judece viii si mortii si-si pregătesc răspunsul, fericiti cei ce lăcrimează în rugăciune si în cântarea de psalmi. Acestea sunt ale dumnezeiestii Scripturi a dreptcredinciosilor.

Si, oare, care Scriptură fericeste pe cei ce cântă din fluier, sau în alăută, sau râd, sau pe cei ce se desfătează, sau pe cei ce se îmbată, sau pe cei ce se înversunează si joacă, sau pe cei ce iubesc lumea aceasta? Stăpânul nostru nu ne-a învătat acestea, ci, mai vârtos, le-a si osândit, zicând: „Vai vouă care râdeti acum, si vă desfătati, că ve-ti plânge si vă ve-ti tângui!”.

Deci, veniti ca, lăsând calea cea largă, care duce la pierzare, să ne ostenim putină vreme, ca să împărătim în vecii cei nesfârsiti si să dobândim bunătătile cele nestricăcioase pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit si la inima omului păcătos nu s-au suit. Fugi de mândrie, o, omule, desi esti bogat, ca nu cumva să ai pe Dumnezeu împotriva ta, si iubeste smerita cugetare, desi esti mare, ca să te înalti în ziua judecătii, că vai celui trufas, că acela, când va intra în mormânt, atunci se învată cine este. Vai lacomului, că bogătia trece, vai necredinciosului, că în vreme ce toti se luminează, el singur atunci se întunecă. Vai, celui fără de lege, că se duce la Judecător aspru si drept. Vai trândavului, că va căuta vremea pe care rău a cheltuit-o si nu o va afla. Vai ocărâtorului si împreună cu el, betivului, că se rânduiesc cu ucigasii si cu desfrânatii se pedepsesc. Vai celui ce se desfătează în această putină vreme,că, precum un vitel spre junghiere, asa se îngrasă.

Dar fericit este cel ce călătoreste pe calea cea strâmtă, că purtător de cunună va intra în cer. Fericit cel ce multora le face bine, că va afla ajutători multi, când va fi judecat. Fericit cela ce se sârguieste către viata ce va să fie, că acestea de aici trag spre stricăciune si moarte. Fericit este cel ce risipeste cele rele, adică pe acelea ce le-a adunat rău, că va sta curat înaintea judecătorului. Fericit este cel ce spre toate se sileste pe sine, că silitorii răpesc împărătia lui Dumnezeu.

Deci, să ne silim acum si noi spre tot lucrul bun. Să ne îndemnăm si să ne zidim unii pe altii, precum si faceti. Totdeauna vorbirea noastră să fie despre judecată si despre darea răspunsului vostru. Ori ce lucru faceti, fie de umblati pe cale, fie de sedeti la prânzuri sau în paturile voastre, ori altceva de faceti, totdeauna îngrijiti-vă de judecată, si de venirea dreptului Judecător si vă aduceti aminte, în inimile voastre, si zicteti unii către altii:

„Oare în ce fel este întunericul cel mai dinafară? Oare în ce fel este focul cel nestins si viermele cel neadormit? Oare în ce fel sunt scrâsnirile dintilor?” Acestea vorbiti-le unii cu altii, noaptea si ziua. Să ne nevoim fratilor, până avem vreme. Să cumpătăm desfătarea cea de aici, ca acolo să câstigăm desfătarea Raiului. Să plângem aici putin, ca acolo să râdem. Să flămânzim aici, ca să ne saturăm acolo. Să învătăm a ne lipsi de toate acestea vremelnice de aici, ca să ne îndulcim acolo de bunătătile cele adevărate. Pe calea cea strâmtă si necăjită să călătorim aici, ca acolo pe calea cea lată si desfătată să umblăm. Si iarăsi zic: „Vedeti să nu ne împiedice pe noi viata aceasta si să ne batjocorească si goi si netrebnici să ne trimită pe noi în veacul acela. Că înselăciunea lumii acesteia pe multi ia împiedicat, pe multi i-a pierdut, pe multi i-a batjocorit, pe multi i-a orbit”.

Iar noi, fratilor, să luăm aminte la noi însine si să ascultăm pe Domnul, care zice: „Veniti după Mine!” Deci, de toate să ne despărtim, si Lui să-I urmăm. Să potolim toată bucuria lumii acesteia, că batjocoreste pe cei ce o iubesc pe dânsa. Iar noi să ne sârguim a dobândi viata cea vesnică, dăntuirea cea cu îngerii, petrecerea cea cu Hristos. Căruia se cuvine slava în vecii vecilor! Amin.

(Proloage).