Pentru rugaciunile Sfantului Proroc Oseea si ale Sfantului Cuvios Mucenic Andrei Criteanul, Doamne Iisuse Hristoase fiul lui Dumnezeu, miluieste-ne pe noi pacatosii!
Întru această
zi, cuvânt despre tâlharul ce s-a mântuit prin putine lacrimi.
În zilele lui Mauriciu
împăratul (582—602), a fost un oarecare tâlhar din părtile Traciei, cu totul
sălbatic si cumplit si era în asa fel, că multi nu l-au putut prinde pe el.
Deci, auzind de aceasta, împăratul a trimis la dânsul crucea sa, zicându-i: „Nu
te teme!” Iar tâlharul, văzând cinstita cruce si crezând cuvântul împăratului,
a venit si a căzut la picioarele împăratului, mărturisindu-se. Iar împăratul,
cu bucurie, l-a primit si l-a iertat. Apoi, trecând putine zile, a căzut în
boală si zăcea în casa de oaspeti si, adormind, a văzut înfricosătoarea
judecată. Si, trezindu-se în noaptea următoare, dacă s-a văzut pe sine bolnav
si aproape de iesirea din viată, s-a întors la rugăciune către Dumnezeu,
plângând si zicând, cu amare lacrimi: „Nu cer de la tine, Iubitorule de oameni,
ceva mai mult decât numai câte le cerea, prin mărturisire, tâlharul cel mai
înainte de mine. Si, precum spre tâlharul acela, asa si fată de mine, tâlharul,
minunează milele iubirii tale de oameni si primeste această suspinare a mea de
noapte, pe pat, nu pe cruce. Si, precum ai primit pe cei dintru al unsprezecelea
ceas, care nimic vrednic nu au lucrat, asa mă primeste si pe mine, afundându-mă
în lacrimile mele cele putine si curătindu-mă cu ele. Dă-mi mie iertare,
necerând ceva mai mult de la mine, că nu mă încape vremea si pânditorii cei de
prin pesteri s-au apropiat. Dar să nu stai împotrivă, nici să-mi iei seama cu
deamănuntul, că nu vei afla în mine ceva bun. Că m-au cuprins fărădelegile mele
si, către seară, rău am ajuns, că nenumărate sunt datoriile mele. Ci, precum ai
primit suspinarea cea amară a lui Petru, primeste-o si pe a mea, iubitorule de
oameni, turnând lacrimile acestea peste zapisul păcatelor mele si, cu buretele
milostivirii Tale, sterge greselile mele cele neasemănate”.
Si asa, multe ceasuri
mărturisindu-se tâlharul si cu mahramă stergându-si lacrimile sale, si-a dat
duhul, precum ne-au spus cei de aproape ai săi. Iar cârmuitorul cel mai mare al
casei de oaspeti a văzut, în somn, în ceasul în care a murit tâlharul, niste
demoni multi, care, venind la patul tâlharului, cu multe zapise, aveau scrise
multime de păcate tâlhăresti. Si, iată, doi tineri frumosi au adus o balantă si
punând demonii toate zapisele tâlharului, au si tras în jos un taler al balantei,
iar celălalt taler sta sus. Deci, au zis îngerii cei luminosi: „Oare nu avem de
pus aici nimic ?” Si au zis unul către altul: „Ce putem să avem. Că nu-i mai
mult decât zece zile de când s-a întors de la ucidere”. Si, când a grăit
aceasta, a adăugat: „Să căutăm vreun lucru bun”. Si a aflat unul dintre ei mahrama,
întru care erau lacrimile lui, si a zis; „Cu adevărat, aceasta este mahrama cu
lacrimile lui; să o punem, deci, de cealaltă parte a cumpenei si iubirea de
oameni a lui Dumnezeu împreună cu ea, si vom vedea ce va fi”. Si numai cât au
pus-o pe ea de cealaltă parte, a si tras îndată si a risipit zapisele ce erau
de partea dracilor. Si au strigat cu un glas, zicând: „Cu adevărat a biruit
iubirea de oameni a lui Dumnezeu”. Si, luând sufletul tâlharului, l-au dus pe
el cu ei. Iar demonii, tânguindu-se, au fugit rusinati.
Aceasta văzând-o,
cârmuitorul casei s-a sculat si, alergând, a intrat în cameră si, venind la
patul tâlharului a aflat trupul cald încă, de vreme ce sufletul său se dusese
la Dumnezeu, iar mahrama pe ochii lui fiind, plină de lacrimi. Si, luând
mahrama, a întrebat pe împărat si a zis : „Să lăudăm pe Dumnezeu, stăpâne. Că
am auzit că în zilele stăpânitoarei tale împărătii s-a mântuit un tâlhar”.
Iată, cu adevărat, acum am văzut, numai de vom si crede că sunt adevărate, că
bine este să ne pregătim pe noi însine si să întâmpinăm cu pocăintă ceasul cel
înfricosător al mântuirii.
(Proloage).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu