MINUNILE SFANTULUI IOAN RUSUL - III
„Așa sunt uitați prietenii?"
Bătrânul
pensionar Nicolae, fost muncitor la o fabrică din zona Pireului (purtând de mai
bine de 20 de ani niște ochelari cu lentile groase și vechi, aproape fără nici
un fir de păr în cap), în discuțiile lui, în rugăciunile lui, îl numește pe
Sfântul Ioan Prieten și într-adevăr îl are ca pe un prieten. Este așa de
copilărească simplitatea și naivitatea lui! „Am venit și anul ăsta, părinte, am
venit sa-l salut pe Prietenul meu. De ani
de zile suntem prieteni! Și cum să nu fie așa, dacă îmi împli
Într-un
an bătrânul Nicolae a venit supărat, cu o adâncă mâhnire în suflet. A intrat în
biserică, nu ne-a salutat ci s-a dus direct la racla cu sfintele moaște. Când
și-a terminat de spus „of-ul" către Sfântul a venit și mi-a zis:
„Ce vreți,
azi am mare supărare, adică ce zic eu astăzi, că o am de ieri dimineata. Ieri,
pe la ora zece, am cumpărat o bucată de ficat de miel și i-am spus nevestei
să-l pună la tigaie, iar eu am alergat Ia băcănie să cumpăr puțin vin.
La
semafor, unde m-am oprit și așteptam să se facă verde, am auzit în spatele meu
un glas: „Așa sunt uitați prietenii?” Eram singur. Mă uit în spate - nimeni.
Sus la balcoane - glasul însă îl auzisem foarte aproape de mine.
S-a
aprins lumina verde, am traversat, am intrat în băcănie; aici se auzeau niște
cântări bisericești minunate.
-
- Frumoasă casetă cu cântări - îi zic
vânzătorului.
-
Nu-i casetă, mos Nicolae, se transmite
Sfânta Liturghie la radio. Astăzi este sărbătoarea Sfântului Ioan Rusul, În
Evvia, slujesc acolo 6 arhierei, după cum a spus prezentatorul.
N-am
mai cumpărat nimic. Am ieșit, am traversat pe roșu. Și acum am în urechi
claxoanele, frânele, strigătele șoferilor. Am ridicat amândouă mâinile în sus
si le-am făcut semn să se oprească toți, să pot traversa. Ce să fac? N-am
mâncat de ieri nimic, nici nu vreau să mănânc. Puțin lucru este să-ți spună un
sfânt că I-ai uitat? Pot să-i mai zic acuma prieten?"
-Da,
moș Nicolae, i-ai fost și îi vei fi prieten. Măcar să ajungem și noi la
simplitatea și la curătia inimii tale.
(Viata si Acatistul Sfantului Ioan Rusul-carte tiparita cu
binecuvantarea Prea Sfintitului Parinte Galaction, Episcopul Alexandriei si
Teleormanului)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu