marți, 24 ianuarie 2023

CUVANT DE FOLOS

 JOCI TARE!

Intr-un an de Sarbatoarea Schimbarii la Fata a Mantuitorului, am urcat in varful Athosului pentru a participa la privegherea de toata noaptea. Am plecat in ajunul Praznicului si la amiaza am ajuns la Panaghia. Printre altii, am intalnit acolo si trei calugari de religie anglicana. Nu mai retin din ce tara erau. Prin intermediul unui student roman care stia engleza, am discutat mai mult timp cu ei. Unul dintre acestia, cu toate ca inainte fusese ortodox, devenise un fanatic, avand o viclenie care i se citea pe fata. Dupa mai multe discutii, i-am intrebat: ”Voi credeti cu adevarat ca acest munte este Gradina Maicii Domnului si este sub ocrotirea ei?” “Credem au zis ei in cor, caci si de aceea am venit sa il vizitam”. “Bine, am zis eu, dar atunci nu v-ati intrebat de ce nu este nici un anglican in acest Sfant Munte sau vreunul de alta credinta si de ce sunt doar ortodocsi?”

Doi dintre ei m-au privit fara sa mai scoata nici un cuvant, iar cel apostat a zis: ”Joci tare, aici m-ai biruit si nu stiu ce sa-ti raspund”.

Dupa cateva clipe au inceput alte discutii, cum fac si sectarii. Atunci le-am zis:”Uite, peste putin vom urca pe varful Athosului la priveghere. Hai sa ne rugam cu totii la Maica Domnului sa faca un semn sau sa arate vreo minune, ca sa cunoastem care este credinta adevarata. Avem toata noaptea la dispozitie si eu cred ca Maica Domnului ne va asculta rugaciunile”. Auzind acestea, i-am vazut ca s-au schimbat la fata si au inceput sa bata in retragere si sa motiveze diferite lucruri. Intrase un fel de frica in ei. Abia i-am convins sa accepte.

Dupa ce am ajuns sus, pe varf, nu i-am mai vazut si cineva mi-a zis ca s-au dus si s-au culcat dupa niste stanci, iar a doua zi dimineata au plecat inainte de a se termina slujba si nu am mai dat cu ochii de ei. Atunci mi-am dat seama in cata nesiguranta si inselare traiesc ei, incat le era frica ca nu cumva sa se faca vreun semn si sa li se vadeasca ratacirea.

Bunul Dumnezeu sa-i miluiasca!

 

(monah Pimen Vlad – Povestiri duhovnicesti)

Niciun comentariu: