luni, 28 martie 2022

POSTAREA DE DIMINEATA

 

Acatistul zilei –28 martie

 Pentru rugaciunile Sfantului Cuvios Ilarion cel Nou, egumenul Pelechitului si ale Sfantului Cuvios Stefan facatorul de minuni, Doamne Iisuse Hristoase, fiul lui Dumnezeu, milueste-ne pe noi pacatosii.

Acatist la Icoana Maicii Domnului „a Semnului”(a Rădăcinii din Kursk, Novgorod)-28 martie

 


Condacul 1

Vestit-a prorocul Isaia că tu, Fecioară, vei lua în pântece și vei naște pe Fiul lui Dumnezeu, pe cel Care a slobozit lumea din pântecele iadului și a răsărit semnul mântuirii tuturor celor care strigă ție:

Bucură-te, Maica Domnului, cea a semnului, pecetea mântuirii noastre!

Icosul 1

Cetatea Novgorodului ai izbăvit din cumplita primejdie, plecându-te spre rugăciunile fierbinți ale poporului necăjit, iar acum ascultă nevrednicele noastre rugăciuni, ale celor care cântăm ție așa:

Bucură-te, apărătoarea Novgorodului;

Bucură-te, poartă de mântuire;

Bucură-te, scara pocăinței;

Bucură-te, scut împotriva vrăjmașilor;

Bucură-te, primitoarea lacrimilor de pocăință;

Bucură-te, pavăză celor tulburați;

Bucură-te, cărarea mântuirii;

Bucură-te, slava credincioșilor;

Bucură-te, surpătoarea tulburărilor;

Bucură-te, păzitoarea cetății inimilor;

Bucură-te, pacea celor neputincioși;

Bucură-te, muntele sfințeniei;

Bucură-te, Maica Domnului, cea a semnului, pecetea mântuirii noastre!

Condacul al 2-lea

Sfântul episcop Ioan a căzut înaintea ta cu lacrimi fierbinți, cerând izbăvire poporului din mâinile vrăjmașilor, cântând: Aliluia!

Icosul al 2-lea

Arhiereul cetății Novgorod, Sfântul Ioan, a așezat pe zidurile cetății icoana ta, cerând mântuire și izbăvire poporului din primejdia vrăjmașilor și cântând ție așa:

Bucură-te, nădejdea noastră;

Bucură-te, apărătoare a cetății;

Bucură-te, izbăvitoare din primejdii;

Bucură-te, odihna inimilor noastre;

Bucură-te, ascultătoare a rugăciunilor;

Bucură-te, carte a mântuirii;

Bucură-te, oglinda veșniciei;

Bucură-te, icoana înțelepciunii;

Bucură-te, floarea fecioriei;

Bucură-te, pecetea izbăvirii;

Bucură-te, cununa celor mântuiți;

Bucură-te, apărătoarea drept credincioșilor;

Bucură-te, Maica Domnului, cea a semnului, pecetea mântuirii noastre!

Condacul al 3-lea

Ploaie de săgeți s-a trimis asupra cetății Novgorodului, dar cu ploaia rugăciunii tale ai stins toată primejdia, primind de la cei drept-credincioși cântarea: Aliluia!

Icosul al 3-lea

O săgeată a atins sfânta ta icoană, fericită, dar chipul ți l-ai întors către poporul bine credincios, care aștepta cu nădejde ajutorul tău, cu glasul inimilor cântând:

Bucură-te, că ți-ai întors spre noi chipul;

Bucură-te, că ne trimiți ajutorul tău pururea;

Bucură-te, cetate a Împăratului ceresc;

Bucură-te, rază a înțelepciunii cerești;

Bucură-te, ridicarea din prăpastia primejdiei;

Bucură-te, lumina mântuirii oamenilor;

Bucură-te, ridicarea celor căzuți;

Bucură-te, săgeată a rugăciunii de foc;

Bucură-te, cununa sfințeniei;

Bucură-te, palat al slavei lui Hristos;

Bucură-te, alungarea vrăjmașilor noștri;

Bucură-te, biruitoarea celor mândri;

Bucură-te, Maica Domnului, cea a semnului, pecetea mântuirii noastre!

Condacul al 4-lea

Semnele pătimirii tale pururea nouă le arăți, ca să întărim în răbdarea necazurilor Crucii noastre și să cântăm cu mulțumire Ziditorului a toate: Aliluia!

Icosul al 4-lea

Cu curgerea rugăciunii tale oprește curgerea patimilor noastre, ca izbăvindu-ne de ocara nerodirii duhovnicești să aducem ție cântare de bucurie:

Bucură-te, acoperământul celor necăjiți;

Bucură-te, râu pururea curgător al milei;

Bucură-te, odihna celor împovărați cu fărădelegi;

Bucură-te, limanul cel preadorit al pustnicilor;

Bucură-te, dulce auzire a rugătorilor;

Bucură-te, pod al unirii cu Dumnezeu;

Bucură-te, făclie nestinsă a pătimirii pentru durerea lumii;

Bucură-te, semn al mântuirii celor deznădăjduiți;

Bucură-te, surpătoarea vrăjmașilor nevăzuți;

Bucură-te, semnul binecuvântat al pocăinței;

Bucură-te, oglindă a vieții celei luminate;

Bucură-te, veselia iubitorilor de rugăciune;

Bucură-te, Maica Domnului, cea a semnului, pecetea mântuirii noastre!

Condacul al 5-lea

Din mare primejdie ai izbăvit cetatea Novgorodului, pe care și astăzi o păzește, iar pe noi toți întru pocăință ne păzește, ca să strigăm Domnului: Aliluia!

Icosul al 5-lea

Pe tine te laudă toată suflarea, căci ai născut lumii cu trup pe Fiul tatălui și zidul vrăjmășiei ai dărâmat, aducând bucuria mântuirii tuturor celor care cântă cu credință:

Bucură-te, cântarea heruvimilor;

Bucură-te, lumina Ortodocșilor;

Bucură-te, porumbița iubitoare de pace;

Bucură-te, semnul mântuirii oamenilor;

Bucură-te, limanul binecuvântat al tăcerii;

Bucură-te, crinul cel neveștejit al fecioriei;

Bucură-te, bucuria nețărmuită a maicilor;

Bucură-te, oglinda desăvârșirii;

Bucură-te, scara înțelepciunii;

Bucură-te, poarta mântuirii;

Bucură-te, corabia rugăciunii;

Bucură-te, povățuitoarea monahilor;

Bucură-te, Maica Domnului, cea a semnului, pecetea mântuirii noastre!

Condacul al 6-lea

La lumina poruncilor Fiului tău îndreptează-ne pe noi, Preacurată, ceea ce ai adus în lume pe Soarele dreptății, Căruia cetele îngerești Îi aduc razele cântărilor de: Aliluia!

Icosul al 6-lea

Cu curgerile lacrimilor tale pentru păcatele oamenilor, Preacurată, spală și nevrednicia sufletelor noastre și ne înnoiește haina sufletului prin pocăință, ca să aducem cu lacrimi cântări de mulțumire ca acestea:

Bucură-te, izvor de mângâiere;

Bucură-te, belșug al pocăinței;

Bucură-te, încununarea drepților;

Bucură-te, scăparea păcătoșilor;

Bucură-te, ocean de milostivire;

Bucură-te, stâlpul îndurărilor;

Bucură-te, ridicarea celor neputincioși;

Bucură-te, limanul bucuriei cerești;

Bucură-te, cântarea rugătorilor;

Bucură-te, slava Ierarhilor;

Bucură-te, comoara preoților;

Bucură-te, liniștea pruncilor;

Bucură-te, Maica Domnului, cea a semnului, pecetea mântuirii noastre!

Condacul al 7-lea

Privirea ta înlăcrimată ai întors spre poporul înfricoșat de mânia năvălitorilor, arătând iubirea ta de maică și primind rugăciunile celor care cântau: Aliluia!

Icosul al 7-lea

Lacrimile tale au curs pentru poporul necăjit și s-au vărsat pe veșmintele episcopului, care foarte s-a minunat de revărsarea milostivirii tale, cu frică strigând:

Bucură-te, adânc al milostivirii;

Bucură-te, mare a pocăinței;

Bucură-te, că stingi cu lacrimile tale văpaia ispitelor;

Bucură-te, ploaie a îndurărilor;

Bucură-te, căci cu lacrimi ai stins primejdia;

Bucură-te, casă a sfințeniei;

Bucură-te, risipirea vrăjmașilor;

Bucură-te, că înlături cumplitele primejdii;

Bucură-te, izvor al minunilor;

Bucură-te, odihna celor tulburați;

Bucură-te, vasul sfințeniei neapropiate;

Bucură-te, zid nebiruit al păcii;

Bucură-te, grabnică scăpare din primejdii;

Bucură-te, Maica Domnului, cea a semnului, pecetea mântuirii noastre!

Condacul al 8-lea

Pe vrăjmașii cetății Novgorodului i-ai alungat cu fulgerele rugăciunii tale, iar acum pe vrăjmașii noștri nevăzuți îi izgonește cu sabia de foc a rugăciunilor tale, ca să cântăm Domnului cu mulțumire: Aliluia!

Icosul al 8-lea

Cetatea Novgorodului o ai păzit de arderea focului și sufletele celor ce te cinstesc pe tine le păzești de focul cel veșnic, cu roua pocăinței stingând focul patimilor celor care te cinstesc pe tine așa:

Bucură-te, izbăvitoare de primejdia focului;

Bucură-te, păzitoare tare a cetății Novgorodului;

Bucură-te, risipitoarea necazurilor;

Bucură-te, ploaie a milostivirii negrăite;

Bucură-te, scut nebiruit al mântuirii;

Bucură-te, înfricoșarea tiranilor;

Bucură-te, ocrotitoarea pruncilor;

Bucură-te, lumina bucuriei noastre;

Bucură-te, dulceața maicilor;

Bucură-te, mireasma fecioarelor;

Bucură-te, muntele fericirilor;

Bucură-te, primăvara Raiului;

Bucură-te, Maica Domnului, cea a semnului, pecetea mântuirii noastre!

Condacul al 9-lea

Către tine întindem mâinile la rugăciune, așteptând ridicarea din robia patimilor, pe care le nimicește cu fulgerul rugăciunii tale de la cei care cântă cu credință: Aliluia!

Icosul al 9-lea

Ritorii cei mult grăitori nu se pricep a lăuda minunile tale, Maică, cele lucrate spre apărarea poporului binecredincios, însă noi cu dragoste împletim ție cununi de cântări ca acestea:

Bucură-te, lauda monahilor;

Bucură-te, îngrădirea pustnicilor;

Bucură-te, semnul mântuirii oamenilor;

Bucură-te, vasul fecioriei;

Bucură-te, slava ierarhilor;

Bucură-te, cununa preoților;

Bucură-te, oglinda îngerilor;

Bucură-te, turnul biruinței;

Bucură-te, stingerea văpăii patimilor;

Bucură-te, floarea darurilor;

Bucură-te, comoara mântuirii;

Bucură-te, odihna tatălui;

Bucură-te, Maica Domnului, cea a semnului, pecetea mântuirii noastre!

Condacul al 10-lea

Paharul durerilor ai băut la răstignirea Fiului tău, iar acum îndulcești necazurile noastre, ale celor care bem paharul pătimirii spre curățire de păcate, strigând: Aliluia!

Icosul al 10-lea

Pe cel Care moarte a gustat, ca să ne scoată pe noi din gura iadului ai născut fără de sămânță, iar acum cu semințele rugăciunilor tale faci să crească și în pământul inimilor noastre spice de laudă ca acestea:

Bucură-te, visteria Vieții;

Bucură-te, bucuria cetelor îngerești;

Bucură-te, izbăvirea oamenilor;

Bucură-te, adâncime a milostivirii;

Bucură-te, pod al mântuirii;

Bucură-te, palat al Cuvântului;

Bucură-te, mărgăritar al fecioriei;

Bucură-te, pecetea curăției;

Bucură-te, ploaia îndurărilor;

Bucură-te, soare al virtuților;

Bucură-te, răsărit al mântuirii;

Bucură-te, întărirea nevoitorilor;

Bucură-te, Maica Domnului, cea a semnului, pecetea mântuirii noastre!

Condacul al 11-lea

Născut-ai pe cel mai presus de ceruri, ca pe omul căzut să-l ridici la cele cerești spre a cânta împreună cu puterile de sus Împăratului slavei: Aliluia!

Icosul al 11-lea

Toate cetele îngerești au săltat și s-au bucurat, văzându-te pe tine că ai purtat în pântece pe cel Neîncăput în ceruri, pe Care lăudându-L pe tine te mărim așa:

Bucură-te, apărătoarea credincioșilor;

Bucură-te, mireasma sfințeniei;

Bucură-te, icoana fecioriei;

Bucură-te, veselia maicilor;

Bucură-te, cartea desăvârșirii;

Bucură-te, adâncul milei;

Bucură-te, tămăduitoarea celor neputincioși;

Bucură-te, apărătoarea celor nedreptățiți;

Bucură-te, mustrarea celor ce stăruie în păcat;

Bucură-te, deșteptarea celor din patimi;

Bucură-te, încununarea nevoitorilor;

Bucură-te, puterea mucenicilor;

Bucură-te, Maica Domnului, cea a semnului, pecetea mântuirii noastre!

Condacul al 12-lea

În toate primejdiile la tine alergăm Stăpână, ca să ne slobozești din necazuri și să aflăm împăcare cu Dumnezeu, cântându-I: Aliluia!

Icosul al 12-lea

Semnul mântuirii oamenilor ai arătat prin purtarea în pântecele tău a celui Care a zdrobit pântecele iadului și pe Adam l-a înnoit, ca toți să cânte ție:

Bucură-te, pământul făgăduinței;

Bucură-te, vestitoarea mântuirii;

Bucură-te, trâmbița rugăciunii;

Bucură-te, tăcerea smereniei;

Bucură-te, înțelepciunea celor feciorelnici;

Bucură-te, liniștea celor tulburați;

Bucură-te, hrana pustnicilor;

Bucură-te, zidul mântuirii;

Bucură-te, casa rugăciunii;

Bucură-te, cer al Luminii;

Bucură-te, carte a tainelor cerești;

Bucură-te, luminarea celor nepricepuți;

Bucură-te, Maica Domnului, cea a semnului, pecetea mântuirii noastre!

Condacul al 13-lea (de 3 ori)

O, Maică Prealăudată, ceea ce ai dat Semnul mântuirii oamenilor, zdrobind capul șarpelui celui viclean, arată și nouă , în vremea sfârșitului nostru, Semnul ocrotirii tale, ca să cântăm Domnului: Aliluia!

Apoi Icos 1 si Condac 1

Icosul 1

Cetatea Novgorodului ai izbăvit din cumplita primejdie, plecându-te spre rugăciunile fierbinți ale poporului necăjit, iar acum ascultă nevrednicele noastre rugăciuni, ale celor care cântăm ție așa:

Bucură-te, apărătoarea Novgorodului;

Bucură-te, poartă de mântuire;

Bucură-te, scara pocăinței;

Bucură-te, scut împotriva vrăjmașilor;

Bucură-te, primitoarea lacrimilor de pocăință;

Bucură-te, pavăză celor tulburați;

Bucură-te, cărarea mântuirii;

Bucură-te, slava credincioșilor;

Bucură-te, surpătoarea tulburărilor;

Bucură-te, păzitoarea cetății inimilor;

Bucură-te, pacea celor neputincioși;

Bucură-te, muntele sfințeniei;

Bucură-te, Maica Domnului, cea a semnului, pecetea mântuirii noastre!

Condacul 1

Vestit-a prorocul Isaia că tu, Fecioară, vei lua în pântece și vei naște pe Fiul lui Dumnezeu, pe cel Care a slobozit lumea din pântecele iadului și a răsărit semnul mântuirii tuturor celor care strigă ție: Bucură-te, Maica Domnului, cea a semnului, pecetea mântuirii noastre!

Rugăciune

O, Preasfântă și Preabinecuvântată Maică a Preadulcelui nostru Domn Iisus Hristos! Cădem și ne închinăm ție înaintea sfintei tale icoane făcătoare de minuni, amintindu-ne minunatul tău semn al ocrotirii arătat marelui Novgorod în zilele năvălirii vrăjmașilor. Cu smerenie te rugăm, Apărătoare Atotputernică a neamului nostru: așa precum în vechime părinților noștri ajutorul le-ai grăbit, așa acum și pe noi, cei neputincioși și păcătoși, de ocrotirea și buna îngrijirea ta de Maică ne învrednicește. Mântuiește și păzește sub acoperământul milei tale, Stăpână, toată Rusia, țara noastră, și oastea ei. Sfânta Biserică o întărește, orașul tău și toată dreptmăritoarea noastră țară și pre noi, pre toți, cei ce cădem către tine cu credință, cu dragoste și cu umilință cerând cu lacrimi ocrotirea ta, miluiește-ne și ne păzește. O, Preamilostivă Stăpână! Milostivește-te asupra noastră celor învăluiți de multe fărădelegi, ridică către Domnul Hristos mâinile tale primitoare de Dumnezeu și mijlocește pentru noi înaintea bunătății Lui, cerând iertare păcatelor noastre, și viață binecinstită și pașnică, sfârșit creștinesc și răspuns bun la Strașnica Lui Judecată ca, mântuiți cu atotputernicile tale rugăciuni către Dânsul, să moștenim fericirea Raiului și să cântăm cu toți sfinții preacinstitul și preaminunatul nume al întru tot lăudatei Treimi, al Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh și mila ta cea bogată către noi în vecii vecilor. Amin!

Și cântarea: Cuvine-se cu adevărat.

Pentru rugăciunile Sfinților Părinților noștri, Doamne Iisuse, Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne pe noi. Amin.

(sursa: doxologia)

 

 

Niciun comentariu: