miercuri, 1 iulie 2020

SFANTUL IUDA TADEU

Sfantul Iuda Tadeu – ruda Domnului

 

sursa: internet

Ufff, treaba care nu se mai termina si timpul care, parca se scurteaza pe zi ce trece, au facut ca sa nu reusesc sa scriu la timp aceasta postare. Insa, mai bine mai tarziu decat niciodata.

Pe data de 19 iunie se sarbatoreste Sfantul Iuda Tadeu, ruda Domnului. Asa cum spune si acatistul inchinat Sfantului, el a fost unul dintre cei 4 fii ai Sfantului Iosif. La fel ca si fratii lui, la inceput nu a crezut in Domnul Iisus Hristos, insa cand s-a convins de adevar l-a propovaduit pe Mantuitorul nostru cu multa credinta si dragoste, primind chiar mucenicia. Dorinta lui cea mai puternica a fost aceea de a intoarce pe toata lumea la credinta si iubire fata de Hristos, pentru dobandirea fericirei vesnice.

Toti sfintii sunt ajutatori, atunci cand ii chemam cu nadejde in ajutorul lor, cu dragoste si cu credinta ca vor mijloci la Dumnezeu si Maica Domnului pentru noi, asa ca probabil, o sa va intrebati de ce am ales sa vorbesc despre Sfantul Iuda Tadeu.

Pe Sfantul Iuda Tadeu l-am cunoscut relativ de putin timp, prin intermediul unui parinte de la manastirea Jercalai, intr-o perioada in care fiica noastra avea probleme la serviciu si ajunsese sa vina acasa mereu plangand, fiind aproape de deznadejde. Nestiind ce sa mai facem, am fost sa vorbim cu parintele Cleopa, (caci despre dansul este vorba). Atunci, dupa vorbele duioase si incurajatoare, dupa rugaciunile facute imediat, ne-a sfatuit sa citim acatistul Sfantului. Am ramas uimiti cat de repede si frumos s-au rezolvat problemele fiicei noastre. De atunci, pe langa ajutorul cerut la Maica Domnului, cerem si ajutorul Sfantului Iuda alaturi de al altor sfinti. Si niciodata rugaciunea noastra nu a ramas neascultata. Daca ar fi scriu de ajutorul primit de fiecare data, cred ca postarea ar fi foooarte lunga si, probabil, ar deveni obositoare.

Am dorit sa scriu aceasta postare pe de o parte din dorinta de a face ca Sfantul Iuda sa fie cunoscut de cat mai multe persoane in nadejdea ca poate fi de ajutor si altora si, pe de alta parte, consider ca asa ii pot multumi Sfantului iuda pentru ajutorul pe care l-am primit si, sunt sigura, ca il vom primi.

Las mai jos acatistul Acatistul si Canonul de Rugaciune al Sfantului Iuda Tadeu.

  

Acatistul Sf. Apostol Iuda Tadeu – 19 iunie

 Condacul I

Mult-smeritului Apostol şi rudă a Domnului nostru Iisus Hristos, Iuda Tadeul, lauda mucenicilor, grabnic ajutător al celor deznădăjduiţi, să-i cântăm cu bucurie: Mare este Dumnezeu întru tine, Sfinte Apostole Tadeu al Galileii!

 Icosul I

Ai fost născut, o, Sfinte Apostole, în Nazaretul Galileii, fiind unul dintre cei patru fii ai Sfântului Iosif, logodnicul Fecioarei Maria: Iuda, Iacov, Iosie şi Simon. Şi tot ca şi fraţii tăi, la început nu credeai în El. Apoi, înţelegându-ţi greşeala, ai devenit unul dintre cei doisprezece apostoli ai Mantuitorului şi te numeai cu smerenie ,,Iuda, sluga lui Hristos şi fratele lui Iacov”. Pentru aceasta, o, sfinte Iuda Tadeu, trimite-mi ajutor spre a cinsti sfântă apostolia ta:

Bucură-te, învăţătorul smereniei;
Bucură-te, îndreptătorul mândriei;
Bucură-te, dascălul pocăinţei;
Bucură-te, stâlpul credinţei;
Bucură-te, înţelept slujitor al lui Hristos;
Bucură-te, că ascultarea ţi-a adus folos;
Bucură-te, Sfinte Tadeu al Galileii, mare Apostol al lui Hristos!

 Condacul al II-lea

Spre a evita confuzia cu un alt Iuda, Sfantul Evanghelist Matei te-a numit cu înţelepciune Tadeu, ce se tâlcuieşte ,,lăudător” şi ,,mărturisitor” sau ,,sânii laptelui”. Te-a mai numit şi Levi, arătând astfel râvna şi vitejia ta în lupta pentru Mântuitorul nostru, după ce te-ai încredinţat că Iisus este Mesia. Iar alţii, numindu-te Varsava, ce se tâlcuieşte ,,fiul întoarcerii”, au arătat astfel imensa ta pocăinţă, credinţă şi dragoste, pentru care Îi cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

 Icosul al II-lea

Spre tine năzuim, aşadar, cu încredere, o sfinte apostole Iuda-Tadeu-Levi, şi te chemăm în rugăciunile noastre. Apără-ne ca un leu de patimile sufleteşti şi trupeşti, ajută-ne sa înţelegem şi să împlinim cuvintele Sfintei Evanghelii, ajută-ne să mărturisim şi noi cu vorba, cu fapta şi cu gândul dreapta credinţă, spre slava lui Dumnezeu şi ajutorul aproapelui, pe noi, cei ce-ţi cântăm:

Bucură-te, râvnă aprinsă;
Bucură-te, comoară necuprinsă;
Bucură-te, mărturisitor înflăcărat;
Bucură-te, luptător avântat;
Bucură-te, biruinţă a patimilor;
Bucură-te, bucuria îngerilor;
Bucură-te, Sfinte Tadeu al Galileii, mare Apostol al lui Hristos!

 Condacul al III-lea

În tinereţe, ai arătat mai întâi şi neiubire faţă de Hristos, nevrând ca din averea maicii tale sa I se facă parte şi Lui. Ţi-ai pus apoi sufletul pentru Hristos, devenind apostolul Lui, dându-ne astfel exemplu de pocăinţă, de smerenie de credinţă şi de iubire. Voiai cu înflăcărare ca toată lumea să-L cunoască pe Hristos, să creadă în El, să-L iubească, să se mântuiască şi să cânte în veci: Aliluia!

 Icosul al III-lea

La tine alergăm, o, sfinte Apostole Iuda Tadeu, ca la unul care înţelegi înşelarea diavolească prin ură şi prin necredinţă, să ne vindeci de patimi şi pe noi şi pe apropiaţii noştri, ai celor ce-ţi cântăm:

Bucură-te, dragoste nemăsurată;
Bucură-te, evanghelie întrupată;
Bucură-te, învăţătorul recunoştinţei;
Bucură-te, dascălul nevoinţei;
Bucură-te, cel ales şi încercat;
Bucură-te, al Preasfintei Treimi slujitor devotat;
Bucură-te, Sfinte Tadeu al Galileii, mare Apostol al lui Hristos!

 Condacul al IV-lea

După Înălţarea Domnului, ai propovăduit, Sfinte, Apostole, Evanghelia, mai întâi în Iudeea, în Galileea, în Samaria şi în Idumeea. Apoi ai mers în Arabia, în Siria, în Mesopotamia şi in Edesa, cetatea lui Avgar, unde ai desăvârşit lucrarea începută de catre un alt sfânt cu numele Tadeu, unul din cei şaptezeci de apostoli, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

 Icosul al IV-lea

Ai binevestit apoi cuvântul lui Dumnezeu şi în Persia, unde ai scris în limba greacă o epistolă către toţi credincioşii, scurtă, plină de învăţături folositoare despre taina Preasfintei Treimi şi a întrupării lui Hristos, despre deosebirea îngerilor buni de cei răi, despre Înfricoşata Judecată. Ne-ai sfătuit apoi să fugim de necurăţiile păcatelor trupeşti, de huliri, de mândrie, de neascultare, de invidie, de urâciune, de meşteşugiri şi de vicleşuguri. Ne-ai îndemnat apoi ca fiecare să fim statornici în propria chemare în credinţă, în rugăciune şi în dragoste. Ne-ai învăţat apoi să ne îngrijim de întoarcerea celor rătăciţi la adevărata credinţă şi să ne păzim de eretici, a căror pierzare o considerai asemenea cu cea a sodomitenilor. Ne-ai îndemnat apoi ca, pe lângă dreapta credinţă, să avem fapte bune cuviincioase chemării şi vrednice de mântuire, pentru care îţi cântăm:

Bucură-te, că în puţine cuvinte ai spus lucruri mari;
Bucură-te, povăţuitorul celor slabi şi ai celor tari;
Bucură-te, aprig luptător împotriva pacatului;
Bucură-te, cel ce ne ocroteşti de chinurile iadului;
Bucură-te, apărător al valorilor creştine;
Bucură-te, cinstitor al rânduielii divine;
Bucură-te, Sfinte Tadeu al Galileii, mare Apostol al lui Hristos!

 Condacul al V-lea

Nu cunoaştem mulţimea durerilor şi a ostenelilor tale, Apostole Sfinte, în timp ce L-ai propovăduit pe Hristos. Ştim, însă, că ai botezat şi ai încredinţat prin minuni popoarele, povăţuindu-le la mântuire. Iar credincioşii ajutaţi prin rugăciunile tale Îi cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

 Icosul al V-lea

Îndrăznim, Sfinte Apostole Iuda Tadeu, la milostivirea ta. L-am supărat pe Dumnezeu prin faptele noastre de ocară şi suferim din cauza păcatelor noastre. Mijloceşte ajutor după voia lui Dumnezeu, pentru sufletele şi trupurile noastre ce zac în suferinţe sufleteşti şi trupeşti. Credem că tu acelaşi eşti acum ca şi atunci şi poţi să mângâi pe cei întristaţi ori deznădajduiţi ajutându-i în situaţii ce par a nu avea rezolvări, spre slava Preasfintei Treimi. Tu eşti cel care ştii că deznădejdea este cel mai mare păcat în care necuratul caută să ne arunce. Ajută-ne să stăruim în rugăciune pe noi, cei întristaţi, şi să înţelegem rostul suferinţei sau să ne izbăvim de aceasta pentru a nu cădea în deznădejde. Ajută-ne să ne purtăm crucea şi să răspundem chemării lui Hristos pe noi, cei ce-ţi cântăm:

Bucură-te, doctor al trupului;
Bucură-te, vindecător al sufletului;
Bucură-te, nădejdea celor deznădăjduiţi;
Bucură-te, apărarea celor asupriţi;
Bucură-te, dascăl al virtuţii;
Bucură-te, mustrarea necredinţei;
Bucură-te, Sfinte Tadeu al Galileii, mare Apostol al lui Hristos!

 Condacul al VI-lea

Te-ai dus apoi prin părţile Araratului, unde ai întors mulţime de popor de la înşelăciunea diavolească la Hristos. Ai fost prins, însă, de închinătorii la idoli şi, după îndelungate chinuri, ai fost spânzurat pe lemn în chip de cruce şi străpuns cu săgeţi de către cei necredincioşi. Şi astfel ai trecut la Hristos Dumnezeu, unde cânţi împreună cu toti sfinţii Lui: Aliluia!

 Icosul al VI-lea

Sfinte Apostole Iuda Tadeu, slăvim mucenicia ta şi te rugăm să mijloceşti pentru noi dobândirea înţelepciunii, pentru a şti când ne este de folos răbdarea suferinţei şi când trebuie să-l rugăm pe Dumnezeu să ne izbăvească de aceasta. Ajută-ne să dobândim tăria mărturisirii credinţei în aceste vremuri de cernere! Ajută-ne să vieţuim după voia lui Dumnezeu, apărând poruncile divine şi credinţa ortodoxă pentru care te-ai adus jertfă vie pe tine însuţi, pe noi, cei ce-ţi cântăm:

Bucură-te, slugă bună ce roade multe ai adus;
Bucură-te, frate după duh al lui Iisus;
Bucură-te, că voia Lui ai împlinit;
Bucură-te, că, la fel ca El, în chip de cruce, pe lemn ai fost răstignit;
Bucură-te, mucenic ce multe chinuri ai răbdat;
Bucură-te, cel cu veşnica slavă încununat;
Bucură-te, Sfinte Tadeu al Galileii, mare Apostol al lui Hristos!

 Condacul al VII-lea

Vestea minunilor tale s-a transmis peste timp din neam în neam şi, astfel, mulţi aleargă la tine atunci când se află în situaţii disperate. Tu pe toţi îi mângâi şi îi indemni să-L cinstească pe Dumnezeu cântându-I: Aliluia!

 Icosul al VII-lea

La tine alergăm şi noi cei luptaţi de patimile noastre şi ale altor oameni, prin gânduri necurate, prin necazuri îngăduite de Dumnezeu pentru păcatele noastre, prin boli şi prin ispite.

Bucură-te, alungarea demonilor;
Bucură-te, vindecătorul bolnavilor;
Bucură-te, împăcarea celor despărţiţi;
Bucură-te, mângâierea celor asupriţi;
Bucură-te, mustrarea asupritorilor;
Bucură-te, liniştea rugătorilor;
Bucură-te, Sfinte Tadeu al Galileii, mare Apostol al lui Hristos!

 Condacul al VIII-lea

Multe sunt mărturiile credincioşilor care au apelat la ajutorul tău în situaţii disperate. Fiecare mărturie reprezintă încă o dovadă că apostolia ta continuă şi în zilele noastre, căci, odată cu ajutorul tău, îi îndemni pe toţi cei ce ţi se roagă să se pocăiască şi să-I cânte Lui Dumnezeu: Aliluia!

 Icosul al VIII-lea

Te rugăm, sfinte Apostole Iuda Tadeu, cercetează vieţile noastre şi vezi dacă ne aflăm pe drumul mântuirii şi dacă voia noastră corespunde cu voia lui Dumnezeu. Ajută-ne cum ştii şi cum poţi. Pe cei în vârstă, ajută-i să fie exemple bune pentru cei tineri. Pe cei tineri, ajută-i să fie bucurie părinţilor. Pe cei neînţelepţi, ajută-i să devină înţelepţi. Pe cei necredincioşi, ajută-i să devină credincioşi. Pe cei aflaţi în situaţii disperate, ajută-i să dobândească rugăciune, spovedanie, Împărtăşanie, izbăvirea de chinurile veşnice, fericire cerească, înţelepciune, cugetarea la patimile lui Hristos, răbdare, recunoştinţă pentru darurile deja primite, smerenie, credinţă, nădejde, dragoste, ocrotire, ajutor şi folos duhovnicesc. Cercetează-ne şi pe noi, cei ce-ţi cântăm:

Bucură-te, apărătorul cauzelor ce par a fi pierdute.
Bucură-te, ocrotitorul celor aflaţi în examene;
Bucură-te, cel ce îi ajuţi pe cei din închisori;
Bucură-te, vindecătorul celor bolnavi;
Bucură-te, că aduci linişte în sufletele întristate;
Bucură-te, ajutorul celor aflaţi în felurite necazuri;
Bucură-te, Sfinte Tadeu al Galileii, mare Apostol al lui Hristos!

 Condacul al IX-lea

Ai fost închipuit de pictor cu o icoană a Domnului nostru Iisus Hristos pe piept, pentru a arăta râvna ta sfântă, şi cu o săgeată, spre mărturie a pătimirii tale, căci ai fost străpuns cu săgeţi de către cei necredincioşii care nu ştiau să-I cânte lui Dumnezeu: Aliluia!

 Icosul al IX-lea

O, Sfinte Apostole Iuda Tadeu, ajută-ne să sporim în credinţă, nădejde, dragoste, smerenie, curăţie, milostenie, cumpătare, blândeţe, îndelungă răbdare şi hărnicie. Ajută-ne să ne vindecăm de mânie, mândrie, zgârcenie, lăcomie, desfrânare, invidie, lene, vrăjitorie şi avorturi.

Bucură-te, nădejde sfântă;
Bucură-te, chemare neabătută;
Bucură-te, chip al smereniei;
Bucură-te, sălaş al evlaviei;
Bucură-te, Levi, leu al rugăciunii;
Bucură-te, Tadeu, izvor al înţelepciunii;
Bucură-te, Sfinte Tadeu al Galileii, mare Apostol al lui Hristos!

 Condacul al X-lea

Din pricina dispreţului pentru fapta lui Iuda Iscarioteanul, mulţi preferau sa te numească Levi sau Tadeu. Însă tu ţi-ai sfinţit numele în smerenie cântând mereu lui Dumnezeu: Aliluia!

 Icosul al X-lea

Roagă-te şi pentru noi, Preasfintei Treimi, Sfinte Iuda Tadeu, să ne dăruiscă Pogorârea Duhului Sfânt, darurile Preasfântului Duh şi rugăciunea în Duh şi în Adevăr, nouă, celor ce-ţi cântăm:

Bucură-te, următor credincios al lui Hristos;
Bucură-te, că asculţi şi înveţi cele ce sunt de folos;
Bucură-te, că ne înveţi să iertăm pentru a fi iertaţi;
Bucură-te, că ne ajuţi să-I fim lui Iisus prieteni şi fraţi;
Bucură-te, în via lui Hristos lucrător neobosit ;
Bucură-te, mare apărător al creştinului oropsit;
Bucură-te, Sfinte Tadeu al Galileii, mare Apostol al lui Hristos!

 Condacul al XI-lea

Slăvim pe Preasfanta Treime, căci prin întruparea şi jertfa pe Cruce a Mântuitorului, a facut posibilă calea spre îndumnezeire. O cinstim Preasfânta Fecioară Maria care îî ajută pe creştini în încercările lor. Îi cinstim pe toti sfinţii şi îngerii alături de care mijloceşti pentru noi şi-I cânti lui Dumnezeu: Aliluia!

 Icosul al XI-lea

Cinstim pomenirea ta, Sfinte Apostole Iuda Tadeu, şi te rugăm să mijloceşti ajutor de la Dumnezeu nouă, celor care îţi cântăm:ucură-te, slăvindu-L pe Dumnezeu;

Bucură-te, rugându-te pentru sufletul meu;
Bucură-te, mijlocitorul mântuirii mele;
Bucură-te, apărătorul meu în ispite grele;
Bucură-te, chipul milosteniei;
Bucură-te, înfăţişarea smereniei;
Bucură-te, Sfinte Tadeu al Galileii, mare Apostol al lui Hristos!

Condacul al XII-lea

Cu ce cuvinte vom lăuda viaţa ta smerită, râvna ta înflăcărată şi dragostea-ţi nemăsurată pentru Mântuitorul nostru Iisus Hristos? Cu ce cuvinte vom lăuda minunile tale preaslăvite prin care îi binecuvântezi pe cei care te cinstesc? Negăsind cuvinte pe măsură, Îi mulţumim lui Dumnezeu pentru toate şi-I cântăm împreună cu tine: Aliluia!

 Icosul al XII-lea

Sfinte Apostole Iuda Tadeu, Îi mulţumim Preasfintei Treimi pentru ajutorul dat creştinilor prin mijlocirile tale şi ne rugăm ca şi de acum încolo să ne ajute şi pe noi să ne bucuram de milostivirea Sa, pentru rugăciunile tale.

Bucură-te, izgonitorul tristeţii;
Bucură-te, aducătorul blândeţii;
Bucură-te, împăcarea celor învrăjbiţi;
Bucură-te, salvare a celor năpăstuiţi;
Bucură-te, lauda apostoliei;
Bucură-te, aflătorul bucuriei;
Bucură-te, Sfinte Tadeu al Galileii, mare Apostol al lui Hristos!

 Condacul al XIII-lea

O, sfinte Apostole şi mucenice Iuda Tadeu, cel ce ai dobândit atâta iubire pentru Mântuitoul nostru, încât viaţa ta I-ai adus prinos, primeşte această rugăciune şi te roagă pentru apărarea noastră de Antihrist, de demoni şi de duşmani. Ajută-ne în necazuri şi în ispitele ce ne vin de la lume, de la trup si de la necuratul. Mijloceşte înţelepciune tuturor conducătorilor lumeşti si bisericeşti pentru a ne conduce pe caile mântuirii! Ajută-ne să trecem netulburati prin vămile văzduhului, ca, mântuiţi fiind, să-I cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!

Acest condac se zice de trei ori, după care se zice Icosul I şi Condacul I.

  

Rugaciune către Sf. Apostol Iuda Tadeu

Sfinte apostol Iuda Tadeu, eu, …(se spune numele), mă încredinţez îngrijirii tale. Roagă-te pentru mine; ajută-mă să-mi amintesc că nu sunt singur în strădaniile mele. Te rog, fii alături de mine şi roagă-l pe Dumnezeu să-mi trimită speranţă în mâhnire, curaj în frică şi vindecare în timpul tuturor încercărilor. Te rog, cere-I Domnului nostru iubitor să-mi dea harul să accept orice îmi oferă viaţa şi să-mi susţină credinţa în puterea Sa vindecătoare.

Iţi mulţumesc, Sfinte Iuda Tadeu, pentru speranţa pe care o dai tuturor celor care cred şi ajută-mă, te rog, să ofer şi altora acest dar al speranţei. După voia lui Dumnezeu, Amin.

  

Rugaciune către Sfântul Apostil Iuda Tadeu, ruda Domnului

O, Sfinte Iuda Tadeu, ruda a Domnului nostru Iisus Hristos, apostol și martir glorios, strălucit în virtuți și puternic în minuni, credincios și grabnic ajutător al celor ce te

cinstesc și se încred în tine, privește cu ochi milostivi la cel ce astăzi aleargă la tine și cere mijlocirea ta.

Tu ai dobândit de la Dumnezeu darul de a ajuta îndeosebi pe acei care au pierdut aproape orice speranță și se află în pragul disperării.

Privește deci la mine și vezi în ce strâmtorare mă aflu. Viața mea este o viață de suferință. Zilele mele sunt pline de durere  și necaz, sufletul meu este o mare amărăciune.

Cărările mele sunt pline de suspine și lacrimi și griji mistuitoare care îmi macină toată puterea de viață.

Neliniștea, disperarea și lipsa de încredere în ajutorul de sus îmi copleșesc de multe ori sufletul, astfel încat mi se pare ca mila dumnezeiască m-ar fi părăsit. Atunci sufletul meu se umple de întuneric, credința se clatină, inima mea slăbește și disperarea se furișează în suflet vrând să se facă stăpână peste mine, O, Sfinte Iuda Tadeu, tu nu mă poți lăsa în starea aceasta. La tine alerg, pe tine te rog, ajută-mi. Ascultă te rog, rugămintea mea! Nu mă voi departa de tine până când nu mă vei asculta. Grabește-te și vino-mi te rog în ajutor și nu mă lăsa, ca încrederea mea în tine sa fie rușinată. Fie ca prin mijlocirea ta să se preamarească și întru mine nesfarșita milostivire a lui Dumnezeu. Ascultă-mi rugăciunea mai ales în necazul meu cel mare pe care îl am acum și dă-mi grabnicul tău ajutor în ( aici se marturiseste necazul ).

Nu lăsa ca sufletul meu să rămână zdrobit de aceasta lovitură a durerii și să cadă în disperare. Asculta-mă o, Sfinte Iuda Tadeu, împlinește-mi rugămintea și eu iți voi fi recunscător în toate zilele mele. Te voi cinsti ca pe cel mai de seama ajutător al meu.

Voi mulțumi lui Dumnezeu pentru mijlocirea ta și voi răspândi pe cât îmi va sta în putere cinstirea ta între oameni. Amin.

  

Canon de rugăciune către Sfântul Apostol Iuda, ruda Domnului - 19 Iunie

 Troparul Sfântului Apostol Iuda, ruda Domnului, glasul 1:

Al lui Hristos frate şi mucenic tare, ştiindu-te pe tine, Sfinte Iuda, cu sfinţenie te lăudăm pe tine, cel ce ai călcat înşelăciunea şi credinţa ai păzit. Pentru aceasta astăzi preasfântă pomenirea ta prăznuind, dezlegare de păcate cu rugăciunile tale luăm.

 Cântarea 1, glasul al 5-lea. Irmos: Calul şi pe călăreţul...

Stih: Sfinte Apostole Iuda, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Tăinuitorule al celor cereşti, Sfinte Iuda Preaînţelepte, ucenic al Mântuitorului şi părtaş al vieţii celei adevărate, mişcă-mi limba mea şi îndreptează-mi cuvântul pentru a te lăuda, fericite.

Stih: Sfinte Apostole Iuda, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Trăgând jugul Mântuitorului, apostole şi brazdă tăind şi înnoind cu harul, sămânţa ai semănat şi mult rod ai adus Celui Ce te-a chemat, preafericite.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pe Cuvântul, Cel Ce S-a întrupat aflându-L Învăţător şi cu razele Lui, de Dumnezeu văzătorule, fiind luminat, a doua lumină te-ai făcut, cu strălucirile celei dintâi, închipuindu-te, vrednicule de minuni.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Numai credinţa să spună, iar nu dovedirea minunilor celor mai presus de minte, de Dumnezeu Născătoare Preacurată, că pe Dumnezeu, Cuvântul Cel necuprins, L-ai născut îmbrăcat în Om.

 Cântarea a 3-a. Irmos: Cel Ce ai înfipt pe nimica...

Stih: Sfinte Apostole Iuda, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Înălţatu-s-a bună podoaba ucenicilor lui Hristos mai presus decât toată mărirea; că aceia i-au fost lui prieteni şi de aproape şi rudenii şi împreună locuitori şi tainelor tâlcuitori.

Stih: Sfinte Apostole Iuda, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Apostole Iuda, fraţii tăi te laudă pe tine, cel ce te-ai arătat frate după lege socotit, al Celui Ce S-a arătat în trup, al Cuvântului Celui Ce a strălucit mai înainte de veci din Tatăl cel nenăscut şi pururea veşnic.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Omorându-ţi mădularele tale pe pământ, împreună ai locuit cu Hristos, Viaţa tuturor, preafericite şi vestitor al petrecerii celei de viaţă purtătoare tu ai fost lumii, graiurile vieţii vestind.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Iată tu, mai mult decât toate, Curată, eşti cu har ,Dăruită, întrecut-ai cu sfinţenţia pe toţi, covârşit-ai toate şi mai înaltă decât toate puterile cereşti te-ai arătat, Maică lui Dumnezeu fiind.

 Cântarea a 4-a. Irmos: Dumnezeiască deşertarea ta...

Stih: Sfinte Apostole Iuda, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Marele Apostol al Domnului arătării Duhului învrednicindu-se, a fost iubit şi raza vederii Lui şi frumuseţea Lui a văzut.

Stih: Sfinte Apostole Iuda, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fiind plin de harurile şi de darurile cele date ţie de la Dumnezeu, apostole, la limanul mântuirii îndreptează, pe cei ce te măresc pe tine cu cântări.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu puterea cea nebiruită a Preasfântului Duh fiind întrarmat, slujitorule al celor de negrăit, alungi duhurile vicleniei cu cuvântul Darului.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceea ce ai zămislit în chip de negrăit pe Făcătorul tău şi Dummezeu, Ceea ce eşti cu totul fără prihană roagă-L să ne izbăvească pe noi din primejdii şi sufletească mântuire să dăruiască celor ce te laudă pe tine, Stăpână.

 Cântarea a 5-a. Irmos: Cel Ce Te îmbraci cu lumina...

Stih: Sfinte Apostole Iuda, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Părăsind umbrele Legii, chipul adevărului luminat l-ai propovăduit, agonisindu-ţi povăţuitor pe Unicul Adevăr.

Stih: Sfinte Apostole Iuda, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Porunca Cuvântului împlinind, apostole, ai înconjurat toate neamurile cu învăţăturile tale învăţându-le şi botezându-le cu chemarea Treimii.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Ca o ploaie cerească, ca nişte rouă de sus, dumnezeiască vestirea  ta, de Dumnezeu propovăduitorule, uscăciunea mulţimii zeilor a stricat, cu propovăduirea lui Dumnezeu cel Unul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Omoară-mi patimile mele, de Dumnezeu Născătoare şi sufletul meu cel omorât cu muşcarea, păcatului ridică-l, Maica adevăratei Învieri.

 Cântarea a 6-a. Irmos: Marea patimilor cea...

Stih: Sfinte Apostole Iuda, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu învăţătura privirii la cele de sus şi cu luminate faptele vieţii, apostole al lui Dumnezeu, fiind strălucit, pe cei din adâncul necunoştintei i-ai luminat.

Stih: Sfinte Apostole Iuda, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Trimiţi tuturor oamenilor cartea ta cea luminată şi plină de învăţăturile Duhului, de cele sfinte luminătorule preaminunate.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Văzătorul de Dumnezeu ca un cer cuvântător spune slava lui Dumnezeu vestind şi minunile Celui Ce S-a arătat pentru noi cu trup.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Preasfântă Stăpână de Dumnezeu Născătoare, izbăveşte-mă de stricăciune şi tulburarea patimilor mele o potoleşte, Ceea ce ai născut Izvorul nepătimirii.

 CONDAC, glasul 1. Podobie: Ceata îngerească...

Din rădăcină slăvită, Odraslă de Dumnezeu dăruită ai răsărit nouă, însuţi văzătorule al Domnului, apostole, al lui Dumnezeu frate, propovăduitorule al lui Hristos, preaînţelepte, hrănind toată lumea cu rodurile cuvintelor tale, cu credinţa Domnului, preafericite şi tăinuitorule al harului.

 CONDAC, glasul al 2-lea. Podobie: Pe propovăduitorul...

Cu minte tare ucenic ales tu te-ai arătat şi stâlp neclintit Bisericii lui Hristos, neamurilor ai propovăduit cuvântul lui Hristos, învăţându-le să creadă într-o Dumnezeire, din care pricină ai şi fost preamărit şi ai primit harul vindecării, ca să vindeci neputinţele celor ce aleargă către tine, Apostole Iuda întru tot lăudate.

 Cântarea a 7-a. Irmos: Domnul părinţilor...

Stih: Sfinte Apostole Iuda, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Pe cel ce a fost împodobit cu apropierea de Dumnezeire, pe Apostolul Iuda, toţi să-l lăudăm, dumnezeieşte cântând: Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

Stih: Sfinte Apostole Iuda, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Limba ta cea mişcată de Duhul şi de Dumnezeu insuflată, a întors lumea cu propovăduirea lui Hristos, Căruia toţi cântăm: Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Datu-ţi-a ţie Domnul cereasca moştenire şi scaun prealuminat, în care odihnindu-te, dumnezeieşte cânţi: Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cu gura şi cu mintea, pe tine de Dumnezeu Născătoare toţi te propovăduim, Preacurată; că ai născut, pe Dumnezeu, Căruia toţi cântăm: Dumnezeule, bine eşti cuvîntat.

 Cântarea a 8-a. Irmos: Ţie, Făcătorule a toate...

Stih: Sfinte Apostole Iuda, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Bogăţia neamurilor şi cinstea împăraţilor şi slava ai luat, strigând, apostole; Toate făpturile pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Stih: Sfinte Apostole Iuda, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Toată raza Mângâietorului care a venit peste tine, fericite şi ai luat, strigând, mărite: Toate făpturile pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Cu cântări credincioşii cinstim raza cea dată ţie, Sfinte Apostole Iuda, cu osârdie cântând: Toate făpturile pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Veniţi să cinstim frumuseţea lui Iacov, pe Preacurata Maria, cu un glas strigând: Toate făpturile pe Domnul lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii.

 Cântarea a 9-a. Irmos: Isaie dănţuieşte...

Stih: Sfinte Apostole Iuda, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Srălucind mărite cu razele vărsărilor de lumină ale Duhului, strălucirile minunilor celor mai presus de fire tuturor le verşi, ca un ucenic al lui Emanuel; pe Care slăvindu-L, pe tine, de Dumnezeu văzătorule, te fericim.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Împreună cu cetele îngereşti înainte stând împodobiţi, singurii privitori şi văzători ai Unuia Născut, ai Celui Ce a sărăcit cu trupul pentru noi; pe Care cu dinadinsul acum rugaţi-L să mântuiască sufletele noastre.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca Ceea ce ai născut pe Ziditorul făpturilor, Preacurată, ai purtat începătura a tot neamul, Care are slavă neasemănată şi preaînaltă. Pentru aceasta Celui născut al tău închinându-ne, pe tine te slăvim.

 SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe înţelepciunea şi Cuvântul...

Al Stăpânului, Cel Ce S-a născut şi frate ai fost tuturor celor aleşi, Apostole Iuda Fericite, frate ai fost şi de Dânsul apostol ai fost trimis la toate marginile, prealăudate, ca să semeni cuvântul credinţei tuturor şi să luminezi pe cei ce erau robi ai vicleanului stăpânitor al lumii, întru întunericul necunoştinţei. Pentru aceasta strigăm către tine: roagă-te lui Hristos Dumnezeu, iertare de greşeli să dăruiască celor ce prăznuiesc cu dragoste sfântă pomenirea ta.


SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul al 8-lea. Podobie: Pe înţelepciunea şi Cuvântul...

Căzând în ispitele de multe feluri ale vrăjmaşilor celor nevăzuţi şi văzuţi, de viforul greşelilor mele celor nenumărate sunt cuprins; ci ca la o Ajutătoare caldă şi Acoperământ al meu, la Limanul bunătăţii tale, Preacurată, alerg. Pentru aceasta pe Cel Ce S-a întrupat din tine fără sămânţă, roagă-L, Preasfântă, pentru toţi robii tăi, cei ce te laudă neîncetat. De Dumnezeu Născătoare Prealăudată, cere de la Fiul Tău şi Dumnezeu iertare de greşeli să dăruiască celor ce se închină după vrednicie naşterii tale.

 


Un comentariu:

Gina Radna spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.