TREZIRE DUHOVNICEASCA

Publicitatea facuta pacatelor

 

Cand vedem ceva rau sa-l acoperim, iar nu sa-l facem cunsocut. Nu este corect sa se faca publice caderile morale. Sa presupunem ca pe drum exista o necuratie. Daca va trece pe acolo un om cuminte, va lua o piatra si o va acoperi, ca sa nu pricinuiasca dezgust. Unul nesocotit insa, in loc s-o acopere, poate incepe sa rascoleasca si sa imprastie si mai mult mirosul urat. Tot astfel este si atunci cand, fara discernamant, dam publicitatii pacatele celorlalti pricinuind astfel un mare rau.

Spune-i Bisericii nu are intelesul ca toate trebuie sa se faca cunoscute, pentru ca astazi nu sunt toti Biserica. Biserica sunt crestinii care traiesc asa cum vrea Hristos, iar nu ceilalti, care lupta Biserica. In primiii ani ai crestinismului, cand marturisirea se facea inaintea tuturor membrilor Bisericii, atunci „spune-I Bisericii” avea acest sens. Insa in epoca noastra, in care rar se afla familie care sa aiba acelasi duhovnic, sa nu se insele „duca-se pe pustii” cu „spune-I Bisericii”, pentru ca, atunci cand publicam, de pilda, o cadere morala, o facem cunoscuta celor ce lupta impotriva Bisericii si le dam pricina sa inceapa razboiul impotriva ei. In felul acesta se clatina credinta sufletelor slabe.

O mama, atunci cand are o fata care este desfranata, n-o defaima si n-o injoseste inaintea celorlalti, ci face tot ce poate sa sa-i restabileasca numele. Va vinde orice are si orice nu are, o va lua si vor merge in alt oras, va cauta s-o marite, ca sa-i indrepte astfel viata ei de mai inainte. Exact acesta este si modul de lucru al Bisericii. Vezi, Bunul Dumnezeu ne rabda cu dragoste si nu teatralizeaza pe nimeni, desi cunoaste ca un Cunoscator de inimi halul in care ne aflam. Nici Sfintii n-au jignit nicioadata pe vreun om pacatos inaintea lumii, ci au ajutat sa se indrepte raul cu dragoste, cu finete duhovniceasca si in chip tainic. Noi insa, cu toate ca suntem pacatosi, facem dimpotriva, ca fatarnicii. Trebuie sa luam aminte sa nu ne smintim usor si sa credem ca tot ceea ce fac altii este rau.

-Parinte, v-ati referit la publicarea caderilor morale. Anumite pacate sau situatii bolnavicioase trebuie facute cunoscute in unele cazuri?

-Asculta, eu fac aceasta unor cunoscuti. Vad, de pilda, pe cineva ca face o neoranduiala si sminteste pe ceilalti. II spun o data, de cinci, de zece, de douazeci, de treizeci de ori sa se indrepte, dar el nu se indreapta. Nu intelege ca nu are dreptul sa continue o neoranduiala dupa repetate atentionari, pentru ca sunt atrasi si ceilalti si il imita. Vezi, oamenii pot imita foarte usor raul, nu insa si binele. De aceea sunt nevoit dupa aceea s-a spun si altora care vad aceasta neorandiuiala, pentru ca sa-I apar.

Adica atunci cand spun: ”Ceea ce face cutare nu ma odihneste”, n-o spun ca sa judec – caci am spus-o de 500 de ori aceluia – ci pentru ca sunt influentati cei ce vad cusurul lui si-l imita, caci spun: ”Daca Parintele Paisie nu ii spune nimic, inseamna ca e bine ceea ce face”. Daca nu-mi spun gandul, ca nu ma odihneste situatia aceasta, dau impresia ca o binecuvantez, ca si eu sunt de acord cu aceasta situatie. Astfel se strica toti, pentru ca pot crede ca tactica aceluia e buna si o pun si ei in practica. Si ce iese dupa aceea? Mai cred si ca nu i-am spus nimic celui in cauza. Avem si pe diavolul, care ii spoteste: “Nu-i nimic daca faci aceasta. Vezi, si acela o face, iar Parintele Paisie nu-i spune nimic.”. De aceea, atunci cand vad ca cineva isi continua tipicul facand o neoranduiala, desi i-am spus sa se indrepte, spun aceasta, intr-o discutie, unuia care il cunoaste: “Ceea ce face cutare nu ma odihneste”, ca sa-l pazesc si sa nu se vatame. Aceasta nu este judecare. Sa nu incurcam lucrurile.

Dupa aceea, unii ca aceia vin si imi spun: “De ce ai spus-o si altuia? Era un secret.”. “Ce secret?”, ii spun. “Ti-am spus-o de o mie de ori si nu te-ai indreptat. Nu ai dreptul sa vatami pe ceilalti care ar fi crezut ca eu sunt de acord cu aceasta situatie”. Aceasta mai lipsea, sa n-o spun, dupa atata vatamare ce a facut-o celorlalti. Mai ales atunci cand vine vreun copil dintr-o familie ce-o cunosc si vad ca, prin tactica lui, distruge familia, ii spun: “Asculta, daca nu te indrepti, te spun mamei tale. Nu ai dreptul sa vii la mine si sa-mi spui ce faci si iarasi sa-ti continui cantarea ta. O sa fac cunoscut mamei tale, ca sa va apar familia”. Cand cineva se pocaieste, este bine. Dar atunci cand continua tactica sa, trebuie sa vorbesc, caci sunt raspunzator.

 

(Trezire duhovniceasca – Cuviosul Paisie Aghioritul)