Publicitatea facuta pacatelor
Cand vedem ceva rau sa-l acoperim, iar
nu sa-l facem cunsocut. Nu este corect sa se faca publice caderile morale. Sa
presupunem ca pe drum exista o necuratie. Daca va trece pe acolo un om cuminte,
va lua o piatra si o va acoperi, ca sa nu pricinuiasca dezgust. Unul nesocotit
insa, in loc s-o acopere, poate incepe sa rascoleasca si sa imprastie si mai mult
mirosul urat. Tot astfel este si atunci cand, fara discernamant, dam publicitatii
pacatele celorlalti pricinuind astfel un mare rau.
Spune-i Bisericii nu are intelesul ca
toate trebuie sa se faca cunoscute, pentru ca astazi nu sunt toti Biserica.
Biserica sunt crestinii care traiesc asa cum vrea Hristos, iar nu ceilalti,
care lupta Biserica. In primiii ani ai crestinismului, cand marturisirea se
facea inaintea tuturor membrilor Bisericii, atunci „spune-I Bisericii” avea
acest sens. Insa in epoca noastra, in care rar se afla familie care sa aiba
acelasi duhovnic, sa nu se insele „duca-se pe pustii” cu „spune-I Bisericii”,
pentru ca, atunci cand publicam, de pilda, o cadere morala, o facem cunoscuta
celor ce lupta impotriva Bisericii si le dam pricina sa inceapa razboiul
impotriva ei. In felul acesta se clatina credinta sufletelor slabe.
O
mama, atunci cand are o fata care este desfranata, n-o defaima si n-o injoseste
inaintea celorlalti, ci face tot ce poate sa sa-i restabileasca numele. Va vinde
orice are si orice nu are, o va lua si vor merge in alt oras, va cauta s-o
marite, ca sa-i indrepte astfel viata ei de mai inainte. Exact acesta este si
modul de lucru al Bisericii. Vezi, Bunul Dumnezeu ne rabda cu dragoste si nu
teatralizeaza pe nimeni, desi cunoaste ca un Cunoscator de inimi halul in care
ne aflam. Nici Sfintii n-au jignit nicioadata pe vreun om pacatos inaintea
lumii, ci au ajutat sa se indrepte raul cu dragoste, cu finete duhovniceasca si
in chip tainic. Noi insa, cu toate ca suntem pacatosi, facem dimpotriva, ca
fatarnicii. Trebuie sa luam aminte sa nu ne smintim usor si sa credem ca tot
ceea ce fac altii este rau.
-Parinte,
v-ati referit la publicarea caderilor morale. Anumite pacate sau situatii
bolnavicioase trebuie facute cunoscute in unele cazuri?
-Asculta,
eu fac aceasta unor cunoscuti. Vad, de pilda, pe cineva ca face o neoranduiala
si sminteste pe ceilalti. II spun o data, de cinci, de zece, de douazeci, de
treizeci de ori sa se indrepte, dar el nu se indreapta. Nu intelege ca nu are
dreptul sa continue o neoranduiala dupa repetate atentionari, pentru ca sunt
atrasi si ceilalti si il imita. Vezi, oamenii pot imita foarte usor raul, nu
insa si binele. De aceea sunt nevoit dupa aceea s-a spun si altora care vad
aceasta neorandiuiala, pentru ca sa-I apar.
Adica
atunci cand spun: ”Ceea ce face cutare nu ma odihneste”, n-o spun ca sa judec –
caci am spus-o de 500 de ori aceluia – ci pentru ca sunt influentati cei ce vad
cusurul lui si-l imita, caci spun: ”Daca Parintele Paisie nu ii spune nimic,
inseamna ca e bine ceea ce face”. Daca nu-mi spun gandul, ca nu ma odihneste
situatia aceasta, dau impresia ca o binecuvantez, ca si eu sunt de acord cu
aceasta situatie. Astfel se strica toti, pentru ca pot crede ca tactica aceluia
e buna si o pun si ei in practica. Si ce iese dupa aceea? Mai cred si ca nu
i-am spus nimic celui in cauza. Avem si pe diavolul, care ii spoteste: “Nu-i nimic
daca faci aceasta. Vezi, si acela o face, iar Parintele Paisie nu-i spune
nimic.”. De aceea, atunci cand vad ca cineva isi continua tipicul facand o
neoranduiala, desi i-am spus sa se indrepte, spun aceasta, intr-o discutie,
unuia care il cunoaste: “Ceea ce face cutare nu ma odihneste”, ca sa-l pazesc
si sa nu se vatame. Aceasta nu este judecare. Sa nu incurcam lucrurile.
Dupa
aceea, unii ca aceia vin si imi spun: “De ce ai spus-o si altuia? Era un
secret.”. “Ce secret?”, ii spun. “Ti-am spus-o de o mie de ori si nu te-ai
indreptat. Nu ai dreptul sa vatami pe ceilalti care ar fi crezut ca eu sunt de
acord cu aceasta situatie”. Aceasta mai lipsea, sa n-o spun, dupa atata
vatamare ce a facut-o celorlalti. Mai ales atunci cand vine vreun copil dintr-o
familie ce-o cunosc si vad ca, prin tactica lui, distruge familia, ii spun: “Asculta,
daca nu te indrepti, te spun mamei tale. Nu ai dreptul sa vii la mine si sa-mi
spui ce faci si iarasi sa-ti continui cantarea ta. O sa fac cunoscut mamei
tale, ca sa va apar familia”. Cand cineva se pocaieste, este bine. Dar atunci
cand continua tactica sa, trebuie sa vorbesc, caci sunt raspunzator.
(Trezire duhovniceasca – Cuviosul Paisie Aghioritul)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu