Seara de hram
Sfintii
sunt prietenii nostri, sunt cei care mijlocesc la Dumnezeu pentru noi, astfel
ca si noi suntem datori sa ii cinstim si sa le multumim pentru rugaciunile lor.
Aceasta o putem face oricand, insa cea mai mare cinstire le-o putem aduce la sarbatorile
lor.
Astfel,
in seara de 8 martie Biserica “Sfantul Gheorghe Nou” de langa spitalul Boldescu
din Ploiesti si-a sarbatorit primul hram si anume “Hramul celor 40 de mucenici
din Sevastia”. La slujba de cinstire a celor 40 de mucenici ce s-au jertfit
pentru Hristos tinuta de un sobor de 7 preoti, au participat si un numar mare
de credinciosi.
Desi
perioada de post, doamnele din comitetul bisericii, coordonate de dna Aurelia,
o doamna extraordinara de la care am de invatat de fiecare data cate ceva, au hotarat
ca prietenii nostri – sfintii – trebuiesc cinstiti, astfel ca au hotarat ca, la
terminarea slujbei, la iesirea din biserica, fiecare crestin sa fie servit cu o
tartina cu zacusca sau cu fasole batuta, precum si cu un pahar de vin. Pentru
acasa au primit un pachetel cu artos si mar.
Nici
preotii invitati la hram nu au fost uitati, asa ca au fost poftiti la masa,
unde au servit aperitive (branza tofu cu condimente la gratar, chiftelute de
soia, pachetele cu ciuperci, masline in aluat, salata de ridiche neagra, salata
de cruditati, briose cu legume, chiftelute de porumb, minitarte cu humus).
Felul principal a fost tocanita de ciuperci cu mamaliguta si fasole iahnie cu
muraturi, iar la desert s-au servit prajituri asortate (rulouri cu crema de
vanilie, chec, prajitura cu fructe, negresa).
Sarbatorirea
Sfintilor 40 de mucenici a fost continuata a doua zi, cand s-a savarsit Sfanta
Liturghie.
Rugaciune catre Sfintii 40 Mucenici
„Veniti,
popoare, sa-i cinstim cu evlavie pe Sfintii lui Dumnezeu, pe cei patruzeci de
Mucenici din Sevasta, care pentru lupta lor au dobandit cununi luminoase si
nestricacioase. O, voi, care va bucurati de cinstirea intregii Biserici, care
ati dobandit de la Dumnezeu darul facerii de minuni prin moastele voastre, fiti
ocrotitorii nostri, ai celor ce va cinstim pomenirea. Rugati-va pentru noi,
fericitilor Mucenici, ca sa dobandim tarie in lupta cu patimile, rabdare in
indurarea necazurilor, credinta nestramutata in fagaduintele Domnului, smerenie
adevarata si mantuirea sufletelor noastre. Nu ne lasati pe noi sa cadem fara de
ridicare in adancul desertaciunii acestei lumi, nu ne lasati sa ni se
impietreasca de tot inimile in nepasarea timpului in care traim, nu lasati sa
inghete inimile in viforul acestui veac. Zid de aparare sa fiti imprejurul
nostru si loc de scapare din cursele vrajmasului.
O,
preacinstit Sobor, tamaduieste neputintele noastre, ale credinciosilor slabiti
pe cale, ca sa nu ne biruiasca si sa nu ne batjocoreasca necuratul vrajmas,
care incearca in tot chipul sa ne abata de la lupta cea mantuitoare. Voi,
Sfintilor Mucenici, care toate le-ati suferit cu imbarbatarea Duhului Sfant, in
credinta si rugaciune indelungata, nu incetati sa ne intariti si pe noi, cei ce
ne minunam de taria sufletelor voastre strigand Domnului: Slava Tie, Dumnezeul
nostru, Preasfanta Treime, Cel ce Te proslavesti in sfintii Tai, slava Tie!” (sursa: crestin ortodox).
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu