Cuviosul Teodor fiind otrăvit, este salvat de Maica Domnului
Cuviosul Teodor fiind urât de oamenii de casă ai episcopiei, care luau cu nedreptate din averile bisericii, l-au otrăvit pe el. Din această cauză a zăcut cuviosul trei zile fără glas şi stătea nemişcat ca un mort; din care cauză, în cetate începuse a străbate vestea despre moartea lui. Dar după trei zile i s-a arătat Preasfânta Stăpâna noastră de Dumnezeu Născătoarea, şi i-a spus pricina bolii lui, care-i venise din otrava cea dată în taină, şi i-a spus şi pe cei ce îi dăduseră otrava; apoi scoţând din basmaua pe care o ţinea în mâini, trei boabe, i-a dat lui, zicând: „Mănâncă-le pe acestea, căci nu vei mai pătimi de acum nici un rău”. Mâncând cuviosul boabele acelea, şi-a venit în simţiri, şi s-a simţit cu totul sănătos; apoi sculându-se, a mulţumit lui Hristos Dumnezeu, şi Preacuratei Maicii Lui. Iar pe acei vrăjmaşi răi nu i-a mustrat, nici nu a spus cuiva despre ei; ci a făcut rugăciune către Dumnezeu, ca să nu le socotească lor aceasta ca păcat (Viețile Sfinților 22 aprilie)
(Minunile Maicii Domnului-pr Nicodim Mandita)
2 comentarii:
Cu credință și nădejde, să pășești în Noul An sub binecuvântarea Celui de Sus, primind în viața ta pace, iubire și spor în toate.
La multi ani, Ioana draga!
Mulțumesc frumos Carmen!
La fel îți doresc si tie!
Te îmbrățișez cu mare drag.😘😘😘🤗🤗
Trimiteți un comentariu